Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Sindromul FOMO

By on 30/06/2017

FOMO syndrome

Sau sindromul „Fear Of Missing Out”, „teama de a nu pierde ceva” în traducere cuvânt cu cuvânt. Este definit ca „teama atotcuprinzătoare” că altcineva ar putea să aibă o experiență gratificantă, pe care tu o ratezi.  „Teama atotcuprinzătoare” e cea mai bună traducere pe care am găsit-o pentru „pervasive aprehension”, bine, grammar nazis o să-mi spună că există și în română „aprehensiune pervazivă” dar e prea pretențios. Această angoasă socială este reprezentată de dorința de a sta încontinuu conectat la ceea ce fac alții. Este unul din efectele negative ale folosirii smartphone-urilor și a rețelelor sociale pe scară largă. Primul Iphone a apărut abia în 2007, lansând pe scară largă epoca smartphone-urilor, iar primele studii asupra impactului psihologic al dependenței de aceste device-uri încep să apară în 2013, 2014 2015, când lumea medicală și științifică a început să realizeze că apar probleme psihice de la ușoare la foarte serioase, din cauza folosirii lor maladive.

Dorința asta socială de a fi conectat nu e ceva nou. Omul e un animal social, nevoia de comunicare este una esențială. Îmi aduc aminte amuzat, eram copil prin anii 80, ai mei așteptau un telefon interurban de la rudele din Curtea de Argeș în câte o seară. Se făcea de gardă toată seara lângă telefon, se lăsau ușile deschise „-Să auzim dacă sună”, biata mama se mai ducea de 2-3 ori, ridica telefonul din furcă „-Să văd dacă are ton”.  Dacă suna fratele Ică și nu auzeam apelul? „-Știi ce greu e să prinzi o linie de interurban?”

Era o mini-psihoză colectivă, era un fel de sindrom FOMO, dar la o scară redusă, pentru o perioadă scurtă. Apoi viața revenea la ritmul ei normal, te vindecau de FOMO  pâinea pe cartelă și cozile la orice.

Azi în 2017, stai cu ochii în Facebook sau Instagram la 2 dimineață, să vezi ce a mai postat X sau Y, verifici WhatsApp-ul, Mess-ul sau Snapchat-ul să nu cumva să ratezi un mesaj de la prieteni sau vreo conversație din grupul de ikebane sau baschet. Te-ai trezit dimineață, nu te mai dai jos din pat până nu verifici rapid notificările, iar înviorarea de dimineață o face doar degetul tactil pe Instagram.

Dependența de online ne acaparează încet și inexorabil, afectându-ne fără să realizăm. Azi de exemplu, în traficul infernal din București, la aproape fiecare al doilea semafor, un șofer sau șoferiță erau surprinși de culoarea verde cu ochii în telefon. Începea bineînțeles circul claxoanelor. Mai trist și grav este că deja remarci șoferi conducând cu ochii în telefon. Deja oamenii își pun viața în pericol ca să stea conectați. FOMO. Teama de a nu pierde ceva.

Omenirea pur și simplu a fost luată pe nepregătite de schimbarea aceasta masivă și totală. Și este abia începutul interacțiunii om-digital. FOMO e doar un sindrom din multele ce încep să fie descoperite, avem depresie, anxietate, need for touch (derivată din nevoia zilnică de interacțiune haptică cu touch-screen-urile) și lista continuă.

Aviz ministerului sănătății, internelor, altora care ar trebui să înceapă să fie interesați. Deja în vest se acordă o importanță serioasă subiectului, pentru că au început să moară oameni.

 

2-3 gânduri de final:

Știu că e greu, dar trebuie să fii tu în control, sa-ți alegi tu momentul în care vrei să comunici sau să afli informație, să decizi conștient care sunt prioritățile tale în clipa respectivă.

E mai important să conduci sau să-ți verifici notificările? Dacă al doilea e mai important, te rog eu trage pe dreapta. Nu te pune, și mai ales nu mă pune în pericol că ți-a dat MaricicaBebitzaTha like la poza aia cu mușchi.

 

 

Facebook Comments
Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes