Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

January, 2022

Austria, ferma vecină

By on 21/01/2022

Când preziceam prin Noiembrie că în maxim jumătate de an vor apărea primele țări în care se va introduce vaccinarea obligatorie, săreau haterii antivax la beregată, de parcă aveam eu ceva cu ei.

Pur și simplu făceam o previziune bazându-mă pe observațiile personale a ceea ce se întâmplă în lume. M-au făcut în toate felurile, oaie în turmă, aplaudac, focă, etc. Cum atacurile la persoană mă impresionează foarte puțin spre 0, mi-am văzut de drum.

Și fără a fi o surpriză, Austria tocmai a anunțat vaccinarea obligatorie a adulților. Detalii aici.

Acum dacul liber gânditor de la Hamangia se vede pus în fața următoarei dileme: dacă vrei la schi în Tirol, sau la băi în Salzburg, fără dovada vaccinării nu că nu intri în Austria, dar dacă ești cetățean sau rezident sau lucrai acolo pe contract și nu te-ai vaccinat, te paște o amendă de până la 3600 de EUR.

*Funicular pe domeniul Skiwelt, 288 de km de pârtii, Austria. Poză din colecția personală.

Iar lista țărilor în care aceste măsuri se vor impune va crește, cu siguranță. Vor fi din ce în ce mai puține, până când, surpriză, și țara ta balcanică, raiul libertății de expresie, îți va impune vaccinarea prin lege. S-ar putea la vară să nu prea mai existe plaje pe care să te poți bronza nevaccinat.

Legea e lege, ne convine sau nu, suntem de acord cu ea sau nu, protestăm sau nu, ea va trebui respectată.

A aflat-o pe pielea lui și no. 1 ATP, care a învățat lecția the hard way. O lecție de care nu avea nevoie, de altfel, dacă guvernul Australian era în Austria și i-ar fi spus: fără certificat nu intri. Paranteză, trebuie să menționez aici că bulibășeala și duplicitarismul populisto-electoral din creierul politicienilor care conduc țările, fac la fel de mult rău ca și virusul. Mai ales în țările care au alegeri anul acesta sau anul viitor, orice politică ce presupune constrângeri sau obligativități este evitată de politruci.

Apropo de învățat lecții, oamenii se împart în două mari categorii: una care învață din greșelile celor din jur, și alta care, deși are exemple, cărți, istorie, literatură, povești, fabule, internet, prieteni, familie, preferă să învețe din greșelile proprii.

Și am următoarea istorioară reală, despre vaccinare și puterea exemplului, povestită de un fermier. Nu spun cine și din ce localitate sau județ, pentru că am fost rugat să păstrez confidențialitatea. Dar vă asigur că întâmplările au avut loc.

A organizat omul vaccinarea personalului din ferma proprie, în principal tractoriști. A solicitat o echipă mobilă, a venit echipa gata de vaccinarea tuturor. La care unul dintre tractoriști întreabă dacă au voie să bea (alcool N.R.) după vaccinare, iar răspunsul medicului a fost că nu.

În secunda doi, toți tractoriștii, mecanicii, absolut toți vajnicii bărbați ai companiei au făcut stânga-mprejur și au plecat acasă, lăsând perplexă echipa de vaccinare care făcuse zeci de km și rezervase ore bune din ziua respectivă pentru asta.
Ok, au împachetat oamenii și duși au fost.

Peste câteva zile, la o fermă dintr-o localitate vecină, moare un tractorist de Covid, om tânăr la 30 și ceva de ani.

Se duc a doua zi vreo 2 din ferma noastră să se vaccineze, ca efect.

Peste câteva zile, mai moare un tractorist de la ferma vecină. Tot om tânăr, în putere. Cum, tractoriștii în putere nu sunt imuni la virus cum am văzut noi pe internet? Cum, nu trece cu țuică? Se mai duc să se vaccineze câțiva, care realizează brusc că tratamentul cu alcool nu e pentru viruși.

Peste puține zile, la ferma vecină moare șeful de fermă, om la 40 și ceva de ani.

În secunda doi, toți tractoriștii din ferma noastră își iau nevestele, copii, părinții și sunt buluc cu cățel și purcel la coadă la vaccinare.

Austria tocmai a devenit ferma vecină.