Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

România trebuie să se schimbe din temelii ep.10. Sistemul sanitar

By on 20/08/2023

Mi-am petrecut minivacanța de Sf. Maria în spital. Din cauza colecistului plin de pietre eram programat pe 12 Septembrie la operație în Slobozia, dar din cauza agravării bolii a trebuit să fiu operat în regim de semi-urgență. Cum la noi programul operator era plin, probabil și din cauza perioadei de concedii cauzate de August+minivacanță, chirurgul meu (dr. Tuhari – mari mulțumiri pe acestă cale) mi-a recomandat internarea la Institutul Clinic Fundeni, la dr. Daniel Gavrilă.

Zis și făcut, mă internez la Fundeni, dr. Gavrilă mă trimite la diverse investigații și decide operația a doua zi – colecistul nu mai avea răbdare cu mine. Eram programat de dimineață, dar din cauza apariției unei urgențe majore (urgențe ce pun viața în pericol și trebuie operate imediat) operația mea se amână până seara la 18:00. Cu toate acestea, deși era în seara dumnealui liberă, dr. Gavrilă și-o sacrifică pentru mine.

Nu există text de recunoștiință pe care să-l pot scrie pentru dumnealui. Cuvintele sunt sărace.

Aceeași dedicare, pasiune, empatie umană și profesionalism l-am văzut la întregul personal. De la secțiile Chirurgie și ATI unde am fost internat, până la CT, Ecografie, Cardiologie, Gastroenterologie și Radiologie unde am făcut numeroase teste, toată lumea s-a purtat absolut admirabil. Jos pălăria! Lumea spune că am avut eu noroc și nu e chiar așa. Eu doar descriu experiența personală și interacțiunea pe care am avut-o în 6 zile cu zeci de oameni.

Nu am putut însă să nu remarc că starea secției de Chirurgie, în care mi-am petrecut majoritatea timpului era, nu jalnică, ci sub orice critică, având în vedere rangul de spital universitar, și mai ales având în vedere faptul că într-o secție de chirurgie, unde vorbim de plăgi proaspăt operate, nivelul de igienă al clădirii ar trebui să fie unul extrem.

Salonul era suprapopulat, într-un salon de 4 paturi (am dedus că era de 4 pentru că erau 4 instalații de gaze medicale) erau înghesuite 6 paturi. Când trebuiau puse perfuzii, asistenții trebuiau să se strecoare printre paturile lipite, de multe ori fiind nevoiți să mute paturile pentru a putea intra.

Singurele echipamente medicale din salon erau niște stative de perfuzii, ale căror brațe, odată mobile și ajustabile pe înălțime, erau acoperite cu multe straturi de vopsea, cu robineții de reglaj cu tot:

Pe unul din pereți se vedeau urmele unor infiltrații de apă, și în ciuda multelor revopsiri stratul se exfolia.

Caloriferele, în unele secții de o vârstă cu spitalul (1959) erau din fontă și ruginite. Aerul condiționat din salon era antic și nefuncțional, ne-am răcorit în după-amiezile caniculare cu un ventilator pus pe un frigider. Jaluzelele, singura urmă a unei modernizări (făcută probabil când s-au montat termopane), erau nefuncționale. Singura modalitate de a apăra de soare era să pleci din pat.

Unul din aspectele cele mai importante, pe lângă suprapopulare, era lipsa completă de confort. Paturile erau foarte vechi, nu se puteau ajusta, al meu pe mijloc avea un crater (provocat probabil de zecile de mii de nopți dormite în el) în care alunecam constant până mă opream cu picioarele în tăblie. Confortul auditiv era 0. Știința proiectării acustice nu se descoperise în 1959, așa că holurile și saloanele erau niște uriașe camere de rezonanță, în care până și zgomtul unei găleți trăntite pe hol scula din morți toată secția. Nu exista un luminat ambiental, așa că personalul, din empatie, de multe ori noaptea aprindea blitz-ul telefoanelor când venea să verifice perfuziile, pentru a nu aprinde neoanele albastre puternice din tavan și a evita astfel să ne trezească pe toți.

Saloanele, cu excepția câtorva rezerve, nu aveau toaletă proprie, doar o chiuvetă. Pe holuri erau zone cu plăcile de faianță desprinse sau lipsă. La fiecare ușă exista o antică lumină de veghe (nefuncțională) sau alarmă, probabil o semnalizare (ELBA- fabricată la Timișoara) de autobuz sau camion. Din 1959, ca și clădirea.

Să mai spun că grație lucrărilor la termoficarea Bucureștiului ne-am spălat cu apă rece? Mi se pare inadmisibil ca un spital de acest calibru să nu aibă propria centrală termică. Repet igiena, pre și post operatorie, dar și cea generală, sunt de importanță maximă în evoluția pacieților.

Din fericire, secția în care am poposit vremelnic urmează să intre într-un program de remodernizare prin fundația lui Codin Maticiuc, prin recompartimentarea saloanelor, dotarea cu toalete proprii a fiecărui salon și dotarea cu mobilier și aparatură modernă.

Voi deveni un donator constant al acestei inițiative, link aici.

Concluziile experienței mele:

  • sistemul medical din Romania este subfinanțat
  • sistemul medical suferă grav din cauza lipsei de personal, care este prost plătit și preferă vestul Europei pe salarii de minim 2 ori mai mari
  • sistemul medical nu este considerat o prioritate de către mai-marii țării. Marile investiții se fac la inițiative private, din donații sau sponsorizări. Nu s-a construit nici un spital nou în ultimii 33 de ani, singura inițiativă este una privată, a asociației Dăruiește Viața, se numește, sugestiv, „Noi facem un spital” – primul spital național de copii pentru cancer, boli grave și traumă.
  • Sistemul medical nu este condus profesionist. Nu există o poziție de manager al unității sanitare care să fie luată în serios și pusă pe poziție la adevărata ei valoare. Din cauza descentralizării și politizării posturilor, de multe ori aceste poziții sunt ocupate de politruci sau sinecuriști „numiți” pe linie de partid, oameni comozi care ascultă ordinele, care fac achiziții „de unde trebuie” și iau decizii în favoarea „cui trebuie” , în nici un caz în favoarea pacienților plătitori de CASS. Ne aducem cu toții aminte cazul femeii care a născut pe stradă.
  • Descentralizarea a fost o mare greșeală

Romania trebuie să se schimbe din temelii, iar unele din schimbările fundamentale pe care trebuie să le facă sunt cele legate de sistemele sanitar și educațional. Acestea trebuie scoase de sub tutela politicienilor locali și reintegrate la ministerele de resort. Sau privatizate.

Punerea unor sisteme esențiale funcționării unui stat, sub puterea aleșilor locali, care cu toate bunele intenții nu au habar de management sanitar sau educațional, denotă o lipsă de responsabilitate vecină cu penalul. Să lași să funcționeze lucrurile în acest mod în continuare, denotă iar o iresponsabilitate criminală. Nu se mai poate continua în acest mod. E falimentar.

Știu că sunt cuvinte dure, dar se înmulțesc cazurile în presă cu oameni morți la ușa spitalului sau a camerei de primiri urgențe pentru că nu a avut cine să-i salveze.

Închei totuși acest articol cu o notă de adâncă recunoștiință pentru oameni. Oamenii care, deși prost plătiți și sclavagiți ca pe plantația de trestie de zahăr, au ales să rămână în țară și să-și practice meseria, atât cât se mai poate.

Lor le datorez că stau azi relaxat și scriu pe blog.

Mulțumesc dr. Gavrilă și întregului colectiv de la IC Fundeni, dr. Tuhari și colectivului de la Spitalul Județean de Urgență Ialomița.

Facebook Comments
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes