Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Epic moments in modern music history Ep. 3 Movie Soundtracks

By on 20/04/2019

Este weekend si Radio Joy ține neapărat să ți-l facă epic.

Great_expectations_poster

Anii 70, 80 si 90 au consemnat un lung mariaj comercial între Hollwood și RIAA (Recording Industry Associacion of America). Vânzările industriei muzicale americane ating un vârf în a doua jumătate a decadei 90, cu aproape 20 miliarde USD. Între timp (2018), din cauza download-urilor și streaming-ului, și mai ales a dispariției mediilor fizice (casete, CD-uri, vinil) vânzările de muzică scad sub 10 miliarde USD.

Anii 90 sunt astfel marcați de sume uriașe investite în muzică și vânzări pe măsură, iar producătorii de la Hollywood au bugete impresionante pentru soundtrack-uri. Să ne amintim doar două exemple super-comerciale: Titanic și Bodyguard.

Mie personal însă mi-au plăcut mai mult sountrack-urile mai neconvenționale, cum ar fi cele din Trainspotting, Pulp Fiction sau Great Expectations.

La acesta din urmă, cel din 1998, cu Ethan Hawke, Gwyneth Paltrow și Robert De Niro, mă opresc azi. Este un soundtrack de o finețe și rafinament care devin mai bune odată cu trecerea anilor, ca o băutură fină învechită 21 de ani într-un baric de stejar. Iar filmul este epic, must-see pentru cultura pop modernă (nu, nu e cu efecte speciale, explozii, arme și gloanțe). Este ceva fin și subtil, care aduce în lumina platoului nuanțe emoționale adânci. Pe care muzica din soundtrack le completează superb.

Special pentru Great Expectations, Tori Amos scrie Siren:

Life in Mono devine hit în Billboard Hot 100, nu m-am putut abține să nu postez versurile, dar chiar merită:

The stranger sang a theme/from someone else’s dream/the leaves began to fall/and no-one spoke at all/but i can’t seem to recall/when you came along/ingenue/Ingenue/i just don’t know what to do/The tree-lined avenue/begins to fade from view/drowning past regrets/in tea and cigarettes/but i can’t seem to forget/when you came along/ingenue

Iar masterpiece-ul, dacă mă întrebi pe mine, este Kissing in the rain – Patrick Doyle, o adaptare după Adagio in G-minor al lui Tomaso Albinoni, din 1708. Da, o mie șapte sute opt. Enjoy:

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes