Pe 18 Mai, românii sunt chemați la urne într-un moment de răscruce. Nu este doar o alegere între doi candidați. Este o alegere între două direcții radical diferite: una care ne conduce spre modernizare, prosperitate și demnitate europeană – și alta care ne poate arunca înapoi, într-un trecut de izolare, sărăcie și nesiguranță.

Nicușor Dan reprezintă continuitatea drumului nostru euro-atlantic – o Românie ancorată în valorile europene, în parteneriatul strategic cu Statele Unite, în economia de piață și în statul de drept. Nu este un politician al lozincilor, ci un om al cifrelor, al muncii și al onestității. România are nevoie de un președinte care înțelege complexitatea administrației și care poate garanta stabilitatea și predictibilitatea economică. Sub o astfel de viziune, investițiile pot continua, locurile de muncă pot crește, iar viitorul copiilor noștri poate rămâne în România, nu în emigrație.

De cealaltă parte, avem un candidat care clamează „suveranismul” – nu-i scriu numele, pentru că el însuși a declarat că nu candidează pentru el, ci pentru altcineva. O marionetă nu are nume. Ceea ce contează este discursul și agenda pe care o promovează: naționalizări, concedieri, propagandă anti-europeană și o admirație fățișă pentru modele autoritare. În locul unei economii libere, propune un control de stat care alungă investițiile. În locul apropierii de Occident, ne împinge spre o Rusie autocratică, izolată și coruptă. Și, ca un simbol al disprețului față de propriul popor, își exprimă public bucuria atunci când cetățenii români pierd dreptul la liberă circulație. Promite o „ardere a răului”, dar ne lasă impresia că vrea, de fapt, să ardă țara – cu noi toți ca lemn pe foc.

Nu ne putem permite să tratăm aceste alegeri cu indiferență. Tăcerea noastră poate însemna victoria regresului, a fricii, a haosului. Votul tău, al fiecăruia dintre noi, contează. Este cea mai puternică armă democratică pe care o avem.

Pe 18 Mai, nu votăm doar pentru un om. Votăm pentru o direcție. Pentru identitatea noastră. Pentru viitorul nostru.

Alege România care construiește, nu România care distruge.
Alege Europa, nu Estul autoritar.
Alege viitorul, nu trecutul.
Alege să votezi. Alege România ta.

Context istoric:

• După Războiul de Șapte Ani (1756–1763), Marea Britanie avea datorii uriașe.
• Londra a decis: coloniile americane, care beneficiaseră de protecția britanică în timpul războiului, trebuiau să contribuie la plata acestor datorii.
• De aici a început ideea de a impune taxe noi coloniștilor.

Mini-cronologie

1764 – Sugar Act. Taxe stricte pe zahăr și melasă din colonii. Începe nemulțumirea.

1765 – Stamp Act. Taxe pe toate documentele, contractele și ziarele. Primul boicot serios al coloniștilor.

1766 – Declaratory Act. Parlamentul britanic afirmă că are dreptul să legifereze pentru colonii „în toate cazurile”.

1767 – Townshend Acts. Alte taxe pe sticlă, plumb, hârtie, vopsea și ceai. Coloniștii intensifică boicoturile.

1770 – Masacrul din Boston. Soldați britanici ucid 5 civili. Tensiunile explodează.

1773 – Boston Tea Party. Coloniștii aruncă în mare încărcături de ceai ca protest împotriva taxei pe ceai.

1774 – Intolerable Acts. Marea Britanie răspunde dur, colonii și mai furioase.

1775 – Încep luptele (Lexington și Concord). Primele focuri din Războiul de Independență.

4 iulie 1776 – Declarația de Independență. Nașterea oficială a Statelor Unite ale Americii. Imperiul britanic pierde cele mai importante, prospere și promițătoare colonii. Este începutul sfârșitului.

Revenim în prezent. Început de secol XXI.

Statele Unite ale Americii, slăbite economic după criza financiară din 2007–2008, apoi după pandemia de Covid-19 și afectate de o serie de politici externe dezastruoase — vezi retragerea din Afganistan —, adoptă un curs protecționist.

Privite printr-o lentilă istorică, SUA nu sunt un imperiu clasic, construit pe colonii, ci un imperiu economic. Controlează comerțul mondial, domină prin cea mai puternică monedă — dolarul —, prin cele mai influente bănci, fonduri de investiții și acorduri comerciale globale. Peste această putere economică se suprapune forța militară impresionantă, proiectată de peste 70 de ani în cadrul alianței NATO — umbrela sub care Europa, devastată după al Doilea Război Mondial, a avut șansa de a renaște și prospera.

Însă, toate acestea par să se apropie de un sfârșit.

Statele Unite amenință cu retragerea treptată a sferei lor de influență militară din Europa și cu pivotarea strategică spre Indo-Pacific. În același timp, SUA își taxează acum propriile „colonii” economice — partenerii tradiționali — într-o încercare disperată de a readuce bani și producție pe teritoriul național. „Colonii” care vor riposta, la fel cum au făcut-o coloniile americane față de tronul britanic, și nu este exclus scenariul în care să-și dorească independența completă față de Washington, economică și militară..

Ce va urma?

Dacă această politică protecționistă va continua, există toate șansele ca siliconul american — simbolul supremației tehnologice — să urmeze același drum ca zahărul britanic din secolul XVIII.
Și, odată cu el, imperiul economic american ar putea să apuce calea căderii, asemenea Imperiilor Britanic, Roman sau Spaniol.

”Americanii sunt pe aceeași pagină cu rușii, ei vor să destabilizeze Europa”.

„Este vital important pentru Trump, ca și pentru Putin, să nu existe o armată europeană. Ca Europa să nu fie autonomă strategic, să aibă propria ei politică.”

„Europa este foarte bogată, are populație multă, are bani foarte mulți. Și este în momentul ăsta ca o plăcintă mare pe masă. Plăcinta asta nu se poate apăra singură. Trebuie să creezi armată. Ca să creezi armată durează câțiva ani și îți trebuie voință politică serioasă. Și în primul rând îți trebuie să nu fii sabotat tu din interiorul Europei de tot felul de partide d-astea dubioase suveraniste, ba pro-ruse, ba pro-americane.”

„În fața mesei sunt trei găligani. Golanii cartierului. Statele Unite, Federația Rusă și-o să apară și China, e evident.”

„Europa trebuie să gândească strategic, și să caute o soluție. Băieții mari, bătăușii clasei, vor s-o prindă și să-i fure bănuții din ghiozdan, mâncarea, să-i pună fusta-n cap fetei. Și (Europa n.r.) trebuie să se apere într-un fel.”

„Istoria nu mai are răbdare cu noi, ne-a prins în fundul gol.”

Am extras pentru voi câteva idei care pe mine m-au cutremurat, din excelentul interviu luat de ProTV profesorului Armand Goșu, unul dintre istoricii dedicați sferei rusești.

Interviu pe care vă invit să-l urmăriți în continuare, intitulat sugestiv „Este posibil ca NATO să dispară? Armand Goșu: ”Da. Orice se poate întâmpla” :

Zilele astea am aflat cu toții că Elon Musk a luat-o razna. Probabil o fi vreo caracteristică a oamenilor geniali – n-am de unde să știu că nu sunt – faptul că le funcționează creierul la turație mare, până se prăjește ceva.

În fine, au început deja să apară și reacțiile, după salutul nazist al lui Musk, precum și după luările de poziție în favoarea extremismului. Care de care mai haioase, și mai aducătoare aminte a istoriei triste a nazismului:

Toate bune și frumoase, până când lumea începe să o ia personal, și diverse cunoștințe încep chiar să îți trimită meme-uri cu tesla, de parcă ai fi tu de vină pentru acțiunile altuia. Sau se oferă să-ți cumpere abțibilduri cu „I bought this before Elon went crazy”.

Unii se simt așa de vinovați, încât au schimbat sigla mașinii, aici un Model S cu emblemă de Mazda:

Eu nefiind Isus Cristos, nu mă simt obligat să iau pe umerii mei povara păcatelor altora. Minunile s-au săvârșit acum 2000 de ani și cam aia a fost. Am fix aceeași durere despre acțiunile lui Elon Musk, care by the way mai este acționar la Tesla vreo 12,8-13%, cam cât au posesorii de VW, Porsche, Seat, Skoda, Cupra, Porsche, Lamborghini, Bentley, Audi și alte branduri că Ferdinand Porsche i-a făcut mașini și tancuri lui Adolf Hitler.

Da da, fix lui, nazistul suprem, criminalul ăla care e responsabil de exterminări în masă a milioane de evrei, și de scufundarea Europei într-un război care a șters alte milioane de vieți și a redesenat harta lumii pentru mulți ani.

Notă: VW Ag este deținut încă de familiile Porsche/Piech cu cu 31,9% capital dar 53,3% voturi, prin vehiculul financiar Porsche Automobil Holding SE.

Pentru posesorul de Skoda care mă întreabă superior când îmi vând Tesla, și care evident nu a citit o carte de istorie, am rugat Chat GPT-ul să-mi facă un rezumat al colaborării dintre Ferdinand Porsche și Adolf Hitler, rezumat pe care n-o să-l găsiți pe pagina oficială a brandului.

And it goes like this:

„Ferdinand Porsche a lucrat îndeaproape cu Adolf Hitler în timpul regimului nazist. Porsche a fost un inginer auto influent și fondatorul companiei de automobile Porsche. Cea mai notabilă colaborare a sa cu Hitler a fost dezvoltarea Volkswagen Beetle, cunoscut inițial sub numele de Kraft-durch-Freude-Wagen (Mașina Forță prin Bucurie).

Puncte cheie ale colaborării lor:

1. Proiectul Volkswagen Beetle:
   • În anii 1930, Hitler își dorea o „mașină a poporului” (Volkswagen), care să fie accesibilă și practică pentru germanii de rând.
   • Ferdinand Porsche a fost desemnat să proiecteze această mașină, care mai târziu a devenit celebrul Volkswagen Beetle.
2. Rolul în efortul de război al Germaniei naziste:
   • În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Porsche a fost implicat în proiectarea vehiculelor militare pentru armata germană, inclusiv tancurile Tiger I și Tiger II, precum și distrugătorul de tancuri Elefant.
   • Fabrica Volkswagen, destinată inițial producției Beetle, a fost reconvertită pentru a construi vehicule militare, precum Kübelwagen (similar cu un jeep militar) și Schwimmwagen (un vehicul amfibiu).
3. Consecințele de după război:
   • După război, Ferdinand Porsche a fost arestat de autoritățile franceze, acuzat de crime de război din cauza implicării sale în mașinăria de război nazistă.
   • A petrecut aproximativ 20 de luni în închisoare, dar nu a fost niciodată judecat sau condamnat.

Deși realizările inginerești ale lui Porsche sunt larg recunoscute, relația sa strânsă de lucru cu regimul nazist și implicarea în producția de război reprezintă aspecte semnificative ale istoriei sale.”

Vedeți vreun posesor de Audi sau Porsche chinuit de flăcările de la Auschwitz? Nu? Nici eu. Și atunci de ce ar trebui să mă simt eu vinovat de vederile politice ale lui Musk?

Așadar, haideți să facem o diferență între om, companie și produs, și să nu mai învinovățim oamenii că își cumpără un anumit produs.

Și mai presus de asta, nu e nevoie să ne simțim vinovați pentru păcatele altora, și să ne vindem Teslele cum a făcut de exemplu Cheryl Crow. Așa cum am spus mai sus, minunile s-au terminat acum niște mii de ani.

Peace.

Acest blog post este continuarea ep. 17 de aici.

Episod 17 în care precizam care sunt articolele (40 și 78) din noua propunere de regulament cu care nu sunt de acord, respectiv limitarea dreptului persoanelor juridice de a concesiona un loc de parcare, anularea prelungirii acestor contracte și pierderea dreptului de prelungire pentru cei care au două locuri.

Ei bine, postarea mea, prin care invitam concetățenii să scrie puncte de vedere, a avut succes. Încă 4 puncte de vedere scrise au apărut pe site, s-a generat o dezbatere online publică intensă, inclusiv cu un punct de vedere al dl. primar la postarea mea, finalizată cu decizia primarului Alexandru Potor de a organiza o dezbatere publică pe acest proiect.

O inițiativă pe care personal o salut, felicitări!

Cred cu tărie că problemele orașului se pot rezolva și printr-un dialog între edili și cetățeni, care sincer să fiu, a cam lipsit. Orașul are niște probleme structurale, printre care amintesc no. 1 apa nepotabilă – conform unui sondaj organizat pe grupul de FB „Vrem apă curată la Slobozia” a reieșit că 97% dintre respondenți nu o folosesc pe post de apă potabilă.

Apoi avem canalizarea, străzile, spațiile verzi, pomii tăiați fără discernământ, și un număr de probleme funcționale – curățenia, ordinea publică, haosul de pe șosele, și multe altele. Aștept cu mare interes o dezbare publică pe tema calității apei furnizate de Urban.

Dar să nu divaghez.

Dezbaterea a avut loc pe 5 Februarie 2025, ora 17:00, la centrul cultural Ionel Perlea. A fost prezidată de dl. primar, au participat dl. viceprimar Gabriel Mușat și dl. administrator public Adrian Mocioniu, precum și edilii responsabilii din aparatul de specialitate al primăriei.

În urma reacțiilor, deja înainte de dezbaterea publică, articolele 40 și 78 fuseseră „amendate” parțial în varianta 3 a proiectului, din data de 29.01.2025- vezi captura de mai jos a site-ului primăriei Slobozia:

În luarea mea de cuvânt am precizat că art. 78, în forma prezentată, nu specifica în mod clar și dreptul de prelungire pentru persoanele juridice, am fost asigurat că se va corecta această omisiune – să vedem. Personal voi fi atent la varianta finală care va fi supusă votului în consiliul local.

Am fost informați că Slobozia are 4895 locuri de parcare de reședință, din care închiriate 4556, și încă disponibile 339. A nu se confunda cu locurile de parcare publice, inclusiv cele de pe arterele rutiere, care vor face subiectul unui regulament separat, care va fi și acele supus în dezbatere publică. Orașul va trebui să decidă dacă, la fel ca în marile orașe, în zona centrală se va institui o taxă pentru parcare pentru locurile publice – o dezbatere care cu siguranță va aduna atât păreri pro, cât și contra.

Am făcut și o propunere în scurta mea luare de cuvânt: să se amplaseze, în parcările cu expunere sudică, copertine cu panouri fotovoltaice, conectate la viitoarea rețea de 8 stații publice pe care primăria le va construi, și despre care am scris aici.

Avantaje:

• folosești pentru fotovoltaice un spațiu nou, în plus față de acoperișurile instituțiilor publice
• obții curent din surse regenerabile, gratuit (după amortizarea investiției) pe care îl vinzi apoi posesorilor de EV-uri. Vei aduce astfel o sursă importantă de venituri la bugetul local.
• creezi niște parcări foarte confortabile, umbrite vara și protejate de zăpadă și polei iarna, pentru care cetățenii îți vor mulțumi.
• contribui la imaginea orașului ca pionier în tranziția către energia verde, decarbonizare și renunțarea la combustibili fosili
• îl vei face astfel mai atractiv pentru noile generații, care pun mare preț pe abordarea eco-friendly

Și înainte de a fi acuzat de idei SF, iată cum au fost realizate aceste „car-porturi” la Silistra, cu stații de încărcare EV pe trifazic ce folosesc pe timpul zilei energia din fotovoltaice.:

Dezbaterea a fost destul de lungă și aprinsă, durând peste două ore. Au fost multe luări de cuvânt, cu probleme mai mici sau mai mari, unele foarte mari – cum ar fi de exemplu oameni care și-ai pierdut locul de parcare de ani buni pentru că soft-ul care trimitea SMS-uri a dat erori cu operatorul mobil, iar omul nu a fost anunțat că urmează să-i expiră contractul.

S-au discutat multe simplificări, inclusiv a modalității de licitație online, prin care, foarte interesant și util, orice supralicitare mărește automat timpul de licitație cu 20 de minute. Se elimină astfel acea nebunie din ultimele secunde ale termenului, când la 22:59:59 se făceau 3-4 supralicitări, și câștiga cel cu reflexe mai bune sau internet/PC mai rapid. Termenul a fost pus la o oră mult mai rezonabilă, ora 18:00, astfel ca toată lumea să poată participa confortabil. Iar dacă cineva licitează la 17:59:59, licitație se prelungește până la 18:20, și așa mai departe.

S-a mai discutat despre flotele comerciale, precum și despre mașinile de marfă și cele de tonaj peste 3,5t sau cele de transport persoane peste 7 locuri. Toate acestea nu vor mai putea ocupa locuri în parcările de reședință.

Dezbaterea a fost transmisă live pe Facebook, și este disponibilă public aici.

Vă invit să citiți ultima variantă a regulamentului propusă pe site, și să vă familiarizați cu noile prevederi ce vor fi supuse votului.

Orașul se schimbă, iar noi trebuie să ținem pasul cu schimbările, pentru a nu veni apoi, post-factum, cu scuza: „Nu am știut”.

Va continua.

Trump este un tip fără scrupule, ne-a demonstrat-o în primul mandat cu vârf și îndesat.

Mă tem că asta în noul mandat va însemna înghețarea conflictului din Ucraina, fără nici un interes pentru pacea de pe continent, ci mai degrabă dintr-un interes meschin pentru industria de apărare americană, care va profita din plin de teama și insecuritatea generată. Și care industrie, va avea acces la cea mai mare pușculiță de pe planetă, cea a UE+UK+etc. Aici e bătaia peștelui. Nu la petrol, acolo sunt cheltuieli fixe, ba chiar în declin în viitor. La pușcoace, sky is the limit. Iar cu cât va fi mai mare sperietoarea de la granițe, cu atât statele vor fi nevoite să bage mai adânc mâna în portofel.

Pentru că o eventuală pace durabilă va însemna reducerea din nou a cheltuielilor pentru apărare și o redirecționare a lor către investiții care aduc profit pe termen lung. Iar Trump nu este interesat de competitori. Este interesat ca toată lumea să vină la sultanul suprem care să împartă mici fărâmituri de la masa lui și să-i satisfacă nevoie de ego uriașă pe care o are.

Dacă Europa vrea să joace inteligent cu Trump, va trebui să facă o echilibristică interesantă între satisfacerea propiilor nevoi și aspirații, și jocul euro-atlantic de securitate care va presupunere să-l țină pe Trump satisfăcut. Good luck on that, pentru că omul va vrea întotdeauna mai mult, e genul de om căruia îi dai un deget și îți ia toată mâna.

Din ce intuiesc din declarațiile lui geopolitice de până acum, main concern este China, nu Rusia. China este adevăratul adversar al SUA, Rusia nu mai există ca economie, ca competitor real pentru USA, nici pe armament, nici pe alte domenii, și-au tras un glonț în picior, economic vorbind, când au luat decizia să invadeze Ucraina. Trump va folosi Rusia doar ca sperietoare permanentă ca să scoată bani din Europa. O Europă care până acum bea vin relaxată în stațiunile de pe malul Mediteranei sub scutul Nato și pentru care cheltuielile militare erau undeva la periferie.

Dolce vita s-a terminat. Vine o perioadă de incertitudini, care vor taxa serios.

E un joc care-i convine la mare fix, și care i se potrivește mânușă.

Mark my words și ne auzim la final de mandat.

LE: Ca să nu credeți că elucubrez fără dovezi, iată-le:

În anul lansării invaziei full-scale în Ucraina, FMS-ul (Foreign Military Sales), mai pe românește exporturile militare ale USA, au fost de 51,9 miliarde USD. În anul următor, 2023, ele au explodat cu 55,9%, până la un impresionant 80,9 miliarde USD.

Exemple de vânzări FMS (Foreign Military Sales) de la guvern la guvern notificate Congresului în anul fiscal 2023 includ:

Polonia – Elicoptere AH-64E Apache, 12 miliarde de dolari

Polonia – Sistem de artilerie cu rachete de mare mobilitate (HIMARS), 10 miliarde de dolari

Germania – Elicoptere CH-47F Chinook, 8,5 miliarde de dolari

Australia – Avioane C-130J-30, 6,35 miliarde de dolari

Canada – Avioane P-8A, 5,9 miliarde de dolari

Republica Cehă – Avioane F-35 și muniții, 5,62 miliarde de dolari

Republica Coreea – Avioane F-35, 5,06 miliarde de dolari

Polonia – Sistem integrat de apărare aeriană și antirachetă (IBCS), 4 miliarde de dolari

Polonia – Tancuri principale de luptă M1A1 Abrams, 3,75 miliarde de dolari

Kuweit – Sistem de apărare aeriană NASAMS cu rază medie (MRADS), 3 miliarde de dolari

Germania – Rachete AIM-120C-8 AMRAAM cu rază medie de acțiune, 2,9 miliarde de dolari

Kuweit – Suport tehnic continuu, 1,8 miliarde de dolari

Bulgaria – Vehicule Stryker, 1,5 miliarde de dolari

Republica Coreea – Elicoptere CH-47F Chinook, 1,5 miliarde de dolari

Japonia – Avioane E-2D Advanced Hawkeye (AHE) pentru avertizare timpurie și control aerian, 1,381 miliarde de dolari

Norvegia – Articole și servicii de apărare legate de elicopterele multi-misiune MH-60R, 1 miliard de dolari

Qatar – Sistem integrat de apărare împotriva aeronavelor fără pilot de dimensiuni mici și viteză redusă (FS-LIDS), 1 miliard de dolari.

Aștept cu interes datele consolidate pentru 2024. Datele sunt oficiale pe site-ul (arhivat) al US Department of State aici.

Toamna lui 1944.

Regele Mihai decide arestarea lui Antonescu, încetarea alianței cu Axa și alăturarea României la Alianță. Detalii istorice aici.

Pe cale de consecință, prin micul sat Blaju (fost Blaj, înființat de Blăjenii care fugeau din Blaj de opresiunea împotriva românilor din regatul Austro-Ungar undeva pe la 1800+), satul natal al tatălui meu – Emil Gorunescu, încep să curgă armatele.

Într-o primă fază elemente ale armatei germane, care se retrăgea haotic, peste dealuri, din zona Curtea de Argeș către valea Oltului. Tata, la vremea aceea în vârstă de 5 ani, îmi povestea că nemții s-au comportat foarte civilizat, cerând voie să intre în curte pentru a-și reface proviziile de apă din puțul de la poartă. Au stat foarte puțin, unul dintre soldați, blond cu ochi albaștri l-a luat pe tata pe genunchi și l-a lăsat să se joace cu părul blond, pe care tata nu-l mai văzuse până atunci – cam toată populația din zonă are părul închis la culoare. Au plecat fără să deranjeze cu nimic familia sau proprietatea, mulțumind la final.

La câteva zile apare armata roșie. Deja aveau o reputație de violatori, așa că toată populația feminină a Blajului a fugit în pădure, cum o făceau de sute de ani când veneau invadatorii. Bunica l-a luat pe tata de mână, abandonându-i pe cei doi frați ai lui, Victor și Virgil, sugari la acea vreme, într-un pătuț, în grija unchiului Ion aflat întâmplător în vizită, care bătrând fiind în baston a rămas să-și înfrunte soarta.

După cum vedeți din harta post-factum de mai sus, Argeșul a fost undeva la nivelul 2/4 pe scara jafurilor, așadar frica bunicii mele nu era chiar neîntemeiată.

În fine, întră rușii în curte, aud plânsete de sugari din casa mică (vă spun imediat povestea caselor), îl găsesc pe nea Ion în toiag lângă pătuțul cu doi sugari.

-At gde hazaica? (Unde e femeia? – transcriere fonetică aproximativă din rusă) îl întreabă unul dintre rușii mai inteligenți pe nea Ion, făcând conexiunea că dacă există doi noi-născuți, pe undeva prin preajmă trebuie să existe o femeie.

– Hazaica ghermanschi kaput! răspunde nea Ion, care avea doar corpul în baston, nu și creierul.

În fine, văzând rușii că nu au ce să mai scoată de la familia Gorunescu, încep să cotrobăie prin cele două case și acareturi.

Fac aici o mică paranteză cu istoricul familiei.

Bunicul Petre Gorunescu provine de undeva din zona Mușătești, tot din județul Argeș. Face școala de învățători la Pitești și este repartizat învățător în satul Blaj (actual Blaju), aparținând comunei Tigveni, Argeș.

Blaju își trage rădăcinile, cum am spus mai sus, din românii fugiți de opresiunile din Ardeal, ca multe alte localități din nordul județului Arges, exemplu Căpățănenii Ungureni (cei veniți din Ungaria), sau Corbi – cei veniți de la Matei Corbul (Matei Corvin). Despre „bejenie” puteți citi aici și aici.

Acolo, bunicul Petre Gorunescu îi este învățător bunicii mele Maria Donescu, descendenta uneia dintre familiile înstărite din sat, de care se îndrăgostește și o ia de nevastă. Pe vremea aceea, preotul și învățătorul erau fruntașii satului, erau cele mai bune partide, iar oamenii cu stare din sat visau să-și mărite fetele cu un om educat, cu școală. Așadar bunica primește o zestre frumoasă, un lot de casă și teren de câteva hectare, iar bunicul își ia angajamentul să clădească, undeva pe la finalul anilor 30 o casă cu cerdac și hol, cu 3 camere mari. Așa era aranjamentul matrimonial al acelor vremuri, nu râdeți.

Însă vremurile se schimbă iar bunicul pleacă pe front în 1943, iar bunica, nedorind să stea singură cu trei copii în ditamai căsoiul, își face o căsuță țărănească cu o cameră, sobă de gătit și cerdac, ușor de încălzit cu un braț de lemne și în care găsea ea că îi este mai ușor să le gătească copiilor și să aibă grijă de ei. Instinctele materne ale bunicii erau ușor de înțeles dacă vă spun că își pierduse primii doi copii, Dorin de 2 și Ion de 6 ani, la epidemia de holeră din 1938. Așadar, rămasă singură cu 3 copii, tata născut în 39 și cei doi sugari, fără bărbat acasă, decizia ei de a trăi modest e ușor de înțeles.

Revenim la toamna lui 44.

Deși trăia simplu, gospodăria bunicilor era din plin aprovizionată cu de toate, fiind familie de „chiaburi” – etichetă post război, din cauza căreia tata a avut mult timp de suferit – în definitiv, erau o familie de țărani care lucrau pământul, vreo 2-3 hectare, în regim de supraviețuire. Bunicul era, pe lângă învățător, apicultor, pomicultor și un vânător pasionat, rușii golesc rapid rastelul de 12 arme de vânătoare și munițiile, urcă în căruțe tot ce găsesc de valoare: lăzi cu mălai, garnițe cu carne, merinde, și bineînțeles, ceasul deșteptător și radioul Blaupunkt cu baterii de poștă. Davai ceas, davai palton, nu era doar un cuplet satiric al lui Constantin Tănase, ci trista realitate a României din toamna lui 44, așa cum reiese din mărturia tatălui meu și din harta de mai sus.

Rușii găsesc fotografia cu bunicul meu în uniformă de militar în armata regală, și îi apucă pandaxaliile. Că e criminal, că ăștia ne-au omorât pe noi, plus probabil o pleiadă de înjurături pe care le înțelegeau doar ei. Au luat poza înrămată de pe perete, i-au spart geamul și au jucat pe ea cu călcâiele cizmelor. După care, de furie și consumul alcoolului găsit din belșug, au devastat complet cele două case și acareturile, spărgând și distrugând orice obiect de oarecare valoare sau trebuință.

Priviți în ochii acestor oameni. Era acea privire de rămas bun, pentru că nu știai dacă o să mai revii, prin care ai fi vrut să le transmiți celor dragi toate sentimentele tale.

Din poza de rămas bun a lui Petre Gorunescu s-au scos pe hârtie mai multe exemplare, cum era practica pe atunci, pentru că s-ar fi putut să fie ultima amintire cu el. Din copiile de back-up una a supraviețuit cizmelor rusești și se află la loc de mare cinste în colecția mea personală.

Din fericire bunicul s-a întors de pe front și a mai apucat să trăiască mulți ani, până în 1982. N-a vorbit niciodată despre război, probabil ororile trăite pe front au fost mult prea mult. Au fost îngropate odată cu el.

Înapoi în prezent.

2024.

Fix 80 de ani mai târziu după acea toamnă de 1944.

Patru generații mai târziu de Gorunești, fiul meu este aproximativ în aceeași perioadă a vieții în care era bunica mea Maria Gorunescu în 44. Pericolul cizmei rusești pe fotografiile de familie este însă la fel de iminent.

El însă nu se mai desfășoară dur, cu forța, ci insidios, de tip calul troian, prin creșterea și promovarea în ani de zile a unui personaj care să le servească interesele. Sau cel puțin să nu se opună intereselor rusești, să fie inactiv și imobil, și să transforme țara într-o pradă ușoară – ne aducem aminte butada „dacă vin rușii România pică în 24 de ore”.

80 de ani și 4 generații mai târziu, fiul meu și noi împreună cu el, avem însă de ales.

Dăm țara pe mâinile rușilor, vrăjiți de mesajul mesianic al unui guru, care ne picură mieros în urechi exact mesajul pe care vrem să-l auzim, întorcând România 80 de ani în timp? Ajutat de un mecanism socio-electoral de manipulare care a scăpat complet pe sub radarul presei, lumii politice, serviciilor secrete, institutelor de sondare, societății în întregul ei?

Sau ne continuăm drumul euroatlantic spre progres, spre valorile fundamentale de libertate individuală și prosperitate, spre care au tânjit generații întregi sub talpa comunismului, timp de zeci de ani?

Pentru familia noastră alegerea este simplă și evidentă. Nu mai este vorba nici de partide, nici de persoane, nici de personaje, nici de măști. Măștile au căzut.

Sper doar ca alegerea voastră să fie la fel.

Pe 8 decembrie 2024 suntem chemați să ne dăm votul în turul doi al alegerilor prezidențiale. Acest vot este absolut esențial, iar prezența noastră cu mic cu mare, să apărăm sacrificiul bunicilor noștri de pe front este obligatorie. Este un efort atât de mic cu un rezultat atât de mare.

Avem de ales între lumină și întuneric, între Europa și Rusia, între libertate și gulag, între frică și speranță.

Tu ce alegi?

Epilog

Într-una dintre vacanțele mele de vară la bunici, în satul Blaju, de prin anii 80, tata, care văzuse undeva planurile IPTANA pentru rețeaua de autostrăzi, îmi spune, arătând spre dealul Momaia: – Vezi, pe undeva pe acolo va trece autostrada care va traversa munții.

Tata n-a mai apucat să vadă autostrada cu ochii lui, pentru simplul fapt că Ceaușescu, după ce-a făcut București-Pitești s-a oprit, din lipsă de bani. Se face acum, grație fondurilor masive ale Uniunii Europene.

Bunicul n-a mai apucat să-i vadă pe americani. Și-a trăit anii bătrâneții într-un regim opresiv care i-a colectivizat și bruma de pământ pe care o avea familia. De dealurile de libertate pentru care luptase pe front aveam să ne bucurăm abia după 89.

Satul Blaju mai are vreo 9 suflete și mai mult ca sigur va dispărea curând, pradă unor continue alunecări de teren, în care dealul curge la vale cu case, pomi, fântâni, biserici.

Dacă austriecii de la Porr se țin de treabă și străpung Momaia cu tunelul de autostradă de pe lotul 4 Curtea de Argeș-Tigveni al autostrăzii A1, este posibil ca undeva prin 2027 fiul meu să meargă pe autostradă de la Slobozia la Tigveni să-și vadă Goruneștii.

Pentru ei, pentru generațiile viitoare, s-a luptat pe front, s-a murit la revoluție, s-a intrat sub o umbrelă de securitate și ne-am alăturat celei mai puternice alianțe economice de pe glob.

Asta dacă România, condusă de un șarlatan cu deliruri mistice, nu virează brusc spre Rusia, iese din UE și Nato și pierde zeci de ani de progres întorcându-se la un mod de viață nesustenabil în mileniul 3.

Presupun că pentru toată lumea opțiunile sunt clare.

Următoarele cuvinte aparțin unui cetățean rus, dl. Konstantin Samoilov, jurnalist și activist rus:

„Acum o mie de zile, Rusia a invadat Ucraina și a început să ucidă ucraineni. De atunci, s-au întâmplat multe. Vladimir Putin a băgat țara în mari probleme. Rusia este cea mai sancționată țară din istoria omenirii. A fost sancționată și izolată de restul lumii din punct de vedere economic, social, sportiv, științific, cultural, în orice mod posibil. Rusia a devenit un stat paria. Dar toate acestea sunt departe de a fi cea mai mare sau cea mai gravă problemă cu care se confruntă Rusia acum. Această problemă este ceea ce se întâmplă în interiorul rușilor de rând. O numesc degradare morală. Țara degradată moral se confruntă cu un viitor întunecat.

O mie de zile. Este un număr înfricoșător. Voi vorbi astăzi foarte mult despre Rusia. Dar, de fapt, este vorba despre Ucraina. Ucraina este victima agresiunii rusești. Singurul lucru de care Ucraina și ucrainenii sunt „vinovați” este că încearcă să se elibereze de Rusia, de influența rusă, și că își doresc să fie liberi, să își decidă singuri viețile. Poporul ucrainean este minunat, prietenos, amabil, ospitalier. Și, de o mie de zile, sunt bombardați și aruncați în aer zilnic. Orașele, localitățile și satele lor sunt distruse. În Rusia, acest lucru este numit „eliberare”. Ucrainenii sunt uciși în fiecare zi. Țara mea face asta. Poporul meu face asta. Știu că să spun „vă rugăm să ne iertați” nu mai este suficient. Pur și simplu, nu știu ce altceva să spun. Și se pare că, din 146 de milioane de ruși, cetățeni ai Rusiei, eu sunt singurul rus care cere iertare. O voi spune din nou și din nou. O voi spune mereu. Ucraineni, dacă vedeți asta acum, dacă mă auziți, vă rog să ne iertați pentru o mie de zile din acest coșmar!”

Este apelul emoționant, tradus și adaptat de mine din blogul lui Konstantin, pe care vă invit să-l urmăriți aici:

Văd că se discută mult în online și în media despre niște ordonanțe care sā “salveze” fermierii afectați de secetă, prin amânarea ratelor la furnizorii de inputuri, bănci și companii de leasing.

Discuția, extrem de complexă și cu multe fațete, este acompaniată pe Digi24 de un tractor care ridică un nor glorios de sol în aer.

Degeaba cereți ajutor de secetă, dragi fermieri, dacă aruncați puțina umiditate din sol, și odată cu ea şi producția agricolă și deci banii, cu lucrări de sol.

Încerc câteva soluții de termen lung, pentru că amânarea ratelor e ceva de moment, care nu va rezolva economic sectorul agricol pe viitor:

1. Una din soluții este no-till, care pe lângă economia de 60-80 l/ha motorină (faceți singuri calculele în bani), vă conservă şi umiditatea din sol, vă conservă materia organică din sol, ba chiar o creşte în primii ani – aici fiind și o întreagă discuție despre sechestrarea carbonului în sol și obținerea de către fermieri de certificate verzi în acest sens, certificate verzi care pot fi de zeci de eur/ha.

Disclaimer: No-till nu este un panaceu universal, dar aplicat corect este benefic financiar. Sunt ferme foarte mari aici în sud, complet trecute pe no-till sau în plin proces de conversie, cu rezultate excelente – PM for details. Am fost în Iunie la Ziua Grâului, eveniment organizat de FAPPR, într-o fermă din județul Călărași, de 6.000 de hectare, complet trecută pe no-till, și credeți-mă, culturile erau superbe.

2. Digitalizarea. Sistemele de farm management (cele bune cum ar fi Cropwise Operations – pm for details) îți vor mai aduce, prin eficientizările operaționale, încă niște zeci bune de EUR/ha, iar dacă vorbim de aplicare diferențiată de îngrăsăminte, apă, semințe, pesticide, poate și mai mult.

3. Educația financiară. Din observațiile mele (și activez de niște zeci de ani în agribussines) este nevoie de foarte multă educație financiarā și managerială. Câți fermieri folosesc două instrumente simple, bugetul și planul de afaceri? Câți folosesc asigurările? By the way, dacă ar fi de dat un OUG – eu pe ăsta l-aș da: Asigurări agricole obligatorii. Așa cum nu ieși cu mașina pe șosea neasigurat, nu ai ce să cauți pe câmp neasigurat. Bineînțeles, va crește pâinea cu x procente pentru că va reflecta costul adițional. Dar nu rămâi fără un sector întreg la o adică.

4. Integrarea pe verticală. Dacă produci doar comodity (să zicem grâu) ești în concurențā cu țări uriașe care produc (Ucraina, Rusia, etc) la o fracțiune din costurile tale. Dacă produci oleaginoase, intri în competiție nu cu colegii fermieri – prețul la floarea soarelui este dictat de producția de ulei de palmier din Indonezia, care face anual 45-50 milioane tone. Trebuie să te gândești serios să adaugi plusvaloare produselor tale agricole. Mulți au făcut primul pas, construindu-și silozuri, câștigând astfel niște zeci de EUR/to. Dar poți merge mult mai departe cu integrarea pe verticală, poți face făină din grâu, apoi paste sau biscuiți. Există conceptul european “From farm to fork” se dau fonduri EU pentru integrarea pe verticală.

Veți spune: Sunt prea mic pentru asta, sau “eu nu știu nimic despre biscuiți”. Total de acord, și aici vine punctul:

5. Asocierea. Prin asociere, de la sute de hectare se poate ajunge ușor la mii, apoi la zeci de mii și chiar la sute de mii. Iar asociația, cooperativa sau uniunea, poate face un siloz, apoi un fnc, o moară, o fabrică de paste sau ulei. Și nu trebuie să se priceapă membrii fermieri la industrie, se angajează de către asociație personal specializat. Asociația poate face nu doar producție complexă industrială, se poate lansa în testare și cercetare, și poate constitui o forță de negociere importantă cu partenerii de afaceri și cu autoritățile, inclusiv guvern și parlament. Sunt astfel de asociații puternice deja în România, care sunt luate în serios.

Am clienți care au plecat de la producție și acum au lanț de restaurante. From farm to fork nu e un slogan sau o poveste, este un fenomen care chiar are loc.

Trebuie, ca țară, să ne gândim la strategii pe termen lung pentru toate domeniile, inclusiv pentru agricultură. Mediul asociativ poate propune astfel de ședințe de brainstorming, care să vină cu soluții concrete la problemele și provocările actuale, pe care mai apoi să le propună spre implementare legislativului și executivului.

Acum niște ani eram într-o vacanță de ski la Bansko. Foloseam taxiurile dimineața pentru a ajunge mai ușor pe pârtie și pentru a evita stresul găsitului unui loc de parcare. Aproape fără excepție, toți taximetriștii din Bansko aveau „la bord” un stick cu MP3-uri (nu apăruse încă streaming-ul) cu compilații ad-hoc cu manele. The original kings of manele cu Copilu de Aur, Salam, Guță & Co. Când mai aflau și că ești român, dădeau mai tare muzica, într-un gest de curtoazie, de a-ți face pe plac pentru că, nu-i așa, îți puneau muzica pe care ei o percepeau ca fiind reprezentativă pentru România. Ușor iritat (vai, cum, manele), zâmbeam de complezență și mulțumeam pentru cursă. După câteva zile de manele puse cu mândrie de gazde, realizez că pentru ei, manelele erau principalul produs de export al României, alături probabil de Dracula. Oriunde te duceai în Europa sau în lume, dacă răspundeai România la întrebarea where are you from, ți se întorcea invariabil răspunsul Dracula, sau Hagi, sau ți se puneau manele în taxi.

Așa că nu e de mirare că ieri, în timpul concertului Coldplay, a aterizat un puști din Bacău, Babasha pe numele său, să facă un moment de fusion rock-manele. Cei din trupă au analizat tendințele de pe YouTube, au văzut că tânărul avea vizionări cam câți oameni au mers la vot duminică (6,9 milioane) și au decis, bazat pe modelul lor de incluziune a unui artist local în show, să îl invite.

Ce nu aveau să știe cei de la Coldplay erau că în societatea română actuală, așa cum e ea, cu bune și cu rele, manele sunt asociate (de foarte mulți după cum s-a văzut din huiduieli) cu lumea interlopă, cu falsele valori (banii și dusmanii, nu-i așa), cu comportamentele belicoase și antisociale.

Mi se pare perfect explicabil, în acest context psiho-social, reacția majorității celor prezenți acolo la prestarea unei manele pe scena concertului. Este o reacție viscerală, emoțională, a trigger-ului unor butoane negative de stres. Și nu sunt ei de vină. Nu trebuie nimeni demonizat, culpabilizat.

Lumea care vine la un concert sau la un eveniment artistic o face pentru relaxare, pentru a ieși din cotidian, pentru vis, pentru idee, pentru că le place mesajul de incluziune, sustenabilitate, trupa, muzica, pentru alte un milion de motive, care au însă un punct comun – dorința de evadare din cotidian, dorința de a experimenta, fie și pentru câteva momente unice, hormonii fericirii alături de semenii tăi.

Vis și dorințe care au fost brusc spulberate (și din relatările celor prezenți efectul apăsător a mai durat minute bune după – era o tensiune palpabilă) de aducerea la prezent, la realitate. Cântatul unei manele a fost pentru mulți ca zgâlțâielile cuiva care te trezește din cel mai dulce somn că întârzii la serviciu, că mai ai de plată 25 de ani la apartamentul mult visat din complexul rezidențial de fite, de unde nici măcar nu poți pleca și scăpa de vecinul de sus care ascultă manele la maxim – pentru că nu-i așa, manelele nu au nici un farmec dacă nu le asculți și cu tot blocul, sau cu toată strada (stereotip. N.R.).

Hormonii fericirii, serotonina, dopamina, sunt înlocuiți instant la auzul ritmurilor orientale, în creierul oamenilor veniți și setați mental pentru altceva, de hormonii de stress, cortizol și adrenalină. Iar răspunsul la stres în aceste cazuri este unul de tip fight/flight/freeze. Unii au huiduit, unii au plecat, unii s-au minunat.

De ce este bun acest episod cu manele la Coldplay?

Pentru că ne face să discutăm, să ne autoanalizăm și posibil, să realizăm niște tipare greșite în baza cărora acționăm.

Ne face să discutăm despre stereotipurile mentale pe care noi ni le-am construit și societatea ni le-a implantat. La școală la ora de muzică ni se preda muzica clasică sau cea corală. De mici eram învățați despre subcultură ca fiind ceva de la marginea societății, din care nu poate ieși nimic bun (stereotip N.R.). Și e bine să stai departe de oamenii ăia, mamă, că nu știi ce ți se poate întâmpla (stereotip N.R.). Media îți arată interlopi petrecând pe ritmuri de manele cu oficiali ai statului, în cadrul anchetelor de corupție (stereotip N.R.)

Poate după mai multe astfel de episoade vom reuși să înțelegem mental, la fel cum am înțeles eu după o săptămână de manele la Bansko, că dacă nu ai aceste blocaje mentale, aceste filtre prin care vezi lumea, aceste stereotipuri, te poți bucura și poți aprecia, muzical, orice gen. Șoferii de taxi din Bansko dansau și se bâțâiau pe manele mai ceva ca dansatoarele din buric la conacele boierilor fanarioți acum 300 de ani. Fotbaliști lui Milano, la fel, rupeau băncile în vestiar pe o manea românească. De ce? Pentru simplul motiv că la auzul acordurilor muzicale foarte armonioase, în organismul lor, neinfluențat negativ de stereotipurile tipic românești, se secretau hormonii fericirii, nu ai stresului.

De ce pentru unii oameni un stimul poate declanșa o reacție pozitivă, euforică, și fix același stimul, una de stres, vă invit să reflectați.

Și poate, cerebral gândind și nu emoțional, niște responsabili cu turismul ar putea include, alături de Dracula, și manelele ca avantaj cultural unic al acestei țări. Nu e simplu să fii nr. 1 în trending pe YouTube, peste Eminem de exemplu. Ar trebui să profităm de fenomenul cultural. Dar pentru asta ar trebui să ne depășim blocajele.

Peace.