Pollice verso. Vechii latini foloseau gestul degetului mare întors în sus sau în jos pentru a decide soarta gladiatorilor învinși. Este o întreagă dezbatere despre semnificația gestului și modurile lui de semnalizare. Se pare că degetul în sus însemna că viața gladiatorului învins merită salvată, pentru că a luptat cu onoare și merită să distreze publicul cetății din nou. În același timp, degetul mare (policele) întors în jos însemna că publicul pasează gladiatorului învingător dreptul asupra vieții învinsului.

Pollice verso este magistral surprins într-o pictură semnată Jean-Léon Gérôme.

2000 și ceva de ani mai târziu, într-o fostă provincie romană, pollice verso e folosit din nou. Surprins, tot magistral, de George Călin/Inquam photos.

De data asta cu o cu totul altă conotație, Camera Deputaților adoptă sau respinge amendamente, la foc continuu, ca propuneri de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la Palatul Parlamentului din București, miercuri 6 decembrie 2017. Disperarea aleșilor se vede din faptul că cele câteva sute de amendamente nici măcar nu mai sunt citite, nici măcar titlul nu mai este citit, președintele de ședință citește numărul amendamentului, cei doi trei tarabostes pe care îi vedeți în poză confruntă numărul cu lista de votat/respins, apoi apare „pollice verso” pentru turma votantă din spate.

Stiu, sunt cuvinte grele. Dar reflectă de la sine realitatea. Pentru că din mare parlamentar și ales al poporului ai fost redus la un simplu spectator al luptelor de gladiatori, însetat de sânge și spectacol. Și nu mai ai altă putere decât să te uiți la împărat și să-i imiți gestul. Police sus, police jos. Esti o marionetă. Nu știi textul de lege pe care tocmai l-ai votat. Nu l-ai trecut prin filtrul propriu, prin cele 2-3 facultăți pe care poate le-ai făcut. Nu te-ai gândit nici măcar o secundă dacă reprezintă interesele celor care te-au votat. Nu știi nici măcar titlul amendamentului, măcar așa ca sa ai o idee cam despre ce ar putea fi vorba. Se strigă un număr. Te uiți înfrigurat după un pollice verso. Apare salvator. Și apăsacul de partid, apasă pe buton. Nu are luxul sau libertatea propriei opinii.

Sincer mi-e milă de voi. Am mai multă libertate, măcar de opinie.

Special am ales titlul „qui prodest” – cui servește, din latină, pentru că istoria se repetă.

Am câteva întrebări la care vă invit să reflectați:

1. Tu ca deputat PSD/ALDE/UDMR/whatever, te-ai gândit că nu contezi în fața celor câțiva tarabostes „pollice verso”? Că ești în clipa asta doar un număr pe tricou? Că la prima abatere sau mișcare în front ai zburat cu un „pollice verso” fără explicații sau judecată?
2. Tu ca deputat PSD/ALDE/UDMR/whatever, te-ai gândit că niște cetățeni cu drept de vot te-au investit cu încrederea lor ca să le servești interesele în cea mai puternică instituție a statului? Crezi că acești cetățeni își doresc ca tu să-ți aservești politic justiția, ca pe vremea împăraților Romei? Când cu un simplu gest, pollice verso, fără nici un fel de judecată, se decidea viața unui om?
3. Ce-i va opri pe tarabostes parlamentari, odată concentrată toată puterea statului român în mâinile lor, să decidă cu un simplu „police verso” cine trăiește și cine moare, cine obține cutare funcție sau cine e mazilit? Cine are acces la borcanul cu miere al fondurilor bugetare sau cine e prigonit cu controale și amenzi?
4. În 1989 am scăpat de o dictatură abominabilă, în care un secretar județean de partid sau un ministru decidea cu o privire dacă te lua securitatea în secunda 2, dispăreai pentru totdeauna și familia ta nu mai afla niciodată nimic de tine. Vrei să te întorci acolo?

Pentru că, dragii mei, în caz că nu ați înțeles, asta vi se pregătește acum, călcând cu aceeași atitudine de „pollice verso” peste doliul național.  Dictatura politicienilor. O să-i spun de acum „Dictatura Pollice verso”.

Cui prodest? Cui servește?

Nu nouă.