Conform declarațiilor ministrului transporturilor, Cătălin Drulă:
„Este finalizată proiectarea pasajului, săptămâna viitoare proiectul tehnic va fi aprobat și va fi dată hotărârea de guvern de expropriere, care este pe circuit interministerial.
Lucrările vor începe în Octombrie.
Este un constructor din Galați (Arcada Company SA N.R.), care a mai realizat lucrări pentru ministerul transporturilor, la termen.”

Declarațiile au fost făcute în cadrul vizitei efectuată de ministru la șantierul podului peste Dunăre de la Brăila:

Conform caietului de sarcini, pasajul Drajna are 18 luni termen de execuție, de la momentul în care se dă ordinul de începere a lucrărilor, ceea ce teoretic ar însemna Iulie 2023.
Promisiunile de până acum sunt că se speră devansarea acestui termen, astfel ca să se poată da în trafic această investiție la finalul lui 2022.

Acest articol este un pamflet.

Ieri, un fost coleg de liceu / prieten virtual / mare tarabostes la o instituție de stat, a aflat pe pielea lui cum îți poți lua block rapid, din doar trei mutări.
Mutarea 1, te proțăpești pe wall-ul meu și comentezi fără legătură cu subiectul, cu un atac la persoană (fin, crezi tu). Încerci s-o scalzi în propoziția doi, probabil realizând că intrarea în scenă e prea abruptă. Bagi și un emoticon, la derută.
Rezultat? Primești un răspuns automat out of office, de pe serverul de mail. Am toată ziua săritori la beregată la postările mele, îi indexez undeva acolo, în sertarul lor.
Mutarea 2, vezi că n-a prins atacul la persoană, încerci cu finețuri de intelectual, cu „dragul meu”, insinuări, supoziții despre oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată cu adevărat, mai încerci un atac la persoană finuț.
Rezultat 2: Serverul de junk mail livrează pe automat. Se bifează în fundal: subiectul posedă tehnici de manipulare psihologice, nivel bază, cam ce se predă pe la școlile de partid de vară.
Mutarea 3, vezi că atacul la persoană n-a mers nici de data a doua, bagi tare imperativ și dai ordine cu semnul exclamării. Începi să faci supoziții despre suferințele unora și altora, cu o vădită lipsă de respect.
Rezultat 3: Explicație educativă despre oamenii care chipurile n-au suferit, nu pentru tine, ci pentru restul audienței + block pentru lipsa de respect.

Detaliile juicy aici:

Disclaimer:

Nu am nimic cu oamenii care mă contrazic pe subiect și au argumente, chiar dacă nu suntem de acord – sunt unul din oamenii cei mai toleranți pe care i-ai cunoscut. Îmi poți spune fără să mă supăr că am fost un privilegiat al regimului, și o să-ți răspund că am învățat la lampă când „se lua lumina”, am făcut frigul iarna când „se lua căldura”, că mă spălam la două zile când „venea apa caldă”, că stăteam la coadă pentru o jumătate de pâine pe zi de persoană, pe cartelă. Putem sau nu să picăm pe subiect, putem sau nu să fim pe aceeași lungime de undă. Vremurile în care toți edificam „omul nou” și eram „toți unul în cuget și simțiri” au apus. Suntem o mare masă amorfă de individualități total diferite. Get used to that. Or not.

Nu am nimic nici cu oamenii care nu pot gestiona o discuție în contradictoriu și sar la beregată, sau cu postacii de partid. Atât s-a putut, creierașul a dat fail, ochiu` s-a injectat, să sară mușchiu` domle. Să crape capra piatra-n-patru. Bun, acum dacă te-ai răcorit, mergem mai departe cu viețile noastre.

Dar am o foarte mare problemă cu oamenii care nu mă respectă, pe mine sau familia mea, vie sau moartă, cu oamenii care vin la mine pe perete și-mi spun să tac. E foarte simplu, nu-i respecți pe cei din jurul tău, înseamnă că nu te respecți pe tine. Am o problemă cu oamenii care-mi încalcă drepturile (sau mă rog, își imaginează ei că pot să o facă). Am o mare, chiar foarte mare problemă cu oamenii care îmi dau ordine.
Singurele ordine pe care le primesc sunt de la clienții mei, care mă plătesc, și care au dreptul să pretindă să le ofer soluțiile contractate în condițiile contractate. Sau dacă vrei un articol plătit generos pe blog, poți să vii și să-mi dai ordine editoriale cum să pun virgulă între subiect și predicat, că așa vrei tu, că e articolul tău, proprietatea ta, plătită din banii tăi. Excelent, e și problema ta. De banii tăi îți răstorn în text turbinca lui Ivan plină ochi cu virgule.
Dar, să vii la mine pe pagină, sau pe blog, să te bucuri de conținut, bun sau prost – așa cum a fost zămislit de creierul meu creț, conținut la care tu ai avut zero contribuție, și să pretinzi ascultare de ordine date cu semnul exclamării? No ma frend, not gonna happen. Not in your lifetime.

And by the way, am constatat că lista mea de block este foarte restrânsă, nu depășește 10 nume, și toate pentru aceleași comportament: lipsa de respect.

For the record, postarea inițială era despre 23 August, ușor nostalgică și haioasă, un fel de remembering, nu de judecată, al vremurilor pe care le-am trăit unii dintre noi, pe care-am completat-o cu o captură edificatoare din „organul” PCR – cum se autointitula Scînteia.

Concluzie: Vrei să fii ca personagiul de mai sus, primești tratament ca personagiul de mai sus.

Sfat: Când nu ai o contribuție pozitivă pentru cei din jur, tăcerea e de aur.

Cea mai frumoasă lecție de patriotism românesc am primit-o de la un grec. Eram în vara lui 2008 într-un circuit, ajunsesem la Atena, pe colina Acropole, să vizităm celebrul Partenon, templul ridicat de antici acum 2500 de ani.

Ne-a întâmpinat, în românește, un ghid grec, care făcuse facultatea în România, și ne-a spus următoarea poveste despre sacrificiu și umanitate:

„În timpul războiului greco-otoman de la începutul secolului 19 (1821-1822), grecii asediau garnizoana otomană care-și făcuse sediu pe Acropole. Timp de mai multe săptămâni grecii trăgeau în turcii de pe colină, turcii trăgeau în grecii de jos. Printre greci, erau și luptătorii români din faimoasele „Eterii”, acele organizații revoluționare apărute în provinciile românești, în perioada revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1821, care vizau eliberarea de sub jugul imperiului otoman.
Era așadar o luptă de uzură, un asediu clasic, fără prea mare progres. Până într-o dimineață, când asediatorii au observat că din templul antic de pe Acropole dispăruseră niște grinzi. Azi una, mâine două, în fiecare zi templul dispărea sub ochii lor.
Cauza era una foarte simplă, turcii rămăseseră fără plumbi pentru puști, iar noaptea demontau structurile și topeau plumbul care fusese turnat în antichitate în șanțurile dintre piesele de marmură, pentru a le rigidiza.
În grinzile și stâlpii structurii erau practicate niște deschideri atent calculate, în care se inserau niște cleme de fier pentru rigidizarea îmbinării grindă-stâlp, peste care era turnat plumb topit pentru protecția anti-coroziune a fierului. Un sistem ingenios, care a rezistat mii de ani, până la asediu.
În momentul când au realizat sacrilegiul care se desfășura sub ochii lor, detașamentul de români a oprit lupta, au afișat steagul alb al păcii și au trimis o delegație cu un car plin cu gloanțe de plumb la otomani.
Mesajul fiind: „Luați gloanțele noastre, ca să trageți în noi. Mai bine murim noi, de propriul plumb, în loc să dezasamblați acest monument antic.”
Un moment unic de sacrificiu personal, și de realizare a condiției umile umane, în fața istoriei trecute și viitoare.
Momentul a fost apreciat la adevărata lui valoare de către greci. Atât de mare a fost recunoștința pentru curajul și umanitatea „fraților eteriști din România” încât grecii au hotărât, după război, să numească o stradă centrală din Atena după capitala României – București – în greacă Voukourestiou, în cinstea luptătorilor români care s-au sacrificat pentru Parthenon și Grecia.”

Astăzi, aflată în centrul Atenei, lângă piața Sintagma și parlament, strada Voukourestiou este pietonală, cunoscută pentru boutiq-urile high-end și magazinele de aur și bijuterii.

2021.

200 de ani mai târziu. Într-un fel diferit, dar totuși atât de similar, povestea se repetă.

Pompierii români răspund apelului Greciei de combatere a incendiilor de vegetație din insula Evia. 108 pompieri și 22 de autospeciale pleacă să stingă incendiile.

108 „eteriști moderni” aduc un omagiu demn înaintașilor lor de acum 200 de ani, luptând nu cu același adversar, dar cu aceleași idealuri: sacrificiul personal, binele comunității.

Iată două interviuri care documentează pentru posteritate acțiunea lor:

De final nu pot decât să mă înclin și să mulțumesc oamenilor care își pun viața în pericol pentru semenii lor, indiferent de modul în care o fac.
Nu există ceva mai nobil decât să-ți sacrifici viața pentru aproapele tău.

Apusurilor dacă stai pe malul vestic, probabil pentru cei care au stat în est este insula răsăriturilor. Dar să nu ne împiedicăm de semantică și geografie și să povestim.
Ne-am hotărât, un grup de prieteni, să mergem în vacanță în Thassos, o insulă mult prea lăudată de toată lumea, în special pentru aproprierea de România, în marea majoritate a cazurilor aflându-se la o zi de condus distanță.

Zis și făcut, facem planuri, căutăm cazare, căutăm să mulțumim pe toată lumea din grup cu perioada vacanței. Sarcină imposibilă, așa că cei 4 arhangheli se făcură trei, Luca și Matei. Adică familiile lui Radu și Dan.

Buuun, datele stabilite, traseu de două zile Slob-city – Skala Rachoni(ou) cu escală la Stara Zagora la plecare (o idee excelentă după cum se va dovedi mai târziu) și la Veliko Târnovo la întoarcere. Pentru că unii au copil de 2 ani și alții n-au chef să conducă 12 ore sau mai mult.
Plecare pe 1 August, prima aglomerație în vamă la Giurgiu, unde se stă cred mai bine de două ore. Apoi mers în coloană până la destinația primei zile, Stara Zagora, 8 ore de la plecarea din Slobozia. O zi de muncă la volan, la 38 Celsius. Orașul se prezintă foarte fain, neașteptat de civilizat, cu un centru pietonal cu terase și restaurante, și cu un aparthotel foarte chic – Fox Rooms, recomand.

Ne uităm pe Waze, a doua zi ar fi un traseu de 5 ore și ceva până la hotel, cu tot cu traversarea cu feribotul. Decidem să nu plecăm cu noaptea în cap, ci după mic dejunul inclus în preț, care se servea la o cafenea din spatele aparthotelului. Dimineața Waze-ul ne dă un ambuteiaj de doar 12 minute la vama bulgaro-elenă Makaza-Nymphaia. But karma is a bitch, așa că la momentul ajungerii noastre acolo coada era de 2 ore și ceva. Pentru că e 2 August și prindem în flux lumea care plecase cu noaptea-n cap din România. Noi măcar eram relativ odihniți, dar vedeam stresul și nervii din comportamentul celor care coborau din mașini după 8-10 ore de condus. Se uitau de-a lungul cozii și le puteai citi pe buze strămoșeștile „urări de bine” în timp ce privirile le căutau cu înfrigurare, și fără succes, un WC public. În stânga perete de piatră, în dreapta parapet metalic și prăpastie, nici un pom, tufiș, nimic. Zero obstacole după care te-ai putea ascunde. Noroc cu indicatorul de 200m până la vamă, așa că lumea o lua ușor pe jos.
În fine, după așteptarea de rigoare, pe două benzi, ajungem la container, dăm actele la bulgar, grecul doar se uită pe ele, pe PLS (Passanger Locator Form) – un formular pe care trebuia să-l completezi cu cel puțin 24 de ore înainte și apoi pe certificatele europene Covid-19, fără să le scaneze undeva într-un sistem informatic, apoi ne lasă să plecăm.
În timp ce eram la coadă, mă sună un număr de Grecia:
-Hello, Mister Radu? I am from the Hotel Rachoni Bay, you have a reservation at us today. Are you still coming? – mă întreabă o voce de bărbat,
– Yes I am, we are at Makaza border, we will be there in the afternoon – îi răspund.
– Ok, we are waiting for you, have a nice trip. – conchide grecul de la telefon.
Bun, totul este aranjat pentru noi, de acum suntem pe modul vacanță, gândesc relaxat. Big mistake, cum aveam să aflu în doar câteva ore.

But karma is a bitch #2, iar la câteva sute de metri de vamă, check point de test Covid.

O grecoaică a la Miss Piggy (pamflet) îmi face semn să opresc, mă conformez calm, știam că se fac testări aleatoare Covid. În timpul acesta vorbeam la telefon cu un colaborator, puneam la punct detaliile unei întâlniri săptămâna viitoare, îl întrerup:
– Stai puțin că mi se bagă un tester Covid în nas.
În acest timp văd cu coada ochiului cum grecoaica e cu un ochi pe mașina lui Dan din spatele meu și cu celălalt la bățul din nasul meu. Strâng tare din nară pe bețișorul lui Moby Dick, ea se debusolează o fracțiune de secundă, suficient cât să-l văd pe Dănuț cum eschivează prin spatele meu linia de morcovi de pe șosea.
„Un român scăpat de bețisorul testant” gândesc fericit și imatur, în timp ce îmi reiau convorbirea întreruptă de mama Dolores cu scobitoarea ei. După nici 2 minute vine semnalul de plecare, testul rapid spune că eram Covid-free.
Conducem relaxați restul de drum până la feribot, unde karma se transformă într-o lady și prindem feribotul pe picior de plecare.
Hurry, hurry, it`s leaving! – ne făceau semne disperate polițiștii și tăietorii de bilete. Opresc o secundă cât să întreb dacă e feribotul de Limenas, Adina sare scurt din mașină să ia bilete pentru ambele mașini, apoi intrăm, ghidați de personalul din port, pe unul din cele 4-5 feriboturi aliniate frumos ca la o linie de start. Apuc doar să mă dau jos din mașină și să-i fac semn Adinei că se urcase pe feribotul corect (săraca era deja cu telefonul la ureche, mă suna să vadă pe ce vas ne-am urcat, pentru că de la coada casei de bilete nu se vedea) că se și închide ușa mare din spatele punții, iar în doar câteva momente ne punem în mișcare.
„Un sistem foarte bine pus la punct” gândesc, obișnuit cu bacul de la Chiciu, în timp ce urcăm pe punțile destinate pasagerilor și începem să ne relaxăm și să facem poze.

Prima surpriză plăcută, Thassos-ul este o insulă muntoasă înfiptă în mare. Chiar nu mă așteptam, pozele din satelit indicau ceva relief, dar nu mă așteptam să fie atât de dramatic. Sincer să fiu nici nu m-am documentat anterior, atât din lipsă de timp cât și dintr-o dorință de a descoperi totul la fața locului, fără a avea o idee preconcepută sau așteptări. Am petrecut maxim două seri cu prietenii căutând diverse cazări și uitându-ne pe pozele proprietăților.

Mare greșeală, aveam să aflăm în curând. Trebuie să te documentezi foarte bine, să citești toate review-urile, și de pe Booking, și de pe Google Maps sau forumuri.
Ajungem la Limenas, un oraș-port foarte cochet, situat într-un mic golf al insulei. De fapt majoritatea localităților turistice din Thassos sunt situate în golfuri unde este nițel teren plat pentru construit și puțină plajă. În rest, muntele se termină destul de abrupt în mare, formând faleze cu puțină utilitate turistică sau imobiliară.
După aproximativ 8-9 km, ajungem la Skala Rachoni, la hotelul Rachoni Bay, de 3 stele, unde aveam rezervarea făcută pe Booking.com. Și aici karma și-a dezlănțuiț tot bitch-inessul de care a fost capabilă. Afară 38 Celsius. În recepția semideschisă la exterior, tot 38 Celsius, nu exista aer condiționat. Scoate Gorunescu triumfător rezervarea printată din rucsac și o așază pe birou:
-We have a reservation made on Booking.com at your hotel.”
Recepționista o ia, se uită la nume, apoi o pune la loc și spune

–Wait a second, I have to call the owner, is a problem with your reservation. Pune mâna pe telefonul fix și sună. Si sună. Și sună. Proprietarul nu-i răspunde. Se întoarce către mine, ca spre un copil de 3 ani care nu înțelege situația:

„-He is not answering”. Serios? Nici nu mă prinsesem.

O întreb care e problema cu rezervarea, și îmi răspunde senină că nu știe care e problema, că doar proprietarul știe. O rog să verifice în calculator dacă îi apare rezervarea, nici măcar nu mă bagă în seamă, repetând „I have to call the owner of the hotel”. Îi spun că mă sunase un bărbat mai devreme, în timp de eram la coada de la vamă, să mă întrebe dacă venim, i-am confirmat că suntem pe drum și pe la 2-3 vom fi la hotel.
Între timp îmi anunț și grupul, deja prăbușiți de cele 38 de grade pe diverse suprafețe orizontale (ghiveciuri cu pomi, gard, că în recepție nu exista nici măcar un scaun sau bancă, de fotolii ce să mai vorbim) că avem o problemă, dar nu știm ce problemă avem, că singurul care știe e patronul care însă nu răspunde la telefon.
Decid să-l sun pe numărul de pe care mă sunase mai devreme, surpriză, răspunde recepționera în fața mea de pe telefonul fix. Deja mi se aprinde un prim semnal de alarmă că ceva e foarte în neregulă aici. Îi arăt iar rezervarea printată de pe Booking, în care hotelul confirma camerele noastre. Dar nu mă mai bagă în seamă, pentru că apare un grup de bulgari cu un autocar, pe care se apucă să-i cazeze tacticoasă, cu chei, brățări la mână de all-inclusive, tot tacâmul, complet indiferentă la drama noastră.
Dar nu aveam de gând să o las așa. După ce termină cu grupul mă așez iar în fața ei, cu rugămintea să-l mai sune pe patron, pentru că noi nu putem să stăm la infinit cu un copil de 2 ani la 38 de grade. Reușesc să aflu cumva de la ea că e o problemă de suprarezervări la hotel (overbooking) și nu sunt camere. Iar situația nu poate fi tranșată decât de proprietar. Deja tot grupul e super nervos, nivelul de alertă nucleară se duce la DEFCON 1 (război iminent), explorăm toate opțiunile, și decidem să mergem la o tavernă din apropriere să mâncăm de prânz, poate până atunci se rezolvă această „neplăcere” și ne putem începe sejurul. Până la tavernă întrebăm la hotelul adiacent dacă au camere, o doamnă foarte drăguță și amabilă ne informează că totul este complet rezervat în Thassos în această perioadă, și se apucă să dea niște telefoane pe la prieteni. „Există și oameni de treabă în Grecia” gândesc mulțumindu-i și în gând și cu voce tare. Din păcate nici ea nu are succes, așa că ne continuăm și mai triști drumul spre taverna aflată la doar 100 de m de hotel.
Ne așezăm la o masă la Taverna Olga`s Place, comandăm, iar când ne aude că vorbim românește, proprietarul, Vasili, mare om mare caracter, vine la masa noastră: „Eu știu românește, eu am restaurant la Alba Iulia, țe fați?”
Bineînțeles că în capul bietului grec se deșartă toată frustrările noastre legate de cazarea eșuată la Rachoni Bay. Vasili ne ascultă relaxat, apoi ne spune că el îl cunoaște pe patron, că sunt prieteni, și ne promite că ne rezolvă el. Deja nivelul de alertă NATO trece pe DEFCON 3. Se închid chepengurile la rachetele nucleare, personalului militar i se servește o masă caldă. Vasili ne aduce chestiile reci pe care le comandasem, apoi pleacă să-l sune pe proprietarul hotelului Rachoni Bay. Supriză. Grecul îi răspunde din prima, apoi îl văd pe Vasili gesticulând nervos și îndreptându-se spre mare, probabil ca să nu ne deranjeze. Omul revine după câteva minute de parlamentat la telefon, cu toate privirile de la masă ațintite pe el mai ceva ca sateliții americani pe Cuba în `63 la criza rachetelor nucleare. Fidel Castro îl vede pe Dănuț lângă mine cu mâna pe butonul nuclear și ne ia ușor:
„-First of all you have to calm down, everything is solved. Este o problemă de overbooking la Rachoni Bay, dar el mai are un hotel de 4 stele, mai bun, și vă dă acolo cazare două nopți, apoi când se eliberează reveniți aici. O să vină el aici la mine la tavernă să vă ia să vă ducă acolo.”
La aflarea detaliilor începem să vorbim toți 4 odată, dar realizăm în scurt timp că nu prea avem alte opțiuni, nici măcar rezervarea de pe Booking.com nu o puteam anula fără să pierd toată suma. Eram legați de mâini și de picioare, la mila grecului.
Între timp apar și toate vietățile marine și terestre pe care le comandasem, și în timp ce dezbăteam gradele de rudenie dintre sepie, calamar și caracatiță, apare și grecul nostru, proprietarul de la Rachoni Bay. Mie deja mi-era antipatic înainte de a-l cunoaște, așa că atunci când i-am văzut fața de valutist arab din Gara de Nord combinată cu cea de hamal escroc din Cairo, tabloul caragialean despre personaj a devenit cum nu se poate mai complet.
„-E o problemă de overbooking la Rachoni Bay”, ne spune el senin de parcă ar fi vorbit despre un hotel de pe fața ascunsă a lunii, „dar vă dau camere la Alea Suites, un hotel de 270 de EURO pe noapte, mult mai bune decât ce-ați plătit voi, altă mâncare, restaurant, alte camere, o să vedeți diferența, nu se compară, e la 4 stele, nu la 3 ca la Rachoni Bay, e tot hotelul meu, e aici aproape, la 2 km” continuă cu aroganța cu care arunci din mers un bănuț unui cerșetor în Centrul Vechi. Adică, în traducere, voi sunteți niște săraki care v-ați cazat la 100 EUR pe noapte, iar eu, în mărinimia mea, vă dau să „mirosiți” pentru două nopți condiții de 270.
Tentaculele caracatiței din furculița mea începuseră să prindă viață, așa că-i spun grecului, pe cel mai calm ton de care eram în stare, oprind drumul furculiței la jumătate: „Ne aștepți să terminăm de mâncat, timp în care studiam propunerea ta, apoi venim noi la tine la recepție și îți spunem ce am decis.” Fără te rog, fără please, fără să-i las loc de manevră, exact cum el nu ne-a lăsat nouă. Îl văd în spatele meu pe Vasili care îi face un semn discret să dispară din peisaj, sau explodează mămăliga românească la el în tavernă.
Vasili după ce pleacă marele proprietar de hoteluri de la Rachoni-ul de Jos: „-Mâncarea la mine la tavernă e mai bună ca la 4 stele.” Aveam să-i dau dreptate în doar câteva ore.

Paranteză:
Îl întreb pe Vasili, la finalul sejurului nostru, ușor intrigat, De ce multe localități din Thassos au „Skala” în denumire? Am căutat pe Google Translate și înseamnă scară.
Îmi răspunde, cu o mină savantă și ușor amuzat, explicându-mi ca unui copil de 6 ani:

„-Skala înseamnă scară. Adică, ca să ajungi de la localitatea de sus (să spunem Rachoni, la cea de jos, Skala Rachoni, trebuia să cobori treptele scării.”
– Adică Skala Rachoni – Rachoni e echivalent cu sintagma din România Sâmbăta de jos – Sâmbăta de sus?” – întreb eu luminat.
– Exact” confirmă prietenul Vasili, ușor amuzat de satisfacția mea de preșcolar care a descoperit gravitația.

În fine, ca să nu mai lungesc povestea, ne ducem la Rachoni Bay, mă asigur că-i plătesc patronului cazarea cu cardul de pe Booking, toată suma, ca să nu am mai târziu probleme cu platforma online, și să avem siguranța rezervării, în caz că mai apare ceva neprevăzut. O idee genială, avea să se dovedească mai târziu.
Marele patron de hoteluri de 3 și 4 stele ne arată un A-classe roșu, ponosit vai mama lui, care văzuse și vremuri mai bune, în sensul că fusese vopsit cu altă nuanță de roșu peste cea originală, iar vopseaua „nouă” era mai mătuită și sărită de pe cea veche, originală, care nu făcea de rușine constructorul de la Stuttgart: „Vă țineți după mine, e aproape celălalt hotel.” Și continuă, văzându-mi probabil sarcasmul din privire la vederea cotețului pe 4 roți: „Este company car, mașina mea e în service”. Probabil cu probleme grave, gândesc eu, că toată săptămâna l-am văzut în mașinuța bi-roșie, care îmi aducea aminte de umerii mei cojiți de 2-3 ori de la soare, în copilăria de pe malul Dunării, fără acces la Piz-Buin cu SPF50.
Și nu uită să-mi reconfirme generozitatea lui: „Vezi clădirea aia galbenă de peste drum?” spune arătându-mi un paralelipiped de Vama Veche cu accesele în camere direct de pe holurile aflate la exterior, pe balcoane, și cu niște sisteme solare de încălzit apa pe terasa plată de beton. „Este a tatălui meu, puteam să vă dau cazare acolo 2 zile, dar am hotărât să vă dau ceva mai bun, în compensație pentru deranjul vostru.”
Dacă până în clipa aia oscilam între a-i scrie sau nu un review negativ pe Booking, deja cortexul meu a început să indexeze rapid serviciile online pe care puteam să-i facem PR: „Dănuț, tu te ocupi de forum Thassos și Grecia, eu de Booking, Google, blog post + reclamație la Customer Service pe Booking.com” fac eu planul de acțiune online.
Adică, mă frate, înțeleg, shit happens, „am dat camerele la închiriat și colo și colo, și s-au încurcat rezervările, și ne cerem mii de scuze, uite, vă dăm în compensare două zile la un nivel mai sus față de ce-ați plătit ca compensație” ăsta era genul de mesaj de pus cenușa în cap pe care eram pregătit să-l accept ca fiind, să spunem, profesionist. Dar când tu vii cu aroganțe de milionar care aruncă o firimitură unui milog, nu primești la schimb nici un fel de compasiune din partea mea. În definitiv eu am rezervat ferm un serviciu, pe care tu te-au obligat, la fel de ferm, să mi-l prestezi. Iar fermitatea termenilor rezervării este dată de chiar reputația platformei Booking.com, care are zero toleranță față de potențialele escrocherii. Au fost hoteluri delistate de pe Booking pentru „contravenții” mult mai mici, de tipul oferit camere la recepție cu preț mai mic decât pe booking.

Ajungem într-un târziu, pe la 6 seara, rupți de căldură de 38 de grade cumulată cu stresul situației, la Alea Suites, o proprietate chic proiectată și mai puțin chic executată (cred că a trecut Dorel cu gletiera și pe acolo), practic formată din grupuri de bungalouri printre care sunt aruncare piscine mai mari sau mai mici, sau chiar piscine private la vilele exclusive. Nu m-a impresionat absolut deloc, era o proprietate de maxim 3 stele. Bineînțeles că ziua de plajă este pierdută, mai apucăm doar să pornim aerul condiționat din camere înainte de cină. Care și ea este la 36-37 Celsius, pentru că aerul condiționat din restaurant nu este pornit sau nu funcționează sau așa sunt regulile anti Covid, iar toți pereții din sticlă sunt retractați ca să facă loc aerului să circule. În zona de bufet suedez se intră doar câte 6 persoane, cu măști și mânuși , ceea ce duce la formarea unei cozi interesante. Dar mă rog, acestea sunt condițiile epidemiologice, în definitiv Grecia e în zona roșie, trebuie să acceptăm limitările și să ne bucurăm de vacanță. Ne uităm cu speranță la prognoza meteo care promite de la 38 să ajungă șa 36, apoi la 35, apoi să se stabilizeze la 33 pentru restul sejurului. „În sfârșit karma are și ceva bun pregătit pentru noi” gândesc cu voce tare.
N-am apucat să folosim plaja de la Alea Suites, care deși promitea, era puțin departe de camere, în sensul că între hotel și plajă mai era o stradă cu două rânduri de case, iar accesul se făcea pe o alee destul de lungă. Dan a găsit în apropriere Arriba Beach, cu toată plaja umbrită de niște pini enormi, unde aveam să ne petrecem aproape tot sejurul.

Personal super prietenos, muzichie sud-americană în surdină, sezlonguri gratis și umbră până la apus, sunt rețeta unei locații de succes.
Un măslin multisecular, învelit în sticle goale de tequila, stătea mărturie a petrecerilor pentru adulți consumate acolo:

Din lista de recomandări:

• taverna Sakis, o cină la apus de poveste, poza din deschiderea articolului
• taverna Olga`s Place a prietenului Vasili, seară grecească joi, sau vineri, sau și joi și vineri, că nu mai țin minte
• taverna Augustos din Teologos, cu un berbecuț la proțap de vis
• Muzeul Arheologic din Thassos – o călătorie foarte interesantă în trecut
• Simi restaurant în portul Limenas, perfect pentru cine romantice în doi, iar, cu un apus de vis
• Blue cafe, unde proprietarii s-au dat peste cap să ne facă toate poftele de înghețate și limonade
• Of course, Arriba Beach
• Taverna Pefkospilia, un rib-eye steak, pregătit la mare artă, medium-rare, de mare angajament
• Elia Beach and Beach Bar – personal foarte politicos, și prietenos cu turiștii, apa de 0,5 EUR, rece, era aici oferită gratuit dacă comandai un expresso. Șezlongurile, la fel gratis, mai puțin rândul de la apă care erau 5 EUR în Iulie și August.
• De la Roben am luat ulei de măsline, din producție proprie – „Cooperativa Agricolă de Măslini Thassos”
• To Palio Klisma Fish Tavern – pește proaspăt și bine gătit
  
  M-a impresionat că marea majoritate a tavernelor și restaurantelor îți ofereau, la plecare, din partea casei, câte o feliuță de pepene sau câte o baclava, în semn de prețuire pentru clientul care le-a trecut pragul.
  „Prin acest mic gest de curtoazie noi îți mulțumim că ai ales să fii clientul nostru astăzi, te așteptăm să revii cu drag” părea să spună, în interpretarea mea, gestul lor.
  
  N-am reușit să explorăm tot Thassos-ul, mai lăsăm și pentru vacanțele viitoare. Impresia generală, lăsând la o parte uscăturile, care există peste tot și de care te poți feri citind foarte atent review-urile, este aceea de turism bine organizat, cu oameni binevoitori, care realizează că turismul este principala sursă de venit a insulei.
  
  Thassos-ul este o destinație care trebuie bifată, măcar o dată în viață. Nu pot generaliza, ar fi o greșeală, dar pot să dau un singur sfat: puterea review-urilor e regină. Informați-vă foarte bine, din toate sursele, booking, google maps, portaluri de călătorii, forumuri, etc, despre proprietatea sau locațiile pe care vreți să le vizitați. Scorurile acelea din review-uri sunt destul de edificatoare.
  
  Epilog:
  
  După două zile la Alea Suites, a trebuit să predăm camerele la 11:00, ca să ne cazăm la 13:00 dincolo, la Rachoni Bay. Alt deranj, altă trambalare cu tot bagajul. Îi spun recepționerei de la Alea Suites că pe mine nu mă interesează orarul lor, eu nu eliberez camera până nu ia legătura cu celălalt hotel și îmi confirmă că acolo totul este pregătit pentru a ne primi. Ea îmi spune că celălalt hotel nu e problema ei, și că oricum ea pleacă de acolo, că era ultima zi de muncă. I-am spus că o înțeleg perfect.
  Ajungem la Rachoni Bay, camera noastră nu avea cearșafuri, nu aveam telecomandă de televizor și de aer condiționat. De la recepție mi-au spus să iau telecomanda de la prietenii din grup și să pornesc aerul condiționat, ceea ce am și făcut, pentru restul săptămânii aceasta făcând naveta între camere. Mi-am cumpărat, de la supermarket, o telecomandă universală de TV, cu 7 EUR, pe care am vândut-o grecului la final.
  

Păcat de proprietate, Rachoni Bay are o locație fabuloasă, pe plajă, (na, că i-am pus și link spre pagina oficială, să nu zică cineva că am ceva cu bietul hotel,) dar un management care o va duce spre faliment. Ceea ce probabil e de bine, poate o vor cumpăra niște oameni responsabili.

La urcarea pe feribot, Karma ne zâmbește din nou, urcăm în mare viteză iar la câteva secunde ușa grea de metal a feribotului se închide în spatele nostru.
„-Dar nu avem bilete” protestez către băiatul care ne grăbea să ne urcăm pe vas că pleacă.
„-Lasă că vă puteți lua și de pe vas”, mă lămurește el. 30 de EUR de mașină.

Dar povestea nu se termină aici, ce credeați. Karma se decide să ne mai dea un ghiont, așa, de despărțire: „Hello, I`m here!”.
Eram în Veliko Târnovo, un oraș medieval superb, unde ne decisesem să ne oprim o noapte, pe drumul de retur din Thassos. Primesc mesaj de la Booking că rezervarea mea de la Rachoni Bay a fost anulată de proprietate, pe motiv că nu au putut debita cardul bancar. Minciună gogonată, verific pe aplicație, banii au fost rezervați pe 2 când făcusem tranzacția cu cardul, transferul fizic se făcuse pe 5 August. Grecul escroc, și mincinos acum, a anulat rezervarea mea pe 9 August, la 4 zile după ce-i intraseră banii în cont, ca să nu-i scriu review negativ pe Booking, care i-ar fi scăzut și mai mult scorul, care deja ajunsese la 6.6. Văd că azi, la data scrierii articolului a coborât, fără aportul meu, la 6.4.
Bineînțeles, belea acum, nu e cardul bun, aplicația Booking mă punea să-mi reintroduc datele cardului. Iritat, sar peste toți pașii prin care mă punea aplicația să trec ca să-mi revalidez cardul, și sun direct la asistență clienți Booking.com, în Anglia. Îmi răspunde o voce feminină foarte de treabă, căreia îi explic pe îndelete speța mea, că totul a fost achitat corect, prin card, și că dacă vrea îi pot pune la dispoziție extrasele bancare. Îmi spune că trebuie să facă niște background checks, și revine ea cu un telefon. Mai mult ca sigur probabil au și ei acces la tranzacții, pentru că în nici 5 minute mă sună înapoi. Îi reconfirm că omul este un escroc și un mincinos, că pune turiștii platformei Booking.com în situații în care nu ar trebui să fie, mă asigură că nu o să am probleme cu cardul pe viitor și că vor declanșa o investigație asupra acestei proprietăți. Investigație pe care o voi urmări cu mare interes pe blog.

PS: Niște proprietari germani de pensiune din zonă, cu care am discutat, ne-au confirmat că individul practică overbooking-ul de mulți ani, și nici măcar nu cooperează cu ceilalți proprietari de spații de cazare din zonă atunci când are excedent de turiști.

Va urma.

Până atunci, vacanțe frumoase!

Disclaimer: Acest articol este un pamflet, bazat însă pe experiențe personale.