1 Septembrie 2020. Anul pandemiei de Covid-19.
Ca să fac o glumă amară, 120 de ani de la 1900 toamna, vorba internetului.
1 Septembrie 2020.
11 ani și două luni de când în Slobozia s-a trecut pe aducțiunea subterană, nepotabilă. Parcă ar fi 1900 toamna, că au trecut atâția amar de ani că trebuie să dai search ca să îți reîmprospătezi memoria de când nu mai avem apă potabilă. Vă dați seama că există o întreagă generație, cea sub 11 ani, care nu știe ce e aia să bei apă de la robinet?
11 ani și două luni de când populația Sloboziei este mințită sistematic că va avea apă potabilă. Tot istoricul minciunilor este disponibil în Compendiul articolelor de presă despre apa din Slobozia.
1 Septembrie 2020, partidele fierb în plină campanie electorală, Slobozia nu mai are primar, sau, mă rog, are un primar interimar până la noile alegeri din 27 Septembrie. Pe noi cetățenii care cărăm apă ca sacagii, pe caniculă, ne ard alte probleme. Și anume că nu avem apă potabilă.
Când am fost invitat de fostul primar, Adrian Mocioniu, să vizitez stația de osmoză inversă, despre care am scris aici, acesta mi-a mărturisit că termenul contractual pentru darea în funcțiune a stației este August 2020.
Este 1 Septembrie 2020. Adică nu mai este, de o zi, August 2020.
Adică termenul contractual a expirat. Adică la robinetul meu, și al tău, trebuia să curgă apă de băut. Adică să vii de afară însetat și înfierbântat, și să bei direct de la robinet, ca în copilărie, fără să-ți mai pui în pahar. Ah, ce vremuri frumoase!
Tot fostul primar, a declarat că avea de gând să impună penalizări de întârziere firmei contractante, dacă depășește acest termen. De August 2020, repet, ca să fie clar pentru toată lumea.
Cât August? Habar n-am, că nu s-a obosit nimeni să facă publică data exactă, iar site-ul primăriei sau Urban-ului nu oferă această informație. Singura informație este una de presă, în care se precizează că s-a semnat contractul pe 22 August 2019 și termenul de execuție este de 11 luni, detalii aici. Eu nu am găsit nicăieri contractul cu acest executant, așa că mă bazez pe spusele fostului edil.
Acestea fiind zise, având în vedere largul interes al cetățenilor Sloboziei, plătitori de taxe și impozite, pentru calitatea apei livrate și având în vedere că nu mai este August 2020, ci 1 Septembrie 2020, am următoarele întrebări publice, punctuale, pentru actualul domn primar interimar:
- Aveți de gând să aplicați penalizări contractuale de întârziere pentru nerespectarea termenelor contractuale, firmei care execută stația de osmoză?
- Când vom avea apă potabilă în Slobozia?
Mulțumesc anticipat,
Cu stimă,
Radu Gorunescu,
locuitor al Municipiului Slobozia.
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes