Pamflet

Doi cetățeni turmentați, unul pe bicicletă, unul pieton, își cărăbănesc pumni cu încetinitorul în mijlocul străzii.

Mă opresc amuzat, să-i las să termine. Sau măcar să-și mute ringul de box în afara carosabilului.

De pe terasa magazinului sătesc, fostă cooperație, îi privește cu un aer abulic un pensionar în baston. Lângă el, indiferent la spectacolul stradal, un altul dă pe gât cu gâlgâituri mari o sticlă de bere.

Prin ușa întredeschisă, deasupra căreia se mai disting încă urmele literelor COOP în tencuială, se vede omul de la tejghea. Este chiar el, Matache Măcelarul, cu mustață și sorț fost alb. Stă cu coatele sprijinite pe lemnul soios și uzat, de o culoare greu de ghicit, a văzut vopsea doar în anul deschiderii cooperației, în 67`. Se ceartă cu un client, aplecați amândoi asupra unui caiet cu datorii – evident mărul discordiei.

Nu apuc să văd finalul recuperării de creanțe bahice, pentru că scena bătăliei în reluare din stradă se mută pe acostament și-mi pot continua drumul. Pentru puțin timp, peste câteva sute de metri un alt cetățean bine „afumat” șerpuiește pe mijlocul drumului mai ceva ca un pârău de munte. Din sens opus pedalează disperat pe toată șoseaua un tânăr în vestă reflectorizată, ieșit din schimbul de noapte, să prindă deschis la Matache Măcelarul, că e Duminică – zi scurtă.

Deja 30 km/h e o viteză riscantă. Și a abia 11:00 dimineața, mai am 300 de km de făcut azi. Clar ajung diseară la destinație – îmi spun în gând.

În alt sat, mai departe, un fost biciclist, actual pieton care împinge bicicleta, vrea să traverseze drumul național. Este învins de panta de 2% profilată pentru scurgerea apei. Ajunge, sprijinit de coarnele bicicletei, până pe la jumătatea bandei mele. Își trage sufletul de la atâta efort apoi își sprijină coatele și restul corpului de cadru. Îl ocolesc pe la foarte mare distanță, gravitația acționează uneori imprevizibil. De la alcool niciodată nu cazi din prima, și aproape niciodată vertical, ci mult mai departe de locul în care te aflai când ai început să cazi.

Trei sate mai încolo, bărbații au dispărut, doborâți. E ora de siesta, toată populația masculină s-a retras la interior. Un grup de 4 bătrâne se întorc de la biserică sporovăind vesele. La niște sute de metri în spatele lor vine și Fefeleaga, înfofolită în negru, tot de la biserică, dar încet de tot, în baston, șontâcăind pe o parte. Nu mai poate ține pasul cu „tineretul” și oricum nu înțelege ce e atâta de comentat despre o slujbă care nu s-a mai schimbat din 89. „Ehe, când trăia bietu bărbati-miu ce viață era in sat! Acu, nici nu mai are cine să-ți spargă două lemne. Așteaptă-mă, bărbate, că acuș viu și eu. Acuș. Acuș…”

E Duminică, e Radio Joy, și avem, în pregătirea evenimentului de mâine – Călărași ON AIR – Ziua Mondială a Radioului – un playlist cu piesele pe care-mi plăcea să le difuzez în perioada 1993-1997 la Radio Voces Campi Călărași.

Anii 90 au fost o decadă interesantă, când lumea se despărțea încet de disco-ul și rock-ul anilor 80 și încet-încet își făceau loc o multitudine de genuri muzicale noi, încurajate de sintetizatoarele tot mai prezente. Astfel, se intersectau hip-hop cu pop, electro cu house, grunge cu alternative, college, chiar și country sau jungle. Puteai în aceeași oră de program să asculți titani precum Sting sau George Michael, dar să-ți intre din London Underground (o rubrică de new-entry-uri) formații complet noi ca Oasis sau Ugly Kid Joe, care urmau apoi să devină celebre. Veneau unii după alții, fără reguli prea multe ca în ziua de azi cu heavy-rotation sau politica postului, Nas sau Dre apoi Mariah Carey sau Boyz II Men. Au fost ani frumoși, în care s-au lansat piese care au marcat istoria muzicii, titluri ca „Enjoy the Silence”, „The Power”, sau „U Cant Touch This” fiind difuzate până azi.

Au rămas în istoria muzicii titluri de albume celebre: „Violator”, „Bigger, Better, Faster, More!”, „World Power”, „Funky Divas”, „Achtung Baby”, „Diamonds and Pearls”, „Blood Sugar Sex Magic”

Pe cei care au trăit muzica decadei vă invit să răscolim împreună amintirile, iar pe cei mai tineri vă invit s-o descoperiți. Piesele sunt preferințe personale, selecția putea fi mult mai vastă, evident.

Enjoy:

Radio Voces Campi 1993-1997

„Trăim cu toții în această seră” – sunt cuvintele de încheiere ale lui Carl Sagan a unei luări de poziție în cadrul unei sesiuni în fața Congresului SUA pe problema schimbărilor climatice, în anul de grație 1985.

Acum 38 de ani.

Încă de atunci oamenii de știință trăgeau semnale de alarmă că omenirea trebuie să înceteze să gândească egoist. Oamenii se gândeau la propria burtă, orașele se gândeau la propria evoluție, statele se gândeau la propriile granițe. Nimeni nu vedea planeta ca pe un ecosistem unic. Nimeni nu se gândea că moleculele de gaze care erau emise de mașina personală poate peste câteva luni erau respirate de altcineva pe partea opusă a planetei. Nimeni nu se gândea că apele uzate ale fabricii la care lucra ajungeau în râul din apropriere, apoi în ocean, și poate peste câteva luni un pește care a înotat în acele ape toxice acum e pe farfuria lui.

În fine, nimeni nu se gândea la efectul de seră, un efect de altfel benefic, pentru că fără el nu ar fi fost posibilă apariția apei în stare lichidă pe Terra și astfel apariția vieții pe planeta noastră. Un efect de seră care însă avea un echilibru foarte fin, pe care emisiile în creștere de gaze de seră, în principal dioxid de carbon, începea să-l amenințe. Problema acestui fin echilibru era și este că efectele deranjării lui nu se văd pe parcursul vieții noastre, ci pe parcursul vieții generațiilor următoare.

Încă din 1985 cercetătorii reușiseră să creeze modele matematice pentru efectul de seră, bazate pe observațiile planetelor din sistemul solar, dintre care cele mai spectaculoase rezultate erau ale planetei Venus, o planetă de dimensiuni și densitate similare cu a Terrei. Primele sonde ajunseseră pe Venus, unde concentrația de CO₂ era de 90 de ori mai mare ca pe Terra iar temperaturile măsurate ale suprafeței erau de 470 Celsius. Iar aceste temperaturi extreme nu erau din cauza faptului că era mai aproape de Soare, pentru că era acoperită de nori deschiși la culoare ce reflectau masiv radiațiile solare iar solul ar fi trebuit să fie mult mai rece ca cel al Terrei. Iar motivul acestei „absurd” de mari temperaturi era efectul de seră în care dioxidul de carbon juca un rol esențial. Același efect de seră a fost observat și în cazul planetelor Marte, Jupiter, sau al satelitului Titan al planetei Saturn. Toate aceste planete au efect de seră care a putut fi calculat.

Ce spunea Carl Sagan că e de făcut, acum 38 de ani?

„Țările vor trebui să facă o schimbare. De la tradiționala grijă despre ele însele, la grija despre planetă și specii. De la tradiționalele obiective pe termen scurt, la obiective pe termen mai lung. Și trebuie să ne gândim că în chestiuni ca aceasta – primele faze ale creșterii globale a temperaturii – unele regiuni ale planetei pot beneficia, în timp ce altele suferă. Și trebuie să existe niște compensații între beneficii și pierderi, iar aceasta necesită un nivel internațional de prietenie care cu siguranță nu există azi (1985 N.R.).

Eu cred că ce este esențial în această problemă este o conștiință globală, o vedere care transcende identificările noastre exclusive cu grupurile politice sau generaționale în care ne-am născut accidental. Soluția acestor probleme necesită o perspectivă care îmbrățișează planeta și viitorul, pentru că trăim cu toții în această seră.”

Geniala și vizionara luare de cuvânt:

Și cum țările sunt făcute din oameni, cred că și noi ar trebui să începem să ne gândim, fiecare pe plan personal, cum ne putem aduce contribuția la diminuarea cestor emisii. Lucruri simple, la îndemâna oricui: să mai facem 2 pași pe jos în loc de a folosi mașina, să plantăm un copac, să nu mai risipim mâncarea, să economisim energia, să ne izolăm termic locuințele pentru a scădea arderile de gaz, lemne sau cărbuni, să reciclăm materialele refolosibile pentru a nu se mai arde carburanți pentru crearea unora de la 0, etc.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, nu doar a guvernelor, companiilor și autorităților. Nu ne mai putem comporta fără să ne pese de generațiile viitoare.

Emisiile noastre de dioxid de carbon, metan, etc, vor afecta viețile copiilor și nepoților noștri, peste 50 și 100 de ani.