Silistra, Bulgaria – June 4, 2025 – On a radiant summer morning at Elica Yard, the Romanian-Bulgarian border buzzed with excitement as the OMAYA 50—the first catamaran from Elica Group’s new brand—was officially launched into the Danube River.

Here is the launch video and a short interview with Kaloyan Radulov, CEO of Elica Yard & Omaya Yachts:

A Vessel Born from Passion and Precision

From the very first frames, viewers see OMAYA’s sleek dual-hull structure gliding gently into the river—a testament to over a year of meticulous planning and craftsmanship. As subtitles recount, “We’ve pushed design and engineering boundaries,” it’s clear this isn’t just another boat—it’s a statement.

The World’s Widest 50-Foot Catamaran

With an impressive 8.4 m beam—the widest in its class—the OMAYA 50 delivers exceptional internal volume. Onboard shots highlight spacious salons and broad sun decks, perfect for socializing and soaking up the sun. As one subtitle aptly describes: “Unrivalled space for living and entertaining.”

Configured for Comfort and Elegance

The lower deck layout video tour reveals two refined configurations:

• Owner Version: A lavish main suite spans the port hull, featuring a double bed, cozy lounge, integrated desk, and ensuite with double basins and standing shower.
• Guest Side: Two further guest cabins with private ensuites, along with a dedicated crew cabin, round out the luxurious accommodations.

The subtitle narration confirms: “Designed for long stays, not just weekend getaways.”

Elica Yard: Crafting Excellence on the Danube

The video underscores Elica Yard’s transformation—a 15,000 m² facility on the Danube’s banks, purpose-built for yacht manufacturing. Workers are shown leveraging cutting‑edge CNCs, resin infusion techniques, and quality control processes. This modern facility, born from Elica Group’s 30+ years in industrial manufacturing, ensures consistency, precision, and efficiency. The CEO’s words on-screen resonate: “Quality and transparency are in our DNA.”

Celebrating a Milestone

As the vessel floats free, applause rises. Subtitles capture the moment perfectly: “A dream becomes reality.” The video closes with the OMAYA 50 gently underway on the Danube, her silhouette framed by lush riverbanks—a powerful image of achievement and new beginnings.

What’s Next

This technical launch will be followed by the global debut at the Cannes Yachting Festival, which takes place between September 9th and 14th, 2025. It will be the first opportunity for the global yachting community to experience the OMAYA 50 up close.

You can follow Omaya Yachts on Instagram, LinkedIn, and Facebook for more updates, photos, and behind-the-scenes content.

Why This Launch Matters

State-of-the-Art Production: Elica Yard brings industrial-grade precision to yacht-building, promoting scalability without sacrificing luxury.

Industry-Leading Width: At 8.4 m beam, the OMAYA 50 sets a new benchmark in spaciousness for 50‑foot catamarans.

Elegant Customization: Dual-layout versatility meets the demands of both private owners and charters.

Scânteia pentru acest articol este pornită de la știrile că Ucraina are în plan construirea unui nou pod peste Dunăre în zona Orlivka-Isaccea, unde există o trecere cu feribotul.

Deasemenea, există planuri româno-bulgare de construire a 5 noi poduri peste Dunăre.

Dar dacă, în loc de a construi poduri, s-ar construi tuneluri? Poate fi o variantă?

În articol pe mai departe voi argumenta că se poate.

Un fluviu similar cu Dunărea, ca viteză de curgere – aproximativ 1 m/s este Elba, la Hamburg. Traficul naval maritim este însă net superior în orașul port:

Acolo s-a realizat Elbtunnel, inițial forat, apoi în dezvoltarea ulterioară, au fost adăugate secțiuni prefabricate, scufundate într-un șanț săpat transversal, apoi conectate între ele și astupate cu nisip.

Așa arată secțiunea transversală printr-un segment cu trei căi de rulare și două tunele de service intermediare.

Opt astfel de secțiuni formează partea mediană a tunelului.

Secțiunile sunt prefabricate într-un doc uscat, apoi remorcate până la poziția de scufundare.

Secțiunile de service sunt apoi inundate controlat, acționând ca niște tancuri de balast, acțiunea de coborâre controlată durând 10 ore. Este de la sine înțeles că este o operațiune de amploare și durată, pentru că fiecare secțiune cântărește 46.000 de tone.

Iată și o secțiune longitudinală prin Elbtunnel.

Capturile de mai sus fac parte dintr-un documentar NDR, de o oră și jumătate, foarte bine realizat, cu multe referințe istorice, arhitecturale, de urbanism, de trafic, de mentalități, de nevoia Hamburgului de a păstra un echilibru între dezvoltare durabilă și viața de zi cu zi a cetățeanului, pe care îl puteți savura aici:

Acum. Am rugat gepeteul să-mi facă o analiză de costuri, și una de avantaje – dezavantaje, astfel încât factorii decidenți să poată avea în vedere toți factorii, înainte de a alege o soluție definitivă:

💶 Comparație costuri pentru 1 km de traversare peste/pe sub Dunăre (zona Isaccea):

⚖️ Analiză avantaje vs. dezavantaje

🧾 Concluzie:

Un tunel imersat de 1 km cu 4 benzi + tunel de service ar fi considerabil mai ieftin decât un pod suspendat de aceeași lungime și ar avea multiple avantaje legate de siguranța navigației și integrarea peisagistică. Însă are costuri inițiale mai riscante și tehnologie mai pretențioasă.

Pentru zona Isaccea, unde adâncimea este mică și curenții sunt moderați, tunelul este o opțiune fezabilă din punct de vedere economic și ingineresc, dar va necesita studii geotehnice solide și o echipă cu experiență internațională.

Apoi l-am mai întrebat în ce măsură s-ar reduce costurile de execuție dacă s-ar replica modelul și la celelalte 5 traversări Ro-Bg?

Da, este foarte probabil ca folosirea proiectului de tunel imersat Orlivka–Isaccea ca proiect-pilot să aducă economii semnificative de scară și avantaje strategice dacă soluția ar fi replicată (cu adaptări) și pentru celelalte traversări Dunărene dintre România și Bulgaria.

🔁 Posibilele traversări unde s-ar putea replica modelul:

1. Călărași–Silistra
2. Turnu Măgurele–Nikopol
3. Bechet–Oryahovo
4. Corabia–Gigen
5. Zimnicea–Svishtov

📉 Cum s-ar reduce costurile?

1. Proiectare unificată (standardizată)

• Se pot reutiliza elemente de:
  • proiect arhitectural și inginerie structurală,
  • detalii de execuție și licitații,
  • evaluări de impact și planuri de mediu.
• Economia estimată: 10–15% per proiect în faza de proiectare.

2. Producție prefabricată industrializată

• Se poate construi o uzină regională (România/Bulgaria) pentru prefabricarea segmentelor de tunel.
• Aceeași uzină poate deservi toate cele 5–6 traversări → scade prețul unitar per segment.
• Economia estimată: 15–25% în execuție.

3. Echipamente comune

• TBM-urile (dacă se folosește forare), macaralele uriașe, barjele și echipamentele de scufundare pot fi redistribuite între șantiere.
• Nu este nevoie să se achiziționeze sau închirieze echipamente separate pentru fiecare punct.

4. Finanțare strategică UE multianuală (TEN-T, CEF, Connecting Europe Facility)

• România și Bulgaria pot propune un pachet regional de conectivitate dunăreană, mai ușor de aprobat la Bruxelles ca program integrat decât ca 6 proiecte independente.
• Crește șansa de cofinanțare până la 85% din costuri.

⚖️ Analiză Avantaje–Dezavantaje

🧾 Concluzie

Transformarea tunelului de la Orlivka–Isaccea într-un model replicabil pentru toate traversările dunărene noi dintre România și Bulgaria ar reduce substanțial costurile și ar permite dezvoltarea unei expertize regionale durabile în infrastructura subacvatică.

Este o strategie solidă care merită studiată serios, mai ales în contextul în care UE este tot mai favorabilă proiectelor transfrontaliere de tip “green & resilient infrastructure”.

Ei? Cum vi se pare? Merită discutată alternativa?

Frații mei, surorile mele! Am reușit!

După lupte seculare (am inițiat demersurile undeva la final de 2023) am reușit instalarea unei stații Tesla Wall Charger la bloc, pe domeniul public. Mai precis în spatele locului de parcare concesionat de la primăria Slobozia, la distanță serioasă de bloc – aproximativ 24 de metri.

Procesul de instalare a unei stații electrice, la bloc, pe domeniul public, era ceva de domeniul fantasmagoricului înainte de 2023, iar lumea se uita la tine de parcă ai fi vrut să-ți tragi cale ferată în fața blocului.

Apare însă OUG 173/2022, care prevede „stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență”. Prin proiectul depus pentru PNRR, România își asumase instalarea a 30.000 de puncte încărcare EV-uri. Pentru a atinge această ambițioasă țintă, trebuiau însă eliminate niște piedici birocratice, unul dintre ele fiind obținerea autorizației de construire.

Toți cei care au construit ceva la viața lor cu autorizație, știu că obținerea acesteia este un proces stufos, compus inițial din obținerea unui CU (Certificat de urbanism), care-ți cere o multitudine de avize, de la cele ale operatorilor de utilități (cablu, internet, telefonie, gaze, apă, curent) până la cele ale diverselor autorități locale și/sau centrale, de la caz la caz. Dacă mai pui și cazul meu, ce presupunea edificarea unui obiect pe domeniul public, lucrurile se complicau exponențial.

OUG 173/2022 prevede însă renunțarea la obligativitatea AC și obținerea doar a unui aviz de amplasare, cu respectarea condițiilor de a nu bloca/congestiona traficul rutier și/sau pietonal.

Odată aceste lucruri clarificate cu primarul de atunci al Sloboziei, am început să lucrez, împreună cu serviciul urbanism al primăriei (căruia îi mulțumesc pe această cale pentru amabilitate) la găsirea unei soluții de amplasare a stației care să îndeplinească cerințele legale, mai precis să nu congestioneze/blocheze traficul rutier/pietonal.

O primă soluție a fost s-o amplasez chiar pe locul de parcare concesionat. Părea bună la prima vedere, dar erau 3 mari impedimente. 1, lipsa spațiului disponibil undeva în spate (practic mașinile se parcau cu spatele pe trotuar); 2, locul era concesionat doar seara/noaptea și în weekend; și 3, riscul de lovire accidentală era extrem de ridicat. Așa că s-a renunțat la această primă variantă.

Varianta finală adoptată a fost amplasarea pe spațiul verde din spatele trotuarului, dar cu condiția ca amplasarea să se facă pe un stâlp, nu pe fundație de beton, pentru a nu reduce din amprenta spațiului verde, care este atent monitorizat la nivel de metru pătrat, și orice diminuare a lui este strict interzisă. Există însă o bandă la marginea lui care poate fi folosită pentru utilități, amplasarea de stâlpi de iluminat, semne de circulație, sau alte obiecte care prin natura lor nu reduc suprafața verde, sau impactul lor este neglijabil.

Odată identificată soluția legală am primit avizul de amplasare de la Primăria Slobozia, singurul act de care aveam nevoie din punct de vedere legal. Sau așa credeam eu.

Merg apoi către operatorul de distribuție, în cazul meu Rețele Electrice România S.A.. Acolo se depune frumos dosar online, cu toate cele (actele firmei, sediu, concesiune, cerere, laptele supt de la mama, you know the drill) și m-am blocat la pasul în care îmi cerea autorizație de construire. Sun la operator, le explic cu calm că interfața lor e învechită și că legal nu mai trebuie acest document. În fine, după multe parlamentări reușește un domn foarte drăguț să-mi depună manual dosarul online.

Plătesc cei 3900 lei taxa de branșament trifazic 22 kW și între timp mă apuc să-mi caut instalator autorizat. De ce autorizat? Pentru că este o instalație de exterior de trifazic, care trebuie amplasată la minim 80 cm adâncime, cu împământare de anumit nivel cerută de ATR (Avizul tehnic de racordare), cu un dosar care trebuie făcut de o persoană autorizată și care trebuie depus la operatorul de distribuție.

Alte luni de distracție, de cerut oferte, vizite în teren negocieri, etc. Mulți au renunțat pe traseu, în special firmele mari care văzând câtă migăleală era la o treabă de o zi, preferau să nu mai dea oferta sau să arunce niște bugete nerealiste.

Din nefericire cazul meu personal presupunea 24m de săpătură manuală + spart o alee de 3m pietonală cu pavele+beton. Adică mult târnăcop, pickhammer, rotopercutor, salariați, timp, etc. Într-un final a trebuit să contractez separat anumite lucrări, în regie proprie, chestie complicată și consumatoare de resurse – timp și bani. Aș fi preferat să pot plăti o singură companie să se ocupe de lucrare la cheie, dar din păcate pentru companiile mari care ar putea să facă o lucrare de acest tip, ea nu este avantajoasă financiar. E ca și cum te-ai duce la o firmă de construcții care face autostrăzi că vrei și tu să renovezi bucătăria.

După încă niște luni în care am reușit să sincronizez programe de lucru, iar între timp au curs pașii importanți (achiziție stație de la Tesla, montare contor, montare tablou cu „disjuctor diferențial” contractare cu Hidroelectrica) au venit și ziua punerii în funcțiune.

Treabă care a mers neașteptat de simplu, scanezi un cod QR venit cu stația, îți instalezi o aplicație care se numește Tesla One, apeși butonul de pe mâner 5 secunde, te conectezi la hot-spot-ul stației, o conectezi și pe ea la internet (în cazul meu la router-ul wi-fi din casă) dai acolo next/next/ok, mai configurezi două trei lucruri, gen țară, nivelul de branșament (în cazul meu 22 kW), numele stației și cam aia e. Apoi o poți adăuga în aplicația Tesla, de unde poți monitoriza consumurile și poți gestiona utilizatorii, dacă ai mai mulți sau dacă oferi stația public.

Notă: Inițial voiam să instalez stația pe acel Tesla pedestal, elegant și simplu, dar mi s-a părut prea expusă fizic. Iar după ce am văzut o dubă cu schele lovind stâlpul semnului de parcare, care acum este în spatele stației, mi-am dat seama că panoul de sticlă al stației nu va rezista mult timp atât de expus. Așa că am luat decizia s-o montez într-un tablou de plastic, prin care să treacă totuși wi-fi-ul – a se vedea poza de mai sus.

Avantajul tabloului, pe lângă preț (300 de lei față de 2200 un pedestal) este că adaugă un strat suplimentar de protecție, atât fizică (loviri accidentale cu transporturi „agabaritice”), anti-vandali, cât și una la intemperii, deși stațiile de încărcare EV-uri sunt rezistente la ploi și sunt prevăzute să funcționeze la exterior într-o gamă foarte largă de temperaturi ambientale.

Buget că, știu că vă interesează subiectul. Nu o să apuc acum să detaliez totul, stația Tesla Wall Connector este în jur de 2.600 de lei pe site-ul Tesla, iar restul îl estimez undeva la 2300 EUR, cu tot cu taxa pentru branșament, tablou siguranțe, cablu, copex, săpătură, manoperă, închiriat utilaje, betoane etc. Așadar un 2820 EUR.

Se poate face mai ieftin? Probabil că da, la mine a fost distanța destul de mare dintre firida de trifazic a blocului și locul de parcare concesionat. Într-un caz ideal, în care pui stația pe un perete exterior al blocului și traseul de cablu e foarte scurt, ai putea să economisești undeva la 1000 EUR.

Ce mai e de făcut, pentru a fi 100% fără dureri de cap? Mai trebui să găsesc o modalitate eficientă de a trece cablul peste trotuar fără a stânjeni traficul pietonal – așa cum e specificat în lege. Am văzut mai multe soluții, de la canale de cablu din material plastic suprateran, la jgheaburi îngropate – soluția elegantă dar costisitoare – din plastic, aluminiu, oțel galvanizat sau chiar inox.

Așadar, iată ce trebuie să faci dacă stai la bloc și vrei să-ți pui stație de încărcare – poetic denumită de mine „benzinărie la bloc”:

1. Verificarea punctului de alimentare (firida de trifazic a blocului sau ansamblului rezidențial), și creionarea unui proiect împreună cu un electrician autorizat. Dacă firida și stația sunt pe bloc, ai doar nevoie de acordul asociației sau proprietarilor.
2. Dacă o parte a traseului și/sau stația intră pe domeniul public, ai nevoie de acel Aviz de amplasare, pentru care trebuie să te consulți cu cei de la urbanism din primărie pentru a găsi o soluție de amplasare a stației – fără a „congestiona sau bloca traficul rutier sau pietonal”. Ideal, în cazul meu a fost amplasarea pe stâlp la marginea spațiului verde, unde se permit anumite utilități sau obiecte de mobilier urban.
3. După obținerea acordului asociației și/sau a avizului de amplasare, se face dosarul pentru branșament la operatorul de rețele de distribuție – în cazul meu Rețele Electrice România S.A. Acolo în funcție de caz – persoană fizică/persoană juridică și de operator vă vor fi cerute o serie de acte. Acest operator vă va elibeta un ATR – Aviz Tehnic de Racordare
4. Se contractează lucrarea cu o firmă specializată, se montează fizic toate componentele, stația, se fac toate documentele cerute în ATR – proiect tehnic instalație electrică, teste de împământare, etc
5. Operatorul de distribuție, în urma completării acestor pași și a finalizării tuturor documentațiilor tehnice, îți eliberează un certificat de racordare
6. Cu certificatul de racordare poți contracta unul din furnizori, eu am ales Hidroelectrica. Procesul de contractare online a decurs fără bug-uri, extrem de rapid, am încărcat doar 3 documente – Certificatul de racordare, CUI-ul firmei și CI-ul meu, am semnat electronic apoi am primit pe mail contractul-cadru.
7. Simultan operatorul a primit de la Hidroelectrica ordinul de montare a contorului, în două zile a fost instalat.
8. Se pune stația sub tensiune, se configurează – extrem de simplu la Tesla cum am detaliat mai sus
9. Se bagă fierul de călcat în priză.

Mie mi-a luat un an și jumătate toată odiseea, sper că acum calea fiind deschisă, cei care vor veni după mine vor putea reduce acest interval la câteva luni. Acest fiind și motivul pentru care am scris acest articol, ca să mai luminez niște aspecte și să fac lucrurile mai clare și mai simple, pentru autorități, operatori și public.

Motivul acestei aventuri este unul foarte simplu, am redus costul pe kWh de la peste 2 lei cât este la stațiile publice, la 1,2582/kWh – care este tariful anunțat de Hidroelectrica de la 1 Iulie încolo pentru IMM-uri. După calculele mele și numărul de km anual pe care îi fac, investiția se va amortiza în 2 ani. Asta strict financiar calculând diferențele de preț, dar dacă mai pun și timpul consumat ca să merg la o stație publică, cafelele și cumpărăturile asociate timpului de încărcare, sunt clar în câștig.

refined with Chat GPT

De fiecare dată când bugetul României dă cu minus — ceea ce se întâmplă aproape permanent — vine aceeași rețetă toxică de la guvernanți: să mai creștem niște taxe. TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende. Orice, numai să nu se atingă cineva de privilegiile statului gras, supraponderal și adesea inutil.

Dar hai să ne întrebăm direct: chiar ducem lipsă de bani la buget? Sau, mai corect spus, nu cumva avem un aparat bugetar care toacă iresponsabil ceea ce deja colectăm?

💣 Taxarea excesivă e soluția leneșului politic

Când nu ești în stare să reformezi statul, să digitalizezi ANAF-ul, să tai din agențiile de partid sau din subvențiile pentru companii falimentare, te uiți la cine? La contribuabilul captiv. La antreprenorul care nu poate fugi. La angajatul din privat, căruia îi bagi mâna în buzunar prin taxe pe consum, pe muncă și pe capital.

Și totul e prezentat cu cinism: „Facem ajustare fiscală.”

Nu, nu faceți ajustare. Faceți șantaj bugetar. Refuzați să reformați statul și îi taxați pe cei care mai țin economia în viață.

💸 TVA – scumpim tot și dăm vina pe inflație

TVA-ul mai mare înseamnă prețuri mai mari la toate. Inclusiv la pâine, medicamente, electricitate, servicii. Dar nu-i nimic, guvernul o numește „aliniere fiscală”. Adevărul? E o taxă pe sărăcie, pentru că îi lovește cel mai tare pe cei cu venituri mici.

📉 Impozit pe profit – penalizăm exact ce ar trebui să susținem

Ai o firmă care merge bine? Care reinvestește, angajează, plătește salarii și contribuții? Perfect. Statul te va taxa mai tare. În loc să stimuleze performanța, o penalizează.

🔁 Impozit pe dividende – dubla taxare legalizată

Ai plătit impozit pe profit? Nicio problemă, plătește din nou când scoți banii din firmă. Iar dacă ești antreprenor român care vrea să-și capitalizeze afacerea? Ghinion. Statul preferă să te descurajeze. Capitalul românesc este tratat ca dușman, nu ca partener.

⚠️ România NU are taxe prea mici. Are un stat prea scump.

În loc să îndrepte dezastrul din administrație, statul român cere bani în plus. Dar haideți să vedem unde se duc banii noștri:

🔻1. Peste 2.400 de primării care nu se pot susține financiar.

Salarii, șefi, șefi adjuncți, secretare, șoferi. Comune cu 800 de oameni și bugete de milioane, dar fără drumuri, școli sau canalizare.

🔻2. Agenții guvernamentale inutile, unele doar sinecuri pentru clientela politică.

Zeci de instituții cu nume pompoase, fără activitate relevantă. Zero impact, dar costuri reale.

🔻3. Pensii speciale de zeci de mii de lei.

Plătite din banii celor care muncesc pe salarii de 3.000 de lei net. Aceasta nu este justiție socială, e parazitism legalizat.

🔻4. Achiziții publice supraevaluate și contracte „cu dedicație”.

Se cumpără softuri cu milioane, hârtie igienică la preț de parfum, becuri de zeci de ori mai scumpe. Dar când contribuabilul întreabă „unde sunt banii?”, i se spune că nu sunt destule taxe.

🛠 Soluțiile există. Doar voința lipsește.

✅ Comasarea primăriilor neviabile financiar.
✅ Digitalizarea ANAF și a administrației publice.
✅ Auditul tuturor instituțiilor bugetare și eliminarea celor redundante.
✅ Stoparea risipei din achiziții.
✅ Reformarea pensiilor speciale.
✅ Plafonarea sporurilor bugetare aberante.
✅ Reprofesionalizarea aparatului public.
✅ Creșterea absorbției fondurilor europene – banii gratis pe care tot statul incompetent îi pierde.

🔚 Concluzie: Statul nu trebuie hrănit cu mai mulți bani. Trebuie pus la dietă.

România nu mai are nevoie de încă un val de biruri. Are nevoie de curaj, de curățenie în sistem și de un guvern care înțelege că economia reală nu e o vacă de muls infinit.

Orice guvern care cere mai multe taxe fără să fi redus mai întâi risipa, fără să fi pus ordine în cheltuieli și fără să fi dat un exemplu personal de eficiență – nu este un guvern responsabil. E un administrator slab care caută bani în buzunarele greșite.

Și dacă tot vorbim de ajustări, poate ar fi timpul pentru una reală: ajustarea dimensiunii și a obrăzniciei statului.

Dacă ți se pare că ți se cere prea mult și ți se oferă prea puțin, distribuie acest articol. Poate n-ar strica să audă și guvernanții cine plătește cu adevărat nota.

Un tragic accident petrecut în dimineața zilei de 6 iunie pe Drumul Expres 12 Craiova–Pitești (DEx12), în zona localității Milcov din Deal (km 46), a readus în atenție o problemă gravă de infrastructură rutieră: eficiența și dimensionarea parapetului median. În urma impactului dintre o autoutilitară și un TIR, o persoană a decedat, iar alta a fost transportată în stare gravă la spital. Șoferul TIR-ului a scăpat nevătămat, însă consecințele impactului au fost devastatoare pentru ocupanții autoutilitarei.

Conform informațiilor publicate de pagina „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța”, în momentul accidentului, un camion a trecut prin cele două rânduri de parapet median, retezându-le cu ușurință și a ajuns pe contrasens, lovind în plin o autoutilitară care circula regulamentar. Imaginea impactului, redată în clipul video de la fața locului, arată clar că parapetul median a fost complet rupt, fără a fi oferit protecția necesară într-un astfel de accident.

Potrivit sursei citate, parapetul montat în zona accidentului este de tip H1, destinat exclusiv zonelor marginale, nefiind potrivit pentru zonele mediane ale drumurilor expres cu mai multe benzi. Conform normelor SREN 1317, pentru astfel de zone ar fi trebuit instalat un parapet de tip H2, cu o capacitate mai mare de absorbție a impactului. Alegerea unui parapet inferior poate fi explicată, se spune în postare, prin motive de ordin economic: „Pe zona mediană au bătut două rânduri de parapete marginale. Trebuia măcar H2, varianta pentru median. Dar… economie.”

Deși normativul AND 593/2012 prevede pentru zona mediană parapet de tip H2 sau H3, nici acestea nu sunt dimensionate pentru un impact cu un vehicul greu, standardul pentru acesta fiind H4b, parapet care ar trebui să reziste la un impact cu un vehicul de 38.000 kg. Este necesară astfel o regândire a normativelor, care să aibă în vedere acest aspect.

Iată cum ar trebui să arate și să se comporte un astfel de parapet, de tip H4b, la impact cu un vehicul de de 38.000 kg, testat în Italia la centrul Aisico:

Aceste acuzații ridică întrebări serioase cu privire la modul în care a fost proiectată, executată, monitorizată și în special recepționată infrastructura de pe DEx12, un drum intens circulat și promovat drept un exemplu de modernizare rutieră. Cei care monitorizează infrastructura rutieră solicită acum o investigație urgentă care să verifice conformitatea parapetului median montat cu cerințele tehnice obligatorii, precum și luarea unor măsuri reparatorii rapide. Printre soluțiile sugerate se numără compararea execuției cu documentația tehnică asumată la recepție și tragerea la răspundere a celor responsabili pentru potențiala subdimensionare a sistemului de protecție rutieră.

Acest caz readuce în atenția opiniei publice realitatea că „drumurile nu se construiesc doar pentru viteză, ci și pentru a salva vieți în caz de accidente”. O economie aparent minoră în faza de construcție poate deveni fatală în practică. Siguranța rutieră nu este un lux, ci o obligație legală și morală în fața fiecărei vieți omenești pierdute pe șoselele României.

Un audit major de siguranță al tuturor drumurilor din România se impune de la sine.

LE: Din filmările disponibile public, apare că inițial TIR-ul a lovit duba, apoi a ricoșat în cele două parapete mediane, distrugându-le. Discuția despre nivelul de protecție oferit de parapet, însă, rămâne în picioare.

Pe 1 iunie 2025, Forțele Armate ale Ucrainei, printr-o operațiune amplă cu drone, au lovit în adâncul teritoriului Federației Ruse, afectând grav flota de bombardiere strategice și baza simbolică a capacității de proiecție militară a Moscovei. Atacul, desfășurat simultan asupra a cinci baze aeriene, inclusiv în regiunile arctice și siberiene, a distrus sau avariat grav 41 de aeronave – o treime din aviația strategică rusă. Importanța acestui eveniment este uriașă, atât din perspectivă militară, cât și geopolitică.

1. Operațiune de manual: eficiență ucraineană, vulnerabilitate rusă

Operațiunea a fost coordonată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și pregătită timp de 18 luni. Au fost folosite drone FPV ieftine, ascunse în camioane modificate, lansate din adâncul teritoriului rus. Costurile acestui atac au fost derizorii comparativ cu pagubele provocate: avioane în valoare de miliarde de dolari au fost distruse cu drone de câteva sute de dolari.

Acțiunea demonstrează profesionalismul operațional al Ucrainei, dar și faptul că ea nu mai este doar un beneficiar de sprijin extern, ci un actor strategic cu propriile capabilități sofisticate de sabotaj și planificare.

2. Cauzele eșecului Rusiei: o introspecție dură

O analiză lucidă vine din chiar interiorul spațiului rusesc, prin vocea bloggerului militar Roman Alekhine, care identifică patru cauze fundamentale ale eșecului:

• Deprofesionalizarea internă a structurilor de securitate, cauzată de birocrație, salarii scăzute și lipsă de personal calificat.
• Corupția sistemică din Ministerul Apărării și lipsa de protecție fizică a avioanelor, lăsate în aer liber, neprotejate.
• Subestimarea inamicului, în ciuda faptului că data atacului (ajunul negocierilor) era previzibilă.
• Neglijența generalizată, cu infrastructuri strategice nepăzite și lipsa unei culturi de securitate în adâncul teritoriului rus.

Alekhine remarcă și colapsul sistemului informațional oficial rus, care a permis ca populația să afle despre atacuri din surse ucrainene, crescând astfel influența narativelor inamice asupra cetățenilor ruși.

3. Schimbarea paradigmei: de la victimă la vânător

În discursul public ucrainean și în susținerea populară a acțiunii, se remarcă o schimbare majoră de ton: Ucraina nu mai este percepută ca o victimă care cere ajutor, ci ca o forță ofensivă capabilă să provoace pierderi masive Rusiei.
Această transformare are o componentă morală: loviturile sunt văzute ca un act de justiție, de răzbunare legitimă pentru crimele comise de Kremlin. În acest sens, atacul capătă și o dimensiune simbolică – o reechilibrare a raportului de forțe nu doar în plan militar, ci și psihologic.

4. Implicații strategice și geopolitice

• Slăbirea capacității de descurajare nucleară a Rusiei: Bombardierele Tu-95 și Tu-22M3 sunt platforme potențiale pentru lansarea de rachete nucleare. Afectarea lor lovește direct în postura strategică a Federației Ruse.
• Demitizarea invulnerabilității Rusiei: Atacul arată că niciun colț al Federației Ruse nu este cu adevărat sigur, ceea ce poate avea efecte psihologice interne puternice, inclusiv asupra elitelor.
• Accelerarea presiunii asupra Occidentului: Ucraina oferă, prin acest atac, un argument convingător pentru ca aliații occidentali să își intensifice sprijinul – nu din compasiune, ci din interes strategic. O Ucraină capabilă e o investiție eficientă.

5. Mesajul politic transmis de Zelenski

Atacul a fost lansat exact înaintea negocierilor de pace programate în Turcia. Mesajul este clar: Ucraina nu va negocia de pe poziția fricii sau a slăbiciunii. Președintele Zelenski transmite că orice tratative trebuie să pornească de la recunoașterea realității: Rusia este vulnerabilă, iar Ucraina este capabilă să o lovească decisiv.

Concluzie: începutul sfârșitului?

Lovitura de pe 1 iunie 2025 nu este doar o reușită militară, ci o demonstrație de forță strategică și un act de comunicare globală. Rusia nu mai poate pretinde că este intangibilă, iar Ucraina dovedește că nu mai este doar un stat în defensivă, ci un actor ofensiv, creativ, determinat.

Pentru regimul Putin, aceasta poate marca începutul unei erodări ireversibile a imaginii de control absolut. Iar pentru restul lumii – o lecție clară: autocrațiile nu sunt invincibile, iar tehnologia, combinată cu voința politică și determinarea, poate rescrie hărțile puterii globale.

Autor: ChatGPT – pe baza unei sinteze analitice a evenimentelor și opiniilor exprimate pe 1–2 iunie 2025

Articol scris în colaborare cu ChatGPT, în sensul în care i-am dat direcțiile principale de cercetare, ideile de soluții și implicațiile, iar acesta a agregat totul într-un articol:

📍Context

Salina Praid din județul Harghita, una dintre cele mai mari exploatări de sare din Europa, a fost grav afectată de o inundație subterană produsă în urma creșterii bruște a debitului pârâului Corund. Cedarea unui dig a permis infiltrarea masivă a apei în galerii, punând în pericol întreaga structură a salinei.

🌊 Volumul apei infiltrate

Aproximativ 6.000.000 m³ de apă au ajuns în subteran — echivalentul a:

• 3.000 de bazine olimpice;
• un lac cu suprafața a 60 de terenuri de fotbal și o adâncime de 10 metri.

🧂 Câtă sare poate fi dizolvată?

La temperaturile medii din salină (12–14°C), solubilitatea NaCl în apă este de ~26,3%. Astfel, această apă poate dizolva până la:

• ~2.141.000 tone de sare.

📉 Ce înseamnă această pierdere din rezerve?

Salina are rezerve estimate între:

• 500 milioane tone (minim);
• 2,9 miliarde tone (maxim).

Proporția sării dizolvate:

• 0,43% din rezerva minimă;
• 0,074% din rezerva maximă.

➡️ Pierderea este mică în termeni relativi, dar implicațiile structurale și logistice sunt majore.

🏚️ Riscuri structurale

• Dizolvarea sării poate compromite stabilitatea galeriilor;
• Crește riscul de surpare, cedare de tavan sau închidere permanentă a unor sectoare;
• Necesită monitorizare geotehnică activă și consolidări rapide.

⛔ De ce saramura nu poate fi evacuată direct?

Soluția saturată de NaCl:

• ucide organismele acvatice;
• deteriorează ecosistemele riverane;
• poate polua pânza freatică.

⏱️ Timp estimat pentru evacuare

✅ Soluții propuse

1. Pompare + diluare treptată

• bazine tampon de neutralizare;
• descărcare controlată în cursuri de apă.

2. Stații de tratare

• reducere a salinității;
• recuperare parțială a sării.

3. Reinjectare în sonde adânci

• variantă geologic sigură.

4. Evaporare dirijată

• în bazine speciale;
• recuperare de sare recristalizată.

5. Reutilizare industrială

• în industria chimică, alimentară, etc.

6. Construirea unui batal de evacuare temporară

O soluție fezabilă pe termen mediu ar putea fi:

• Construirea unui batal (bazin artificial) pe un teren în apropierea salinei;
• Pomparea saramurii în acest batal, cu izolație impermeabilă;
• Exploatarea ulterioară a saramurii de către Salrom, prin evaporare naturală și extragere de sare;
• În funcție de evoluție, parte din saramură ar putea fi:
  • folosită în procese industriale;
  • evacuată controlat în sistemul hidrologic, doar după diluare și analiză ecologică.

➡️ Avantaje:

• Evitare a contaminării râurilor;
• Transformarea unei pierderi într-o oportunitate economică;
• Costuri mai mici decât tratarea completă în stații industriale.

🛡️ Impermeabilizarea văii pârâului Corund

Pentru a preveni repetarea acestui dezastru, se impun măsuri structurale urgente:

• Hidroizolarea zonelor critice ale albiei;
• Canale betonate sau drenuri sigilate;
• Baraje de protecție și sisteme automate de alertă;
• Reîmpădurirea versanților pentru stabilizarea solului.

➡️ Fără aceste lucrări, riscul rămâne activ și semnificativ.

🧩 Concluzie

Inundația de la Salina Praid este un semnal de alarmă privind vulnerabilitatea unor obiective strategice naturale în fața schimbărilor climatice și a infrastructurii insuficiente.

✅ Salvarea salinei este posibilă, dar va necesita:

• Intervenții tehnice complexe;
• Cooperare interinstituțională;
• Viziune pe termen lung, care să transforme criza într-o strategie durabilă de valorificare și protecție a resurselor.

💰 Estimare economică pentru salvarea Salinei Praid și protecția comunității

Pentru implementarea completă a unui plan de salvare, cu toate măsurile tehnice, ecologice și sociale incluse, costurile estimate ar fi următoarele:

💶 Total estimativ intervenție completă: 81.500.000 €

📌 Concluzie financiară

➡️ Costul total este sub 0,7% din valoarea estimativă a rezervei de sare (la 12 miliarde euro pentru 500 mil. tone).

➡️ Prin valorificarea ulterioară a saramurii (extracție industrială, recristalizare), o parte semnificativă a costurilor poate fi recuperată de Salrom.

➡️ Investiția ar însemna nu doar salvarea unei resurse strategice, ci și protejarea pe termen lung a comunității și a patrimoniului natural din Harghita.

Bun, deci avem președinte plin de azi. No more drama & miștouri, presupun că s-a răcorit toată lumea pe tema alegerilor. Abordez subiectele serioase de acum înainte pe acest blog – cele legate de funcția prezidențială, pentru că și provocările sunt pe măsură.

Avem probleme de buget serioase, țara cheltuie mai mult decât produce.

Suntem în război hibrid cu Rusia – care în orice manual de politică externă este tot o formă de agresiune, să nu ne facem iluzii aici.

Relația euro-atlantică este mai fragilă ca niciodată, pe punctul de a se rupe.

Tara funcționează după o lege teritorial-administrativă din 1968, cu prea multe județe. orașe și comune relativ la populația actuală, cu costuri de operare complet nesustenabile pe termen lung.

La referendum s-a votat parlament de 300. Clasa politică s-a făcut că plouă.

Trebuie alegeri locale în două tururi.

Trebuie vot uninominal, pentru că actuala clasă politică trebuie responsabilizată. Odată să nu se mai ascundă sub listele de partid toți incompetenții. Iar în al doilea rând să se promoveze meritocrația în locul abnegației de partid.

Trebuie alocate acele 6% din PIB pentru învățământ, conform legii. Clasa politică, la fiecare buget se face că plouă.

Trebuie responsabilizarea tuturor instituțiilor publice către cetățean și societatea civilă care le plătește funcționarea. Așa cum noi toți, salariați și firme, declarăm și plătim impozite și taxe lunar, și instituțiile trebuie să prezinte un raport de activitate lunar, a ceea ce fac cu banii trudiți de noi. Raport de activitate cu toate cheltuielile defalcate, declarate transparent (nu ascunse la categoria „și altele”) și activitățile desfășurate de acești bani. Cu KPI-uri (criterii de performanță) clare, asumate și raportate lunar de către fiecare instituție pe website-ul propriu.

Voi detalia acest ultim subiect într-un articol separat pe blog, pentru că NPM – New Public Management este un domeniu vast, care implementat corect în sistemul public din România, ar aduce reale beneficii.

Cele de mai sus nu sunt neapărat prerogative ale funcției prezidențiale. Sunt însă probleme sistemice ale țării, iar președintele are prerogativele să le evidențieze public și să pună la masă toți actorii implicați – parlament, guvern, ministere, instituții, ONG-uri, companii liber profesioniști și societatea civilă.

Închei cu speranța, iar acțiunile lui din ultima perioadă par s-o confirme, că noul mandat Dan va fi mai productiv decât ultimele două KWI cumulate.

Va urma.

Alegerile din 2024/2025 nu au mai fost despre idei, ci despre lozinci. Eu personal nu am văzut o dezbatere reală de idei pe marginea viziunii despre viitorul țării. În timpul campaniei pentru turul doi din 18 Mai (dar nici celelalte runde nu fac excepție), cele două tabere implicate în confruntarea electorală s-au atacat reciproc cu un arsenal de invective, sloganuri radicale și teme de manipulare într-atât de previzibile, încât parcă urmau un manual de polarizare psihologică. Un arc mult prea întins, care era foarte ușor de declanșat de o mână dibace.

Dinspre zona suveranist-conservatoare:

• Mucușor, homosexuali, LGBT, ne trimit copiii la război, vor să purtăm toți fustă, globaliști, neomarxiști, soroșiști, tefeliști, macroniști, slugile Europei, foci care aplaudă, vin emigranții peste noi.

Dinspre zona progresist-proeuropeană:

• Analfabeți funcționali, pro-ruși, 8 clase, dobitoci, animale, Căcălin, Semion, Anomalia Gavrilă, suveraniști, izolaționiști, conspiraționișți, anti-vaxxeri, apă-hrană-pușcărie.

Recunoaștem tiparul? Deși ambele tabere pretind că doresc binele țării, reformarea ei, ieșirea din stagnare și corupție, comportamentul lor se apropie de cel al galeriilor de fotbal: aceiași oameni care acasă sunt responsabili, au familii, copii, cariere, în spațiul public s-au transformat în “tauri scăpați din țarc”, gata să ia în coarne pe oricine le contrazice narativul. A fost o arenă de tip fight or flight, nu o dezbatere democratică. Am văzut atâtea semne de exclamare, puse propozițiilor absolut enunțiative, încât puteam să umplu o pungă de 1 leu.

Inteligența emoțională – marele absent

Analfabetismul emoțional se manifestă printr-o incapacitate de a gestiona propriile emoții, de a manifesta empatie sau de a comunica non-agresiv. Persoanele cu coeficient emoțional (EQ) scăzut sunt mult mai predispuse la manipulare, reacții disproporționate și radicalism. Manipulare care a fost atent construită, în ani de zile, cu website-uri și pagini de FB care vindeau leacuri băbești, horoscoape, și sădeau atent diverse frici, strecurând întâmplător știri pe temele țintite de manipulatori – imigranți, LGBT, război, tradiții creștine, valori naționale, diverse idei de referendumuri, etc. Ce e grav în contextul actual este că acest deficit emoțional nu afectează doar categorii vulnerabile educațional, ci și oameni cu un IQ ridicat, studii superioare sau statut socio-economic favorabil. Am observat oameni educați, cu afaceri, responsabili, inteligenți, cu familii, cu cariere solide, comportându-se complet animalic. Din ambele tabere, repet. Iar când le cereai să argumenteze se blocau, sau dispăreau din peisaj. De ce? Pentru că argumentația presupunea să te oprești din alergat și să raționezi pe marginea a ceea ce se întâmplă. E cu totul altă zonă a creierului.

Talibanismul digital – simptom al dezechilibrului

Rețelele sociale au devenit scena pe care se manifestă acest dezechilibru emoțional, induse și de algoritmii favorizanți ai acestora. Suntem blocați în camere-ecou, în care ni se confirmă alegerile și sunt îndepărtate vocile critice. Algoritmii ne-au învățat preferințele și ne servesc pe bandă rulantă conținut care să ne țină captivi rețelei și reclamelor. Atitudinile de tip “cu mine sau împreună cu inamicul” au devenit norma, nu excepția. Lipsa toleranței față de opinii divergente, blocarea dialogului, escaladarea conflictelor de la simple opinii politice la atacuri personale sunt expresii clare ale unui EQ colectiv fragil.

Educația românească – fabrică de conformism

Sistemul educațional românesc, centrat pe memorare, conformism și subordonare față de autoritate, produce absolvenți care reproduc cunoștințe, dar nu știu să le conecteze la viața reală. Nu se cultivă gândirea critică, autoreflexia sau empatia. O astfel de educație nu formează caractere autonome, ci indivizi vulnerabili la discursuri extremiste sau mesianice.

Trauma generațională și efectul decrețeilor

Generația decrețeilor, din care fac parte și care este cea mai numeroasă în acest moment în țară, crescută în absența afecțiunii constante (generația cu cheia la gât – de ce credeți că ne numeam așa?), în regimuri de frică și control, a transmis copiilor lor același tip de insecuritate emoțională. Vă aduceți aminte de studiul „era mai bine înainte”, în care tineri care nu au apucat fizic epoca Ceaușescu repetau automat narativul părinților lor, că se trăia mai bine înainte de 1989 decât în prezent? Lipsa încrederii în ceilalți, teama de greșeală, nevoia acută de validare sunt traume transgeneraționale care alimentează comportamente de tip fight / flight / freeze. Politicienii manipulatori exploatează exact aceste butoane afective: frica, ura, resentimentul.
Cineva spunea, și înclin să-i dau dreptate: suntem o generație de copii care n-au fost iubiți.

De ce nu gândim rațional când votăm?

Cortexul prefrontal, responsabil de analiza critică și decizia rațională, este adesea dezactivat în momente de stres, nesiguranță sau frustrare. Atunci intervine amigdala, centru al emoțiilor primare. Când spaima de viitor e mare, când nu avem repere interne stabile, votul devine un act afectiv, nu rațional. Alegem un lider “care simțim că ne apără”, pentru că suntem în pericol, nu-i așa? Nu unul care poate guverna eficient. Și spre deosebirea de alegerea rațională, care poate fi inversată dacă apar argumente logice care să justifice schimbarea alegerii, alegerea emoțională este una cu care rămâi, pentru că este legată mental de instincte primare – supraviețuire, reproducere. Dacă nu îl aleg pe X sau Y nu o să supraviețuiesc, sau vin lesbienele să-mi ia copii sau rușii să ne omoare. Eh iată că am supraviețuit alegerilor, n-a murit nimeni că a fost ales unul dintre candidați.

Ce e de făcut?

Dacă vrem o societate matură politic, trebuie să investim în formarea inteligenței emoționale începând cu primii ani de viață. E nevoie de:

• sprijin pentru părinți în dezvoltarea unui atașament securizant cu copiii, absolut esențial în primii 2 ani de viață, și imperios necesar pe parcursul copilăriei
• reformarea profundă a educației pentru a include gândirea critică și dezvoltarea empatiei;
• leadership responsabil care nu manipulează emoții, ci cultivă luciditatea, care restabilește încrederea între cetățeni și stat
• spații publice pentru dialog, nu doar pentru spectacol conflictual. Aici se cere o schimbare profundă a relației cetățeni-rețele sociale, a protecției pe care statele trebuie să le ofere cetățenilor lor care folosesc internetul, această rețea nervoasă a omenirii, eventual la nivel EU – subiect pentru un viitor articol pe blog
• reforma profundă a statului – fiscală, educațională, administrativă (mai puține UAT-uri), funcțională (raportarea transparentă, lunară a activității, KPI-uri – indicatori de performanță), parlamentară (300), politică (vot uninominal) – dar acesta este un subiect pentru un viitor articol, din seria „România trebuie să se schimbe din temelii”, pentru că ambele categorii de votanți au votat pentru schimbare, iar partidele clasice mari nu au mai avut un candidat în turul doi – acesta este cel mai important mesaj primit de clasa politică.
• la nivel personal e nevoie de autoeducare și autocontrol. Nu mai putem da timpul înapoi să schimbăm modul în care am fost educați sau condiționați de epocile prin care am trecut. Dar putem să tragem aer în piept înainte de a da un răspuns usturător, să numărăm până la 10 în gând, și să ne punem puțin în pielea celuilalt: oare la ce s-a gândit când a spus asta? Oare cum se va simți când va primi răspunsul meu? Oare mie mi-ar plăcea să primesc acest răspuns?
  Există la acest moment o multitudine de resurse online pe care le putem folosi pentru a ne autoeduca spre a deveni mai raționali, inclusiv putem apela la profesioniști care organizează diverse cursuri și manifestări, inclusiv cluburi de dezbateri unde se pot discuta diverse teme într-un mediu neutru, fără implicații, și unde se pot trage concluzii raționale la multe din frământările actuale, precum și antrenarea creierului pentru a rezista manipulării – iar un subiect de blog.

Final thoughts

Alegerile din 2024/2025 sunt radiografia unei societăți imature emoțional. Avem nevoie de caractere, nu doar de competențe. De oameni care să nu cadă pradă primului impuls, ci să poată discerne. Reconstrucția și schimbarea României nu va veni numai prin vot, ci printr-o generație nouă educată să gândească și să simtă responsabil.

Dacă începem acest traseu acum, în 2025, la alegerile parlamentare/locale din 2044 vom avea prima generație cu un psihic de fier, care va face alegeri raționale. Care nu le va condiționa de diverse frici sau instabilități personale, crezând că alegerea unui „tătuc” le va rezolva problemele sau îi va salva de un pericol imaginar. Care vor vedea în cel ales un reprezentant care va pune mai presus interesele comune în fața celor personale. Și, foarte important, nu vor limita implicarea politică în a pune ștampila odată la 4 ani, ci vor cere în mod constant rezultate și vor sancționa public derapajele.

Alegerile prezidențiale din 2025 s-au soldat cu victoria lui Nicușor Dan, după cum știm. Internauții au sărbătorit în stil propriu acest eveniment, cu meme-uri, iar gorunescu.ro este la datorie să salveze acest moment pentru posteritate.