sursă foto aici

La revoluție aveam 16 ani, şi am văzut-o la televizor, ca mai toți călărășenii de atunci. Îmi aduc perfect aminte că prima lege pe care a dat-o Petre Roman, pe 26 Decembrie 1989, a fost decretul prin care se (re)legaliza avortul în primele luni de sarcină. O să spuneți „Bine, dar ce înțelegea un puști de 16 ani despre avort?”. Înțelegeam chiar foarte bine, pentru că părinții mei lucrau în reanimare/ATI, unde ajungeau toate avorturile septice. În fiecare săptămână discutau fascinați ce „invenții” mai făceau bietele femei ca să scape de sarcinile nedorite, și bineînțeles reușeau să-și pună viața în pericol.

Săreai pe scări ca să „lepezi”, beai tot felul de combinații toxice, îți introduceai în uter tot felul de ceaiuri, lichide și obiecte, te duceai la tot felul de babe „pricepute”, care practicau avorturi în niște condiții de mizerie absolută, și toate astea ca să scapi de o sarcină nedorită, o greșeală a tinereții, etc. Se dezvoltase un adevărat „folclor” paralel al avortului home-made. Toată lumea auzise, sau știa pe cineva, care cunoștea pe altcineva, undeva… vorba lui Toma Caragiu. Pe vremea aia – anii 80 – avortul era infracțiune. Așa că singura metodă pentru o femeie însărcinată de a întrerupe sarcina, era avortul în afara sistemului sanitar, prin una din metodele de mai sus plus multe altele, care mai de care mai ciudate. Apăruseră adevărate rețele clandestine dedicate avortului ilegal, unele formate chiar din cadre medicale.

Problema principală a femeilor era că, în marea majoritate a cazurilor, pe lângă avort reușeau să se infecteze serios, din cauza lipsei de igienă. Stăteau cu febră mare și dureri abdominale câteva zile, de frica familiei și de rușine, până ajungeau mai mult moarte decât vii la reanimare. Acolo, unele scăpau, altele nu, cum le era soarta. Oricum, și cele care scăpau, rămâneau cu sechele mai mari sau mai mici, cu diverse organe reproductive scoase definitiv pentru că nu mai puteau fi salvate. Un adevărat dezastru pentru o femeie tânără. Infertilitate pe viață era verdictul cel mai ușor, o cârcă de diverse boli cronice venea la pachet dacă erai total fără noroc.

Așa că politica lui Ceaușescu de sporire prin forța legii a natalității, deși pe termen scurt – anii 68-69, generația „decrețeilor” – părea că a reușit, a fost în final un fiasco total. În câțiva ani s-au perfectat rețele clandestine de avorturi ilegale, plus că a apărut o întreagă categorie de femei cu sechele pe viață care n-au mai putut să procreeze.

Iar avorturile care nu reușeau lăsau în urmă trei tipuri de victime:

1. în coșciug (femeile care ajungeau prea târziu)

2. infertile și chinuite divers pe viață (cele care puteau fi salvate la limită)

3. copii mutilați pe viață – cazul cel mai trist, avortul nu reușea, dar mutila grav fătul aflat în dezvoltare

De ce am făcut introducerea asta lungă? Pentru că asistăm, din nou, la intoleranță, de două feluri.

Intoleranța contra-avort.

Asistăm la o recrudescență a acestor idei, alimentată de niște minți criminale de-a dreptul, care încă se cred într-o dictatură în care poți obliga oamenii să facă ce vrei tu cu corpul lor. Dragilor care ați manifestat zilele astea contra avortului, am câteva gânduri pentru voi: Este o intoleranță de cea mai joasă speță să pretinzi că știi tu cel mai bine ce decizii trebuie să iei pentru cel de lângă tine, major și vaccinat. Fiecare avem viețile noastre, motivele noastre pentru acțiunile noastre. Nu avem de dat socoteală nimănui, decât dacă vrem, și numai cui vrem noi. Ok, am înțeles, ai niște principii de viață, biblice, kama-sutrice, budhiste, etc, n-ai decât să ți le fluturi cât vrei, dar nu mi le băga mie pe gât, și mai ales nu încerca să mi le impui cu forța. A mai încercat și Ceaușeșcu, și a ieșit un mare rahat.

Intoleranța contra libertății de exprimare.

La fel de agresivă, intolerantă și lipsită de conținut este și reacția unei părți a societății față de marșurile și acțiunile anti-avort. Mergând de la bășcălia simplă, la iritare, până la amenințări și limbaj suburban. Dragilor, și pentru voi am ceva: Dacă tu ai libertatea să faci ce vrei cu corpul tău, inclusiv avort, asta presupune și că cel de lângă tine are libertatea să nu fie de acord cu tine. Pentru că sunteți diferiți, gândiți diferit, vă închinați la zei diferiți sau deloc, nu îți dă dreptul să te porți urât cu el, să-i negi libertatea de exprimare. Combate-l civilizat, fă o contrademonstrație, fă-o cu argumente, ca să priceapă că este o idee proastă spre tragică. Dar nu-i da cu parul după ceafă că e prost, retardat sau mistic. E dreptul lui să fie cum vrea și să militeze pentru ce vrea, chiar dacă nu-ți convine.

Acum există șansa ca unii dintre voi să spună că mă contrazic și că nu e clar cu ce tabără țin. Ca să clarific: cu tabăra oamenilor liberi în gândire, care au înțeles că libertatea înseamnă să faci, să fii, să spui și să gândești absolut orice ce vrei tu, atât timp cât libertatea ta nu încalcă libertatea mea.

Cer senin!

Azi avem o piesă light și senină, pentru că vine vara, ne gândim la Electric Castle, Untold, Summer Well etc. 🙂

Cel mai important lucru din viața unui om este iubirea. Iubirea de mamă, iubirea celui de sus, iubirea prietenilor, iubirea celor din jur, iubirea din ochii cățelului sau a pisicii când vii acasă. Iubirea celui drag, iubirea părinților, iubirea pe furiș a colegei de clasă sau a sufletului pereche.
Azi vă urez și eu, să iubiți și să fiți iubite! Să aveți parte de toate felurile de iubiri posibile!

Si un cadou din Great Expectations, unul din cele mai frumosase love-story-uri ever:

Toată iarna am surâs amar la jaful din banii noștri pe care i-a făcut CNAIR-ul (fostul CNADNR). Este vorba despre celebrele parazăpezi portocalii înșirate inutil pe mai bine de 100 de km de la Fetești la București, pe latura nordică a autostrăzii soarelui:

Nu știu al cui a fost gheșeftul în compania națională, dar pe unele segmente au dublat, chiar triplat inutilele parazăpezi. Pe scurt, am ieșit să fotografiez, mai de aproape, parazăpezile. Sunt practic niște plase de țânțari, ancorate cu bucăți de fier-beton care ies din sol cam 70-80 cm și care ar fi trebuit să fie susținute de niște sârme care s-au rupt. Tot acest sistem nu a rezistat nici măcar primului viscol, fiind total ineficient. Să mai zic că după ce s-a desprins, timp de 3 luni nu a venit nimeni să-l verifice si să-l pună la loc? Autostrada A2 s-a blocat din ziua unu a primei zăpezi, generând costuri uriașe de deszăpezire (apropo, o singură „sărăriță” costă 10 EUR/oră dacă stă și între 30-50 EUR/oră dacă lucrează – faceți socoteala), nemaivorbind de pierderile generate în economie.

De ce?

Ca niște băieți deștepți să vândă sute de kilometri de plasă de țânțari portocalie, plus zeci de tone de fier beton și sârmă. Nici nu vreau să mă apuc să fac socoteala că mă ia durerea de cap.

Degeaba, pentru noi ceilalți. Ba nu. Nu degeaba. Băgându-ne adânc mâna în buzunar.

O bătaie de joc pe care o acceptăm tacit. Mă întreb cine a comandat acestă soluție? Cine a făcut un mini-studiu, pe o distanță de zeci sau sute de metri, înainte de a investi un munte de bani într-un sistem inutil? Pentru că, în țări civilizate, acest sistem, cu materiale alese corect și bine instalat, funcționează. Aici un exemplu pe care l-am găsit în Germania (mă rog, aici în locația din poză n-a viscolit), la sfârșitul lui Ianuarie:

Oricum, la viscolele de la noi, care se suprapun la fiecare 2-3-4 săptămâni, parazăpezile acestea de 1m înălțime sunt eficiente doar la prima cădere de zăpadă, după care se colmatează și e ca și cum n-ar exista, la al doilea viscol toată zăpada este cărată peste dâmbul deja creat.

Ce soluții avem?

Primo, pe termen mediu-lung: Perdele de protecție forestiere. Este singura soluție eficientă la condițiile meteo specifice sudului României. S-a vorbit și scris enorm de mult despre ele, s-a făcut foarte puțin spre zero. Există un proiect pilot pe A2 între Fetești și Cernavodă, pe care l-am văzut ieri, dar pomii sunt mici încă și probabil eficiența lui se va vedea peste niște ani. Înființarea de perdele de protecție forestiere pe restul de 100 și ceva de km este îngreunată de lipsa unui cadru legislativ stimulent și/sau coercitiv, de interese imobiliare, de diferitele forme de proprietate ale terenurilor agricole din imediata vecinătate a autostrăzii.

Secundo, pe termen scurt (idee proprie, dați cu pietre constructiv dacă nu vă place): Perdele de protecție vegetale, anuale. Am constatat din experiență că  zonele cu vegetație deasă, sălbatică, de 1m înălțime, de exemplu de pe lângă canalele de irigații, au constituit o excelentă barieră naturală împotriva zăpezii cărate de viscol (îmi pare rău că n-am făcut poze, dar sunt sigur că știți despre ce vorbesc). Așa că ideea este următoarea: perdea de protecție din plante anuale, nerecoltate la final de sezon, care să asigure o barieră naturală, ieftină și ușor de pus în practică, cu o subvenție mică pentru fermieri, care să le acopere pierderea generată de nefolosirea terenului respectiv plus un mic profit. Am discutat cu un specialist în agricultură, care a propus ca plantă ideală pentru acest proiect sorgul, plantă furajeră similară porumbului, cultură densă, înălțime peste 1m, care or opri eficient zăpada. Dar aici se poate veni și cu alte idei, eventual o combinație de plante furajere, plantate într-o bandă paralelă cu drumul, pe o lățime de 20 de metri, la o distanță de câțiva zeci de metri de drum. Ar însemna o suprafață cultivată de 0,2 hectare la fiecare 100m de autostradă, sau 2ha/km. La 100 de km de autostradă am vorbi deci despre 200 ha de subvenționat complet de către statul român. Dacă pui să zicem o subvenție de 200 EUR/ha, ar veni 40.000 de eur/an/100km de drum protejat.

Eu cred că merită o ordonanță de urgență domnule Grindeanu (nu e o glumă), sorgul se seamănă dacă nu mă înșel în Aprilie.

E doar o soluție temporară, de avarie, dar cred cu tărie că este funcțională, până se creează cadrul legislativ pentru perdelele forestiere. Evident sunt și dezavantaje ale perdelei ”furajere”: trebuie păzită să nu intre turmele de oi toamna în ea. Perdeaua va produce semințe, toate semințele vor fi cărate de vânt și vor impurifica solul de la sud de perdea, ceea ce va creste costul fermierilor cu protecția plantelor. Va fragmenta solele, creând un disconfort fermierilor și generând cheltuieli suplimentare. Probabil or fi și alte minusuri la care nu m-am gândit. Dar toate aceste neajunsuri ar putea fi compensate de o subvenție generoasă.

Vorbim de 40.000 (sau 60.000 poftim, ca să acopere tot, ar veni 300 EUR/ha) de EUR/an/100 km de drum protejat, vs costurile plasei de țânțari portocalii + costurile deszăpezirii pe A2.

Ca să nu mai vorbim că sorgul produce oxigen iar producerea plasticului emisii de dioxid de carbon.

Cum vi se pare ideea? Hai să vedem dacă există un fermier dispus să facă un mic experiment pe o suprafață pilot. Dați un semn. Dați un leu pentru Ateneu. Hai să începem noi, ușor, să facem ceva pentru noi înșine și pentru țara asta, fără să mai stăm cu mâna întinsă la guvernanți.