Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Facts

Poveste despre droguri. Din 2001.

By on 14/09/2023

Am și eu o istorioară despre droguri, pentru autoritățile interesate.
În 2001 stăteam în cartierul Aviației, lângă Școala 12 (Școala Gimnazială Herăstrău). Ies din bloc și salut vecina:
Bună Iza, ce faci? Știți, salutul acela de complezență, între vecini, care nu așteaptă neapărat un răspuns mai lung decât „bine”.
Mă duc să-mi iau băiatul de la școală.
NR: Școala era „lipită” practic de bloc, la nici 30 de m. Copilul era a 8-a, 13-14 ani. Răspunsul ei mă face curios:
De ce te duci să-l iei de la 50 de m? Mergeți undeva împreună?
Vino încoace. Mă duce până la colțul blocului. Îi vezi pe tipii ăia 3 care fumeză vizavi? Ieri i-au oferit o „țigară” lui fi-miu. D-aia mă duc, că nu vreau să ajungă pe pat de spital.

Deci stimate autorități anti-drog.
Mamele de puștani de gimnaziu, în 2001, adică acum 22 de ani, știau foarte bine cum arată și unde sunt traficanții.

Le puteți întreba, faceți un sondaj anonim. Veți fi surprinși.

Haideți să lucrăm la cauzele fenomenului, nu la efecte.

România trebuie să se schimbe din temelii ep.10. Sistemul sanitar

By on 20/08/2023

Mi-am petrecut minivacanța de Sf. Maria în spital. Din cauza colecistului plin de pietre eram programat pe 12 Septembrie la operație în Slobozia, dar din cauza agravării bolii a trebuit să fiu operat în regim de semi-urgență. Cum la noi programul operator era plin, probabil și din cauza perioadei de concedii cauzate de August+minivacanță, chirurgul meu (dr. Tuhari – mari mulțumiri pe acestă cale) mi-a recomandat internarea la Institutul Clinic Fundeni, la dr. Daniel Gavrilă.

Zis și făcut, mă internez la Fundeni, dr. Gavrilă mă trimite la diverse investigații și decide operația a doua zi – colecistul nu mai avea răbdare cu mine. Eram programat de dimineață, dar din cauza apariției unei urgențe majore (urgențe ce pun viața în pericol și trebuie operate imediat) operația mea se amână până seara la 18:00. Cu toate acestea, deși era în seara dumnealui liberă, dr. Gavrilă și-o sacrifică pentru mine.

Nu există text de recunoștiință pe care să-l pot scrie pentru dumnealui. Cuvintele sunt sărace.

Aceeași dedicare, pasiune, empatie umană și profesionalism l-am văzut la întregul personal. De la secțiile Chirurgie și ATI unde am fost internat, până la CT, Ecografie, Cardiologie, Gastroenterologie și Radiologie unde am făcut numeroase teste, toată lumea s-a purtat absolut admirabil. Jos pălăria! Lumea spune că am avut eu noroc și nu e chiar așa. Eu doar descriu experiența personală și interacțiunea pe care am avut-o în 6 zile cu zeci de oameni.

Nu am putut însă să nu remarc că starea secției de Chirurgie, în care mi-am petrecut majoritatea timpului era, nu jalnică, ci sub orice critică, având în vedere rangul de spital universitar, și mai ales având în vedere faptul că într-o secție de chirurgie, unde vorbim de plăgi proaspăt operate, nivelul de igienă al clădirii ar trebui să fie unul extrem.

Salonul era suprapopulat, într-un salon de 4 paturi (am dedus că era de 4 pentru că erau 4 instalații de gaze medicale) erau înghesuite 6 paturi. Când trebuiau puse perfuzii, asistenții trebuiau să se strecoare printre paturile lipite, de multe ori fiind nevoiți să mute paturile pentru a putea intra.

Singurele echipamente medicale din salon erau niște stative de perfuzii, ale căror brațe, odată mobile și ajustabile pe înălțime, erau acoperite cu multe straturi de vopsea, cu robineții de reglaj cu tot:

Pe unul din pereți se vedeau urmele unor infiltrații de apă, și în ciuda multelor revopsiri stratul se exfolia.

Caloriferele, în unele secții de o vârstă cu spitalul (1959) erau din fontă și ruginite. Aerul condiționat din salon era antic și nefuncțional, ne-am răcorit în după-amiezile caniculare cu un ventilator pus pe un frigider. Jaluzelele, singura urmă a unei modernizări (făcută probabil când s-au montat termopane), erau nefuncționale. Singura modalitate de a apăra de soare era să pleci din pat.

Unul din aspectele cele mai importante, pe lângă suprapopulare, era lipsa completă de confort. Paturile erau foarte vechi, nu se puteau ajusta, al meu pe mijloc avea un crater (provocat probabil de zecile de mii de nopți dormite în el) în care alunecam constant până mă opream cu picioarele în tăblie. Confortul auditiv era 0. Știința proiectării acustice nu se descoperise în 1959, așa că holurile și saloanele erau niște uriașe camere de rezonanță, în care până și zgomtul unei găleți trăntite pe hol scula din morți toată secția. Nu exista un luminat ambiental, așa că personalul, din empatie, de multe ori noaptea aprindea blitz-ul telefoanelor când venea să verifice perfuziile, pentru a nu aprinde neoanele albastre puternice din tavan și a evita astfel să ne trezească pe toți.

Saloanele, cu excepția câtorva rezerve, nu aveau toaletă proprie, doar o chiuvetă. Pe holuri erau zone cu plăcile de faianță desprinse sau lipsă. La fiecare ușă exista o antică lumină de veghe (nefuncțională) sau alarmă, probabil o semnalizare (ELBA- fabricată la Timișoara) de autobuz sau camion. Din 1959, ca și clădirea.

Să mai spun că grație lucrărilor la termoficarea Bucureștiului ne-am spălat cu apă rece? Mi se pare inadmisibil ca un spital de acest calibru să nu aibă propria centrală termică. Repet igiena, pre și post operatorie, dar și cea generală, sunt de importanță maximă în evoluția pacieților.

Din fericire, secția în care am poposit vremelnic urmează să intre într-un program de remodernizare prin fundația lui Codin Maticiuc, prin recompartimentarea saloanelor, dotarea cu toalete proprii a fiecărui salon și dotarea cu mobilier și aparatură modernă.

Voi deveni un donator constant al acestei inițiative, link aici.

Concluziile experienței mele:

  • sistemul medical din Romania este subfinanțat
  • sistemul medical suferă grav din cauza lipsei de personal, care este prost plătit și preferă vestul Europei pe salarii de minim 2 ori mai mari
  • sistemul medical nu este considerat o prioritate de către mai-marii țării. Marile investiții se fac la inițiative private, din donații sau sponsorizări. Nu s-a construit nici un spital nou în ultimii 33 de ani, singura inițiativă este una privată, a asociației Dăruiește Viața, se numește, sugestiv, „Noi facem un spital” – primul spital național de copii pentru cancer, boli grave și traumă.
  • Sistemul medical nu este condus profesionist. Nu există o poziție de manager al unității sanitare care să fie luată în serios și pusă pe poziție la adevărata ei valoare. Din cauza descentralizării și politizării posturilor, de multe ori aceste poziții sunt ocupate de politruci sau sinecuriști „numiți” pe linie de partid, oameni comozi care ascultă ordinele, care fac achiziții „de unde trebuie” și iau decizii în favoarea „cui trebuie” , în nici un caz în favoarea pacienților plătitori de CASS. Ne aducem cu toții aminte cazul femeii care a născut pe stradă.
  • Descentralizarea a fost o mare greșeală

Romania trebuie să se schimbe din temelii, iar unele din schimbările fundamentale pe care trebuie să le facă sunt cele legate de sistemele sanitar și educațional. Acestea trebuie scoase de sub tutela politicienilor locali și reintegrate la ministerele de resort. Sau privatizate.

Punerea unor sisteme esențiale funcționării unui stat, sub puterea aleșilor locali, care cu toate bunele intenții nu au habar de management sanitar sau educațional, denotă o lipsă de responsabilitate vecină cu penalul. Să lași să funcționeze lucrurile în acest mod în continuare, denotă iar o iresponsabilitate criminală. Nu se mai poate continua în acest mod. E falimentar.

Știu că sunt cuvinte dure, dar se înmulțesc cazurile în presă cu oameni morți la ușa spitalului sau a camerei de primiri urgențe pentru că nu a avut cine să-i salveze.

Închei totuși acest articol cu o notă de adâncă recunoștiință pentru oameni. Oamenii care, deși prost plătiți și sclavagiți ca pe plantația de trestie de zahăr, au ales să rămână în țară și să-și practice meseria, atât cât se mai poate.

Lor le datorez că stau azi relaxat și scriu pe blog.

Mulțumesc dr. Gavrilă și întregului colectiv de la IC Fundeni, dr. Tuhari și colectivului de la Spitalul Județean de Urgență Ialomița.

Podul Ungheni peste Prut a fost lansat în licitație

By on 18/08/2023

Pe data de 5 August 2023, în sistemul SEAP, a fost lansată licitația pentru Proiectare și Execuție „Pod peste Prut la Ungheni”, nr [CN1058113].

Pentru cei nefamiliarizați cu proiectul, este capătul estic al autostrăzii A8 Târgu-Mureș-Târgu-Neamț-Iași-Ungheni, care leagă provinciile istorice Moldova, Transilvania, și iată, prin intermediul acestui pod, cu Basarabia.

Este totodată și primul pod nou peste Prut, la nivel de profil de autostradă.

Valoarea investiției este estimată la aproximativ 31,5-32,8 milioane EURO conform datelor publicate în SEAP, fiind finanțată de Uniunea Europenă prin programul Sursa 4 – Proiecte cu finantare din CEF 2 (Mecanismul pentru Interconectarea Europei) – Componenta Mobilitatea Militară.

Procedura licitației are următoarele coodonate de timp:

  • depunere oferte până la 13.09.2023 ora 15:00, valabilitate oferte 13.03.2024 ora 00:00
  • evaluare calificare și tehnică 08.12.2023 ora 18:00
  • evaluare financiară 08.12.2023 ora 18:00

Practic, dacă după atribuirea unui câștigător nu vor exista contestațiile legale în termen de 15 zile, putem spera la semnarea unui contract la început de 2024.

Proiectul prevede 6 luni perioada de proiectare, ceea ce înseamnă că la jumătatea lui 2024 ar putea intra în execuția propriu-zisă.

Proiectul prevede 18 luni de execuție, ceea ce înseamnă că la final de 2025 am putea circula pe podul Ungheni.

Proiectul prevede 60 de luni de garanție.

Bineînțeles, acestea sunt previziuni super-optimiste, ce presupun ca totul să meargă la modul ideal, adică la licitație să avem ofertanți, să nu fie contestații, iar proiectul să decurgă fără sincope. Evident dacă se intră în jocul licitațiilor, nimeni nu poate prevedea nimic, pentru că „dansul” în justiție poate dura luni sau chiar ani. Dar să nu umbrim entuzismul acestei știri importante cu gânduri negative.

Un ultim detaliu: pentru că restul de loturi ale A8 sunt în stadii mai incipiente ale proiectului, adică în studiu de fezabilitate, acest pod va avea o descărcare temporară pe malul românesc al Prutului, pentru a putea fi folosit până este gata și lotul Iași-Ungheni al A8.

La final, să lăsăm ochii să se bucure cu planșele proiectului, iar creierul să descopere detaliile constructive:

România trebuie să se schimbe din temelii ep9. De ce am ajuns să naștem pe stradă?

By on 02/08/2023

  1. Am ajuns să naștem pe stradă pentru că nu ne pasă.

Această țară și acest popor suferă încă grav de racilele mentale ale comunismului, adânc implantate în mentalul colectiv în zeci de ani. Una dintre ele este lipsa de empatie pentru cei din jur.

În comunism, dacă voiai să supraviețuiești, avei de urmat o regulă simplă, regula „fiecare pentru el”. Cum începea să-ți pese de diverse chestii erai luat la ochi de partid. „Ce-ți pasă ție?”, „Vezi-ți de treaba ta!”, „Vezi că ăștia ca tine care-și bagă nasul peste tot o termină prost!” erau sfaturi „prietenești” pe care ți le dădeau binevoitorii, ori de la „partid”, ori, dacă nu te potoleai, de la „secu”.

Trebuia să fii docil, să asculți de partid, să nu ai idei, să nu ai inițiative, să fii omul nou, gri și uniform care nu cauzează tulburări. De nici un fel. Pentru că tulburările sunt ceva ce nici un regim dictatorial nu acceptă.

Empatia poporului român se rezumă, în marea majoritate a cazurilor, la apexul propriei burți – iar asta se vede extrem de bine la politicieni. Cum s-a terminat vârful burții, cum s-a epuizat păsarea. Bine, mai există oameni cărora le pasă, eventual, și de membrii familiei. Unora, foarte puțini, le mai pasă și de familia extinsă, eventual de prieteni, posibil și de colegi.

Există și o minoritate, extrem de mică, am estimat-o eu într-un articol la 1 la mie, cărora le pasă și de țară, care iau poziție pe rețele de socializare, care ies la proteste când un politician încearcă să legalizeze corupția, etc.

2. Am ajuns să naștem pe stradă pentru că am înlocuit principiile.

Principiul sănătos după care ar trebui să funcționeze ocuparea unui post public într-o societate, indiferent de nivelul postului, este meritocrația. Și prin meritocrație se pot înțelege următoarele, fără a se limita la ele, vă invit să mai identificați și altele:

  • formarea profesională – tu meriți să ocupi un post de tâmplar dacă ai făcut școala de tâmplari, pentru că ai dobândit niște abilități profesionale de a prelucra lemnul.
  • experiența – tu meriți să ocupi un post de șef de secție într-un spital pentru că ai cea mai bogată experiență profesională, te-ai întâlnit în zeci de ani de meserie cu toate tipurile posibile de cazuri și situații, și ești pur și simplu cel mai capabil să le faci față
  • realizările profesionale – tu meriți să ocupi un post de director al unei instituții publice sau companii de stat dacă ai în spate un CV cu realizări pe poziții de management – fiind bine știut că o poziție de manager (fie el și de spital) este cu totul alta, și necesită altă formare profesională de cât cea de medic. Tu ca manager ai niște obiective de atins, cu niște resurse (buget, colectiv, mijloace fixe, etc) – nu stau să fac acum teoria managementului, sunt alții mai în măsură să o facă.
  • reputația profesională – tu meriți să ocupi un post academic sau în cercetare sau universitar pentru că ți-ai dedicat viața sau cariera studiului unui domeniu, ai scris zeci de lucrări, ai descoperit sau inventat lucriri noi și așa mai departe
  • o minte sclipitoare, genială – aceștia sunt extrem de puțini și îi racolează mediul privat cu ani înainte să audă mediul de stat de ei, așa că nu vă facți griji pentru ei, au viitorul asigurat

Ați înțeles ideea de bază a meritocrației și a rolului ei în ocuparea pozițiilor în sistemul public.

În sistemul privat, unde eu activez de zeci de ani, treaba asta s-a înțeles de foarte mult timp – nu prestezi, nu pui pâine pe masă, a așa de simplu.

În schimb, la noi, s-a perpetual sistemul PCR. Nu, nu, nu Partdul Comunist Român, ci Pile-Cunoștiințe-Relații, așa cum periorativ era (și în șoaptă, că te legau) denumit partidul unic și minunat.

Sistemul de putere din comunism era unul piramidal, bazat pe loialitate și obediență totală. Ceaușescu avea o nomenclatură (Comitetul Central) – oameni extrem de puternici care făceau legea în țară, veneau apoi secretarii de partid județeni care făceau legea în județ, apoi veneau diverșii directori de diverse. Totul se unea în pumnul de fier al „Cabinetului Doi” – Elena Ceaușescu, unde se luau marea majoritate a deciziilor. Ceaușescu însuși era deranjat doar în cazuri de maximă importanță.

Tot acest sistem de putere avea în comun faptul că accesul la el era destinat strict pe baza apartenenței la partidul comunist. Erai membru PCR – primeai apartament preferențial. Voiai să pleci la muncă în țările partenere – Libia, Irak, Siria, etc? Trebuia să fii obligatoriu membru de partid. Voiai să avansezi pe scara profesională? A, dar nu aveți cum să fiți șef de secție, tovarășu` Gorunescu, trebuia întâi să vă faceți membru de partid. Hai fuguța la etajul 2 la cabinet, vă scoateți carnet și veniți la noi la personal să vă depuneți dosarul.

Ei bine, timp de 40 și ceva de ani, din 47 până în 89, dreptul de a fi șef de secție sau șef de ce vreți voi, a fost înlocuit din profesionalism, experiență și rezultate cu loialitatea (a se citi pupincurismul) de partid.

Din păcate, același principiu se aplică și azi în cazul multor „numiri” pe post. Însuși termenul de „numire” pe post mie îmi provoacă o reacție viscerală. Ce e aia numire? Te uiți așa, de sus, peste o mulțime de oameni care așteaptă înfrigurați, și îl vezi pe Gorunescu. Tu! Te numesc! Fără nici un criteriu, fără nimic, hodoronc-tronc. Îl pun pe ăsta director că e de la noi din partid, e băiat bun și ascultător, că avem nevoie de el să ne rezolve niște chestii, să ne întoarcă niște favoruri, să angajeze pe cine vrem noi, și nu în ultimul rând să facem și noi bani, să ne iasă combinațiile, să facem treabă, că d-aia am câștigat alegerile, nu?

Apexul de la punctul 1, remember?

Această țară nu se va face bine până cănd mentalitatea de loialitate și apartenență de grup (mafiot, de gașcă, de partid, de ce vreți voi) nu va fi înlocuită cu meritocrația, atunci când vorbim de ocuparea unei poziții în ierarhia socială, și nu numai.

Unul din exemplele de care politicienii se feresc ca dracul de tămâie este votul uninominal. Pentru că acolo, iată, ești complet gol și dezvelit în fața electoratului. Tu cu realizările tale. Nu te mai poți ascunde comod în faldurile catifelei roșii de partid, pulpana călduță a grupului nu mai e acolo să-ți împingă ștampila pe buletinul de vot. Ai făcut ceva concret pentru oraș ca să fii consilier, să zicem? Ai dat de mâncare la pisicuțele străzii? Ai plantat un pom? Ai ajutat niște oameni fără speranță? Etc? Ai dovedit empatie și că-ți pasă de semenii tăi? N-ai. Ai lipit afișe și ai pupat cururi.

Iertați-mi vă rog limbajul pe alocuri dur, dar în cazul în care n-ați observat am ajuns să naștem pe stradă. În curând vom fi operați pe stradă de niște binevoitori, iar copii noștrii vor face lecții în stradă cu trecătorii.

Tu ce Românie îți dorești?

Una bazată pe meritocrație și empatie, sau una bazată pe loialitatea de grup?

Pentru că ambele nu pot coexista. Nu mai pot. Va trebui să alegi.

Nou pasaj rutier la Slobozia

By on 01/06/2023

Slobozia va beneficia de un nou pasaj rutier în zona Kaufland.

În sistemul de licitații electronice SEAP, CNAIR .S.A a publicat anunțul de participare CN1053949Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect pentru Autorizarea Lucrarilor de Construire pentru realizarea obiectivelor de investitii: Lot 1, Lot 2, Lot 3, Lot 4.

Cele 4 obiective (loturi) sunt:

Lot 1: „Intersectie denivelata Centura Bucuresti cu localitatile Dragomiresti si Chiajna”;

Lot 2: „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 1 km 61+900 cu DJ 129”;

Lot 3: „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 2A km 62+700 cu DN 2C km 81+150 (Slobozia) ”;

Lot 4: „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 12 km 26+650 cu trecere la nivel cu calea ferata M400 – Malnas”

Pe noi ne interesează în mod special lotul 3, este vorba de intersecția cu sens giratoriu „de la gară” sau „de la Kaufland”, așa cum este cunoscută de localnici zona respectivă.

Am extras pentru cititorii blogului din documentația publicată în sistemul SEAP paragraful esențial:

Așadar, se intenționează denivelarea traficului principal de pe DN2A, ceea ce ar rezulta într-un traseu aproximativ ca cel marcat cu linie roșie mai jos:

Valoarea contractului pentru SF și PTAC (asta e bine fezabilitate + proiectare într-un singur pas – N.R.) este de 3.439.390,3 RON, din care 864.068,1 pentru „Lotul 3”, în jur de 170.000 EUR. Fără să fiu de meserie mi se pare o sumă decentă, probabil mare parte din ea va fi consumată pe studiile geotehnice și lucrarea de proiectare de detaliu.

Perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat pe 25 mai 2023, sunt doi ofertanți în evaluare, ce are termen de finalizare 22.08.2023 ora 18:00.

Monitorizăm cu interes și acest nou proiect care cu siguranță va fluidifica traficul din zona de vest a Sloboziei, destul de aglomerat și poluant în ultimii ani.

Pasajul Drajna. S-a.

By on 31/05/2023

Adică, după zeci de ani de așteptare, s-a. S-a inaugurat, s-a deschis, s-a dat în trafic, ca să citez doar câteva din titlurile entuziaste ale presei care a relatat fericitul eveniment. Mai pe scurt s-a.

La o zi distanță de la tăierea panglicii, de la care am lipsit motivat, mai pe seară apuc să filmez sensul Călărași-Slobozia:

Plusuri:

  • Face o foarte mare economie de timp pentru trafic, prin bariera Drajna treceau uneori și 95 de trenuri zilnic, bariera era pusă în medie 6 ore/zi
  • Progresul a fost rapid și pasajul a fost dat în trafic înainte de termen
  • Calitatea execuției este bună
  • O nouă posibilitate atractivă de petrecere a zilelor de vară se deschide acum slobozenilor (și nu numai lor), odată cu inaugurarea pasajului Drajna. Doar 3 sferturi de oră te despart de exemplu de plaja Podul 4 de pe brațul Borcea:

*traseu de 46 min din centrul Sloboziei până la plaja Podul 4 de pe brațul Borcea

Minusuri:

  • Mai e de lucrat la semnalizarea rutieră – la min 0:27 se vede doar o limitare la 40 km/h, lipsește cea de viteză maximă la finalul curbei – realizabil fără prea mare efort
  • Giratoriul dinspre Slobozia nu e cea mai fericită soluție, am mai scris despre asta, se puteau face bretele de accelerație/decelerație cu o bretea dublă de ocolire (pt sensurile Călărași- Dragalina și Dragalina – Slobozia) pe sub prima deschidere de la nord. Probabil când valorile mari de trafic de pe viitorul TransRegio vor depăși capacitatea unui giratoriu, fie el și cu două benzi, se va lua în calcul această variantă de optimizare. Realizabil cu ceva costuri, nu mici.
  • Nu e neapărat un minus, ci mai degrabă o ciudățenie. Rosturile de dilatație sunt conectate la restul pasajului prin niște pante perpendiculare pe direcție de deplasare, care produc niște mini văi lungi de câțiva metri, care sacadează nițel pe verticală vehiculul, nederanjant la viteza de proiectare. Nu am mai văzut această soluție tehnică nicăieri până acum, nu îi înțeleg rostul și nici motivul. Poate un inginer de drumuri și poduri ne poate lămuri și explica această „invenție”.

De final, se cuvin felicitări și mulțumiri:

  • Vouă tuturor, a voastră presiune publică pusă constant pe autorități, factori de decizie și politicieni a dat rezultate. Filmări, postări, grupuri pe rețelele sociale, petiții, articole de presă, interpelări în parlament, etc, toate aceste activități civice au creat o masă critică ce a forțat politicienii aflați vremelnic la cârma țării să pună pe agenda publică realizarea pasajului. Să nu credeți că fără tot acest imens angrenaj public de nevoi și nemulțumire, ar fi ridicat vreunul vreun deget.
  • Vouă tuturor, fără ai căror bani nu se putea face acest pasaj – chiar dacă au fost majoritar fonduri EU, fiecare dintre voi contribuie prin bugetul național la o părticică mică din bugetul EU. Așadar, mulțumiri tuturor contribuabililor români pentru această investiție.
  • Bineînțeles, mulțumiri celor care au trudit, cu sudoarea minții sau a spatelui, la acest pasaj. De la vlădică la opincă. De la cel mai neînsemnat zilier al constructorului Arcada până la șeful de șantier și patronat, trecând prin colectivele de proiectare și implementare din companii și ministere, mergând până la directori, oficiali locali sau județeni, miniștri, parlamentari, fiecare a avut partea sa de contribuție și merită mulțumiri și aprecieri.

De final, deși entuziasmul și bucuria personale legate de acest obiectiv îndelung așteptat sunt la cote maxime – am fost unul din promotorii online ai acestei investiții – nu pot să nu remarc faptul că este doar o primă cărămidă pusă la viitorul TransRegio Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu. Vom continua să monitorizăm acest drum aici pe blog, pe forumul Asociației Pro Infrastructura și pe Facebook.

România are nevoie de minim 2000 km de autostradă și drum expres, iar un optim ar fi de 3000 km. De asemenea, România are nevoie de o rețea de drumuri naționale care să satisfacă valorile în creștere de trafic, de poduri noi peste Dunăre – sunt 5 noi variante în discuție, de căi ferate moderne, gări și material rulant nou, de navigație tot timpul anului pe Dunăre, porturi și aeroporturi adaptate traficurilor în creștere.

Trăim o perioadă epocală și fără precedent în istoria României de investiții în infrastructură, nu doar rutieră, ci de toate tipurile, și este datoria noastră, a tuturor, public și oficiali, să ne asigurăm că folosim la maxim toate oportunitățile pe care liniile de finanțare EU ni le pun practic pe tavă. Țara se poate dezvolta doar dacă sistemul circulator al economiei – transporturile – este dezvoltat la maximul posibil.

Fotoreportaj pasajul Drajna cu câteva zile înainte de inaugurare

By on 22/05/2023

21.05.2023, pe pasaj s-a turnat stratul de uzură, rosturile de dilatație sunt la locul lor, mai sunt niște glisiere și parapet median de montat, mai e parțial de așternut strat de uzură în giratoriile din capete, mai rămân marcajele rutiere de aplicat, mai e pe-ici-pe-colo de frezat și reașternut strat asfaltic.

Maxim o săptămână de lucru.

Personal mi se pare un obiectiv lucrat cu simț de răspundere, puțin mai repede decât prevedea termenul contractual și de care sper să ne bucurăm mulți ani fără reparații.

Așa că am făcut acest fotoreportaj, pentru istorie, înainte de inaugurare.

50 de ani în 50 de poze. Prima parte, 1973-2003.

By on 02/05/2023

Povestea mea începe într-o zi de Miercuri, 2 Mai 1973. Primele poze sunt din Noiembrie, eram deja un mic meloman după cum se vede.

1974, în casa bunicilor de la Alexandria, cu mama, tata și nașul Marius Stoian
Tot `74, plaja mare din Călărași
1975 Octombrie. Mama îmi povestea că nu puteam trece pe lângă studioul foto al dl. Cristescu din centrul Călărașiului fără să intrăm 🙂
Tot 75
1976
1977
1977
1979, în fața blocului 10 în care locuiam, pe strada Scînteii din Călărași
1979 serbarea de final de grădiniță
1979 vacanța de vară cu rudele de la Curtea de Argeș, una din primele mele poze color
1979 Balchick grădina de cactuși
După atâta vacanță vine și prima zi de școală, 15 Septembrie 1979
Unde am fost frumos aliniați în clasa întâi. 1980
15 Iunie 1980, primul premiu I, prima coroniță, zâmbetul succesului și a promisei vacanțe
Și ceva poze istorice din vacanța de vară 1980, pe vremea când malul Borcei nu era amenajat
Și bineînțeles deja clasica din fața blocului cu verișoara Mariana
Verile primeam viză de flotant 3 luni la bunicii paterni în satul Blaj (actual Blaju), comuna Tigveni, Argeș. Unele din cele mai frumoase amintiri, legate de sentimentul de libertate totală, experimentare și descoperire, ceva ce în restul anului nu exista în comunism 🙂
Vine toamna, clasa a 2-a și ziua când am fost făcut pionier, 18.10.1980, la Adamclisi. Propaganda comunistă folosea simbolice istorice pentru îndoctrinare de la vârste fragede.
1983, aici noi „făceam” pionieri o clasă de „începători” la monumentul Eroilor din parcul Carol, București. Aceeași apetență a bolșevicilor pentru îndoctrinare cu structuri grandioase.
A se vedea poziția de drepți regulamentară 🙂 A, and by the way, nici azi nu suport cravatele la gât din cauza comuniștilor care ne obligau să le purtăm – traume din copilărie.
Mai 1983, final de clasa a IV-a, poza oficială
Pe asta scrie tot. 12 Iulie 1983. La mare cu bunicii, părinții erau mult prea ocupați să facă gărzi la Reanimare.
Toamna 1983 nu vine doar cu începerea ciclului gimnazial, ci și cu prima practică agricolă.
Din primii bani câștigați țin minte că mi-am cumpărat un fel de strămoș al Tetrisului 3D, un joc cu cuburi din care puteai face diverse obiecte, dar care la final trebuiau să intre la loc în cutie 🙂
01.1984 Tabăra de „pionieri” Voineasa
23.01.1984 Sinaia cota 2000
Aprilie 1984, poza de final de clasa a 5-a
2 Mai 1984, tot Miercuri, ouă de Paște, ceas Casio – acum vintage 🙂
15.01.1987 Telegondolă Poiana Brașov
1987, aici luasem mențiune la olimpiada de chimie pe țară și mama le-a invitat pe învățătoarea mea doamna Chivulescu, profesoara mea de română doamna Burcea și pe profesoara mea de engleză doamna Georgescu să sărbătorim succesul. Sunt trei dintre oamenii cărora le datorez ceea ce sunt azi.
25 Iulie 1987. Ca de obicei, mama era cea mai bronzată din grup, adora soarele.

Urmează un set de poze din 87 sau 88, istorice.

În fundal blocul în care urma să ne mutăm.
Podul de peste canalul siderurgic, în timpul construcției.
Clar primăvară.
Chiciu
Una din puținele poze cu Zambilica, mașina familiei, de o seamă cu mine, 1973.
Liceu, clasa a noua. Olimpiada națională de chimie 1988, Suceava. Cred că sunt și eu pe undeva prin grup.
August 1988, expediție pe creasta Făgărașilor
Nu puteam să nu ne cocoțăm pe celebrul elicopter 🙂
Urcarea „La Lanțuri” pe Negoiu.
Mai 1989, clasa a XI-a, laboratorul de fizică al liceului Nicolae Bălcescu – actual colegiu național Barbu Știrbei, profesor doamna Vasilache
August 1989, expediție Munții Apuseni, poză istorică cu viitorii domni doctori Lițu și Hămuraru. Vine revoluția în câteva luni.
1991, freedom, aici primeam diploma de bacalaureat din mâna directorul liceului, prof. Vasilache. Și da, aveam păr 🙂
1991 Postăvaru
August 1994, după doi ani de medicină în care mi-am dat seama că nu mi se potrivea, am avut o perioadă intensă la radio Voces Campi Călărași (1993-1997)
Nu e focusată dar e poză istorică, 1 Octombrie 1995, doi ani de la înființarea Radio Voces Campi
1997, anul în care mi-am cunoscut jumătatea, asta e singura noastră poză din acel an, la revelion, și una din puținele poze din apartamentul „nou”
August 1998 Transfăgărășan
August 1999, înainte de eclipsa totală de soare. Joy and Happiness.
98, 99 trec repede, cununie, nuntă, apoi 2001 apare în viețile noastre domnul Petru Alexandru. Aici somnul de frumusețe cu tatăl dumnealui, un obicei care se predă obligatoriu din tată-n fiu.
Plimbările prin Herăstrău, un nou motiv de somn cu degetul mic al tatălui ținut strâns, să nu-l scape.
2001 Crăciun, deja ne mutasem la Slobozia, aici nașii noștri și tata
2003, pe prispa casei bunicilor din Blaj
Iulie 2003 consemnează prima mea ieșire în „vest”, în Germania.

Cum nu încape totul în cincizeci de poze cum mi-am propus în titlu – deja sunt 57, voi continua în altă postare.

Stay tuned.

„We are all in this greenhouse together.” Carl Sagan, 1985.

By on 06/02/2023

„Trăim cu toții în această seră” – sunt cuvintele de încheiere ale lui Carl Sagan a unei luări de poziție în cadrul unei sesiuni în fața Congresului SUA pe problema schimbărilor climatice, în anul de grație 1985.

Acum 38 de ani.

Încă de atunci oamenii de știință trăgeau semnale de alarmă că omenirea trebuie să înceteze să gândească egoist. Oamenii se gândeau la propria burtă, orașele se gândeau la propria evoluție, statele se gândeau la propriile granițe. Nimeni nu vedea planeta ca pe un ecosistem unic. Nimeni nu se gândea că moleculele de gaze care erau emise de mașina personală poate peste câteva luni erau respirate de altcineva pe partea opusă a planetei. Nimeni nu se gândea că apele uzate ale fabricii la care lucra ajungeau în râul din apropriere, apoi în ocean, și poate peste câteva luni un pește care a înotat în acele ape toxice acum e pe farfuria lui.

În fine, nimeni nu se gândea la efectul de seră, un efect de altfel benefic, pentru că fără el nu ar fi fost posibilă apariția apei în stare lichidă pe Terra și astfel apariția vieții pe planeta noastră. Un efect de seră care însă avea un echilibru foarte fin, pe care emisiile în creștere de gaze de seră, în principal dioxid de carbon, începea să-l amenințe. Problema acestui fin echilibru era și este că efectele deranjării lui nu se văd pe parcursul vieții noastre, ci pe parcursul vieții generațiilor următoare.

Încă din 1985 cercetătorii reușiseră să creeze modele matematice pentru efectul de seră, bazate pe observațiile planetelor din sistemul solar, dintre care cele mai spectaculoase rezultate erau ale planetei Venus, o planetă de dimensiuni și densitate similare cu a Terrei. Primele sonde ajunseseră pe Venus, unde concentrația de CO2 era de 90 de ori mai mare ca pe Terra iar temperaturile măsurate ale suprafeței erau de 470 Celsius. Iar aceste temperaturi extreme nu erau din cauza faptului că era mai aproape de Soare, pentru că era acoperită de nori deschiși la culoare ce reflectau masiv radiațiile solare iar solul ar fi trebuit să fie mult mai rece ca cel al Terrei. Iar motivul acestei „absurd” de mari temperaturi era efectul de seră în care dioxidul de carbon juca un rol esențial. Același efect de seră a fost observat și în cazul planetelor Marte, Jupiter, sau al satelitului Titan al planetei Saturn. Toate aceste planete au efect de seră care a putut fi calculat.

Ce spunea Carl Sagan că e de făcut, acum 38 de ani?

„Țările vor trebui să facă o schimbare. De la tradiționala grijă despre ele însele, la grija despre planetă și specii. De la tradiționalele obiective pe termen scurt, la obiective pe termen mai lung. Și trebuie să ne gândim că în chestiuni ca aceasta – primele faze ale creșterii globale a temperaturii – unele regiuni ale planetei pot beneficia, în timp ce altele suferă. Și trebuie să existe niște compensații între beneficii și pierderi, iar aceasta necesită un nivel internațional de prietenie care cu siguranță nu există azi (1985 N.R.).

Eu cred că ce este esențial în această problemă este o conștiință globală, o vedere care transcende identificările noastre exclusive cu grupurile politice sau generaționale în care ne-am născut accidental. Soluția acestor probleme necesită o perspectivă care îmbrățișează planeta și viitorul, pentru că trăim cu toții în această seră.”

Geniala și vizionara luare de cuvânt:

Și cum țările sunt făcute din oameni, cred că și noi ar trebui să începem să ne gândim, fiecare pe plan personal, cum ne putem aduce contribuția la diminuarea cestor emisii. Lucruri simple, la îndemâna oricui: să mai facem 2 pași pe jos în loc de a folosi mașina, să plantăm un copac, să nu mai risipim mâncarea, să economisim energia, să ne izolăm termic locuințele pentru a scădea arderile de gaz, lemne sau cărbuni, să reciclăm materialele refolosibile pentru a nu se mai arde carburanți pentru crearea unora de la 0, etc.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, nu doar a guvernelor, companiilor și autorităților. Nu ne mai putem comporta fără să ne pese de generațiile viitoare.

Scenarii globale ale emisiilor de gaze cu efect de seră, photo wikipedia. Cu actualele promisiuni bazate pe acordul de la Paris, în 2100 temperatura va crește cu 2,5-2,9 Celsius față de temperaturile din epoca pre-industrială. Chiar și cu o abordare zero-emisii, nu vom putea spera la mai puțin de 1,5-2 grade Celsius creștere a temperaturii.

Emisiile noastre de dioxid de carbon, metan, etc, vor afecta viețile copiilor și nepoților noștri, peste 50 și 100 de ani.

VO Călărași în licitație pentru SF, trasee potențiale

By on 15/01/2023

În sistemul SEAP a fost lansată licitația CN1050182 ”Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizare documentație tehnică pentru Autorizația de Construire (P.A.C) și obținere Autorizație de Construire (A.C.) pentru obiectivul de investiții ”Varianta de ocolire Călărași”

O variantă ocolitoare mult așteptată, care va scoate din oraș traficul greu de mărfuri și traficul turistic de pe relațiile nord-vest-sud. VO Călărași va face parte din drumul Transregio Galați-Brăila-Slobozia-Drajna-A2-Chiciu, împreună cu deja celebrul pasaj Drajna și mai puțin celebra VO Slobozia Est.

Licitația pentru elaborarea SF-ului, aproape finalizată la scrierea acestor rânduri, pentru întregul traseu este aici, iar despre cea pentru VO Slobozia am scris aici.

Am încercat să regăsesc în stufosul caiet de sarcini publicat de Consiliul Județean Călărași traseu propus al acestei VO, dar apare într-o clarificare că acesta va fi pus la dispoziția câștigătorului licitației la 5 zile de la data emiterii OÎL.

Singura informație numerică despre VO Călărași se găsește pe harta Cestrin, unde este menționat un traseu de 5,1 km.

Cum punctele de începere/terminare ale acestei VO mi se pare logic să fie plecare din DN21 cu sosire în intersecția DN3/DN3D, propun eu un potențial traseu de 5,1 km, cu pasaj suprateran peste CF Călărași-Ciulnița (în roșu):

Plan B, dacă se vrea o VO ieftină, tot un traseu de 5,1 km ar fi cu plecare din DJ310, cu sosire în același punct, intersecția DN3/DN3D.

Avantajul ar fi că ar dispărea pasajul peste CF, dar ar rămâne un conflict de trafic la trecerea la nivel cu CF în zona încercuită cu roșu. Nu e același trafic, nici rutier, nici feroviar, ca la bariera Drajna, dar tot ar fi niște cozi de câteva ori pe zi.

În lipsa unei transparențe mai mari a CJ Călărași nu ne permitem decât să fabulăm asupra viitorului traseu al VO Călărași.

De ce n-au dorit să publice această propunere, întrebați-i pe ei.

Partea bună a acestei licitații este că este de tip SF+proiect tehnic, adică la următoarea licitație, cea de execuție, se va intra direct în teren. Termenele publicate pe SEAP sunt de 20 Februarie pentru depunerea ofertelor și 13 Aprilie pentru terminarea evaluărilor.

Vom continua să monitorizăm Transregio 71 aici pe blog, pe grupul dedicat de FB și pe forumul API.

To be continued.