Într-o perioadă în care România are nevoie mai mult ca oricând de unitate, demnitate și responsabilitate în spațiul public, unele gesturi politice reușesc să ne amintească ce înseamnă, de fapt, dezbinarea cinică, meschină și lipsa de loialitate față de propriul popor.

Recent, George Simion, liderul AUR și candidat prezidențial, a mulțumit public Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite pentru că România nu a fost inclusă în programul Visa Waiver – adică exact acel program care i-ar fi permis românilor să călătorească în SUA fără viză. Să mulțumești unei instituții străine pentru un eșec al propriei țări nu e doar bizar; este o formă de satisfacție perversă față de suferința sau umilința celorlalți. Este dovada unui caracter mic, care se hrănește din eșecul național doar pentru a puncta politic împotriva adversarilor.

Un astfel de personaj nu are ce căuta la Cotroceni.

Președintele României trebuie să fie un simbol al demnității, al încrederii și al solidarității cu românii de pretutindeni, nu un profitor al momentelor în care țara e respinsă, umilită sau trasă pe linie moartă. Să îți bucuri electoratul cu vești proaste despre România doar pentru că „ceilalți” sunt la guvernare este o formă de egoism politic dus la extrem și arată că, pentru un astfel de om, scopul politic scuză orice mijloc, chiar și disprețul față de interesul național.

Un astfel de om nu poate fi președintele românilor.
Pentru că un președinte adevărat nu sabotează moral poporul pe care pretinde că îl apără.
Un președinte adevărat nu se bucură când România pierde.

Românii merită conducători cu inimă largă, nu cu suflet mic. Lideri care nu se înalță pe înfrângerea țării lor, ci care se luptă sincer pentru fiecare pas înainte. Să ne gândim bine: ce fel de om aplaudă când tu ești ținut la poarta lumii libere? Și ce fel de lider am vota, dacă ne-am încrede într-un astfel de om?

Această atitudine, de a jubila când românilor li se închide o poartă în lume, îmi amintește, cu un fior rece, de o epocă pe care credeam că am lăsat-o în urmă: epoca „suveranistă” a comunismului ceaușist.

Și atunci, ni se spunea că suntem „independenți”, „mândri”, „neatârnați de marile puteri”. Dar realitatea era alta: pașapoartele erau ținute la Miliție, călătoria în afara țării era un privilegiu aproape imposibil, iar românul era închis, cu cheia ideologică, în propria cușcă. Ni se repeta obsesiv că „nu avem nevoie de Occident”, că „suntem bine așa cum suntem”, că „străinătatea ne corupe”.

Sună cunoscut?

Astăzi, sub pretextul „suveranismului”, vedem reapărând același discurs care vrea să ne izoleze: să ne scoată din Europa, să ne îndepărteze de aliați, să ne convingă că a fi refuzați la o masă internațională e, de fapt, o victorie. Asemenea minciuni toxice ne-au fost vândute și înainte de 1989 și știm cu toții (cei care am apucat să trăim în acea epocă) cum s-a sfârșit acea poveste: cu frig, cu foame și cu granițe păzite cu arma.

Nu putem permite să revenim acolo, sub altă formă, cu altă mască.
Nu putem da conducerea țării unui om care ne spune că e mai bine să fim încuiați.

Visa Waiver nu e doar o chestiune tehnică. E un simbol al respectului internațional față de cetățeanul român. Când un politician se bucură că acest respect ne este refuzat, nu apără România, ci o condamnă la izolare. Și o face exact așa cum făceau Ceaușescu și acoliții lui, dar cu alte cuvinte și în alt ambalaj.

România nu mai este și nu trebuie să mai fie țara cu lacăt pe pașaport, cu cetățeni suspectați că vor „să fugă din rai”. România de azi e o țară care muncește, care visează, care are dreptul să circule liber, să fie respectată, să stea la aceeași masă cu marile democrații ale lumii.

Nu putem lăsa viitorul acestei țări pe mâna unui om care se bucură atunci când românii sunt ținuți pe dinafară.

Președintele României nu are voie să fie meschin. Nu are voie să aibă suflet mic. Nu are voie să-și transforme frustrările politice în aplauze pentru eșecurile poporului pe care vrea să-l conducă.

În ziua votului, să nu uităm: nu poți să alegi un lider care se bucură atunci când ție ți se trântește ușa în nas.
Alegerea unui astfel de om nu e o palmă dată sistemului, e o palmă dată fiecărui român care încă mai crede în dreptul de a visa, de a merge, de a trăi liber.