România și-a ales, pe 18.05.2025, noul președinte pentru următorii 5 ani, pe domnul Nicușor-Daniel Dan.

Și odată cu asta, a mai făcut niște alegeri.

A ales continuarea drumului euroatlantic față de aproprierea de Rusia.

A ales să stea în rând cu marile democrații ale lumii, în loc să alunece spre un model autoritar.

A ales între bun-simț și grobianism.

A ales între o educație solidă la Sorbona și un CV gol.

A ales o carieră politică solidă, cu realizări palpabile, în fața vorbelor goale, a promisiunilor deșarte și a „marketing-ului”.

A ales între civilizație și violență.

A ales între simțul realității și elucubrații despre energie care îți intră pe sub fustă.

A ales între o economie de piață care aduce prosperitate și un model suveranist de sorginte bolșevico-ceaușistă.

A ales schimbarea țării pe baze de meritocrație, în fața continuării unul model bazat pe fidelitatea de partid.

A ales între viitor și trecut.

Te felicit, Românie, pentru aceste alegeri!

După zeci de ani de experiență în negocieri comerciale, în care am învățat regulile jocului și am văzut cum se practică în realitate, inclusiv în tranzacții de ordinul zecilor de milioane de euro, pot spune cu certitudine că actualele „negocieri de pace” sunt pur formale. Sunt un joc de imagine. Putin câștigă timp, mimează buna credință și încearcă să ocupe cât mai mult teritoriu sub pretextul dialogului.

Am participat la negocieri unde nu venea nici patronul, nici CEO-ul, ci era trimis un director fără nicio putere reală de decizie. Mai mult, venea cu cerințe absurde, precum reduceri de zeci de procente – complet nerealiste în orice industrie.

Pe scurt, iată trei semnale clare că o parte nu urmărește cu adevărat pacea:

1. Dacă vrei ca diplomația să funcționeze, armele trebuie să tacă. Nu poți negocia cu o mână întinsă și cu cealaltă pe trăgaci.

2. Dacă îți dorești sincer pacea, trimiți la masa negocierilor cel mai înalt nivel de reprezentare – sau mergi tu personal. În lipsă, trimiți un înlocuitor de rang înalt, cu mandat clar de decizie: un prim-ministru, un ministru de externe. Dacă apar doar adjuncți, fără putere reală de decizie, e limpede că nu există intenție reală.

3. Dacă delegații tăi vin cu pretenții inacceptabile, care blochează negocierile din start, e clar că nu cauți o soluție, ci doar pretexte pentru a mima buna credință.

Într-o perioadă în care România are nevoie mai mult ca oricând de unitate, demnitate și responsabilitate în spațiul public, unele gesturi politice reușesc să ne amintească ce înseamnă, de fapt, dezbinarea cinică, meschină și lipsa de loialitate față de propriul popor.

Recent, George Simion, liderul AUR și candidat prezidențial, a mulțumit public Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite pentru că România nu a fost inclusă în programul Visa Waiver – adică exact acel program care i-ar fi permis românilor să călătorească în SUA fără viză. Să mulțumești unei instituții străine pentru un eșec al propriei țări nu e doar bizar; este o formă de satisfacție perversă față de suferința sau umilința celorlalți. Este dovada unui caracter mic, care se hrănește din eșecul național doar pentru a puncta politic împotriva adversarilor.

Un astfel de personaj nu are ce căuta la Cotroceni.

Președintele României trebuie să fie un simbol al demnității, al încrederii și al solidarității cu românii de pretutindeni, nu un profitor al momentelor în care țara e respinsă, umilită sau trasă pe linie moartă. Să îți bucuri electoratul cu vești proaste despre România doar pentru că „ceilalți” sunt la guvernare este o formă de egoism politic dus la extrem și arată că, pentru un astfel de om, scopul politic scuză orice mijloc, chiar și disprețul față de interesul național.

Un astfel de om nu poate fi președintele românilor.
Pentru că un președinte adevărat nu sabotează moral poporul pe care pretinde că îl apără.
Un președinte adevărat nu se bucură când România pierde.

Românii merită conducători cu inimă largă, nu cu suflet mic. Lideri care nu se înalță pe înfrângerea țării lor, ci care se luptă sincer pentru fiecare pas înainte. Să ne gândim bine: ce fel de om aplaudă când tu ești ținut la poarta lumii libere? Și ce fel de lider am vota, dacă ne-am încrede într-un astfel de om?

Această atitudine, de a jubila când românilor li se închide o poartă în lume, îmi amintește, cu un fior rece, de o epocă pe care credeam că am lăsat-o în urmă: epoca „suveranistă” a comunismului ceaușist.

Și atunci, ni se spunea că suntem „independenți”, „mândri”, „neatârnați de marile puteri”. Dar realitatea era alta: pașapoartele erau ținute la Miliție, călătoria în afara țării era un privilegiu aproape imposibil, iar românul era închis, cu cheia ideologică, în propria cușcă. Ni se repeta obsesiv că „nu avem nevoie de Occident”, că „suntem bine așa cum suntem”, că „străinătatea ne corupe”.

Sună cunoscut?

Astăzi, sub pretextul „suveranismului”, vedem reapărând același discurs care vrea să ne izoleze: să ne scoată din Europa, să ne îndepărteze de aliați, să ne convingă că a fi refuzați la o masă internațională e, de fapt, o victorie. Asemenea minciuni toxice ne-au fost vândute și înainte de 1989 și știm cu toții (cei care am apucat să trăim în acea epocă) cum s-a sfârșit acea poveste: cu frig, cu foame și cu granițe păzite cu arma.

Nu putem permite să revenim acolo, sub altă formă, cu altă mască.
Nu putem da conducerea țării unui om care ne spune că e mai bine să fim încuiați.

Visa Waiver nu e doar o chestiune tehnică. E un simbol al respectului internațional față de cetățeanul român. Când un politician se bucură că acest respect ne este refuzat, nu apără România, ci o condamnă la izolare. Și o face exact așa cum făceau Ceaușescu și acoliții lui, dar cu alte cuvinte și în alt ambalaj.

România nu mai este și nu trebuie să mai fie țara cu lacăt pe pașaport, cu cetățeni suspectați că vor „să fugă din rai”. România de azi e o țară care muncește, care visează, care are dreptul să circule liber, să fie respectată, să stea la aceeași masă cu marile democrații ale lumii.

Nu putem lăsa viitorul acestei țări pe mâna unui om care se bucură atunci când românii sunt ținuți pe dinafară.

Președintele României nu are voie să fie meschin. Nu are voie să aibă suflet mic. Nu are voie să-și transforme frustrările politice în aplauze pentru eșecurile poporului pe care vrea să-l conducă.

În ziua votului, să nu uităm: nu poți să alegi un lider care se bucură atunci când ție ți se trântește ușa în nas.
Alegerea unui astfel de om nu e o palmă dată sistemului, e o palmă dată fiecărui român care încă mai crede în dreptul de a visa, de a merge, de a trăi liber.

Am folosit 3 software-uri:
1. Chat GPT, aparținând companiei americane Open AI.
2. Gemini, fost Bard, aparținând companiei americane Google.
3. DeepSeek, apaținând companiei chinezești Hangzhou DeepSeek Artificial Intelligence Basic Technology Research Co., Ltd

Am formulat două cerințe:
1. Cum ar afecta alegerea lui Nicușor Dan, sau a lui George Simion, ca președinte, viitorul României?Scenarii pentru ambele cazuri.
2. Doresc un impact asupra PIB-ului per capita, indicator al bunăstării personale.

Chat GPT
Răspunsul la cerința 1:

Alegerea lui Nicușor Dan sau a lui George Simion ca președinte al României ar genera două direcții foarte diferite pentru viitorul țării, în funcție de stilul, ideologia și rețelele de sprijin pe care fiecare le are. Iată două scenarii realiste pentru fiecare caz:

Scenariul 1: Nicușor Dan – Președinte al României

Profil: Matematician, activist civic, apolitic în esență, dar asociat cu dreapta moderată, tehnocrat, cu imagine de om integru și pragmatic.

Posibile efecte și direcții:

1. Consolidarea statului de drept:
   • Susținere pentru DNA, ANI, Justiție independentă.
   • Numiri mai echilibrate și meritocratice în funcții cheie.
2. Modernizare instituțională și digitalizare:
   • Accelerarea digitalizării administrației publice.
   • Posibilă descentralizare eficientă, mai multă autonomie pentru orașe.
3. Politici externe pro-europene și pro-NATO:
   • Aliniere clară la valorile occidentale.
   • Poate crește prestigiul României în UE.
4. Limitări:
   • Lipsă de carismă populară, slabă capacitate de mobilizare a maselor.
   • Risc de izolare dacă nu are un guvern aliat politic sau dacă e perceput ca „elitist” de majoritatea populației.

Concluzie:

Președinția lui Nicușor Dan ar însemna o Românie mai tehnocrată, orientată spre Vest, dar posibil slab conectată cu nevoile și emoțiile maselor. Ar putea duce la reforme structurale lente, dar durabile, dacă are susținere parlamentară.

Scenariul 2: George Simion – Președinte al României

Profil: Lider naționalist, populist, adept al retoricii anti-sistem, orientare suveranistă, dar vagă doctrinar.

Posibile efecte și direcții:

1. Risc de conflict instituțional major:
   • Tensiuni cu CCR, Guvern, Parlament dacă nu e susținut de o majoritate AUR.
   • Posibilă încercare de influență asupra justiției și serviciilor.
2. Politici naționaliste și anti-globaliste:
   • Răcirea relațiilor cu UE și NATO, mai ales pe teme precum statul de drept, drepturile minorităților sau migrația.
   • Posibile tensiuni interne (etnice, sociale), retorică divizivă.
3. Mobilizarea maselor și populism economic:
   • Posibilă „guvernare prin referendumuri” sau mobilizare anti-elite.
   • Presiune pentru măsuri economice populiste (renegocierea datoriilor, plafonări, naționalizări).
4. Incertitudine externă:
   • Creștere a neîncrederii din partea partenerilor strategici.
   • Riscuri mari de investiții reduse și instabilitate a monedei.

Concluzie:

Președinția lui George Simion ar putea aduce un val de radicalizare politică și instituțională, cu risc de izolare internațională și tensiuni sociale interne. Dacă nu are o majoritate parlamentară, mandatul său ar putea deveni haotic. Dacă are, România s-ar putea orienta spre un model suveranist asemănător cu Ungaria lui Viktor Orbán.

Comparație directă:

Răspunsul la cerința 2:

Excelentă direcție — PIB-ul per capita este un bun indicator al nivelului de trai și eficienței economice. Iată o estimare calitativă a impactului unei președinții Nicușor Dan versus George Simion asupra acestui indicator, pe termen scurt (1-2 ani) și mediu (3-5 ani), în funcție de coerența guvernării:

1. Nicușor Dan – Impact asupra PIB per capita

Dacă lucrează cu un guvern compatibil (USR, PNL tehnocrat sau alianță de centru-dreapta):

• Pe termen scurt (1–2 ani):
  • Creștere modestă (1–2%/an peste media UE), datorită încrederii investitorilor și predictibilității.
  • Efecte pozitive în urbanizare, IT, energie regenerabilă, infrastructură cu fonduri UE.
• Pe termen mediu (3–5 ani):
  • PIB per capita în creștere accelerată, posibil +20–25% față de 2024.
  • Reformele structurale și digitalizarea pot duce la creșterea productivității.
  • Posibilă atragere de investiții în sectoare de valoare adăugată mare.

Dacă e în conflict cu un guvern ostil:

• Creștere economică încetinită, stagnare a reformelor. PIB per capita ar putea crește, dar sub potențial (doar +10–12% în 5 ani).

2. George Simion – Impact asupra PIB per capita

Dacă are guvern majoritar AUR:

• Pe termen scurt (1–2 ani):
  • Scădere a încrederii investitorilor străini, scădere sau stagnare a leului, riscuri inflaționiste.
  • Posibilă reducere a fondurilor europene, frânare a investițiilor directe.
  • PIB per capita stagnare sau scădere reală (ajustată cu inflația).
• Pe termen mediu (3–5 ani):
  • Dacă aplică politici economice populiste sau anticapitaliste: risc serios de derapaje economice.
  • PIB per capita poate stagna sau chiar scădea real (ex. +2% nominal, dar -5% real din cauza inflației și deprecierii leului).
  • Riscuri de migrație economică crescută (scădere a forței de muncă calificate).

Dacă nu are guvern compatibil:

• Blocaj instituțional. PIB per capita probabil va crește foarte lent, sub media regională.

Estimare orientativă a PIB per capita (euro), comparativ:

(valori estimate în euro, ajustate pentru inflație și curs)

Concluzie:

• Nicușor Dan: Probabil va accelera creșterea PIB per capita prin eficiență instituțională, stabilitate externă și atragerea de investiții.
• George Simion: Poate frâna sau chiar inversa trendul de creștere dacă aplică politici izolaționiste și pierde finanțări UE sau încrederea piețelor.

Gemini
Răspunsul la cerința 1:

Alegerea lui Nicușor Dan sau a lui George Simion ca președinte al României ar putea avea consecințe semnificative pentru viitorul țării, având în vedere diferențele majore dintre viziunile și abordările lor politice. Iată câteva scenarii posibile pentru fiecare caz:

Scenariu 1: Nicușor Dan Președinte

• Consolidarea statului de drept și a transparenței:
  • Nicușor Dan, cunoscut pentru activismul său civic și pentru lupta împotriva corupției, ar putea prioritiza consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept.¹
  • Transparența în administrația publică și lupta împotriva corupției ar putea deveni piloni centrali ai mandatului său, ceea ce ar putea duce la o creștere a încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
  • Acest lucru ar putea atrage investiții străine și ar putea îmbunătăți imaginea României pe plan internațional.
• Politici de mediu și dezvoltare durabilă:
  • Având în vedere preocuparea sa pentru problemele de mediu, Nicușor Dan ar putea promova politici de dezvoltare durabilă și protecție a mediului.
  • Acest lucru ar putea duce la investiții în energii regenerabile, la protejarea ariilor naturale și la implementarea unor politici de mediu mai stricte.
• Modernizarea administrației publice:
  • Nicușor Dan ar putea iniția reforme pentru modernizarea administrației publice, simplificarea procedurilor birocratice și creșterea eficienței serviciilor publice.
  • Acest lucru ar putea facilita accesul cetățenilor la servicii publice de calitate și ar putea stimula dezvoltarea economică.
• Posibile provocări:
  • Abordarea sa fermă și intransigentă ar putea genera tensiuni politice și dificultăți în construirea consensului necesar pentru implementarea reformelor.
  • Lipsa experienței în domeniul politicii externe ar putea reprezenta o provocare în gestionarea relațiilor internaționale.

Scenariu 2: George Simion Președinte

• Accent pe naționalism și suveranitate:
  • George Simion, liderul AUR, ar putea promova politici naționaliste și suveraniste, punând accent pe protejarea intereselor naționale și pe consolidarea identității românești.
  • Acest lucru ar putea duce la o redefinire a relațiilor României cu Uniunea Europeană și cu alte organizații internaționale.
• Politici conservatoare și tradiționaliste:
  • Simion ar putea promova politici conservatoare și tradiționaliste, cu accent pe valorile familiei și pe identitatea creștin-ortodoxă.
  • Acest lucru ar putea genera dezbateri aprinse în societate și ar putea afecta drepturile minorităților.
• Posibile schimbări în politica externă:
  • Abordarea sa naționalistă ar putea duce la o reorientare a politicii externe a României, cu accent pe relațiile cu statele din regiune și cu alte state care împărtășesc viziuni similare.
  • Este posibil să se observe o răcire a relațiilor cu UE.
• Posibile provocări:
  • Retorica sa naționalistă și populistă ar putea genera tensiuni sociale și politice, atât în interiorul țării, cât și în relațiile cu partenerii externi.
  • Lipsa experienței în domeniul economic și al administrației publice ar putea reprezenta o provocare în gestionarea problemelor complexe cu care se confruntă România.
  • Este posibil să se observe o instabilitate politică și economică.

Este important de reținut că aceste scenarii sunt doar posibilități și că viitorul României depinde de o serie de factori complexi, inclusiv de evoluția contextului internațional, de dinamica politică internă și de capacitatea liderilor de a construi consens și de a implementa politici eficiente.

Răspunsul la cerința 2:

Impactul alegerii fiecărui candidat asupra PIB-ului per capita, un indicator important al bunăstării personale, ar putea varia semnificativ. Iată o analiză a potențialelor efecte:

Scenariu 1: Nicușor Dan Președinte

• Impact pozitiv pe termen mediu și lung:
  • Consolidarea statului de drept și lupta împotriva corupției ar putea atrage investiții străine directe, ceea ce ar stimula creșterea economică și ar crește PIB-ul per capita.
  • Modernizarea administrației publice și creșterea eficienței serviciilor publice ar putea reduce costurile pentru companii și cetățeni, ceea ce ar contribui la creșterea productivității și a veniturilor.
  • Politicile de mediu și investițiile în energii regenerabile ar putea crea noi locuri de muncă și ar putea stimula inovarea, ceea ce ar avea un impact pozitiv asupra PIB-ului per capita pe termen lung.
  • O mai mare transparență, și o administrație eficientă, duce la o mai bună absorbție a fondurilor Europene.
• Posibile provocări pe termen scurt:
  • Reformele structurale ar putea genera rezistență din partea unor grupuri de interese, ceea ce ar putea încetini creșterea economică pe termen scurt.
  • O mai mare atenție acordată problemelor de mediu ar putea duce la creșterea costurilor pentru unele industrii, ceea ce ar putea afecta temporar creșterea economică.

Scenariu 2: George Simion Președinte

• Impact incert, cu potențial de risc:
  • Politicile naționaliste și suveraniste ar putea genera incertitudine în rândul investitorilor străini, ceea ce ar putea reduce investițiile și ar putea afecta negativ creșterea economică.
  • O redefinire a relațiilor cu Uniunea Europeană ar putea duce la pierderea accesului la fonduri europene și la piețele externe, ceea ce ar avea un impact negativ semnificativ asupra PIB-ului per capita.
  • Politicile conservatoare și tradiționaliste ar putea genera tensiuni sociale și ar putea afecta negativ climatul de afaceri, ceea ce ar reduce investițiile și ar încetini creșterea economică.
  • Este posibil ca politicile economice propuse de George Simion să ducă la o inflație ridicată, și la o scădere a puterii de cumpărare a cetățenilor.
• Posibile efecte pozitive pe termen scurt:
  • Unele politici protecționiste ar putea stimula producția internă și ar putea crea locuri de muncă pe termen scurt, dar aceste efecte ar putea fi nesustenabile pe termen lung.

Concluzie:

• În scenariul cu Nicușor Dan președinte, există potențialul pentru o creștere sustenabilă a PIB-ului per capita pe termen mediu și lung, datorită reformelor structurale și a politicilor de mediu.
• În scenariul cu George Simion președinte, există un risc semnificativ de scădere a PIB-ului per capita, datorită incertitudinii politice, a redefinirii relațiilor cu UE și a potențialelor tensiuni sociale.

Este important de subliniat că aceste scenarii sunt doar estimări și că impactul real asupra PIB-ului per capita depinde de o serie de factori complexi.

DeepSeek
Răspunsul la cerința 1:

Alegerea lui Nicușor Dan sau a lui George Simion ca președinte al României ar avea impacte semnificative, dar foarte diferite, asupra viitorului țării, dat fiind profilul lor politic și viziunile radical opuse. Iată două scenarii posibile:

1. Nicușor Dan – Un mandat de continuitate reformistă, cu accent pe tehnocrație și UE

• Politică externă: Continuarea alinierii ferme la UE și NATO, cu eforturi sporite pentru aderarea la Spațiul Schengen și adoptarea euro. Relații mai tensionate cu guvernele PSD-PNL din cauza conflictelor pe reforme.
• Economie: Accent pe digitalizare, atragerea de investiții în tehnologie și energie verde, potențial încetinirea unor proiecte mari de infrastructură din cauza birocrației.
• Justiție: Presiuni pentru independența sistemului juridic și lupta anticorupție, dar cu rezultate limitate din cauza rezistenței sistemice.
• Proteste și societate: Susținere din partea tineretului urban și a clasei de mijloc educate, dar riscul de a pierde teren în mediul rural din cauza lipsei de carismă.
• Risc major: Conflict politic cronic cu Parlamentul (dominat de PSD-PNL), care ar putea paraliza deciziile.

2. George Simion – Un șoc naționalist și populist

• Politică externă: Relații tensionate cu UE (critici la adresa “bruxeliștilor”) și apropiere simbolică de lideri ca Viktor Orbán sau partide euro-sceptice. Poziții anti-Ukraine în război (susținând narativa lui Putin), risc de sancțiuni diplomatice.
• Economie: Politici protecționiste (“cumpără românesc”), dar instabilitate pentru investitori. Posibil abandonarea targetului de adoptare a euro.
• Justiție: Atacuri la adresa DNA și instanțelor “corupte”, cu risc de slăbire a luptei anticorupție.
• Proteste și societate: Mobilizarea masivă a simpatizanților AUR și a naționaliștilor, dar și proteste uriașe ale opoziției pro-EU. Fracturi sociale adânci.
• Risc major: Izolarea internațională a României și polarizarea extremă în societate.

Concluzie:

• Nicușor Dan ar reprezenta o continuare a proiectului european, dar cu limite clare din cauza lipsei de sprijin politic.
• George Simion ar împinge România spre un model “illiberal”, cu riscuri grave pentru democrație și economie.

Scenariul real ar depinde și de compoziția Parlamentului: fără majorități, amândoi ar fi blocați în a-și implementa agenda.

Răspunsul la cerința 2:

Impactul asupra PIB-ului pe cap de locuitor (un indicator cheie al bunăstării economice personale) ar fi foarte diferit în cele două scenarii, din cauza politicilor economice, atitudinii față de investiții și relațiilor externe ale lui Nicușor Dan și George Simion.

1. Scenariul Nicușor Dan: Creștere moderată, cu potențial pe termen lung

Impact pe termen scurt (1-4 ani):

• +3-5% creștere anuală a PIB-ului pe cap de locuitor (similar cu tendința actuală, dar cu risc de încetinire dacă conflictele politice blochează reformele).
• Investiții străine mai mari în IT, energie verde și infrastructură digitală (datorită stabilității și alinierii cu UE).
• Mentenanța fondurilor UE, dar cu riscul unor întârzieri în absorbție din cauza birocrației.

Impact pe termen lung (5-10 ani):

• PIB/capita ar putea depăși 20.000 EUR (față de ~16.000 EUR în 2024) dacă reformele în educație și inovație sporesc productivitatea.
• Dependență mai mică de corupție și economie gri, datorită digitalizării și transparenței.
• Risc: Dacă reformele esențiale (pensii, sănătate) nu sunt făcute, creșterea ar putea stagnă.

Bunăstare personală:

• Salarii mai mari în sectoare competitive (IT, inginerie).
• Acces mai bun la servicii digitale (sănătate, administrație).
• Mediul rural rămâne în urmă.

2. Scenariul George Simion: Instabilitate, cu risc de stagnare sau declin

Impact pe termen scurt (1-4 ani):

• Creștere economică sub 3% anual, posibilă recesiune (din cauza panicii investitorilor și tensiunilor cu UE).
• Fonduri UE blocate sau reduse (din cauza conflictelor cu Bruxelles-ul).
• Leul se devalorizează, inflația crește (dacă guvernul apelează la cheltuieli populiste nesustenabile).

Impact pe termen lung (5-10 ani):

• PIB/capita stagnat sub 18.000 EUR (sau chiar în scădere dacă iese din Schengen/Eurozonă).
• Economia devine mai protecționistă, cu produse mai scumpe și mai puține oportunități pentru tineri.
• Emigrația tinerilor educați crește, reducând potențialul de creștere.

Bunăstare personală:

• Putere de cumpărare erodată (inflație + leu slab).
• Servicii publice (sănătate, educație) degradate din cauza bugetelor mici.
• Mediul rural primește subvenții populiste, dar fără dezvoltare reală.

Concluzie comparativă

Nicușor Dan ar aduce o creștere sustenabilă, în timp ce George Simion ar pune România pe o traiectorie de instabilitate și risc de sărăcire relativă față de UE.

Personal thoughts, de final:

Cam acestea sunt răspunsurile, a 3 AI-uri diferite, care au adunat și distilat în abordările lor enorm de multele surse disponibile public. Este o muncă titanică, pe care un operator uman ar fi terminat-o după turul 2 de pe 18 Mai, acesta fiind și motivația mea de a alege Ai-ul, și nu unul, ci 3, pentru imparțialitate și mediere a imaginii pe care o generează fiecărui candidat. Intenționat nu pun nici un fel de comentariu personal sau concluzii, pentru că mi se pare normal să și le tragă fiecare pe ale lui.

Deasemenea invit, în special pe nehotărâții care au stat la o parte în primul tur, să întrebați AI-urile și pe celelalte teme pe care eu nu le-am abordat: politica externă, sănătate, educație, apărarea țării, orice temă este importantă pentru voi, în ambele scenarii, și să vă clarificați astfel poziția electorală.

După ce am cerut celor 3 CJ-uri documentația aferentă Certificatelor de Urbanism emise, au sosit și răspunsurile. Mulțumesc pe această cale CJ Brăila, Ialomița și Călărași.

Articolul despre traseul TR în județul Ialomița este aici, nu are nici un sens să îl mai reiau, decât dacă în varianta finală a SF-ului vor exista schimbări de traseu sau adăugiri.

So, without further ado, here it is:

Brăila

Călărași

După cum se poate observa traseul TR nu va deservi municipiul Călărași, ocolindu-l la ceva distanță, și scoțând traficul greu fix în dreptul actualului terminal bulgăresc de feribot de la Aydemir, în amonte de Silistra. Unde probabil se va reloca și actualul terminal românesc al celor de la Coslozinca, ce asigură traficul greu între RO și BG.

Mențiune aici pentru cei care nu cunosc subtilitățile traversării Dunării la Chiciu, există două companii: Ostrovit SA (fostul IAS Ostrov de pe vremea dictaturii) care asigură traversarea pe traseul Chiciu (RO) – Regie (Ostrov, RO), și Coslozinca, ce asigura traversarea Chiciu (RO) – Aydemir (BG), pentru TIR-uri. Un traseu greoi, de 8 km, lung și costisitor, apărut în urma unei decizii a municipalității din Silistra, care la presiunea cetățenilor a dorit scoaterea traficului greu din oraș, și a cozilor de camioane care poluau între blocuri.

Aștept cu interes comentariile voastre pe pagina de FB personală sau a blogului.

Cea mai mare greșeală a lui Trump nu este că gândește în termeni de bani și beneficii, că vrea o arhitectură de securitate mondială în care să avem niște sperietori solide și toată lumea să cumpere pușcoace de la el. Trump nu vrea o Rusie slabă și distrusă, pentru că atunci Europa nu va mai investi în securitate, ci în producție, în plusvaloare, și va face o concurență serioasă economiei US.

Cea mai mare greșeală este că o face fără a se gândi la principii. Când pui dreptul internațional, granițele, popoarele, democrația, libertatea, demnitatea, toate lucrurile bune și frumoase de pe planetă, la care aspirăm cu toții, în spatele banului obținut prin orice metode și fără scrupule, exact asta vei obține.
Munți de bani vor veni spre tine.
Și atât.

Iar la un moment dat, direcțiile din care vin munții aceia de bani își vor face propriile aranjamente, inclusiv de securitate, și vor vrea să trăiască conform propriilor reguli și principii, numai ca să nu-ți mai dea ție bani ca să-ți bați joc de ei, de principiile, libertățile și aspirațiile lor. Exact cum coloniile americane au hotărât că nu mai vor să plătească bir Imperiului Britanic și a început războiul de independență.

America a ajuns unde a ajuns tocmai că pentru întreaga planetă reprezenta un model de urmat, un campion al libertății, principiilor și democrației. Pentru că miliarde de copii de pe planetă au învățat din filmele americane că eroul pozitiv îl învinge întotdeauna pe omul rău. Că infractorul termină mereu în pușcărie. Că țara care luptă pentru libertate face imperiul malefic să se prăbușească. And so on.

Când iei însă țara măreață, spre care un glob întreg privește cu admirație, și vrei să o transformi într-o altă capitală de imperiu fără principii, va suferi aceeași soartă cu a imperiilor precedente.

Iar trezirea la realitate, fie că va fi peste 4 ani, 10 sau mai mulți, va fi brutală. Trump pune încet-încet America pe un drum pe care va avea de pierdut, pe termen lung. Da, se va bate satisfăcută peste burta financiară mare pe termen scurt, dar când va veni scadența va constata brusc că banul nu e valoarea supremă de urmărit pe planetă.

E așa de simplu.

– Sormeooo, la iarnă vreau să stau o lună în Canare – ne anunța solemn cumnatul Cosmin, undeva prin primăvara lui 24, continuând – Hai și voi cu noi!

Ne-am consultat vizual din priviri, am văzut că ne-a plăcut amândurora ideea, am zis de ce nu. Bine, o lună era mult prea mult, nu ne puteam „rupe” atât de mult de activitatea de zi cu zi. Dar 7-8 zile de vacanță la căldurică, în miezul iernii, era o idee interesantă.

S-a mai fermentat și distilat ideea, și undeva pe la începutul verii, am luat biletele de avion, apoi am găsit o cazare pe gustul întregului grup – un bungalow cu două dormitoare, cu un open space living+bucătărie, o grădină cu gazon și ieșire spre plaja care era la doar două minute de mers și, foarte important, loc de parcare în curtea din spate care dădea spre stradă.

Totul în Puerto Rico, un oraș de mărimea Sloboziei, de pe insula Gran Canaria – insula capitală a arhipelagului Canare. Am ales Puerto Rico nu întâmplător, pentru că acolo este o climă specială, diferită de restul insulei. Orașul este construit într-o crevasă vulcanică, un canion natural adăpostit de vânt și precipitații. Temperatura medie este cu 2-3 grade mai mare decât pe restul insulei, care la rândul ei se bucură de cele mai mari temperaturi iarna, fiind insula cea mai sudică din arhipelag.

Astfel că am avut constant 23-25 de grade maxima zilei, vreme de plajă ideală și de nenumărate băi în oceanul ușor zgribulit – 19 Celsius.

De unde și titlul articolului – Iarna e ca vara în Canare. Sau mai degrabă o primăvară târzie. De fapt, Canarele, sau Tenerifele, sunt denumite insulele primăverii eterne, datorită climatului oceanic care le ține tot timpul anului într-o gamă de temperaturi 20-30 Celsius.

Acesta fiind și unul din motivele confortului mental pe care îl ai în Canare. Nu ți-e nici cald, nici frig. Nu transpiri, nu tremuri. Tot timpul este o temperatură constantă, de tricou sau pantaloni scurți, seara de o geacă subțire.

Un alt motiv pentru confortul mental este siguranța. Nu se fură, nu sunt violențe, nu sunt amărâți la fiecare colț sau pe plajă încercând să-ți vândă ceva. Toți turiștii își lăsau telefoanele pe plajă sau alte lucruri de valoare. Totul este legal, la vedere și cu cardul. Inclusiv șezlongurile și umbrele de pe plajă, 3,5 EUR bucata se puteau plăti „ con tarjeta”. Prețurile pe insulă sunt decente, ca să vă faceți o idee am închiriat un Renault Clio cu 100 EUR pentru 8 zile. Am primit în realitate un Citroen C3, ca de obicei în închirieri 🙂

Așa că am plecat în Canare cu 100 de EUR cash și am revenit cu 75 după 8 zile, cheltuiți pe intrări la WC-urile publice, cafele și fructe la niște rulote din punctele de atracție remote ale insulei. În rest absolut totul se putea plăti cu card. Foarte frumos și eficient.

Ce-am vizitat/văzut în Gran Canaria?

Capitala Las Palmas, cu plaja Las Canteras:

Catedrala catolică Santa Ana de Canarias și muzeul aferent, construită între 1500-1570:

Dunele de nisip saharian de la Las Palomas – Canarele sunt situate la 200 km vest de Africa, la aceeași latitudine cu Sahara:

Los Azulejos de Veneguera, o formațiune stâncoasă colorată:

Mirador del Balcon, un viewpoint asupra oceanului și a lanțului muntos „Coada dragonului”:

Și, bineînțeles, toate plajele din sudul insulei. Pe lângă cea din Puerto Rico – se vede și orașul așezat strategic în canionul vulcanic,

am fost la Anfi del Mar:

și Amadores:

Am mâncat pește proaspăt capturat din Atlantic la Cofradia de Pescadores Mogan:

După care am avut prilejul să prindem cel mai frumos apus de soare, cu insula Tenerife pe fundal:

Aș mai merge în Canare?

Oricând.

Am tradus pentru voi discursul de deschidere al Secretarului Apărării Pete Hegseth la Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei, așa cum a fost rostit la Bruxelles, pe 12 Februarie 2025. Discursul este disponibil pe site-ul oficial al Ministerului Apărării al US, aici.

Vă rog să-l parcurgeți integral, pentru că reprezintă o expunere a politicii de securitate a US, de la cel mai înalt nivel.

—————————-

Bună ziua, prieteni.

Vă mulțumesc, domnule secretar Healy, pentru leadership-ul dumneavoastră, atât în organizarea acestui eveniment, cât și în coordonarea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei.

Aceasta este prima mea participare la Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei și sunt onorat să mă alătur vouă astăzi.

Apreciez oportunitatea de a împărtăși abordarea președintelui Trump cu privire la războiul din Ucraina.

Așa cum ați menționat, domnule secretar, ne aflăm într-un moment critic. Pe măsură ce războiul se apropie de cea de-a treia aniversare, mesajul nostru este clar: vărsarea de sânge trebuie să înceteze. Iar acest război trebuie să se încheie.

Președintele Trump a fost clar atât cu poporul american, cât și cu mulți dintre liderii dumneavoastră – oprirea luptelor și atingerea unei păci durabile este o prioritate de vârf.

Intenționează să încheie acest război prin diplomație și prin aducerea ambelor părți – Rusia și Ucraina – la masa negocierilor. Iar Departamentul Apărării al SUA va contribui la atingerea acestui obiectiv.

Vom pune capăt acestui război devastator – și vom stabili o pace durabilă – combinând forța aliaților cu o evaluare realistă a câmpului de luptă.

Ne dorim, la fel ca și voi, o Ucraină suverană și prosperă. Dar trebuie să începem prin a recunoaște că revenirea la granițele Ucrainei de dinainte de 2014 este un obiectiv nerealist.

Urmărirea acestui obiectiv iluzoriu nu va face decât să prelungească războiul și să provoace și mai multă suferință.

O pace durabilă pentru Ucraina trebuie să includă garanții de securitate solide, care să asigure că acest război nu va reizbucni.

Acest acord nu trebuie să fie un „Minsk 3.0”.

Acestea fiind spuse, Statele Unite nu consideră că aderarea Ucrainei la NATO este un rezultat realist al unui acord negociat.

În schimb, orice garanție de securitate trebuie să fie susținută de trupe europene și non-europene capabile.

Dacă aceste trupe sunt desfășurate în Ucraina ca forțe de menținere a păcii, ele ar trebui să facă parte dintr-o misiune non-NATO. Și nu ar trebui să fie acoperite de Articolul 5. De asemenea, trebuie să existe o supraveghere internațională solidă asupra liniei de contact.

Pentru a fi clar: ca parte a oricărei garanții de securitate, nu vor exista trupe americane desfășurate în Ucraina.

Pentru a sprijini diplomația eficientă și pentru a reduce prețurile la energie care finanțează mașina de război rusă, președintele Trump deblochează producția de energie a SUA și încurajează și alte națiuni să facă același lucru. Prețurile mai mici la energie, combinate cu aplicarea mai eficientă a sancțiunilor energetice, vor contribui la aducerea Rusiei la masa negocierilor.

Protejarea securității europene trebuie să fie o prioritate pentru membrii europeni ai NATO. În acest sens, Europa trebuie să furnizeze cea mai mare parte a ajutorului letal și non-letal pentru Ucraina în viitor.

Membrii acestui Grup de Contact trebuie să acționeze acum.

Aceasta înseamnă: donarea unei cantități mai mari de muniție și echipamente, valorificarea avantajelor comparative, extinderea bazei industriale de apărare. Și, cel mai important, să fiți sinceri cu cetățenii dumneavoastră despre amenințarea care planează asupra Europei.

O parte esențială a acestui efort este să le explicați oamenilor că această amenințare poate fi combătută doar prin creșterea cheltuielilor pentru apărare.

2% din PIB nu este suficient. Președintele Trump a cerut 5%, și sunt de acord.

Creșterea angajamentului față de propria securitate este o investiție pentru viitor. O investiție în principiul „pacea prin forță”, așa cum ați spus, domnule secretar.

Astăzi suntem aici și pentru a exprima în mod direct și fără echivoc faptul că realitățile strategice actuale împiedică Statele Unite ale Americii să se mai concentreze în primul rând pe securitatea Europei.

Statele Unite se confruntă cu amenințări grave la propria noastră securitate națională. Trebuie – și o facem deja – să ne concentrăm asupra securității granițelor noastre.

Ne confruntăm, de asemenea, cu un competitor de nivel similar în China comunistă, care are atât capacitatea, cât și intenția de a amenința securitatea SUA și interesele noastre naționale fundamentale în Indo-Pacific. SUA prioritizează descurajarea războiului cu China în Pacific, recunoscând realitatea resurselor limitate și făcând compromisurile necesare pentru a ne asigura că descurajarea nu eșuează.

Descurajarea nu poate eșua – pentru binele nostru comun.

Pe măsură ce Statele Unite își concentrează atenția asupra acestor amenințări, aliații europeni trebuie să conducă din prima linie.

Împreună, putem stabili o diviziune a muncii care să maximizeze avantajele noastre comparative în Europa și Pacific.

În primele mele săptămâni ca Secretar al Apărării, sub conducerea președintelui Trump, am observat semne promițătoare că Europa înțelege această amenințare, recunoaște ce trebuie făcut și începe să își asume responsabilități.

De exemplu, Suedia a anunțat recent cel mai mare pachet de asistență din istoria sa, oferind 1,2 miliarde de dolari în muniție și alte echipamente necesare. Le aplaudăm acest angajament.

Polonia cheltuie deja 5% din PIB pentru apărare, ceea ce reprezintă un model pentru restul continentului.

De asemenea, 14 țări co-conduc Coaliții de Capabilități, care fac o muncă excelentă în coordonarea asistenței letale pentru Ucraina în opt domenii-cheie.

Acestea sunt doar primele etape. Încă mai sunt multe de făcut.

Cerem fiecărei țări prezente să își respecte angajamentele asumate.

Și vă provocăm să vă dublați eforturile – nu doar pentru nevoile imediate de securitate ale Ucrainei, ci și pentru apărarea și descurajarea pe termen lung a Europei.

Alianța noastră transatlantică a rezistat zeci de ani. Și avem toate motivele să credem că va rezista generații de acum înainte. Dar acest lucru nu se va întâmpla de la sine.

Va necesita ca aliații noștri europeni să își asume responsabilitatea pentru securitatea convențională a continentului.

Statele Unite rămân angajate față de alianța NATO și parteneriatul de apărare cu Europa. Punct.

Dar Statele Unite nu vor mai tolera un parteneriat dezechilibrat care încurajează dependența. Relația noastră va prioritiza responsabilizarea Europei pentru propria securitate.

Onestitatea va fi noua noastră politică – dar doar în spiritul solidarității.

Președintele Trump așteaptă cu nerăbdare să continuăm această discuție deschisă între prieteni și să obținem pacea prin forță – împreună.

Vă mulțumesc.

——————————————

De Crăciun 2024 iată că serialul „România trebuie să se schimbe din temelii”, a cărui misiune este lupta proletară cu mentalitățile bolșevice, a ajuns la episodul 12.

Astăzi mă ocup de celebrul „Era mai bine înainte”, cu referire directă la perioada dictaturii comuniste instaurate de URSS la finalul anilor 40 în România. România bolșevică a fost condusă inițial de Petru Groza, apoi de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, încheindu-se cu bine-cunoscutul Nicolae Ceaușescu.

În ultimii ani tot apar fel și fel de studii sau sondaje de opinie cu deja celebră butadă „Era mai bine înainte” – exemplu aici. Problema cea mai importantă pe care o văd la ele este că cei născuți după 89, tineri care nu au nici cea mai mică idee despre ororile comunismului sub dictatura Ceaușescu, rostogolesc acest fel de gândire, auzit tot mai des prin casele părinților sau bunicilor, nostalgici la amintirea statului-tătuc care îți dădea de toate – repartiție pentru un apartament, frigider, mobilă și multe altele în rate, luându-ți în schimb toate, dar absolut toate libertățile personale.

Well kids, era cam așa:

• nu aveai voie să ieși din țară. Pașapoartele erau ținute la Miliție, și trebuia să faci cerere să ți le dea, cu ceva timp înainte, pentru o amărâtă de excursie cu ONT-ul până la Veliko Târnovo. De ieșit în țări din afara lagărului sovietic nici nu putea fi vorba.
• nu aveai voie, ca femeie, să faci avort
• nu aveai pluralism democratic, exista un singur partid PMR, transformat apoi în PCR. Orice tip de dizidență politică te transforma în inamic al regimului și erai eliminat fizic, orice foști membri ai partidelor istorice au fost trimiși în lagăre de „reeducare” – a se citi de muncă forțată, unde au fost deasemeni exterminați.
• nu aveai libertatea de exprimare. Orice tip de critică asupra regimului, asupra politicii, asupra mărețului conducător te transforma automat într-un obiect al unui dosar la secu, apoi, dacă nu te potoleai, îți înscenau ceva ca să te lege – pe vremea dictaturii nu existau deținuți politic, pentru că, nu-i așa, „gândeam toți ca unul în cuget și simțiri”, ci doar deținuți de drept comun. Te luau pentru mită, avere ilicită, sau orice alt motiv penal de drept comun le trecea prin cap să-ți găsească. Și credeți-mă, organele represive ale regimului „comunist” erau foarte inventive.

Pentru cei interesați de studiul în detaliu al perioadei de dictatură bolșevică 1948-1989, există raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – pe scurt comisia Tismăneanu, un document exhaustiv de peste 600 de pagini care concluzionează, citez:

„Pe baza examinării a mii şi mii de pagini de documente, luând în consideraţie existenţa
unei imense literaturi analitice şi de mărturii care probează natura antipatriotică a dictaturii
comuniste, putem afirma că regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim şi
criminal.”

Întregul raport poate fi descărcat de pe web archive, care-l păstrează pentru posteritate. Pe vechiul site al președinției resursa apare ca neaccesibilă. Dar, ce să vezi, odată ce ai postat un act oficial pe net, nu-l mai poți șterge sau ascunde.

Așadar, nelegitim, adică nu a apărut ca urmare a unor alegeri libere ale cetățenilor cu drept de vot. A fost impus de armata sovietică în 1945. Și așa a rămas până la „loviluția” (un portmanteau între revoluție și lovitură de stat) din 1989.

Și criminal. Aici nu pot decât să citez concluziile raportului Tismăneanu:

„Principalele acţiuni criminale pe care ţinem să le amintim aici, ca argument suprem
pentru aceasta prea-mult amânătă condamnare sunt:
(1) abandonarea intereselor naţionale prin servilism neţărmurit în relaţiile cu URSS, după
impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945). Regimul comunist
din România a venit la putere prin intervenţia directă a Uniunii Sovietice, a forţelor militare
sovietice aflate pe teritoriul ţării şi prin ingerinţa insolentă a lui A. I. Vîşinski, ministruadjunct de externe al URSS în afacerile interne ale României. Menţionăm aici rolul nefast al
lui Emil Bodnăraş ca secretar general al guvernului Groza, responsabil cu serviciul de
informaţii, precum şi al cvartetului dominant din PCR: Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker,
Vasile Luca şi Teohari Georgescu.
(2) anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul
alegerilor în noiembrie 1946; agresiunile continue, prin fasciile de „oameni ai muncii”, în
realitate grupuri de lumpeni atraşi în PCR, împotriva partidelor şi forţelor democratice;
utilizarea antifascismului ca argument propagandistic pentru delegitimarea oricărei forme de
opoziţie anticomunistă.
(3) distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi militanţilor, şi a continuităţii
constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947, care a dus la
abdicarea forţată a Regelui Mihai.
(4) impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi
culturale naţionale; lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare
politică opusă bolşevismului îmbrăţisat de PCR, anexarea nedemnă a justiţiei intereselor
regimului.
(5) sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioda 1948-1956 şi impunerea,
sub numele de „dictatura proletariatului”, a unui sistem politic despotic, condus de o castă
profitoare (nomenklatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
(6) politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare,
muncă forţată, a unor categorii sociale – burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi
etc) ghidată de preceptul luptei de clasă. Introducerea logicii vinovăţiei colective şi
persecutarea membrilor familiilor celor bănuiţi de intenţii ori acţiuni anticomuniste; utilizarea
unor criterii aberante pentru a distruge şansele copiilor din familii cu „origine nesănătoasă” de
a studia în învăţământul superior.
Ca urmare a politicii criminale a regimului comunist, au fost deţinute în închisori
şi lagăre, deportate/strămutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetători,
luate în considerare de această Comisie, se situează între 500 000-2 000 000 de victime.
Dificultatea estimării provine din ocultarea sistematică de către Securitate, Procuratură,
Miliţie, Trupe de Grăniceri, Armată şi alte organe represive a informaţiilor privind
soarta multora dintre aceste victime.
(7) persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală; persecutarea
minorităţilor de gândire de la Asociaţia Teosofică Română în anii 1950 şi până la prigonirea
mişcării Meditaţiei Transcendentale în anii 1980. De-a lungul întregii sale existenţe,
regimul a urmărit să suprime orice expresie veritabilă a libertăţii de gândire.
(8) exterminarea programată a deţinuţilor politici;
(9) exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în
munţi (1945-1962);
(10) represiunea împotriva cultelor şi exterminarea/persecutarea tuturor celor care se opuneau
comunismului, deopotrivă din rândul majorităţii etnic române, ca şi din rândul minorităţilor;
desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. Persecuţiile împotriva mişcării sioniste.
(11) Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă
de colectivizare. Lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962).
(12) Deportările cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea şi „vânzarea” evreilor şi
germanilor.
(13) Represiunea împotriva culturii, eradicarea valorilor naţionale, respingerea artei şi culturii
occidentale, cenzura extremă, arestarea şi umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori
protestatari (1945-1989).
(14) Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956. Arestarea studenţilor protestatari
(Timişoara, Bucureşti, Cluj, Iaşi) şi organizarea de şedinţe de denunţare a celor care au ridicat
glasul împotriva dictaturii şi în semn de solidaritate cu mişcările de emancipare din Polonia şi
637
Ungaria. Procesele împotriva studenţilor protestatari, organizate de PMR, UTM, UASR şi
Securitate (1958-1960).
(15) Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte
greve din anii 1980. Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari.
(16) Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii ’70 şi ’80. Arestarea şi asasinarea celor mai
periculoşi oponenţi – omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a
diplomatului Mircea Răceanu, arestat şi judecat în 1989; condamnarea la moarte a generalului
Ion Mihai Pacepa, a fostului ofiţer DIE Liviu Turcu, a lui Constantin Răuţă şi a altor persoane
pe care regimul le considera vinovate de trădare.
(17) Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din
centrul istoric al Bucureştiului), inspirate de grandomania lui Ceauşescu şi de obsesia
lichidării marilor repere culturale şi istorice. Constrângerea unei părţi a populaţiei României
de a-şi părăsi locuinţele în numele politicii de „sistematizare” a zonelor rurale.
(18) Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-1989) soldate cu mii de morţi.
(19) Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”, înfometarea
populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie, de disperare provenită din degradarea fizică la
care regimul a condamnat un întreg popor. Notăm că nici un membru al conducerii PCR nu şia ridicat vocea împotriva acestei politici de exterminare prin frig şi foamete.
(20) Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de
menţinere a puterii comuniste. În „Programul PCR” adoptat în 1974 se vorbea despre
„umanismul revoluţionar ca adevărat umanism”, în practică triumfase cel mai devastator
antiumanism. Pretinzând că împlineşte dezideratele marxismului, regimul a tratat o întreagă
populaţie ca pe o masă de cobai supuşi acestui delirant experiment de inginerie socială.
(21) Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui N. Ceauşescu, cu aprobarea conducerii PCR, şi cu
participarea efectivă a unor unităţi ale Armatei şi Securităţii, în timpul Revoluţiei
anticomuniste din Decembrie 1989.”

Raportul Tismăneanu de condamnare a comunismului este un act de reparație istorică, asumat oficial de statul român, prin vocea președintelui de atunci Traian Băsescu, prezentat în fața camerelor reunite ale parlamentului. Detalii aici.

Așadar kids, nu era mai bine înainte. Regimul dictaturii comuniste a fost unul barbar și criminal.

Și atunci vă veți întreba de unde vine acest „Era mai bine înainte”, repetat obsesiv de foarte mulți. Este o himeră colectivă? Este un sindrom Stockholm la nivel de societate, in care victima fraternizează cu abuzatorul?

Este de fapt ceva mult mai simplu. Este reîntoarcerea psihologică la anii copilăriei, la anii adolescenței, când părinții aveau mare grijă să nu-ți lipsească nimic de pe masă, și aveau iar mare grijă să ai o copilărie fericită, indiferent de ororile prin care trecea societatea la momentul acela. Exemplul cel mai bun care îmi vine acum în minte este memorabilul film „Life is Beautiful” în care Roberto Benigni transformă pentru fiul său Holocaustul într-un joc, pentru a-l feri de realitate.

Pentru fiecare generație, cea mai fericită perioadă a vieții este cea primilor ani din viață. Pentru noi, decrețeii, cei născuți între 66 și 89, cea mai faină perioadă era cea „cu cheia la gât” – iar acum facem mișto de noile generații, hiperprotective cu progeniturile – „ehei, pe vremea mea ne lăsau ai noștri toată ziua pe afară”.

Pentru generația bunicilor noștri, perioada interbelică, cu charlestoane și vodeviluri era epoca de aur. Deși bunicii mele îi muriseră primii doi copii la holera din 38, pentru că nu apăruseră antibioticele, par example. Perioada interbelică era măcinată de aceleași molime ca în evul mediu, care rădeau felii bune din populație.

Pentru generația care a trăit ororile primului război mondial, nostalgia era „La Belle Époque” epocă de pace și prosperitate de la finalul secolului XIX – începutul secolului XX, când s-a construit turnul Eiffel și Bucureștiul istoric, cu clădirile CEC, ale Băncii Naționale, Atheneul și numeroase altele care i-au dat aura simbolică de Micul Paris.

Așadar, fiecare generație istorică, când dă de greu (crize, pandemii, războaie) își găsește confortul psihologic în epoca propriei copilării, când totul era idilic. Dar nu era deloc așa, era doar o epocă în care erau natural ferite de ororile înconjurătoare de către părinți, un mecanism de protecție socială, de perpetuare a speciei, pe care rasa umană îl are pentru a-și pregăti generațiile viitoare.

Sper ca acest articol să vă aducă puțină lumină în subiectul „era mai bine înainte”, pe care să-l percepem ca exact ceea ce este – un simplu mecanism psihologic de protecție a creierului nostru în fața greutăților vieții prin raportare la o perioadă idilică a vieții – copilăria și adolescența – în care nu percepeam greutăți, deși ele existau.

Am văzut recent pe Netflix „Anul nou care n-a fost”. Am retrăit toate spaimele acelor vremuri triste ale dictaturii comuniste. Mi-am amintit de carpeta pe care o aveau ai mei pe canapeaua extensibilă din sufragerie, fix modelul din captura de ecran de mai jos. Și odată cu ea mi-au revenit în fața ochilor și serile când învățam la lumina lămpii, în frig, cu puloverele pe noi ca personajul din film. Curentul se oprea la Călărași multe ore pe zi, ca să poată funcționa oțelăria electrică de la combinatul siderurgic.

Mi-am adus aminte de cozile la pâine pe cartelă, de lipsurile de tot felul, dar și de teama omniprezentă din sufletul adulților, de mama care-mi spunea: -Ai grijă ce vorbești la telefon, că e ascultat.

Îl recomand, în special noilor generații, ca film de cultură generală, pentru a înțelege mai bine de ce astfel de vremuri nu trebui să se întoarcă în România.

Și de ce, de fapt, nu există „era mai bine înainte”. E doar o iluzie convenabilă.

Vă rog eu frumos să acordați 5 minute din viață acestui clip, apoi discutăm de ce i-aș pune pe toți dacii liberi să dea acest test: