Sâmbătă 5 octombrie 2016, dimineața, are loc unul din cele mai nefericite accidente în lanț, pe autostrada A2, pe sensul spre Constanța, imediat după ieșirea spre Lehliu-Gară. Bilanțul, acum la două zile de la accident este de 4 morți, 56 de răniți, 32 de vehicule implicate.

Primul gând care îmi vine este îndreptat către cei care au trecut prin această tragedie. Condoleanțe famillilor victimelor, însănătoșire grabnică celor încă internați în spital!

Întâmplător am trecut, pe sensul celălalt, spre București, la probabil câteva minute de la producerea accidentului în lanț, când încă nu ajunsese nici un echipaj de poliție sau salvare, circulația nu era încă blocată, așa că sunt unul dintre cei care am experimentat pe propria piele condițiile meteo.

Câteva cuvinte despre zonă, este imediat după ieșirea spre Lehliu-Gară, o mică vale predispusă natural la condiții de ceață din cauza umidității accentuate. Sunt câteva văi pe A2 care se transformă primăvara și toamna în zone de ceață densă, foarte periculoasă pentru cei neexperimentați sau nefamiliarizați cu particularitățile acestei autostrăzi.

Din fericire pentru noi cei care mergeam spre București, veneam deja dintr-o zonă de ceață densă, eu personal aveam undeva sub 100 km/h, iar la un moment dat Waze-ul pe care îl am permanent pornit se trezește: Warning, fog ahead. No shit, îi răspund mental, tell me something I don`t know! Dar, în doar câteva secunde, sunt nevoit să frânez, destul de brutal, pentru că ceața devenise atât de densă încât abia mai vedeai la 15-20 de metri. Frânez, 70 km/h,  tot nu mă simt ok, apoi 60, 50, ceața devine extrem de densă, ajung la 40. Pun avariile, și mă trag cât mai aproape de banda de urgență (rulam oricum pe banda 1, cu luminile de ceață pornite față + spate), zicându-mi în gând că dacă se mai îndesește puțin voi fi nevoit să scot mașina pe banda de urgență. Mă rog în gând să nu vină vreun berbec neatent peste mine. Nu-mi termin gândul când Adina îmi zice: Uite ce e pe partea cealaltă! Eu eram cu ochii cât cepele când în față, când în oglindă (paranoia mode on) calculând mental trasee de evitare dacă vine unul peste mine. Am în portofoliu trei accidente cu berbeci care s-au înfipt în mine până acum, dintre care în două eram complet oprit. Reușesc totuși să-mi arunc un ochi pe sensul celălalt, nu se vedea decât banda a doua. Mangled metal, capote și portbagaje contorsionate. Zeci de mașini, pe zeci de metri. Nu mă pot concentra pe ce se întâmplă exact pe sensul celălalt, pentru că eram practic și noi într-un pericol iminent, o percep cu coada ochiului pe Adina că-și ascunde fața în palme îngrozită, îmi dau seama că e ceva deosebit de serios. Contemplez pentru câteva momente ideea să mă opresc să ajut, dar realizez că m-aș fi pus într-un pericol foarte mare, transformând mașina într-un obstacol, fie el și pe banda de urgență, apoi pe mine încercând să traversez autostrada în condițiile acelea. În spatele mașinilor accidentate se formează rapid o coadă de alte zeci, poate sute de mașini. Câțiva oameni din mașinile oprite în spatele celor accidentate încep să iasă, curioși să vadă ce s-a întâmplat. După 2-3 minute apare și primul echipaj de poliție, prima salvare. Ajung la ieșirea spre Lehliu-Gară, acolo un alt echipaj de poliție aleargă disperat să pună morcovi de deviat circulația în afara autostrăzii. Apoi încep să curgă ambulanțele, echipajele de pompieri și poliție. Una, două, 3, 10, după 20 pierd șirul. Înțeleg că situația e disperată, în mașină se lasă o liniște apăsătoare.

Mă încearcă un sentiment de vinovăție. Poate dacă am fi oprit am fi putut ajuta, cumva, în orice fel. Dar instinctul de conservare a fost prea puternic. Nu ți-l pot explica decât dacă te-ai simțit vreodată într-un pericol iminent, similar celui din timpul unui cutremur. Erau probabil șanse foarte mari ca orice încercare de ajutare, în acest caz specific, să se termine prost. Nu sunt un laș, am prins o coliziune frontală la viața mea, am descarcerat și scos victime din mașinile zdrobite pe vremea când nu exista Smurd și telefoane mobile. Am ajuns plin de sânge pe plaja din Mamaia și mi-a stat vacanța în gât, după care am condus luni de zile ca speriat de bombe.

În preajma Lehliului, din cauza căldurii orașului și a pădurii dimprejur, ceața aproape se ridicase. Trecem de Lehliu, spre Fundulea apare chiar soarele. Săracii oameni care veneau spre Constanța n-au avut șansa noastră, veneau dintr-o zonă aproape însorită, era sâmbătă dimineața, îi aștepta un weekend frumos. Au intrat direct într-un zid dens de ceață, la care nu se așteptau. Noi veneam deja din ceață, toată lumea conducea prudent. Fac toate precizările astea ca să înțelegeți de ce pe sensul spre București, la fel de aglomerat, nu s-a petrecut ceva similar. Adică poți să zici despre 1, poate 2 că sunt căscați, că sunt „Sunday drivers”, dar aici vorbim despre o coliziune în lanț, a 32 de vehicule.

Văd pe blogosferă și pe net tot felul de luări de poziție, care mai de care mai „avizate”, toți sunt șoferi cu experiență și știau, bineînțeles să se descurce în astfel de situații. Toată lumea dă sfaturi, caută vinovați sau soluții. Eu vă spun că am peste un milion de km la bord, și am mai întâlnit situația asta o singură dată, copil fiind, la intrarea în Călărași lângă lacurile Piscicola, o zonă la fel de predispusă la ceață. Atunci, tatăl meu, care conducea, deschisese geamul și scosese capul ca să vadă cam pe unde ar fi șoseaua, pentru că marcajele rutiere erau șterse, iar ceața era atât de deasă încât abia se vedeau marginile drumului.

Fiți vă rog foarte atenți în zilele acestea cu diferențe mari de temperatură între zi și noapte, sunt condițiile ideale pentru ceață densă. Există informări meteo, în ziua cu pricina era în vigoare o avertizare de cod galben de ceață în județele Călărași și Ialomița, valabilă până la ora 10:00. Mai bine pleci cu o oră sau două mai târziu și nu te expui pericolului.

Pe urmă rulajul pe autostradă. Din punctul acesta de vedere, o mare parte a șoferilor români sunt „Sunday drivers”, din simplul motiv că nu avem experiența condusului pe autostradă. Că nu am avut pe ce. Aveam 120 de Km intre București și Pitești pe vremea lui Ceaușescu, când oricum viteza maximă prin lege era de 80 km/h. Acum e cu totul altceva, avem o rețea de autostrăzi în creștere, conducem mașini capabile de viteze mortale, care dezvoltă peste 100 CP în medie.

Am învățat condusul pe autostradă în Germania, în 98, din fericire cu un „profesor” neamț experimentat. Mă întreabă: Ai mai condus pe autostradă? Eu cocoș: Bineînțeles, avem și noi autostradă în România, nu suntem în evul mediu! Îmi spune blajin: Uită tot ce știi despre condusul pe autostradă, o luăm de la 0. Uite ieși din parcare, accelerezi ușor pe banda de accelerare până ajungi la viteza coloanei de camioane de pe banda 1 (da, era coloană de camioane de peste 20 de t care mergeau cuminți cu 80-90km/h), semnalizezi că vrei să intri, și vei vedea că un camion o să încetinească ușor ca să-ți facă loc, sau dacă are el loc, o să treacă pe banda 2 ca să te lase să intri pe banda 1. Dar niciodată nu forțezi intrarea, nu te joci cu legile fizicii, un mastodont de zeci de tone nu e manevrabil. Ai răbdare, șoferii de camion sunt înțelegători și te vei putea înscrie în trafic (mai târziu aveam să constat că și restul șoferilor manifestau aceeași empatie pentru colegii de trafic). Bun, acum ești pe banda 1, mergi în coloană cu 80-90-100 km/h. De aici lucrurile se schimbă radical. Ești pe o autostradă fără limită de viteză. Asta înseamnă că pe banda a 2-a se circulă cu viteze de 200 km/h și peste, posibil și 300 și peste, asta înseamnă că trebuie să te asiguri de 5-6-7 ori, bineînțeles după ce ai semnalizat, înainte de a intra pe banda 2 și chiar în timp ce intri.

Și avea dreptate neamțul meu. Un motociclist la 300 km/h e un punct pe oglindă la un km de tine când începi manevra de schimbare a benzii, te uiți odată-de două ori în oglindă, nu vezi nimic, începi ușor, fără manevre bruște și cu semnalul pus să schimbi banda, astfel încât toți cei din jurul tău să conștientizeze ce se întâmplă cu tine. Ei bine, cu toate măsurile astea de precauție, de cel puțin câteva ori când eram deja cu o roată pe banda a doua, cam 40-50 cm din mașină, vedeam la a 5-6-a scanare în oglindă că se apropie ceva rapid. Ăla e punctul de return, punctul critic când încă mai poți să frânezi și să revii în coloana de pe banda 1. Ceea ce evident am și făcut, și nu de puține ori, este o manevră absolut firească pe o autostradă aglomerată. Pentru că unul dintre cele mai neelegante, nelegale și periculoase manevre pe autostradă este să ieși pe banda a doua fără să te asiguri suficient de bine, punându-te în pericol pe tine și pe alții.

De ce am făcut tot preambulul ăsta? Ca să dau o imagine a cât de departe este lumea automobilistică, în întregul ei, ca mentalitate și stadiu actual, de utilizatori ideali ai drumurilor publice, nu numai al autostrăzilor. De ce suntem așa? Din mai multe motive:

1. Lipsa de educație. Ăia 7 ani de-acasă. Care te învață să saluți, să deschizi ușa doamnelor, să respecți în general. De aici venind, evident și respectul în trafic.  Ce e de făcut? Gândește-te de 7 ori când te urci la volan că viața ta și poate a altora, poate a multor altora depind de modul în care conduci. Fă-ți o cruce. Spune o rugăciune. Orice ce te ajută să fii mai empatic și să te gândești că în celelalte cutii de metal de pe stradă sunt femei, copii, bunici, poate prieteni de-ai tăi sau rude.
2. Lipsa de experiență ca șofer. Școlile de șoferi scot, pe bandă rulantă, generații de kamikaze. Dacă ai bafta unui părinte sau frate mai mare grijuliu, care să mai facă niște luni de șofat cu tine, mai ai o șansă, altfel te descurci cum poți, de multe ori cu consecințe tragice. Ce e de făcut? La nivel personal: capătă cât mai multă experiență, condu cât mai mult, în cele mai diverse condiții, ia-o întotdeauna încet și progresiv. Îmi aduc aminte primul an ca șofer, toată iarna am chițăit Dacia familiei pe gheață și zăpada prin oraș, ca să înțeleg cât mai bine legile fizicii. Oricât de mult ai conduce niciodată nu ai suficientă experiență, vei avea lucruri noi de învățat la fiecare drum, vei fi mereu pus la încercare. Azi de exemplu, în Vaslui, șoferul unei mașini de poliție rurală n-a mai avut răbdare în spatele unei căruțe și aproape m-a scos de pe șosea într-un cap de pod. Never îmi imaginam că un polițist poate fi atât de imprudent și lipsit de rațiune. Personal note – de montat o cameră video. Așa că am mai adăugat un level de paranoia – mașina de poliție aparent nevinovată. La nivel central, e de îmbunătățit legislația în domeniul școlilor auto. Și aici ajungem la punctul:
3. Parlamentul. Ori suntem republică parlamentară ori nu. Domnilor, cât mai dormiți pe deal în timp ce oamenii mor pe capete, cu miile pe an, pe șoselele patriei? În orice țară serioasă, după un accident colectiv (sau #Colectiv) de tipul celui de sâmbătă se constituia o comisie de anchetă parlamentară (exemplu aici) pentru identificarea cauzelor și propunerea de măsuri de rafinare a legislației pentru a evita producerea pe viitor a acestor tragedii. Și vă dau eu o idee de start: Simulatoare obligatorii de condus la școlile de șoferi, tip Need for Speed (copii noștri se joacă, cu câțiva euro, în condiții de ploaie, ceață, etc.) Ore, multe ore de simulare, în condiții pe care un elev, viitor șofer, nu le-ar întâlni în ani de zile de condus. Simularea condițiilor accidentelor grave – cel de pe A2 poate fi un exemplu. Apoi examen, lung, de 2 ore de condus pe simulator, cu căruțe nesemnalizate noaptea, cu pietoni imprudenți, cu șoferi care nu semnalizează și nu dau prioritate etc. Este un sistem care poate fi implementat cu costuri foarte reduse, dar cu efecte uriașe. Nu mă apuc să vorbesc despre #Colectiv că nu mai termin.
4. Infrastructura. Autostrăzile noastre nu au sisteme informatice bine puse la punct, conectate la sisteme video de supraveghere, la sisteme meteo de supraveghere, care să prevină apariția de situații periculoase când apare ceața, gheața, incendii sau alte situații când pe autostrăzi au murit oameni. Dar ce spun eu. Pe autostrăzile noastre nu avem veceuri, benzinării, telefoane de urgență, uneori nici garduri de protecție la animale. Pe A2, după Lehliu, am sunat odată la 112 pentru că se înnopta și pe banda 2 pe sensul spre Constanța păștea o vacă niște iarbă crescută în crăpături. Și eu visez sistem informatic integrat. Ei bine da, visez, pentru că nu vreau să mai moară oameni inutil. Dacă existau camere la fiecare 2 km, poate un operator vedea că nu se mai vede sensul celălalt al autostrăzii și trimitea un echipaj să calmeze traficul. Și nu mai murea nimeni. Camere video și radare automate pe toți cei 10.000 km de drumuri din Romania sau câți ori fi ei. Că se circulă ca-n codru și poliția este complet depășită de situație. Pe DN 1 între București și Brașov murea în medie câte un om pe zi într-un accident. După ce s-a instalat sistemul de camere și radare pe DN1, într-un an a mai avut loc un singur deces pe același sector. Unul pe an față de unul pe zi. Dar acum sistemul este iar nefuncțional, din nu-ș ce cauze. Educația rutieră într-o societate semi-barbarizată ca a noastră se face de frică. Punct. Dacă știi că de la Urziceni la Afumați îți iei 20 de radare și-ți vine amenda acasă în plic să vezi ce mielușel ești la volan. A, după 2-3 generații de educat prin sabie, apare și una empatică, care chiar înțelege dimensiunea umană a conviețuirii în comun într-o societate, valoarea inestimabilă a unei vieți umane, generație pentru care „Să moară capra vecinului” să fie doar un proverb vechi și haios. Un astfel de sistem ar trebui să fie proiect de țară, că tot e moda proiectelor de țară. I-aș spune proiectul ”Viața este inestimabilă”.

Ce ai mai putea să faci tu, cititorule? Condu încet, precaut și cu ochii-n patru când e ceață, nu sta în spatele celui din față doar pentru că îi vezi stopurile și te crezi în siguranță. E un fals sentiment. Pornește luminile de ceață. Adaptează viteza astfel încât să poți frâna în siguranță pe distanța de care ai vizibilitate. Verifică-ți mașina, cauciucurile și distanțele de frânare.

Și ai mai putea să faci multe altele, zilele astea e plin de sfaturi, unele chiar avizate, dar printre ele, încearcă să reduci cât mai mult factorul uman în condus, dacă-ți permiți, cumpără-ți o mașină modernă, cu cât mai multe sisteme de siguranță. ABS-ul de exemplu, a fost un mare pas înainte în siguranța la volan, acum este absolut obligatoriu la mașinile noi. la fel la vremea lor centurile de siguranță și airbag-urile. Dar, mai nou, avem sisteme automate de păstrare a distanței în mers față de vehiculele din față, chiar de frânare automată, uite un exemplu aici care salvează clar o viață dacă nu mai multe:

Știu că nu e la îndemâna multora o astfel de investiție, dar pe viitor probabil va fi tot un echipament obligatoriu, cum e acum ABS-ul.

Accidentul de sâmbătă nu este un unicat, un istoric e disponibil aici, ca material de studiu pentru curioși. Cele mai grave accidente, cu cele mai multe victime, tot din cauza ceții sau a vizibilității reduse.

Acum ceva timp scriam un articol despre regula celor 2 secunde ca metodă de evitare a accidentelor pe autostradă și nu numai. Îl completez cu actualul, în speranța că am mai pus o cărămidă la construcție. Dacă am ajutat la salvarea unei singure vieți, my job was done.