Când eram copil îi auzeam pe ai mei dezbătând seara, profesional, cazurile care apăruseră sau evoluau în ziua respectivă la reanimarea spitalului județean Călărași. Nu exista săptămână să nu aud cuvintele „septicemie” și „avort septic”. Termenii medicali erau pentru mine un fel de zgomot de fond, „stenoză pilorică” sau „valvă mitrală” treceau pe lângă mine fără să mă atingă, niște cuvinte din alt univers, fericit fiind că am părinții lângă mine și îi auzeam discutând despre problemele lor de oameni mari.
Totuși, într-o zi de adolescență, când deja începusem să înțeleg că ceva era grav în neregulă, i-am întrebat ce e ăla avort septic. Mi-au explicat că, neavând dreptul să facă întreruperi de sarcină, femeile apelau la tot felul de babe și moașe care experimentau pe ele chiuretaje sau tentative de întrerupere de sarcină artizanale, în condiții precare de igienă. Bineînțeles că se infectau grav, iar după câteva zile erau cu viața atârnându-le de un fir de păr la reanimare. Unele scăpau, unele nu. Dar foarte multora din cele care scăpau li se extirpa definitiv uterul, rămânând astfel mutilate pe viață. Și sterile, evident. Generații întregi de femei care nu au mai putut niciodată să procreeze. Și ele erau supraviețuitoarele. O statistică neoficială cifrează la 10.000 numărul de femei decedate din cauza avorturilor septice ilegale.
Aici trebuie să precizez, pentru generațiile noi, că avorturile erau ilegale de la „decretul” 770/1966 al lui Ceaușeșcu, ceea ce a dat naștere faimoasei generații a „decrețeilor”, cei născuți între 1967 și 1989. Ceaușeșcu visa ca populația României să ajungă la 30.000.000 în anul 2000, iar pentru asta femeia română trebuia să fie animal de prăsilă.
Prima lege dată după revoluție, de fapt în plină revoluție, decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, avea să fie legea care abroga, printre alte acte normative, și infamul decret 770/1966.
Atât de mare era nevoie de libertate, atâtea drame și vieți curmate inutil de către un decret oribil, care nu avea alt scop decât crearea artificială unei generații de sclavi pentru partidul comunist, încât prima lege dată a trebuit să curme suferința a mii sau zeci de mii de femei însărcinate și expuse unor complicații fatale în caz de avort.
Revenim în prezent, în anul pandemic 2020.
Trist este că azi în lume, mai precis în Polonia, forțe reacționare au pus mâna pe puterea politică și calcă în picioare un drept fundamental al femeilor: acela de a dispune cum doresc de propriul corp.
Asta îmi aduce aminte de epoca Dragnea, când vârful stratului român era capturat de acest individ diabolic și grupul său infracțional, care dispunea după bunul plac la miez de noapte ordonanțe în slujba infractorilor. Nouă ne-a trecut glonțul pe lângă ureche, iar întâiul infractor al țării își servește binemeritata pedeapsă.
Se pare însă că polonezii s-au lăsat la rândul lor vrăjiți de cântecul de sirenă al politicienilor naționaliști și conservatoriști de la PiS (Partidul Lege și Justiție) și iată cum, în plină pandemie și restricții, li s-a servit legea interzicerii avorturilor. Probabil bazându-se și pe faptul că lumea se va gândi de două ori să iasă în stradă din cauza fricii de virus. Dar s-au înșelat.
Ca la acționarea unui întrerupător, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze împotriva aberației, iar popularitatea PiS cade abrupt în sondajele de opinie. Președintele Poloniei chiar a apărut public promițând o „îndulcire a legii”, nicidecum o abrogare a abominației.
Noroc că este liberă circulație a persoanelor în UE (mă rog, atâta cât mai este în actualul context epidemiologic) și în fiecare an 20.000 de femei poloneze trebuie efectiv să fugă din țara-mumă, unde plătesc taxe și impozite, ca să facă un avort în străinătate.
Sincer, nu credeam că în mileniul trei, într-o țară relativ civilizată, se mai poate pune problema de restrângere de libertăți fundamentale, sau să atentezi la principii esențiale de funcționare a unei societăți, cum ar fi să aperi societatea de infractori, nu infractorii de societate.
Dar exemplele recente din România și Polonia mă fac să regândesc relația stat-cetățean, și mai ales să vă aduc aminte tuturor că urmează alegeri generale, și trebui să fim extrem de atenți cui încredințăm destinele țării.
Iar după ce le-am încredințat, să ne asigurăm că politicienii duc țara în direcția corectă și dorită de națiune, nu de grupuri de interese.
Suntem cu ochii pe voi!

În state e nebunie cu alegerile prezidențiale, dar e nebunie și mai mare cu epidemia de COVID. SUA continuă să conducă clasamentul mondial cu 8.492.669 de cazuri.

Cu toate astea, nu am văzut ca subiect de dezbatere politică amânarea alegerilor pe motiv epidemiologic.

No sir.

Deși lupta politică de peste ocean este „la beregată”, cu acuzații dintre cele mai dure, care frizează penalul, acolo democrația e sacră, alegerile libere organizate la 4 ani sunt regulă, și ce e mai important este că ni-mă-nui din spectrul politic nici măcar nu-i trece prin cap „îndoirea” regulilor democrației pentru a mai sta câteva luni la putere sau pentru a încerca să obțină un avantaj electoral sau politic.

Nu și în politica dâmbovițeană, unde, după tipicul deschizătorului de drumuri Dragnea, totul este posibil, „ca să mai câștigăm noi un avantaj”. Inclusiv să dăm o lege sau ordonanță, ceva, că suntem la putere, nu?

În hora pornită de un grup de parlamentari care au inițiat acest proiect de lege au intrat cele mai importante instituții ale statului – președintele, curtea constituțională. Fiecare cu motivațiile personale sau de grup.

Ce e mai trist este că în această capcană au căzut deopotrivă publicul și presa, se organizează inclusiv emisiuni la care se dezbate dacă e mai bine să se organizeze alegeri în Decembrie sau Martie.

Mie personal mi se pare o falsă problemă, legarea datei alegerilor de pandemie.

Numai în Rusia vrea Putin să fie țar pe viață, și tot încearcă să „îndoaie” cadrul legislativ ca să obțină puterea nelimitată. Dar Rusia nu este o democrație, acolo nu sunt alegeri libere, iar oponenții sunt maziliți în diverse moduri, care mai de care mai ingenioase.

Repet, în orice țară cu serioasă experiență democratică, dreptul suveran al poporului de a-și alege conducătorii la termen fix nu este subiect de ping-pong, al nimănui, din nici un partid.

Romania are nevoie de stabilitate politică, indiferent de pe ce parte a spectrului politic, cu un parlament ales la termen și un guvern care să-l reprezinte. Actuala instabilitate politică face mai rău țării în aceste momente decât pandemia, prin faptul că face ca energiile care se consumă în campania electorală să nu fie folosite în scopuri utile. Și poate o viață sau mai multe puteau fi salvate dacă se lua cutare sau cutare decizie, în loc să se piardă timp prețios cu dezbateri sterile.

Imaginați-vă că le iese chestia cu alegeri în Martie. O să scadă pandemia, numărul de infectări sau numărul de decese?

Nu.

O să asistăm doar la o „boală-lungă-moarte-sigură” campanie electorală, neoficială, de 5 luni, în care politicienii, presa și părți polarizate politic ale opiniei publice nu vor avea alt hobby decât împroșcarea reciprocă cu noroi.

Bottom line: Eu personal nu sunt de acord nu nici o „îndoire” a regulilor democratice, chiar dacă este dată ca lege, ziua, în parlament, sau noaptea, ca ordonanță de guvern, dintr-un motiv foarte simplu:
Eu nu vă plătesc din banii mei să vă jucați cu soarta mea și să mă intoxicați cu false probleme. Eu vă plătesc taxe și impozite ca să-mi oferiți siguranță, sănătate, educație, infrastructură, autostrăzi, mediu curat, păduri, pensie, ajutor de șomaj, o anume calitate a vieții, etc. Și de principiu o anumită predictibilitate a vieții mele, cel puțin venind din partea statului.

Știți cum e parteneriatul acesta cetățean-stat în România? Ca un mariaj cu un partener instabil psihic, care azi e lapte și miere și vrea în vacanță la Moeciu, mâine e în criză de nervi și aruncă cu mobila pe geam. E de mirare că milioane de români au „divorțat” de statul psihotic și egoist, și-au luat câmpii și s-au dus în lume numai să scape de nebun? Nu e.

Propun pe această cale viitorului parlament să specifice într-o lege, sau de ce nu, în Constituție, că tot se vorbește de modernizarea Constituției, calendarul alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale pe următorii 100 de ani, astfel ca noi și generațiile viitoare să nu ne mai pierdem timpul în viitor cu prostii.

La fel și în legea educației, structura anului școlar pe următorii minim 5 ani. Vă duceți la Patriarhie și luați calendarul Ortodox să vedeți până în 2025 când pică Paștele, puneți vacanțele alea fixate odată pentru totdeauna pe 5 ani de-acum încolo, și la revedere dezbateri sindicate-patronate-turism-biserică-părinți-bunici-copii etc înnebuniți în fiecare an. Își ia lumea bilete de avion cu doi ani înainte că sunt mai ieftine (mă rog, dacă se termină pandemia), își face planuri de vacanță predictibile, companiile își fac fluxul de personal și concedii și, cel mai important, cetățeanul simte că a investit într-un stat care-i asigură un oarecare confort mental.

PS: Trebuia să-mi spun și eu părerea despre această falsă problemă cu data alegerilor, deși presimt că iar o să apară postacii și diverse „fițuici” anonime să publice rahat la adresa mea. Do I care? Nope.

Ho măi, nu săriți! Platonic. Da?

Azi dimineață la „Deșteptarea” pe Europa FM, Vlad Petreanu a grăit, în încheierea descrierii unui caz de impostură cu diplome false la vârful statului:

„Nu trebuie să ne mai raportăm tribal la politicieni și politică. Dacă e de la mine din trib e de treabă. Ca la fotbal. Dacă e din echipa mea îi iert orice. Politicienii nu sunt vedete, sunt servitori. Ei sunt în slujba noastră, nu invers.”

Sunt cuvinte pe care le-am auzit azi la volan, dar vor rămâne mult timp în memoria mea.

PS: am găsit și postarea lui originală: https://www.petreanu.ro/romania-cangrenata-impostura/

E vineri, e Radio Joy – rubrica muzicală a blogului, ce revine în forță cu un nou episod.
Piesa asta nu mai are nevoie de nici o prezentare, e aia de la petrecerea burlacilor când se îmbată viitorul mire și rămâne în șosetele albe.

De fapt nu e din filmul ăla. E din altul. Se numește „Nouă săptămâni și jumătate” așa cum spunea Irina Margareta Nistor pe una din cele mai rulate casete video de pe vremea lui Ceaușescu, cu vocea ei inimitabilă.

Un film făcut la apogeul carierei lui Kim Basinger, la apogeul carierei lui Mickey Rourke, un film care a consacrat piesa lui Joe Cocker ca imn de streaptease. Din 1986 încoace, nu va mai exista petrecere cu streaptease fără „You can leave your hat on”.

Pentru noi, puștanii de la sfârșitul anilor 80 care ne strângeam la „un video”, filmul acesta și piesa aceasta au reprezentat sfârșitul comunismului.

Nu vandam, nu cichicean, nu stalone, nu brusli.

Kim Basinger.

La cinema-ul socialist vedeam în cel mai bun caz o femeie sovietică roșie în obraji sau o chinezoaică zburdând vesel printre lanurile de orez. Îmbrăcate regulamentar până-n gât.

Nu știu dacă înțelegeți ce șoc putea să producă printre nevinovații de 14-15 ani apariția fizicului impecabil al lui Kim Basinger, într-una din capodoperele genului erotic. Era momentul când ziceai în sinea ta (că altfel oricum nu aveai tupeu, că te legau în secunda doi): „Fuck comunism, eu așa vreau să trăiesc, nu cântând cântece patriotice în uzină” „Vreau tobe și trompete, vreau șampanie, vreau viață”.
E greu de înțeles, azi, în mileniul 3, impactul pe care îl producea vederea unui cd-player sau unui amplificator McIntosh, pentru un puștan care schimba casete sau discuri de pick-up cu prietenii. În anii 80, eram o generație pentru care un pick-up Tesla sau un magnetofon rusesc Rostov erau țeluri în viață.

Nu mai zic de geniul lui Joe Cocker, că printre avalanșa de Marius Țeicu și Angela Similea de la Tv, când începea piesa ziceai că te-ai teleportat pe altă planetă.

Este una din capodoperele pop-culture-ului modern, pe care avem datoria să o transmitem ca moștenire culturală generațiilor următoare. Special pentru voi am ales varianta needitată din film:

Ladies and gentlemen, Meine Damen und Herren, Doamnelor și Domnilor, stimați contacți,

Așa cum ați aflat din titlu, mi s-a propus, și bineînțeles am acceptat, să fiu al doilea din lista celor 48 de consilieri personali temporari ai primarului Sloboziei. Voi deține funcția respectivă timp de o lună, undeva în perioada Noiembrie-Decembrie 2020.
Pentru cei care nu ați fost conectați la știrile din Slobozia, primarul ales Dragoș Soare a decis ca una din pozițiile de consilier personali să fie oferită societății civile. Astfel, prin rotație, la fiecare 30 de zile un alt cetățean al orașului va avea ocazia să fie consilier personal al primarului Sloboziei. Asta face ca, în cele 48 de luni de mandat, să existe 48 de „sfetnici privați”.
Menționez de la bun început că nu am lucrat, în viața mea, o singură zi la stat și nu am dorit să fiu remunerat pentru acest job, pentru că îmi câștig existența activând în mediul privat, dar din păcate nu este posibil din punct de vedere legal, așa că voi fi plătit cu forța :). Dar, nu vă îngrijorați, nu voi fi plătit degeaba, am de gând ca banii să-i donez pentru capitalul de înființare al unei asociații non-profit, care să aducă plus valoare în oraș – un vis mai vechi de-al meu, voi da detalii la momentul potrivit. De asemenea, voi fructifica cele 30 de zile de mandat de „sfetnic” oficial prin a transmite doleanțele și problemele comunității către edili.
Foarte multe din aceste probleme sunt publice și vechi și nu mai sunt un secret pentru nimeni. Le-am documentat pe blog în cadrul serialelor „My town” și „Apa din Slobozia”.
Dar, sunt convins că există și multe altele, specifice fiecărui cartier sau zone, fiecărei profesii sau grupe de vârstă, pe care vă rog să mi le trimiteți, aici pe blog sau facebook.
De asemenea, sunt dorințe, vise sau proiecte, poate nerostite, dar care ar putea să aducă plusvaloare orașului și calității vieții – vă rog contribuiți cu idei.
Sunt realist că în 30 de zile nu poți face mare lucru, dar ceea ce se poate face este o radiografie foarte exactă a stării actuale a orașului, o prioritizare a problemelor, și se pot face niște analize, se poate începe căutarea unor soluții.

Pe plan personal, mă aștept să aflu mai multe despre cum funcționează primăria și instituțiile subordonate, cum funcționează orașul și sistemele sale, ce probleme sunt și cum se pot rezolva, astfel încât aceste instituții să-și servească optim scopurile pentru care funcționează.
De asemenea, voi acorda un interes special problemei apei – știți deja asta.

Aștept cu interes ideile și opiniile voastre, ca de obicei. Fac lucrul acesta de ani buni, și știți foarte bine că nu am avut nici o problemă să semnalez public către edili lucrurile care nu funcționează corect. Iar asta nu se va schimba cu această funcție publică temporară, doar că vocea voastră va căpăta mai multă greutate.
La final, doresc să mulțumesc frumos domnului primar ales și echipei sale pentru această oportunitate oferită, o consider o onoare dar în același timp o obligație. De asemenea, felicitări pentru idee, mi se pare genial modul de abordare „Vox Populi, Vox Dei”.

PS: Această poziție temporară din viața mea nu înseamnă că intru în „politică” sau în vreun partid anume. Am spus-o de 11-șpe mii de ori că nu mă interesează puterea politică. O mai spun o dată, ca să fie clar pentru toată lumea. Singurul meu interes aici, în această poveste, este cel al comunității. Singura politică pe care o fac este cea din perspectiva cetățeanului plătitor de taxe și impozite, și astfel de beneficiar al unor servicii meritate din acești bani. Și pentru asta nu am nevoie de un scaun, de o funcție. O pot face liniștit de pe blog și din societate.
Dacă mă decid vreodată în viața asta să fac pasul de a intra în vreun partid, vă asigur că de la mine veți afla primii, nu e cazul să speculăm și să ne consumăm energiile inutil cu un subiect inexistent. Mai bine le folosim ca să găsim rezolvări la problemele orașului, și să ne gândim puțin și spre viitor.