Când eram copil îi auzeam pe ai mei dezbătând seara, profesional, cazurile care apăruseră sau evoluau în ziua respectivă la reanimarea spitalului județean Călărași. Nu exista săptămână să nu aud cuvintele „septicemie” și „avort septic”. Termenii medicali erau pentru mine un fel de zgomot de fond, „stenoză pilorică” sau „valvă mitrală” treceau pe lângă mine fără să mă atingă, niște cuvinte din alt univers, fericit fiind că am părinții lângă mine și îi auzeam discutând despre problemele lor de oameni mari.
Totuși, într-o zi de adolescență, când deja începusem să înțeleg că ceva era grav în neregulă, i-am întrebat ce e ăla avort septic. Mi-au explicat că, neavând dreptul să facă întreruperi de sarcină, femeile apelau la tot felul de babe și moașe care experimentau pe ele chiuretaje sau tentative de întrerupere de sarcină artizanale, în condiții precare de igienă. Bineînțeles că se infectau grav, iar după câteva zile erau cu viața atârnându-le de un fir de păr la reanimare. Unele scăpau, unele nu. Dar foarte multora din cele care scăpau li se extirpa definitiv uterul, rămânând astfel mutilate pe viață. Și sterile, evident. Generații întregi de femei care nu au mai putut niciodată să procreeze. Și ele erau supraviețuitoarele. O statistică neoficială cifrează la 10.000 numărul de femei decedate din cauza avorturilor septice ilegale.
Aici trebuie să precizez, pentru generațiile noi, că avorturile erau ilegale de la „decretul” 770/1966 al lui Ceaușeșcu, ceea ce a dat naștere faimoasei generații a „decrețeilor”, cei născuți între 1967 și 1989. Ceaușeșcu visa ca populația României să ajungă la 30.000.000 în anul 2000, iar pentru asta femeia română trebuia să fie animal de prăsilă.
Prima lege dată după revoluție, de fapt în plină revoluție, decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, avea să fie legea care abroga, printre alte acte normative, și infamul decret 770/1966.
Atât de mare era nevoie de libertate, atâtea drame și vieți curmate inutil de către un decret oribil, care nu avea alt scop decât crearea artificială unei generații de sclavi pentru partidul comunist, încât prima lege dată a trebuit să curme suferința a mii sau zeci de mii de femei însărcinate și expuse unor complicații fatale în caz de avort.
Revenim în prezent, în anul pandemic 2020.
Trist este că azi în lume, mai precis în Polonia, forțe reacționare au pus mâna pe puterea politică și calcă în picioare un drept fundamental al femeilor: acela de a dispune cum doresc de propriul corp.
Asta îmi aduce aminte de epoca Dragnea, când vârful stratului român era capturat de acest individ diabolic și grupul său infracțional, care dispunea după bunul plac la miez de noapte ordonanțe în slujba infractorilor. Nouă ne-a trecut glonțul pe lângă ureche, iar întâiul infractor al țării își servește binemeritata pedeapsă.
Se pare însă că polonezii s-au lăsat la rândul lor vrăjiți de cântecul de sirenă al politicienilor naționaliști și conservatoriști de la PiS (Partidul Lege și Justiție) și iată cum, în plină pandemie și restricții, li s-a servit legea interzicerii avorturilor. Probabil bazându-se și pe faptul că lumea se va gândi de două ori să iasă în stradă din cauza fricii de virus. Dar s-au înșelat.
Ca la acționarea unui întrerupător, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze împotriva aberației, iar popularitatea PiS cade abrupt în sondajele de opinie. Președintele Poloniei chiar a apărut public promițând o „îndulcire a legii”, nicidecum o abrogare a abominației.
Noroc că este liberă circulație a persoanelor în UE (mă rog, atâta cât mai este în actualul context epidemiologic) și în fiecare an 20.000 de femei poloneze trebuie efectiv să fugă din țara-mumă, unde plătesc taxe și impozite, ca să facă un avort în străinătate.
Sincer, nu credeam că în mileniul trei, într-o țară relativ civilizată, se mai poate pune problema de restrângere de libertăți fundamentale, sau să atentezi la principii esențiale de funcționare a unei societăți, cum ar fi să aperi societatea de infractori, nu infractorii de societate.
Dar exemplele recente din România și Polonia mă fac să regândesc relația stat-cetățean, și mai ales să vă aduc aminte tuturor că urmează alegeri generale, și trebui să fim extrem de atenți cui încredințăm destinele țării.
Iar după ce le-am încredințat, să ne asigurăm că politicienii duc țara în direcția corectă și dorită de națiune, nu de grupuri de interese.
Suntem cu ochii pe voi!