Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Ura din noi

By on 02/03/2022

Văd zilele astea pe la tot felul de așa-ziși „influenceri” o ură viscerală pentru semenii lor în nevoie, dublată la alții de o bucurie machiavelică că plătesc acum ucrainienii pentru că „ne-au luat” insula Șerpilor și Ismail-ul și Cernăuți-ul.


Exemplu:

*captură postare publică pe Facebook, am blurat intenționat numele și poza, nu intenționez să fac shaming sau reclamă gratuit aici, just making a point

Eu nu înțeleg ura asta gratuită la adresa unor oameni care nu ți-au făcut nimic. Ți-a băgat ție mâna în buzunar ca să-și ia Tesla? Nu. A făcut-o pe spinarea, sau capul, sau poate chiar cu posteriorul lui/ei. Și nu e sub nici o formă grija ta, și nu, nici nu ți se cuvine ție ceva din munca lui – apropo de misecuvenismul „îți vine să le mai ceri niște bani”.

Postarea asta îmi aduce aminte de pensionarii aliniați pe băncile de la scara blocului meu în anii 90, care studiau și comentau pe toată lumea care intra și ieșea din bloc, în special pe cei care începuseră să facă ceva bani. Mormăiau în barbă, dar suficient de tare ca să se facă auziți de subiectul urii, „ai dreacu miliardari bă Costele”, ca și cum ar fi discutat despre altceva și tocmai s-a nimerit fraza asta, fix când cobora din automobilul diesel (semn de mare fală în anii 90) un vecin „bogat” și trecea printre ei ca să intre în bloc.

Mai trist e că la genul ăsta de postări dau „haha” și „like” hoarde de gânditori similari care n-au ieșit încă cu mintea din comunism și misecuvenism.

Misecuvenismul ăla de „S-a băgat pâine”. „Mi-a dat casă!”. „Mi-a dat servici!” (pun intended). De oameni care n-au realizat mare lucru la viața lor, pentru că a existat tot timpul deasupra lor un stat tătuc care le organiza viețile în cele mai mici detalii, de la creșă până la locul de veci. Și care, treziți într-o economie în care trebuia să dai din coate ca să „ai”, s-au resemnat în neputința urii față de cei care au realizat că totul s-a schimbat, că nu-ți mai dă nimeni nimic, ba chiar au realizat că statul tătuc a devenit statul hrăpăreț care îți „ia” cu amândouă mâinile taxe și impozite pentru care mai apoi nu dă nici o socoteală. Dar asta e altă discuție.

Faptul că cineva a ajuns unde a ajuns în viață nu e meritul tău decât dacă ai contribuit cumva la educația sau ascensiunea lui.

Faptul că altcineva fuge acum de MIG-urile care duduie pereții caselor în survol la zeci de metri de sol este o realitate cruntă, care bate la ușă. Unii fac față grozăviei și ajută cum pot semenii în nevoie. Dau din puținul lor o eugenie și o sticlă de apă, o pătură sau o îmbrățișare sau un acoperiș.

Alții fac miștouri.

Alții împroașcă în jur ura care le clocotește în suflete.

Tu cum vrei să fii?

Farm Conect România, Slobozia, 9-11 Iunie 2022

By on 01/03/2022

În premieră Gorunescu.ro vine cu informația că APPR cu sprijinul Primăriei Slobozia organizează Târgul Agriculturii Românești, FARM CONECT România, la Slobozia, 9-11 Iunie 2022.

Țepele lui Putin

By on 01/03/2022

Războaiele au fost începute ori de instinctul de supraviețuire al speciei, ori de cel de reproducere. Dai în cap semenului tău că mori de foame și el are hrană, sau că vrei să-i iei femeia ca să te reproduci. Sau și mai bine din ambele motive, combinat.

Putin are un comportament tipic de moș impotent care vrea să mai juiseze încă o dată cu fecioara ucraineancă un quick one înainte de sfârșitul inevitabil, și când fecioara i-a dat cu flit, o ia la palme. Aia bielorusiană nu era interesantă pentru că a căzut pe spate din prima. Aia moldovenească probabil urma să fie cireașa de pe tortul ucrainean.

Fecioara ucrainiană a fost țeapa no. 1.

Deasemenea, are un comportament tipic de speculant și manipulator, deja avea jumătate de Europă aservită energiei rusești și credea că îi are pe toți la mână și nu o să comenteze nimeni.

Țeapa no. 2.

Lui Putin îi este frică de un singur lucru: propriul popor. Este singurul de care are mare, foarte mare grijă să nu-i vadă adevărata față. Iar poporul rus, marele popor rus, a început să simtă că „operațiunea militară” împotriva „fasciștilor” începe să producă brusc efecte în buzunarul personal.Și ajungem din nou la motivul 1 pentru care încep războaiele: foamea.

Foamea, domnule Putin. Țeapa no. 3. Aia mare de tot. A lui Țepeș.

Pe Putin n-o să-l dea jos nici Volodea, nici Occidentul. O să-l dea jos ai lui.

Epic moments in modern music history Ep. 7 – Super Bowl 2022 Halftime show

By on 14/02/2022

Două lucruri mi-au reținut atenția în acest show: unu, microfonul de aur al lui Snoop, și doi, tot cu ăi bătrânii faci treabă 🙂

1. The Next Episode – Dr Dre & Snoop Dogg

2. California Love – Dr Dre

3. In Da Club – 50 Cent

4. Family Affair – Mary J Blige

5. No More Drama – Mary J Blige

6. m.A.A.d City – Kendrick Lamar

7. Alright – Kendrick Lamar

8. Forgot About Dre – Eminem

9. Lose Yourself – Eminem

10. Still D.R.E. – Dr. Dre & Snoop Dogg

Selim rezistă!

By on 04/02/2022

„Domnul” din imagine este „Selim”, un biet stâlp de rețea electrică ce s-a întâmplat să fie fix pe traseul autostrăzii A0:

*captură de pe canalul de YouTube Infrastructure Romania

A fost botezat așa, Selim, de un membru al forumului peundemerg.ro, odată din cauză că respectivul lot de autostradă este construit de o companie din Turcia, și a doua oară, în memoria personajului pașei Selim, jucat magistral de Sergiu Nicolaescu în filmul istoric Mihai Viteazul.

A mai fost botezat, presupun eu, pentru că urma să-l îndrăgim cu toții, ca pe un prieten vechi, revăzându-l de zeci de ori în filmările din dronă care urmau să vină. Și nu m-am înșelat deloc, urmează capturi de ecran de pe forumul peundemerg.ro:

14 Aprilie 2021


15 Aprilie 2021


21 Aprilie 2021


23 Aprilie 2021

15 Octombrie 2021

Ați prins ideea, se umplu „n” pagini de forum, până zilele trecute pe 24 Ianuarie 2022, când surpriză totală, vine vestea bombă: Selim a căzut!

În locul lui Selim, acum străjuiesc A0 doi ieniceri de metal, noi-nouți:

*captură You Tube canalul Infrastructure Romania

Unde vreau să ajung cu toată această introducere?

La mentalități.

Ani de zile pasionații de infrastructură au privit neputincioși cum proiecte importante erau blocate de stâlpi care trebuiau relocați. Celebru printre ele este cazul liniei de înaltă tensiune din nodul rutier Alba-Iulia nord de pe A10, a cărei relocare foarte tardivă a blocat construcția pasajului peste calea ferată și implicit a tronsonului de autostradă:

* cu roșu traseul liniilor de înaltă tensiune care blocau accesul, captură YouTube canalul Z

Și nu numai stâlpii stăteau în calea marilor proiecte de infrastructură, fie ele rutieră sau feroviară. Aveam relocări de țevi de gaze, apă, exproprieri pentru relocări de drumuri sau treceri prin localități, cu demolări de imobile și eternele procese în justiție. Iar instituțiile și companiile de stat, care ar fi trebuit să lucreze împreună ca să rezolve prompt situațiile, stăteau relaxat și își trimiteau mail-uri și notificări, ani de zile.

Dar, cu timpul, s-a întâmplat un fenomen interesant. Interesul a crescut, forumul de infrastructură a crescut, presa locală și mai apoi centrală a început să preia informațiile și filmările pasionaților care apăreau acolo în premieră.
Nu de puține ori s-a întâmplat ca filmări cu drona de pe șantierele autostrăzilor să apară în prime time la știrile de la ora 19:00.

Rezultatul inerent a fost că s-a creat o masă critică de oameni, din diverse domenii și cu diverse preocupări, din toate zonele țării, care urmărea din ce în ce mai atent, și aproape zilnic, ce se petrece pe șantier. Constructori neserioși, autorități locale și centrale care nu-și făceau treaba sau o făceau de mântuială, totul era pe ecranele factorilor de decizie și în media online și off-line în aceeași zi, prin intermediul dronelor și a reportajelor din teren.

Un alt rezultat inerent a fost că, sătui de stat în expectativă, o mână de oameni s-au asociat și au pus bazele Asociației Pro Infrastructura, al cărui rol este promovarea și monitorizarea infrastructurii de transport moderne, sigure și de calitate. Nu este singurul ONG preocupat de un transport modern, notabile sunt și ASCORO, Moldova vrea Autostradă, Împreună pentru A8, etc.

Pentru mine personal căderea lui „Selim” în 2022, la 32 de ani de la revoluția din 89, echivalează cu căderea ultimelor bastioane ale mentalității din „epoca de aur”.

Timp de 45 de ani (1944-1989) generații întregi, printre care și cea a părinților mei, au trăit în dictatura comunistă. Întâi cea a lui Petru Groza care era marioneta lui Stalin la București, apoi cea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi cea a lui Nicolae Ceaușescu.

Ce au avut toate acestea în comun? Statul prelua totul, îți oferea totul (mă rog, ce considera el de cuviință) și îți lua la schimb absolut toate libertățile sau inițiativele. Statul îți dădea casă, loc de muncă, îți asigura educația gratuită, totul până la locul de veci era planificat și asigurat de statul omnipotent și omniprezent.

În schimb, tu nu aveai grija zilei de mâine: „Tu învață bine să intri la Politehnică și ai viitorul asigurat pe viață” era una din frazele pe care părinții le rosteau copiilor adolescenți prin anii 80. De ce Politehnică? s-ar putea întreba cineva în ziua de azi, în definitiv nu e vreo mare realizare să fii inginer, e plină țara. Politehnica era vedetă pentru că terminai inginer, adică primeai repartiție într-o fabrică, uzină sau combinat. Adică, oraș, poate chiar unul mare, capitală de județ. Nu se făceau combinate la sat. În timp ce, dacă terminai orice altceva, puteai sfârși medic de dispensar la Cucuieții de sus, sau contabil la CAP tot acolo. Așa că Politehnica era „pașaport” pentru mediu urban, într-o epocă în care lui Ceaușescu i se părea că sunt prea mulți medici la București și a decis să facă dispensare în mediul rural.

Faptul că nu aveai grija zilei de mâine iar statul îți punea toată existența pe tavă, îți „repartiza” loc de muncă sau apartament, îți „dădea” butelie, la magazin „se băga” sau „se aducea” marfă, a transformat generații întregi în conformiști fără nici un fel de inițiativă, nici civică, nici de alt fel. De nici un fel. Ieșitul din rând nu era văzut cu ochi buni de regimul comunist, toți trebuia să fim tunși regulamentar, toți trebuia să fim „unul în cuget și simțiri”, să clădim „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Cine avea idei de răzmeriță sau chestiona politica măreață a conducătorului iubit, dispărea fără urmă. Sau i se înscena o infracțiune de drept comun, pentru că nu-i așa, nu trebuiau să apară condamnări politice, pentru că regimul totalitar nu trebuia să aibă inamici din interior. Orice opoziție era eliminată brutal, amintiți-vă morții de la Timișoara din Decembrie 89.

Statul era omni pluri potent, și tot ce făcea era bine, în interesul nostru, și noi nu trebuia să ne preocupăm de ce face sau cum face statul, ba era chiar periculos pentru tine ca individ să ai astfel de preocupări, este una din mentalitățile care a rezistat zeci de ani. Tu taci și vezi-ți de treaba ta, ți se spunea la locul de muncă dacă începeai să pui prea multe întrebări.

A fost nevoie de zeci de ani ca publicul contribuabil să realizeze că statul nu-ți mai „dă, bagă, face” nimic, ci îți ia, cu două mâini hrăpărețe, taxe și impozite de a căror cheltuire s-a învățat, tot el statul, să nu dea socoteală.

Dar iată că a venit momentul când un mic grup de cetățeni inimoși a început să pună întrebări. Ce faci, statule, cu banii mei? Îmi faci oare spitale, școli, autostrăzi, îmi asiguri siguranța pe stradă și dreptatea în justiție?

La început, statul, siderat și dezgustat că cineva din plebe putea să chestioneze bunele lui intenții, a întors spatele, cu un sictir regal.

Apoi, încet încet, au început să apară legi care să-l oblige la dialog. Și atunci a încercat să întoarcă spatele, dând răspunsuri în bătaie de joc sau deloc sau foarte târziu, când deja răspunsul la solicitările de transparență nu mai aveau relevanță. Dar, mugurii societății, proaspăt înfiripați, au avut tăria să meargă mai departe în justiție cu cererea lor.

Și într-o dimineață, pe biroul unui mare demnitar, a poposit o hotărâre judecătorească prin care statul era obligat să răspundă la solicitări. Iar statul a început ușor-ușor să înțeleagă că trebuie să coboare din bula-i unde se cocoțase artificial, cu picioarele pe pământ. Mai mult de-atât, seara la știri, a apărut o filmare din dronă care arăta un stâlp tronând pe mijlocul autostrăzii, în timp ce înaltul demnitar susținea, senin ca cerul în deșert, în același jurnal de știri, că e o chestiune de câteva luni până când vom circula pe acel sector de autostradă.

Iar societatea i-a răspuns: Selim rezistă!

Austria, ferma vecină

By on 21/01/2022

Când preziceam prin Noiembrie că în maxim jumătate de an vor apărea primele țări în care se va introduce vaccinarea obligatorie, săreau haterii antivax la beregată, de parcă aveam eu ceva cu ei.

Pur și simplu făceam o previziune bazându-mă pe observațiile personale a ceea ce se întâmplă în lume. M-au făcut în toate felurile, oaie în turmă, aplaudac, focă, etc. Cum atacurile la persoană mă impresionează foarte puțin spre 0, mi-am văzut de drum.

Și fără a fi o surpriză, Austria tocmai a anunțat vaccinarea obligatorie a adulților. Detalii aici.

Acum dacul liber gânditor de la Hamangia se vede pus în fața următoarei dileme: dacă vrei la schi în Tirol, sau la băi în Salzburg, fără dovada vaccinării nu că nu intri în Austria, dar dacă ești cetățean sau rezident sau lucrai acolo pe contract și nu te-ai vaccinat, te paște o amendă de până la 3600 de EUR.

*Funicular pe domeniul Skiwelt, 288 de km de pârtii, Austria. Poză din colecția personală.

Iar lista țărilor în care aceste măsuri se vor impune va crește, cu siguranță. Vor fi din ce în ce mai puține, până când, surpriză, și țara ta balcanică, raiul libertății de expresie, îți va impune vaccinarea prin lege. S-ar putea la vară să nu prea mai existe plaje pe care să te poți bronza nevaccinat.

Legea e lege, ne convine sau nu, suntem de acord cu ea sau nu, protestăm sau nu, ea va trebui respectată.

A aflat-o pe pielea lui și no. 1 ATP, care a învățat lecția the hard way. O lecție de care nu avea nevoie, de altfel, dacă guvernul Australian era în Austria și i-ar fi spus: fără certificat nu intri. Paranteză, trebuie să menționez aici că bulibășeala și duplicitarismul populisto-electoral din creierul politicienilor care conduc țările, fac la fel de mult rău ca și virusul. Mai ales în țările care au alegeri anul acesta sau anul viitor, orice politică ce presupune constrângeri sau obligativități este evitată de politruci.

Apropo de învățat lecții, oamenii se împart în două mari categorii: una care învață din greșelile celor din jur, și alta care, deși are exemple, cărți, istorie, literatură, povești, fabule, internet, prieteni, familie, preferă să învețe din greșelile proprii.

Și am următoarea istorioară reală, despre vaccinare și puterea exemplului, povestită de un fermier. Nu spun cine și din ce localitate sau județ, pentru că am fost rugat să păstrez confidențialitatea. Dar vă asigur că întâmplările au avut loc.

A organizat omul vaccinarea personalului din ferma proprie, în principal tractoriști. A solicitat o echipă mobilă, a venit echipa gata de vaccinarea tuturor. La care unul dintre tractoriști întreabă dacă au voie să bea (alcool N.R.) după vaccinare, iar răspunsul medicului a fost că nu.

În secunda doi, toți tractoriștii, mecanicii, absolut toți vajnicii bărbați ai companiei au făcut stânga-mprejur și au plecat acasă, lăsând perplexă echipa de vaccinare care făcuse zeci de km și rezervase ore bune din ziua respectivă pentru asta.
Ok, au împachetat oamenii și duși au fost.

Peste câteva zile, la o fermă dintr-o localitate vecină, moare un tractorist de Covid, om tânăr la 30 și ceva de ani.

Se duc a doua zi vreo 2 din ferma noastră să se vaccineze, ca efect.

Peste câteva zile, mai moare un tractorist de la ferma vecină. Tot om tânăr, în putere. Cum, tractoriștii în putere nu sunt imuni la virus cum am văzut noi pe internet? Cum, nu trece cu țuică? Se mai duc să se vaccineze câțiva, care realizează brusc că tratamentul cu alcool nu e pentru viruși.

Peste puține zile, la ferma vecină moare șeful de fermă, om la 40 și ceva de ani.

În secunda doi, toți tractoriștii din ferma noastră își iau nevestele, copii, părinții și sunt buluc cu cățel și purcel la coadă la vaccinare.

Austria tocmai a devenit ferma vecină.

E85 sau drumul morții

By on 10/12/2021

Dacă mai fac mult Iașiul pe E85 o să devin bisericos la câte cruci mi-am făcut deja. Ideea de bază fiind că acest E85 este tot timpul un dezastru în așteptare. Practic te bucuri că ai ajuns acasă întreg, după o fază de genul ăsta.

E85 camion depășește și intră pe contrasens. Iar am scăpat cu viață.

E85 între Focșani și Buzău, reflexele rapide și atenția colegului care conducea l-au făcut să evite un camion intrat în depășire pe contrasens.
Din respect pentru privitori am tăiat sunetul 🙂
Bonus de final: alt “berbec” ne depășește în curbă, fără vizibilitate și pe linia continuă.

Portocale și ciocolată

By on 05/12/2021

Mâine e sf. Nicolae, sau Moș Nicolae, sărbătoarea aceea frumoasă în care copiii (cuminți) primesc, în cizmulițele date frumos cu cremă, portocale și ciocolată.
În copilăria mea din dictatură, portocalele și ciocolata erau un fel de Rolls–Royce. Nimeni nu îl avea dar toată lumea tânjea la el.
Observ amuzat că și azi, în ajun, nu mai sunt portocale pe nici un raft, indiferent de magazin. Copiii de atunci, azi părinți sau chiar bunici, golesc magazinele de portocale și ciocolată, într-un fel de reparație istorică și probabil mentală, într-o răzbunare pe trecutul de stat la cozi în frig după de-ale gurii.
Sărbătoarea de Moș Nicolae (că sfinții nu-și aveau locul în calendarul comunist, fiind înlocuiți cu moși) era totuși una interesantă, pe mai multe planuri.
În primul rând educativ, pentru recompensa dulce de la final de an trebuia „să fii cuminte, că nu mai vine moșu cu dulciuri și cadouri” – unde la „moșu” erau comasați la grămadă și Crăciun și Nicolae.
În comunism, luna Decembrie era decretată de către comerțul socialist „Luna cadourilor pentru copii”. În toate librăriile din țară, în vitrine, în loc de jucării frumoase tronau aceste butade, colorate cu sclipici și gătite cu hârtie colorată. Jucăriile erau în mare majoritate mai mult jocuri, pentru că plasticul era material de export. De exemplu, în tot cartierul, era un singur băiat care avea o basculantă de plastic, și vreo 2-3 care aveau mașinuțe metalice „cu suspensie”, dar pe care părinții nu-i lăsau să le scoată la joacă, să nu le strice.
Și atunci, toți părinții se înghesuiau la propriu la cozi ca să pună mâna pe un kg de portocale sau să prindă 1-2 ciocolate chinezești, ambalate în vid ca să reziste transportului oceanic. Ciocolata românească văzuse cacao, lapte și zahăr doar în reclame, și era uscată ca o scândură pentru că nu exista suficient staniol sau plastic, fiind ambalată într-un fel de hârtie cerată.
Totul era dat la export, orice materie sau material care putea să fie valorificat pe valută era interzis la consumul intern, ca să se „plătească datoria externă”, dar pe lângă asta și să îngrașe conturile securității pe care au pus mâna diverși cetățeni care azi sunt mari oameni de afaceri. Dar ăsta e alt subiect, pentru oameni mari.
Pentru noi copii, un alt plan al sărbătorii de moș Nicolae era al efortului recompensat. Trebuia să-ți faci de seara cizmulițele de iarnă cu cremă, să fie curate altfel Moșu nu îți lăsa nimic în ele. Pe de altă parte, era și o scuză pentru bieții părinți care nu puteau să se descurce să facă rost de ceva dulce de import. Puneau acolo niște dropsuri în care îți crăpai dinții, niște gumă de mestecat Gumela, niște biscuiți Răducu – cine a trăit epoca știe ce vorbesc.
Țin minte că ai mei aveau grijă să găsesc ceva dulce, și, deși tata fiind medic, ar fi putut face uz de relațiile lui ca să facă rost de portocale sau banane, era un tip modest, căruia îi plăcea să se descurce cum putea, așa că portocala era de obicei înlocuită de un măr de Tigveni, iar ciocolata de ce găsea mama prin comerț, de obicei erau tablete de glucoză și diverse alte dulciuri ce nu văzuseră zahăr. În ciuda statutului lor, de „privilegiați ai regimului” cum îi etichetase cineva, fiind amândoi membri de partid, părinții mei erau niște oameni foarte la locul lor și modești, care nu apelau la numeroasele cunoștințe pentru nimic în lume.
Asta nu înseamnă că eu, împreună cu prietenii de la bloc, nu băleam la ciocolata Toblerone, guma Wrigley galbenă, cu aromă de banane, sau bomboanele Tic-Tac în cutia transparentă, care ne salutau arogant din vitrina shop-ului de la parterul hotelului Călărași. Unde bineînțeles paznicul hotelului nu te lăsa să intri. Dar noi aruncam ocheade lungi spre obiectele dorinței și ne imaginam cât de bune or fi 🙂


Țin minte că prima ciocolată serioasă, chinezească, am mâncat-o sus pe creasta Făgărașilor, în 88. Nu știu cum a făcut rost maică-mea de ea, dar m-am trezit cu surpriza în rucsac, în punga cu tablete de glucoză și cutiuța cu zahăr cubic – alt lux, zahărul fiind doar pe cartelă. În fine, desfăcând eu punga cu energie în trenul care ne ducea la munte, dau peste marele zid chinezesc, dedesubt ciocolata în staniol dublat de plastic închis etanș. Bun, îmi zic, ce surpriză frumoasă, îi mulțumesc mamei în gând, și le promit colegilor care salivau deja că o desfacem sus pe Moldoveanu, ca să sărbătorim ascensiunea pe cel mai înalt vârf din România.
În dimineața respectivă o scot din adâncurile rucsacului, și o pun într-un buzunar exterior, ca să fie la îndemână. Erau gesturi de bun simț, să te organizezi astfel încât să ai totul la îndemână, ca să nu pui tot grupul să te aștepte că nu-ți găsești tu briceagul sau conserva.
Ajungem sus în vârf, era o zi de August cu soare puternic, în rucsacul meu verde închis s-a topit bine ciocolata, când scot pachetul era totul lichid, era o pungă etanșă cu ciocolată topită. Am renunțat să-l mai deschid sus pe vârf, am așteptat să coborâm la primul lac glaciar, unde am resolidificat primea mea ciocolată în apa rece ca gheața, de data asta în formă de ou.
Așa că prima mea ciocolată „de import”, a fost un ou de ciocolată chinezească, pe care l-am împărțit cum am putut cu ceilalți.


Despre portocale sau banane nu prea am cuvinte de laudă, în puținele dăți când am avut acces la ele, portocalele mi s-au părut niște acrituri, iar bananele erau verzi, am avut o singură dată și le-a pus mama în debara în hârtie de ziar, că-i spusese cineva că așa se coc și se fac dulci și galbene. Trebuie să știți că în comunism era un adevărat folclor printre gospodine despre cum se coc bananele. Le verificam zilnic să văd dacă s-au îngălbenit, îi comunicam mamei victorios diminețile cea mai mică intenție de nuanță de galben, într-un final au trecut din verde direct în negru, așa că a trebuit să le mâncăm așa, crude și trecute în același timp.

Așa că, dragii mei, traumele din copilărie există, ele trebuie tratate foarte serios, cu minim un kg de ciocolată, din cele mai bune soiuri, și obligatoriu cu un Toblerone elvețian cu Mont-Blanc-ul pe ambalaj. După portocale nu mă dau nici azi în vânt, luați-le voi pe toate.
V-am pupat, plec la supermarket.

Ladies and Gents, mare eveniment mare, a grăit Ilici pe blog.

By on 27/11/2021

Cică banii securității sunt la Felix. Ca și cum ar fi vreo mare surpriză națională.

Și a mai spus că, și asta e definiție ca la carte din manualul de istorie: „La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eșuase în a oferi o viață decentă, și demnă, românilor.”

Bineînțeles, în cunoscutul stil evaziv care l-a consacrat, Ion Iliescu omite voit să ne spună cu ce „s-a” schimbat (observați, nu „am” schimbat, „s-a” schimbat) regimul politic.

Și mai spune ceva Ion Iliescu, că actualele atacuri ale trustului lui Felix ar fi, citez „o încercare de reanimare a audienței.”

Asta chiar a durut.

Restul de text de umplutură dintre ideile principale este aici.

Noile propuneri legislative despre „condusul agresiv”

By on 21/11/2021

Pe site-ul Ministerului Administrației și Internelor este în dezbatere publică noua propunere de modificare a codului rutier, din care am extras pentru voi propunerea de reglementare a condusului agresiv:


„După articolul 54 se introduce un nou articol, art. 54.1, cu următorul cuprins:
„Art. 54.1 – (1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților
motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul,
înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida
conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a
obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să
elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul
numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți
participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în
vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a
motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”


Mai pe românește:
a) s-a terminat cu depășirile în ziz-zag de pe o bandă pe alta
b) s-a terminat cu întoarcerile cu frâna de mână
c) s-a terminat cu demarajul de la semafor cu „scârț”
d) s-a terminat cu „brake-check-ul” sau „tailgating-ul” adică frânările la intimidare sau condusul la „aspirație”, lipit de bara celui din față, precum și cu șicanările din lateral
e) s-a terminat cu flash-urile de tip „dă-te din fața mea”
f) s-a terminat cu „wheelie” și „stoppie” (asta în jargon moto) adică cu mersul pe o roată, indiferent care din ele
g) manevra de intimidare în marșarier
h) derapajele intenționate
i) ambalarea intenționată a motorului

Practic toate comportamentele agresive cunoscute vor fi sancționate pe viitor în noul cod rutier, cu clasa a IV-a de sancțiuni, adică 9-20 puncte de amendă:
„La articolul 102 alineatul (1), după punctul 40 se introduce un nou
punct, pct. 41, cu următorul cuprins:
„41. adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe
drumurile publice.”

Un tabel comparativ cu modificările propuse este disponibil aici. Proiectul este în consultare publică, până pe 28 Noiembrie, puteți trimite propunerile voastre la adresa de mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.