Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Apa din Slobozia Ep 13. Scrisoare deschisă către primarul ales Dănuț-Alexandru Potor

By on 11/06/2024

Stimate domnule Primar ales,

Încep prin a vă felicita pentru câștigarea competiției electorale pentru funcția de primar al municipiului Slobozia și a vă ura succes în această funcție.

Succes de care cu certitudine veți avea nevoie, dată fiind multitudinea de probleme pe care le veți moșteni de la predecesorii dumneavoastră, cea mai importantă fiind de departe lipsa apei potabile din oraș.

În calitate de cetățean al Municipiului Slobozia, și de membru al grupului „Vrem apă curată la Slobozia”, ce are peste 5000 de membri (grup care nu ar fi trebuit să existe într-o țară civilizată din UE), nu pot să nu îmi exprim nemulțumirea profundă cu privire la situația critică a apei potabile din orașul nostru. Deși noi toți am urmărit cu interes eforturile și dedicația făcute până acum pentru a rezolva această catastrofă edilitară creată de fostul dumneavoastră coleg din PSD – dl. primar Ionașcu, realitatea este că locuitorii Sloboziei suferă zilnic, de 16 ani deja, din cauza lipsei de apă potabilă. Este inadmisibil ca în anul 2024 să ne confruntăm cu o astfel de problemă de bază.

În ciuda promisiunilor, până în prezent nu am văzut măsuri concrete și rapide pentru a rezolva această criză. Ne dorim fapte, nu doar cuvinte frumoase. Apa potabilă este un drept fundamental și nu o opțiune. Este crucial să ne asigurăm că fiecare cetățean are acces la apă curată și sigură.

Sper sincer ca mandatul dumneavoastră să înceapă cu prioritizarea acestei probleme vitale și să demonstrați că sunteți cu adevărat dedicat îmbunătățirii condițiilor de viață ale locuitorilor din Slobozia. Așteptăm acțiuni urgente și eficiente pentru a transforma orașul nostru într-un loc mai bun, așa cum ați promis.

Partidul dumneavostră a primit din partea electoratului nu numai funcțiile de primar și președinte de Consiliu Județean, dar și o largă majoritate, alături de colegii de coaliție PNL, în ambele consilii – local și județean. Aveți împreună cu Consiliul Județean, majoritate absolută în acționariatul Urban SA.

Din Octombrie, de la preluarea efectivă a mandatelor, veți avea astfel absolut toate pârghiile legale și administrative pentru a acționa rapid. Toate tipurile de control asupra tuturor actorilor implicați. Și zero scuze de inacțiune.

Aveți suficient timp până în Octombrie să vă informați cu privire la statutul actual al lucrărilor la sistemul de apă al orașului – iată aici un mic istoric al articolelor de presă, denumit pompos Compendiu al articolelor de presă despre apa din Slobozia. Aveți de asemenea timp să discutați cu firmele care se ocupă de potabilizarea apei și cu specialiștii din mediul universitar pentru optimizarea soluției de potabilizare, pentru că și costul actual al metrului cub este una din frustrările colective. Nu mai deschid aici subiectele canalizării și epurării, și acelea importante și cu impact public negativ.

Așteptăm cu toții de la dumneavoastră un plan de acțiune, cu pași concreți, cu consultări publice pentru soluțiile propuse, proces la finalul căruia să putem închide acest capitol nefast din viața noastră.

Vă asigurăm de sprijinul nostru în identificarea, dezbaterea și susținerea metodelor de potabilizare a apei.

Cu stimă,

Radu Gorunescu

Facebook Comments
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes