Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

România, o țară în contracție

By on 28/06/2016

Nu s-a întâmplat nimic cu hotarele țării, stați liniștiți, avem tot 235.ooo km pătrați.

Este vorba de reducerea populației, cea mai de seamă bogăție, sângele și sufletul unei țări. De ceva timp am descoperit EUROSTAT-ul, organismul UE care se ocupă de statisticile oficiale ale uniunii, în aproape toate domeniile de activitate. Deja am în plan mai multe articole cu date extrase de acolo, date reale care sunt raportate oficial de statele membre. Bine, inițial am vrut să obțin datele de la Institutul de statistică, dar la momentul când mă documentam am primit un mesaj de eroare:

INS

Revenind la subiectul articolului, scăderea populației României, ideea lui a pornit de la o discuție între prieteni, în care nu am reușit să ajungem la un numitor comun, fiecare având sursele lui și fiind, bineînțeles, convins că are dreptate.

Iată pe scurt ce s-a întâmplat din 2004 până în 2015:

Evoluția2

*prin populație nu se înțelege totalitatea celor cu cetățenie, ci totalitatea oamenilor care mai locuiesc la momentul respectiv în țară

O să spuneți: – What is the big deal here? Știm cu toții că populația este în scădere, auzim asta din când în când pe diverse canale. Am adăugat pe grafic și un trendline negru, care evidențiază tendința. E clar că aceasta e în jos și probabil la început de 2016 am ajuns deja spre 19.500.000 locuitori.

Asta înseamnă 2.000.000 de locuitori mai puțin, în doar 12 ani. Adică am pierdut aproximativ 10% din populație într-o perioadă relativ scurtă de timp. Știm, instinctiv și asta. Fiecare aveți un apartament – două pe scară neocupate pentru că vecinii sunt plecați din țară. Peste tot în mediul privat se găsesc din ce în ce mai greu specialiști, pentru că tot pleacă de 26 de ani. Ba mai nou este o criză și de forță de muncă necalificată, în agricultură și restul domeniilor. Iar vestea tristă este că tendința este de scădere în continuare.

Revenind la discuția dintre prieteni de mai devreme, fiecare avea teoria lui: ba că e din cauza sporului natural negativ – adică natalitatea e mai mică decât mortalitatea (-Nu mai fac femeile copii ca altădată!), ba că e din cauza celor care pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun. La fel, discuția s-a terminat fără un rezultat clar. Domnilor, pot să vă confirm acum, ambele ipoteze sunt corecte, să vedem în ce măsură:

Evoluția3

Da, graficul arată ciudat, este cu valori negative așa că e orientat de la axă în jos. Cu galben este sporul natural, care este într-o ușoară scădere în ultimii 6 ani. Adică, mai pe românește, mor mai mulți oameni decât se nasc. În culoarea cealaltă, un fel de bleu-gri (așa a ieșit), este rata totală a scăderii populației în fiecare an. Ce înseamnă asta? Înseamnă, la 1000 de locuitori, cu câți suntem mai puțini de la un an la altul.

Diferența dintre cele doua coloane este, ai ghicit, emigrația. Cu un vârf istoric în 2007 de 23,7 la mie, din care sporul natural negativ este de doar 1,8 la mie. Restul de 21,9 la mie este reprezentat de emigrație. Adică din 100 de prieteni ai tăi, în 2007 au plecat din țară minim 2. Sau altfel spus, țara a pierdut 484.000 de locuitori, într-un singur an, Iașiul plus Buzăul, să zicem. Ce e așa de special în 2007? E anul intrării noastre în UE, anul deschiderii granițelor și al circulației libere. Toți cei care până atunci își doreau să plece dar nu aveau soluții, din cauza dificultății obținerii vizei, în 2007 și-au făcut bagajele și duși au fost. Îmi aduc și acum aminte cum am fost impresionat, când am fost în vara lui 2007 în Germania, de numărul imens de autocare pe DN1 între Sibiu și Nădlac. Practic la câteva minute te intersectai sau depășeai unul. Un adevărat exod.

Și chestiile astea nu ți le spune nimeni, în România nu ai acces la aceste date, dar iată că dacă sapi după informație iese la suprafață. Politicul este total acaparat de jocurile proprii după putere și bani, nu prioritizează starea în care se află România – în hemoragie. Da domnilor, asta este una din problemele reale și grave ale țării iar dacă nimeni nu ia măsuri vom întreba, vorba cântecului, -Cine stinge lumina?

Ok, si-acum o să mă întrebați care este rolul unui articol care ne arată, chiar dacă cu argumente, cifre și surse serioase, o realitate pe care o intuiam?

Sunt două motive principale ale articolului:

  1. Semnal de alarmă, cu expunerea defalcată a cauzelor scăderii, pentru a fi ușor de perceput fenomenele.
  2. Brainstorming pentru găsirea de soluții ale problemei.

 

Sunt două mari componente ale contracției, emigrația și sporul natural.

Să zicem că emigrația s-a mai potolit oarecum în ultimii ani, cei din industria tăiată la fier vechi au plecat deja, acum pleacă doar tinerii absolvenți pentru un salariu mai bun. Deși aici se încearcă tot felul de soluții de creștere a veniturilor, vor mai trece multe zeci de ani până când în economia românească vor fi salariile la același nivel cu cele din vest, sau măcar diferența să nu fie stimulantă pentru emigrare. Trebuie croite un set întreg de politici și strategii de fructificare a sectoarelor economice evident profitabile, de exemplu agricultura, turismul, IT-ul etc., asumate de la o guvernare la alta, pentru a da României o șansă. Trebuie să le cerem guvernanților astfel de măsuri, asociațiile profesionale trebuie să le propună, iar noi electoratul trebuie să fim atenți la realizarea lor.

La fel și pe partea de spor natural, actualmente negativ, nu putem împiedica rata deceselor, dar putem, prin programe de sprijinire a maternității, prin programe de susținere a tinerilor familii cu mai mulți copii, să încurajăm natalitatea. Dar atenție, aceste programe trebuie făcute astfel încât să nu fie încă o sursă de trai asistat pe spinarea statului (și implicit a contribuabililor), sau să fie o sursă de abandon școlar. Înseamnă programe în educație, în sănătate, în protecție socială. Statul român trebuie să înceapă să investească serios în viitor. Dacă vrea să mai aibă unul.

Ar mai fi și a treia variantă, eu îi spun varianta Merkel, deschidem granițele pentru emigranții calificați și înalt calificați, ne trezim brusc cu o forță de muncă în care nu am investit ani și zeci de mii de euro pentru formare individuală. Dar această variantă are și dezavantajul că îți trebuie o strategie foarte bine pusă la punct și urmată cu sfințenie, de prea multe structuri ale statului. Iar statul român actual este disfuncțional, cu un sistem bugetar în care nu știe stânga ce face dreapta, nu cred că ar funcționa. Nu suntem Germania.

Tu ce părere ai? E scăderea populației României un fenomen grav? Ar trebui să ne îngrijoreze soarta copiilor noștri care vor trăi într-o țară de 10-15 milioane?

Comentarii aici.

 

 

Facebook Comments
Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes