După cum vă aduceți aminte din episodul 5, DSP Ialomița confirma printr-o adresă că Urban SA livrează apă nepotabilă, azi continuăm cu episodul 6.  DSP a publicat raportul pe anul 2019 privind apa potabilă din județul Ialomița, cu dezvăluiri foarte grave despre apa din Slobozia.

Documentul oficial este disponibil aici, împreună cu rapoartele pe anii trecuți.
Iar partea care ne interesează pe noi, locuitorii și consumatorii de apă din Slobozia, spune că:

Mai pe românește, din 396 de probe, 56 nu sunt ok, adică 14,14% din timp, apa furnizată nu a fost potabilă.
Oricine poate afirma că 14% nu poate reprezenta un accident ocazional, ci o practică curentă. Este evident și fără putință de a nega faptul că Urban SA a livrat apă nepotabilă, practic menajeră sau industrială, (la preț de potabilă – și aici este o altă discuție, legală chiar) pe parcursul anului 2019, în Slobozia.

Dar, ce să vezi, analizând rapoartele pe anii trecuți, vedem că această practică a „depășirilor” – e un termen elegant pentru ceea ce eu aș putea numi fără să greșesc prea tare iresponsabilitate criminală – este ceva comun din 2014 încoace.
Adică, rezultatele pe anii trecuți sunt:

2018

2017

2016

2015

2014

Cel mai vechi raport disponibil public pe site-ul DSP Ialomița, cel din 2014, fiind în format excel, ne aduce și niște informații detaliate foarte interesante. De exemplu, parametrul sodiu este mediu la nivelul 198 (mg/l), foarte aproape de limita maximă legală de 200(mg/l)! Ceea ce explică foarte simplu „depășirile” medii de 207. Normal, dacă tu te „joci” pe lângă limita legală tot timpul, câteodată o scapi din mână. Mai trist este parametrul trihalometani, clasă de compuși dovediți cancerigeni, a cărui limitare prin legea 458/2002 (legea privind calitatea apei potabile) este extrem de dură, de doar 100 micrograme/litru.

Mi-cro-gra-me!

A milioana parte dintr-un gram. Sau greutatea unei particule fine de făină, ca să fiu mai prozaic. Față de parametrul sodiu, trihalometanii sunt reglementați la concentrații de 2000  (două mii) de ori mai mici. 100 de micrograme la trihalometani față de 200 de miligrame la sodiu! Sunt compuși extrem de toxici, care n-ar trebui să fie prezenți decât în cantități infime, în urma reacțiilor secundare inevitabile la dezinfectarea apei prin clorinare.
Ei bine, același excel de mai sus dovedește că Urban-ul s-a „jucat” cu acest parametru la 80% din valoarea maximă stabilită prin lege. Mai precis media măsurătorilor pe tot anul 2014 a fost de 80 de micrograme, la o limită maximă legală de 100. Nu e ceva imprevizibil că din 73 de probe, două au ieșit cu depășiri. La fel, politica aceasta de a ține contaminanții la nivel „imediat sub legal” a dat greș, conform dovezilor oficiale indubitabile de mai sus, în ultimii 6 ani.

Ce concluzii trag eu personal din aceste date oficiale ale Ministerului Sănătății? Suntem otrăviți zilnic, un oraș întreg, de 6 ani încoace (mă rog, probabil de mai mulți, de când e noua aducțiune din puțuri forate, dar pentru perioada 2014-2019 avem dovezi oficiale), cu nonșalanță criminală, în timp ce pe toate canalele media suntem asigurați de diverși binevoitori că „totul e în regulă”, „apa e potabilă”, etc. Mai mult decât atât, cei care au „tupeul” să devoaleze extrem de grava stare de fapt sunt „intimidați”, sau se încearcă manipularea lor,  prin diverse modalități, care mai de care mai neortodoxe, ca să fiu finuț.
Mă gândesc la modul foarte serios dacă nu e cazul să ne constituim într-o asociație a păgubiților, și să cerem daune materiale și morale în justiție. Mai mult decât atât, să punem presiune pe autorități ori să revină la vechea aducțiune din Dunăre, ori să găsească o soluție de potabilizare care să nu dea greș. În Călărașiul vecin deja e pe cale de constituire  „Asociația păgubiților Ecoaqua”. Ce spuneți?