Nu știu de ce, probabil așa sunt construit, dar toată viața mea, de mic copil, am luat apărarea celui slab. Dacă un copil era hărțuit în gașca din fața blocului săream să-l apăr, de multe ori cu consecințe vinete. La fotbal țineam cu echipa care pierde. Dacă cineva chinuia un animal, câine, pisică, vită în jug, cal, porc whatever, trebuie să iau atitudine. Țin minte că odată m-am așezat între un bici și o vită care nu mai putea să tragă la deal iar căruțașul continua să o bată. L-am făcut să înțeleagă că bătaia nu îți dă energie să continui, ci hrana și odihna.
Simt, și astăzi, aceeași nevoie să mă așez între biciul public și un om care este, pe nedrept, ținta unei campanii de public shaming.
D-lui lector universitar Andrei Nae, că despre el este vorba nu i se contestă pregătirea profesională, activitatea academică sau cea de dascăl, ci faptul că s-a îmbrăcat în fustă.
*Regele Charles al Marii Britanii, în kilt, ceremonie oficială de inspectare a trupelor la castelul Balmoral, Scoția, sursa aici. Un caz celebru de port al fustei, de către unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă, nimeni nu se crizează aici. Oare de ce?
Fusta, după cum se poate vedea în poza de mai sus, are o lungă tradiție, fiind purtată încă din antichitate de legiunile romane, iar senatorii romani purtau togă, o rochie lungă drapată, simbol al statutului social.
Bunicii celor care acum vitriolează pe net împotriva „tupeului” profesorului de a preda în minijup ieșeau din casă în cămașă de noapte acum 100 de ani.
Problema nu este fusta, nici faptul că e purtată de un bărbat, nici faptul că e purtată într-un anumit context.
Problema este că avem noi niște probleme interioare de a-i accepta pe cei diferiți față de noi, în special pe minorități.
Generația mea, a decrețeilor crescuți cu cheia de gât, dădea „handicapaților” o conotație negativă, indiferent dacă erau în scaunul cu rotile din cauza unui accident, a unei boli sau a unei defecțiuni genetice. Puținii oameni în scaune cu rotile erau ținuți în casă de teama oprobiului public, a gemetelor, oftatelor și privirilor compătimitoare care însoțeau orice apariție publică a unui om cu handicap, indiferent de natura lui. Dacă voiai să jignești pe cineva, îi spuneai „-Handicapatule!”. Astăzi, 40 de ani mai târziu de anii 80, lumea îi tratează cu grija, respectul, empatia și atenția cuvenită pe cei într-un scaun cu rotile, le dă prioritate peste tot. Să ai un handicap nu mai este ceva de neaceptat, este o minoritate să spunem destul de bine integrată social.
Tot pe vremea comunismului, existau „sectele”. Adventiști, evangheliști, pocăiți, martorii lui Iehova, etc, erau cu toții băgați la grămadă la capitolul „sectanți”, oameni cu apucături diavolești de care era bine să te ferești. Dacă la serviciu se afla că X este „sectant”, partidul te lua la ochi și nu mai aveai nici o șansă de avansare profesională. Azi sunt culte religioase cu fix aceleași drepturi și recunoaștere ca religiile principale.
Tot pe vremea comunismului, homosexualii erau arestați, Homosexualitatea era încă incriminată penal până în România anului 2001, când s-a abrogat celebrul articol 200 din codul penal.
De ce? Aceeași teamă de diferit. Care mă rog, ține de instinctul de supraviețuire. Noi, cei din tribul nostru, suntem cu toții la fel și suntem siguri că fiind la fel nu vrem să ne omorâm între noi. Altul, din tribul vecin, vopsit în alte culori pe față, era diferit, deci inamic, voia să ne răpească femeile și copii și pe noi să ne ucidă. Toți membrii tribului care se nășteau diferit sau deveneau diferiți pe parcursul vieții erau ori alungați ori aruncați de pe stânci.
Teama de diferit vine iată din străfundurile primelor societăți umane și este și ceea ce coagulează acum diferitele grupuri de oameni sau societăți. Suntem toți la fel cei care vorbim aceeași limbă – națiuni sau popoare. Suntem toți la fel cei de aceeași religie. Mai nou suntem toți la fel cei care îmbrățișăm aceleași valori – a se vedea grupurile transnaționale de oameni – Uniunea Europeană.
Deși în UE suntem zeci de limbi și de religii, ai curajul să te urci în avion și să zbori oriunde pentru că ai certitudinea că acolo nu vei fi ucis de niște sălbatici.
Specia umană se civilizează iată, încet-încet, și reușim să ne adaptăm la acceptarea diversității, indiferent de culoarea pielii, religie, sex sau opțiuni sexuale sau alte diferențe dintre noi.
Reacția de bulli-ing online a domnului profesor este un sindrom de instinct de supraviețuire pe care nu reușim să-l conștientizăm și să-l explicăm rațional. Face parte din aceeași panică colectivă a coaliției familiștilor că vin homosexualii și lesbienele să ne fure copii, pentru simplul fapt că s-a propus ca aceste tipuri de cupluri să poată adopta copii orfani sau abandonați.
Odată ce vom raționaliza că apariția unui bărbat în fustă nu ne va pune în pericol, nici pe noi nici pe copii noștri cărora le predă, și că este un om absolut decent de la care ai numai de învățat, și că acel om îți plătește taxele și impozitele ca și noi, și beneficiază de aceleași drepturi și obligații ca și noi, ne va fi mult mai simplu să acceptăm că libertatea fiecăruia de a fi și de a face ce vrea în viața are zero importanță în rotația pământului în jurul soarelui, nu vine un cataclism ori tsunami, și nu murim.
Viața fiecăruia dintre noi va continua la fel, bună sau rea, indiferent dacă la 100, 1000 km de noi sau la Balmoral se poartă sau nu o fustă.
Într-o zi, peste niște sute de ani, vom realiza că suntem toți, toată specia Homo Sapiens, la fel.
Peace.