Azi 06.03.2020 am avut exclusive access la noua stație de filtrare a apei din Slobozia. Ochiul lui Sauron din Mordor, unde nici un muritor de rând n-a ajuns vreodată. Glumesc, evident, stațiile de tratare a apei sunt zone de securitate strictă, din motive ce țin de sănătatea publică.

Trebuie să mulțumesc pe acestă cale domnului primar Adrian Mocioniu pentru invitație și amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări, uneori incomode. Se pare că serialul gorunescu.ro pe tema apei din Slobozia, precum și lupta pe baricade, de ani de zile, a grupului de facebook „Vrem apă curată la Slobozia” încep să dea rezultate.

Mulțumesc și specialiștilor de la Urban care ne-au pus la dispoziție informațiile tehnice, atât de greu de aflat cu niște ani în urmă, când tăcerea edililor și a politicienilor era „asurzitoare”.

Încep cu câteva poze:

Instalația de osmoză inversă

Panoul de automatizare al instalației de osmoză inversă

Camera de control a stației de tratare, totul este controlat de calculatoare

Clădirea care va adăposti instalațiile de osmoză inversă și de filtrare cu cărbune activ

Diagrama de flux a instalației de filtrare cu osmoză inversă

Recipientele albastre sunt filtrele cu cărbune activ

Și acum facts:

După cum se vede din poze, elementele principale ale noii instalații de filtrare sunt pe poziții, iar structura de rezistență a halei metalice este aproape terminată. Urmează conectarea la rețeaua de apă și realizarea instalației electrice, finisarea clădirii cu panouri sandwich, probe funcționale și apoi punerea în funcțiune. Termenul estimat de primarul Adrian Mocioniu este luna Aprilie.

Am întrebat dacă instalația de osmoză inversă are și partea de remineralizare. Nu o are, dintr-un motiv întemeiat, instalația este prevăzută să filtreze 150 m3/h, dintr-un consum mediu de 300-600 m3/h – Slobozia și localitățile adiacente conectate. Asta înseamnă, în funcție de consum, că va filtra între 25 și 50 % din apa furnizată. Dacă o filtra pe toată, stația ar fi fost extrem de scumpă, iar rezultatul ar fi fost apă distilată. Care este nocivă pentru consumul uman, ducând la decalcifierea oaselor și osteoporoză.

Paranteză. În Japonia anilor 70-80 s-au introdus pe scară largă instalațiile de filtrare prin osmoză inversă a apei de mare, din lipsa surselor terestre de apă dulce. După 20-30 de ani, s-au trezit cu o „epidemie” de osteoporoză, cauzată de zeci de ani de consum de apă mult prea pură pentru organismul uman. Fac precizarea că osmoza inversă poate produce inclusiv din apă de mare apă aproape distilată.  Însă apa perfectă pentru absorbție în intestinul uman trebuie să fie ușor mineralizată, iar dacă nu e, organismul extrage calciul din oase pentru a o remineraliza, extracție nocivă pe termen lung. Motiv pentru care instalațiile moderne de osmoză inversă au filtre de remineralizare, care se consumă în timp, de obicei constituite din calcar. Apa aproape pură trece prin acest „pietriș”, se încarcă cu mineralele necesare și devine bună pentru consumul uman.
În cazul nostru de la Slobozia, acei 150 de m3/h de apă extra pură este mixată cu restul de apă tratată clasic, rezultând o apă de calitate medie, dar atenție, în parametrii specificați de lege – cel puțin aceasta este asigurarea pe care am primit-o atât de la primar cât și de la specialiști. În urma studiilor și calculelor făcute de proiectanții sistemului, a rezultat acest compromis funcțional și economic.

Partea de laborator este asigurată de personal specializat la fața locului, luîndu-se analize la fiecare 2 ore. Este un timp rezonabil, pentru că întregul proces de tratare al apei durează în medie aproximativ 5-6 ore, iar dacă apare o problemă se poate interveni la timp astfel încât un eventual flux de apă poluată să nu treacă de stația de tratare. De ce este nevoie de acest interval strict de testare al apei? Pentru că provenind din puțuri forate, calitatea acesteia nu este constantă, prezentând fluctuații ale parametrilor.

Poluanții principali ai apei din puțurile forate sunt ionii de sodiu, fier și mangan, precum și amoniu. Pentru eliminarea acestora se folosesc mai multe metode fizice și chimice, printre care și clorinarea. După acestă clorinare rezultă ca produși secundari de reacție acești foarte periculoși trihalometani (THM). Depășirile „accidentale” ale acestora, despre care am scris în episodul 5 al serialului, vor fi eliminate de instalația de filtrare cu cărbune activ. Depășirile ionului sodiu vor fi eliminate de instalația de osmoză inversă.

Thoughts, adică ideile mele personale:

Studiind  analizele din ultimii ani și depășirile care au fost de doar câteva procente, am încredere că modelul matematic va funcționa, oferind o marjă de siguranță confortabilă de zeci de procente. Undeva între 25-50% va fi concentrația maximă a poluanților sub limita legală permisă, dacă, atenție, instalațiile vor fi operate fără erori și cu consumabilele schimbate la timp. Șansele să se depășească limitele pentru trihalometani sau sodiu sunt astfel eliminate. Cel puțin în teorie.

Îmi place sincer genul acesta de transparență a edililor către societatea civilă. Consider că problema apei din Slobozia a fost generată, printre altele, de „tăcerea asurzitoare”, a „garniturii” Ionașcu & co. Practic la fiecare articol care apărea în presa locală legat de diversele activități, la început forajele, apoi aducțiunea, apoi prima modernizare a stației de tratare, etc, primarul Ionașcu continua să susțină senin că apa nu are nici o problemă, că e perfect potabilă. După care a apărut problema țevilor, s-au schimbat în tot orașul și internetul a fost inundat de poze cu noroiul care curgea la chiuvetă, în timp ce în cor toți oficialii ascundeau gunoiul sub preș.
Evident că lipsa de comunicare a generat un uriaș val de neîncredere publică, care a culminat cu mazilirea lui Ionașcu, de către alegători și de către propriul partid.
Problemul edililor următori, inclusiv a lui Adrian Mocioniu, este că acestă neîncredere nu numai că nu s-a diminuat, ci s-a cronicizat, din lipsa unei strategii de comunicare eficientă. Pași s-au făcut, au fost evidenți pentru mine azi când am vizitat întregul flux tehnologic de procesare al apei , dar nu s-au comunicat suficient de bine către contribuabil, care este și clientul apei.

Cum se va putea reda încrederea Sloboziei că apa va redeveni potabilă după punerea în funcțiune a celor două instalații (filtrare prin cărbune activ și osmoză inversă)?

Propunerile mele:

1. O strategie de comunicare publică foarte bine pusă la punct, cu termene și responsabilități, implicarea transparentă a presei locale, fără teama că ar putea să scrie malițios sau tendențios, „că ne batem cu pumnii în piept cu mărețele realizări, că e an electoral & stuff”. Principala eroare a administrațiilor precedente a fost lipsa de comunicare, când ziariștii au fost nevoiți să își ia informațiile „pe surse”, iar folclorul local a amplificat problemele, inventând pur și simplu informație în lipsa celei oficiale, pentru că oficialii băteau câmpii cu grație. E de preferat ca ziariștii să fie critici pe o informație certă, pe un comunicat oficial, decât să croșeteze supoziții „pe surse”.
2. O monitorizare extrem de strictă a calității apei, ritmică, documentată public și transparent – adică publicată pe website-ul Urban, după probabila obținere a autorizației sanitare. Adică, nu obținem patalamaua oficială că e potabilă și ne culcăm pe o ureche. Normele legale impun o ritmicitate a analizelor oficiale care nu servește convingerii opiniei publice. Un tabel excel pe lună pus pe site este total insuficient. Dacă vrei să mă convingi să nu mai cumpăr apă, trebuie să nu te ascunzi în spatele normelor legale, trebuie să vii proactiv în întâmpinarea îngrijorărilor firești ale publicului. În episodul 4 publicam un sondaj în care 98% din populația Sloboziei nu avea încredere că apa e potabilă.
3. În viitor, în limita posibilităților financiare, instalarea unor senzori automați de analiză a apei, în diverse puncte ale rețelei de distribuție, care să monitorizeze online, permanent, calitatea apei livrate către consumatori, prin măsurarea parametrilor. Astfel opinia publică va sta relaxată, că este protejată de o eventuală eroare umană. Deasemenea, se poate monta senzoristică de monitorizare inclusiv pe sursa de apă. În tările UE/NATO se numește EWS – Early Warning System – practic un sistem de avertizare timpurie despre o eventuală undă de poluare accidentală, care urmează să intre în stația de tratare. Puțin probabil, dat fiind faptul că la Slobozia nu se utilizează apă de suprafață, dar nu complet imposibil.

Acestea fiind spuse, așteptăm cu interes potabilizarea apei din Slobozia, promisă în acestă primăvară.

Va urma.