Azi gorunescu.ro găzduiește din nou un guest post by Vlad Călincu, o cunoștință mai veche a noastră, acum în postura de student afectat de noua politică a guvernului pentru biletele de tren pentru studenți.
„Blană nouă și năravul vechi
Prim-ministrul Florin Cîțu propune schimbări ce ar elimina gratuitatea transportului feroviar pentru studenți. Chiar dacă există o mulțime de păreri, doresc să folosesc această oportunitate de a fi enervant cu scopul de a discuta puțin despre însemnătatea acestei schimbări în raport cu rolul statului și finanțarea sa de servicii publice.
În primul rând, doresc să evidențiez faptul că nu sunt de acord cu această schimbare. Proporția pe care o constituie această gratuite în deficitul de stat este insignifiantă comparativ cu pierderile pe care statul român le susține din colectarea neconformă a taxelor unde suntem pe ultimul loc inclusiv dacă adăugăm contribuțiile sociale. Beneficiile sociale de asemenea trebuie evidențiate si înțelese în contextul vieții moderne.
Munca necalificată este protejată minim de statul român, ce este mai mult decât dispus să lase 42% dintre români să muncească pe un salariu mizer. Pentru a putea duce un trai decent în realitatea noastră, studiile superioare devin o necesitate. Limitarea dreptului la transport feroviar gratuit va reduce din numărul studenților, mai ales în rândul familiilor cu venituri mici. Trebuie să reamintesc că Eurostat plasează procentul populației cu educație terțiară din România la 25% comparativ cu media europeană de 40%.
Această schimbare semnalează că membrii guvernului nu înțeleg viața contemporană în România. PNL și USR ar trebui să fie experții economici, însă precum alții dinaintea lor se arată ignoranți la ceea ce ar trebui să fie politică de bun simț. Mai ales pentru capitalism laissez-faire, așa cum se dorește pe aceste meleaguri, educația populației este o protecție pentru a evita exploatarea muncii sale și un factor major în creșterea productivității. Dacă cererea muncii calificate crește, atunci este rațional ca populația să fie îndreptată în acea direcție pentru a evita sărăcia, din moment ce munca necalificată este plătită prost în raport cu principiile cererii și ofertei, iar statul ar trebui să intervină minim în acest lanț economic. Evidențiez aceste noțiuni pentru a arăta că acest guvern nu este consistent nici măcar în doctrina sa politică principală și nu utilizează resursele pentru a atinge un anumit scop ci doar pentru a crea iluzia de stabilitate pe hârtie.
Că tot vine vorba stat, ce face el?
Rolul statului este extraordinar de complex, iar fiecare cititor are o anumită percepție despre ce ar trebui să reprezinte acesta, însă putem înțelege funcționalitatea sa prin modul de operare a unui serviciu public.
Un sistem public este finanțat din taxele plătite de către cetățeni și are drept scop servirea intereselor comunității care îl finanțează. Un cetățean nu este obligat să folosească acel serviciu, evident, însă atunci când el alege să o facă, factura este plătită de către toată comunitatea. De exemplu, un individ perfect sănătos contribuie prin diverse impozite către sistemul medical public, dar atât timp cât acesta nu îl folosește, el nu revendică valoarea pe care indirect o investește. Pe de altă parte, un membru al comunității care se îmbolnăvește des, va merge la același sistem medical public și va revendica inclusiv valoarea investită de către alți membri ai comunității. Nu toate serviciile publice se nasc egale. O parte din taxele plătite de adulți merg către sistemul educațional pe care elevii îl utilizează sau către construcții de drumuri pe care ei nu le vor folosi niciodată. Pe scurt, nu vei beneficia de totalul investiției tale în stat, însă această concluzie ne duce la rolul statului.
În opinia mea (atenție, am scris opinie), statul trebuie să fie un tocător eficient de resurse. Acesta rareori va opera în profituri mari, din moment ce prioritatea lui este să asigure performanța serviciilor publice mai înainte de toate.
Randamentul unui sistem de stat crește fie când acesta își reduce costurile de operare, fie atunci când își crește calitatea suficient pentru a justifica mărirea costului. Ideal ar fi ca odată cu o mărire în eficiență să existe și o reducere în costuri, dar acest caz este destul de rar. O populație mai sănătoasă va reduce dependența sa de un sistem medical, transportul public eficient va reduce dependența populației de transportul privat, reducând poluarea și indirect sporind sănătatea cetățenilor și care încă odată reduce costurile sociale de sănătate. Există o mulțime de metode prin care statul poate deveni mai eficient, însă operând cu resurse limitate, acesta trebuie să intervină optim. Ce înseamnă optim este total altă discuție, circulă și sub titlul de politică și discutăm odată la 4 ani despre acest cuvânt.
Pentru a reveni de unde am plecat, guvernul în acest caz nu adoptă o poziție profitabilă pentru societate. Se poate observa cum performanța slabă în domeniul educației a statului român îi reduce din capitalul provenit din taxe și aduce un prejudiciu ce este implicit uman. Accesul la educație terțiară ar trebui extins în contextul actual atât pentru bunăstarea cetățenilor cât și pentru creșterea eficienței indirecte a statului. Este dezgustător că a trebuit să ignor discuția asupra costului pe care anumiți cetățenii inevitabil îl vor plăti pentru a demonstra de ce nici măcar din punctul de vedere al liberalilor de la conducere eliminarea gratuității transportului feroviar pentru studenți este o decizie pripită și care satisface imediat nevoile de buget, dar amână dezastrul pentru următoarea guvernare.”