Observ un lucru la actuala campanie de prezidențiale: Cam toți candidații beneficiază de suportul consistent al unor consultanți, pe toate domeniile – comunicare, strategie de campanie, sondaje, imagine, PR, social media.
Am însă pentru voi următoarea dilemă, la care vă invit să reflectați:
Dar pe noi, plebea, cine ne consiliază?
Cine ne învață ce să cerem de la viitorul președinte?
Am aici câteva idei, despre cine/ce ar putea să fie „consilieri ai plebei”:
- Educația – Un sistem educațional puternic ar trebui să formeze cetățeni informați și conștienți, capabili să analizeze critic programele politice și să ceară măsuri concrete. Materii precum educația civică, istoria contemporană și economia ar putea juca un rol esențial aici, dar aceste subiecte sunt adesea neglijate sau insuficient predate.
- Mass-media independentă – Jurnaliștii au misiunea de a informa publicul cu privire la performanțele și propunerile politicienilor. O presă liberă și responsabilă poate să demaște minciunile și să evidențieze realizările autentice, oferind cetățenilor date reale pe care să le folosească în luarea deciziilor.
- Organizațiile civice și ONG-urile – Aceste organizații se ocupă adesea de educarea publicului cu privire la drepturile și responsabilitățile lor. Ele militează pentru transparență, integritate și implicare civică, explicând pe înțelesul tuturor ce ar trebui să aștepte de la liderii politici și de ce reforme are nevoie țara.
- Accesul la dezbateri publice – Este important ca cetățenii să asiste la dezbateri unde se discută concret despre planurile candidaților. O dezbatere reală poate evidenția punctele tari și slabe ale fiecărui candidat și poate da publicului șansa de a vedea cine are viziuni coerente și cine doar promite.
- Tehnologia și AI – În viitor, AI ar putea juca un rol crucial în educarea cetățenilor. Prin personalizarea educației și accesul la informații clare și obiective, AI ar putea ajuta oamenii să înțeleagă mai bine situația politică și să ia decizii informate.
Văd la TV și în online diverse idei sterile ale candidaților la președinție despre:
- taxe și impozite
- politici fiscale
- pensii și salarii
- creștere economică
Nici unul dintre aceste domenii economice nu intră în atribuțiile unui președinte. Președintele României, conform constituției, are mai multe atribuții, din care spicuiesc:
- Reprezentarea statului: Președintele reprezintă România pe plan internațional și este responsabil pentru relațiile externe. Poate semna tratate internaționale, pe care le supune spre ratificare Parlamentului, și poate acredita ambasadori.
- Garantarea respectării Constituției: Are rolul de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. Poate media conflictele între puterile statului sau între stat și cetățeni.
- Comandant al forțelor armate: În calitate de șef al statului, președintele este și comandantul suprem al forțelor armate și poate aproba măsuri legate de apărare națională. De asemenea, prezidează Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
- Nominalizarea premierului: După alegerile parlamentare, președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, care trebuie să fie aprobat de Parlament. De asemenea, președintele poate revoca premierul în anumite condiții.
- Dizolvarea Parlamentului: Poate dizolva Parlamentul în situații specifice prevăzute de Constituție, cum ar fi după respingerea a două propuneri succesive de formare a guvernului.
- Promulgarea legilor: Președintele promulgă legile adoptate de Parlament, dar poate solicita o singură dată reexaminarea acestora. De asemenea, poate sesiza Curtea Constituțională pentru controlul constituționalității unei legi.
- Grațierea individuală: Are dreptul de a acorda grațiere individuală, însă nu poate emite amnistii sau grațieri colective, acestea fiind de competența Parlamentului.
Vedeți undeva, între aceste responsabilități, creșterea economică? Pensiile? Prețul la detergenți? Eu nu.
Eu aș vrea să văd la candidații la președinție că abordează subiectele de interes din domeniile de atribuție ale funcției respective:
- politica externă, de preferință fără turism prezidențial prin paradisuri cu palmieri. Rolul geostrategic al României, ca parte importantă a flancului estic NATO, ca membru UE, ar trebui speculat la maxim în aceste momente istorice
- avem un război la graniță, iar lunar spațiul aerian este penetrat de drone rusești scăpate de sub control. În al treilea an de război ne scremem să avem o lege să le putem da jos.
- având rolul de garant al constituției, președintele ar putea porni:
Un proiect de țară care ar reforma din temelii actuala organizare administrativ teritorială a României.
România are nevoie de o reformă administrativă (este unul din subiectele mele preferate aici pe blog, în serialul România trebuie să se schimbe din temelii) „beneficiind” de o organizare administrativ-teritorială din secolul trecut.
Sunt 2863 de primării de comune, din care 23-25% nu se pot auto susține economic, fiind complet dependente de fondurile bugetare. Mai toate consiliile județene sunt dependente de subvențiile de la bugetul central, în special cele din județele mai puțin dezvoltate economic.
Potrivit unei analize recente, din 3.200 de unități administrativ-teritoriale (inclusiv comune), doar 32 reușesc să-și acopere toate cheltuielile exclusiv din încasări proprii, ceea ce subliniază provocarea financiară generalizată în administrațiile locale din România.
Bucureștiul este împărțit pe sectoare, după o lege din 1968, probabil bună la momentul respectiv. 56 de ani mai târziu, orașul s-a extins în peri-urban, creându-se o metropolă amorfă București-Ilfov, cu foarte mulți primar de sectoare și comune/orășele comportându-se ca niște vătafi pe moșie. Fiecare pune panseluțe și borduri cum îl taie capul, construiește obiective de infrastructură fără a se gândi la imaginea de ansamblu, cheltuie bani aiurea pe acțiuni de PR – „I love sexctor XXX”. Mă îndoiesc sincer că vreun bucureștean se identifică: „Eu sunt sectorean 3iar”. Hai să fim realiști.
S-au depus în parlament niște propuneri legislative, de către USR, aș spune cel puțin interesante, de reorganizare a Bucureștiului și a țării. Eu nu spun că sunt bune sau rele, spun că ar trebui să reprezinte un punct de plecare.
De exemplu eu personal nu aș pune niște limite de tipul orașe de 20.000 de locuitori și comune de 3.000. Eu le-aș da 2 ani de grație să se eficientizeze economic, să se comaseze pe interese comune – de exemplu localitățile de pa valea Vâlsanului s-ar putea uni pe ecoturism și salvarea aspretelui (poate e un exemplu hilar). S-ar putea să constatăm că după 2 ani unii reușesc, alții nu. Și s-ar putea să ne și dăm seama unde ar fi niște praguri de rentabilitate, și niște mecanisme.
Și aici ar putea să fie rolul președintelui și a proiectului de țară, proiect ce ar putea cataliza un brainstorming la nivel național. Să păstorească acest proces reorganizațional complex al țării, prin prisma prerogativelor constituționale de mediator între instituțiile statului.
România s-a supraîncărcat bugetar cu un aparat administrativ supradimensionat. Să ai 15 angajați la o comună cu 200 de locuitori e falimentar. Păstrezi primar și un secretar (ca să fie cineva cu normă întreagă pe acolo prin sediu) restul part-time sau voluntari. Sau îi angajezi la comun cu alte primării. Sau externalizezi ce se poate, pentru că trăim într-o lume online, digitală. Serviciile de contabilitate, juridic, SSM, curățenie și multe altele sunt de mult externalizate deja de mulți ani în mediul privat, în special de către firmele mici care nu și-ar permite o structură de personal stufoasă. Un contabil priceput ar ține toate primăriile de pe valea Topologului, de la izvorul de sub Negoiu până la vărsarea în Olt. Un birou de arhitectură bun, dintr-un oraș mare, ar putea să țină 2-3-4 județe actuale. O mare firmă de avocatură, specializată pe administrație, ar putea să reprezinte zeci, chiar sute de clienți în justiție.
Și nu, nu ai da pe nimeni afară, nu o luați ca pe o sperietoare. Ci doar specialiștii care oricum fac acea muncă s-ar reloca în mediul privat, unde ar fi plătiți în funcție de performanțe. Câte procese câștigi. Câte conturi de SSM gestionezi. Câte mii de m2 de diverse sedii de instituții ai de curățat. Câte ha de spații verzi ai de toaletat și întreținut. Câte străzi ai asfaltat. Și așa mai departe. Nu ești bun, dai faliment și vine altul să-ți ia contractul gras cu statul. Aici se va face diferența, pentru că statul reorganizat și suplu, va cere criterii de performanță de la contractori. Criterii de performanță pe care nu le poate cere de la proprii salariați, nici nu îi poate da afară dacă de exemplu pierd procese pe bandă rulată.
Așadar, ca să concluzionez, eu personal aș prefera ca stimații candidați să nu mai abereze pe teme preponderent economice, ci să se concentreze pe subiectele funcției – le-am dat eu unul interesant de gândire aici – cu plăcere.
Iar pentru noi plebea, ar fi interesant să ne concentrăm atenția pe parlamentare. Aici e puterea, aici se formează guvernul. Aici sunt politicile economice. Aici se împart banii. Aici e cașcavalul.
Eu înțeleg nevoia noastră de tătuc, am scris despre ea aici, dar interesul e în altă parte.
Partidele ne bagă în față tătuci, ca prin spate să se facă jocurile economico-financiare.
Și revine întrebarea?
Pe noi cine ne consiliază?
Noi muncim ca să plătim dările către stat, care stat, în respect constituțional față de cetățenii care-l compun până la urmă, ar trebui să le cheltuie strict în interesul lor. Cam undeva pe aici sunt lucrurile fundamentale pe care ar trebui să le cerem de la cei care ne conduc. Un stat simplu, suplu, digitalizat, eficient, neîmpovărător economic și fiscal, care îmi servește interesele.
Disclaimer: Deși în articolele mele apar diferite referințe politice, nu fac parte din nici un partid și nu candidez la nici o funcție.
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes