Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Alegeri 2016. Ne-am trezit!

By on 29/11/2016

Societatea civilă s-a trezit și reacționează la mizerii, domnilor politicieni. Iată în continuare un site care face analiza tuturor candidaților (cu șanse) la alegeri, plus alte informații utile pe care vă invit să le descoperiți:

profil

Comunicatul de pe pagină:

INIȚIATIVA ROMÂNIA A LANSAT WWW.ALEGERIPARLAMENTARE2016.RO. SUTE DE CANDIDAȚI PENALI, INCOMPATIBILI, ÎN CONFLICT DE INTERESE, TRASEIȘTI SAU INAMICI AI STATULUI DE DREPT VOR SĂ AJUNGĂ ÎN PARLAMENT

Mișcarea civică Inițiativa România a lansat astăzi site-ul www.alegeriparlamentare2016.ro (AP16). AP16 este cel mai amplu proiect din ultimii 26 de ani de informare publică electorală și de prezentare a candidaților, partidelor, programelor de guvernare, a istoriei politice a partidelor și rezultatelor electorale din 1990 până astăzi, drepturilor și obligațiilor legale ale alegătorului în ziua votului. AP16 este un ghid complet al alegătorului la alegerile generale din 11 decembrie 2016.
 
Inițiativa România a estimat generos un număr de 746 de candidați cu șanse de a intra în Parlament (zonă eligibilă), pe baza sondajelor de opinie realizate până la data de 14 noiembrie 2016. Este vorba despre 220 de candidați PSD, 188 de candidați PNL, 104 candidați USR, 101 candidați ALDE, 96 de candidați PMP și 37 de candidați UDMR. Pentru fiecare dintre candidați s-a făcut o evaluare de risc pe baza informațiilor privind integritatea (e.g. probleme penale, incompatibilități, conflicte de interese sau alte fapte grave), atitudinea față de statul de drept (e.g. inițiative legislative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor) și traseismul politic. Rezultatele statistice sunt următoarele:
 
1. 72 de candidați dintre cei 101 candidați eligibili ai ALDE sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (71,3%).
 
2. 65 de candidați dintre cei 96 de candidați eligibili ai PMP sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (67,7%).
 
3. 115 candidați dintre cei 220 de candidați eligibili ai PSD sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (52,2%).
 
4. 16 candidați dintre cei 37 de candidați eligibili ai UDMR sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (43,2%).
 
5. 73 de candidați dintre cei 188 de candidați eligibili ai PNL sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (38,8%).
 
6. 11 candidați dintre cei 104 candidați eligibili ai USR sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au schimbat două sau mai multe partide sau au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept (10,6%).
 
(Notă: Vom reveni în zilele următoare cu lista completă a acestor candidați și cu alte statistici interesante sau îi puteți vedea pe alegeriparlamentare2016.ro.)
 
Proiectul AP16 (www.alegeriparlamentare2016.ro) înseamnă:
  • Profilurile a 746 de candidați (220 de candidați PSD, 188 de candidați PNL, 104 candidați USR, 101 candidați ALDE, 96 de candidați PMP, 37 de candidați UDMR), în care prezentăm:
    • Evaluare de risc (minim, mediu sau ridicat)* pentru fiecare candidat, pe baza informațiilor privind integritatea (e.g. problemele penale, incompatibilități, conflicte de interese), respectul față de statul de drept (e.g. inițiative legislative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor) și traseismul politic;
    • Studii, istoric profesional și prezență online (60 de profiluri, încă în lucru);
  • CV-urile complete pentru 11 partide (orientare ideologică, afiliere internațională, președinții de la înființare până astăzi, rezultatele partidului la toate alegerile la care a participat, evenimente definitorii din istoria partidului);
  • Sintezele a 11 programe de guvernare (sau politice) ale partidelor care participă la alegeri;
  • Istoria alegerilor parlamentare din 1990 până în 2016;
  • Infografic al fuziunilor și sciziunilor principalelor partide din 1990 până astăzi;
  • Ghid al alegătorului care este o sinteză și o prezentare într-o formă simplă și atractivă a informațiilor de care are nevoie orice alegător în ziua votului;
  • Blog – secțiune de opinii și informații.
 
AP16 (www.alegeriparlamentare2016.ro) înseamnă peste 3.000 de ore de muncă făcută în regim de voluntariat de membrii și partenerii (studenți FSPUB) Inițiativei România (o echipă de proiect de 44 de voluntari). Site-ul va fi dezvoltat în continuare și vom lansa funcționalități noi în săptămâna care urmează: funcție de comparator și test de compatibilitate politică.
 
  • Aduce laolaltă toate informațiile relevante despre actorii politici (persoane sau partide) și procesul electoral;
  • Îți prezintă într-un format prietenos informațiile relevante despre fiecare candidat eligibil, despre programul de guvernare, istoria politică a partidului etc.;
  • Prezintă informațiile pe care partidele nu ar dori să le afli și care sunt pierdute în timp sau în sute de surse diferite (penali, traseiști, incompatibili, inamici ai justiției independente și aistatului de drept etc.);
  • Le permite cetățenilor români să evalueze candidații în funcție de nivelurile de risc privind integritatea, respectul față de statul de drept și traseismul politică.
Ideea de a avea o aplicație web care să ofere alegătorilor posibilitatea de a vedea comparativ profilul candidaților a pornit de la nevoia membrilor mișcării civice Inițiativa România de a vota în cunoștință de cauză.
Mișcarea civică Inițiativa România reamintește riscul generat de corupție și de cunoașterea insuficientă a candidaților. Recomandăm votul pentru candidații integri, care respectă domnia legii, independența justiției și lupta împotriva corupției, care nu au făcut din trecerea de la un partid la altul un mod de supraviețuire politică.
 
Notă:
*Am estimat pentru fiecare candidat riscuri de integritate, traseism politic și atitudine față de statul de drept:
  • Risc Integritate: La această categorie sunt marcați:
    • cu Risc ridicat: candidații urmăriți penal, trimiși în judecată, condamnați penal nedefinitiv sau definitiv, incompatibili, în conflict de interese sau implicați în situații foarte grave cu potențial penal;
    • cu Risc mediu: candidații implicați în alte situații grave care pun sub semnul întrebării integritatea lor;
    • cu Risc minim: candidații fără probleme definite anterior.
  • Risc Stat de drept: La această categorie sunt marcați:
    • cu Risc ridicat: candidații cu inițiative legislative de limitare a atribuțiilor DNA, ANI, ICCJ sau de schimbare a legislației penale în sensul dezincriminării unor fapte penale pentru foloase personale sau partinice, cu voturi împotriva ridicării imunității colegilor parlamentari sau cu declarații repetate pentru subminarea credibilității instituțiilor judiciare independente;
    • cu Risc minim: candidații fără probleme definite anterior.
    • Notă: nu există nivel de risc mediu la această categorie.
  • Risc Traseism: La această categorie sunt marcați:
    • cu Risc ridicat: candidații care au schimbat trei sau mai multe partide;
    • cu Risc mediu: candidații care au schimbat două partide;
    • cu Risc minim: candidații care nu au mai fost membri ai altui partid.”
Facebook Comments
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes