După cum ați dedus din titlu, am reușit să am o întâlnire de gradul 3 cu noul coronavirus. Fără să fac nimic special pentru asta, ba dimpotrivă, am respectat regulile de distanțare socială, am purtat mască. Mi-am turnat pe mâini mai mult alcool în 2020, decât am băut în 47 de ani de viață.
Întâlnire care s-a lăsat și cu ceva simptome, și învățăminte, în cazul meu.

Și începe așa.

Ziua 1, 5 Decembrie 2020. O ușoară dar persistentă durere de cap, dis-de-dimineață, genul hangover. Aici trebuie să menționez că eu nu știu ce sunt alea dureri de cap, pentru că nu le-am avut, decât în cazuri absolut extraordinare. Durerea cedează la un Nurofen răceală și gripă descoperit prin casă. Mă rog, nu-i dau atenție prea mare, dar rămâne un semn de întrebare acolo undeva în colțul minții.

Ziua 2, 6 Decembrie. Ziua votului la parlamentare. Peste noapte începe o tuse seacă, am ceva frisoane și mă trezesc cu o frumoasă febră de 38,0 Celsius. Anulez mersul la vot (heartbroken, bineînțeles, am așteptat 4 ani ziua asta, am dârdâit de frig în Piața Victoriei să scap de mustața lui Dragnea) și orice altă ieșire din casă. Mă auto-izolez în altă cameră cu ieșire din ea doar cu masca pusă și dezinfectant la ușă. Sun medicul de familie, sun la 112 pentru testare. În doar câteva ore, apare ambulanța pentru testare, mă întreabă dacă pot să ies sau e nevoie să vină ei. Ca să le scurtez timpul pierdut, decid să ies, durează fix 30 de secunde prelevarea de probe din nări. Side note: nu credeam că poți băga în nasul unui om un băț lung de 10 cm. Întreb personalul de pe ambulanță în cât timp vin rezultatele, îmi spun că le trimit la București la analiză, și durează 24-48 de ore aflarea rezultatelor.

Între timp medicul de familie, pe baza simptomelor – febră, dureri musculare, tuse – îmi dă o listă lungă de medicamente de cumpărat, plus un pulsoximetru.
Ei, vă dați voi seama de nivelul de paranoia care se instalează când medicul tău te pune să-ți monitorizezi nivelul de oxigen din sânge. Încerc totuși s-o țin sub control (paranoia) și îmi spun că e doar o măsură suplimentară de precauție, just în case, și oricum dacă îmi fac griji nu o să moară virușii din mine mai repede.
Fac rost de toate medicamentele plus pulsoximetru, și încep tratamentul, deocamdată doar cu vitamine (C, D, zinc) niște nurofen răceală și gripă și niște sirop de tuse. Reacționează bine febra cu nurofenul de 200 pe care îl aveam deja, așa că nu trec pe cel de 400 prescris de medic, chiar dacă îl cumpărasem.
Prezența la vot este sub așteptări. Mă oftic că nu am putut vota. Deși propriu-zis nu eram confirmat pozitiv, nu îmi permitea conștiința să ies așa, bombă biologică pe stradă, cu atât mai puțin să pun în pericol oameni nevinovați care își făceau datoria față de țară. Mă interesez care este procedura pentru urmă mobilă pentru cei carantinați, din păcate cererile trebuiau depuse online până pe 5 seara ora 20:00. Nu s-au luat în calcul și urgențele medicale din ziua votului. Asta e. Lecție de învățat pentru viitorul ciclu electoral.

Ziua 3, 7 Decembrie. Dimineața febră 38,0 ca un ceas elvețian. Asta poate însemna două lucruri. Primul că nu e nici o evoluție în sus a nivelului de infectare. Și doi, dacă s-a stabilizat aici înseamnă că mecanismele de apărare ale corpului meu nu au considerat necesar să o crească peste acest nivel ca să omoare virusul, deci am ajuns la un oarecare echilibru, să zicem.
Bineînțeles că nivelul sănătos de paranoia instalată mă face să-mi testez de 10 ori pe zi saturația de oxigen, care apropo a fost constantă la 97 pe toată perioada, deci nu am avut o lipsă de oxigen și deci nici o afectare pulmonară semnificativă, alta în afară de cea semnalată de tusea seacă.
Febra și durerile musculare relativ ușoare cedează tot repede și tot cu nurofen răceală și gripă de 200. Mă simt relativ apt de lucru, așa că îmi petrec ziua la calculator, cu diversele mele proiecte.
Ziua 4, 8 Decembrie. Febra a scăzut la 36,8, rămânând doar o stare subfebrilă cu dureri oculare și musculare. Dimineața în jur de 9:00 vine și rezultatul de la DSP: pozitiv Covid-19. Haios este că se suprapun apelurile de la DSP și medicul de familie, ambii întrecându-se să-mi dea rezultatul, probabil l-au primit simultan prin mesaj. Primesc și decizia de carantinare pentru mine și soție, de pe 6 (data prelevării) până pe 19 Decembrie inclusiv. Din fericire fiul meu era la București, fiind student, așa că nu l-au inclus. A venit pe 6 doar ca să voteze, dar nu a putut veni să ne vadă. Trist și dulce-amar.
Țin să mulțumesc pe această cale medicului meu de familie, doamnei doctor Monica Platon, pentru profesionalismul și răbdarea cu care m-a îndrumat prin această aventură. De asemenea, mulțumiri adânci prietenilor și familiei, care au avut grijă de noi. Este imposibilă aprovizionarea cu strictul necesar fără să ai pe cineva în exterior.

Deja sunt mult mai relaxat, dându-mi seama că scăderea febrei înseamnă începutul sfârșitului pentru infecție.
Pun și un anunț public pe facebook despre rezultatul testării, cu intenția de a-mi informa prietenii, colegii și cunoscuții despre faptul că dacă au intrat în contact cu mine în ultima săptămână ar trebui să fie precauți, eventual să se testeze dacă au simptome. Primesc un val neașteptat de mare de mesaje de sănătate și încurajări, pentru care vă mulțumesc tuturor.

Nici nu îți dai seama cât de mult contează empatia umană decât atunci când ești chiar tu beneficiarul ei. Mă bucur că am prieteni și colegi ca voi.

Spre seară rămân fără gust și fără miros, semn că sarabanda simptomelor nu s-a terminat. Mai dă-i un mini val de paranoia: Oare la ce să mă mai aștept? Nu mă ajută nici unele mesaje care-mi spun să rămân vigilent, că simptomele vin pe rând.

Ziua 5, 9 Decembrie. Temperatura ajunge la 36,0, și rămâne acolo pentru toate zilele următoare. Dispar complet și durerile oculare și musculare, semn bun. Infecția chiar nu poate să mai producă efecte.
Ultima dintre instituțiile statului implicate în proces, Jandarmeria mă contactează, pentru că, nu-i așa, trebuie să verifice „leprozeriile”, sau „izoletele”, cum ne alintă prietenii.

„Leprozeriiiiiaaaaa, sunteți acasăăă? se aude, haios, de la un prieten venit să ne aducă de-ale gurii. Ce bine să ai prieteni și familie, cărora să le pese de tine când ți-e greu, gândesc involuntar cu un zâmbet în colțul gurii.

Ziua 7, 11 Decembrie. Revine gustul, fără miros, odată cu o porție de pui picant. E ciudat pentru că nu simt picanteria, doar gustul dulce, dar creierul îmi spune că e picant, pentru că arde papilele gustative. Dar fără miros, nu se simte complet senzația. Încă un lucru bun, creierul înregistrează detaliul și diminuează automat nivelul de paranoia cu -1. Orice mini îmbunătățire a stării de sănătate este căutată avid de cortexul cerebral care trebuie să-i comunice sistemului arhaic, limbic, care se ocupă de supraviețuire, să stea calm că nu e pericol.
Zilele 9 și 10, revine și ultima componentă lipsă, mirosul, dar treptat, întâi simt doar un parfum franțuzesc, apoi din ce în ce mai mult.

Ziua 16, 20 Decembrie. Putem într-un final să ieșim din casă. Dulce libertate 🙂

Gânduri de final.

Pe o scară de la 1 la 10, simptomele și felul cum mi-am perceput eu boala aș nota-o undeva la 3-4, simptome ușoare spre medii. Nu am căzut la pat, am rămas activ, în pofida unei pleiade largi de simptome: febră, dureri musculare, tuse, lipsa gustului și a mirosului, o relativă sensibilitate digestivă – arsuri – pentru care am rămas și acum pe un tratament profilactic. Chiar și după vindecare, câteva zile am rămas cu o sensibilitate de tuse la efort intens sau aer rece.

De la mare distanță cea mai mare este afectarea psihică, teama de necunoscut și lipsa interacțiunii umane fac ravagii la nivel mental. Ai nevoie de toată stăpânirea de sine că să rămâi focusat și să nu pleci cu gândurile aiurea.
Probabil faptul că mă vaccinasem antigripal doar cu câteva zile înainte a contat, pentru că am trezit întregul lanț molecular al sistemului imunitar din somnolență. Chiar dacă anticorpii sunt complet individualizați pentru fiecare virus, există zeci sau sute de reacții chimice până se ajunge la ei, iar multe dintre aceste cicluri de reacții au precursori și intermediari similari, care și aceștia trebuie sintetizați. Iar dacă organismul tău deja are niște „materii prime” deja disponibile, durata timpului de reacție la infectare scade considerabil și odată cu ea și gravitatea simptomelor.
Nu este o infecție de bagatelizat, iar cu ajutorul medicului se poate trata acasă. Dacă simptomele devin mai serioase, bineînțeles că trebuie cerută internarea.
Dacă mă vaccinez? Bineînțeles, în secunda 2 în care vaccinul va deveni disponibil pentru populația generală. Cu mențiunea că acum sunt mult mai relaxat în așteptarea lui, pentru că beneficiez de un minim de imunitate de câteva săptămâni.
Sper ca această campanie de vaccinare să fie un real succes și în câteva luni să punem punct acestei pandemii. Umanitatea are nevoie urgentă să revină la viața de dinainte, la interacțiunea socială, economia trebui să-și reia cursul normal, educația trebuie să continue normal și toate aspectele vieții așijderea.

Și singura modalitate eficientă și rapidă de a stopa pandemia este o campanie de vaccinare la care minim 60-70% din populație să răspundă prezent. Sănătatea speciei umane nu mai este o preocupare individuală, ci colectivă. Nu mai suntem responsabili de propria persoană, ci decidem prin comportamentul nostru dacă niște oameni la zeci, sute sau mii de kilometri, pe care nu i-am cunoscut niciodată, vor trăi sau vor muri.

Update: mirosul 100% (adică toate acele nuanțe și finețuri) mi-a revenit cam după 30 de zile de la data primelor simptome.

Update 2, 18.01.2020: Azi am făcut teste de anticorpi în familie.
Soției i-au ieșit negative, semn că nu a intrat în contact cu virusul, și semn bun pentru mine, am reușit să nu-l dau mai departe, nici măcar în interiorul familiei, păstrând cu strictețe recomandările de izolare, mască, igienă, după primele simptome.

Rezultatele mele mai durează puțin, pentru că au am vrut testul cantitativ.