Netiquette este un portmanteau provenit din „network” și „etiquette”. Adică eticheta în mediul online.

Sunt o mulțime de articole scrise pe tema comportării civilizate pe internet, unul din cele mai vechi este aici. Datează din 1995, când era nepoliticos să trimiți e-mail-uri cu atașamente mai mari de 50 Kb, pentru a menaja spațiul de stocare de pe serverul de mail și bandwidth-ul destinatarului (nimeni nu voia să stea minute bune pe modem, ca să descarce un e-mail, de multe ori cu un atașament inutil). De atunci lucrurile s-au schimbat dramatic, comunicarea online a devenit primordială pentru mulți dintre noi odată cu apariția rețelelor sociale. Interacționăm zilnic pe Facebook & aplicații sociale, forumuri, jocuri online, bloguri, ne spunem părerea la diverse articole din media online.

De multe ori o facem însă greșit, poate și din cauză că evoluția este atât de rapidă încât regulile se rescriu din mers, sau uneori deloc. Tăvălugul evoluției IT, viteza de răspuns și așteptările celorlalți de la noi împing de multe ori comunicarea peste pragul bunului simț.

Sunt două mari aspecte din cauza cărora comunicarea online diferă de cea clasică, face-to-face:

1. Majoritatea interacțiunii se face prin scris. Asta înseamnă ca nu-i vezi fața celui cu care vorbești, așa că nu poți face nici o deducție dacă e încruntat, vesel, trist, etc. nu-i auzi inflexiunile tonului vocii, astfel nu-ți dai seama dacă e nervos sau calm sau se răstește la tine, nu-i vezi poziția corpului, a capului, a mâinilor – practic îți lipsesc toate acele mici semne ale body-language-ului din care poți alcătui un tablou general al stării celui cu care conversezi. Dacă mai adaugi la asta faptul că îl cunoști foarte puțin sau deloc, stabilirea unor reguli de comunicare devine și mai importantă pentru succesul acesteia. De aici apar și foarte multele confuzii de interpretare a celor scrise, în cuvinte puține și fără explicații.
2. Barierele psihice, uzuale în comunicarea cu o persoană reală, dispar în bună măsură când ne aflăm în spatele tastaturii. Ne permitem fără nici cea mai mică reținere să discutăm cele mai diferite subiecte cu necunoscuți complet pe forumuri, cerem prietenii/contacte/follow pe rețelele sociale tot așa, unor necunoscuți, sau prietenilor comuni, sau persoanelor cu aceleași preocupări, atitudini, hobby-uri sau orientări și de multe ori acceptăm, la fel, prietenii fără sa ne punem prea multe întrebări (Cine-i ăla cu poza de motociclist la profil, care mi-a cerut prietenia? Aaa, păi uite, e prieten cu prietenii mei X și Y, și ei motocicliști, face parte din grupul nostru de Facebook, nu pot să nu-i dau add). Ne permitem, deasemenea, un limbaj mult mai relaxat, de multe ori la limita bunului simț sau uneori și peste, limbaj pe care nu l-am folosi la serviciu, în autobuz, la coadă la supermarket.

Acum că am descris ambientul în care se desfășoară comunicarea online, e momentul pentru partea serioasă, cea cu reguli. Nu vă speriați, nu diferă mult față de regulile de comportare, de cei 7 ani de-acasă. Principiul general este: Nu face celuilalt nimic din ceea ce nu ți-ar plăcea să ți se-ntâmple ție.

1. Salutul. Este primordial, așa cum te clasifică imediat salutul când intri într-o încăpere, este la fel de important să saluți și în online. E-mailul nu poate să înceapă fără o formulă de salut adecvată relației cu destinatarul Bună/Salut/Bună ziua/Stimate…/Dragă…, iar pe forumuri și rețele sociale este la fel necesară o formă oarecare de salut atunci când interacționăm prima oară cu o persoană, intrăm într-un grup sau discuție. „Bună”, „salut” sau chiar „desuetul” azi „Bună ziua” sunt de preferat decât introducerile de tipul „hello bitches” sau „Părerea mea e că….”. Și când te duci până la colț să-ți iei țigări arunci un Bună-ziua grăbit, nu te dor degetele să-l scrii. Evident că răspunsurile la diversele postări și articole nu au nevoie de introduceri de politețe, aici deja se consideră salutul implicit la începerea unei conversații online.
2. Tonul discuției. Scrisul cu majuscule este considerat, de la începutul internetului, echivalent cu țipatul sau ridicatul tonului. Este o lipsă totală de bun simț online și duce în principiu la terminarea conversației. Vrei să accentuezi o idee, folosește caracterele îngroșate – bold. Dar niciodată CAPS LOCK – MAJUSCULE, vei fi clasificat ca bădăran. Atenție și la folosirea excesivă a semnului exclamării (!), implică imperativul și datul de ordine.
3. Limbajul și comportamentul indecent. Grobianismele și înjurăturile sunt foarte des folosite, sub umbrela anonimatului (forumuri, jocuri) și mai cu perdea pe rețelele sociale, unde poți fi identificat mai ușor. Cazurile celebre de mitocănie ajung chiar și la știri. De evitat, la fel ca în viața reală. Niciodată nu știi când comportamentul indecent (incluzând poze cu prietenii beți) nu ți se întorc înapoi la un interviu (ție sau prietenilor beți). Ratezi un tren în viață din cauza unei poze, sau a unui cuvânt. Singurele cazuri când sunt acceptate înjurăturile sunt paginile dedicate sau concursurile de profil, sau literatura (da, pamfletul e gen literar).
4. Off-topicul și troll-area. Unul din cele mai enervante și de prost-gust obiceiuri este să intri peste o discuție pe o temă dată cu o intervenție fără nici o legătura cu subiectul. E ca și cum ai intra într-un salon de pian și lectură cu covoare persane, cu o motocicletă de enduro, turată la maxim și plină de noroi. Domnișoarele o să fie deranjate, apoi indignate, apoi o să arunce după tine cu fursecuri sau ceai fierbinte. De evitat. Dacă chiar ai alt subiect, deschide-l într-o camera alăturată, fă-ți un șopron pentru motociclete, eventual invită și domnișoarele de la serată. Mârlănismul nu-ți aduce prieteni, doar iritare și dezgust. Trolling-ul este acea deviere de la subiect, cu motivul principal de a enerva interlocutorul, sau a deturna sensul discuției. Dacă e făcut finuț și destinde atmosfera tensionată, este distractiv și acceptabil, dacă intri repetat poate deveni dezagreabil. E ca atunci când un copil răsfățat te tot întrerupe în mijlocul unei conversații reale. Prima dată îi răspunzi, a doua oară îl trimiți la joacă, a treia oară….
5. Flame-ul. Părerile susținute cu pasiune au fost întotdeauna sarea și piperul internetului, sunt acceptate și încurajate. Despre marile contraziceri din schimburile de scrisori dintre oamenii celebri ai evului mediu s-au scris cărți. Însă trebuie să știi să-ți susții punctul de vedere, chiar dacă este cu patos. Contrazicerea de dragul contrazicerii, intratul în toate conversațiile ca să spui „Nu e ca voi e ca mine” o să-ți aducă maxim calificativul de Gică-Contra. De evitat total atacul la persoană. Combate cu argumente nu cu idei despre fizicul sau creierul partenerului de chat.
6. Gramatica. Acum nu zic să folosiți obligatoriu diacriticele, deși sunt un plus. „Pana” nu e totuna cu „până”. Dar măcar cuvintele trebuie folosite întregi, fără prescurtări. Prescurtările în comunicarea scrisă sunt considerate o lipsă de respect pentru interlocutor, înseamnă că nu-ți faci timp destul pentru a-i scrie și de fapt vrei să-l expediezi, îl consideri fără importanță. Deasemenea cuvintele scrise greșit sau stâlcite. Corectează întotdeauna ceea ce ai scris, înainte de a apăsa tasta Enter sau butonul send. Fă acord între subiect și predicat. Dacă o frază nu ți se pare că sună bine, întreabă un prieten sau dă un search. Dacă nu știi sigur cum se scrie un cuvânt sau ce înseamnă, ai DEX și WIKIPEDIA.
7. Multimedia, location și privacy. Mai nou, în postările de pe rețelele sociale putem adăuga poze, filme, locație, putem eticheta prieteni. Dacă tu ai libertatea totală să faci ce vrei cu viața ta, întreabă totuși prietenii dacă doresc să fie etichetați într-o poză sau locație, sau făcând o anumită activitate. Poate nu vor să știe tot internetul că sunt la mare, sau cum arată la o beție.
8. Timpul. Respectul pentru timpul interlocutorului/prietenilor este o măsură a educației tale. Postările tale cu animale haioase în care îți etichetezi toți prietenii pot deveni iritante. Nimeni nu vrea să primească 100 de notificări pe oră la o postare care nu-l interesează. La fel și exagerarea publicării postărilor pe pereții prietenilor; ai propriu spațiu virtual, desfășoară-te acolo, dacă cineva e pe aceeași lungime de undă te va susține. Băgatul în seamă cu orice preț se termină prost de obicei. Tot legat de timp sunt și postările de tip „necro” de pe forumuri, unde reînvii un thread decedat de ani de zile cu o postare de parcă s-a întâmplat ieri.
9. Fă bine. Acum că am terminat cu regulile de tip „nu”, a venit momentul celei motivaționale. Inspiră prin ceea ce comunici online. Fii un exemplu. Adu plusvaloare. Fă-i pe cei din jur mai buni, mai informați, mai fericiți.

Regulile enumerate mai sus nu au pretenția că sunt exhaustive, nici finale, pentru că lumea virtuală rescrie toate regulile zilnic, inclusiv pe cele de comportare.

Vă invit să continuați cu păreri și eventual să adăugați reguli noi aici.

Nu s-a întâmplat nimic cu hotarele țării, stați liniștiți, avem tot 235.ooo km pătrați.

Este vorba de reducerea populației, cea mai de seamă bogăție, sângele și sufletul unei țări. De ceva timp am descoperit EUROSTAT-ul, organismul UE care se ocupă de statisticile oficiale ale uniunii, în aproape toate domeniile de activitate. Deja am în plan mai multe articole cu date extrase de acolo, date reale care sunt raportate oficial de statele membre. Bine, inițial am vrut să obțin datele de la Institutul de statistică, dar la momentul când mă documentam am primit un mesaj de eroare:

Revenind la subiectul articolului, scăderea populației României, ideea lui a pornit de la o discuție între prieteni, în care nu am reușit să ajungem la un numitor comun, fiecare având sursele lui și fiind, bineînțeles, convins că are dreptate.

Iată pe scurt ce s-a întâmplat din 2004 până în 2015:

*prin populație nu se înțelege totalitatea celor cu cetățenie, ci totalitatea oamenilor care mai locuiesc la momentul respectiv în țară

O să spuneți: – What is the big deal here? Știm cu toții că populația este în scădere, auzim asta din când în când pe diverse canale. Am adăugat pe grafic și un trendline negru, care evidențiază tendința. E clar că aceasta e în jos și probabil la început de 2016 am ajuns deja spre 19.500.000 locuitori.

Asta înseamnă 2.000.000 de locuitori mai puțin, în doar 12 ani. Adică am pierdut aproximativ 10% din populație într-o perioadă relativ scurtă de timp. Știm, instinctiv și asta. Fiecare aveți un apartament – două pe scară neocupate pentru că vecinii sunt plecați din țară. Peste tot în mediul privat se găsesc din ce în ce mai greu specialiști, pentru că tot pleacă de 26 de ani. Ba mai nou este o criză și de forță de muncă necalificată, în agricultură și restul domeniilor. Iar vestea tristă este că tendința este de scădere în continuare.

Revenind la discuția dintre prieteni de mai devreme, fiecare avea teoria lui: ba că e din cauza sporului natural negativ – adică natalitatea e mai mică decât mortalitatea (-Nu mai fac femeile copii ca altădată!), ba că e din cauza celor care pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun. La fel, discuția s-a terminat fără un rezultat clar. Domnilor, pot să vă confirm acum, ambele ipoteze sunt corecte, să vedem în ce măsură:

Da, graficul arată ciudat, este cu valori negative așa că e orientat de la axă în jos. Cu galben este sporul natural, care este într-o ușoară scădere în ultimii 6 ani. Adică, mai pe românește, mor mai mulți oameni decât se nasc. În culoarea cealaltă, un fel de bleu-gri (așa a ieșit), este rata totală a scăderii populației în fiecare an. Ce înseamnă asta? Înseamnă, la 1000 de locuitori, cu câți suntem mai puțini de la un an la altul.

Diferența dintre cele doua coloane este, ai ghicit, emigrația. Cu un vârf istoric în 2007 de 23,7 la mie, din care sporul natural negativ este de doar 1,8 la mie. Restul de 21,9 la mie este reprezentat de emigrație. Adică din 100 de prieteni ai tăi, în 2007 au plecat din țară minim 2. Sau altfel spus, țara a pierdut 484.000 de locuitori, într-un singur an, Iașiul plus Buzăul, să zicem. Ce e așa de special în 2007? E anul intrării noastre în UE, anul deschiderii granițelor și al circulației libere. Toți cei care până atunci își doreau să plece dar nu aveau soluții, din cauza dificultății obținerii vizei, în 2007 și-au făcut bagajele și duși au fost. Îmi aduc și acum aminte cum am fost impresionat, când am fost în vara lui 2007 în Germania, de numărul imens de autocare pe DN1 între Sibiu și Nădlac. Practic la câteva minute te intersectai sau depășeai unul. Un adevărat exod.

Și chestiile astea nu ți le spune nimeni, în România nu ai acces la aceste date, dar iată că dacă sapi după informație iese la suprafață. Politicul este total acaparat de jocurile proprii după putere și bani, nu prioritizează starea în care se află România – în hemoragie. Da domnilor, asta este una din problemele reale și grave ale țării iar dacă nimeni nu ia măsuri vom întreba, vorba cântecului, -Cine stinge lumina?

Ok, si-acum o să mă întrebați care este rolul unui articol care ne arată, chiar dacă cu argumente, cifre și surse serioase, o realitate pe care o intuiam?

Sunt două motive principale ale articolului:

1. Semnal de alarmă, cu expunerea defalcată a cauzelor scăderii, pentru a fi ușor de perceput fenomenele.
2. Brainstorming pentru găsirea de soluții ale problemei.

Sunt două mari componente ale contracției, emigrația și sporul natural.

Să zicem că emigrația s-a mai potolit oarecum în ultimii ani, cei din industria tăiată la fier vechi au plecat deja, acum pleacă doar tinerii absolvenți pentru un salariu mai bun. Deși aici se încearcă tot felul de soluții de creștere a veniturilor, vor mai trece multe zeci de ani până când în economia românească vor fi salariile la același nivel cu cele din vest, sau măcar diferența să nu fie stimulantă pentru emigrare. Trebuie croite un set întreg de politici și strategii de fructificare a sectoarelor economice evident profitabile, de exemplu agricultura, turismul, IT-ul etc., asumate de la o guvernare la alta, pentru a da României o șansă. Trebuie să le cerem guvernanților astfel de măsuri, asociațiile profesionale trebuie să le propună, iar noi electoratul trebuie să fim atenți la realizarea lor.

La fel și pe partea de spor natural, actualmente negativ, nu putem împiedica rata deceselor, dar putem, prin programe de sprijinire a maternității, prin programe de susținere a tinerilor familii cu mai mulți copii, să încurajăm natalitatea. Dar atenție, aceste programe trebuie făcute astfel încât să nu fie încă o sursă de trai asistat pe spinarea statului (și implicit a contribuabililor), sau să fie o sursă de abandon școlar. Înseamnă programe în educație, în sănătate, în protecție socială. Statul român trebuie să înceapă să investească serios în viitor. Dacă vrea să mai aibă unul.

Ar mai fi și a treia variantă, eu îi spun varianta Merkel, deschidem granițele pentru emigranții calificați și înalt calificați, ne trezim brusc cu o forță de muncă în care nu am investit ani și zeci de mii de euro pentru formare individuală. Dar această variantă are și dezavantajul că îți trebuie o strategie foarte bine pusă la punct și urmată cu sfințenie, de prea multe structuri ale statului. Iar statul român actual este disfuncțional, cu un sistem bugetar în care nu știe stânga ce face dreapta, nu cred că ar funcționa. Nu suntem Germania.

Tu ce părere ai? E scăderea populației României un fenomen grav? Ar trebui să ne îngrijoreze soarta copiilor noștri care vor trăi într-o țară de 10-15 milioane?

Comentarii aici.

Amintiri din Basarabia (I)

Bunica Nadejda Grădinaru, născută în 1924, în Glodeni, Bălți, Basarabia. Mărturie transcrisă cuvânt cu cuvânt, din amintirile vii, de parcă s-au întâmplat ieri, nu în 1940:

                „De două ori am plecat din Basarabia…

                … Și într-o zi ne-am trezit cu un călăreț în jurul casei. Am iesit în prag, amândouă odată (cu sora Zina- n.r.). Zice:

                -Plecați, că s-a cedat Basarabia!

                Era un ofițer din trupele de artilerie, în pădurea de pe malul Nistrului, lângă Tighina. Și noi am așteptat să vină cumnatul (soțul Zinei – n.r.), subofițer de jamdarmi, de la moșia pe care o păzea. Făcuse rost de o căruță cu cai, avea 5 sau 6 soldați, i-a pus în căruță și pe noi două cu două valize, și el, si-am plecat la drum. Am plecat spre Prut. Când am trecut calea ferată care venea de la Tighina și ducea la Chișinău, nu mai erau locomotive, nu mai erau trenuri, nu mai era nimic, se retrăseseră ai noștri. Și noi nu aveam posibilitatea să ajungem la Bălți (la părinți – n.r.), bani n-aveam…

                Și am mers în urma coloanei ăsteia care avea tunuri. Și la un moment dat, porcii de ruși, n-au respectat tratatul, că au făcut un tratat, știi, aveam noi, românii, 36 de ore ca să ne retragem, dar ei, cum sa-nserat, cum au trecut Nistrul, și au mers în direcția Chișinăului. Au luat în reflectoarele de la tancuri coloana asta care se retrăgea, din care făceam și noi parte, eram ultima căruță. Două tancuri au oprit coloana acolo pe șosea și două tancuri au venit spre noi. Au început să rupă trese și galoane, și să dezarmeze, și nouă ne-au luat căruța. Ne-au lăsat, în mijlocul nopții, pe drum. Ne-am rugat de ostașul care era călare pe calul pentru tras tunul să ne ia cu el și ne-a primit pe afetul de tun.

                Și-am mers pe afetul de tun până am dat de șosea în zorii zilei, era o șosea care venea dinspre Galați, nu știu ce localitate era, și se ducea spre Chișinău. Și când m-am dat jos de pe afetul de tun, nu știu, ne-am dat toți trei jos, și acolo ne aștepta sărăcimea din Basarabia. Veniseră acolo, la o intersecție, noi o luam spre Prut, iar șoseaua aia mergea spre Chișinău. Domle, și ne-au luat bagajele din mână, ne-au lăsat așa, fără nimic, or fi zis că avem aur. Și eu aveam un ghiozdan cu rechizite școlare și sor-mea o geantă cu haine de schimb. După ce ne-au luat totul, ne-au dat voie să plecăm. Au scornit zvonul, trebuie să fi fost și comuniști acolo printre ei, că se-aruncă podul de peste Prut în aer. Mai erau vreo 10 Km, ca de-aici (Călărași – n.r.) la Chiciu.

                Și noi am fugit, care cum am putut, încălțați, descălțați, ca să prindem podul, să trecem Prutul. Și a dat Dumnezeu să vedem că podul era acolo. Ei (rușii – n.r.) aveau altă treabă, să ocupe capitala ținutului și mai departe mergeau spre Cernăuți. Am trecut și noi podul, erau căruțe multe, ostași puțini, toți se odihneau, cu capul pe nisip, pe iarbă, pe ce era. Când am ajuns și noi acolo, am căzut lați.

                Și pe urmă de la Bârlad au trimis camioane, de ne-au luat pe noi ăștia, rătăciții. Ne-au dus în localitatea Banca, era un sat care aparținea de Bârlad. Pe noi ne-a primit o femeie în casa ei. Ne-a făcut o mămăligă cât roata carului și o omletă din 20 de ouă.

                A fost cea mai bună omletă pe care-am mâncat-o în viața mea.”

Va urma

Radio Joy, aici ți se va ridica părul de pe mâini, sau ți se va pune în mișcare vârful piciorului, sau mai mult de atât.  Este locul unde muzica bună, pasiunea, talentul se întâlnesc pentru a-ți face ție, privitorule, viața mai frumoasă, fie doar și pentru câteva clipe. Sunt acele piese care îți transmit un mesaj. Sau o stare.

Azi, George Michael, la apogeul carierei, în concertul umanitar Netaid.

This is a god on stage. This is „The Act”. On so many levels. Enjoy:

Comentarii aici.

Acesta ar trebuie să fie acel articol de „Hello world” pe care-l face orice nou venit în lumea blogging-ului. Articolul ăla în care te prezinți, faci o caracterizare haioasă (să fii cool și în trend) te explici, faci introspecție și autoanaliză.

Well, that`s not going to happen.

A venit momentul când am decis că este cazul să am propriul spațiu de desfășurare, o să vedem în ce direcție, voi lăsa blogul să apuce pe drumul lui. Sper să vă placă, să învățăm împreună lucruri noi, să ne punem întrebări, să nu rămânem indiferenți și evident sper ca gorunescu.ro să fie un plus în peisaj.

Radu Gorunescu

26.06.2016

Comentarii aici