Pentru că se aproprie începutul campaniei electorale pentru alegerile locale și lumea politică fierbe la foc mic, gata să dea în clocot, se fac și se desfac alianțe, apar și dispar potențiali „catindați” și a început deja o surdă bătălie electorală, e momentul să adaug episodul 3 al serialului „România trebuie să se schimbe din temelii”, de data aceasta cu pretențiile lui Gorunescu de la viitorul primar, al Sloboziei în cazul de față. Dar se poate extinde cu ușurință și la restul primăriilor din țară, și vom vedea în continuare de ce.
La 31 de ani de la revoluție, a venit momentul să ne scuturăm de mentalitățile de tip bolșevico-comunist, legate de edilul-șef: „A furat, dar a și făcut”, „Ne-a dat”, „A băgat”, „Lasă că e băiat bun”, „E de-al nostru, de-aici din sat”, „Da ce, vrei să vină ăilalți? Ăia sunt mai înfometați!”
A venit momentul să cerem socoteală edilului șef pentru modul în care gestionează urbea și mai ales bugetul clădit de noi, plătitorii de taxe și impozite locale, cu greu, cu sudoarea frunții, sau a spinării, după caz (ambele la fel de importante). Și, mai ales, să responsabilizăm primarul (fie el femeie sau bărbat) pentru managementul bun sau rău al orașului.
Concret, conducerea unei localități se poate compara cu conducerea unei companii foarte mari. Să zicem o companie multinațională cu 50.000 de clienți, ca să echivalăm cumva cu populația unei capitale de județ cum e Slobozia.
În mediul privat unde activez eu de niște decenii bune, dacă ești manager de companie, trebuie să dai socoteală patronatului care vrea profit (lunar, trimestrial și anual), și statului, care vrea impozit, lunar și/sau trimestrial prin balanțe/declarații fiscale, și anual prin buget. Pe lângă asta, trebuie să ai grijă permanent de satisfacția clienților tăi, care sunt cei care îți plătesc produsele sau serviciile. În plus, trebuie să ai în vedere salariații, finanțele, producția, comerțul, publicitatea, bunul mers și viabilitatea companiei în fața provocărilor din piață, sau lume – vezi pandemia de Covid-19.
Schimbarea pe care o întrevăd eu și care se va produce cu siguranță este profesionalizarea managementului public.
Adică primarul nu mai este (nu mai poate fi) un demagog care vine o dată la 4 ani, minte și cerșește voturi promițând că face și că drege, apoi se închide într-un turn de fildeș și face proiecte și combinații știute numai de activul de partid.
Primarul pe care îl voi vota eu, va veni cu o viziune/misiune, exact cum se procedează în mediul corporatist, de tipul: „Misiunea mea este creșterea nivelului de trai și a calității vieții în municipiul Slobozia”. Nu trebui să sune exact așa, dar vă puteți inspira de aici, free for all.
Veți spune: „Bine, bine, dar toți primarii de până acum au avut viziuni mărețe.”
Ok, de acord, pentru că viziunea nu era însoțită de strategii, de indicatori de performață, de asumarea de responsabilități, nu era bazată pe cifre și pe calcule exacte. Era doar un slogan gol, aruncat imediat după campanie, ca un panou electoral prăfuit.
Dragii mei concetățeni, marile companii locale sau naționale, care au succes, îl au pentru că în spatele lui se ascunde, pe lângă multă muncă și pasiune, și un management profesionist. Care pe baza viziunii acționariatului, creează o strategie multi-sectorială. Care ia în calcul toate variabilele, defalcă strategia pe fiecare domeniu și compartiment/sector al companiei. Dacă vreți, misiunea e ca la armată „Tot înainte până la victoria finală”, e frumos, sună bine și înălțător, dar mai apoi ai nevoie de un geniu militar care să facă strategia. Să așeze corpurile de armată acolo unde trebuie ca să câștige războiul. Apoi, ai un stat major care așează unitățile mai mici astfel încât să câștige fiecare bătălie, și tot așa, totul planificat piramidal în jos până la ultimul om.
Revenind la companii, trebuie să acorzi aceeași atenție și greutate compartimentul personal, celui contabil, juridic, celui de PR, precum cea pe care o acorzi producției sau comerțului. Degeaba ești cel mai tare fermier în producția de grâu, dacă nu știi să-l comercializezi sau să-ți faci un buget și un cash flow, și ai cheltuit mai mult cu salariile și producerea decât vei scoate din vânzarea lui. Vei da faliment, cum s-a și întâmplat cu mulți în acești 31 de ani de tranziție.
Ei bine, fix același „faliment” s-a întâmplat și cu multe din localitățile din țară. Au cheltuit mai mult decât au „produs” (a se citi colectat impozite), au contractat fonduri europene pe proiecte fanteziste, pe care mai apoi le-au pierdut, ca să contracteze alte împrumuturi ca să acopere găurile din finanțările pierdute, împrumuturi pe care le-au aruncat pe spinarea generațiilor viitoare. Practic nu au dat faliment așa cum este el perceput în mod clasic, ci au eșalonat datoriile în viitor. De ce? Pentru că pot, pentru că li se permite prin legislație, și, cel mai important, pentru că au văzut că scapă basma curată, că electoratul nu-i trage la răspundere.
Părerea mea sinceră este că primarul trebuie să fie un bun manager, stofă de CEO, de „executive”, de lider, și în primul rând de profesionist. Dacă tu nu ai condus în viața ta o gogoșerie, să plătești 3 salariați și taxele, să te asiguri că respecți cele nșpe autorizații de funcționare și zeci de legi diferite, în timp ce livrezi un produs care se caută, și să rămâi și cu profit la sfârșitul lunii, sau ca să fac analogie cu mediul public, dacă nu ai condus măcar o echipă de muncitori și nu ai manageriat un buget, să zicem de la spații verzi, panseluțe sau borduri, nu vei fi în stare să te descurci cu un buget de zeci de milioane de EURO, cu zeci sau sute de angajați și zeci de mii de contribuabili.
Mai mult decât atât, primarul de tip nou va trebui să fie mult mai transparent cu intențiile și proiectele sale, să le etapizeze trimestrial, anual și multi-anual, să stabilească KPI-uri (indicatori de performanță), publicați către cetățeni, să raporteze periodic de informare, lunar sau maxim trimestrial, să aibă flexibilitatea de a redimensiona resursele umane și financiare alocate unui proiect dacă se schimbă condițiile pe traseu. Inclusiv să aibă tăria de a renunța la unele proiecte dacă acestea devin nefezabile sau în contradicție cu misiunea asumată public.
Exemplu, (aberez cu grație dar e de dragul demonstrației):
Eu, candidatul X la funcția de primar, dată fiind urgența problemei, propun următoarea soluție urgentă de potabilizare a apei din Slobozia, în termen de 6 luni, după cum urmează (puncte, puncte…titlul soluției – în acord cu vizinea politică)
Defalcată astfel pe următoarele 6 luni:
Pasul 1: în termen de x de zile, crearea unui colectiv de specialiști, dintre somitățile naționale, sau experți internaționali (dacă la noi nu găsim), buget x lei, raportare publică pe date de… responsabil xulescu
Pasul2: în termen de x de zile, găsirea unei soluții tehnice, buget x lei, raportare publică pe data de…responsabil xulescu
Pasul3: Deschiderea unei licitații publice pentru achiziționarea soluției propuse, buget, raportare, xulescu
Pasul 4: Execuția și punerea în funcțiune, la fel, bugetat clar, raportare periodică către populație, același, project manager xulescu, ați prins ideea, nu-i așa? Ca să știm pe cine tragem la răspundere. Iar xulescu nu este neapărat un funcționar public îmbătrânit pe scaun, poate fi un manager de proiect angajat din mediul privat care este plătit pe baza indicatorilor din contract, pe durată determinată. N-ai făcut KPI-urile, ai zburat. Simplu. Nu-mi încarc organigrama cu personal extra specializat, contractez punctual.
Și îmi adun astfel proiectele pe care le am pentru Slobozia, adun bugetele, și , ce să vezi, cifra este muuuult peste ce e realizabil cu banii limitați ai orașului. Bun, vor spune toți candidații, trebuie să accesăm fonduri EU, vin acum 80 de miliarde pe exercițiul financiar 2021-2027, ar fi păcat să nu profităm.
Ok, vino cu proiecte publice, fă consultări pe bune, publicate pe toate mediile online și offline, asigură-te că fiecare contribuabil știe exact cum ai tu de gând să-i cheltui banii, și ai votul meu. Fă proiecte care să aducă plus valoare Sloboziei, transformă orașul într-un centru agro-industrial și comercial al județului, oferă teren, utilități, avantaje și scutiri de impozite investitorilor interesați, pentru că astfel vei putea ajuta crearea de noi locuri de muncă și stopa depopularea accentuată a Sloboziei. Care dacă mă întrebați pe mine, e o problemă gravă, de fond, a cărei rezolvare necesită mult creier, mult brainstroming, strategie multianuală, gândire analitică și consultare publică.
Asumă-ți niște indicatori de performanță în fața electoratului, foarte preciși: bani, resurse umane folosite, termen de execuție, persoana responsabilă.
Adică dacă tu, statul român, mă pui pe mine (ca firmă) să aduc până și cea mai mică chitanță pentru un pix și s-o declar în contabilitate, apoi statule român și tu trebuie să-mi declari mie, lunar, de câți lei ai cumpărat câte pixuri din banii mei (ca contribuabil) pe care îi gestionezi. De ce nu ai da socoteală lunar sau trimestrial? Ai ceva de ascuns?
Tu statule român, vii și mă controlezi pe mine ca firmă pe șaptișme mii de paliere și moduri, iar eu trebuie să mă conformez și să îți pun totul, transparent la dispoziție. Iar dacă am greșit, plătesc prețul.
Dar ați auzit vreodată de un primar că a plătit pentru erorile de management, care au îngropat bugete întregi și au antamat viitorul a generații? Nu, normal, pentru că legea e doar pentru unii, în administrație nimeni nu e responsabil sau mai bine zis responsabilizat. Doar cetățenii pot sancționa, la vot, odată la 4 ani, dacă își mai aduc aminte ce s-a întâmplat. Mulți probabil nu mai țin minte, pentru că au și ei altele mai importante pe cap.
Dar dacă tu (parlamentul) creezi, mai ales printr-un cadru legal complet nou, obligativitatea raportării și mai ales a asumării managementului orașului, se schimbă puțin raportul angajat (primar) și angajator (cetățean).
Pentru că hai să fim clari: primarul nu este altceva decât umilul servitor public al intereselor urbei. E de datoria ta să asfaltezi, sau să pietruiești, să „bagi” apă și canalizare, să plantezi flori sau copaci, să dai cu var pe pomi, să schimbi becuri arse etc. Vorba cuiva: „Să-i mulțumești unui primar că a asfaltat o stradă e ca și cum ai mulțumi bancomatului că ți-a dat banii”. Să fii primar nu este o virtute, nu este un premiu, nu te duci acolo să te împopoțonezi cu banduliera aia tricoloră la toate sindrofiile, ești un om care se sacrifică pe altarul binelui public. Nu ai înțeles asta, nu ai votul meu.
Fac o paranteză, mi se pare de o ipocrizie maximă să pui steagul țării pe tine. Cine a gândit și legiferat asta nu are prioritățile clar ierarhizate. Singurul care ar avea dreptul să poarte steagul tării pe piept este cel care s-a jertfit pentru ea – mă refer la cei răniți sau căzuți în luptă. Restul, ne-am făcut doar datoria, pentru care suntem plătiți, nu merităm nici un premiu special pentru asta. Vorbesc aici de drapelul național în apariții oficiale, de respectul oficialilor pentru țară și pentru noi, ca națiune, nu că te înfășori tu în tricolor la meciul naționalei. E o lege prost făcută și e dreptul meu să nu fiu de acord cu ea.
Schimbarea de paradigmă în relația electorat – aleși trebuie să vină din partea noastră, a cetățenilor. Noi trebui să ne cerem parlamentului dreptul de a ști cum sunt cheltuiți banii noștri, noi trebuie să avem posibilitatea, legală, de a controla -inclusiv de exemplu cerând un audit independent de la o companie privată de audit – finanțele oricărei entități publice. Noi trebui să fim informați, „la zi”, despre stadiul tuturor proiectelor desfășurate de primării, indiferent dacă sunt interne, de digitalizare, juridice, financiare sau personal, sau cu rezultat vizibil public, de tipul investiții, programe sociale, artă, sănătate, educație, siguranță publică, ecologie, calitatea vieții, etc.
Dau un exemplu pozitiv: CNAIR-ul (Compania Națioanlă de Administrare a Infrastructurii Rutiere), care a pus aici la dispoziția publicului o hartă digitală cu informații despre marile proiecte rutiere în derulare, în care se poate vedea, lunar, cum evoluează fiecare proiect. Se raportează firma contractantă, valoarea contractului, stadiul fizic și cel financiar, se detaliază eventualele probleme.
Mai jos o captură de ecran cu sectorul 1 din autostrada Sibiu Pitești, care evoluează destul de bine, austriecii de la Porr au primit autorizația de construcție pe 9 martie 2020 și deja sunt la 15%, în condițiile în care în ultimele două luni a plouat 50 de zile adunat. Sunt șanse destul de mari să circulăm pe acest lot de autostradă înainte de termenul oficial de finalizare de 28.05.2023.
Vedeți, o sumedenie de informații disponibile public, din care eu îmi pot face rapid o impresie educată despre stadiul proiectului și cum sunt cheltuiți banii publici. Este un exemplu de bune practici de management, implementate în domeniul public.
În concluzie, ce vreau eu de la primarul „meu”? Observați că am pus „meu” în ghilimele, că doar nu e al meu să-l iau acasă.
Vreau strategii clare, publice, pe fiecare mare domeniu: finanțe-buget, educație, siguranță publică, urbanism, ecologie, deșeuri, calitatea vieții, personal, comunicare, juridic, protecție socială, etc, pe absolut fiecare domeniu de responsabilitate al primăriei.
Vreau transparență (adică prezentarea întregii activități, a bugetelor și a graficelor de execuție), vreau asumarea activității, adică indicatori de performanță și persoane responsabile.
Vreau o relație de tip win-win, în care eu îți finanțez viziunea, iar tu o pui în aplicare în folosul meu. Pentru că da, este o diferență dar și o asemănare dintre mediul privat și cel public: în mediul privat se cheltuie un buget pentru un profit material, în mediul public se cheltuie un buget dar profitul nu este unul financiar, ci creșterea calității vieții și a nivelului de trai al contribuabilului.
O să sară acum comentacii de meserie în sus să-mi explice că nu se poate defalca bugetul unei primării până la pixuri. Că e prea mult de muncă. Că nu-l interesează pe nea Gheorghe de la islaz câte pixuri a folosit Lenuța de la taxe și impozite.
Ba se poate. Poate într-o zi copilul lui nea Gheorghe, care a făcut facultate la București, a văzut că la sectorul 3 se folosește semnătura electronică, care costă 100 de lei, în timp ce la primăria din Cucuieții de Sus se folosesc pixuri de 300 de lei pe an și hârtie de 1000 de lei. Și se duce la primar să-l informeze, că n-ai cum să le știi pe toate.
Și dacă primarul a fost ăla votat de mine pe gustul și pe sufletul meu, o să-i mulțumească și o să-l roage să-i dea numărul de telefon al primăriei de la sectorul 3, că el nu se pricepe să navigheze pe internet, dar vrea și el să „bage primăria în mileniul 3”, cum a promis la alegeri.
Și pe 31 ale lunii iese cu raportarea lunară să spună că a făcut o economie de 1200 de lei, bani pe care îi va folosi ca să planteze puieți de pomi pe străzile satului, ca să fie umbră și răcoare vara. Pentru că avea asta defalcat în strategia pe 4 ani de mediu, „Scăderea temperaturilor caniculare resimțite vara, prin creșterea numărului de arbori din sat”. Și va veni și cu un grafic de achiziție, plantare și persoană responsabilă, pe care-l va afișa la panoul din sat, până la finalizare.
Și atunci nea Gheorghe și cu fiul său îl vor mai vota un mandat, că iată, este un bun gestionar al banilor lor, în folosul lor, așa cum a promis.
Revin la problemele din Slobozia, pe care le-am sesizat eu, locuind aici de aproape 20 de ani:
Prioritatea și urgența zero a orașului Slobozia, de la mare distanță, este potabilizarea apei, pe care am detaliat-o mai sus. Apoi, să zicem canalizarea. Apoi vin problemele de fond: lipsa locurilor de muncă, depopularea, lipsa de locuințe, lipsa aproape evidentă de orice fel de urbanism (de exemplu Slobozia nu are niște bulevarde care să străbată orașul de la un cap la altul în afară de Matei Basarab), de x, de y, adăugați voi aici ce ați identificat fiecare, etc.
Pot să adaug și lucruri în aparență minore, dar care țin de calitatea vieții: lipsa de locuri de parcare, gunoiul omiprezent, care by the way, e o problemă de management al orașului, dar în același timp și una de educație a cetățenilor. Sau de exemplu faptul că cea mai mare distracție a tinerilor e să stea seara pe Chimiei, lucru care pe mine ca primar m-ar pune pe gânduri și aș căuta moduri prin care să transform Slobozia într-un oraș atrăgător pentru generația tânără. De exemplu, un calendar anual de festivaluri, concerte, concursuri de sporturi extreme și urbane, proiecții în aer liber, un lac artificial, o parc botanic, pereți pentru graffitti, you name it. Aș aduna toți acești copii frumoși și i-aș ruga să-mi spună ce au văzut prin alte părți și vrea ei să aibă în oraș. Eu am tot scris despre skatepark, mese de tenis, etc. Dar cel mai bun rezultat îl ai cu concurs de proiecte, cu implicarea publicului și cu oferirea unui sentiment de satisfacție că participă la crearea împreună a unui viitor mai frumos.
Pentru că nu a avut o strategie clară multi-anuală, Municipiul Slobozia a alergat de colo-colo ca o găină cu capul tăiat. „Nu mai bună apa de la Amonil? Săpăm puțuri! S-au găurit țevile cu apa din puțuri? Schimbăm țevile! Vine apa cu trihalometani? Epurăm apa!” Am făcut o parcare subterană pe care nu ne-o mai permitem? O lăsăm așa! Dă Urbanul faliment? O lălăim! Etc
Managementul orașului din ultimii 20 de ani este o lungă listă de trial-and-error, de cârpeli administrative la probleme apărute tocmai pentru că nu a existat o gândire coerentă pe toate domeniile, care dacă era bine făcută minimiza și eventualele probleme, sau prevedea din start rezolvări alternative.
Un bătrân profesor de Autocad ne spunea în facultate: „O jumătate de oră în plus în fața calculatorului, pe care o consumi proiectând toate piesele și detaliile de prindere a unei piese metalice de structura de beton, salvează două zile pe șantier de sudură și cârpeli.”
Aveam să-i dau dreptate de nenumărate ori.
Ce aș mai vrea eu de la primarul „meu”? Pe lângă calitățile de „executive”? De strateg?
Să fie om. Să aibe inteligență emoțională, acel EI-emotional Intelligence despre care se tot vorbește că e la fel de important ca IQ-ul. Să manifeste empatie față de semenii lui care vin în audiențe cu probleme de rezolvat, unele minore, altele mari, altele care poate nu sunt de competența primarului. Să-i pese de oameni, de animale, de plante, de viață în general, în toate formele ei.
Pentru că degeaba ești tu un geniu administrativ sau executiv, dacă ești o canalie egoistă în sufletul tău.
Vrei votul meu? Bagă bine la cap și gândește-te serios să implementezi ce am propus mai sus, pentru că vine din urmă o altfel de generație, care va avea pretenții mult mai serioase față de cea a părinților noștri crescuți în comunism. Care nu mai poate fi prostită o dată la 4 ani cu „firimiturile de la masa stăpânilor”.
PS: aveam niște dubii personale dacă să includ articolul acesta în serialul „My town”, sau „România trebuie să se schimbe din temelii”, pentru că face parte din ambele sfere, dar mi se pare mai potrivită totuși a doua alegere, pentru că în definitiv este vorba despre schimbarea noastră, schimbarea de mentalități și atitudini. Pentru că România nu e un concept abstract, noi suntem România. Țara asta este acolo unde este pentru că noi suntem așa cum suntem. Dacă vrem să se schimbe țara trebui întâi să ne schimbăm noi.