Am și eu o istorioară despre droguri, pentru autoritățile interesate.
În 2001 stăteam în cartierul Aviației, lângă Școala 12 (Școala Gimnazială Herăstrău). Ies din bloc și salut vecina:
–Bună Iza, ce faci? Știți, salutul acela de complezență, între vecini, care nu așteaptă neapărat un răspuns mai lung decât „bine”.
– Mă duc să-mi iau băiatul de la școală.
NR: Școala era „lipită” practic de bloc, la nici 30 de m. Copilul era a 8-a, 13-14 ani. Răspunsul ei mă face curios:
– De ce te duci să-l iei de la 50 de m? Mergeți undeva împreună?
– Vino încoace. Mă duce până la colțul blocului. Îi vezi pe tipii ăia 3 care fumeză vizavi? Ieri i-au oferit o „țigară” lui fi-miu. D-aia mă duc, că nu vreau să ajungă pe pat de spital.

Deci stimate autorități anti-drog.
Mamele de puștani de gimnaziu, în 2001, adică acum 22 de ani, știau foarte bine cum arată și unde sunt traficanții.

Le puteți întreba, faceți un sondaj anonim. Veți fi surprinși.

Haideți să lucrăm la cauzele fenomenului, nu la efecte.

Mi-am petrecut minivacanța de Sf. Maria în spital. Din cauza colecistului plin de pietre eram programat pe 12 Septembrie la operație în Slobozia, dar din cauza agravării bolii a trebuit să fiu operat în regim de semi-urgență. Cum la noi programul operator era plin, probabil și din cauza perioadei de concedii cauzate de August+minivacanță, chirurgul meu (dr. Tuhari – mari mulțumiri pe acestă cale) mi-a recomandat internarea la Institutul Clinic Fundeni, la dr. Daniel Gavrilă.

Zis și făcut, mă internez la Fundeni, dr. Gavrilă mă trimite la diverse investigații și decide operația a doua zi – colecistul nu mai avea răbdare cu mine. Eram programat de dimineață, dar din cauza apariției unei urgențe majore (urgențe ce pun viața în pericol și trebuie operate imediat) operația mea se amână până seara la 18:00. Cu toate acestea, deși era în seara dumnealui liberă, dr. Gavrilă și-o sacrifică pentru mine.

Nu există text de recunoștiință pe care să-l pot scrie pentru dumnealui. Cuvintele sunt sărace.

Aceeași dedicare, pasiune, empatie umană și profesionalism l-am văzut la întregul personal. De la secțiile Chirurgie și ATI unde am fost internat, până la CT, Ecografie, Cardiologie, Gastroenterologie și Radiologie unde am făcut numeroase teste, toată lumea s-a purtat absolut admirabil. Jos pălăria! Lumea spune că am avut eu noroc și nu e chiar așa. Eu doar descriu experiența personală și interacțiunea pe care am avut-o în 6 zile cu zeci de oameni.

Nu am putut însă să nu remarc că starea secției de Chirurgie, în care mi-am petrecut majoritatea timpului era, nu jalnică, ci sub orice critică, având în vedere rangul de spital universitar, și mai ales având în vedere faptul că într-o secție de chirurgie, unde vorbim de plăgi proaspăt operate, nivelul de igienă al clădirii ar trebui să fie unul extrem.

Salonul era suprapopulat, într-un salon de 4 paturi (am dedus că era de 4 pentru că erau 4 instalații de gaze medicale) erau înghesuite 6 paturi. Când trebuiau puse perfuzii, asistenții trebuiau să se strecoare printre paturile lipite, de multe ori fiind nevoiți să mute paturile pentru a putea intra.

Singurele echipamente medicale din salon erau niște stative de perfuzii, ale căror brațe, odată mobile și ajustabile pe înălțime, erau acoperite cu multe straturi de vopsea, cu robineții de reglaj cu tot:

Pe unul din pereți se vedeau urmele unor infiltrații de apă, și în ciuda multelor revopsiri stratul se exfolia.

Caloriferele, în unele secții de o vârstă cu spitalul (1959) erau din fontă și ruginite. Aerul condiționat din salon era antic și nefuncțional, ne-am răcorit în după-amiezile caniculare cu un ventilator pus pe un frigider. Jaluzelele, singura urmă a unei modernizări (făcută probabil când s-au montat termopane), erau nefuncționale. Singura modalitate de a apăra de soare era să pleci din pat.

Unul din aspectele cele mai importante, pe lângă suprapopulare, era lipsa completă de confort. Paturile erau foarte vechi, nu se puteau ajusta, al meu pe mijloc avea un crater (provocat probabil de zecile de mii de nopți dormite în el) în care alunecam constant până mă opream cu picioarele în tăblie. Confortul auditiv era 0. Știința proiectării acustice nu se descoperise în 1959, așa că holurile și saloanele erau niște uriașe camere de rezonanță, în care până și zgomtul unei găleți trăntite pe hol scula din morți toată secția. Nu exista un luminat ambiental, așa că personalul, din empatie, de multe ori noaptea aprindea blitz-ul telefoanelor când venea să verifice perfuziile, pentru a nu aprinde neoanele albastre puternice din tavan și a evita astfel să ne trezească pe toți.

Saloanele, cu excepția câtorva rezerve, nu aveau toaletă proprie, doar o chiuvetă. Pe holuri erau zone cu plăcile de faianță desprinse sau lipsă. La fiecare ușă exista o antică lumină de veghe (nefuncțională) sau alarmă, probabil o semnalizare (ELBA- fabricată la Timișoara) de autobuz sau camion. Din 1959, ca și clădirea.

Să mai spun că grație lucrărilor la termoficarea Bucureștiului ne-am spălat cu apă rece? Mi se pare inadmisibil ca un spital de acest calibru să nu aibă propria centrală termică. Repet igiena, pre și post operatorie, dar și cea generală, sunt de importanță maximă în evoluția pacieților.

Din fericire, secția în care am poposit vremelnic urmează să intre într-un program de remodernizare prin fundația lui Codin Maticiuc, prin recompartimentarea saloanelor, dotarea cu toalete proprii a fiecărui salon și dotarea cu mobilier și aparatură modernă.

Voi deveni un donator constant al acestei inițiative, link aici.

Concluziile experienței mele:

• sistemul medical din Romania este subfinanțat
• sistemul medical suferă grav din cauza lipsei de personal, care este prost plătit și preferă vestul Europei pe salarii de minim 2 ori mai mari
• sistemul medical nu este considerat o prioritate de către mai-marii țării. Marile investiții se fac la inițiative private, din donații sau sponsorizări. Nu s-a construit nici un spital nou în ultimii 33 de ani, singura inițiativă este una privată, a asociației Dăruiește Viața, se numește, sugestiv, „Noi facem un spital” – primul spital național de copii pentru cancer, boli grave și traumă.
• Sistemul medical nu este condus profesionist. Nu există o poziție de manager al unității sanitare care să fie luată în serios și pusă pe poziție la adevărata ei valoare. Din cauza descentralizării și politizării posturilor, de multe ori aceste poziții sunt ocupate de politruci sau sinecuriști „numiți” pe linie de partid, oameni comozi care ascultă ordinele, care fac achiziții „de unde trebuie” și iau decizii în favoarea „cui trebuie” , în nici un caz în favoarea pacienților plătitori de CASS. Ne aducem cu toții aminte cazul femeii care a născut pe stradă.
• Descentralizarea a fost o mare greșeală

Romania trebuie să se schimbe din temelii, iar unele din schimbările fundamentale pe care trebuie să le facă sunt cele legate de sistemele sanitar și educațional. Acestea trebuie scoase de sub tutela politicienilor locali și reintegrate la ministerele de resort. Sau privatizate.

Punerea unor sisteme esențiale funcționării unui stat, sub puterea aleșilor locali, care cu toate bunele intenții nu au habar de management sanitar sau educațional, denotă o lipsă de responsabilitate vecină cu penalul. Să lași să funcționeze lucrurile în acest mod în continuare, denotă iar o iresponsabilitate criminală. Nu se mai poate continua în acest mod. E falimentar.

Știu că sunt cuvinte dure, dar se înmulțesc cazurile în presă cu oameni morți la ușa spitalului sau a camerei de primiri urgențe pentru că nu a avut cine să-i salveze.

Închei totuși acest articol cu o notă de adâncă recunoștiință pentru oameni. Oamenii care, deși prost plătiți și sclavagiți ca pe plantația de trestie de zahăr, au ales să rămână în țară și să-și practice meseria, atât cât se mai poate.

Lor le datorez că stau azi relaxat și scriu pe blog.

Mulțumesc dr. Gavrilă și întregului colectiv de la IC Fundeni, dr. Tuhari și colectivului de la Spitalul Județean de Urgență Ialomița.

Pe data de 5 August 2023, în sistemul SEAP, a fost lansată licitația pentru Proiectare și Execuție „Pod peste Prut la Ungheni”, nr [CN1058113].

Pentru cei nefamiliarizați cu proiectul, este capătul estic al autostrăzii A8 Târgu-Mureș-Târgu-Neamț-Iași-Ungheni, care leagă provinciile istorice Moldova, Transilvania, și iată, prin intermediul acestui pod, cu Basarabia.

Este totodată și primul pod nou peste Prut, la nivel de profil de autostradă.

Valoarea investiției este estimată la aproximativ 31,5-32,8 milioane EURO conform datelor publicate în SEAP, fiind finanțată de Uniunea Europenă prin programul Sursa 4 – Proiecte cu finantare din CEF 2 (Mecanismul pentru Interconectarea Europei) – Componenta Mobilitatea Militară.

Procedura licitației are următoarele coodonate de timp:

• depunere oferte până la 13.09.2023 ora 15:00, valabilitate oferte 13.03.2024 ora 00:00
• evaluare calificare și tehnică 08.12.2023 ora 18:00
• evaluare financiară 08.12.2023 ora 18:00

Practic, dacă după atribuirea unui câștigător nu vor exista contestațiile legale în termen de 15 zile, putem spera la semnarea unui contract la început de 2024.

Proiectul prevede 6 luni perioada de proiectare, ceea ce înseamnă că la jumătatea lui 2024 ar putea intra în execuția propriu-zisă.

Proiectul prevede 18 luni de execuție, ceea ce înseamnă că la final de 2025 am putea circula pe podul Ungheni.

Proiectul prevede 60 de luni de garanție.

Bineînțeles, acestea sunt previziuni super-optimiste, ce presupun ca totul să meargă la modul ideal, adică la licitație să avem ofertanți, să nu fie contestații, iar proiectul să decurgă fără sincope. Evident dacă se intră în jocul licitațiilor, nimeni nu poate prevedea nimic, pentru că „dansul” în justiție poate dura luni sau chiar ani. Dar să nu umbrim entuzismul acestei știri importante cu gânduri negative.

Un ultim detaliu: pentru că restul de loturi ale A8 sunt în stadii mai incipiente ale proiectului, adică în studiu de fezabilitate, acest pod va avea o descărcare temporară pe malul românesc al Prutului, pentru a putea fi folosit până este gata și lotul Iași-Ungheni al A8.

La final, să lăsăm ochii să se bucure cu planșele proiectului, iar creierul să descopere detaliile constructive:

1. Am ajuns să naștem pe stradă pentru că nu ne pasă.

Această țară și acest popor suferă încă grav de racilele mentale ale comunismului, adânc implantate în mentalul colectiv în zeci de ani. Una dintre ele este lipsa de empatie pentru cei din jur.

În comunism, dacă voiai să supraviețuiești, avei de urmat o regulă simplă, regula „fiecare pentru el”. Cum începea să-ți pese de diverse chestii erai luat la ochi de partid. „Ce-ți pasă ție?”, „Vezi-ți de treaba ta!”, „Vezi că ăștia ca tine care-și bagă nasul peste tot o termină prost!” erau sfaturi „prietenești” pe care ți le dădeau binevoitorii, ori de la „partid”, ori, dacă nu te potoleai, de la „secu”.

Trebuia să fii docil, să asculți de partid, să nu ai idei, să nu ai inițiative, să fii omul nou, gri și uniform care nu cauzează tulburări. De nici un fel. Pentru că tulburările sunt ceva ce nici un regim dictatorial nu acceptă.

Empatia poporului român se rezumă, în marea majoritate a cazurilor, la apexul propriei burți – iar asta se vede extrem de bine la politicieni. Cum s-a terminat vârful burții, cum s-a epuizat păsarea. Bine, mai există oameni cărora le pasă, eventual, și de membrii familiei. Unora, foarte puțini, le mai pasă și de familia extinsă, eventual de prieteni, posibil și de colegi.

Există și o minoritate, extrem de mică, am estimat-o eu într-un articol la 1 la mie, cărora le pasă și de țară, care iau poziție pe rețele de socializare, care ies la proteste când un politician încearcă să legalizeze corupția, etc.

2. Am ajuns să naștem pe stradă pentru că am înlocuit principiile.

Principiul sănătos după care ar trebui să funcționeze ocuparea unui post public într-o societate, indiferent de nivelul postului, este meritocrația. Și prin meritocrație se pot înțelege următoarele, fără a se limita la ele, vă invit să mai identificați și altele:

• formarea profesională – tu meriți să ocupi un post de tâmplar dacă ai făcut școala de tâmplari, pentru că ai dobândit niște abilități profesionale de a prelucra lemnul.
• experiența – tu meriți să ocupi un post de șef de secție într-un spital pentru că ai cea mai bogată experiență profesională, te-ai întâlnit în zeci de ani de meserie cu toate tipurile posibile de cazuri și situații, și ești pur și simplu cel mai capabil să le faci față
• realizările profesionale – tu meriți să ocupi un post de director al unei instituții publice sau companii de stat dacă ai în spate un CV cu realizări pe poziții de management – fiind bine știut că o poziție de manager (fie el și de spital) este cu totul alta, și necesită altă formare profesională de cât cea de medic. Tu ca manager ai niște obiective de atins, cu niște resurse (buget, colectiv, mijloace fixe, etc) – nu stau să fac acum teoria managementului, sunt alții mai în măsură să o facă.
• reputația profesională – tu meriți să ocupi un post academic sau în cercetare sau universitar pentru că ți-ai dedicat viața sau cariera studiului unui domeniu, ai scris zeci de lucrări, ai descoperit sau inventat lucriri noi și așa mai departe
• o minte sclipitoare, genială – aceștia sunt extrem de puțini și îi racolează mediul privat cu ani înainte să audă mediul de stat de ei, așa că nu vă facți griji pentru ei, au viitorul asigurat

Ați înțeles ideea de bază a meritocrației și a rolului ei în ocuparea pozițiilor în sistemul public.

În sistemul privat, unde eu activez de zeci de ani, treaba asta s-a înțeles de foarte mult timp – nu prestezi, nu pui pâine pe masă, a așa de simplu.

În schimb, la noi, s-a perpetual sistemul PCR. Nu, nu, nu Partdul Comunist Român, ci Pile-Cunoștiințe-Relații, așa cum periorativ era (și în șoaptă, că te legau) denumit partidul unic și minunat.

Sistemul de putere din comunism era unul piramidal, bazat pe loialitate și obediență totală. Ceaușescu avea o nomenclatură (Comitetul Central) – oameni extrem de puternici care făceau legea în țară, veneau apoi secretarii de partid județeni care făceau legea în județ, apoi veneau diverșii directori de diverse. Totul se unea în pumnul de fier al „Cabinetului Doi” – Elena Ceaușescu, unde se luau marea majoritate a deciziilor. Ceaușescu însuși era deranjat doar în cazuri de maximă importanță.

Tot acest sistem de putere avea în comun faptul că accesul la el era destinat strict pe baza apartenenței la partidul comunist. Erai membru PCR – primeai apartament preferențial. Voiai să pleci la muncă în țările partenere – Libia, Irak, Siria, etc? Trebuia să fii obligatoriu membru de partid. Voiai să avansezi pe scara profesională? A, dar nu aveți cum să fiți șef de secție, tovarășu` Gorunescu, trebuia întâi să vă faceți membru de partid. Hai fuguța la etajul 2 la cabinet, vă scoateți carnet și veniți la noi la personal să vă depuneți dosarul.

Ei bine, timp de 40 și ceva de ani, din 47 până în 89, dreptul de a fi șef de secție sau șef de ce vreți voi, a fost înlocuit din profesionalism, experiență și rezultate cu loialitatea (a se citi pupincurismul) de partid.

Din păcate, același principiu se aplică și azi în cazul multor „numiri” pe post. Însuși termenul de „numire” pe post mie îmi provoacă o reacție viscerală. Ce e aia numire? Te uiți așa, de sus, peste o mulțime de oameni care așteaptă înfrigurați, și îl vezi pe Gorunescu. Tu! Te numesc! Fără nici un criteriu, fără nimic, hodoronc-tronc. Îl pun pe ăsta director că e de la noi din partid, e băiat bun și ascultător, că avem nevoie de el să ne rezolve niște chestii, să ne întoarcă niște favoruri, să angajeze pe cine vrem noi, și nu în ultimul rând să facem și noi bani, să ne iasă combinațiile, să facem treabă, că d-aia am câștigat alegerile, nu?

Apexul de la punctul 1, remember?

Această țară nu se va face bine până cănd mentalitatea de loialitate și apartenență de grup (mafiot, de gașcă, de partid, de ce vreți voi) nu va fi înlocuită cu meritocrația, atunci când vorbim de ocuparea unei poziții în ierarhia socială, și nu numai.

Unul din exemplele de care politicienii se feresc ca dracul de tămâie este votul uninominal. Pentru că acolo, iată, ești complet gol și dezvelit în fața electoratului. Tu cu realizările tale. Nu te mai poți ascunde comod în faldurile catifelei roșii de partid, pulpana călduță a grupului nu mai e acolo să-ți împingă ștampila pe buletinul de vot. Ai făcut ceva concret pentru oraș ca să fii consilier, să zicem? Ai dat de mâncare la pisicuțele străzii? Ai plantat un pom? Ai ajutat niște oameni fără speranță? Etc? Ai dovedit empatie și că-ți pasă de semenii tăi? N-ai. Ai lipit afișe și ai pupat cururi.

Iertați-mi vă rog limbajul pe alocuri dur, dar în cazul în care n-ați observat am ajuns să naștem pe stradă. În curând vom fi operați pe stradă de niște binevoitori, iar copii noștrii vor face lecții în stradă cu trecătorii.

Tu ce Românie îți dorești?

Una bazată pe meritocrație și empatie, sau una bazată pe loialitatea de grup?

Pentru că ambele nu pot coexista. Nu mai pot. Va trebui să alegi.

Part of the Memento Mori World Tour, the Grandparents of Synth-Pop had an electrifying and emotional show yesterday, 26^th of July 2023 on National Arena, Bucharest. And a great tribute to the late Andrew Fletcher, one of the founding memebers of DM.

Some random videos, I didn`t filmed much, I rather preferred to enjoy the experience:

DM were, as ussual, despite their age, absolutely fabulous on stage. The show was a total gift for me personally, and I thank them for the passion, dedication, art and sharing with all of us their beautifull souls.

It is their 4^th concert here in Romania and I`ve been to all of them, each time it was a privilege, and I consider myself fortunate to witness their grace.

Some personal thoughts and remarks.

I received the tickets to this concert back in the autumn, as a present from my wife. Thank you again, my love. Yesterday afternoon, looking at the weather reports – we had the second day in a row with 41 Celsius here in Romania – she told me: „My Dear, if I would have known in November that it will be 41 degrees today I would have bought you a different present.”

– Dont worry darling – I replied. There are people now boarding for Rhodos, despite the fact that they are evacuating the island because of the vegetation fires. We should be happy compared to them.

But she was right, the temperature in the stadium, at least in Zone A, was at the limit of bearable. Thousands of bodies packed like sardines, produced even more heat. Add to this the smoke from the cigarrettes, and you get the picture of the smoking house/sauna that we subjected ourselves to. At the middle of the show, just when we purchased some cold water to cope with the heat, rain started. We took shelter under the side roof. The stadium, despite the fact that has a complete cover for rain, wasn`t extending it with this ocasion, I do not know the explanation. They had a rain and thunderstorm notice from the Weather Administration, so they should have been prepared.

We did not have an umbrella, it was against the acces rules, and we have no wish to get completely wet, being the 4^th DM concert here in Romania it wasn`t a new experience to any of us – so reluctantly we decided to leave before the end. Staying in a listening position behind the scene was not possible because of the sound refelections – it was a total audio mess.

Lessons learned:

1. I am too old to go in the middle of the summer at concerts, especially in a standing area :), I will gladly go when the temparetures are humane, and with seats. From September to May, with love.

2. National Arena is an acoustic mess. It was not designed with concerts in mind, this is I think my 3^rd or 4^th concert here, and despite the fact that the audio engineers of DM have performed miracles with the sound (It was way better than the sound of Ed Sheeran in the same arena), my ears were not happy with the results. Bottom line – I will not waste my money again in this Arena (doesn`t matter who comes next – Coldplay in 2024 or whatever other big band) just to hear all the reflections and echoes from the walls. I will buy the CD and listen comfortably back home.

Final thoughts:

I will always remember seing their first video – Stripped, back in the comunism in 86, on a pirated video cassette with MTV clips. I will always remember the nights in the 90`s listening and dancing the tracks from the Violator in the Cișmigiu „Depechoteque” – a Bucharest portmanteau for Depeche and discoteque. I will always remember all their shows here in Romania and the countless nights and parties filled with their music, throughout my entire adult life.

Thank you DM for being part of my life!

I’ll always remember „the shoes” of Dave Gahan, that he generously offered us yesterday in Bucharest. „Try walking in my shoes” is a genuine example of the metaphores that DM music is filled with, from beginnig to the end, a perfect embodiment of their art and soul.

Un eveniment trecut poate cu vederea de mulți, Sir Elton Hercules John (pe numele său de botez Reginald Kenneth Dwight) a avut aseară concertul de goodbye, la Stockholm.

76 de ani.
La 3 ani a început să cânte la pian.
La 15 ani cânta la pian într-un pub și câștiga primii lui bani din muzică, 35 de lire sterline pe săptămână.

Cariera sa muzicală se întinde pe 7 decenii, anii 60, 70, 80, 90, 00, 10, 20.

Elton John are la activ 140 de single-uri ca main artist și multe alte colaborări, 31 de albume de studiou și multe altele live, compilații, sountrack-uri, colaborări, etc.

Despre cariera lui s-a scris atât de mult – resursele sunt mai sus în link-uri, așa că voi aminti, foarte pe scurt, hit-urile de no. 1 din diverse țări, practic succesele sale de top de-a lungul deceniilor (fie-mi iertat dacă am ratat vreunul, sunt foarte multe):

1972 – “Crocodile Rock“

1973 – “Daniel“

1973 – “Goodbye Yellow Brick Road“

1974 – “Bennie and the Jets“

1974 – “Don’t Let the Sun Go Down on Me“

1974 – “The Bitch Is Back“

1974 – “Lucy in the Sky with Diamonds“

1974 – “Philadelphia Freedom“

1975 – “Island Girl“

1976 – “Don’t Go Breaking My Heart“ (with Kiki Dee)

1980 – “Little Jeannie“

1983 – “I’m Still Standing“

1985 – “That’s What Friends Are For” (with Dionne Warwick, Gladys Knight & Stevie Wonder)

1985 – “Nikita“

1988 – “I Don’t Wanna Go on with You Like That“

1990 – “Sacrifice“

1991 – “Don’t Let the Sun Go Down on Me” (live) (with George Michael) – una din capodopere

1992 – “The One“

1994 – “Can You Feel the Love Tonight“

1995 – “Believe“

1997 – “Something About the Way You Look Tonight“
“Candle in the Wind 1997” – numărul 1 absolut în toate țările – piesă în memoria Lady Diana

2002 – “Sorry Seems to Be the Hardest Word” (with Blue)

2003 – “Are You Ready for Love” (remix) (with Ashley Beedle)

2005 – “Ghetto Gospel” (Tupac Shakur featuring Elton John)

2021 – “Cold Heart” (with Dua Lipa and Pnau)

2021 – “Merry Christmas” (with Ed Sheeran)

2022 – “Hold Me Closer” (with Britney Spears)

Pentru mine personal a fost, este și rămâne unul din titanii muzicii moderne, care mi-a însoțit toată viața. M-am născut cu piesele lui, adolescența mea a fost presărată cu muzica lui, nu mai zic de anii de radio, apoi mai tot mileniul 3 a fost prezent și a punctat, deși discret, ca un sir ce este.

Las și eu posterității acest articol ca modest omagiu pentru acest om extraordinar.
Mulțumesc pentru muzică și pentru lecția de viață, Elton John!

Am putut trage niște concluzii personale:

– Putin a fost umilit public. Din postura de tătuc, țar, Alfa și Omega al Rusiei, s-a ales praful. A ieșit speriat la televizor cerând încetarea rebeliunii, iar acordul de încetare a poveștii a fost negociat strălucit de Lukașenko, care acum e pe cai mari.

– Ministerul de război al Rusiei a fost umilit public. Wagner a „cucerit” sute de kilometri de teritoriu și două orașe de peste 1 mil locuitori în doar 24 de ore, din care unul (Rostov-pe-Don) este cartierul general și hub-ul de aprovizionare al frontului din Ucraina. A, și în timp ce făcea asta a dat jos și niște elicoptere și un avion de supraveghere electronică. A, și nu pățește nimeni nimic, viețile pierdute și pagubele materiale de sute de milioane de dolari au fost trecute la victime colaterale – așa e în război.

-Serviciile secrete ruse (în principal FSB) au fost încă o dată luate prin surprindere – aproape totală aș putea spune, fiind un indicator foarte bun al nepotismului, servilismului și deprofesionalizării din sistem, care este una din principalele efecte ale unei dictaturi. Se instalează în funcții de conducere oameni servili, acesta fiind criteriul, nu profesionalismul.

– Ucraina a înțeles foarte bine că rușii nu mai au nici un fel de rezerve militare în adâncime, practic ce există acum prezent pe frontul din Ucraina este toată armata rusă activă și capabilă de luptă. Cei 1 milion de militari cu care se laudă numeric Ministerul de război rus sunt ori personal tehnic, ori alocați la arme de unde nu pot fi scoși (nucleare, aviație, flotă, etc) ori, mai mult ca sigur, o haită enormă de funcționărime care a căpușat foarte adânc și oligarhico-mafiot sistemul de apărare.

– Ucraina a mai înțeles și că tehnica de luptă rusească prezentă pe front este cam toată cea disponibilă, din moment ce Kremlinul a folosit camioane portocalii umplute cu nisip și excavatoare să sape șanțuri în șosele, în loc să trimită tancuri și avioane pentru a neutraliza din fașă lovitura. Nu mai e nimic disponibil în „marea Rusie” pe adâncime, care să mai poată fi adus pe front. Aștept cu interes meme-uri cu camioane portocalii blocând calea tancurilor Abrams, Leopard și Challenger.

– Rusul de rând a primit, dintr-o sursă extrem de apreciată – Prigojin – adevărul gol-goluț despre războiul din Ucraina. Adevăr pe care Putin și FSB-ul s-au chinuit 1 an și ceva să-l ambaleze propagandistic. Și anume că este un război de agresiune, neprovocat, în care se trimit la moarte sigură zeci și sute de mii de ruși, inutil. Mai mult ca sigur după această tentativă de lovitură de stat, ritmul înscrierilor benevole în armata rusă va pica abrupt, și procentul rușilor care susțin „operațiunea militară specială” va pica la fel de abrupt. Încă o dată susțin ceea ce am susținut de la bun început că unul din scenariile plauzibile de oprire a acestui război va fi atunci când rusul de rând se va constitui într-o masă critică de nemulțumire care să constrângă Kremlinul să retragă trupele.

Poate cel mai important: Există în Rusia niște forțe destul de mari – să nu ne amăgim că Prigojin e singur în povestea asta, un fel de Robin Hood împotriva tuturor, iar fisurile dintre ele tocmai au devenit vizibile din satelit.

„Marele imperiu rus” nu e altceva decât un vulcan pe cale de erupție, ținut în loc de un dop de magmă fierbinte, pietrificată, care s-a crăpat momentan și a eliberat nițel presiunea gazelor sulfuroase. Ca la orice vulcan activ, poate avea loc o erupție de lavă liniștită -varianta ideală, sau, dacă dopul de piatră e prea bine înfipt în conul vulcanic, se poate întâmpla o explozie catastrofică, de tipul Krakatoa 1883, care poate distruge complet vulcanul.

De asta din urmă mie personal mi-e teamă.

E weekend, e vară, iar la Radio Joy iubim intelectual, așa că dai play la un text poetic recitat cu dicție impecabilă de o actriță, pe ritmuri deep house.

Ești teleportat instantaneu pe o plajă boemă cu sufletul pereche lângă tine, briza dimineții răsucește ușor umbreluța cocktailului în culori curcubeu, fundalul murmurat al valurilor acompaniază în surdină această bombonică muzicală de relaxare:

Slobozia va beneficia de un nou pasaj rutier în zona Kaufland.

În sistemul de licitații electronice SEAP, CNAIR .S.A a publicat anunțul de participare CN1053949 – Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect pentru Autorizarea Lucrarilor de Construire pentru realizarea obiectivelor de investitii: Lot 1, Lot 2, Lot 3, Lot 4.

Cele 4 obiective (loturi) sunt:

Lot 1: „Intersectie denivelata Centura Bucuresti cu localitatile Dragomiresti si Chiajna”;

Lot 2: „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 1 km 61+900 cu DJ 129”;

Lot 3: „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 2A km 62+700 cu DN 2C km 81+150 (Slobozia) ”;

Lot 4: „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 12 km 26+650 cu trecere la nivel cu calea ferata M400 – Malnas”

Pe noi ne interesează în mod special lotul 3, este vorba de intersecția cu sens giratoriu „de la gară” sau „de la Kaufland”, așa cum este cunoscută de localnici zona respectivă.

Am extras pentru cititorii blogului din documentația publicată în sistemul SEAP paragraful esențial:

Așadar, se intenționează denivelarea traficului principal de pe DN2A, ceea ce ar rezulta într-un traseu aproximativ ca cel marcat cu linie roșie mai jos:

Valoarea contractului pentru SF și PTAC (asta e bine fezabilitate + proiectare într-un singur pas – N.R.) este de 3.439.390,3 RON, din care 864.068,1 pentru „Lotul 3”, în jur de 170.000 EUR. Fără să fiu de meserie mi se pare o sumă decentă, probabil mare parte din ea va fi consumată pe studiile geotehnice și lucrarea de proiectare de detaliu.

Perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat pe 25 mai 2023, sunt doi ofertanți în evaluare, ce are termen de finalizare 22.08.2023 ora 18:00.

Monitorizăm cu interes și acest nou proiect care cu siguranță va fluidifica traficul din zona de vest a Sloboziei, destul de aglomerat și poluant în ultimii ani.

Adică, după zeci de ani de așteptare, s-a. S-a inaugurat, s-a deschis, s-a dat în trafic, ca să citez doar câteva din titlurile entuziaste ale presei care a relatat fericitul eveniment. Mai pe scurt s-a.

La o zi distanță de la tăierea panglicii, de la care am lipsit motivat, mai pe seară apuc să filmez sensul Călărași-Slobozia:

Plusuri:

• Face o foarte mare economie de timp pentru trafic, prin bariera Drajna treceau uneori și 95 de trenuri zilnic, bariera era pusă în medie 6 ore/zi
• Progresul a fost rapid și pasajul a fost dat în trafic înainte de termen
• Calitatea execuției este bună
• O nouă posibilitate atractivă de petrecere a zilelor de vară se deschide acum slobozenilor (și nu numai lor), odată cu inaugurarea pasajului Drajna. Doar 3 sferturi de oră te despart de exemplu de plaja Podul 4 de pe brațul Borcea:

*traseu de 46 min din centrul Sloboziei până la plaja Podul 4 de pe brațul Borcea

Minusuri:

• Mai e de lucrat la semnalizarea rutieră – la min 0:27 se vede doar o limitare la 40 km/h, lipsește cea de viteză maximă la finalul curbei – realizabil fără prea mare efort
• Giratoriul dinspre Slobozia nu e cea mai fericită soluție, am mai scris despre asta, se puteau face bretele de accelerație/decelerație cu o bretea dublă de ocolire (pt sensurile Călărași- Dragalina și Dragalina – Slobozia) pe sub prima deschidere de la nord. Probabil când valorile mari de trafic de pe viitorul TransRegio vor depăși capacitatea unui giratoriu, fie el și cu două benzi, se va lua în calcul această variantă de optimizare. Realizabil cu ceva costuri, nu mici.
• Nu e neapărat un minus, ci mai degrabă o ciudățenie. Rosturile de dilatație sunt conectate la restul pasajului prin niște pante perpendiculare pe direcție de deplasare, care produc niște mini văi lungi de câțiva metri, care sacadează nițel pe verticală vehiculul, nederanjant la viteza de proiectare. Nu am mai văzut această soluție tehnică nicăieri până acum, nu îi înțeleg rostul și nici motivul. Poate un inginer de drumuri și poduri ne poate lămuri și explica această „invenție”.

De final, se cuvin felicitări și mulțumiri:

• Vouă tuturor, a voastră presiune publică pusă constant pe autorități, factori de decizie și politicieni a dat rezultate. Filmări, postări, grupuri pe rețelele sociale, petiții, articole de presă, interpelări în parlament, etc, toate aceste activități civice au creat o masă critică ce a forțat politicienii aflați vremelnic la cârma țării să pună pe agenda publică realizarea pasajului. Să nu credeți că fără tot acest imens angrenaj public de nevoi și nemulțumire, ar fi ridicat vreunul vreun deget.
• Vouă tuturor, fără ai căror bani nu se putea face acest pasaj – chiar dacă au fost majoritar fonduri EU, fiecare dintre voi contribuie prin bugetul național la o părticică mică din bugetul EU. Așadar, mulțumiri tuturor contribuabililor români pentru această investiție.
• Bineînțeles, mulțumiri celor care au trudit, cu sudoarea minții sau a spatelui, la acest pasaj. De la vlădică la opincă. De la cel mai neînsemnat zilier al constructorului Arcada până la șeful de șantier și patronat, trecând prin colectivele de proiectare și implementare din companii și ministere, mergând până la directori, oficiali locali sau județeni, miniștri, parlamentari, fiecare a avut partea sa de contribuție și merită mulțumiri și aprecieri.

De final, deși entuziasmul și bucuria personale legate de acest obiectiv îndelung așteptat sunt la cote maxime – am fost unul din promotorii online ai acestei investiții – nu pot să nu remarc faptul că este doar o primă cărămidă pusă la viitorul TransRegio Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu. Vom continua să monitorizăm acest drum aici pe blog, pe forumul Asociației Pro Infrastructura și pe Facebook.

România are nevoie de minim 2000 km de autostradă și drum expres, iar un optim ar fi de 3000 km. De asemenea, România are nevoie de o rețea de drumuri naționale care să satisfacă valorile în creștere de trafic, de poduri noi peste Dunăre – sunt 5 noi variante în discuție, de căi ferate moderne, gări și material rulant nou, de navigație tot timpul anului pe Dunăre, porturi și aeroporturi adaptate traficurilor în creștere.

Trăim o perioadă epocală și fără precedent în istoria României de investiții în infrastructură, nu doar rutieră, ci de toate tipurile, și este datoria noastră, a tuturor, public și oficiali, să ne asigurăm că folosim la maxim toate oportunitățile pe care liniile de finanțare EU ni le pun practic pe tavă. Țara se poate dezvolta doar dacă sistemul circulator al economiei – transporturile – este dezvoltat la maximul posibil.