Pe pista de testare din Papenburg, Germania, BYD Yangwang U9 Track Edition a atins 472,41 km/h, stabilind un nou record mondial pentru un hipercar electric. Pentru publicul larg, e o poveste de adrenalină și inovație. Pentru analiștii geopolitici, e o demonstrație rece a modului în care dictatura comunistă de la Beijing își proiectează puterea economică globală, folosind companii subvenționate și integrate pe verticală ca arme de influență.

Dictatura și campionii industriali ai Partidului

BYD nu e doar o companie auto. Este un campion național, creat și finanțat de Partidul Comunist Chinez pentru a servi obiectivul strategic al hegemoniei economice globale. În China, nu piața decide cine supraviețuiește, ci partidul.

BYD controlează întreg lanțul valoric – de la minele de litiu, la fabricile de baterii, la software și, în final, la mașini. Dar nu este singura:

• CATL – lider global la baterii, cu acces privilegiat la finanțare și materii prime.
• Huawei – telecomunicații și 5G, sprijinită de stat în ciuda sancțiunilor internaționale.
• CRRC – transport feroviar, companie uriașă care domină infrastructura feroviară globală.
• NIO, Geely, SAIC – producători auto sprijiniți masiv pentru a concura pe piețele externe.

Aceste companii formează un ecosistem de integrare pe verticală, susținut de ajutoare de stat mascate, care le permit să practice concurență neloială pe piețele internaționale.

Concurența neloială camuflată în „ajutor de stat”

Occidentul joacă după reguli de piață, unde profitabilitatea decide cine rezistă. În China, statul plătește diferența. Prin subvenții directe, credite cu dobândă preferențială, acces la resurse rare și politici fiscale favorabile, companii precum BYD pot vinde mașini mai ieftine și pot investi miliarde în proiecte spectaculoase.

Rezultatul? Dumping mascat, prin care industria auto europeană și americană este pusă în dificultate. Nu pentru că ar fi mai puțin inovatoare, ci pentru că joacă într-o competiție trucată.

Fascinație și dependență

Europa se uită cu uimire la performanța unui hipercar chinezesc care trece de 470 km/h. Dar în spatele fascinației se ascunde un risc major: dependența structurală de China pentru baterii, materii prime critice și, tot mai mult, pentru tehnologiile de mobilitate ale viitorului.

Exact cum Germania a devenit prizoniera gazului rusesc, Europa riscă acum să devină captivă lanțurilor de producție dominate de Beijing. Doar că de această dată nu e vorba de energie, ci de tehnologia care va defini secolul XXI.

Concluzie: un record, o strategie

Ceea ce la prima vedere pare un succes de inginerie auto este, în realitate, o piesă din strategia globală a unei dictaturi care folosește economia ca armă. BYD U9 Track Edition nu este doar cel mai rapid hipercar electric – este un simbol al felului în care China își propune să câștige cursa hegemoniei.

La 472 km/h, China nu doar accelerează. China dictează ritmul.

Articol rafinat cu ChatGPT 5

Pe site-ul municipalității, secțiunea Transparență decizională, ieri 20 August 2025 s-a publicat Proiect de Hotărâre: Aprobare REGULAMENT privind utilizarea trotinetelor electrice și bicicletelor electrice pe domeniul public al municipiului Slobozia, aplicabil operatorilor de flote și utilizatorilor independenți (vehicule proprii ori închiriate punctual)

Este disponibil termenul de 10 zile calendaristice pentru propunerile voastre – adică până pe 30 August inclusiv.

Avem nevoie de așa ceva? De încă un set de reguli? Ar comenta unii.

Poza aceasta făcută azi dimineață, pe bulevardul principal al Sloboziei, ar argumenta că da.

De asemenea, răspunsul poliției locale, care senină îmi comunică mesajul încercuit cu verde mai sus, ne confirmă faptul că avem nevoie de un set de reguli, care nu numai să fie instituite, dar și aplicate. Deci în 2024, în 365 de zile, poliția locală nu a văzut doi pe trotinetă.

Acum voi fi cinic. Dacă poliția locală, în loc să se obosească să scrie 2 pagini de răspuns (le mulțumesc pe această cale, putea fi unul simplu și scurt) , ar fi ieșit în stradă, nu doar pe bulevard, dar și în cartiere, sau măcar s-ar uita pe sutele de camere instalate în oraș, ar fi constatat cu ușurință evidența pe care am pozat-o eu azi. Și care credeți-mă, e ceva absolut zilnic, și la orice oră ieși din casă. Nu mai zic faptul că se circulă pe contrasens – benzile pentru biciclete fiind cu sens unic, sau circulă copii sub 14 ani, care nu au stăpânit încă propriul echilibru pe deplin. Ieri am asistat la un caz hilar, în care o mamă ce însoțea o copilă de doar câțiva anișori, pe o trotinetă clasică, mergea cu copilul pe banda de biciclete pe contrasens, și dădea țâfnoasă la o parte de pe bandă un grup ce bicicliști care circulau regulamentar pe bandă. Femeia habar n-avea că încălca cel puțin două reguli – copil sub 14 ani și pe contrasens.

Avem nevoie de educația utilizatorilor, copii și părinți, pentru că a preveni un accident este infinit mai simplu decât a pune o placă cu șuruburi unui cot spart, sau a preveni o amendă de sute sau chiar mii de lei e mult mai simplu decât a transpira la job s-o plătești.

Eu am deocamdată o sugestie, care ține mai degrabă de popularizarea viitorului regulament: un cod QR, printat pe o plăcuță amplasată pe stâlpii din proximitatea pistelor de biciclete, cu titlul „Scanează codul pentru regulamentul privind utilizarea trotinetelor și bicicletelor electrice” și care să trimită la o pagină a primăriei unde să poată fi consultat, pentru educare.

Așadar, onor primăria vă așteaptă cu sugestii. Îți poți aduce contribuția la un oraș mai sigur și mai civilizat fiind proactiv. Descarcă propunerea, citește-o, trimite îmbunătățirile tale până pe 30 Aug.

Felicitări anticipate!

Frații mei, surorile mele! Am reușit!

După lupte seculare (am inițiat demersurile undeva la final de 2023) am reușit instalarea unei stații Tesla Wall Charger la bloc, pe domeniul public. Mai precis în spatele locului de parcare concesionat de la primăria Slobozia, la distanță serioasă de bloc – aproximativ 24 de metri.

Procesul de instalare a unei stații electrice, la bloc, pe domeniul public, era ceva de domeniul fantasmagoricului înainte de 2023, iar lumea se uita la tine de parcă ai fi vrut să-ți tragi cale ferată în fața blocului.

Apare însă OUG 173/2022, care prevede „stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență”. Prin proiectul depus pentru PNRR, România își asumase instalarea a 30.000 de puncte încărcare EV-uri. Pentru a atinge această ambițioasă țintă, trebuiau însă eliminate niște piedici birocratice, unul dintre ele fiind obținerea autorizației de construire.

Toți cei care au construit ceva la viața lor cu autorizație, știu că obținerea acesteia este un proces stufos, compus inițial din obținerea unui CU (Certificat de urbanism), care-ți cere o multitudine de avize, de la cele ale operatorilor de utilități (cablu, internet, telefonie, gaze, apă, curent) până la cele ale diverselor autorități locale și/sau centrale, de la caz la caz. Dacă mai pui și cazul meu, ce presupunea edificarea unui obiect pe domeniul public, lucrurile se complicau exponențial.

OUG 173/2022 prevede însă renunțarea la obligativitatea AC și obținerea doar a unui aviz de amplasare, cu respectarea condițiilor de a nu bloca/congestiona traficul rutier și/sau pietonal.

Odată aceste lucruri clarificate cu primarul de atunci al Sloboziei, am început să lucrez, împreună cu serviciul urbanism al primăriei (căruia îi mulțumesc pe această cale pentru amabilitate) la găsirea unei soluții de amplasare a stației care să îndeplinească cerințele legale, mai precis să nu congestioneze/blocheze traficul rutier/pietonal.

O primă soluție a fost s-o amplasez chiar pe locul de parcare concesionat. Părea bună la prima vedere, dar erau 3 mari impedimente. 1, lipsa spațiului disponibil undeva în spate (practic mașinile se parcau cu spatele pe trotuar); 2, locul era concesionat doar seara/noaptea și în weekend; și 3, riscul de lovire accidentală era extrem de ridicat. Așa că s-a renunțat la această primă variantă.

Varianta finală adoptată a fost amplasarea pe spațiul verde din spatele trotuarului, dar cu condiția ca amplasarea să se facă pe un stâlp, nu pe fundație de beton, pentru a nu reduce din amprenta spațiului verde, care este atent monitorizat la nivel de metru pătrat, și orice diminuare a lui este strict interzisă. Există însă o bandă la marginea lui care poate fi folosită pentru utilități, amplasarea de stâlpi de iluminat, semne de circulație, sau alte obiecte care prin natura lor nu reduc suprafața verde, sau impactul lor este neglijabil.

Odată identificată soluția legală am primit avizul de amplasare de la Primăria Slobozia, singurul act de care aveam nevoie din punct de vedere legal. Sau așa credeam eu.

Merg apoi către operatorul de distribuție, în cazul meu Rețele Electrice România S.A.. Acolo se depune frumos dosar online, cu toate cele (actele firmei, sediu, concesiune, cerere, laptele supt de la mama, you know the drill) și m-am blocat la pasul în care îmi cerea autorizație de construire. Sun la operator, le explic cu calm că interfața lor e învechită și că legal nu mai trebuie acest document. În fine, după multe parlamentări reușește un domn foarte drăguț să-mi depună manual dosarul online.

Plătesc cei 3900 lei taxa de branșament trifazic 22 kW și între timp mă apuc să-mi caut instalator autorizat. De ce autorizat? Pentru că este o instalație de exterior de trifazic, care trebuie amplasată la minim 80 cm adâncime, cu împământare de anumit nivel cerută de ATR (Avizul tehnic de racordare), cu un dosar care trebuie făcut de o persoană autorizată și care trebuie depus la operatorul de distribuție.

Alte luni de distracție, de cerut oferte, vizite în teren negocieri, etc. Mulți au renunțat pe traseu, în special firmele mari care văzând câtă migăleală era la o treabă de o zi, preferau să nu mai dea oferta sau să arunce niște bugete nerealiste.

Din nefericire cazul meu personal presupunea 24m de săpătură manuală + spart o alee de 3m pietonală cu pavele+beton. Adică mult târnăcop, pickhammer, rotopercutor, salariați, timp, etc. Într-un final a trebuit să contractez separat anumite lucrări, în regie proprie, chestie complicată și consumatoare de resurse – timp și bani. Aș fi preferat să pot plăti o singură companie să se ocupe de lucrare la cheie, dar din păcate pentru companiile mari care ar putea să facă o lucrare de acest tip, ea nu este avantajoasă financiar. E ca și cum te-ai duce la o firmă de construcții care face autostrăzi că vrei și tu să renovezi bucătăria.

După încă niște luni în care am reușit să sincronizez programe de lucru, iar între timp au curs pașii importanți (achiziție stație de la Tesla, montare contor, montare tablou cu „disjuctor diferențial” contractare cu Hidroelectrica) au venit și ziua punerii în funcțiune.

Treabă care a mers neașteptat de simplu, scanezi un cod QR venit cu stația, îți instalezi o aplicație care se numește Tesla One, apeși butonul de pe mâner 5 secunde, te conectezi la hot-spot-ul stației, o conectezi și pe ea la internet (în cazul meu la router-ul wi-fi din casă) dai acolo next/next/ok, mai configurezi două trei lucruri, gen țară, nivelul de branșament (în cazul meu 22 kW), numele stației și cam aia e. Apoi o poți adăuga în aplicația Tesla, de unde poți monitoriza consumurile și poți gestiona utilizatorii, dacă ai mai mulți sau dacă oferi stația public.

Notă: Inițial voiam să instalez stația pe acel Tesla pedestal, elegant și simplu, dar mi s-a părut prea expusă fizic. Iar după ce am văzut o dubă cu schele lovind stâlpul semnului de parcare, care acum este în spatele stației, mi-am dat seama că panoul de sticlă al stației nu va rezista mult timp atât de expus. Așa că am luat decizia s-o montez într-un tablou de plastic, prin care să treacă totuși wi-fi-ul – a se vedea poza de mai sus.

Avantajul tabloului, pe lângă preț (300 de lei față de 2200 un pedestal) este că adaugă un strat suplimentar de protecție, atât fizică (loviri accidentale cu transporturi „agabaritice”), anti-vandali, cât și una la intemperii, deși stațiile de încărcare EV-uri sunt rezistente la ploi și sunt prevăzute să funcționeze la exterior într-o gamă foarte largă de temperaturi ambientale.

Buget că, știu că vă interesează subiectul. Nu o să apuc acum să detaliez totul, stația Tesla Wall Connector este în jur de 2.600 de lei pe site-ul Tesla, iar restul îl estimez undeva la 2300 EUR, cu tot cu taxa pentru branșament, tablou siguranțe, cablu, copex, săpătură, manoperă, închiriat utilaje, betoane etc. Așadar un 2820 EUR.

Se poate face mai ieftin? Probabil că da, la mine a fost distanța destul de mare dintre firida de trifazic a blocului și locul de parcare concesionat. Într-un caz ideal, în care pui stația pe un perete exterior al blocului și traseul de cablu e foarte scurt, ai putea să economisești undeva la 1000 EUR.

Ce mai e de făcut, pentru a fi 100% fără dureri de cap? Mai trebui să găsesc o modalitate eficientă de a trece cablul peste trotuar fără a stânjeni traficul pietonal – așa cum e specificat în lege. Am văzut mai multe soluții, de la canale de cablu din material plastic suprateran, la jgheaburi îngropate – soluția elegantă dar costisitoare – din plastic, aluminiu, oțel galvanizat sau chiar inox.

Așadar, iată ce trebuie să faci dacă stai la bloc și vrei să-ți pui stație de încărcare – poetic denumită de mine „benzinărie la bloc”:

1. Verificarea punctului de alimentare (firida de trifazic a blocului sau ansamblului rezidențial), și creionarea unui proiect împreună cu un electrician autorizat. Dacă firida și stația sunt pe bloc, ai doar nevoie de acordul asociației sau proprietarilor.
2. Dacă o parte a traseului și/sau stația intră pe domeniul public, ai nevoie de acel Aviz de amplasare, pentru care trebuie să te consulți cu cei de la urbanism din primărie pentru a găsi o soluție de amplasare a stației – fără a „congestiona sau bloca traficul rutier sau pietonal”. Ideal, în cazul meu a fost amplasarea pe stâlp la marginea spațiului verde, unde se permit anumite utilități sau obiecte de mobilier urban.
3. După obținerea acordului asociației și/sau a avizului de amplasare, se face dosarul pentru branșament la operatorul de rețele de distribuție – în cazul meu Rețele Electrice România S.A. Acolo în funcție de caz – persoană fizică/persoană juridică și de operator vă vor fi cerute o serie de acte. Acest operator vă va elibeta un ATR – Aviz Tehnic de Racordare
4. Se contractează lucrarea cu o firmă specializată, se montează fizic toate componentele, stația, se fac toate documentele cerute în ATR – proiect tehnic instalație electrică, teste de împământare, etc
5. Operatorul de distribuție, în urma completării acestor pași și a finalizării tuturor documentațiilor tehnice, îți eliberează un certificat de racordare
6. Cu certificatul de racordare poți contracta unul din furnizori, eu am ales Hidroelectrica. Procesul de contractare online a decurs fără bug-uri, extrem de rapid, am încărcat doar 3 documente – Certificatul de racordare, CUI-ul firmei și CI-ul meu, am semnat electronic apoi am primit pe mail contractul-cadru.
7. Simultan operatorul a primit de la Hidroelectrica ordinul de montare a contorului, în două zile a fost instalat.
8. Se pune stația sub tensiune, se configurează – extrem de simplu la Tesla cum am detaliat mai sus
9. Se bagă fierul de călcat în priză.

Mie mi-a luat un an și jumătate toată odiseea, sper că acum calea fiind deschisă, cei care vor veni după mine vor putea reduce acest interval la câteva luni. Acest fiind și motivul pentru care am scris acest articol, ca să mai luminez niște aspecte și să fac lucrurile mai clare și mai simple, pentru autorități, operatori și public.

Motivul acestei aventuri este unul foarte simplu, am redus costul pe kWh de la peste 2 lei cât este la stațiile publice, la 1,2582/kWh – care este tariful anunțat de Hidroelectrica de la 1 Iulie încolo pentru IMM-uri. După calculele mele și numărul de km anual pe care îi fac, investiția se va amortiza în 2 ani. Asta strict financiar calculând diferențele de preț, dar dacă mai pun și timpul consumat ca să merg la o stație publică, cafelele și cumpărăturile asociate timpului de încărcare, sunt clar în câștig.

Cel puțin pe teritoriul județului Ialomița, avem confirmarea oficială a traseului și a profilului transversal.

După cum puteți citi în captura de imagine de mai sus din memoriul tehnic, pus la dispoziție de CJ Ialomița (mulțumiri pe această cale), vom avea 2x7m, adică 4 benzi de 3,5m, și giratorii de 2×5,5m, cu raza interioară de 18m. Notabilă mi se pare zona mediană de 3m lățime.

Din documentația primită avem și traseul oficial, care, după cum vedeți mai jos, va urma în mare parte traseul actualului DN21, ocolind însă, cu un traseu complet nou, localitățile de pe traseu:

La Bărăganul va exista un pasaj de supratraversare a DN21A și a CF702:

Ocolire Iazu printre Iazu și Scânteia:

Traseu nou de ocolire a Slobozia Nouă și Slobozia:

Cu nod rutier cu supratraversare DN2A și CF701:

Pod peste Ialomița între Cosâmbești și Gimbășani:

Apoi revenire la traseul DN21, la aproximativ 2 km de limita cu Județul Călărași:

Harta traseului drumului Transregio se poate consulta în format digitizat, pe harta interactivă a proiectelor de infrastructură a Asociației ProInfrastructura, disponibilă aici:

Pe măsură ce apar informațiile despre traseul acestui proiect în județele Brăila și Călărași, vă țin la curent.

Acest blog post este continuarea ep. 17 de aici.

Episod 17 în care precizam care sunt articolele (40 și 78) din noua propunere de regulament cu care nu sunt de acord, respectiv limitarea dreptului persoanelor juridice de a concesiona un loc de parcare, anularea prelungirii acestor contracte și pierderea dreptului de prelungire pentru cei care au două locuri.

Ei bine, postarea mea, prin care invitam concetățenii să scrie puncte de vedere, a avut succes. Încă 4 puncte de vedere scrise au apărut pe site, s-a generat o dezbatere online publică intensă, inclusiv cu un punct de vedere al dl. primar la postarea mea, finalizată cu decizia primarului Alexandru Potor de a organiza o dezbatere publică pe acest proiect.

O inițiativă pe care personal o salut, felicitări!

Cred cu tărie că problemele orașului se pot rezolva și printr-un dialog între edili și cetățeni, care sincer să fiu, a cam lipsit. Orașul are niște probleme structurale, printre care amintesc no. 1 apa nepotabilă – conform unui sondaj organizat pe grupul de FB „Vrem apă curată la Slobozia” a reieșit că 97% dintre respondenți nu o folosesc pe post de apă potabilă.

Apoi avem canalizarea, străzile, spațiile verzi, pomii tăiați fără discernământ, și un număr de probleme funcționale – curățenia, ordinea publică, haosul de pe șosele, și multe altele. Aștept cu mare interes o dezbare publică pe tema calității apei furnizate de Urban.

Dar să nu divaghez.

Dezbaterea a avut loc pe 5 Februarie 2025, ora 17:00, la centrul cultural Ionel Perlea. A fost prezidată de dl. primar, au participat dl. viceprimar Gabriel Mușat și dl. administrator public Adrian Mocioniu, precum și edilii responsabilii din aparatul de specialitate al primăriei.

În urma reacțiilor, deja înainte de dezbaterea publică, articolele 40 și 78 fuseseră „amendate” parțial în varianta 3 a proiectului, din data de 29.01.2025- vezi captura de mai jos a site-ului primăriei Slobozia:

În luarea mea de cuvânt am precizat că art. 78, în forma prezentată, nu specifica în mod clar și dreptul de prelungire pentru persoanele juridice, am fost asigurat că se va corecta această omisiune – să vedem. Personal voi fi atent la varianta finală care va fi supusă votului în consiliul local.

Am fost informați că Slobozia are 4895 locuri de parcare de reședință, din care închiriate 4556, și încă disponibile 339. A nu se confunda cu locurile de parcare publice, inclusiv cele de pe arterele rutiere, care vor face subiectul unui regulament separat, care va fi și acele supus în dezbatere publică. Orașul va trebui să decidă dacă, la fel ca în marile orașe, în zona centrală se va institui o taxă pentru parcare pentru locurile publice – o dezbatere care cu siguranță va aduna atât păreri pro, cât și contra.

Am făcut și o propunere în scurta mea luare de cuvânt: să se amplaseze, în parcările cu expunere sudică, copertine cu panouri fotovoltaice, conectate la viitoarea rețea de 8 stații publice pe care primăria le va construi, și despre care am scris aici.

Avantaje:

• folosești pentru fotovoltaice un spațiu nou, în plus față de acoperișurile instituțiilor publice
• obții curent din surse regenerabile, gratuit (după amortizarea investiției) pe care îl vinzi apoi posesorilor de EV-uri. Vei aduce astfel o sursă importantă de venituri la bugetul local.
• creezi niște parcări foarte confortabile, umbrite vara și protejate de zăpadă și polei iarna, pentru care cetățenii îți vor mulțumi.
• contribui la imaginea orașului ca pionier în tranziția către energia verde, decarbonizare și renunțarea la combustibili fosili
• îl vei face astfel mai atractiv pentru noile generații, care pun mare preț pe abordarea eco-friendly

Și înainte de a fi acuzat de idei SF, iată cum au fost realizate aceste „car-porturi” la Silistra, cu stații de încărcare EV pe trifazic ce folosesc pe timpul zilei energia din fotovoltaice.:

Dezbaterea a fost destul de lungă și aprinsă, durând peste două ore. Au fost multe luări de cuvânt, cu probleme mai mici sau mai mari, unele foarte mari – cum ar fi de exemplu oameni care și-ai pierdut locul de parcare de ani buni pentru că soft-ul care trimitea SMS-uri a dat erori cu operatorul mobil, iar omul nu a fost anunțat că urmează să-i expiră contractul.

S-au discutat multe simplificări, inclusiv a modalității de licitație online, prin care, foarte interesant și util, orice supralicitare mărește automat timpul de licitație cu 20 de minute. Se elimină astfel acea nebunie din ultimele secunde ale termenului, când la 22:59:59 se făceau 3-4 supralicitări, și câștiga cel cu reflexe mai bune sau internet/PC mai rapid. Termenul a fost pus la o oră mult mai rezonabilă, ora 18:00, astfel ca toată lumea să poată participa confortabil. Iar dacă cineva licitează la 17:59:59, licitație se prelungește până la 18:20, și așa mai departe.

S-a mai discutat despre flotele comerciale, precum și despre mașinile de marfă și cele de tonaj peste 3,5t sau cele de transport persoane peste 7 locuri. Toate acestea nu vor mai putea ocupa locuri în parcările de reședință.

Dezbaterea a fost transmisă live pe Facebook, și este disponibilă public aici.

Vă invit să citiți ultima variantă a regulamentului propusă pe site, și să vă familiarizați cu noile prevederi ce vor fi supuse votului.

Orașul se schimbă, iar noi trebuie să ținem pasul cu schimbările, pentru a nu veni apoi, post-factum, cu scuza: „Nu am știut”.

Va continua.

Ladies & Gentlemen, un grup de interese din Primăria Slobozia și Consiliul local Slobozia, vor să aducă schimbări importante în noul proiect de regulament de parcare, denumit oficial „Regulamentul pentru Administrarea Parcărilor de Reședință în Municipiul Slobozia, document disponibil pentru consultare publică aici.

Principalele două modificări care vor schimba substanțial modul de administrare al parcărilor sunt:

1. Art. (40) Atribuirea locurilor din parcările de reședință se va face numai persoanelor fizice solicitante ce îndeplinesc cumulativ condițiile stabilite de prezentul regulament. Rețineți vă rog cuvântul „numai”.
   

2. Art. (78)
alin (1) Contractul de închiriere/comodat pentru persoane fizice poate fi reînnoit, la cererea titularului, cu încă 3 ani înainte cu 30 de zile față de termenul de expirare, cu condiția actualizării documentelor solicitate in prezentul regulament la art. 51 și achitarea chiriei aferente locului de parcare, in condițiile prezentului regulament.
Alin (2) în condițiile prezentului regulament actualizat își pierd dreptul de reînnoire:
– contractele cu titular persoană juridică;
– contractele pentru cel de-al doilea loc de parcare atribuit per imobil, titularul având posibilitatea să opteze care dintre cele două contracte rămâne in drept de folosință

Și acum să le luăm pe rând.

1. Concret, contribuabilii persoane juridice nu prezintă importanță pentru primărie și consiliul local. Nu contează că firmele au sediul social în apartamentul sau imobilul respectiv, că au în proprietate autoturisme pe contracte de leasing care nu se pot schimba peste noapte, că plătesc taxe și impozite și că plătesc concesiunea locului de parcare, câștigat prin licitație. Un drept câștigat așadar, nu un misecuvenism.
   Se creează astfel o discriminare voită între cele două tipuri de contribuabili, persoane fizice și persoane juridice, și între cele două tipuri de proprietari de autovehicule. Discriminare care nu este imorală și abuzivă ci și chiar ilegală, posibil chiar anticonstituțională.
   Mai mult decât atât, pentru primărie și consiliul local nu contează dacă firmele respective au obținut, de la aceeași primărie, în cazul meu particular, aviz de amplasare pe domeniul public, în dreptul locului de parcare, a unei stații electrice de reîncărcare a vehiculului. Investiție pentru care deja am făcut primii pași și primele cheltuieli, semnificative, zilele acestea chiar așteptam instalarea branșamentului de către cei de la Transelectrica.
   Menționez pe această cale că dacă consiliul local va aproba acest regulament în această formă, voi lua în considerare cel puțin două acțiuni în justiție, una de anulare a lui, a doua de despăgubiri materiale.

2. Dacă te numeri printre cei care au concesionat două locuri de parcare, vei pierde unul din ele. Nu contează că le-ai dobândit în mod corect, prin licitație, și că ești la zi cu plata concesiunii. Va începe iar un război fratricid cu vecinii în noaptea licitației, pentru locurile devenite astfel libere.

Proiectul de hotărâre este în consultare publică, aveți dreptul să vă exprimați opinia, în scris, în termen de 10 zile de la publicare, care a fost pe 23 Ianuarie, în modalitatea descrisă mai jos:

Așadar, aveți timp până pe 01 Februarie pentru a depune un punct de vedere la et. 4 cam. 53. Cum 01 Februarie pică într-o Sâmbătă, ultima zi în care puteți depune este vineri, 31 Ianuarie.

Vă invit pe această cale, în primul rând să vă descărcați și să citiți propunerea de regulament, apoi să vă opuneți, în scris, acestei catastrofe edilitare pe cale de formare. Vă invit, de asemeni, să vă contactați consilierii locali și să le explicați de ce trebuie să voteze contra acestui proiect, să contactați primarul explicându-i că este un proiect toxic pentru oraș, și să vă exprimați dezacordul pentru aceste măsuri pripite care privează o largă pătură de contribuabili de un drept câștigat.

Proiectul de hotărâre este susținut de un raport de specialitate, elaborat de consilierul juridic Badea-Dumitru Alexandru, și aprobat de primarul Potor Alexandru, așa cum reiese din semnătura acestuia pe documentația disponibilă pe site-ul primăriei:

În motivația d-lui Badea, se pierd aceste drepturi, dobândite perfect legal, pentru ca, citez:
„persoanele nou mutate într-o anumită zonă să poată avea acces la parcare într-un termen rezonabil”.

Se naște astfel întrebarea rezonabilă: De ce vor grupurile de interese din primăria Slobozia să asmută unii împotriva altora pe vechii locatari, care și-au obținut locurile corect, și pe noii locatari „persoanele nou mutate” care nu au apucat locuri?

Pe cine „persoană nou mutată” dorește să servească d-nul Badea și ceilalți inițiatori ai acestui proiect de regulament, cu un loc de parcare, aruncând în haos un oraș întreg și producând probleme care vor dura ani de zile până la rezolvarea lor în justiție?

Eu personal am formulat deja o opinie, cu număr de înregistrare, prin care dezaprob aceste intenționate modificări, și vă invit să faceți la fel.

Riscul este ca, dacă acest proiect de hotărâre trece în acest format, întrebările din titlul articolului să devină certitudini.

Mai avem câteva zile în carte putem împiedica dezastrul.

This is a funny and unexpected result of karma.

I was just explaining my son the voice commands for image generation on the paid version of ChatGPT, 4o, which I was testing.

I used, on my phone, the following voice command: -Draw a kitten sitting on a table next to a pot with beautiful flowers.

Unknown to us, my wife Adina, listening our conversation, was starting the voice command, waiting for me to finish and wanting to make her own order to artificial intelligence.

The funny result was that her phone picked up my order, and before anything else she issued the command using my voice input. ChatGPT displayed for her the same result. A kitten sitting on a table next to a pot with beautiful flowers.

Only that Adina had installed on her phone the free version of ChatGPT, with far less access to computing time and power.

So these are the results – you can easily guess which one belongs to whom, immortalised by our son laughing.

Disclaimer: This is far from anything relating to professional testing of AI tools, it is rather a funny result of destiny, but a one that is revealing about the proportionality between money spent and computing power bought.

Astăzi, 21.12.2024, bunica Nadia ar fi împlinit 100 de ani. Ne aducem aminte cu drag de ea, de nenumăratele ei povești cu draga ei Basarabie, pe care a părăsit-o în timpul războiului fără s-o mai revadă vreodată.

Născută Nadejda Crudu, căsătorită Grădinaru, bunica a avut o viață plină de aventuri. După fuga din Basarabia din iunie 40, fiind încă elevă a fost repartizată să-și continue studiile la Ploiești. Regatul României avea grijă de educația copiilor săi, și pe vreme de război. Internatul liceului din Ploiești unde erau cazați a fost grav deteriorat la cutremurul din Noiembrie 1940, așa că au fost nevoiți să-și caute gazde prin apropiere. Bunica, neavând resurse să rămână în Ploiești, a găsit o gazdă la Gorgota, lângă Potigrafu, contra muncă în gospodărie. A prins bombardamentele americane asupra Ploieștiului din 1943, celebra operațiune Tidal Wave, când toți se ascundeau prin canale de irigații când auzeau tunetul bombardierelor.

Apoi bunicul Nicolae Grădinaru, pe care îl cunoscuse în Basarabia, i-a scris scrisoare să vină la el la Soroca, unde era jandarm. Apoi au plecat la Fălticeni unde s-au și căsătorit, eveniment de la care avem această frumoasă amintire cu acest superb cuplu, care azi ar fi strâns milioane de inimioare pe rețelele sociale.

Bunica ne povestea că bunicul a luat un scaun din biserică, s-a dus în livada din spate și a adunat un braț de flori de câmp, și cam asta a fost agenția de organizat evenimente Grădinaru în 1943. Masa și dansul la popota jandarmeriei județului Baia – așa se numea județul cu capitala la Fălticeni în 1943. Fără familii, rude, prieteni. Familia Crudu, ai bunicii, erau cu toții împrăștiați de război sau rămași în Basarabia. Părinții ei și cu una dintre surori, se refugiaseră în Timiș, de unde aveau să fie deportați de comuniști în anii 50 în Bărăgan, satul Fundata. Familia Grădinaru, ai bunicului, din satul Buleta de lângă Băile Govora, Vâlcea, cu 16 copii, erau mult prea săraci să călătorească. Așa că după nuntă, apropiindu-se frontul, bunicul o trimite pe bunica la Buleta, cu trenul, cu tot cu o cutie mare de zestre, din acelea masive de lemn cu mânere, care a trebuit coborâtă din tren de 4 hamali în gara din Rm. Vâlcea. Era unicul loc în care o credea în siguranță, pierdută într-un cătun sărac din Oltenia.

După război au mai stat câțiva ani la Fălticeni, unde a și născut-o pe mama în 1946, apoi la desființarea jandarmeriei au fost nevoiți să plece. Bunicul a primit o repartiție la Vinalcool Videle, apoi Alexandria, unde și-au și construit o casă.

Cutremurul din 1977, pe care personal l-am prins acolo – aveam 4 ani, are ca efect demolarea casei lor de către regimul Ceaușescu, care le oferea în compensație un apartament la bloc, tot în Alexandria. După un consiliu de familie cu ai mei, iau decizia să se mute la Călărași, să fie mai aproape de familie și să schimbe repartiția unui apartament la Alexandria cu unul la Călărași. Cum pe vremea aceea se construia ansamblul de la „10 nivele”, în 1978 bunicii se mută la Călărași, după formalități care au durat aproape un an. Bunicul ieșise deja la pensie, iar ea s-a transferat de la ILF Alexandria la ILF Călărași (Întreprinderea de Legume și Fructe). Bunica Nadia era merceolog, se ocupa cu achizițiile de legume și fructe de la IAS-uri și CAP-uri, un job de mare răspundere care presupunea verificarea calității produselor direct în câmp și mari fluxuri financiare. Un echivalent de azi al jobului într-un compartiment de achiziții al unui mare lanț de retail.

În fine, povestea de azi este tot despre amintirile bunicii din Basarabia, dar într-un fel diferit, care arată felul ei de a fi, fără compromisuri, și amintirea dragă pe care i-o purta în suflet țării sale.

Trebuie să vă spun despre bunica Nadia că era o femeie extrem de principială, cu o educație solidă primită în Basarabia într-o familie de oameni cu stare – chiaburi după cum erau clasificați de către bolșevici. Deși a dus o viață plină de lipsuri materiale, nu i-a trebuit niciodată un capăt de ață, mai mult decât atât, luând atitudine în fața actelor necinstite din colectivele în care a lucrat. Un fel de avertizor de integritate modern, fapt care i-a adus locuri de muncă cu răspundere mare de gestiune în comerțul socialist, pentru că se putea avea încredere în ea că nu ieșea lipsă la inventar.

And it goes like this.

Final de mileniu 2, parlamentul României adoptă legea 105/25 Septembrie 1996, în care se prevede, printre altele și renunțarea la vechile buletine de identitate tip cărțulie și trecerea la cărțile de identitate color, mai practice, cu multiple elemente de siguranță, înregistrate într-o uriașă bază de date și eliberate digital de o imprimantă sofisticată. Digitalizarea României, despre care am vorbit aici pe blog, nu e un fenomen nou, iată.

Și merge bunica Nadia la poliție să-și ridice noua „C.I.”. Se uită pe el, face ochii mari (așa cum ne povestea mereu) și cere indignată audiență la comandantul poliției Călărași – pe atunci, evidența populației aparținea încă de polițiile județene.

O primește omul, curios să afle motivul audienței. Bunica îl salută, se prezintă, și intră abrupt în subiect trântindu-i regal cartonul pe birou:

– Ce scrie, domnule comandant, la locul nașterii?

– Glodeni, U.R.S.S. – bâiguie nedumerit omul, luat prin surprindere de vehemența întrebării.

Paranteză. CI-urile erau copiate cu datele din buletinele vechi tip carnețel. Erau milioane de făcut într-un termen de câțiva ani, 1996-2001, iar funcționarii grăbiți completau pur și simplu bazele de date digitale, care atunci se creau, cu datele scrise. U.R.S.S.-ul bunicii era așadar un simplu copy-paste de pe un act existent din vremea dictaturii comuniste, când într-adevăr Basarabia făcea parte din U.R.S.S.

– Ia citiți, domnule comandant, data nașterii mele!

– 21 Decembrie 1924 – vine răspunsul prompt, militar. Când primești ordine clare de la o bătrânică de 70+, te execuți.

– Păi și unde era Glodeniul, domnule comandant, în 1924?

– În România, făcea parte din regatul României Basarabia – răspunde comandantul cu satisfacția omului care te-a blocat cu vastele lui cunoștințe istorice. Da, pe vremuri se studia istorie, la modul serios, I give him that.

– Și azi unde e Glodeniul? În Republica Moldova! Vedeți domnule comandant, nici în `24 când m-am născut eu, nici azi, Glodeniul nu era în URSS. De ce scrie în buletinul meu URSS?

Cu fața schimbată de revelația enormității scrise, comandantul îi dă dreptate perechii de ochi albaștri care îl sfredeleau cu dreptatea istorică în ei:

– Doamnă, aveți perfectă dreptate, este o regretabilă eroare, probabil cauzată de copierea din actul vechi și de volumul mare de muncă al colegilor mei, cărora le-au scăpat la verificare aceste detalii. Dau imediat dispoziție să vă fie emis un nou act, cu datele corecte. Vom verifica de asemenea alte cazuri similare cu al dumneavoastră, în care probabil s-a strecurat aceeași greșeală. Vă rog să acceptați scuzele noastre.

Așadar, de atunci „buletinul” bunicii, și probabil al multor altor zeci de mii de frați basarabeni, are scris la locul nașterii Republica Moldova.

Azi, am fi fost la Călărași să-i ascultăm poveștile și să ne încânte cu salata „a la boeuf” și „boules de neige”, dacă bunica Nadia nu s-ar fi hotărât să ia cu ea un buchet de flori de câmp și să plece, într-o zi de Mai 2019, să se vadă cu dragii ei Crudu și Grădinaru și Gorunescu.

Rămâne însă în urma ei, pe lângă principiile solide de viață, transmise cu grijă din generație în generație, și o bogată pleiadă de mărturii istorice, din care acum aveți și voi o mică parte, imortalizate fiind aici pe blog.

LE: Bineînțeles că am fost azi la Călărași, i-am dus un buchet de flori albe la căpătâi, o coroniță de brad pe crucea de lemn, i-am aprins o lumânare, și m-am bucurat am găsit acolo, atât la bunici cât și la părinți, lumânări aprinse – mulțumim prieteni.

Toamna lui 1944.

Regele Mihai decide arestarea lui Antonescu, încetarea alianței cu Axa și alăturarea României la Alianță. Detalii istorice aici.

Pe cale de consecință, prin micul sat Blaju (fost Blaj, înființat de Blăjenii care fugeau din Blaj de opresiunea împotriva românilor din regatul Austro-Ungar undeva pe la 1800+), satul natal al tatălui meu – Emil Gorunescu, încep să curgă armatele.

Într-o primă fază elemente ale armatei germane, care se retrăgea haotic, peste dealuri, din zona Curtea de Argeș către valea Oltului. Tata, la vremea aceea în vârstă de 5 ani, îmi povestea că nemții s-au comportat foarte civilizat, cerând voie să intre în curte pentru a-și reface proviziile de apă din puțul de la poartă. Au stat foarte puțin, unul dintre soldați, blond cu ochi albaștri l-a luat pe tata pe genunchi și l-a lăsat să se joace cu părul blond, pe care tata nu-l mai văzuse până atunci – cam toată populația din zonă are părul închis la culoare. Au plecat fără să deranjeze cu nimic familia sau proprietatea, mulțumind la final.

La câteva zile apare armata roșie. Deja aveau o reputație de violatori, așa că toată populația feminină a Blajului a fugit în pădure, cum o făceau de sute de ani când veneau invadatorii. Bunica l-a luat pe tata de mână, abandonându-i pe cei doi frați ai lui, Victor și Virgil, sugari la acea vreme, într-un pătuț, în grija unchiului Ion aflat întâmplător în vizită, care bătrând fiind în baston a rămas să-și înfrunte soarta.

După cum vedeți din harta post-factum de mai sus, Argeșul a fost undeva la nivelul 2/4 pe scara jafurilor, așadar frica bunicii mele nu era chiar neîntemeiată.

În fine, întră rușii în curte, aud plânsete de sugari din casa mică (vă spun imediat povestea caselor), îl găsesc pe nea Ion în toiag lângă pătuțul cu doi sugari.

-At gde hazaica? (Unde e femeia? – transcriere fonetică aproximativă din rusă) îl întreabă unul dintre rușii mai inteligenți pe nea Ion, făcând conexiunea că dacă există doi noi-născuți, pe undeva prin preajmă trebuie să existe o femeie.

– Hazaica ghermanschi kaput! răspunde nea Ion, care avea doar corpul în baston, nu și creierul.

În fine, văzând rușii că nu au ce să mai scoată de la familia Gorunescu, încep să cotrobăie prin cele două case și acareturi.

Fac aici o mică paranteză cu istoricul familiei.

Bunicul Petre Gorunescu provine de undeva din zona Mușătești, tot din județul Argeș. Face școala de învățători la Pitești și este repartizat învățător în satul Blaj (actual Blaju), aparținând comunei Tigveni, Argeș.

Blaju își trage rădăcinile, cum am spus mai sus, din românii fugiți de opresiunile din Ardeal, ca multe alte localități din nordul județului Arges, exemplu Căpățănenii Ungureni (cei veniți din Ungaria), sau Corbi – cei veniți de la Matei Corbul (Matei Corvin). Despre „bejenie” puteți citi aici și aici.

Acolo, bunicul Petre Gorunescu îi este învățător bunicii mele Maria Donescu, descendenta uneia dintre familiile înstărite din sat, de care se îndrăgostește și o ia de nevastă. Pe vremea aceea, preotul și învățătorul erau fruntașii satului, erau cele mai bune partide, iar oamenii cu stare din sat visau să-și mărite fetele cu un om educat, cu școală. Așadar bunica primește o zestre frumoasă, un lot de casă și teren de câteva hectare, iar bunicul își ia angajamentul să clădească, undeva pe la finalul anilor 30 o casă cu cerdac și hol, cu 3 camere mari. Așa era aranjamentul matrimonial al acelor vremuri, nu râdeți.

Însă vremurile se schimbă iar bunicul pleacă pe front în 1943, iar bunica, nedorind să stea singură cu trei copii în ditamai căsoiul, își face o căsuță țărănească cu o cameră, sobă de gătit și cerdac, ușor de încălzit cu un braț de lemne și în care găsea ea că îi este mai ușor să le gătească copiilor și să aibă grijă de ei. Instinctele materne ale bunicii erau ușor de înțeles dacă vă spun că își pierduse primii doi copii, Dorin de 2 și Ion de 6 ani, la epidemia de holeră din 1938. Așadar, rămasă singură cu 3 copii, tata născut în 39 și cei doi sugari, fără bărbat acasă, decizia ei de a trăi modest e ușor de înțeles.

Revenim la toamna lui 44.

Deși trăia simplu, gospodăria bunicilor era din plin aprovizionată cu de toate, fiind familie de „chiaburi” – etichetă post război, din cauza căreia tata a avut mult timp de suferit – în definitiv, erau o familie de țărani care lucrau pământul, vreo 2-3 hectare, în regim de supraviețuire. Bunicul era, pe lângă învățător, apicultor, pomicultor și un vânător pasionat, rușii golesc rapid rastelul de 12 arme de vânătoare și munițiile, urcă în căruțe tot ce găsesc de valoare: lăzi cu mălai, garnițe cu carne, merinde, și bineînțeles, ceasul deșteptător și radioul Blaupunkt cu baterii de poștă. Davai ceas, davai palton, nu era doar un cuplet satiric al lui Constantin Tănase, ci trista realitate a României din toamna lui 44, așa cum reiese din mărturia tatălui meu și din harta de mai sus.

Rușii găsesc fotografia cu bunicul meu în uniformă de militar în armata regală, și îi apucă pandaxaliile. Că e criminal, că ăștia ne-au omorât pe noi, plus probabil o pleiadă de înjurături pe care le înțelegeau doar ei. Au luat poza înrămată de pe perete, i-au spart geamul și au jucat pe ea cu călcâiele cizmelor. După care, de furie și consumul alcoolului găsit din belșug, au devastat complet cele două case și acareturile, spărgând și distrugând orice obiect de oarecare valoare sau trebuință.

Priviți în ochii acestor oameni. Era acea privire de rămas bun, pentru că nu știai dacă o să mai revii, prin care ai fi vrut să le transmiți celor dragi toate sentimentele tale.

Din poza de rămas bun a lui Petre Gorunescu s-au scos pe hârtie mai multe exemplare, cum era practica pe atunci, pentru că s-ar fi putut să fie ultima amintire cu el. Din copiile de back-up una a supraviețuit cizmelor rusești și se află la loc de mare cinste în colecția mea personală.

Din fericire bunicul s-a întors de pe front și a mai apucat să trăiască mulți ani, până în 1982. N-a vorbit niciodată despre război, probabil ororile trăite pe front au fost mult prea mult. Au fost îngropate odată cu el.

Înapoi în prezent.

2024.

Fix 80 de ani mai târziu după acea toamnă de 1944.

Patru generații mai târziu de Gorunești, fiul meu este aproximativ în aceeași perioadă a vieții în care era bunica mea Maria Gorunescu în 44. Pericolul cizmei rusești pe fotografiile de familie este însă la fel de iminent.

El însă nu se mai desfășoară dur, cu forța, ci insidios, de tip calul troian, prin creșterea și promovarea în ani de zile a unui personaj care să le servească interesele. Sau cel puțin să nu se opună intereselor rusești, să fie inactiv și imobil, și să transforme țara într-o pradă ușoară – ne aducem aminte butada „dacă vin rușii România pică în 24 de ore”.

80 de ani și 4 generații mai târziu, fiul meu și noi împreună cu el, avem însă de ales.

Dăm țara pe mâinile rușilor, vrăjiți de mesajul mesianic al unui guru, care ne picură mieros în urechi exact mesajul pe care vrem să-l auzim, întorcând România 80 de ani în timp? Ajutat de un mecanism socio-electoral de manipulare care a scăpat complet pe sub radarul presei, lumii politice, serviciilor secrete, institutelor de sondare, societății în întregul ei?

Sau ne continuăm drumul euroatlantic spre progres, spre valorile fundamentale de libertate individuală și prosperitate, spre care au tânjit generații întregi sub talpa comunismului, timp de zeci de ani?

Pentru familia noastră alegerea este simplă și evidentă. Nu mai este vorba nici de partide, nici de persoane, nici de personaje, nici de măști. Măștile au căzut.

Sper doar ca alegerea voastră să fie la fel.

Pe 8 decembrie 2024 suntem chemați să ne dăm votul în turul doi al alegerilor prezidențiale. Acest vot este absolut esențial, iar prezența noastră cu mic cu mare, să apărăm sacrificiul bunicilor noștri de pe front este obligatorie. Este un efort atât de mic cu un rezultat atât de mare.

Avem de ales între lumină și întuneric, între Europa și Rusia, între libertate și gulag, între frică și speranță.

Tu ce alegi?

Epilog

Într-una dintre vacanțele mele de vară la bunici, în satul Blaju, de prin anii 80, tata, care văzuse undeva planurile IPTANA pentru rețeaua de autostrăzi, îmi spune, arătând spre dealul Momaia: – Vezi, pe undeva pe acolo va trece autostrada care va traversa munții.

Tata n-a mai apucat să vadă autostrada cu ochii lui, pentru simplul fapt că Ceaușescu, după ce-a făcut București-Pitești s-a oprit, din lipsă de bani. Se face acum, grație fondurilor masive ale Uniunii Europene.

Bunicul n-a mai apucat să-i vadă pe americani. Și-a trăit anii bătrâneții într-un regim opresiv care i-a colectivizat și bruma de pământ pe care o avea familia. De dealurile de libertate pentru care luptase pe front aveam să ne bucurăm abia după 89.

Satul Blaju mai are vreo 9 suflete și mai mult ca sigur va dispărea curând, pradă unor continue alunecări de teren, în care dealul curge la vale cu case, pomi, fântâni, biserici.

Dacă austriecii de la Porr se țin de treabă și străpung Momaia cu tunelul de autostradă de pe lotul 4 Curtea de Argeș-Tigveni al autostrăzii A1, este posibil ca undeva prin 2027 fiul meu să meargă pe autostradă de la Slobozia la Tigveni să-și vadă Goruneștii.

Pentru ei, pentru generațiile viitoare, s-a luptat pe front, s-a murit la revoluție, s-a intrat sub o umbrelă de securitate și ne-am alăturat celei mai puternice alianțe economice de pe glob.

Asta dacă România, condusă de un șarlatan cu deliruri mistice, nu virează brusc spre Rusia, iese din UE și Nato și pierde zeci de ani de progres întorcându-se la un mod de viață nesustenabil în mileniul 3.

Presupun că pentru toată lumea opțiunile sunt clare.

Următoarele cuvinte aparțin unui cetățean rus, dl. Konstantin Samoilov, jurnalist și activist rus:

„Acum o mie de zile, Rusia a invadat Ucraina și a început să ucidă ucraineni. De atunci, s-au întâmplat multe. Vladimir Putin a băgat țara în mari probleme. Rusia este cea mai sancționată țară din istoria omenirii. A fost sancționată și izolată de restul lumii din punct de vedere economic, social, sportiv, științific, cultural, în orice mod posibil. Rusia a devenit un stat paria. Dar toate acestea sunt departe de a fi cea mai mare sau cea mai gravă problemă cu care se confruntă Rusia acum. Această problemă este ceea ce se întâmplă în interiorul rușilor de rând. O numesc degradare morală. Țara degradată moral se confruntă cu un viitor întunecat.

O mie de zile. Este un număr înfricoșător. Voi vorbi astăzi foarte mult despre Rusia. Dar, de fapt, este vorba despre Ucraina. Ucraina este victima agresiunii rusești. Singurul lucru de care Ucraina și ucrainenii sunt „vinovați” este că încearcă să se elibereze de Rusia, de influența rusă, și că își doresc să fie liberi, să își decidă singuri viețile. Poporul ucrainean este minunat, prietenos, amabil, ospitalier. Și, de o mie de zile, sunt bombardați și aruncați în aer zilnic. Orașele, localitățile și satele lor sunt distruse. În Rusia, acest lucru este numit „eliberare”. Ucrainenii sunt uciși în fiecare zi. Țara mea face asta. Poporul meu face asta. Știu că să spun „vă rugăm să ne iertați” nu mai este suficient. Pur și simplu, nu știu ce altceva să spun. Și se pare că, din 146 de milioane de ruși, cetățeni ai Rusiei, eu sunt singurul rus care cere iertare. O voi spune din nou și din nou. O voi spune mereu. Ucraineni, dacă vedeți asta acum, dacă mă auziți, vă rog să ne iertați pentru o mie de zile din acest coșmar!”

Este apelul emoționant, tradus și adaptat de mine din blogul lui Konstantin, pe care vă invit să-l urmăriți aici: