De vreo câteva săptămâni bune se tot zăngăne armele prin politichia autohtonă. Așteptata rotativă între partidele mari aflate la guvernare a răspândit mirosul de sânge politic până în cele mai ascunse colțuri ale țării, iar rechinii politici, mari sau mici, l-au simțit. E loc de funcții, alianțe, privilegii, poziții. Și trebuie să te poziționezi din timp, dacă vrei o felie suculentă din pradă.
Paranteză.
Este istoric clipul „Sardine feeding frenzy- -Frenezia hrănirii cu sardine” povestit de celebrul Sir David Attenborough, pe BBC Earth, in care prădătorii de toate tipurile, mamifere, pești, păsări devorează împreună până la anihilare un banc de sardine:
Paranteză off.
Se fac declarații pompoase, se pun poze pe FB de la întâlniri de partid județene sau locale, se aleg lideri, se explică electoratului ce organizații de partid valoroase și numeroase avem, ce idei mărețe și lideri puternici, coerenți, capabili și valizi.
Zici că suntem pe vremea lui Ceaușescu, la învățământ politic. Formă fără fond. Și atunci te prelucrau pe toate părțile ce frumos cuvântase „toar-șu” la nu mai știu ce plenară.
Îmi aduc aminte chiar o oră de învățământ politic (Î.P. în orar), printr-a 11-a, cu câteva luni înainte de revoluția din Decembrie 89. Îl aveam profesor de Î.P. pe un zbir care preda limba română în liceu (din fericire nu la clasa noastră – le făcea altora zile amare) a cărui grijă principală la oră era să turuie din cărțuliile cu coperți roșii (obligatoriu), despre nu știu ce pilde celebre pe care le rostise „tovarășul Nicolae Ceaușescu” la nu mai țin minte ce „plenară” a PCR. Plenarele astea erau niște chestii mai dese, congresele erau doar odată la 4 ani iar propaganda comunistă avea nevoie de material zilnic și evenimente pe care să le folosească la îndobitocirea maselor.
În fine, omul turuia cu fervoare, iar noi trebuie să scriem cu viteză, în caiete, ceea ce ni se dicta. Așa că fiecare își dezvolta propriul sistem de prescurtări sau mai sărea cuvinte, înțelegeți voi. Eu, după primele ore observasem niște termeni lungi care se repetau cu obstinație: Tovarășul Nicolae Ceaușescu, Tovarășa Elena Ceaușescu, Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată. Ei bine, astea au sfârșit în caietul meu de Î.P. așa: TNC, TEC, ssmd. Dacă ssmd era scris cu caractere mici, restul erau cu majuscule, pentru că așa apăreau și în texte. Mare greșeală, pentru că trecând printre rânduri, zbirul a observat grupurile mari de majuscule din caietul meu.
Și se trezește Gorunescu cu o plenară necartonată peste ceafă: – Gorunescu, ce ai scris acolo?
Eu impertinent, arătând către prescurtări: – Tovarășul Nicolae Ceaușescu, Tovarășa Elena Ceaușescu, Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată.
– Îmi scrii, temă pentru data viitoare, trei pagini de Tovarășul Nicolae Ceaușescu, neprescurtat. Ai un doi azi în catalog.
Doiul era așa, un fel de rușine absolută a notelor, o notă pe care nu aveai cum să o iei, o notă care ar fi provocat o ridicare din sprâncene a tuturor cadrelor care-și poposeau privirea pe ea, și bineînțeles, o ștampilă pusă de zbir, care uitasem să vă spun, era și secretarul de partid al liceului.
Din fericire pentru mine, a venit revoluția, Î.P.-ul a dispărut brusc din programa școlară, cu tot cu notele și mediile din catalog. Îmi pare sincer rău că nu am păstrat caietul de Î.P. Vă dați probabil seama că ele au fost primele victime la revoluție, când cu toții le-am rupt cu mare bucurie.
Și revenim în prezent, la partidele de azi, mai mari sau mai mici, ai căror ideologi au început să ne prelucreze pe rețelele sociale cu pilde din mărețele realizări. PCR e mare, PCR e tare, PCR s-a reunit la organizația județeană Pocreaca de sus, etc.
Nu ne interesează.
Am vrea să vedem postări legate de interesele noastre, nu de viața noastră de partid.
Trăim într-o țară poluată pe toate părțile: aer, apă, sol. Instituțiile statului dorm.
Vine iarna cu facturi mari. Cei cu venituri mici nu le vor putea plăti.
Inflația a fost prognozată anul acesta la 20%. Toate sursele spun că anul 2023 vine cu recesiune în Europa, și nici noi nu scăpăm.
Avem un război la ușă. Mulți refugiați au găsit scăparea la noi, iar această iarnă s-ar putea să mai aducă un val de oameni care nu vor să moară congelați. Se estimează că 2,5 milioane de oameni vor părăsi Ucraina de frig, pentru că nu mai au locuințe din cauza bombardamentelor sau nu le mai pot încălzi.
Sunt șanse mari să nu intrăm în Schengen pentru că la București se sforăie declarații politice și este mai importantă „rotativa” la guvernare decât interesul țării.
Iar politica dâmbovițeană este foarte preocupată de viața internă de partid.
România trebuie să se schimbe din temelii, și la nivel politic.
Partidele trebuie să-și scoată ochiul interior din fundul ideologic de partid, să înceapă să privească spre electorat. Postările de pe rețele sociale să nu mai fie despre viața interioară de partid. Nu interesează pe nimeni, iar ăia 20-30-50 de inși care ați fost acolo aveți oricum pozele pe grupul de whatsapp.
Vrem să vedem postări cu miez, de tipul: – PCR a organizat săptămâna aceasta la Bruxelles, împreună cu colegii bulgari, întâlniri dedicate obiectivului de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Sau, vrem să citim în presa locală titluri de tipul: – partidele din Slobozia și-au dat mâna pentru eradicarea poluării din oraș. Am creionat o viziune „Slobozia 2030, un oraș fără poluare” și am stabilit grupuri de lucru pentru crearea unei strategii pentru realizare acestei viziuni, pe fiecare domeniu de poluare identificat (apă, aer, sol, etc) multianuale, de eliminare a poluării, până în anul 2030.
Sau. – PCR a identificat soluția la reducerea facturilor de încălzire din oraș. Vom accesa fonduri europene pentru anveloparea termică a blocurilor, precum și fonduri pentru montarea de panouri fotovoltaice pe instituțiile locale pentru reducerea impactului bugetar asupra cetățenilor. Pentru asta am constituit un colectiv de lucru, care va avea și o prezență online pe grupul de Facebook „Hunedoara independentă energetic”, grup pe care vă așteptăm cu propuneri și soluții.
Cam acestea sunt, stimate partide, tipurile de abordări pe care cetățenii le vor vota în 2024. Nu vorbe goale și pompoase despre măreața viață de partid. Ci rezolvări concrete la probleme de zi cu zi, sau la cele de viitor ale cetățenilor pe care doriți să-i reprezentați.
Vrem să vedem că vă preocupă interesele noastre, nu sinecurile și avantajele de partid. Pentru că în ziua alegerilor veți veni la Gorunescu să vă dea votul. Iar Gorunescu vă va întreba: – Ce ați făcut pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru orașul meu, pentru țara mea?
Acestea sunt întrebările care trebuie să vă frământe. Răspunsul la ele vă va aduce votul meu.
Politica are nevoie de o schimbare de mentalitate, de ieșire din epoca bolșevică, în care intrai în PCR ca să beneficiezi de o excursie la tratament cu sindicatul.
Țara acesta nu se va schimba până nu ne vom schimba cu toții mentalitățile, iar felul în care politicul se raportează la societate este deocamdată unul greșit. Politicul vede electoratul ca o mare piramidă pe care trebuie să se cațere pentru a ajunge în vârful abundent și privilegiat. Și asta se poate vedea și din structurile piramidale de putere pe care și le creează, de tip militar.
Nu e deloc așa.
Politicul trebuie să fie acel Atlas, care sacrificându-se, duce pe umeri greutatea întregului glob. Organizațiile politice ale viitorului vor trebui să fie unele de tip democratic, organic, in care pe primul loc vor trebuie să fie puse binele public și interesele cetățenilor, și mai puțin spre deloc listele de partid.
Votul uninominal este una din soluții. Atunci nu se vor mai putea ascunde cohorte de oportuniști politici în căutare de sinecuri pe la câte o agenție sau direcție a statului sub atenta oblăduire a ideologiei de partid. Vei avea idei valoroase pe care le vei pune în slujba electoratului – vei fi votat. Vii cu slogane goale de tipul „pensiile speciale”, „statul paralel”, sperând să prinzi un loc pe liste? Nu vei face mulți purici pe scena politică.
Schimbi meritocratic modul în care îți alegi politicienii care te reprezintă? Sunt șanse foarte mari să schimbi meritocratic și modul în care funcționează România. Pentru că este evident pentru toată lumea că aceste numiri politice pe absolut orice funcție, cât de mică, doar pentru simplul motiv că aparții unei ideologii goale de orice conținut folositor public, produc un stat și o societate nefuncționale, o junglă în care domnește lanțul trofic al prădătorilor.
E una din viziunile mele despre viitorul politicii. Sper să fie una bună. Pentru că realitatea politică actuală nu e.
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes