N.R.: Azi avem o premieră pe blog, guest post, o paralelă și în același timp o viziune din perspectivă feminină, asupra aceluiași subiect din articolul de ieri, Ce e bărbăția?

Ce e bărbăția? (II)

guest post by Monica Dinco

Milioane de circumstanțe, observări, oameni, perspective și analize par a fi participat la răspunsul acestei întrebări, pe cât de profundă, pe atât de superficială.

Nu este mică surpriza conform căreia încă din primul gând corelat cu aceasta temă, întâlnim deja antiteza cea mai elocventă atunci când încercăm, cu toată buna voința, să găsim numitorul comun care să ne determine să exaltam în interjecția: “Aha!”; sinonim evident cu “Da, gata, m-am prins, asta e!”

Dar ce este atât de wow în a avea o linie teoretica perpendiculară pe întrebarea măreață: “Ce este bărbăția?” ?

Ei bine, de aici încolo, nu se mai poate spune că răspunsul unei femei are coincidente fericite cu cel al unui bărbat.

Nu, nu tocmai ați citit rândurile unei feministe, căci dacă ar fi să mă autocaracterizez, m-aș alinia mai degrabă cu misoginii. Vedeți cum deja termenul de “misogin” stă în banca lui la masculin, și “feministă”, tot în banca lui, la feminin? (Da, lasă, nu vă mai gândiți, e ok folosit ‘lui’ și pt. cel de-a doilea cuvânt, întrucât referirea e asupra termenului de … 🤓)

Și-acum ca am lămurit-o și p’asta, optez în continuare pentru următoarea joacă: las cuvintele să formeze ideea de bază, bazându-mă pe filtrele care am pretenția ca au fost formate, activate, și care chiar au funcționat, în diferite contexte, de-a lungul anilor …

Bărbatul, ca și entitate, în societatea la nivel macro, este o necesitate fericită a femeii. Dacă păstrăm această viziune, avem de zis numai de bine. Că el, bărbatul, are grijă de femeie, o respectă, o alintă, o ajută, o ridică pe un piedestal, chiar și atunci când, atât la propriu cât și la figurat, ea se află în plan inferior lui (da, desigur că vă puteți duce cu gândul și la momentele intime dintre cei doi, că de altfel, figurativ vorbind, facem referire pe plan ierarhic s.a.m.d), se folosește de ea în cel mai curat și integru mod, pentru autocunoaștere, promovare de sine, propulsare pe scara superioară pe plan profesional, completare spirituală supremă etc.

Toate bune și frumoase citind în linii mari rolul global al bărbatului, exceptând zonele în care, controlați de religie, bărbații se comportă la polul opus vis-a-vis de 80% din ce am descris în paragraful anterior.

Vă invit însă la nivel micro, unde este lesne de înțeles că intervine subiectivitatea, experiența personală, dar și a celor cu care am avut privilegiul să intru în contact în rolul de ascultător.

Copleșitor cum totuși într-un sumar grosso modo treaba asta cu bărbăția îmi da cu plus în rolul femeii, oricare ar fi ea.

L-am descoperit așadar pe bărbat ca dând dovada de bărbăție atunci când probleme strict de uz masculin interferează cu viețile noastre, de femei. Și nu neapărat bărbatul de lângă noi, ca partener, ci bărbatul ca tată, frate, prieten, verișor …

E.g: “Alo, tată, se aude un clămpănit sub capota”. Ar zice vr’un tată vreodată:”Așa, și? Ce vrei să fac eu, că doar nu sunt mecanic.”?! Nuuu, iese bărbăția din el și se apucă să întrebe tot felul de lucruri despre joja și alte neologisme să demonstreze că ce?

Răspuns: că e bărbat și știe. În ultimă instanță clar rezolvă problema, chiar dacă o pasează:”Vezi că îți trimit un mecanic bun, stai liniștită; Du-o la service și decontez eu; Bărbatul ăla al tău de acasă ce naiba face de nu rezolva problema? Doarme pe el?” Și tot asa, denotând același lucru: “Băi, a vorbit mă bărbăția din el”

Ce mai avem pe aici?

A, desigur, luatul partenerului la puricat.

Pai când îl vezi mai, tu, ca femeie, la ușă cu un fes subțirel, doar cu o mănușă, căci pe cealaltă nu o găsește, strigându-te să-i aduci cheile de la mașina care așteaptă sa fie deszăpezită, ce poți vedea în fata ochilor? Exact. Un bărbat. Un bărbat care emana bărbăție. Nu-ți vine să-i zici: “Iub, nu e cam subțire fesul ăla? N-o să-ți fie frig?” Și urmează momentul ăla în care-ți spune: “Ai mă, iub, sunt bărbat sau ce?” Pfff … Păi iți mai arde de frecat telefonul pe Facebook să vezi ce origami a mai făcut educatoarea copilului tău? Aiurea, la sertarul de lenjerie cu noi, în maxim 2 ore se întoarce băr-ba-tul de la războiul pe care tu nu vrei să-l duci și care, pentru el, este un fleac. Și ce-a făcut atunci el cu bărbăția lui? Doar a demonstrat-o? Nu, ci a pus pe poziții femeia din tine. Da, în toate pozițiile. Alea care coincid în mințile amândurora. Doamnă în societate, gospodina din bucătărie, și mă rog, mai era una legată de faptul că tu, de fapt, îl vei aștepta în dormitor 😀

Antonimul exemplului precedent e acela care parcă pătează lectura de orice fel. Să-l trecem un pic în revistă? Desigur … Bărbatul lipsit de bărbăție, în accepțiunea mea, și a majorității oamenilor, e cel care îmbracă de bună voie și cu bună știință rochia, lăsându-ne deschise 2 variante: fie îmbrăcăm noi pantalonii, fie îl lăsăm, vorba cântecului, să zboare, căci așa se face cu păsările călătoare. El se va prezenta sub forma unui individ lipsit de substanță, care se scarpină pe burtă atunci când treburi casnice așteaptă rezolvare, spunând: “Ai mă, iub, chiar trebuie să duc gunoiul acum ?”, va vocifera a lene atunci când … atunci când … atunci când orice, practic, căci bărbatul lipsit de bărbăție suferă de lene cronică, și își folosește boala drept armă: “N-am nici o șansă să fac asta acum, încă nu mi-am revenit din întinderea de acum 2 săptămâni.”

Și exemplele pot curge și pot sigila cât se poate de grațios conceptul de bărbăție, atât din interiorul, cât și din exteriorul unui bărbat.

De la modul în care mănâncă, fizicul pe care-l slujește, slujba pe care a ales-o, relațiile interumane, emisiunile pe care le urmărește, reacțiile din trafic, comportamentul față de familia lui, familia ta, pana la apogeul plăcerii în 2, bărbăția este natura bărbatului de a:

1. Demonstra că pentru el a fi bărbat este comod și frumos;
2. Stima femeia din tine, în cele mai surprinzătoare și pertinente moduri.

👫