Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Thoughts

Cum ar putea fi evitate pe viitor accidente similare cu cel al autobuzului la pasajul Unirii

By on 24/12/2022

Întotdeauna când se întâmplă o tragedie rutieră (și nu numai) sunt mai mulți factori care o favorizează.

sursa imaginii

În cazul accidentului de autobuz de la Pasajul Unirii, soldat cu un deces, eu am identificat următorii factori, lista rămânând deschisă:

  1. Oboseala la volan – șoferul conducea de 16 ore
  2. Necunoașterea înălțimii propriului vehicul
  3. O presemnalizare insuficient gândită (e al 4-lea accident deja de depășire a gabaritului pe înălțime în doar câteva luni) – „nu am văzut indicatoarele” – ar fi declarat șoferul
  4. Un limitator de înălțime proiectat prost, de cineva fără cunoștințe elementare de fizică, care s-a rupt din fundațiile subdimensionate.
  5. Prostia umană.

O să detaliez puțin ultimul punct. O definiție hilară a persistenței în prostie este să repeți să faci același lucru și să speri la rezultate diferite. Pe 10 Septembrie 2022 același limitator a fost lovit de un tir și s-a comportat în același mod.

sursa imagine

Ce credeți, au păstrat design-ul evident fragil. Era evident o chestiune de timp până se ajungea la această tragedie.

Cum punctele 1, 2 și 5 sunt greu de rezolvat, mi-am concentrat atenția pe 3 și 4.

Ce se poate face? Ce se știe?

În USA, în perioada 2007-2017 au fost înregistrate mai mult de 3200 de coliziuni cu pod/tunel, cu costuri estimate la 1 miliard USD.

Există 3 tipuri de sisteme preventive pentru coliziunea cu poduri/tunele:

  1. Active – acestea includ sisteme de tipul detecție precoce, atât în vehicul cât și pe drum
  2. Pasive – semnalizare rutieră, marcaje pe poduri, panouri cu semnalizare variabilă
  3. Atenuare sau sacrificare – includ lanțuri/bare/table atârnate, sau grinzi fixe.

Sistemele active sunt eficiente 50-80%.
Semnalizarea pasivă – 10-20%.
Sistemele de sacrificare – 30-50%.

Costul instalării unui sistem activ – detecția precoce a unui vehicul peste înălțimea admisă – este mai mic decât costul reparării pagubelor rezultate din coliziuni.

Toate aceste informații și link-urile spre diversele studii, strategii, analize și rezultate sunt sintetizate într-un adevărat compendiu aici.

În Noua Zeelandă, s-a constatat că fenomenul este foarte extins și există o multitudine de măsuri care pot fi implementate pentru a limita sau reduce evenimentele de tipul lovirii podurilor. Ca fapt divers, au constatat că 32% din șoferi nu-și cunosc înălțimea vehiculului, 56% nu sunt preocupați de existența podurilor joase în selectarea rutei, 10% au folosit navigația, 31% nu au primit nici o recomandare de la angajator – vorbim aici evident de șoferii profesioniști ce au lovit poduri.

În UK „Grinzile de protecție împotriva coliziunii sunt instalații concepute pentru a absorbi forța de la un vehicul care impactează și astfel a proteja structura unui pod. Ca atare sunt în general construite în culeele podurilor existente deoarece Legea 18/1980 a autostrăzilor nu permite suporturi independente peste autostradă, deoarece ar crea un suplimentar și evitabil pericol pentru trafic.”

Extras din documentul „Prevention of Strikes on Bridges over Highways A Protocol for Highway Managers & Bridge Owners”

De final voi lăsa aici o compilație cu 11 foot 8 sau „can opener”, un pod cu înălțime joasă al cărui limitatoare sacrificiale sunt atât de solid construite (pentru a proteja podul) încât i-au conferit denumirea de deschizător de conserve:

Fenomenul era atât de frecvent, victime fiind majoritar șoferi profesioniști, încât s-a ajuns la ridicarea podului la 12 foot 4 (cu 8 inci sau aproximativ 20 cm).

Mai mult decât atât, s-a instalat un sistem activ cu senzoristică și panou led care scria mare că ai depășit înălțimea și trebuie să te întorci.

Credeți că au rezolvat problema?

Nu:

În schimb, sistemul de grinzi care trebui să salveze podul este extrem de solid construit, cu ranforsări oblice pe direcția vectorului compus de forța orizontală de impact a vehiculului cu forța rezultată din rotația „porții” în jurul fundației. Rezultă astfel un obiect care nu se distruge la impact, și care astfel reușește să oprească inclusiv camioane de zeci de tone.

Am văzut zilele aceste luări de poziție care mai de care, dar vreau să insist asupra uneia care spunea că aceste grinzi ar trebui să se autodistrugă dacă se depășește o anumită forță. Este o eroare foarte mare, pentru că un astfel de obiect cu masă de tone întregi, dacă este rupt la impact, se poate transforma în piese letale pentru participanții la traficul aglomerat din centrul capitalei (sau de oriunde).

Dacă tot pui grinzi fixe ca ultimă măsură de prevenire a impactului cu podul/pasajul/tunelul, acestea trebuie să fie calculate și ranforsate, ori oblic (ori încastrate în culeea podurilor ca în UK) astfel încât să rezulte un obiect indestructibil.

Dar, înainte de sacrificial barrier, trebuie să te asiguri că implementezi măsuri pasive și active care să reducă la minim impactul, fie și cu o grindă bine construită. Semnalizare rutieră pasivă dar vizibilă. Sisteme active de senzori cuplate cu semafoare de culoare roșie, galben intermitentă, panouri led de avertizare activă. Etc.

România are nevoie de o strategie de reducere a morților de pe șosele, iar infrastructura care iartă – „forgiving roads” ar trebui să fie una din componentele principale. În ultimii ani s-au făcut progrese notabile, de exemplu s-au tăiat pomii de pe marginea șoselelor naționale și europene, adevărate obstacole mortale în calea mașinilor ieșite de pe carosabil. O mică greșeală de pilotaj în anii 90 era o loterie care se putea termina prost. Eroarea umană există și va exista în continuare, iar proiectarea infrastructurii va trebui să țină cont de asta.

Este nevoie de cercetare, de brainstorming, de crearea de inițiative și organisme care să implementeze o astfel de strategie „zero accidente rutiere în România până în anul 20xx”. Politicul trebuie să se implice în asta, la modul foarte serios. La fel și specialiștii din domeniile conexe traficului rutier și nu numai.

Dar ceva trebuie făcut, pe principiul enunțat mai sus, pentru că nu poți să continui să nu faci nimic și să speri la alte rezultate, să speri că problemele vor dispărea de la sine sau că nu vor mai fi accidente sau că nu vor mai muri oameni.

Pentru că dacă nu faci nimic, oameni vor continua să moară inutil.

PS. Sper să nu mai monteze iar piesa aia odioasă. Please.

Eu nu mai vreau un guvern care îmi dă „damage”

By on 20/12/2022

Guvernanții fac cadou de Crăciun impozite mai mari pt IMM-urile din consultanță și management.

Mulțumesc public guvernului PNL-PSD pentru că de la anul, din pix și complet arbitrar, m-au trecut de la 1% impozit pe venit la 16% impozit pe profit. A, și bonus, nici nu poți să mai revii la schema de 1%, chiar dacă ulterior ți se schimbă profilul veniturilor. O idioțenie. Adică premiu, ai trecut de la nivelul 1 la nivelul 16 de prostănac plătitor de taxe, și trebuie să rămâi acolo forever. De ce? Că așa vrem noi.

Disclaimer: Nu am nici o problemă să-mi plătesc taxele și impozitele, și probabil, din calculele făcute de contabilitate, ele mi se vor dubla (repet, din pix, mai precis art. 47 din OUG 16/2022). Mă enervează în schimb lipsa totală de predictibilitate fiscală din această țară.

Adică tu îți faci niște bugete, niște previziuni de business pe un an sau mai mulți, și peste câteva luni apare un ageamiu și-ți spune senin că trebuie să plătești de 2-3 ori impozite mai mari, doar pentru simplu motiv că ai codul CAEN și venituri de 20% din consultanță sau management.

Nu vreau să știu ce e în sufletul celor care au luat fonduri EU sau credite bancare pe ani de zile, au investit în companiile lor bani de împrumut și acum își văd toate calculele date peste cap.

Vorbesc evident de microintreprinderile profitabile, pe cei cu profit mic nu îi deranjează impozitul pe profit.

Merry Christmas to you too, să vi se întoarcă înzecit toate gândurile bune!

Stimați guvernanți, stimați miniștri lesne dătători de OUG-uri, cum v-ați simți dacă arbitrar, de mâine, ar trebui să plătiți de 2-3 ori impozite mai mari din salariile grase pe care le luați? V-ar conveni? Nu? Nici mie.

A, și bonus, să nu mai puteți reveni la impozitul simplu, să rămâneți cu el pe viață, chiar dacă de mâine nu mai ești ministru ci muncitor necalificat pe salariul minim? De ce? Că așa vreau eu. Ei? Cum e?

Problema mea este că aceste decizii sunt luate de niște oameni cu 0 (zero) experiență antreprenorială sau de economie de piață (cum spunea cineva din agribussiness n-au condus în viața lor o gogoșerie).

Pentru că dacă ar avea o minimă experiență în domeniul privat, ar ști că firmele se învârt într-un mediu puternic concurențial, unde tu ca antreprenor trebuie să-ți ajustezi în permanență prețurile și costurile, ca să rămâi în piață, și mai ales ar ști că aceste ajustări sunt foarte fine și în procente foarte mici sau chiar fracțiuni de procente.

Astfel că, dacă vrei să crești impozitarea pe un domeniu, nu o faci ca elefantul în magazinul cu porțelan, ci treptat, și mai ales predictibil.

De genul: Intenționăm să dublăm impozitarea pe sectorul IMM de consultanță și/sau management, până în 2030, cu câte x procente pe an. Astfel, tot mediul antreprenorial își poate ajusta strategiile, piețele respective nu vor fi nevoite să absoarbă șocuri, iar întregi domenii nu vor fi destabilizate peste noapte.

Așa, cum se prezintă situația, ești pus în fața faptului împlinit, și va trebui ori să faci reduceri de personal, ori să-ți informezi clienții că de la 1 Ianuarie tarifele tale se vor dubla, că așa vrea guvernul. Și apoi vezi câți clienți îți mai rămân. Ori să renunți complet la niște linii de business care devin peste noapte neprofitabile, sau să le relochezi în alte țări care oferă condiții mai bune.

Întrăm toți pe modul de Damage Control.

Eu nu mai vreau un guvern care să îmi dea „damage”. Eu îmi doresc un guvern care să înțeleagă finele mecanisme ale economiei capitaliste, în care prețul unui produs este dictat de echilibrul dintre cerere și ofertă, echilibru pe care îl strici dacă intri cu bocancii OUG-urilor în el.



My town ep. 16 – Iowa 80 la Slobozia

By on 13/12/2022

Dacă tot se face centura de Est a Sloboziei, vin și eu cu ideea să se facă și un truck stop cum se cuvine, un Iowa 80, la Slobozia.

În stănga potențialul traseu al VO Slobozia Est cu o parcare de camioane (supergeneroasă) într-o zonă de islaz, în dreapta, dimensiuni aproximative 1km x 0,5km, cel mai mare „orășel” pentru camioane, mașini și rulote din SUA, Iowa 80. Ambele imagini au aceeași scară.

Este notorie lipsa de spații de odihnă pentru șoferii profesioniști, care se văd nevoiți să le lase pe un de apucă, pe marginea bulevardelor sau prin parcări de scurtă durată, complet improprii pentru acest scop, atunci când trebuie să-și facă orele de odihnă obligatorii.

Este așadar nevoie de o rețea națională de spații de parcare a camioanelor și vehiculelor grele, care să fie în conformitate cu valorile de trafic.

În Slobozia și împrejurimi sunt oprite la orice moment al zilei minim câteva zeci de tiruri, prin benzinării, păduri și bulevarde. Odată cu finalizarea viitorului drum Transregio „Ister” TR 71 Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, și în completare cu nevoile crescute ale traficului transfrontalier pe direcția MD+UKR către BG+GR+TR, spațiile de parcare pentru tiruri din Slobozia, deja insuficiente, vor fi ocupate nonstop, creând mari probleme de trafic.

Așa că, de ce să nu creăm un „orășel al camioanelor”, cu tot ce trebuie, nu doar parcare?

Avantaje:
– rezolvi problemele de trafic cauzate de parcarea camioanelor din oraș
– reduci poluarea asociată
– faci sau prevezi din start un spațiu generos pentru restaurante, cafenele, fast-food-uri, benzinării, cântare, spălătorii de camioane, vulcanizări, service-uri, moteluri, magazine de profil auto, reprezentanțe truck, agri, auto, supermarket-uri, de ce nu și muzee, etc, creând astfel zeci sau poate sute de noi locuri de muncă. Eu văd aici un model pe tipicul parcurilor industriale, cu unități care să poată fi concesionate investitorilor interesați.

Aici este locația lui Iowa 80, unde se pot vedea spațiile generoase pe care le ocupă diversele „bussiness units”. Vă invit să vizitați virtual locația și să vedeți facilitățile. Există inclusiv un mini-mall pentru turiștii aflați în tranzit.

Am ales Iowa 80 nu întâmplător, ci pentru că am vrut să arăt ce înseamnă să gândești la scară mare. Bineînțeles, păstrând și adaptând proporțiile la cifrele de trafic de la intersecția DN2A cu viitorul TR71, se poate realiza un centru logistic interesant, perfect pentru poziția geografică a Sloboziei.

Orașul are o șansă unică de a capitaliza pe seama fondurilor UE structurale care se prevăd la orizont, într-o direcție economică ce i se deschide, acela de hub de transport aflat la intersecția unor rute regionale interesante.

Plan B ar putea fi extinderea parcului industrial existent către vest, prevederea în acesta de business unit-uri dedicate, plus parcare de camioane supergeneroasă, și conectarea lui printr-o bretea și un giratoriu la viitoarea VO. Dar numai dacă e posibil tehnic și studiul de fezabilitate nu va prevedea profil de 4 benzi pentru VO cu separator median, ceea ce va complica fluxurile.


Gen:

Ca de obicei, aștept impresiile voastre.

Despre boicotarea Austriei

By on 11/12/2022

Mie faza asta cu boicotatul pe țară și generalizarea asta că toți austriecii sunt răi nu mi se pare cu nimic diferită față de generalizarea aceea că toți românii sunt hoți și cerșetori.

Mie nu mi-a plăcut și nu mi-a convenit când eram privit de sus doar pentru că proveneam dintr-o țară care exportă, printre altele, și criminalitate și sărăcie. Și îmi dădeam seama că viziunea celui care judeca era una îngustă, bazată pe experiențele negative avute cu diverse persoane, sau formată prin prisma știrilor negative pe care unii conaționali de-ai mei le produceau.

Personal, nu văd nici un motiv să pedepsesc pe cineva pentru păcatele altcuiva. Mi se pare că mă coboară pe același nivel cu cel care mă considera hoț și cerșetor pentru că sunt român.

Eu nu cred că marea majoritate a austricelor sunt răi, doar pentru că au temporar niște cinici fără conștiință și principii în fruntea țării. Și nu cred că firmele austriece, care by the way au dat comunicate în care nu sunt de acord cu decizia liderilor Austriei, ar trebui pedepsite prin boicot.

Dar, mă rog, e o țară liberă și fiecare își ia deciziile care îi convin.

Taxa pe soare și parlamentul României

By on 05/12/2022

Deci „taxa pe soare” a fost pusă în ordonanță de niște habarniști din echipele tehnice ale ministerului care au dorit să transpună în legea română o directivă europeană, pentru că altfel era risc de sancțiuni. Care directivă europeană prevedea doar „posibilitatea” introducerii unor taxe de către statele membre, nu „obligativitatea”.

Și acum vine întrebarea mea:

De ce mai avem parlament? De ce plătim cohorte de sute de parlamentari, cu salarii grase, în fiecare lună? Ca să se plimbe prin Dubai de ziua națională?

Nu cumva ca să facă legi? Nu cumva ca să transpună în legislația națională directivele europene, până nu e prea târziu și intrăm în risc de infringement?

De ce trebuie guvernată această țară tot cu ordonanțe de urgență? De suntem într-o urgență continuă de 30 de ani?

De ce o instituție esențială a statului român – parlamentul – nu performează?

Speech-ul lui Boris Johnson

By on 18/11/2022

Boris Johnson a susținut un speech plătit, de 276.130 de lire sterline în SUA. A fost contractat de magnatul media Rupert Murdoch, a călătorit până în Montana, US, unde a susținut o cuvântare în fața unui public format din agenți de asigurări. Știrea aici.

Boris Johnson, foto Wikipedia

Dar nu acesta este știrea.

Știrea este că această informație a fost înregistrată în declarația de avere de parlamentar britanic, care trebuie actualizată la fiecare 28 de zile.

Asta mi se parte știrea.

Adică dacă tu statul, mă pui pe mine să-ți fac declarații lunare și să-ți plătesc lunar impozite, mi se pare la fel de egal ca tu statul, lunar, să declari ce și cum ai folosit banii mei.

Este foarte simplu și restabilește încrederea reciprocă cetățean-stat.

De făcut și la noi.

Mi-ar plăcea ca toate instituțiile statului să publice declarații lunare a modului în care au folosit banii noștri, ai tuturor. Cât au dat pe pixuri, pe salarii, pe hârtie, pe curent, etc Absolut tot.

Și îți garantez eu că în mai puțin de un an se vor înregistra niște economii record la bugetul de stat. Mai ales după ce publicul va realiza răsfățul pe bani publici din unele cazuri.

România trebuie să se schimbe din temelii ep.8. Politica, meritocrația și votul uninominal

By on 13/11/2022

De vreo câteva săptămâni bune se tot zăngăne armele prin politichia autohtonă. Așteptata rotativă între partidele mari aflate la guvernare a răspândit mirosul de sânge politic până în cele mai ascunse colțuri ale țării, iar rechinii politici, mari sau mici, l-au simțit. E loc de funcții, alianțe, privilegii, poziții. Și trebuie să te poziționezi din timp, dacă vrei o felie suculentă din pradă.

Paranteză.

Este istoric clipul „Sardine feeding frenzy- -Frenezia hrănirii cu sardine” povestit de celebrul Sir David Attenborough, pe BBC Earth, in care prădătorii de toate tipurile, mamifere, pești, păsări devorează împreună până la anihilare un banc de sardine:

Paranteză off.

Se fac declarații pompoase, se pun poze pe FB de la întâlniri de partid județene sau locale, se aleg lideri, se explică electoratului ce organizații de partid valoroase și numeroase avem, ce idei mărețe și lideri puternici, coerenți, capabili și valizi.

*palatul Parlamentului, Wikipedia

Zici că suntem pe vremea lui Ceaușescu, la învățământ politic. Formă fără fond. Și atunci te prelucrau pe toate părțile ce frumos cuvântase „toar-șu” la nu mai știu ce plenară.

Îmi aduc aminte chiar o oră de învățământ politic (Î.P. în orar), printr-a 11-a, cu câteva luni înainte de revoluția din Decembrie 89. Îl aveam profesor de Î.P. pe un zbir care preda limba română în liceu (din fericire nu la clasa noastră – le făcea altora zile amare) a cărui grijă principală la oră era să turuie din cărțuliile cu coperți roșii (obligatoriu), despre nu știu ce pilde celebre pe care le rostise „tovarășul Nicolae Ceaușescu” la nu mai țin minte ce „plenară” a PCR. Plenarele astea erau niște chestii mai dese, congresele erau doar odată la 4 ani iar propaganda comunistă avea nevoie de material zilnic și evenimente pe care să le folosească la îndobitocirea maselor.

În fine, omul turuia cu fervoare, iar noi trebuie să scriem cu viteză, în caiete, ceea ce ni se dicta. Așa că fiecare își dezvolta propriul sistem de prescurtări sau mai sărea cuvinte, înțelegeți voi. Eu, după primele ore observasem niște termeni lungi care se repetau cu obstinație: Tovarășul Nicolae Ceaușescu, Tovarășa Elena Ceaușescu, Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată. Ei bine, astea au sfârșit în caietul meu de Î.P. așa: TNC, TEC, ssmd. Dacă ssmd era scris cu caractere mici, restul erau cu majuscule, pentru că așa apăreau și în texte. Mare greșeală, pentru că trecând printre rânduri, zbirul a observat grupurile mari de majuscule din caietul meu.

Și se trezește Gorunescu cu o plenară necartonată peste ceafă: – Gorunescu, ce ai scris acolo?

Eu impertinent, arătând către prescurtări: – Tovarășul Nicolae Ceaușescu, Tovarășa Elena Ceaușescu, Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată.

– Îmi scrii, temă pentru data viitoare, trei pagini de Tovarășul Nicolae Ceaușescu, neprescurtat. Ai un doi azi în catalog.

Doiul era așa, un fel de rușine absolută a notelor, o notă pe care nu aveai cum să o iei, o notă care ar fi provocat o ridicare din sprâncene a tuturor cadrelor care-și poposeau privirea pe ea, și bineînțeles, o ștampilă pusă de zbir, care uitasem să vă spun, era și secretarul de partid al liceului.

Din fericire pentru mine, a venit revoluția, Î.P.-ul a dispărut brusc din programa școlară, cu tot cu notele și mediile din catalog. Îmi pare sincer rău că nu am păstrat caietul de Î.P. Vă dați probabil seama că ele au fost primele victime la revoluție, când cu toții le-am rupt cu mare bucurie.

Și revenim în prezent, la partidele de azi, mai mari sau mai mici, ai căror ideologi au început să ne prelucreze pe rețelele sociale cu pilde din mărețele realizări. PCR e mare, PCR e tare, PCR s-a reunit la organizația județeană Pocreaca de sus, etc.

Nu ne interesează.

Am vrea să vedem postări legate de interesele noastre, nu de viața noastră de partid.

Trăim într-o țară poluată pe toate părțile: aer, apă, sol. Instituțiile statului dorm.

Vine iarna cu facturi mari. Cei cu venituri mici nu le vor putea plăti.

Inflația a fost prognozată anul acesta la 20%. Toate sursele spun că anul 2023 vine cu recesiune în Europa, și nici noi nu scăpăm.

Avem un război la ușă. Mulți refugiați au găsit scăparea la noi, iar această iarnă s-ar putea să mai aducă un val de oameni care nu vor să moară congelați. Se estimează că 2,5 milioane de oameni vor părăsi Ucraina de frig, pentru că nu mai au locuințe din cauza bombardamentelor sau nu le mai pot încălzi.

Sunt șanse mari să nu intrăm în Schengen pentru că la București se sforăie declarații politice și este mai importantă „rotativa” la guvernare decât interesul țării.

Iar politica dâmbovițeană este foarte preocupată de viața internă de partid.

România trebuie să se schimbe din temelii, și la nivel politic.

Partidele trebuie să-și scoată ochiul interior din fundul ideologic de partid, să înceapă să privească spre electorat. Postările de pe rețele sociale să nu mai fie despre viața interioară de partid. Nu interesează pe nimeni, iar ăia 20-30-50 de inși care ați fost acolo aveți oricum pozele pe grupul de whatsapp.

Vrem să vedem postări cu miez, de tipul: – PCR a organizat săptămâna aceasta la Bruxelles, împreună cu colegii bulgari, întâlniri dedicate obiectivului de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Sau, vrem să citim în presa locală titluri de tipul: – partidele din Slobozia și-au dat mâna pentru eradicarea poluării din oraș. Am creionat o viziune „Slobozia 2030, un oraș fără poluare” și am stabilit grupuri de lucru pentru crearea unei strategii pentru realizare acestei viziuni, pe fiecare domeniu de poluare identificat (apă, aer, sol, etc) multianuale, de eliminare a poluării, până în anul 2030.

Sau. – PCR a identificat soluția la reducerea facturilor de încălzire din oraș. Vom accesa fonduri europene pentru anveloparea termică a blocurilor, precum și fonduri pentru montarea de panouri fotovoltaice pe instituțiile locale pentru reducerea impactului bugetar asupra cetățenilor. Pentru asta am constituit un colectiv de lucru, care va avea și o prezență online pe grupul de Facebook „Hunedoara independentă energetic”, grup pe care vă așteptăm cu propuneri și soluții.

Cam acestea sunt, stimate partide, tipurile de abordări pe care cetățenii le vor vota în 2024. Nu vorbe goale și pompoase despre măreața viață de partid. Ci rezolvări concrete la probleme de zi cu zi, sau la cele de viitor ale cetățenilor pe care doriți să-i reprezentați.

Vrem să vedem că vă preocupă interesele noastre, nu sinecurile și avantajele de partid. Pentru că în ziua alegerilor veți veni la Gorunescu să vă dea votul. Iar Gorunescu vă va întreba: – Ce ați făcut pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru orașul meu, pentru țara mea?

Acestea sunt întrebările care trebuie să vă frământe. Răspunsul la ele vă va aduce votul meu.

Politica are nevoie de o schimbare de mentalitate, de ieșire din epoca bolșevică, în care intrai în PCR ca să beneficiezi de o excursie la tratament cu sindicatul.

Țara acesta nu se va schimba până nu ne vom schimba cu toții mentalitățile, iar felul în care politicul se raportează la societate este deocamdată unul greșit. Politicul vede electoratul ca o mare piramidă pe care trebuie să se cațere pentru a ajunge în vârful abundent și privilegiat. Și asta se poate vedea și din structurile piramidale de putere pe care și le creează, de tip militar.

Nu e deloc așa.

Politicul trebuie să fie acel Atlas, care sacrificându-se, duce pe umeri greutatea întregului glob. Organizațiile politice ale viitorului vor trebui să fie unele de tip democratic, organic, in care pe primul loc vor trebuie să fie puse binele public și interesele cetățenilor, și mai puțin spre deloc listele de partid.

Votul uninominal este una din soluții. Atunci nu se vor mai putea ascunde cohorte de oportuniști politici în căutare de sinecuri pe la câte o agenție sau direcție a statului sub atenta oblăduire a ideologiei de partid. Vei avea idei valoroase pe care le vei pune în slujba electoratului – vei fi votat. Vii cu slogane goale de tipul „pensiile speciale”, „statul paralel”, sperând să prinzi un loc pe liste? Nu vei face mulți purici pe scena politică.

Schimbi meritocratic modul în care îți alegi politicienii care te reprezintă? Sunt șanse foarte mari să schimbi meritocratic și modul în care funcționează România. Pentru că este evident pentru toată lumea că aceste numiri politice pe absolut orice funcție, cât de mică, doar pentru simplul motiv că aparții unei ideologii goale de orice conținut folositor public, produc un stat și o societate nefuncționale, o junglă în care domnește lanțul trofic al prădătorilor.

E una din viziunile mele despre viitorul politicii. Sper să fie una bună. Pentru că realitatea politică actuală nu e.

Despre Elon, fake-news și cum o simplă verificare din două surse independente îți poate salva viața

By on 31/10/2022

Elon Musk n-a venit în România, iar publicațiile, online-ul și media au început să-și pună cenușă în cap că au dezinformat.
Au început site-urile să modifice titlurile și conținutul știrilor despre Elon cu unele care să mai spele habarnismul jurnaliștilor. Nope son, faza asta nu ține în online, unde site-urile de arhivare captează în chihlimbar toate momentele. Mergea pe vremea baronilor roșii care cumpărau grăbit tot tirajul unei fițuici locale care scria despre găinăriile pe care le făceau, apoi se făceau că plouă: „Care ziar? L-ați văzut dumneavoastră? Că eu nu?”.

Așa că degeaba publicați dezmințiri și scuze dacă nu sunt sincere, stimați jurnaliști. Sincere erau dacă lăsați titlurile neschimbate, spre „veșnică pomenire” a habarnismului și exemplu de „așa nu” pentru facultatea de jurnalism.
Apologies not accepted.

For the record:

Captură comparativă de ecran a site-ului libertatea.ro cu articolul modificat și a articolului original captat de web archive

By the way, mai bine de 100 de oameni au murit în Seul pentru că s-au călcat în picioare după un fake news cu o vedetă care ar fi trebuit să fie într-un bar, și ea nu era. Dar oamenii au dat năvală să o vadă, iar unii au plătit cu viața.
Așa că dragi internauți, verificarea unei informații îți poate salva viața, în unele circumstanțe.

PS: Mă bucur sincer că nici un paparaț/influensăr nu și-a pierdut viața în busculada de pe gardul castelului Bran în timp ce au plecat pe fentă și și-au lungit gâturile în așteptarea lui Elon.

România trebuie să se schimbe din temelii, ep 7. Uniformele școlare

By on 31/10/2022

La fiecare început de an școlar apare recurentă eterna dilemă a uniformelor școlare. Sistemul educațional produce pe bandă rulantă analfabeți funcțional, un procent îngrijorător de copii abandoneaza școala din cauza sărăciei, unele unități școlare nu au niște condiții minime de igienă, iar altele nu întrunesc condițiile minime de dotări, materiale școlare, laboratoare, calculatoare, etc.
Dar, vai, nu avem uniforme școlare. Asta e grija primordială a tuturor diriginților și directorilor de grădinițe și școli. Sistemul de învățământ românesc se va prăbuși pentru că nu sunt domle copii îmbrăcați la fel.

Foto: Prețul unei uniforme în ziua de azi, captură Google search

Una din primele chestii pe care am cerut-o, și obținut-o, la revoluție (m-a prins în clasa a 11-a) a fost să nu mai purtăm uniforme. Comunismul cerea ca societatea să creeze „omul nou, una în cuget și simțiri”. Toată lumea trebuia nu numai să fie îmbrăcată la fel, ci și tunsă la fel (băieții) iar fetele (pe care nu le puteau tunde) trebuiau să poarte cordeluță sau părul strâns în cozi, niciodată lăsat liber sau coafat. Toată lumea trebui nu numai să arate la fel, ci și să gândească la fel. Orice idee în „lateralul” curentului era atent taxată, orice derapaj în felul în care apăreai la școală era brutal sancționat de profesori. Statul bolșevic avea nevoie de „soldați” conformiști, nu de liber-cugetători, artiști sau visători cu idei crețe. Ți se creiona cu grijă drumul în viață de către statul-tătuc, iar din partea ta se cerea un singur lucru: obediența totală.

Personal, deși înțeleg utilitatea unei uniforme școlare, mi se pare o abominație care ucide orice formă de creativitate și libertate, din fașă. Înțeleg dacă tu ești un colegiu de mare ținută să vrei să te diferențiezi de plebe cu niște uniforme cu blazon, pentru că acolo intră doar cei cu o anumită stare materială.

Dar, la noi, la nici o sedință cu părinții (și am fost la niște zeci bune) nici un părinte nu a ridicat problema uniformei, ci doar cadrele didactice.

Corpul profesoral ar trebui să-și scoată capul de struț din nisipul mentalității comuniste, și să fie mai preocupat de calitatea actului de învățământ, decât de propriile frustrări că vine o elevă cu Balenciaga și Guci pe ea, și cu o coafură cât salariul de profesor pe o lună. Astea vor exista întotdeauna, iar elevii vor găsi metode foarte creative de a fenta sistemul comunist, trust me, been there done that.

De fiecare dată când s-a pus problema uniformei, au fost cel puțin jumătate din părinți care au argumentat, pe bună dreptate, că nu își permit acestă cheltuială suplimentară, în special cei cu mai mulți copii care abia făceau față la rechizite și fondul școlii. Să nu mai vorbim de cei din mediul rural care fac naveta și nu au ce mânca.

Eu cred că foarte simplu s-ar putea rezolva printr-un cod de conduită vestimentară care ar putea fi impus prin regulamentul școlar al fiecarei unități, ceva smart casual, cu pantalon/fustă de o anumită gamă coloristică sobră (negru/bleumarin) și cu o cămașă/tricou/polo/bluză/etc alb/crem/bej/etc altă culoare neutră. Încălțăminte neagră sau maro și ai terminat bâlciul cu uniforme, obligativități, bugete inutile și frustrări inutile.

Iar dacă ești mare colegiu mare de la Pocreaca de sus, îți faci uniformă cu motiv popular cu rombulețe pe rever și blazonul aurit al Pocreacăi pe buzunarul de la piept, ca să fie spririt high.

Uniforma este și va fi mereu un alt motiv de stres și frustrare al elevului (și părintelui – ai grijă să n-o strici că n-am bani de alta) și binenînțeles, încă un motiv pentru care elevii din toată țara vor spune eternul „am scăpat de la școală”.

De ce trebuie transformată școala într-o închisoare mentală din care „scapi”?

De ce nu poate să fie acel loc mișto și interesant în care nu ești judecat și unde te duci cu drag și curiozitatea că vei afla lucruri noi?

E simplu, pentru că noi adulții n-am „scăpat” din comunism.

România trebuie să se schimbe din temelii, ep. 5. Statul bolșevic vs statul democrat

By on 30/06/2022

România trebuie să se schimbe din temelii, ep. 5. Statul bolșevic vs statul democrat

Statul Bolșevic

  1. Ieri am pierdut 40 de minute la bancă pentru actualizarea datelor firmei. Normele BNR forțează băncile să actualizeze datele personale ale deținătorilor de cont. Banca (numele băncii este irelevant în discuție), mi-a pus în vedere printr-un SMS că trebuie să mă prezint la ghișeu să actualizez datele sau să o fac online prin aplicație, sau îmi va restricționa diverse fațete ale contului (aplicația mobilă, plăți, etc). Pentru că, mă rog, cazul firmei în speță era mai complicat, cu mai mulți acționari printre care alte firme, a trebuit să produc o mulțime de documente, care trebuie semnate, conform cu originalul, you know the drill, și să pierd o mulțime de timp prețios, atât al meu cât și al funcționarului bancar.
  2. Acum ceva săptămâni în urmă primesc un telefon de la firma de contabilitate prin care mi se comunică că ANAF și/sau registrul comerțului (nu mi-e clar care dintre ele, sau amândouă) sunt pe punctul de a-mi radia firma pentru că expira, vezi-doamne, contractul de închiriere pentru sediul social. Mă uit pe contract, pe care îl am pe cloud, și îi comunic contabilei să le transmită juriștilor de la instituția cu amenințările că sunt niște idioți care nu sunt în stare să citească 4 foi de hârtie. Pe contract scria negru pe alb că este pe 4 ani cu prelungire automată cu perioade succesive de câte 2 ani, dacă nici una din părți nu solicită rezilierea cu minim 30 de zile calendaristice. Cum nici una din părți nu reziliase contractul, acesta era astfel, de drept, încă în vigoare. Nu și nu, nu s-a putut, pentru că cineva la registru comerțului declarase sediul pe 4 ani, și apărea expirat dacă scoteai certificat constatator. În plus de asta, motivația lor a fost: De unde știu eu că nu s-a reziliat contratul și nu ne-ați anunțat? Păi vă comunic eu acum, telefonic, că este în vigoare, nu l-a reziliat nici una dintre părți. În fine, nu am avut altă variantă decât să mă duc să fac eu un act adițional de prelungire a închirierii pe 2 ani. Timp și bani pierduți degeaba, de două firme, plus instituții publice, când puteau să-mi ia de bună declarația, să pună o bifă undeva, case closed. Nu tată, statul român vrea să te simți guilty all the time.

Statul democratic

  1. Îmi povestește un prieten cum se completează declarația fiscală la americani. Scrii acolo tot ce ai cheltuit, dacă ai dat de exemplu bani duminica la biserică, dacă ai dat bani pe conferințe profesionale, pe tratate de specialitate etc. La sfârșit semnezi cu formula So help me God. Nu te întreabă nimeni nimic, statul nu îți cere nu știu ce documente justificative, nu se duce la pastorul luteran să te verifice dacă chiar ai pus 10 dolari în cutia milei, îți ia de bun de ai declarat acolo și primești taxarea/deducerea cuvenită. Se ia de bun cuvântul omului, până la proba contrarie.
  2. O prietenă vrea să se înscrie la facultate, la Chicago. Se duce femeia la biroul de înscrieri, spune cine e și ce vrea, i se ia numele și adresa, „vă va contacta cineva pentru interviu, o zi bună”. Rămâne omul perplex cu teancul de hârțoage în brațe, ditamai biblioraftul cu viza de reîntregire de familie, diploma de bac, certificat de naștere, pașaport, buletin, lapte supt de la mama etc. Peste câteva zile bate la ușă un student echipat regulamentar cu șapca universității și un clipboard cu un chestionar în brațe: – Sunteți Ixuleasca Ixulescu? Da. Aveți pasaportul seria xx.xxxx? Da. Etc Etc, mai completează câteva bife legate de planul de școlarizare și opțiuni, apoi o pune să se semneze jos sub formula: So help me God. „O zi bună, vă așteptăm la cursuri pe 1 Octombrie. Moment perplex no 2, a mea aștepta momentul să se răsucească pe călcâie după biblioraftul care dovedea că ce a spus e acoperit de un munte de acte.

Într-o societate liberă, primează prezumția de nevinovăție. Omul din fața ta este considerat aprioric sincer și corect, odată pentru că așa este marea majoritate, și doi pentru că așa este mentalitatea colectivă. Până și atunci când ești arestat și când ți se pun cătușele, în state, polițistul îți spune: „You are considered innocent until proven guilty by a court of law.” Adică, ai dreptul de fi considerat nevinovat până când o instanță decide contrariul. Moment în care, evident, treci în categoria a doua de oameni, cea a celor care nu pot fi considerați de încredere. Ați văzut probabil în filmele americane prima întrebare a unui polițist când investighează un suspect: are criminal record (cazier)? Dacă răspunsul este: e curat, nimic până acum, abordarea polițistului va fi cu totul alta decât dacă răspunsul este: he/she has a record. Va începe direct prin a-ți studia cazierul. Ai zis acolo „So help me God” și apoi ai mințit/înșelat/etc? Ai trecut brutal și imediat în categoria 2 de oameni, cei în care nu se poate avea încredere.

Într-o societate bolșevică, cum, cu mare părere de rău trebuie s-o spun, este România – iar aici nu mă refer la orânduirea constituțională, ci la mentalitățile celor care conduc țara, ești considerat aprioric infractor, vinovat, tu ești cel care trebuie să producă teancuri de hârtie în fața instituțiilor statului ca să dovedești contrariul. Tu trebuie să dovedești că ești tu peste tot, tu trebuie să dovedești la fiecare oprire a polițistului de la rutieră că ai carnet și că n-ai furat mașina, că are asigurare etc. La noi în România suntem toți aprioric în categoria 2, cea a celor în care nu se poate avea încredere, și pot scoate capul în lumea „civilizată” doar cei care se cocoață pe topuri de hârtii justificative.

Îmi aduc aminte de povestirile unui fost colonel de miliție, care când se fura ceva de la IAS-ul din sat, aduna cei 4-5 găinari cunoscuți de miliție, îi ducea la sediu, îi punea pe o bancă cu capetele lipite și îi dădea o palmă primului peste cap și apoi toate capetele se ciocneau sec unul de altu: Nu mai da, șefu, că n-am furat eu. Zi mă, care-ai furat. Trosc! Până evident cel vinovat recunoștea. Erau (eram) toți vinovați și tratați ca atare.

Și din păcate, și acum, la 32 de ani de la dispariția miliției, statul român, prin mentalitatea care s-a păstrat cu sfințenie la nivel înalt, ne consideră pe toți vinovați de păcatul nesincerității, iar noi trebuie să ne acoperim cu munți de hârtii ca să dovedim contrariul.

Sper să apuc în viața asta să prind să semnez o singură hârtie la fiecare instituție, de tipul „so help me God”, iar restul de hârțoage să și le ia ei intern unii de la alții, că tot au legea acum dată cu schimbul de informații.

La ghișeele diverselor instituții private sau publice, vreau să fiu tratat demn ca un cetățean onest, nu cu suspiciune, ca un infractor în sala de judecată acuzat de încălcarea legii.

Până când asta se va transpune și în practică, rămân la convingerea mea că România, și românii, trebuie să se schimbe din temelii, ca mentalitate. Până când nu ne vom recăpăta încrederea în semenul nostru, până când nu vom începe să construim împreună ca societate, în loc de „să moară și capra vecinului”, lucrurile nu se vor schimba în această țară.

Schimbarea de mentalitate începe cu tine însuți. Înainte de a cere semenului tău încredere, gândește-te dacă ești gata să i-o oferi pe a ta.