Domnului colonel Sebastian Gheorghe Cucoș, Inspector general al Jandarmeriei Române

sursă foto: Jandarmeria Română

Stimate domnule Cucoș,

Sunteți un militar respectat, ați servit cetățenii Românei în teatrele de operațiuni din Kosovo și Afganistan. Jandarmeria română este o instituție reputată, profesionistă, care asigură, conform legii, ordinea și siguranța publică și protecția instituțiilor statului. Este o organizație esențială în buna funcționare a statului de drept.

De aceea este important ca această instituție să-și păstreze rolul și în continuare, pentru că vom avea nevoie, toți, de ea.

Vă scriu în lumina manifestațiilor publice de amploare de ieri, 20.01.2018, din București, unde câteva incidente aruncă o umbră nepermisă asupra reputației instituției pe care o conduceți.

• „Ieșirea necontrolată” – așa a etichetat-o purtătorul dumneavoastră de cuvânt, a jandarmului care a început să împartă, cu de la sine putere, pumni în manifestanții de la universitate. A executat acesta un ordin? A acționat conform reglementărilor legale în vigoare?
• „Cordoanele” de percheziție ale Jandarmeriei instituite între Piața Romană și Piața Universității. Deși sunt convins că va exista o justificare conform legislației actuale, că ar fi fost informații că veneau persoane cu obiecte interzise, chiar s-au „identificat” doi cetățeni cu obiecte contondente, vă asigur că doi inși cu boxuri la 50.000 de oameni pe stradă găsiți și dacă faceți o razie la prânz la Bucur Obor. Foarte suspectă a fost „volatilizarea” acestor cordoane când au început să fie filmate de televiziuni. Dacă erau atât de importante, dacă, conform tot purtătorului dumneavoastră de cuvânt „asigurau siguranța cetățenilor veniți să demonstreze”, de ce nu și-au continuat activitatea, de ce nu au răspuns la întrebările reporterilor și de ce au au fugit?
• Cordoanele de garduri și jandarmi între piața Universității și bulevard, cordoanele de la metrou. Aveți mai mult ca sigur acces la internet și Facebook. Ați văzut, mai mult ca sigur, pe pagina evenimentului public Toate drumurile duc la Bucuresti.”Revolutia” generatiei noastre, organizat de 13 grupuri de inițiativă, că și-au anunțat intenția de participare în jur de 23.000 de cetățeni. Televiziunile naționale au anunțat de zile întregi că un grup de protestatari a plecat, pe jos, din Cluj, către capitală, pentru a participa la mitingul din 20 Ianuarie în Piața Universității. Era evident, până și pentru un nespecialist ca mine, că trotuarul din fața fântânii de la universitate și cu cel din fața Teatrului National sunt insuficiente pentru zeci de mii de oameni. În acest context, este cel puțin bizară decizia jandarmeriei de a bloca accesul pe bulevardul Magheru. Mai mult, de a bloca accesul publicului din stația de metrou Universitate către piață, pe motivul „protejării cetățenilor de busculadele ce se pot crea din cauza aglomerării pieței”. Citez tot din purtătorul de cuvânt al onor jandarmeriei, domnul Georgian Enache.

Normal că, din cauza restricțiilor puse de jandarmerie, trotuarul s-a aglomerat iar manifestanții au ocupat, trecând prin cordoanele jandarmeriei, bulevardul Magheru, pe o distanță de 500m.

Toate măsurile luate au fost conform legii, sunt convins, chiar și barierele între trotuar și bulevard au avut explicația, perfect legală, a „protejării întreruperii traficului auto normal”. Spunea domnul purtător de cuvânt, citez: „poate la volan erau cetățeni care nu împărtășeau opiniile demonstranților, și noi am intervenit ca să-i protejăm pe aceștia din urmă”.

Nu știu de ce, dar senzația mea este că toate aceste „motivații” ale purtătorului dumneavoastră de cuvânt, dealtfel perfect legale, se suprapun 100% peste dorințele celor aflați la guvernare, care ar fi vrut ca aceste proteste să nu aibă impact, să fie ținute sub control, să nu ajungă iar pe prima pagină sau în prime-time. Ați adus 3.000 de jandarmi, ați încercat prin cordoanele de percheziții și blocare a accesului diverse tactici de descurajare a unei părți din manifestanți să participe pe protest. Jandarmeria și-a depășit, la limita legii, mandatul de a asigura siguranța publică, în detrimentul dreptului constituțional la liberă circulație.

Sunt conștient că sunteți un bun profesionist, iar rigorile militare ale cadrului legal vă impun să acționați conform ordinelor. Realizez că aveți deasupra un șef al poliției, acela are un șef ministru de interne, există un prim-ministru (interimar sau nu) și există, deasupra acestuia din urmă, un șef de partid condamnat definitiv de Curtea Supremă. Este vorba de domnul infractor Dragnea, cauza principală a instabilității din țară, de la guvernare, cauza manifestațiilor aproape continue de un an de zile.

Sunt deasemenea conștient că ordinul de a aduce 3.000 de jandarmi la București „pentru a asigura ordinea și liniștea publică” este perfect legal, este bazat pe informații disponibile public despre amploarea manifestațiilor prevăzute a avea loc, și nu lasă loc de inacțiune.

Ce nu înțeleg este „amatorismul” cu care s-au luat deciziile tactice la fața locului. Când știi că îți vin zeci de mii de oameni la un eveniment, calculezi nr. de metri pătrați necesari. Realizezi că se va ocupa toată zona Universității, cu rond cu tot, cu autorizație sau fără, cu cordoane și jandarmi sau fără, cu știrbirea reputației instituției Jandarmeriei sau fără.

Și atunci de ce să nu alegi calea rațională și profesională. Faci un perimetru închis circulației publice, cu cel puțin o jumătate de oră-o oră înainte de ora anunțată a evenimentului. De 500 de metri lungime, de la Inter până la Colțea, pe 50 m cât e bulevardul cu trotuare și șosea cu tot. Adică 25.000 de metri pătrați. Acolo ar încăpea lejer 25.000 de oameni, aproximativ cifra care fusese anunțată public. Trebuie să înțelegeți puțin dinamica socială, oamenii ăia chiar au confirmat prezența, public, în fața autorităților, și în fata miilor de prieteni pe care îi are fiecare. Nu puteați să spuneți că nu aveați date destul de precise, nu puteați să vă luați angajamentul în fața șefilor de partid, că „o să fie doar câteva sute, poate o mie, le facem față cu 3.000 de jandarmi”. „Statul paralel” poate să fie o justificare în mintea unora, realitatea cotidiană este foarte ușor de verificat.

Acum voi face o analogie.

Așteptările publicului participant la o demonstrație pașnică de la jandarmerie sunt aceleași cu ale microbiștilor de pe un stadion de la ambulanță. Trebuie să fie acolo, în tunel, gata de acțiune, dacă intervine o accidentare. Dar acolo, în tunel, nu în mijlocul terenului când arbitrul se pregătește să fluiere începerea meciului. Pentru că exact asta s-a întâmplat la Universitate: s-a trezit ambulanțierul pe teren. Arbitrul îi face semne să iasă, că trebuie să înceapă meciul, iar acesta îi spune:„- Stai domle, că nu s-a umplut peluza unu, stai să se umple și ies.”

Rolul jandarmeriei nu este să facă micromanagementul mulțimilor la o demonstrație, să decidă cum are loc o demonstrație. Și iar nu mă pot abține să nu citez din dl. Enache: „acel moment în care se blochează circulația, este momentul pe care noi îl decidem, atunci când noi considerăm că, într-adevăr, în spațiul respectiv nu mai este spațiu” min 4:30 de aici.

Nu domnule, nu sunt de acord. Jandarmeria nu trebuie să se erijeze în organizator al unei manifestații, trebuie doar să asigure un perimetru de securitate generos, pe baza informațiilor și să asigure securitatea publică, dar de la distanță, din umbră, nu hotărând pe moment unde se fac cordoane, unde se blochează mulțimile, etc. Nu faceți decât să creați artificial niște momente care altfel nu ar fi avut loc.

Scria clar pe pagina evenimentului că la 18:00 vin 23.000 de oameni, la 19:30 se pleacă spre parlament, la 21:00 se aprind flash-urile în semn de protest, apoi logic se pleacă acasă, că e ianuarie și frig. Trebuia doar să citiți și să acționați în consecință.

Apoi vorbim declarația cel puțin halucinantă a d-lui Georgian Enache: „vorbim despre acțiunea ilegitimă, ilegală a manifestanților”.

Las la o parte ascendentul moral al d-lui Enache asupra manifestanților, ascendent moral care-i permite să facă aserțiuni despre „legitimitate”. Poate vrea dumnealui să vorbească și despre „legitimitatea” acțiunilor care i-au scos pe oameni în stradă, în frig, sâmbătă seara.

Dar vorbim despre „ilegal”. Aici este o etichetă pe care o singură instituție din acestă țară are voie să o pună: justiția. Nu jandarmeria, nu poliția, nu procuratura, pompierii sau salvarea. Justiția. După ce a avut loc un proces echitabil, stabilește dacă cutare acțiune a fost sau nu legală, și dispune în consecință. Purtătorul de cuvânt al jandarmeriei poate maxim să spună „suspect de încălcarea legii”, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Tot aseară au fost manifestații în mai multe orașe mari din țară. În nici unul nu s-au semnalat incidente legate de numele sau imaginea jandarmeriei, deși sunt convins că și la Sibiu, Brașov, Cluj, Timișoara sau Iași jandarmeria a fost prezentă și și-a făcut datoria. Dar discret și din umbră, așa cum trebuia să o facă și la București. Dar se pare că militarii din comanda Jandarmeriei București au o apetență pentru managementul mulțimilor, cordoane, tactici militare etc. Dar cu atâtea tactici în cap, pierd viziunea de ansamblu. Strategia. Luptați cu inamicul greșit. Nu manifestanții pașnici, care-și exercită dreptul legitim și legal constituțional de a protesta (chiar dacă nu au hârtie de la d-na Firea) sunt inamicii. Și nici Jandarmeria nu este inamicul mamelor cu copii venite să protesteze pașnic.

Să ne aducem aminte episodul cu caii din Noiembrie, când iarăși imaginea jandarmeriei a avut de suferit. Ce cauți tu cu cai pe stradă, încercând să forțezi mulțimea să o ia pe o ramură a bulevardului? Suntem cumva în evul mediu militar, când se făceau cavalcade de cavalerie?

Am remarcat că și la Universitate, jandarmii călare asigurau ariergarda coloanei de demonstranți. Un rol decent, aș putea spune, dar semi-inutil. Ar fi fost suficientă o mașină de poliție cu girofar. Nu era ca și cum ar fi vrut să scape din încercuire vreo mamă cu cărucior înapoi spre universitate.

Viziunea mea personală, poate nu este corectă, poate nu este cea legală, pentru acțiunile jandarmeriei este următoarea: Jandarmeria trebuie să-și facă datoria discret. Fără micro-intervenții pe o mulțime anunțat pașnică și dovedită istoric pașnică. Să asigure perimetrul, repet, generos, și să intervină doar dacă lucrurile degenerează. Să stea în umbră, nu în lumina reflectoarelor, la punctul de la 11 metri în timpul meciului. Există echipe, arbitri, public, federație. Avem tot spectacolul garantat, nu mai e nevoie de actori noi.

Iertați-mi preambulul lung, dar acum intru în partea personală a scrisorii mele către dumneavoastră.

Dl. Dragnea a pus-o prim-ministru pe doamna Dăncilă, un caracter „neconflictual”, cum se exprima dânsul la nominalizare. Datorită dosarelor în justiție pe rol ale d-lui Dragnea, sunt șanse mari ca d-na Dăncilă să facă pe placul șefului său și să asistăm la o noua Ordonanță 13, rapid, în miez de noapte sau ziua în amiaza mare. Ați luptat toată viața de partea legii și cunoașteți foarte bine mentalitatea infractorilor, în special a celor puși cu spatele la zid. Fac orice ca să scape. Ei bine, în ipoteza foarte probabilă că asaltul asupra justiției și statului de drept va continua, ne putem aștepta la manifestații publice ad-hoc, fără nici un fel de autorizație sau anunț public prealabil, de amploare mult mai mare decât ce a fost aseară. Putem asista la cutremure sociale majore.

Și atunci chiar vom avea nevoie de jandarmerie să asigure un climat de securitate. Pentru că și infractorii vor fi acolo, luptând pentru ei, cu armele lor, pe toate planurile, folosind oamenii aserviți politic din toate structurile. Vor aduce manipulatori, vor face diversiuni violente, etc, cunoașteți tot arsenalul.

Dar va trebui să vă asigurați că Jandarmeria rămâne echidistantă, neimplicată politic, și mai ales că va fi percepută de către manifestanți ca un aliat, nu un inamic aservit politic. Nici o instituție, oricât de puternică este, nu vrea să fie percepută ca inamic public de către zeci sau poate sute de mii de oameni frustrați, ieșiți în stradă să lupte pentru viitorul copiilor lor. Și al copiilor dumneavoastră.

În cazul unor manifestații de amploare, va trebui să vă asigurați că Jandarmeria nu va împiedica sau stânjeni desfășurarea acestora, în nici un fel, chiar dacă nu au toate hârtiile OK. Este dreptul constituțional la opinie, la liberă exprimare, la liberă circulație.

Asta va fi cea mai mare provocare pentru Jandarmeria Română, pentru conducerea Jandarmeriei și a Ministerului de interne, și pentru dumneavoastră personal, în opinia mea. Provocare în care vă urez mult succes și vă asigur de susținerea mea.

Cu stimă,

Radu Gorunescu

In dear memory of Dolores O’Riordan. Farewell!

„Era o seară de club, și tipul ăsta, care mi se părea drăguț, m-a invitat la dans. Aveam 17 ani și până atunci sărutul cu limba mi se părea ceva dezgustător, dar când tipul mi-a oferit primul meu sărut serios, am avut senzația aia că ai vrea să nu se termine niciodată – let it linger. Abia așteptam să-l revăd. Dar la următoarea seară de disco, a trecut fix pe lângă mine și a invitat-o pe prietena mea la dans. Am fost devastată. Toată lumea din club m-a văzut fiind abandonată, public. Totul este atât de dramatic când ai 17 ani, încât am „turnat” totul în acest cântec.”

„Linger a fost un hit mondial. Fanii mă urmăreau peste tot. Peste câțiva ani, după ce mă măritasem, tipul despre care e „Linger” mi-a scris o scrisoare lungă, spunând: „Știu că Linger este despre mine. N-am vrut niciodată să-ți rănesc sentimentele. Ne putem întâlni?”. M-am gândit: „E prea târziu. M-ai abandonat”. Nu i-am răspuns niciodată.”

Azi dimineață, mulțimi furioase devastează magazinele H&M din Johhanesburg, Africa de Sud. La câteva ore H&M anunță închiderea temporară a tuturor magazinelor sale din Africa de sud.

De ce?

Totul a pornit de la o asociere, cel puțin neinspirată, a unui hanorac pe care scrie „Sunt cea mai mișto maimuță din juglă” cu un model, un băiețel african, foarte simpatic dealtfel:

S-a întâmplat pe pagina de comerț electronic din UK a retailerului suedez H&M, după cum se vede în poza de mai sus.

Urmări:

• nefericita poză s-a viralizat, urmată de o avalanșă de twett-uri împotriva rasismului implicit pe care-l promova
• artistul „The Weekend”, care era reprezentant de imagine al H&M a declarat „M-am trezit în acestă dimineață șocat și rușinat de această poză. Mă simt adânc ofensat și nu voi mai lucra cu H&M”
• H&M retrage poza de pe site, și produsul cu totul de la vânzare
• povestea se viralizezază și în Africa de Sud, o săptămână mai târziu
• acțiunile H&M scad, pe 8 Ian, de la 163 coroane la 160

Isteria plecând de la o singură poză pentru un produs. Dacă ar fi fost pus produsul, fără model, nu s-ar fi atacat nimeni. Este o eroare gravă, dar ce este mai grav pentru H&M este că nimeni, pe tot lanțul managerial de decizie, n-a sesizat că e o poză care poate produce resentimente.

Mi-e greu să cred că în H&M vine cineva de pe stradă, desface balotul de hanorace din Bangladesh, alege repede din catalogul de modele un băiețel,  face o poză cu telefonul și o urcă pe site, ca pe OLX.

E o întreagă industrie în spatele acestor poze, fotografi profesioniști, agenții de modelling, agenție de publicitate online, departamente de IT, lanțul de management care dă aprobări pentru fiecare pas în parte.

Desigur, dacă poza a fost făcută în UK, sau în Suedia, sau oriunde în Europa de vest, probabil nivelul de liberalism din aceste țări a făcut ca asocierea dintre mesajul de pe hanorac și băiețelul african să nu fie catalogată ca având conotații rasiste. Nimeni, pe tot lanțul de creație, implementare online și de decizie, nu a remarcat absurdul pozei, și hanoracul a apărut la vânzare cu frumosul preț de 7,99 lire sterline.

Dar, trebuie să te gândești, in epoca viralelor, în care orice imagine se globalizează online într-o zi, că sunt societăți cu trecut sclavagist: SUA, Africa de sud, etc. Chiar dacă în state sclavia a fost abolită în 1865, a existat o politică, oficială, de segregație a „coloraților” de „albi” până la sfârșitul anilor 60. Pentagonul însuși, are de două ori mai multe toalete pentru că atunci când a fost construit, în anii 40, erau prevăzute toalete separate pentru „albi” și „colorați”.

sursă foto: Wikipedia

Societatea americană este încă foarte sensibilă la orice imagini sau simboluri care promovează rasismul.

Ca să nu mai vorbim de cea din Africa de Sud, în care segregarea rasială a luat un nume sinistru: Apartheid.

Ei bine, ceea ce părea liberalilor europeni ca un mesaj haios-twisted de pe un hanorac, asociat cu imaginea unui băiețel african, a constituit pentru restul lumii mai mult sau mai puțin civilizate, dar cu mentalități influențate de trecutul foarte puțin îndepărtat, sclavagist sau segregaționist, un butoi de pulbere care a explodat.

Probabil că de luni încolo acțiunile H&M vor scădea și mai mult la bursă în urma anunțului de închidere temporară a magazinelor din Africa de Sud, iar top-managementul companiei va reflecta mai mult la modul în care o simplă imagine a unui singur produs minor poate falimenta o companie globală.

La fel cum ar trebui să reflectăm cu toții. 2018 începe ca un an al viralului, al imaginilor de impact, al trezirii online al conștiințelor. Orice imagine sau gând postate ajung la zeci, sute, mii sau milioane de oameni, iar tu, creatorule de conținut online, trebuie să gândești cât mai larg și să fii cât mai open-minded posibil.

Asta e lecția H&M, de azi, pentru noi toți.

Să fii în contact constant cu cetățenii urbei este o îndatorire morală și legală a fiecărui edil, destul de greu de menținut în ritmul actual al societății. Bineînțeles, ca la orice instituție, și în primărie există un program de audiențe cu primarul, în cadrul căruia orice locuitor al orașului își poate căuta rezolvarea problemelor. Acesta are însă dezavantajul că cetățeanul trebuie să se deplaseze fizic până la primărie. Dezavantaj care deja pentru mulți echivalează cu imposibilitatea unei audiențe. Cum așa? Păi de exemplu, există o categorie de vârstă care are mobilitatea limitată sau aproape lipsă, există persoane cu handicap care nu pot veni în audiențe, există apoi marea masă a salariaților care pentru a veni în audiență trebuie să-și ia o zi de concediu. Să nu mai vorbim de acea parte a oamenilor care sunt timizi, și pentru care prezentarea în fața unui primar este un examen greu de trecut. Sau care sunt genul „Toma necredinciosul”, și care consideră că o audiență este inutilă și nu-i poate rezolva problemele.

Iată astfel o pleiadă de tipuri de cetățeni care n-ar fi ajuns niciodată într-o audiență la primar. Asta până de curând, când lumea digitală a pătruns atât de adânc în societate încât trăim practic „conectați” la realitatea înconjurătoare. Astfel că apare, în Romania, de câțiva ani, un trend al comunicării online cu autoritățile, iar cea mai nouă manifestare a acestui trend este „audiența online pe Facebook”. Avantajul acestui tip de comunicare este că elimină distanțele, costurile, și eventualele rețineri și inhibiții pe care le presupune comunicarea face-to-face.

Apărută, în 2015, la Timișoara, moda audiențelor online a prins în mai multe orașe din țară, iar de joi, 11 Ianuarie 2018, este o realitate și la Slobozia:

Domnul primar Adrian Mocioniu a avut tăria de caracter să se expună public întrebărilor și evident comentariilor, unele destul de incomode.

Cei care mă cunosc și îmi citesc blogul știu foarte bine că sunt un critic destul de sarcastic al problemelor din Slobozia, al guvernării actuale PSD, așa că ultimul lucru de care pot fi suspectat ar fi simpatii de o parte sau alta a spectrului politic. Așa că ceea ce urmează să spun în continuare trebuie tratat ca o recunoaștere a meritelor, acolo unde există.

Părerea mea este că:

• într-un oraș care s-a depopulat cu 9.000 de locuitori între recensământul din 2002 și cel din 2011 – Slobozia pierde în medie 1.000 de locuitori pe an, sau 3 pe zi, cum preferați;
• într-un oraș în care populația nu are convingerea că apa este potabilă, în ciuda asigurărilor edililor că este – mărturie stau vânzările uriașe de apă (chioară, de izvor) din toate supermaket-urile din oraș;
• într-un oraș cu un buget anual de 20 și ceva de milioane de euro (din datele de pe site-ul Primăriei Slobozia, în 2016 a fost de cca. 24.5 mil. EUR) , în care fostele administrații PSD au îngropat, la propriu, milioane de euro, într-un parc industrial ce zace cvasi-nefolosit și într-o parcare subterană cu viitor incert, și a cărei utilitate publică este cel puțin discutabilă;
• într-un oraș cu mari probleme de urbanism, canalizare, transport în comun;
• într-un oraș care nu oferă perspective tinerilor, viitoarelor generații, la un loc de muncă decent;

este un curaj deosebit, ca primar, să faci audiențe online pe Facebook, și practic să trebuiască să răspunzi la multe întrebări incomode, referitoare la multe probleme moștenite de la fostele administrații, dar pe care cetățenii le vor totuși rezolvate de actuala administrație. Tot ca părere personală, actuala administrație se mișcă vizibil mult mai bine decât cel puțin ultimele două – Ionașcu și Stoica, și răspunde la sugestiile și problemele cetățenilor. Este drumul spre intrarea în normalitate în relația edili-locuitori ai urbei.

So, felicitări domnule primar Adrian Mocioniu!

Audiența online episod pilot este disponibilă aici.

Facts:

• a durat o oră și jumătate, după care a urmat programul de audiențe clasic
• a fost vizionată de 5.600 de ori până la momentul scrierii articolului
•  37 de distribuiri
• cel puțin 2-300 de comentarii (atât la anunțul audienței cât și în stream-ul live), pe care domnul primar le-a citit, în ordine, și le-a răspuns
• aproximativ 90% din comentarii au fost probleme punctuale ridicate de cetățeni, ori personale, ori de interes general, semn că interesul public în acestă formă de comunicare este real, și seriozitatea lor este de admirat

Sugestii:

• Stream-ul live online a fost făcut de pe contul personal al domnului primar, sugerez să fie făcut de pe o pagină de Facebook publică, ori de personalitate publică (primar), ori de instituție (primărie), sau creată special pentru audiențe – „Audiențe online primăria Slobozia”. Motivul sugestiei este unul de natură tehnică – paginile personale au o limită de 5.000 de prieteni, și chiar dacă postările sunt publice audiența este cumva limitată de algoritmii FB la prieteni. O pagină publică, oficială, are o expunere mult mai mare.
• Tot pe pagina respectivă se pot centraliza mesajele cetățenilor, eventual printr-o postare care anunță din timp ședința live (minim 1-2 zile înainte) astfel fiind ușor de urmărit și răspuns. Acest anunț poate să  stabilească niște reguli minime de comunicare, de exemplu intervalul până la care sunt primite întrebările – util ar fi până la începerea sesiunii live. Motivul sugestiei fiind ca la momentul transmisiei live, comentariile se pot pierde în fluxul informațional, fiind mult mai lucrativ să se răspundă întrebărilor care au fost puse în prealabil într-un time-frame cunoscut de public. Concret, anunțul ar putea suna așa: „Joi, data, ora, Audiență online. Postați întrebările dumneavoastră în comentariu la această postare, până la momentul începerii transmisiei live.” Astfel se dă și posibilitatea editării întrebărilor de către public, în cazul că e nevoie, în timp util.

Sper ca acesta să nu rămână un episod pilot și audiențele online pe FB să devină o tradiție la primăria Slobozia.

Testele alea psihologice sunt făcute să detecteze pietrele la rinichi, hernia de disc sau problemele psihice? Le facem ca să bifăm că le-am făcut? Câte alte domenii sensibile – educație, apărare, sănătate, etc – ar trebui să beneficieze de pe urma unei trieri psihologice corecte? Câți medici sau profesori, poate valoroși, am văzut cedând psihic în ultimii ani? Câți dintre ei ar putea totuși să profeseze, cu ajutorul de specialitate oferit corect și la timp?

Sunt întrebări care ni se repetă la câteva luni, de câte ori apare un cadru didactic care își agresează fizic elevii sau un medic care cedează psihic după ani de nopți nedormite.

Sunt întrebări care au revenit în ultimele zile odată cu vâlva creată de cazul „polițistului pedofil”.

sursă foto: George Călin/Inquam Photos

De ce am pus „presupus” în titlu? Pentru că da, chiar și el se bucură de prezumția de nevinovăție, până decide justiția. Chiar dacă a recunoscut faptele comise, chiar dacă posibil dovezile sunt covârșitoare și chiar dacă noi, aproape toți, l-am condamnat deja.

Lăsând la o parte presupusul infractor, faptele lui și pedeapsa pe care probabil o va primi, cazul polițistului infractor este unul interesant, în special pentru noi ca societate. Avem de-a face cu expunerea unor slăbiciuni de sistem, în cazul de față al poliției.

Englezii au o vorbă foarte expresivă „When shit hits the fan” care desemnează momentul acela unic când gunoiul ascuns sub preș se revarsă. Ei bine, „when shit hits the fan”, indiferent de eveniment, oamenii se împart în două mari categorii: unii caută vinovați, ceilalți caută soluții. Observ de vreo două zile o cavalcadă de cereri de demisie, dar firave voci cu soluții.

Mie personal mi-a plăcut să-mi canalizez energia spre găsitul de soluții, părându-mi-se mai productiv decât găsitul de vinovați și cerutul de demisii în stânga și în dreapta. Are cine să facă vânătoarea de vinovați colaterali, există instituții și „organe” specifice, politicieni care au „rufe de spălat” și polițe de plătit, etc.

În opinia mea ar fi un moment bun (deși e în vacanță) ca parlamentul să-și ia, mai în serios decât până acum, rolul de instituție care face legi în folosul cetățenilor și să organizeze o comisie de anchetă (cum de exemplu se întâmplă în alte țări civilizate) care să:

1. Afle, de la specialiștii în psihologie, care sunt slăbiciunile din sistemul de evaluare psihologică al polițiștilor care permit unor oameni cu afecțiuni psihice grave să profeseze, să poarte arme.
2. Afle cum a fost posibil ca un polițist acuzat de viol să scape prin mușamalizare, și astfel să continue să profeseze, deși în cercul de colegi era numit „violatorul”. Practic în interiorul secției respective se știa că omul are probleme, dar nu s-a luat nici o măsură. Omul a violat liniștit până mai ieri.
3. Afle ce nu funcționează în departamentul de control intern al Ministerului de interne, departament care acces la muuult mai multe informații decât profilul psihologic de după testarea de rutină. Are evaluări ale șefilor, informații de la colegi, informații de la alte instituții. Etc.
4. Să emită un raport de anchetă despre descoperiri, după o analiză atentă, care ia timp. Astfel de probleme grave, de sistem, nu se pot corecta intempestiv, peste noapte, sau într-o săptămână. Iar ca să le corectezi trebuie mai întâi să le identifici.
5. Foarte important, să propună măsuri legislative care să corecteze erorile de sistem, pe care să le discute cu specialiștii (în cazul de față polițiști, psihologi, experți în informații etc), și nu în ultimul rând cu opinia publică, consultările publice sunt esențiale în procesul legislativ, brainstorming-ul de masă poate da naștere unor idei interesante, nici un creier nu trebuie neglijat, nimeni nu e mai deștept decât o țară întreagă.
6. Să legifereze propunerile, după un consens pe subiect cu actorii de mai sus.

Pentru că acesta este rolul parlamentului. Să legifereze. Mai ales când constată un domeniu perfectibil. Societatea evoluează rapid. Oamenii evoluează rapid. Legile și regulile care acum 30 de ani erau bune, acum sunt perfectibile.