Slobozia va avea 8 stații publice, conform hotărârii HCL 13/28.04.2022, disponibilă aici.
Stațiile vor fi de tip dual, încărcare curent continuu 50 kW și încărcare curent alternativ 22 kW. Fiecare va avea două puncte de încărcare, ceea va crea 16 puncte de încărcare simultană în oraș.
Acestea vor fi poziționate după cum urmează (locațiile sunt poziționate conform coordonatelor GPS din hotărâre, ele vor fi la câțiva metri/zeci de metri, nu dați cu pietre dacă unele apar ușor decalate):
- Bulevardul Chimiei – spațiu verde – aliniament stradal, în apropriere de hotel Select (sunt prevăzuți 25 m LES – linii electrice subterane)
2. Bulevardul Cosminului – Parcare Tribunal Județean (30 m LES)
3. Aleea Tipografiei – spațiu verde – scuar (3m LES)
4. Parcare strada Alexandru Odobescu (3m LES)
5. Stația epurare DN2A (20m LES)
6. Strada Gării – Piața Gării (branșament existent)
7. Teren Intravilan – Zona industrială platforma IMM Vamă (branșament existent)
8. Baza de garare și reparații transport public – Șoseaua Amara nr. 3 (branșament existent)
Este un început, deși timid, foarte necesar, pentru că Slobozia era foarte în urmă la acest capitol. Așteptăm cu interes finalizarea proiectului, precum și răspunsul mediului privat, știut fiind faptul că cele mai potrivite momente pentru încărcarea mașinilor electrice sunt cele petrecute la cumpărături. Deocamdată, singura stație publică este cea din parcarea Kaufland, dar cu siguranță vor urma și altele.
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes