Am putut trage niște concluzii personale:

– Putin a fost umilit public. Din postura de tătuc, țar, Alfa și Omega al Rusiei, s-a ales praful. A ieșit speriat la televizor cerând încetarea rebeliunii, iar acordul de încetare a poveștii a fost negociat strălucit de Lukașenko, care acum e pe cai mari.

– Ministerul de război al Rusiei a fost umilit public. Wagner a „cucerit” sute de kilometri de teritoriu și două orașe de peste 1 mil locuitori în doar 24 de ore, din care unul (Rostov-pe-Don) este cartierul general și hub-ul de aprovizionare al frontului din Ucraina. A, și în timp ce făcea asta a dat jos și niște elicoptere și un avion de supraveghere electronică. A, și nu pățește nimeni nimic, viețile pierdute și pagubele materiale de sute de milioane de dolari au fost trecute la victime colaterale – așa e în război.

-Serviciile secrete ruse (în principal FSB) au fost încă o dată luate prin surprindere – aproape totală aș putea spune, fiind un indicator foarte bun al nepotismului, servilismului și deprofesionalizării din sistem, care este una din principalele efecte ale unei dictaturi. Se instalează în funcții de conducere oameni servili, acesta fiind criteriul, nu profesionalismul.

– Ucraina a înțeles foarte bine că rușii nu mai au nici un fel de rezerve militare în adâncime, practic ce există acum prezent pe frontul din Ucraina este toată armata rusă activă și capabilă de luptă. Cei 1 milion de militari cu care se laudă numeric Ministerul de război rus sunt ori personal tehnic, ori alocați la arme de unde nu pot fi scoși (nucleare, aviație, flotă, etc) ori, mai mult ca sigur, o haită enormă de funcționărime care a căpușat foarte adânc și oligarhico-mafiot sistemul de apărare.

– Ucraina a mai înțeles și că tehnica de luptă rusească prezentă pe front este cam toată cea disponibilă, din moment ce Kremlinul a folosit camioane portocalii umplute cu nisip și excavatoare să sape șanțuri în șosele, în loc să trimită tancuri și avioane pentru a neutraliza din fașă lovitura. Nu mai e nimic disponibil în „marea Rusie” pe adâncime, care să mai poată fi adus pe front. Aștept cu interes meme-uri cu camioane portocalii blocând calea tancurilor Abrams, Leopard și Challenger.

– Rusul de rând a primit, dintr-o sursă extrem de apreciată – Prigojin – adevărul gol-goluț despre războiul din Ucraina. Adevăr pe care Putin și FSB-ul s-au chinuit 1 an și ceva să-l ambaleze propagandistic. Și anume că este un război de agresiune, neprovocat, în care se trimit la moarte sigură zeci și sute de mii de ruși, inutil. Mai mult ca sigur după această tentativă de lovitură de stat, ritmul înscrierilor benevole în armata rusă va pica abrupt, și procentul rușilor care susțin „operațiunea militară specială” va pica la fel de abrupt. Încă o dată susțin ceea ce am susținut de la bun început că unul din scenariile plauzibile de oprire a acestui război va fi atunci când rusul de rând se va constitui într-o masă critică de nemulțumire care să constrângă Kremlinul să retragă trupele.

Poate cel mai important: Există în Rusia niște forțe destul de mari – să nu ne amăgim că Prigojin e singur în povestea asta, un fel de Robin Hood împotriva tuturor, iar fisurile dintre ele tocmai au devenit vizibile din satelit.

„Marele imperiu rus” nu e altceva decât un vulcan pe cale de erupție, ținut în loc de un dop de magmă fierbinte, pietrificată, care s-a crăpat momentan și a eliberat nițel presiunea gazelor sulfuroase. Ca la orice vulcan activ, poate avea loc o erupție de lavă liniștită -varianta ideală, sau, dacă dopul de piatră e prea bine înfipt în conul vulcanic, se poate întâmpla o explozie catastrofică, de tipul Krakatoa 1883, care poate distruge complet vulcanul.

De asta din urmă mie personal mi-e teamă.