Inspirat de postarea lui Cabral, l-am invitat pe cumnatul Cosmin să vă povestească o istorioară care face deliciul petrecerilor în familie de ani buni:
„În anul 1998 am fost în Argentina la o specializare pt 2 luni la o firmă producătoare de semințe din Pergamino.
După ce mi-am revenit din șocul preturilor din Buenos Aires -1 peso era 1 dolar, de vreo 15 ani, cu salarii pe măsură, lumea o ducea bine, m-am cazat la proprietarul companiei, un fost coleg de facultate de-al tatei. Român bineînțeles, stabilit în Argentina de vreo 20 de ani.
Luni dimineață plec cu unul dintre inginerii agronomi la un lot de floarea soarelui aflat la vreo 200 de km de Pergamino.
Am vizitat câmpul, apoi am mers la un popas unde aveau un grătar imens (asado) și am mâncat vita argentiniană adevărată până am leșinat de plăcere. Inginerul cu care eram zice că se duce să facă plinul, eu mă duc la baie, restaurante sau benzinării fiind foarte rare pe traseu.
Am intrat într-unul dintre wc uri și am trântit ușa. Imediat văd ca nu are ivăr pe dinăuntru. Popasul era destul de populat așa că nu-mi fac griji :
„-Trebuie să vină unul și-l rog să-mi deschidă ușa.” îmi spun în gând.
Aproape imediat intră cineva, îl aștept pe om să-și termine treaba și când se spăla pe mâini am vrut să-l rog să-mi deschidă ușa. Moment în care realizez ca nu vorbesc absolut deloc limba spaniolă.
Și de aici începe show-ul.
Majoritatea clientelei era formată din camionagii, așa că engleza era „out of question”, nu că alții ar fi știut. Și cum mă gândeam eu ce dreaq să zic, îmi vine în minte cuvântul ” señor” și am strigat destul de tare:
– Senooooor !!!
Tipul mă aude și îmi răspunde, calm:
-SI !
Cum mi se terminase vocabularul în spaniolă îmi crăpam capul ce dreaq să-i mai zic, că doar cu señor nu-mi ieșea )).
Îmi aduc aminte aminte „por favor” și am zis că, gata, l-am dat gata, se prinde tipul că sunt blocat și îmi dă drumul.
Zic: -Señor!! Por favor !
El, foarte relaxat: – Si !!
-Doamneeeee, unde l-am nimerit eu pe ăsta !!)))
Ma întreb cum dreaq s-o zice la ușă în spaniolă și nu-mi venea nici o idee, dar mi-a venit în italiană „la porta” și am zis trebuie să fie pe acolo .
Și zic tare:
-Señor! Por favor! La porta !!!
Omu meu stă puțin, se gândeste, și zice:
-La puerta ???
Io: -Si señor, la puerta! Trăiască familia ta de retardat mintal!
Da omu meu de după ușă :
-Que pasa con la puerta ???)))))
„”!@#+#@!”!@#+#@!”!@#+%+#@!”E clar că prin limbaj n-o rezolv.”
Și atunci am început să bat în ușă și în sfârșit s-a prins și flăcăul:
-Non se puede abrir la puerta?
-Si, trăiți-ar, senor!
Și mi-a deschis ușa, iar când i-am văzut fața am avut instantaneu și explicația. Și asta a fost pățania mea din Argentina !!)))”