„Trăim cu toții în această seră” – sunt cuvintele de încheiere ale lui Carl Sagan a unei luări de poziție în cadrul unei sesiuni în fața Congresului SUA pe problema schimbărilor climatice, în anul de grație 1985.

Acum 38 de ani.

Încă de atunci oamenii de știință trăgeau semnale de alarmă că omenirea trebuie să înceteze să gândească egoist. Oamenii se gândeau la propria burtă, orașele se gândeau la propria evoluție, statele se gândeau la propriile granițe. Nimeni nu vedea planeta ca pe un ecosistem unic. Nimeni nu se gândea că moleculele de gaze care erau emise de mașina personală poate peste câteva luni erau respirate de altcineva pe partea opusă a planetei. Nimeni nu se gândea că apele uzate ale fabricii la care lucra ajungeau în râul din apropriere, apoi în ocean, și poate peste câteva luni un pește care a înotat în acele ape toxice acum e pe farfuria lui.

În fine, nimeni nu se gândea la efectul de seră, un efect de altfel benefic, pentru că fără el nu ar fi fost posibilă apariția apei în stare lichidă pe Terra și astfel apariția vieții pe planeta noastră. Un efect de seră care însă avea un echilibru foarte fin, pe care emisiile în creștere de gaze de seră, în principal dioxid de carbon, începea să-l amenințe. Problema acestui fin echilibru era și este că efectele deranjării lui nu se văd pe parcursul vieții noastre, ci pe parcursul vieții generațiilor următoare.

Încă din 1985 cercetătorii reușiseră să creeze modele matematice pentru efectul de seră, bazate pe observațiile planetelor din sistemul solar, dintre care cele mai spectaculoase rezultate erau ale planetei Venus, o planetă de dimensiuni și densitate similare cu a Terrei. Primele sonde ajunseseră pe Venus, unde concentrația de CO₂ era de 90 de ori mai mare ca pe Terra iar temperaturile măsurate ale suprafeței erau de 470 Celsius. Iar aceste temperaturi extreme nu erau din cauza faptului că era mai aproape de Soare, pentru că era acoperită de nori deschiși la culoare ce reflectau masiv radiațiile solare iar solul ar fi trebuit să fie mult mai rece ca cel al Terrei. Iar motivul acestei „absurd” de mari temperaturi era efectul de seră în care dioxidul de carbon juca un rol esențial. Același efect de seră a fost observat și în cazul planetelor Marte, Jupiter, sau al satelitului Titan al planetei Saturn. Toate aceste planete au efect de seră care a putut fi calculat.

Ce spunea Carl Sagan că e de făcut, acum 38 de ani?

„Țările vor trebui să facă o schimbare. De la tradiționala grijă despre ele însele, la grija despre planetă și specii. De la tradiționalele obiective pe termen scurt, la obiective pe termen mai lung. Și trebuie să ne gândim că în chestiuni ca aceasta – primele faze ale creșterii globale a temperaturii – unele regiuni ale planetei pot beneficia, în timp ce altele suferă. Și trebuie să existe niște compensații între beneficii și pierderi, iar aceasta necesită un nivel internațional de prietenie care cu siguranță nu există azi (1985 N.R.).

Eu cred că ce este esențial în această problemă este o conștiință globală, o vedere care transcende identificările noastre exclusive cu grupurile politice sau generaționale în care ne-am născut accidental. Soluția acestor probleme necesită o perspectivă care îmbrățișează planeta și viitorul, pentru că trăim cu toții în această seră.”

Geniala și vizionara luare de cuvânt:

Și cum țările sunt făcute din oameni, cred că și noi ar trebui să începem să ne gândim, fiecare pe plan personal, cum ne putem aduce contribuția la diminuarea cestor emisii. Lucruri simple, la îndemâna oricui: să mai facem 2 pași pe jos în loc de a folosi mașina, să plantăm un copac, să nu mai risipim mâncarea, să economisim energia, să ne izolăm termic locuințele pentru a scădea arderile de gaz, lemne sau cărbuni, să reciclăm materialele refolosibile pentru a nu se mai arde carburanți pentru crearea unora de la 0, etc.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, nu doar a guvernelor, companiilor și autorităților. Nu ne mai putem comporta fără să ne pese de generațiile viitoare.

Emisiile noastre de dioxid de carbon, metan, etc, vor afecta viețile copiilor și nepoților noștri, peste 50 și 100 de ani.