Din când în când primesc pe poșta redacției câte un material de publicat. Așadar, azi avem un rising star, domnul Vlad Călincu. E mai lunguț, dar și asa nu aveți ce face în zilele astea de Martie.
„Introducere
Poate am început să stau prea mult pe Facebook pentru binele meu, deoarece chiar dacă dau peste o postare ce îmi stârnește interesul, de fiecare dată comentariile îmi reamintesc de ce nu mă implic activ în dezbateri pe această platformă. Interfața web ce stă între oameni poate îi predispune pe aceștia la utilizarea unor forme nonconformiste de argumentare precum atacul la persoană sau generalizari pripite, însă nu scriu cu intenția de a expune pe cineva ci doresc să analizez raportul PISA ce este în vogă, mai precis să discut poziția „rușinoasă” a României.
Trebuie să fac foarte clar că această mentalitate nu reprezintă majoritatea cetățenilor români, însă utilizez această oportunitate pentru a ataca anumite perspective politice pe care doresc să le reprezint cât mai complex pentru a putea să le tratez în adâncime.
Turnul înclinat peste educația românească
Nimic mai ușor de gasit decât reacția diverșilor reprezentanți ce fie se declară neîngrijorați de acest studiu, fie folosesc rezultatele drept o oportunitate de a își insulta adversarii sau partidul aflat la putere. Problema e că realitatea nu funcționează conform regulilor pe care aceștia le stabilesc, mai precis nu se poate da vina pe un singur factor sau individ și nici deficiențele sistemului educațional nu pot fi remediate doar din demagogia afișată la televizor.
Ce ne spune studiul? Ei bine, PISA este proiectul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare ce dorește să evalueze raportul de cunoștiințe pe care un student dintr-o anumită țară le poate aplica în viața de zi cu zi. Datele studiului provin din state ce se oferă voluntar să participe și cuprind examinări în subiecte precum abilitatea de a citi și înțelege textul , matematică și științe .Vârsta copiilor este de 15 ani, iar evaluarea este dată în limba maternă. 72 de țări au participat anul trecut, iar rezultatele arată că România a pierdut puncte din anul 2015 până acum, mai precis 6 puncte la categoria de înțelegere a textului citit, 14 puncte la matematică și 9 puncte la științe. România se află cu 60 de puncte sub media studiului și se poate lăuda cu o rată a analfabetismului funcțional în creștere, cu un procent de 41%. De asemenea, elevii din România au avut dificultăți în a înțelege elemente matematice și fenomene științifice. Mai precis 47% din elevi la matematică și 44% la fizică au întâmpinat obstacole în întrebări precum compararea distanțelor între doua puncte respectiv corelarea unor fenomene fizice bazate pe analiză directă.
Punctele acelea pierdute sunt o corelare numerică a celor trei abilități în care au fost testați elevii, iar descreșterea nu indică neapărat faptul că școala românească a devenit mai slabă calitativ ci indică ideea că sistemul era defectuos de la început, iar având în vedere factorii socio-economici pe care îi voi aduce în discuție în cadrul argumentelor mele, nu este decât încă un bolovan în calea multor copii.
De aceea trebuie să revin la expresia folosită mai devreme cu rezultatele „rușinoase” și să explic de ce am ales să o utilizez.
Este clar că publicul larg din România nu a înțeles în întregime situația în care ne aflăm. Acest studiu nu arată că ar trebui să ne simțim umiliți sau că ar trebui să dăm vina pe elevii ce „nu mai învață ca odinioară”. Această examinare este dovada clară că statul român eșuează în a asigura o educație de bază pentru elevii săi, uneori chiar luptă activ împotriva unei îmbunătățiri.
Principala cauză ce apare este „sistemul”, cuvânt ce nu are nici o valoare deoarece nu face referire la nimic. Normal că sistemul educațional este problematic și trebuie schimbat, nu puteau fi de vină nici extratereștrii, nici György Soros pentru aceste rezultate. Sistemul trebuie modificat, evident, dar în ce mod și mai ales prin ce metode?
De aceea rezultatele nu sunt sub nici o formă „rușinoase” ci reflectă sărăcia, lipsa de investiții și incompetența autorităților de a găsi soluții pentru milioane de copii. Da, „sistemul” este de vină prin profesori slab pregătiți, infrastructură educațională dezastruoasă și un curiculum educațional arhaic cu manuale „noi” pline de greșeli. Cu toate acestea, modul în care cetățeanul de rând este tratat este punctul critic al discuției. Să examinez un mit mai înainte:
De cele mai multe ori când vine vorba de aceste probleme, mulți cetățeni închid ochii, preferând să pună lipsa de educație și sărăcia pe seama unor caracteristici ale unor minorități economice sau etnice. Ignorând tipul de afirmații discriminatorii ce trădează o lipsă de cultură politică și chiar și un deficit în ceea ce privește înțelegerea sărăciei, versiunea elevată a acestui argument este următoarea : „Din moment ce partidele mari doresc să își prezerve puterea, acestea manipulează cetățenii susceptibili la beneficii directe financiare prin promisiuni legate de factori sociali sau economici ce îi afectează direct pentru a le obține votul constant (exemple fiind măriri de pensii, mărirea salariu minim pe economie, acordarea de beneficii sociale).”
Ei bine, cu această opinie și versiunile ei nondiscriminatorii sunt total de acord. Problema mea apare atunci când participanții la discuție mută vina de la politica toxică a unor partide pe cetățenii ce sunt victimele acestei manipulări.
Să vorbim punctual. Te naști într-o familie de oameni săraci și lipsiți de educație într-un sat anume(45.25% din populația României trăia în 2016 în mediul rural conform colecției World Bank de indici ai dezvoltării ). Părinții tăi sunt zi și noapte la muncă (dacă au norocul să își găsească fără o diplomă de bac sau exclusiv bazat pe aceasta) și aduc 1200 de lei la final de lună fiecare. În familie sunteți doi copii, iar 2400 de lei ar trebui să vă hrănească să vă îmbrace și să vă echipeze pentru școala. Este posibil? Mai bine zis, cu tot cu utilități (puținele pe care le aveți) inclusiv un singur copil este greu de întreținut cu această sumă. De aceea, acel copil trebuie să producă ceva pentru ca familia să poată supraviețuii. Dar dacă părinții tăi te-ar trimite la școala sigur ai putea să îți scoți familia din necaz, însă tu ar trebui să te duci până în clasa a noua din sat în sat pentru a parcurge ciclurile școlare primar și gimnazial și după să migrezi la oraș (dacă ești suficient de ambițios și refuzi să îți ajuți familia prin a aduce bani acasă de la o vârstă fragedă) pentru a urma un liceu unde părinții tăi evident ar trebui să îți trimită un minim de fonduri pentru a supraviețuii. După aceea, studiile universitare deja devin o fantezie.
Dacă vi se pare cazul acesta unul marginal, iar românii credeți că au salarii mari în general doresc să reamintesc că aproape jumătate din contractele de muncă din România sunt făcute pe baza salariului minim pe economie (2230 de lei brut, dar odată cu rata inflației și sumele date statului, salariul net este undeva la 1346 de lei) mai precis 46% din cetățenii României primesc această sumă pentru munca lor conform unui studiu efectuat asupra dinamicii pieței efectuat de PIAROM în cooperare cu Inspecția Muncii sau aproximativ 44% conform Registrului General de evidență a salariilor (REVISAL) .
Este normal ca oamenii ce câștigă puțin și au lacune în educație să fie vulnerabil în fața demagogiei politicienilor din moment ce le lipsesc armele pentru a vedea în spatele promisiunilor goale. NU ei sunt cei ce „ne strică țara cu votul lor neinformat”, ci reprezentanții politici și mai ales așa cum voi explica în paragrafele ce urmează cei ce nu ies la vot pentru a își exprima opinia fie ea una de neîncredere în clasa politică prin votul alb. Puterea unei democrații constă în principiul reprezentativității, principiu ce oferă teoretic fiecărui cetățean indiferent de etnie, religie și statut social un individ ales să vorbească în organele legislative și executive despre nevoile și problemele sale. Faptul că alegem să nu folosim acest concept este evident o greșeală din partea noastră.
Această lungă explicație economică dorește să fie baza argumentelor mele asupra cauzelor perpetuarii sărăciei în rândul unui procent semnificativ din populație.
Încă nu se poate lega cauzal această prestație remarcabil de „slabă” în cazul examinării PISA de societate? Mai pot adăuga existența a peste 2000 de școli cu toaleta în curte, cazurile de abuz verbal sau fizic în instituțiile școlare și numărul de ore de muncă pentru un copil ce este foarte mare excluzând temele pentru acasă. Este clar că toate sistemele de care ne plângem, inclusiv cel al învățământului, au deficiente înfricoșător de similare și care sunt datorate lipsei de investiții. Mai mult de atât o să parcurg mai multe puncte de analiză:
- Raportul PISA a fost mai degrabă un pretext pentru a- mi expune într-o manieră formală o parte din crezul meu politic. Chiar dacă am atins acest punct mai devreme aș dori să elaborez analiza asupra stării cetățenești. Statisticile oferite mai devreme nu sunt desprinse din fanteziile unui autor de romane distopice, sunt din realitatea a milioane de români. Este frustrant să asiști la discuții politice elevate ce se rezumă la insulte ieftine sau la gargara veșnică a anticorupției deoarece, această detașare copilărească față de adevăratele probleme ale României alienează populația afectată, ce în cazul nostru este foarte mare. Motivul pentru care la un segment semnificativ de populație funcționează promisiuni deșarte de ordinul măririlor de salariu minim pe economie sau ajutoare sociale extinse este pentru că aceștia sunt săraci, pentru ei acele creșteri, fie ele si nesemnificative, sunt imense, fac diferența între o masă pe zi și a doua. Oameni mici, lipsiți de educație și înfometați nu vor constitui niciodată revoluționari puternici deoarece prima lor grijă este supraviețuirea și mai apoi democrația.
Doresc să rămân vag și asta pentru că a numi partide și politicieni ar fi irelevant în discuție deoarce, nu doresc să demonizez sau să ridic în slăvi pe nimeni ci doresc să mă uit cât se poate de obiectiv la anumite întâmplări politice recente. Această problemă este reprezentativă pentru perspectivele politice la nivel de cetățean, mai ales a celor ce plimbă anticorupția dintr-o parte în alta și trag linia educației la cei ce votează într-un anumit fel.
Poate cea mai mare reușită a acestor politicieni este faptul că societatea noastră este atât de divizată, iar cetățenii sunt mai preocupați în a crea tabere și a-și scoate ochii(uneori chiar agitați de mass-media) decât să realizeze că toți au aceași dorință de a trăi mai bine. Probabil ați mai auzit acest lucru, dar ura nu va construi drumuri niciodată, ea nu poate fi un plan al dezvoltării.
- Revenind, cum arată viața unor copii din țara noastră? Un raport recent efectuat de organizația Salvați Copiii și Avocatul Poporului arată că peste 900 000 de copii din totalul de 3,7 milioane trăiesc în sărăcie lucie, 150 000 merg seara flămânzi la culcare, 30 000 au abandonat școala, 15 000 sunt abuzați în familie și că în anul anterior au avut loc 1 200 de decese ale unor copii până într-un an. Dezbaterea pe acest subiect a fost și este inexistentă, iar noi, cetățenii ar trebui să îi tragem la răspundere pe toți cei care indirect se fac vinovați de soarta acestor copii. Dacă ne doream un adevărat bilanț al României, unul mai cuprinzător decât testele PISA, ei bine acesta este indiscutabil mult mai elocvent. Aceste cifre lipsite de suflet și de cuvinte sunt mărturia a zeci de mii de vieți ce plătesc în fiecare zi doar pentru că au avut ghinionul să se nască aici. Consider că noi, cetățenii ne facem părtași la crima unui sistem ignorant prin faptul că alegem să ne certăm prostește pe seama unor figuri pe care fie le demonizăm fie le idilizăm în loc să îi tratăm drept angajați ai poporului, simpli reprezentanți care atunci când nu își duc la capăt datoria, ar trebui schimbați. Să fie clar, un partid nu este precum o echipă de fotbal cu care ții până la moarte, iar politicianul nu este vreo vedetă pentru care trebuie să avem stimă nelimitată. Aceștia trebuie judecați în baza deciziilor lor și evident sancționați sau răsplătiți electoral pentru deciziile pe care le iau.
La momentul actual, statul alocă puțin peste 4% din buget sănătății și 3% educației, comparativ cu media europeană de 7%. Important este faptul că nu un singur guvern sau un singur partid ne-a adus în circumstanțele acestea, ci întreaga perspectivă politică de până acum.
- Veșnica poveste cu „votul meu nu contează” este unul din motivele pentru care clasa politică a scăpat de-a lungul timpului cu promisiuni mari și zero rezultate. Am atins acest subiect într-un paragraf anterior, dar acest punct necesită o explicație mai riguroasă .Puterea este împărțită între oameni și instituții, acestea fiind „cheile puterii”. Un politician are nevoie de aceste chei pentru a putea conduce, de aceea modul în care o democrație este structurată este de așa natură încât un grup restrâns să nu poată prelua puterea în mod forțat.
Una din aceste chei este poporul ce prin vot acordă funcții diverșilor reprezentanți sau grupări politice pentru a lua decizii în numele lor. De aici rezultă nevoia de 50%+1 din voturile populației pentru un anumit partid sau individ pentru a fi ales (în pozițiile ce pot fi alese). Cel puțin așa se poate descrie teoretic. În practică, un politician are nevoie de blocuri cheie de votanți (prin blocuri de votanți mă refer la grupuri largi de oameni cu interese, ocupație,etnie,religie,etc… comune) pentru a obține o majoritate de voturi. Acest lucru în sine nu este rău, garantează că reprezentanții trebuie să adreseze problemele majorității pentru a-și păstra puterea, dar în anumite cazuri poate deveni problematic.
Unul din cazurile problematice fiind statele cu o rată a absenteismului la vot mare. Ei bine, din moment ce pentru alegeri trebuie obținute 50%+1 din voturi, cei ce nu constituie un bloc cheie semnificativ nu primește interesul clasei politice. Să ne reamintim modul în care în 2016 un partid a câstigat cu 60% alegerile parlamentare din voturi, dar la acele alegeri doar 39,45% din populație a votat. Dacă stau bine cu matematica, coaliția repsectivă a ajuns la putere prin 24% din populație. Acuzațiile de manipulare a asistaților social, populației rurale și a bătrânilor au zburat necontenit fără a se cugeta asupra cauzelor din perspectivă politică. De ce ar face promisiuni politicienii segmentului de populație ce nu votează? Din moment ce nu votează împotriva lor, ei nu au nici un interes în acest bloc de votanți atât timp cât ei își primesc cele 50%+1 voturi. Dacă ne gândim și la dezastrul cu voturile din diaspora recent este clar că acțiunile reprezentanților aflați în funcție atunci demonstrează fie o incompetență desăvârșită fie se gândesc că voturile respective ar putea să tragă alegerile către oponenții lor și ca atare încearcă să îngreuneze activ procesul electiv pentru cei ce se află în afara granițelor tării și care reprezintă un număr semnificativ de oameni (5,6 milioane de oameni).
Toată pălăvrăgeala mea asupra dinamicii ciclurilor electorale are drept scop finalizarea acestui segment. Politicienii nu acționează și probabil nu vor acționa altruist și responsabil atât timp cât interesul populației generale nu se aliniază cu interesul lor. Din moment ce puterea lor este legată de votul nostru, ar trebui să fim cu atât mai activi din punct de vedere social și să penalizăm deciziile lor de fiecare dată la vot. „Pe mulți îi interesează puterea, de ce să votez cu unul ce își urmărește doar interesul lui?”. Ai putea să nu votezi cu el ci cu alt partid sau dacă nu îți convine nici o ofertă, ai putea strânge semnături pentru partide minore în care crezi, sau să lupți pentru scăderea pragului necesar pentru semnături (ce la momentul actual este de 200 000 de semnături ) pentru ca partide mici să primească șansa de a lupta la alegeri.
De ce aș irosi atât de mult timp pentru a pargurge niște probleme ce nu au puncte de tangență? Pentru că nimic în societate nu este alb sau negru, pentru că mereu există explicații raționale și coerente ce ar trebui studiate amănunțit înaintea formării unei opinii, dar mai ales acele probleme pe care le avem și par independente unele de celelalte sunt chiar legate cauzal. Stadiul dezvoltării României nu poate fi rezumat la un singur sistem sau la o categorie de oameni, acesta este un mediu activ alcătuit din milioane de oameni, fiecare cu idei, interese și nevoi diferite. Educația și statutul social pot fi corelate, la fel cum pot fi educația, statutul social și votul. Un lider nu poate construi drumuri, nici nu poate păzi granița sau aduna taxele, acesta delegă persoane pentru aceste sarcini. Rolul unui lider este de a aloca resurse, iar dacă noi vrem ca acestea să vină către noi, trebuie să ne manifestăm interesul activ pentru fiecare proces democratic, fie el complicat sau minor.
Al treilea punct urmărește să îi convingă pe cei ce nu votează să o facă și nu pentru că spun eu, ci din potrivă chiar aș dori ca acest text să fie pus sub lupă, analizat pe toate părțile și discutat din moment ce ar putea avea greșeli fie ele nevinovate sau intenționate. Prin înțelegerea alegerilor drept un joc al puterii putem vedea ca în spatele unor acțiuni ce par de neînțeles se ascunde multa incompetența. Corupția nu este un simplu furt, o crimă minoră, aceasta este o unealtă a puterii pe care indivizii lipsiți de scrupule o vor utiliza mereu pentru a se îmbogății pe seama votului unor cetățeni manipulați ce vor fi victimele vicleniei lor, dar și a violenței verbale a concetățenilor ce au trecut mai mult prin școală și care și ei la rândul lor manifestă o ură provenită din demagogie.
Să fie clar, proporționalitatea voturilor raportat la demografia populației nu este vreo surpriză. Oamenii vor vota în interes propriu și vor căuta în primul rând să își facă viața lor mai bună. Totalitatea voturilor constituie un studiu asupra societății noastre mai precis reflectă toate cauzele sociale și economice pe care le-am expus mai devreme. Omul și votul sunt inseparabili, iar dacă dorim într-adevăr să se schimbe ceva, trebuie să începem să remediem omul nu votul. Dacă dorim să nu se mai voteze „asistențe sociale și pensii” ar trebui să începem prin a ne prezenta la vot, a face gălăgie pe marginea nedreptăților sociale. Schimbarea începe de la individ, individ ce se informează și judecă, însă nu este suficient. Necesar este de asemenea să se creeze o societate bazată pe empatie și înțelegere. Sunt revoltat de gargara aceea stereotipică a „paraziților sociali”, deoarece ignoră faptul că un segment semnificativ din populație este lipsit de armele de apărare impotriva demagogiei, le lipseste educația și în foarte multe cazuri cele 3 mese necesare pe parcursul unei zile. Evidențiez ceea ce ar trebui să fie evident, însă ce este ignorat complet în sezonul de campanii, mai exact: omul.
Scopul acestui lung „articol” este de a încerca să creeze o punte între cetățenii români, indiferent de culoarea politică sau orice alt factor pe baza căruia alegem să tragem linii între prieteni și dușmani. Părerea mea personală este că existența conflictului este benefică, însă doresc să fac distincția între a avea un conflict disciplinat, în care integritatea fizică și morală a tuturor este respectată și tipul de conflict bazat pe ură și discriminare, țipete și insulte copilărești, conflict cu care de altfel pare că ne-am obișnuit.
Concluziile principale ar fi următoarele. Rezultatele PISA nu sunt vreo surpriză, acestea însă trebuie tratate în raport cu un context larg, context care să cuprindă toată mizeria și nefericirea pe care unii oameni o duc în fiecare zi. De ne gândim psihologic, omul este o ființă cu nevoi nelimitate, ce mereu încearcă să își depășească condiția, ceea ce pe mine mă face să cred că populația săracă nu este săracă pur și simplu pentru că lenea a acaparat-o permanent ci pentru că factorii de mediu nu îi permit. Este de datoria statului să acopere anumite nevoi în schimbul taxelor pe care le plătim și din moment ce noi putem influența acest proces prin vot ar fi în dezavantajul nostru să nu o facem.”