This is a funny and unexpected result of karma.

I was just explaining my son the voice commands for image generation on the paid version of ChatGPT, 4o, which I was testing.

I used, on my phone, the following voice command: -Draw a kitten sitting on a table next to a pot with beautiful flowers.

Unknown to us, my wife Adina, listening our conversation, was starting the voice command, waiting for me to finish and wanting to make her own order to artificial intelligence.

The funny result was that her phone picked up my order, and before anything else she issued the command using my voice input. ChatGPT displayed for her the same result. A kitten sitting on a table next to a pot with beautiful flowers.

Only that Adina had installed on her phone the free version of ChatGPT, with far less access to computing time.

So these are the results – you can easily guess which one belongs to whom, immortalised by our son laughing.

Disclaimer: This is far from anything relating to professional testing of AI tools, it is rather a funny result of destiny, but a one that is revealing about the proportionality between money spent and computing time bought.

De Crăciun 2024 iată că serialul „România trebuie să se schimbe din temelii”, a cărui misiune este lupta proletară cu mentalitățile bolșevice, a ajuns la episodul 12.

Astăzi mă ocup de celebrul „Era mai bine înainte”, cu referire directă la perioada dictaturii comuniste instaurate de URSS la finalul anilor 40 în România. România bolșevică a fost condusă inițial de Petru Groza, apoi de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, încheindu-se cu bine-cunoscutul Nicolae Ceaușescu.

În ultimii ani tot apar fel și fel de studii sau sondaje de opinie cu deja celebră butadă „Era mai bine înainte” – exemplu aici. Problema cea mai importantă pe care o văd la ele este că cei născuți după 89, tineri care nu au nici cea mai mică idee despre ororile comunismului sub dictatura Ceaușescu, rostogolesc acest fel de gândire, auzit tot mai des prin casele părinților sau bunicilor, nostalgici la amintirea statului-tătuc care îți dădea de toate – repartiție pentru un apartament, frigider, mobilă și multe altele în rate, luându-ți în schimb toate, dar absolut toate libertățile personale.

Well kids, era cam așa:

• nu aveai voie să ieși din țară. Pașapoartele erau ținute la Miliție, și trebuia să faci cerere să ți le dea, cu ceva timp înainte, pentru o amărâtă de excursie cu ONT-ul până la Veliko Târnovo. De ieșit în țări din afara lagărului sovietic nici nu putea fi vorba.
• nu aveai voie, ca femeie, să faci avort
• nu aveai pluralism democratic, exista un singur partid PMR, transformat apoi în PCR. Orice tip de dizidență politică te transforma în inamic al regimului și erai eliminat fizic, orice foști membri ai partidelor istorice au fost trimiși în lagăre de „reeducare” – a se citi de muncă forțată, unde au fost deasemeni exterminați.
• nu aveai libertatea de exprimare. Orice tip de critică asupra regimului, asupra politicii, asupra mărețului conducător te transforma automat într-un obiect al unui dosar la secu, apoi, dacă nu te potoleai, îți înscenau ceva ca să te lege – pe vremea dictaturii nu existau deținuți politic, pentru că, nu-i așa, „gândeam toți ca unul în cuget și simțiri”, ci doar deținuți de drept comun. Te luau pentru mită, avere ilicită, sau orice alt motiv penal de drept comun le trecea prin cap să-ți găsească. Și credeți-mă, organele represive ale regimului „comunist” erau foarte inventive.

Pentru cei interesați de studiul în detaliu al perioadei de dictatură bolșevică 1948-1989, există raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – pe scurt comisia Tismăneanu, un document exhaustiv de peste 600 de pagini care concluzionează, citez:

„Pe baza examinării a mii şi mii de pagini de documente, luând în consideraţie existenţa
unei imense literaturi analitice şi de mărturii care probează natura antipatriotică a dictaturii
comuniste, putem afirma că regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim şi
criminal.”

Întregul raport poate fi descărcat de pe web archive, care-l păstrează pentru posteritate. Pe vechiul site al președinției resursa apare ca neaccesibilă. Dar, ce să vezi, odată ce ai postat un act oficial pe net, nu-l mai poți șterge sau ascunde.

Așadar, nelegitim, adică nu a apărut ca urmare a unor alegeri libere ale cetățenilor cu drept de vot. A fost impus de armata sovietică în 1945. Și așa a rămas până la „loviluția” (un portmanteau între revoluție și lovitură de stat) din 1989.

Și criminal. Aici nu pot decât să citez concluziile raportului Tismăneanu:

„Principalele acţiuni criminale pe care ţinem să le amintim aici, ca argument suprem
pentru aceasta prea-mult amânătă condamnare sunt:
(1) abandonarea intereselor naţionale prin servilism neţărmurit în relaţiile cu URSS, după
impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945). Regimul comunist
din România a venit la putere prin intervenţia directă a Uniunii Sovietice, a forţelor militare
sovietice aflate pe teritoriul ţării şi prin ingerinţa insolentă a lui A. I. Vîşinski, ministruadjunct de externe al URSS în afacerile interne ale României. Menţionăm aici rolul nefast al
lui Emil Bodnăraş ca secretar general al guvernului Groza, responsabil cu serviciul de
informaţii, precum şi al cvartetului dominant din PCR: Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker,
Vasile Luca şi Teohari Georgescu.
(2) anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul
alegerilor în noiembrie 1946; agresiunile continue, prin fasciile de „oameni ai muncii”, în
realitate grupuri de lumpeni atraşi în PCR, împotriva partidelor şi forţelor democratice;
utilizarea antifascismului ca argument propagandistic pentru delegitimarea oricărei forme de
opoziţie anticomunistă.
(3) distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi militanţilor, şi a continuităţii
constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947, care a dus la
abdicarea forţată a Regelui Mihai.
(4) impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi
culturale naţionale; lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare
politică opusă bolşevismului îmbrăţisat de PCR, anexarea nedemnă a justiţiei intereselor
regimului.
(5) sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioda 1948-1956 şi impunerea,
sub numele de „dictatura proletariatului”, a unui sistem politic despotic, condus de o castă
profitoare (nomenklatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
(6) politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare,
muncă forţată, a unor categorii sociale – burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi
etc) ghidată de preceptul luptei de clasă. Introducerea logicii vinovăţiei colective şi
persecutarea membrilor familiilor celor bănuiţi de intenţii ori acţiuni anticomuniste; utilizarea
unor criterii aberante pentru a distruge şansele copiilor din familii cu „origine nesănătoasă” de
a studia în învăţământul superior.
Ca urmare a politicii criminale a regimului comunist, au fost deţinute în închisori
şi lagăre, deportate/strămutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetători,
luate în considerare de această Comisie, se situează între 500 000-2 000 000 de victime.
Dificultatea estimării provine din ocultarea sistematică de către Securitate, Procuratură,
Miliţie, Trupe de Grăniceri, Armată şi alte organe represive a informaţiilor privind
soarta multora dintre aceste victime.
(7) persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală; persecutarea
minorităţilor de gândire de la Asociaţia Teosofică Română în anii 1950 şi până la prigonirea
mişcării Meditaţiei Transcendentale în anii 1980. De-a lungul întregii sale existenţe,
regimul a urmărit să suprime orice expresie veritabilă a libertăţii de gândire.
(8) exterminarea programată a deţinuţilor politici;
(9) exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în
munţi (1945-1962);
(10) represiunea împotriva cultelor şi exterminarea/persecutarea tuturor celor care se opuneau
comunismului, deopotrivă din rândul majorităţii etnic române, ca şi din rândul minorităţilor;
desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. Persecuţiile împotriva mişcării sioniste.
(11) Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă
de colectivizare. Lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962).
(12) Deportările cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea şi „vânzarea” evreilor şi
germanilor.
(13) Represiunea împotriva culturii, eradicarea valorilor naţionale, respingerea artei şi culturii
occidentale, cenzura extremă, arestarea şi umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori
protestatari (1945-1989).
(14) Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956. Arestarea studenţilor protestatari
(Timişoara, Bucureşti, Cluj, Iaşi) şi organizarea de şedinţe de denunţare a celor care au ridicat
glasul împotriva dictaturii şi în semn de solidaritate cu mişcările de emancipare din Polonia şi
637
Ungaria. Procesele împotriva studenţilor protestatari, organizate de PMR, UTM, UASR şi
Securitate (1958-1960).
(15) Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte
greve din anii 1980. Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari.
(16) Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii ’70 şi ’80. Arestarea şi asasinarea celor mai
periculoşi oponenţi – omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a
diplomatului Mircea Răceanu, arestat şi judecat în 1989; condamnarea la moarte a generalului
Ion Mihai Pacepa, a fostului ofiţer DIE Liviu Turcu, a lui Constantin Răuţă şi a altor persoane
pe care regimul le considera vinovate de trădare.
(17) Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din
centrul istoric al Bucureştiului), inspirate de grandomania lui Ceauşescu şi de obsesia
lichidării marilor repere culturale şi istorice. Constrângerea unei părţi a populaţiei României
de a-şi părăsi locuinţele în numele politicii de „sistematizare” a zonelor rurale.
(18) Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-1989) soldate cu mii de morţi.
(19) Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”, înfometarea
populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie, de disperare provenită din degradarea fizică la
care regimul a condamnat un întreg popor. Notăm că nici un membru al conducerii PCR nu şia ridicat vocea împotriva acestei politici de exterminare prin frig şi foamete.
(20) Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de
menţinere a puterii comuniste. În „Programul PCR” adoptat în 1974 se vorbea despre
„umanismul revoluţionar ca adevărat umanism”, în practică triumfase cel mai devastator
antiumanism. Pretinzând că împlineşte dezideratele marxismului, regimul a tratat o întreagă
populaţie ca pe o masă de cobai supuşi acestui delirant experiment de inginerie socială.
(21) Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui N. Ceauşescu, cu aprobarea conducerii PCR, şi cu
participarea efectivă a unor unităţi ale Armatei şi Securităţii, în timpul Revoluţiei
anticomuniste din Decembrie 1989.”

Raportul Tismăneanu de condamnare a comunismului este un act de reparație istorică, asumat oficial de statul român, prin vocea președintelui de atunci Traian Băsescu, prezentat în fața camerelor reunite ale parlamentului. Detalii aici.

Așadar kids, nu era mai bine înainte. Regimul dictaturii comuniste a fost unul barbar și criminal.

Și atunci vă veți întreba de unde vine acest „Era mai bine înainte”, repetat obsesiv de foarte mulți. Este o himeră colectivă? Este un sindrom Stockholm la nivel de societate, in care victima fraternizează cu abuzatorul?

Este de fapt ceva mult mai simplu. Este reîntoarcerea psihologică la anii copilăriei, la anii adolescenței, când părinții aveau mare grijă să nu-ți lipsească nimic de pe masă, și aveau iar mare grijă să ai o copilărie fericită, indiferent de ororile prin care trecea societatea la momentul acela. Exemplul cel mai bun care îmi vine acum în minte este memorabilul film „Life is Beautiful” în care Roberto Benigni transformă pentru fiul său Holocaustul într-un joc, pentru a-l feri de realitate.

Pentru fiecare generație, cea mai fericită perioadă a vieții este cea primilor ani din viață. Pentru noi, decrețeii, cei născuți între 66 și 89, cea mai faină perioadă era cea „cu cheia la gât” – iar acum facem mișto de noile generații, hiperprotective cu progeniturile – „ehei, pe vremea mea ne lăsau ai noștri toată ziua pe afară”.

Pentru generația bunicilor noștri, perioada interbelică, cu charlestoane și vodeviluri era epoca de aur. Deși bunicii mele îi muriseră primii doi copii la holera din 38, pentru că nu apăruseră antibioticele, par example. Perioada interbelică era măcinată de aceleași molime ca în evul mediu, care rădeau felii bune din populație.

Pentru generația care a trăit ororile primului război mondial, nostalgia era „La Belle Époque” epocă de pace și prosperitate de la finalul secolului XIX – începutul secolului XX, când s-a construit turnul Eiffel și Bucureștiul istoric, cu clădirile CEC, ale Băncii Naționale, Atheneul și numeroase altele care i-au dat aura simbolică de Micul Paris.

Așadar, fiecare generație istorică, când dă de greu (crize, pandemii, războaie) își găsește confortul psihologic în epoca propriei copilării, când totul era idilic. Dar nu era deloc așa, era doar o epocă în care erau natural ferite de ororile înconjurătoare de către părinți, un mecanism de protecție socială, de perpetuare a speciei, pe care rasa umană îl are pentru a-și pregăti generațiile viitoare.

Sper ca acest articol să vă aducă puțină lumină în subiectul „era mai bine înainte”, pe care să-l percepem ca exact ceea ce este – un simplu mecanism psihologic de protecție a creierului nostru în fața greutăților vieții prin raportare la o perioadă idilică a vieții – copilăria și adolescența – în care nu percepeam greutăți, deși ele existau.

Am văzut recent pe Netflix „Anul nou care n-a fost”. Am retrăit toate spaimele acelor vremuri triste ale dictaturii comuniste. Mi-am amintit de carpeta pe care o aveau ai mei pe canapeaua extensibilă din sufragerie, fix modelul din captura de ecran de mai jos. Și odată cu ea mi-au revenit în fața ochilor și serile când învățam la lumina lămpii, în frig, cu puloverele pe noi ca personajul din film. Curentul se oprea la Călărași multe ore pe zi, ca să poată funcționa oțelăria electrică de la combinatul siderurgic.

Mi-am adus aminte de cozile la pâine pe cartelă, de lipsurile de tot felul, dar și de teama omniprezentă din sufletul adulților, de mama care-mi spunea: -Ai grijă ce vorbești la telefon, că e ascultat.

Îl recomand, în special noilor generații, ca film de cultură generală, pentru a înțelege mai bine de ce astfel de vremuri nu trebui să se întoarcă în România.

Și de ce, de fapt, nu există „era mai bine înainte”. E doar o iluzie convenabilă.

Astăzi, 21.12.2024, bunica Nadia ar fi împlinit 100 de ani. Ne aducem aminte cu drag de ea, de nenumăratele ei povești cu draga ei Basarabie, pe care a părăsit-o în timpul războiului fără s-o mai revadă vreodată.

Născută Nadejda Crudu, căsătorită Grădinaru, bunica a avut o viață plină de aventuri. După fuga din Basarabia din iunie 40, fiind încă elevă a fost repartizată să-și continue studiile la Ploiești. Regatul României avea grijă de educația copiilor săi, și pe vreme de război. Internatul liceului din Ploiești unde erau cazați a fost grav deteriorat la cutremurul din Noiembrie 1940, așa că au fost nevoiți să-și caute gazde prin apropiere. Bunica, neavând resurse să rămână în Ploiești, a găsit o gazdă la Gorgota, lângă Potigrafu, contra muncă în gospodărie. A prins bombardamentele americane asupra Ploieștiului din 1943, celebra operațiune Tidal Wave, când toți se ascundeau prin canale de irigații când auzeau tunetul bombardierelor.

Apoi bunicul Nicolae Grădinaru, pe care îl cunoscuse în Basarabia, i-a scris scrisoare să vină la el la Soroca, unde era jandarm. Apoi au plecat la Fălticeni unde s-au și căsătorit, eveniment de la care avem această frumoasă amintire cu acest superb cuplu, care azi ar fi strâns milioane de inimioare pe rețelele sociale.

Bunica ne povestea că bunicul a luat un scaun din biserică, s-a dus în livada din spate și a adunat un braț de flori de câmp, și cam asta a fost agenția de organizat evenimente Grădinaru în 1943. Masa și dansul la popota jandarmeriei județului Baia – așa se numea județul cu capitala la Fălticeni în 1943. Fără familii, rude, prieteni. Familia Crudu, ai bunicii, erau cu toții împrăștiați de război sau rămași în Basarabia. Părinții ei și cu una dintre surori, se refugiaseră în Timiș, de unde aveau să fie deportați de comuniști în anii 50 în Bărăgan, satul Fundata. Familia Grădinaru, ai bunicului, din satul Buleta de lângă Băile Govora, Vâlcea, cu 16 copii, erau mult prea săraci să călătorească. Așa că după nuntă, apropiindu-se frontul, bunicul o trimite pe bunica la Buleta, cu trenul, cu tot cu o cutie mare de zestre, din acelea masive de lemn cu mânere, care a trebuit coborâtă din tren de 4 hamali în gara din Rm. Vâlcea. Era unicul loc în care o credea în siguranță, pierdută într-un cătun sărac din Oltenia.

După război au mai stat câțiva ani la Fălticeni, unde a și născut-o pe mama în 1946, apoi la desființarea jandarmeriei au fost nevoiți să plece. Bunicul a primit o repartiție la Vinalcool Videle, apoi Alexandria, unde și-au și construit o casă.

Cutremurul din 1977, pe care personal l-am prins acolo – aveam 4 ani, are ca efect demolarea casei lor de către regimul Ceaușescu, care le oferea în compensație un apartament la bloc, tot în Alexandria. După un consiliu de familie cu ai mei, iau decizia să se mute la Călărași, să fie mai aproape de familie și să schimbe repartiția unui apartament la Alexandria cu unul la Călărași. Cum pe vremea aceea se construia ansamblul de la „10 nivele”, în 1978 bunicii se mută la Călărași, după formalități care au durat aproape un an. Bunicul ieșise deja la pensie, iar ea s-a transferat de la ILF Alexandria la ILF Călărași (Întreprinderea de Legume și Fructe). Bunica Nadia era merceolog, se ocupa cu achizițiile de legume și fructe de la IAS-uri și CAP-uri, un job de mare răspundere care presupunea verificarea calității produselor direct în câmp și mari fluxuri financiare. Un echivalent de azi al jobului într-un compartiment de achiziții al unui mare lanț de retail.

În fine, povestea de azi este tot despre amintirile bunicii din Basarabia, dar într-un fel diferit, care arată felul ei de a fi, fără compromisuri, și amintirea dragă pe care i-o purta în suflet țării sale.

Trebuie să vă spun despre bunica Nadia că era o femeie extrem de principială, cu o educație solidă primită în Basarabia într-o familie de oameni cu stare – chiaburi după cum erau clasificați de către bolșevici. Deși a dus o viață plină de lipsuri materiale, nu i-a trebuit niciodată un capăt de ață, mai mult decât atât, luând atitudine în fața actelor necinstite din colectivele în care a lucrat. Un fel de avertizor de integritate modern, fapt care i-a adus locuri de muncă cu răspundere mare de gestiune în comerțul socialist, pentru că se putea avea încredere în ea că nu ieșea lipsă la inventar.

And it goes like this.

Final de mileniu 2, parlamentul României adoptă legea 105/25 Septembrie 1996, în care se prevede, printre altele și renunțarea la vechile buletine de identitate tip cărțulie și trecerea la cărțile de identitate color, mai practice, cu multiple elemente de siguranță, înregistrate într-o uriașă bază de date și eliberate digital de o imprimantă sofisticată. Digitalizarea României, despre care am vorbit aici pe blog, nu e un fenomen nou, iată.

Și merge bunica Nadia la poliție să-și ridice noua „C.I.”. Se uită pe el, face ochii mari (așa cum ne povestea mereu) și cere indignată audiență la comandantul poliției Călărași – pe atunci, evidența populației aparținea încă de polițiile județene.

O primește omul, curios să afle motivul audienței. Bunica îl salută, se prezintă, și intră abrupt în subiect trântindu-i regal cartonul pe birou:

– Ce scrie, domnule comandant, la locul nașterii?

– Glodeni, U.R.S.S. – bâiguie nedumerit omul, luat prin surprindere de vehemența întrebării.

Paranteză. CI-urile erau copiate cu datele din buletinele vechi tip carnețel. Erau milioane de făcut într-un termen de câțiva ani, 1996-2001, iar funcționarii grăbiți completau pur și simplu bazele de date digitale, care atunci se creau, cu datele scrise. U.R.S.S.-ul bunicii era așadar un simplu copy-paste de pe un act existent din vremea dictaturii comuniste, când într-adevăr Basarabia făcea parte din U.R.S.S.

– Ia citiți, domnule comandant, data nașterii mele!

– 21 Decembrie 1924 – vine răspunsul prompt, militar. Când primești ordine clare de la o bătrânică de 70+, te execuți.

– Păi și unde era Glodeniul, domnule comandant, în 1924?

– În România, făcea parte din regatul României Basarabia – răspunde comandantul cu satisfacția omului care te-a blocat cu vastele lui cunoștințe istorice. Da, pe vremuri se studia istorie, la modul serios, I give him that.

– Și azi unde e Glodeniul? În Republica Moldova! Vedeți domnule comandant, nici în `24 când m-am născut eu, nici azi, Glodeniul nu era în URSS. De ce scrie în buletinul meu URSS?

Cu fața schimbată de revelația enormității scrise, comandantul îi dă dreptate perechii de ochi albaștri care îl sfredeleau cu dreptatea istorică în ei:

– Doamnă, aveți perfectă dreptate, este o regretabilă eroare, probabil cauzată de copierea din actul vechi și de volumul mare de muncă al colegilor mei, cărora le-au scăpat la verificare aceste detalii. Dau imediat dispoziție să vă fie emis un nou act, cu datele corecte. Vom verifica de asemenea alte cazuri similare cu al dumneavoastră, în care probabil s-a strecurat aceeași greșeală. Vă rog să acceptați scuzele noastre.

Așadar, de atunci „buletinul” bunicii, și probabil al multor altor zeci de mii de frați basarabeni, are scris la locul nașterii Republica Moldova.

Azi, am fi fost la Călărași să-i ascultăm poveștile și să ne încânte cu salata „a la boeuf” și „boules de neige”, dacă bunica Nadia nu s-ar fi hotărât să ia cu ea un buchet de flori de câmp și să plece, într-o zi de Mai 2019, să se vadă cu dragii ei Crudu și Grădinaru și Gorunescu.

Rămâne însă în urma ei, pe lângă principiile solide de viață, transmise cu grijă din generație în generație, și o bogată pleiadă de mărturii istorice, din care acum aveți și voi o mică parte, imortalizate fiind aici pe blog.

LE: Bineînțeles că am fost azi la Călărași, i-am dus un buchet de flori albe la căpătâi, o coroniță de brad pe crucea de lemn, i-am aprins o lumânare, și m-am bucurat am găsit acolo, atât la bunici cât și la părinți, lumânări aprinse – mulțumim prieteni.

Vă rog eu frumos să acordați 5 minute din viață acestui clip, apoi discutăm de ce i-aș pune pe toți dacii liberi să dea acest test:

Am în lista de prieteni de pe Facebook cel puțin câteva zeci de prieteni, cunoștințe, foști colegi de școală, liceu și facultate, membri din familia extinsă. Care nu mai sunt, sau mai frumos spus nu mai sunteți în România.

Ne-ați părăsit pentru un trai mai bun. Unii ați simțit oportunitatea în carieră. Alții ați plecat să vă terminați studiile și vi s-au deschis drumuri în viață acolo, de nerefuzat. Alții din dezamăgire, lipsa unui loc de muncă, unei perspective clare de viitor. Mulți simțindu-vă păcăliți și înșelați de țara lor, de compatrioți, politicieni, aparatul de stat, sau șefii de la locul de muncă. Fiecare ați avut motivele voastre, și fiecare ați făcut acest pas cu inima îndoită, aruncându-vă în gol într-un mod de viață complet nou.

Toți aveți însă ceva în comun. Ați lăsat aici o bucățică din voi. Părinți, frați, surori, familii. Copii. Da, mulți ați plecat pentru a pune ceva pe masa copiilor, fără posibilitatea financiară de a-i lua cu voi.

Mulți dintre voi veți veni de sărbători, cu mașinile încărcate de daruri pentru cei dragi, cu sufletul plin de bucuria revederii. Și veți sta ore în sir la vamă la Nădlac, pentru că nu suntem (încă) în Schengen.

Vreau să vă rog ceva.

În orele alea când înjurați în barbă statul la coadă, gândiți-vă că la funcția supremă în stat candidează unul, dl. Călin Georgescu pe numele lui, care spune, citez: „Pentru mine este o mare onoare că nu am intrat în Schengen, subliniez asta în emisiunea dumneavoastră, mă bucur că n-am intrat în Schengen, este bine că n-am intrat în Schengen”. Și apoi meditați dacă împărtășiți aceleași valori de libertate personală cu omul.

Știu că vouă vă e bine acolo, în Norvegia, sau Germania, Spania, Italia sau Franța. Și mai știu că vreți ca și nouă, fraților voștri rămași acasă, să ne fie bine.

Nouă să știți că, de câteva săptămâni încoace, nu ne e bine.

Capul hâd al dictaturii ruse se ițește peste gardul democrației.

Au construit cu atenție o rețea de dezinformare și manipulare. De ani de zile. Cu Covid, cu 5G, cu Soroș, neomarxiștii, gheii, legebeteii care vor să ne adopte copii. Au targhetat atent microbule de oameni interesați de religie, de horoscop, de leacuri din natură, etc etc. Au construit atent comunități de neo-legionari, frății ortodoxe, arhangheli mucenici, pămânți strămoșești, glii străbune. În documentele desecretizate de CSAT și elaborate de mai toate serviciile secrete ale României, SRI, STS, SIE, MAI, se recunoaște, frontal, negru pe alb, de la vârful statului român, că România este ținta unui război hibrid al Rusiei.

*capturi nota SRI

Toate aceste documente desecretizate sunt disponibile public, iată aici un link, și chiar vă invit să le consultați pe îndelete și să judecați, rațional, pe cine doriți să votați.

Votul în diaspora pentru turul 2 al prezidențialelor a început deja, așa că vă invit să mergeți să alegeți.

Înainte de a pune ștampila, trebuie însă să-i cunoaștem pe cei care ne cer votul. Dacă despre doamna Lasconi există tone de informații publice, fiind jurnalist la ProTv atâția ani, apoi primar (la al doilea mandat) la Câmpulung Muscel, bucurându-se de o largă susținere a liderilor pro-europeni, a șefilor de stat – exemplu Maia Sandu, a partidelor pro-occidentale majoritare în noul parlament, precum și de o largă susținerea unei bune părți a societății, despre dl. Georgescu, până acum două săptămâni, nu prea se știa public mare lucru.

Apăruse prin Sputnik cu butada „Șansa României este înțelepciunea rusească”, făcuse niște băi reci în lacurile din Austria pe vremea pandemiei, avea un istoric ușor neclar de aventurier, și luări de poziție care mai degrabă te făceau să râzi superior.

Toate aceste poziții erau însă atent monitorizate de la Moscova, pentru că se aliniau perfect cu retorica Kremlinului, ca planetele pe un fir de ață în jurul soarelui. Ce șanse erau? Păi vă dau eu o idee. Ultima aliniere planetară perfectă a fost în anul 949 d. Hr, iar următoarea se estimează că va avea loc în jurul anului 2492. Cam atât de mare este șansa ca ideile unui candidat la funcția supremă în României să coincidă, pur și simplu întâmplător, cu ale unui regim mafioto-oligarhic care vrea ca „soldatul sovietic să-și spele șosetele în Atlantic”.

Că e dl. Georgescu este un aventurier politic, e fix problema lui. Că e gata să îmbarce România într-o aventură moscovită spre un trecut suveranist-distributist, condus de clanurile interlope împreună cu organizațiile neo-legionare și extremiștii de tot felul, cu pumnul în gura presei, este o grozăvie cu care nu putem fi de acord.

Am trăit în comunism. Am cunoscut foamea, pâinea pe cartelă, lipsurile de tot felul, frigul, învățatul la lampă că nu era curent, întunericul și fricile de tot felul. Bunicii mei munceau tot anul, apoi venea cooperativa și le lua vițelul și fânul, lăsându-le o căpiță de fân din trei. Cam așa era distributismul cooperatist. Dar cel mai grav era lipsa libertății personale. Nu aveai voie să spui nimic despre regim, că te legau. Nu aveai voie să ieși din țară, decât extrem de greu și doar în țări socialiste prietene. Nu aveai pluralism democratic, partide, alegeri libere, viață politică efervescentă. Aveai doar dreptul să muncești pentru societatea socialistă multilateral dezvoltată. Nimeni sănătos la cap nu mai vrea să se întoarcă acolo, iar din păcate, promisiunile d-lui Georgescu duc fix în acea direcție. Zilele astea bursa e pe pierdere din cauza șanselor ca un iresponsabil să preia frâiele la Cotroceni. Fiecare dintre noi am pierdut 250 de lei din pilonul 2 de pensii, pentru că acele fonduri de investiții la care cotizăm sunt cotate la bursă.

Așadar. Revenim.

Vă e bine acolo în Norvegia?

Vă e bine.

Vreți ca și nouă să ne fie bine aici?

Vreți.

Atunci puneți ștampila pe continuarea drumului euro-atlantic al României, și poate într-o zi veți putea reveni acasă cu inima împăcată.

Nu ne dați pe mâna rușilor!

PS: Ne e dor de voi și vă așteptăm cu drag de sărbători!

Nu sunt două.

Deși unii are vrea să ne facă să credem că sunt. Că există România „gheilor” și România „familiei tradiționale”. Că există o Românie a credincioșilor și una a ereticilor. Una a tradițiilor strămoșești și una a globalizării.

Sunt doar iluzii.

E o singură țară, divizată doar mental, iluzoriu. Și nu, nu ne putem permite să o divizăm fizic, ca pe Ucraina, ne luăm fiecare o bucată și trăim acolo cu cei la fel ca noi.

Ce se poate întâmpla însă, este să o ia pe una din două căi complet diferite.

Amu că ați citit desecretizarea CSAT despre legăturile cu Rusia, ați putut vedea monstruozitatea care ni se pregătea.

Războiul hibrid al Rusiei împotriva României, care este o formă de agresiune, despre care hăuleam eu pe aici pe net, este acum asumat, frontal, de instituțiile de forță ale statului român, coordonate de la cel mai înalt nivel – CSAT.

Votul de duminică, reiterez asta, nu este un vot între Lasconi și Georgescu. Nu avem de ales între ghei și familia tradițională – astea sunt false alegeri băgate atent pe gât de propaganda Kremlinului, încă la referendumul CpF, ca să ne abată atenția de la adevărata alegere. Plus multe alte teme mai mult sau mai puțin hilare, care au creat însă o supraîncărcare informațională cu teme irelevante, pentru a nu mai avea timp să discutăm subiectele importante. O foarte reușită și eficientă perdea de fum.

Perdeaua de fum a propagandei lui Putin a căzut. Capul hâd al dictaturii mafioto-neolegionare se vede în întreaga lui splendoare. Combinația de siloviki și oligarhi se vrea copiată de una legionari-clanuri, ambele atent coordonate de GRU/FSB și în fruntea căreia se așează o păpușă mecanică.

Duminică avem ales între România și Republica Sovietică România.

Între libertate și gulag.

Am un îndemn, în special pentru cei 48% dintre voi care nu au votat la aceste alegeri:

Mergeți la vot!

PS: Și nu uitați că de luni ne întoarcem la viețile noastre și trebuie să conviețuim împreună. E o singură țară.

Propunere pentru votul de peste 4, respectiv 5 ani.

În loc de buletine tipărite pe hârtie, în cabina de vot găsim niște terminale digitale, sub forma unor tablete, sau PC-uri cu touchscreen – similare celor din restaurante.

În loc să tipărim zeci de milioane de buletine de vot, este mult mai ușor să achiziționăm niște tablete/PC-uri

La aceste ultime alegeri parlamentare au fost 20.059 procese verbale, conform autorității electorale. Adică 20.000 de secții de votare. Hai să presupunem o medie de 5 tablete pentru fiecare secție.

Înseamnă 100.000 de tablete, pe care, la o achiziție centralizată statul ar putea să le scoată la 400 EUR chiar mai ieftin. Cu 40.000.000 EUR ai toată logistica digitală hardware a votului. Mai dai niște milioane de EUR, să zicem 10, pe partea de software.

Cu 50.000.000 de EUR ai rezolvat problema.

Știți cât a cheltuit statul român în 2024 pe cele 4 ture de alegeri? 3,8 miliarde lei, sau 760 milioane EUR.

E ceva diferență.

Avantaje:
– nu mai ai voturi anulate sau multiple, sistemul ți-a înregistrat un vot și a închis procesul – eventual duă un mesaj de confirmare a primei alegeri, de tipul „Ai selectat că votezi cu partidul XYZ. Confirmi selecția Da/Nu”

-centralizarea voturilor se face instant, odată cu prezența. La ora închiderii „urnelor” nu mai ai nevoie de exit-poll-uri, rezultatul se poate comunica direct pe website.

-nu mai ai nevoie de comisii și comitete electorale, ci doar de asigurarea ordinii publice și de asigurarea ordinii procesului de votare. Ce înseamnă asta – o reducere masivă a costurilor cu plata a sute de mii de oameni care compun aceste comisii, și pe care îi scoți din economia reală unde nu mai produc.

– precizie matematică – nu mai ai nevoie de renumărare, contestații, că s-au dus voturile nu știu unde, că s-a răsturnat căruța cu voturi, etc etc.

-democrația va fi clară, bine înfiptă în societatea, prin conștiința puterii votului.

Dezavantaje (da există și ele):

– ca orice sistem digital, poate fi hack-uit – aici intră STS-ul în schemă, care poate asigura logistica comunicației digitale securizate printr-un sistem informatic special

-neîncrederea publicului în noul sistem. Aici se poate lucra, se poate explica din timp, se poate inițial oferi ca opțiune la votul clasic pe buletine tipărite. Un sistem hibrid, care să meargă în paralel, pentru a-și dovedi eficacitatea și a înlătura temerile.

Se poate merge și mai departe chiar. În lumina noilor cărți de identitate electronice, să te poți loga de acasă în sistemul digital de vot, și să-ți poți exprima de la distanță opțiunea, într-un mod securizat. Dacă-ți poți cumpăra azi o mașină sau alte bunuri prin comerț electronic securizat, se poate face și vot electronic securizat.

Se poate merge și mai departe de atât. Statul poate da un incentive, o bonificație la taxe și impozite dacă ai votat. Să zicem pe următorii 4-5 ani ai 1% reducere din toate taxele statului dacă apare în dreptul tău bifa de „votat” în sistemul digital.

Să vezi cum sare toată lumea din tik-tok în ghișeul.ro secțiunea vot electronic.

Există sisteme de vot care funcționează, de exemplu în Estonia, unde în 2023, pentru prima oară în istorie, mai mult de 51% dintre voturi au fost exprimate electronic.

Deci este posibil.

Cum vi se pare?