2023 Iulie 19-23

brezoiblues.ro

Las și bombonica asta muzicală aici pe blog, eu am avut senzația că a reînviat Janis Joplin la Brezoi:

E Duminică, e Radio Joy, și avem, în pregătirea evenimentului de mâine – Călărași ON AIR – Ziua Mondială a Radioului – un playlist cu piesele pe care-mi plăcea să le difuzez în perioada 1993-1997 la Radio Voces Campi Călărași.

Anii 90 au fost o decadă interesantă, când lumea se despărțea încet de disco-ul și rock-ul anilor 80 și încet-încet își făceau loc o multitudine de genuri muzicale noi, încurajate de sintetizatoarele tot mai prezente. Astfel, se intersectau hip-hop cu pop, electro cu house, grunge cu alternative, college, chiar și country sau jungle. Puteai în aceeași oră de program să asculți titani precum Sting sau George Michael, dar să-ți intre din London Underground (o rubrică de new-entry-uri) formații complet noi ca Oasis sau Ugly Kid Joe, care urmau apoi să devină celebre. Veneau unii după alții, fără reguli prea multe ca în ziua de azi cu heavy-rotation sau politica postului, Nas sau Dre apoi Mariah Carey sau Boyz II Men. Au fost ani frumoși, în care s-au lansat piese care au marcat istoria muzicii, titluri ca „Enjoy the Silence”, „The Power”, sau „U Cant Touch This” fiind difuzate până azi.

Au rămas în istoria muzicii titluri de albume celebre: „Violator”, „Bigger, Better, Faster, More!”, „World Power”, „Funky Divas”, „Achtung Baby”, „Diamonds and Pearls”, „Blood Sugar Sex Magic”

Pe cei care au trăit muzica decadei vă invit să răscolim împreună amintirile, iar pe cei mai tineri vă invit s-o descoperiți. Piesele sunt preferințe personale, selecția putea fi mult mai vastă, evident.

Enjoy:

Radio Voces Campi 1993-1997

Interneții s-au crizat pe două subiecte la acest început de an: Shakira și prințul Harry.
În timp ce se ascuțeau securile războiului, se făceau sau se desfăceau prietenii virtuale pe subiect, cei doi făceau lopeți de bani, unul dintr-o carte, una dintr-o piesă.
Au monetizat fără scupule dorința societății pentru scandal și can-can, un fel de știrile de la ora 5, dar la scară planetară, pe principiul deja binecunoscut și mult testat: „There is no such thing as bad PR.”
Ai murit de curiozitate să vezi cum se spală rufele în înalta societate, deși nu mai puseseși mâna pe o carte de ani de zile? Ka-ching, ai rotunjit conturile prințului.
Ai vrut să afli ce zice femeia înșelată în piesa de răzbunare deși nu ai mai ascultat latino decât probabil meneaito ăla de la ultima nuntă la care ai fost, și ai dat click pe Spotify? Ai băgat un cent în cont.
The bigger the drama, the higher the profit.
Problema mea e alta: algoritmii de interacțiune ai rețelelor sociale și marilor platforme online caută profitul cu orice preț, pentru că așa sunt programați, pentru profit pur. Nu cheltuie nimeni munți de bani în scopuri caritabile. Chiar dacă, interacțiunea cea mai mare în societate se face pe teme antagonice, iar riscul este ca să fim împinși spre crearea tot timpul a două tabere cu vederi opuse, pentru că așa produci mai mult content, stai mai mult online și șansele să dai cât mai multă informație despre tine algoritmilor de targetare cresc. Plus că dacă stai mai mult timp online cresc șansele să cumperi ceva din ce ți se servește pe o tavă din ce în ce mai facilă. Algoritmul nu va susține o floricică/pisicuță la care tot internetul va ofta grațios și o va uita a doua zi. Va favoriza activitate, interacțiune, conflict, paie puse pe foc, care să mărească vălvătaia, interacțiunea, reach-ul organic.
A se vedea până unde s-a ajuns în state cu antagonismul în online, până la atacarea Capitoliului. Ce urmează? Război civil? Oameni îndreptați împotriva oamenilor pentru profit pur? Stânga versus dreapta. Bărbați contra femei. Credincioși versus atei. Blonde contra brunete. Grași vs slabi. Etc.
Think about it.
E loc sub soare pentru toată lumea. Relax.

Au curs râuri de cerneală, s-au ascuțit cuțitele internetului, s-a luat lumea la harță din nou. Motivul – noul film românesc Teambuilding, mă rog, noua lui apariție pe Netflix, când producătorii au realizat că dacă vor expunere online-ul este rege acum, prin cinema-uri ne mai călcând multă lume de la pandemie încoace.

Unul din exemplele haioase ne este oferit chiar de portalul Republica:

Mie nu-mi e clar dacă cei de la Republica themselves cred că Team building e un film bun sau prost. Că pe website e cam bipolară treaba.

To set the record straight, nu poate nimeni să-i acuze pe cei 4 „tetragoni” – asociații Republica, că îngrădesc libertatea de exprimare. Este una din puținele „insule” de exprimare liberă, care nu este sub jugul vreunor interese moguliene sau de partid. Toată stima mea aici pentru asta.

Nedumerirea mea era legată de 1 linia editorială (dacă există) și 2 de ce se invită niște habarniști (un CFR-ist și un analist financiar-bancar) să se dea cu părerea pe un domeniu care evident nu-i al lor, când tu ai printre fondatori ditamai doctorul în cinematografie și membru al uniunii cineaștilor din România, realizator de emisiuni de cinefili și un fin critic de film – mă refer evident la Cristian Tudor Popescu.

Personal aș fi vrut să citesc o critică bine scrisă, nu contează dacă bună sau rea, nu contează dacă ridică filmul în slăvi sau șterge pe jos cu el, dar scrisă de unul care e în stare să analizeze tehnicile cinematografice, filmarea, regia, scenariul, actorii, lumina, sunetul, coloana sonoră, machiajul, scenografia, etc. Toate acele mici sau mari dar multe elemente care puse împreună fac un film.

Țara asta nu se va face bine până nu va pune specialiștii la locul potrivit și meritocrația acolo unde trebuie. Media are și un rol educativ și este păcat că, în loc să-l folosească, aleargă disperată după rating, click-uri și bani cu orice preț.

Stimați republicani, invitați specialiști să se pronunțe pe un subiect și veți avea un articol mult mai greu „în internet” și ca vizualizări, și ca profit, atât financiar cât și profit la capitolul capital de imagine, în loc să deveniți o piațetă publică în care se strâng după muncă niște amatori de palavre la o bere.

De final o pildă dintr-o țară oleacă mai așezată ca mentalități sănătoase. Mă uitam în pandemie la o emisiune pe un post german, în care era invitat un specialist în economie, un doctor în economie, se pare de succes, cercetător la nu știu ce institut, mă rog, o somitate, pentru că toți cei din platou îl priveau cu admirație și ascultau cuminți ce are de spus. Și îl întreabă la un moment dat doamna moderator, în încercarea vădită de a revitaliza o emisiune plicticoasă depre cifre și bani, pe Herr Doktor, ce crede despre evoluția Covid-19, care era subiectul fierbinte al momentului. La care omul o pune la punct cu multă măiestrie: Stimată doamnă, dacă doreați să abordați subiectul Codvid-19 trebuia să invitați în platou un virusolog sau epidemiologist. Eu nu sunt nici una nici alta și nu este corect ca de la această tribună pe care mi-ați oferit-o să mă dau cu părerea pe un subiect pe care nu-l stăpânesc.

După ce s-a chinuit niște zeci de ani să instaleze o barieră în calea muzicii vestice, și a eșuat lamentabil, prin anii 80 Kremlin-ul a decis să permită explozia de rock underground din barurile și cafenele din întreaga Uniune Sovietică, prin organizarea de cluburi de rock în întreprinderi și orașe. Era mai simplu și mai eficient ca resurse pentru regimul bolșevic să „călărească” valul mult prea puternic apărut nativ în societate, decât să înoate împotriva curentului. Middle-class-ul din societate era o felie importantă, care începuse, datorită educației, să aibă nevoi culturale. Era astfel mai simplu pentru KGB să controleze fenomenul din interior, și astfel să controleze felia de societate nou apărută, cu noile ei nevoi cu tot.

Pe la începutul anilor 2010, odată cu democratizarea internetului în nou-apăruta Rusie, încă odată guvernanții au început să realizeze că liberalismul și alte idei progresiste se insinuează încet și siguri în fibra gândirii conservatoare a rusului de rând. Și au realizat repede că dacă pierd rusul de rând pierd puterea. Așa că fiecare comună sau oraș sau domeniu de activitate sau hobby a „primit” propriul forum (da era perioada forumurilor) iar FSB-ul, moștenitorul KGB-ului, a creat așa-numitele „ferme de troli”. Fermele de troli erau practic niște clădiri unde lucrau niște sute sau mii de tineri, al căror job zilnic era să scrie mii de mesaje, sub identități diferite, pe miile de forumuri din țară. Bineînțeles, toate luările de poziție erau în favoarea guvernului și împotriva „vestului decadent”, creând astfel o masă critică de idei și opinii care sufoca din fașă orice mugure de schimbare. Iarăși, Kremlinul observase atent valul schimbării în societate și găsise modalitatea ideală să-l călărească.

Ani mai târziu, forumurile ori au dispărut, ori sunt niște arhive interesante ale internetului, pe care le mai vizitează nostalgicii, curioșii și istoricii. Locul lor a fost luat de rețelele sociale, pe care cam toată lumea prezentă pe internet își petrece marea majoritate a timpului liber. După de a încercat să insteleze o barieră fizică informațională, interzicând marile rețele sociale în Rusia, dar a eșuat lamentabil, a realizat că trebuie să se alieze cu noul trend, și mai ales cu noua tendință informațională din societate, și anume influencer-ul.

Și aici vine știrea de azi de la ISW, link aici, care spune în esență următoarele:

• Kremlinul continuă să integreze milbloggeri atent selectați (milbloggeri înseamnă corespondenți militari, oameni care analizează, centralizează și transmit informația de pe front N.R.) în campaniile sale informaționale, într-un efort de a recâștiga narativa dominantă din cadrul spațiului informațional.

Mai simplu spus, Kremlinul a observat că îi fuge pământul de sub picioare și rusul de rând a aflat că pe front lucrurile nu merg cum este descris la televiziunea națională, și decât să combată zvonurile venite pe filiera rețelelor sociale, a decis să-i cumpere pe cei cu influență pe rețelele sociale, pe care să-i folosească pentru a-i transmite mesajele.

După cum se vede în modelul de comportament descris mai sus, Kremlinul a înțeles că este practic imposibil să lupți împotriva curentelor dominante din societate, fiind mult mai simplu să canalizezi energia uriașă a acestor curente în direcția dorită de tine. Pe principiul oalei sub presiune, căreia i se lasă o supapă de refulare și astfel nu explodează niciodată.

Pe același principiu putem teoretiza că nici la următoarea mare schimbare, care probabil va fi sfârșitul regimului dictatorului Putin, Kremlinul nu va scăpa hățurile societății ruse din mână și va găsi rapid (dacă nu o are deja) o metodă de a canaliza energiile rusești în scopurile controlului absolut.

My town ep. 14 – Am testat noile piste de biciclete

Unul din motivele pentru care nu folosesc bicicleta prea des în Slobozia este lipsa infrastructurii dedicate.

Pe stradă, pe unde ar trebui, conform legii, să mergi cu bicicleta, este mult prea aglomerat și riscant. Pe trotuar, pe unde circulă majoritatea bicicliștilor din oraș, mari sau mici, trebuie să faci un slalom prudent printre cărucioare, copii care aleargă în zig-zag, grupuri mai mari sau mai mici de pietoni. Nu de puține ori a trebuit să mă opresc la țipetele mamelor „Bicicletaaaaa!!!” către copii care se jucau pe trotuar, urmat de privirile tăioase ale acestora către yours truly.

Așa că mai bine folosesc mașina, mult mai comod, sigur și bineînțeles poluant.

Dar iată că proiectul finațat cu fonduri UE pentru mobilitate „nemotorizată” a început să fie implementat în oraș, și am ieșit pe bulevardele Unirii și Chimiei să fac un test noilor piste de biciclete, așa cum se prezintă momentan.

Ce mi-a plăcut:

• Sunt asfaltate, ceea ce va permite și celor mai mici roți (trotinete, role sau skateboard-uri) să le parcurgă fără probleme.
• Asfaltul are inclus un pigment roșu, ceea ce va evidenția banda de biciclete, atât pentru bicicliști, cât și pentru pietoni, care vor trebui s-o evite. Da, nu ai ce să cauți pe banda de biciclete ca pieton, nici măcar cu un cărucior de copii, legea specifică foarte clar că în cazul unui accident dintre un pieton și un biciclist, pe banda dedicată pentru biciclete, biciclistul are prioritate. Deci mare atenție dragi pietoni la traversarea acestor benzi. Mare atenție și dragi bicicliști, am constatat în scurta mea ieșire că lumea circulă pe ele să știe regulile, chiar m-am apropiat de o doamnă, din spate, claxonând continuu, nici un stres până am ajuns la o jumătate de metru de ea, s-a întors vizibil deranjată, i-am explicat foarte calm că se află pe o bandă de biciclete, s-a dat la o parte, i-am mulțumit frumos. Așadar, dacă nu le aveți dintr-un motiv sau altul, dotați-vă vehiculele cu sonerii, claxoane, este absolut obligatoriu prin lege.
• Când tot proiectul va fi gata, vei putea parcurge tot orașul, cap-coadă, în maxim 15-20 de minute. Sistemul de piste de biciclete finalizat va fi un mega stimulent pentru mișcare și pentru mobilitate alternativă, va aduce o scădere importantă a valorilor de trafic, a poluării, iar avantajele se vor simți și în buzunarele utilizatorilor.

Ce mai trebuie îmbunătățit:

• Mare atenție a constructorului la zonele nefinalizate. Multe dintre ele nu sunt îngrădite în nici un fel, permițând accesul și favorizând accidentările. La începerea lucrărilor pe bulevardul central, unde valorile de trafic pietonal sunt mari trebuie musai avută mare grijă.
• Sunt multe zone unde ai o diferență mare de nivel între carosabil și pistă, probabil nu este turnat stratul de uzură al șoșelei, dar iarăși, ar trebui puse niște benzi reflectorizante de delimitare, sau niște conuri, garduri, etc.
• Personal nu-mi place suprabetonarea spațiului verde dintre pomi, se va micșora spațiul de nutriție al rădăcinilor și aceștia se vor usca în timp, sau în cel mai bun caz vor rămâne subdezvoltați. Am mai spus-o de multe ori public, soluțiile posibile sunt pavelele înierbate, pietriș ornamental sau așchii de lemn, orice material care lasă apa din precipitații să treacă este de dorit.

Remarci de final:

• Pistele sunt înguste, clar sens unic. Vor trebui marcare cu săgeți pentru a preveni conflictele de trafic între bicicliști.
• Tot pentru că sunt înguste, doar 1m lățime (estimez eu), nu va fi posibil folosirea în tandem, de exemplu părinte-copil, sau grupuri, ci doar în șir indian. Pe acestă cale chiar vreau să propun ca pe Matei Basarab unde vom avea trafic mult mai intens, lățimea pistelor să fie măcar de 2m, dacă nu e prea greu să schimbi proiectul acum. Depășirea unui ciclist oprit sau care merge foarte încet (un copil cu roți ajutătoare) va fi foarte dificilă și periculoasă pe acestă lățime minimalistă.
• Între așfaltul roșu turnat și bordura superioară (cea dintre pistă și trotuar) este lăsată o diferență de nivel prea mare, de 3-4-5 cm, o muchie verticală care, dacă este atacată accidental pieziș cu roata din față, poate duce la dezechilibrarea biciclistului și chiar căderea acestuia pe trotaur, peste pietoni. Am testat intenționat un astfel de scenariu, bicicleta mea are roțile de diametrul cel mai mare pe piață, de 29”, și tot m-am dezechilibrat. Nu vreau să știu cum se simte cu niște roți mai mici, de 20” sau mai puțin. Probabil este o chestie care se poate remedia acum, prin turnarea unei cantități suplimentare de asfalt roșu care să acopere diferența de nivel periculoasă identificată de mine. Așadar mare atenție la muchia dintre pistă și trotuar, mergeți încet și cu grijă.
• Constructorul va trebui să trateze cu mare atenție diferențele de nivel dintre pistă și carosabil, precum și cele generate de numeroasele capace de canalizare. Nu vrem ca printr-o execuție sumară să se creeze premisele generării unor riscuri de utilizare.

Dar, cel mai important lucru care trebuie menționat, este că se dă orașului un aer civilizat, elegant, oferindu-i-se posibilitatea de mobilitate alternativă, mult mai sigură, la mare distanță de carosabilul auto. Pistele roșii sunt flancate de trotuare cu o schemă de culori aleasă interesant. Va crește cu siguranță și starea de spririt din oraș, acum că apar aceste schimbări vizuale în griul comunist omniprezent, în care, hai să fim sinceri, nu s-a schimbat mare lucru în ultimii 30 de ani.

Spor la bicicleală!

My Town Ep. 13 Piste de biciclete periurbane

Bicicleta, acest mijloc de locomoție atât de simplu de folosit și cu atâtea beneficii. Dar prea puțin utilizat, și din cauza infrastructurii deficitare, sau a imposibilității folosirii celei clasice.

Slobozia suferă aici, pentru că marile artere care o conectează de localitățile învecinată au un trafic rutier foarte intens, care nu te încurajează deloc să te expui riscului, ca biciclist.

Și aici vine propunerea mea pentru primărie și consiliul județean: crearea de piste de biciclete peri-urbane, într-o primă etapă pe o rază de 5-10 km, care să lege Slobozia de localitățile apropiate, după cum urmează:

Așadar 14+20+14 un total de 44 km de piste de biciclete dedicate, de 1+1m minim, care să permită circulația în ambele sensuri, pentru o populație de aproximativ 22.000 oameni -am folosit datele publice pentru estimare.

Ar merita încercată la nivel de consiliu județean o strategie pentru absorbție fonduri europene pentru mobilitate alternativă, mai ales prin prisma faptului că în capitala de județ deja sunt în curs lucrările de amenajare a pistelor de biciclete dedicate, pe toată lungimea bulevardului principal.

Avantaje: s-ar conecta mai bine Slobozia cu localitățile vecine, cu efecte sociale și economice pe termen lung benefice în ambele sensuri. Ar fi începutul unei rețele care se poate dezvolta ulterior pe mai departe, în funcție de masa critică de utilizatori pe care o astfel de infrastructură nouă ar atrage-o. Să mai zic de efectele asupra sănătății sau a poluării?

Cum vi se pare ideea?

EXPERIENȚA MEA CU BLUE AIR ȘI VOLA.RO

În cele ce urmează vă voi descrie experiența mea cu Blue Air și Vola.ro, în urma unui zbor anulat de către BlueAir în luna Mai 2022. Voi încerca să fiu cât mai obiectiv și să vă descriu cronologic faptele, cu cât mai puține comentarii din partea mea.
Urmând ca dumneavoastră să vă trageți singuri concluziile, în funcție de cazul expus.

Episodul 1. Pe 3 Martie 2022 cumpăr două bilete pentru Munchen, prin vola.ro la compania aeriană Blue Air, pentru 18-23 Mai 2022. Primesc rezervarea biletului și factura aferentă.

Episodul 2. 6 Mai 2022, așadar cu 12 zile înainte de data programată pentru plecare (18 Mai) vola.ro mă informează că Blue Air a anulat zborul și îmi oferă următoarele opțiuni, reprogramarea sau rambursarea:

Episodul 3. 11 Mai 2022, după ce reușesc să găsesc alte bilete pentru aceleași date – pentru că participam la un eveniment nu aveam flexibilitate – îi anunț pe cei de la Vola.ro că optez pentru rambursarea ambelor segmente:

Pleacă Gorunescu la Munich, revine, pe vreo 30 Mai îmi aduc aminte să mă ocup de rambursare.

Episodul 4. 30 Mai 2022, le trimit un mesaj pe Chat-bot-ul de Facebook:

Și sunt automat trimis la plimbare să fac o solicitare pe pagina lor de web:

Episodul 5. Imediat, fac cerere pe adresa recomandată, și primesc automat un număr de tichet (#79692683) și confirmarea primirii:

Episodul 6, 2 Aug 2022, primesc un mail pentru un voucher corespunzător cursei anulate:

Din bucurie că s-a aprobat rambursarea, dau click pe link-ul prezentat, fără să citesc cu atenție tot textul.

Episodul 7. 5 August 2022, primesc mail că se pregătește voucherul. Mă bucur că n-am pierdut totuși banii și mi-i recuperez la zborul următor.

Episodul 8. Tot 5 Aug 2022. Realizez că suma de 162 EUR nu corespunde facturii plătite în Aprilie, de 1187,71 RON, aproximativ 240 EUR la cursul BNR de la acea dată. Unde sunt 78 EUR? Le scriu un mail prin care anulez cererea de voucher și solicit rambursarea întregii sume, crezând probabil că s-a produs o nefericită eroare, le atașez și factura emisă de ai ca să vadă că sunt de bună credință:

Episodul 9. 5 Aug 2022, Vola.ro îmi confirmă primirea sesizării mele și deschide un nou tichet, cu nr. #79808848

Episodul 10. 11 August 2022, Vola.ro încearcă print-un mail să-mi explice că biletele de avion au fost mai puțin și eu trebuie să le plătesc lor o taxă de rezervare, pe care chipurile mi-am asumat-o prin termenii și condițiile de la ei de pe site, de 15 EUR/pasager, pentru că ei au prestat serviciul de intermediere:

Episodul 11. 11 August 2022. Neimpresionat de explicația lor, le transmit că aștept rambursarea integrală a sumei, din moment ce eu nu am beneficiat de nimic. Le explic, cât de civilizat pot (deja simțeam cum îmi crește tensiunea), că, în caz de nerambursare integrală, vor exista consecințe:

Episodul 12. 12 August 2022 Primesc un e-mail de complezență, termen 30 de zile:

Episodul 13. 16 August 2022, Vola.ro îmi trimite, printr-o a treia persoană, un mail în care mi se evidențiază defalcat cheltuielile (lor) și mi se explică de ce nu îmi pot da toți banii, și îmi propun din nou rambursarea cash a doar 162,44 EUR, dintr-un total de 230,92 EUR:

Episodul 14. 16 August 2022, tot neimpresionat de explicații, le trimit mesaj că aștept suma integrală:

Episoadele 15 și 16, în succesiune rapidă un ping-pong de e-mail-uri, în care fiecare o ține pe a lui. Le explic cu subiect și predicat că din punctul meu de vedere o rambursare parțială nu stinge creanța. Le mai atașez odată factura ca să înțeleagă că nu glumesc, și că nu e nici o defalcare pe ea. Schimbul aici:

Episoadele 17 și 18. 18 Aug 2022, ei îmi rambursează parțial iar eu îi întreb de rest:

Episoadele 19 și 20. Tot 18 Aug 2022, vola.ro, probabil luând ca variante de lucru calculul costuri-beneficii, îmi face „favoarea” de a-mi da un voucher de 393 RON pentru o cursă viitoare, iar eu îl accept, pentru că, unu, cred în rezolvările pe cale amiabilă, iar 2, nu am timp de procese și plângeri pe la diverse instituții:

Episodul 21. 18 Aug 2022, vola.ro emite voucherul de diferență, case #79808848 closed:

Morala:
Foileton de 21 de episoade, derulat pe parcursul a 6 luni, nervi măcinați și timp pierdut, pentru 230 EUR.

Întrebări pentru cititorii blogului:

• Vi se pare normală atitudinea vola.ro și BlueAir (cu care menționez că nu am avut o relație contractuală directă, totul fiind făcut prin intermediarul vola.ro)?
• Vi se pare corectă atitudinea mea?
• Credeți că ceilalți pasageri cărora li s-a anulat zborul au beneficiat de același tratament, sau au primit ce li s-a dat și „aia e”?
  
  PS: mi-am rezervat dreptul de air claim împotriva BlueAir pentru despăgubiri produse de anularea zborului, contactând în acest sens firme specializate de avocatură. În lumina noilor evoluții financiare ale BlueAir (conturi blocate, curse anulate masiv), speranțele mele sunt mici.

Nu poți câștiga un război cu capetele plecate.

Pe „frontul de est” a început contraofensiva ucraineană.

Am evitat până acum să scriu pe blog despre război, cu o singură excepție, pentru că toate războaiele mi se par niște abominații în care mor oamenii inutil, doar pentru ca niște copii mari să se joace cu pușcoacele lor și mai mari.

Dar nu pot să nu remarc starea morală și materială a măreței armate ruse, unul din punctele pe care se și bazează actuala contraofensivă a Ucrainei, pe lângă ajutorul constant material și militar al vestului.

Așa arăta în iunie batalionul 109 al DNR (pretinsa Donețk National Republik) când făceau, demoralizați, un apel la Putin să le permită și lor rotația pentru odihnă, înapoi, în spatele frontului:

Evident nu s-a întâmplat asta, pentru că erau mobilizați forțat, cetățeni fără drepturi ai unei republici fără drepturi. Ieri, fix două luni mai târziu, au luat-o la sănătoasa și au abandonat pozițiile în fața contraofensivei ucrainene.

Uitați-vă la echipamentul pestriț, parcă adunat în grabă dintr-un talcioc second-hand, la capetele plecate, la privirile în gol, în pământ.

Rusia a pierdut acest război, urmează să o afle și ea.

România trebuie să se schimbe din temelii, ep 6. Omul nou, una-n cuget și simțiri.

Recentul episod în care un influencer cu peste 1 milion de urmăritori a dat un interviu în care a jignit foarte multă lume, agresând verbal categorii largi de femei, apoi a dat un comunicat în care se făcea că plouă, apoi a mai dat un comunicat în care părea că a înțeles că a greșit, a fost pentru mine un semnal.

Un semnal definitoriu pentru societatea românească.

Eu cred că mulți dintre noi am avut de învățat din acest episod. Am învățat că nu e ok să fii agresiv, să hărțuiești, am învățat că violența verbală poate câteodată să producă răni mai dureroase decât cea fizică.

Dar mai ales am început să învățăm empatia. Noi suntem notorii ca națiune că nu ne pasă de cei din jur, că nu încercăm să-i înțelegem pe cei diferiți de noi, fiindu-ne mai ușor și simplu să-i urâm sau disprețuim pentru că sunt diferiți.

Și nu e vina noastră. Comunismul „omului nou, una-n cuget și simțiri” a apus de mai bine de 30 de ani, dar mentalitățile nu se schimbă așa ușor. În comunism trebuia să fii tern, să nu ai idei, să nu ieși din rând. Conformismul era încurajat pe toate căile, în timp ce ideile care nu se încadrau în linia regimului erau considerate periculoase, iar oamenii erau luați la ochi de securitate. Așa că inevitabil s-au creat generații peste generații de conformiști, de visători ai „epocii de aur”, spre care partidul și statul te conduceau cu mână de fier. Evident, trebuia să raportezi și să înfierezi orice ieșire din tipare.

Nu e de mirare că, 33 de ani mai târziu, nu acceptăm oamenii diferiți de noi. Trebuie să fie toți ortodocși și credincioși ca noi, de ce s-au dus la nu știu ce sectă? Trebuie să-și iubească patria, de ce au plecat? Vai, dar cum să crești un copil singură, nemăritată, ce o să zică lumea, cum mai scot eu și tac-tu capul în lume? Și alte exemple pe care le cunoașteți foarte bine.

Suntem diferiți, e foarte bine că suntem diferiți și trebuie să ne acceptăm ca atare. Avem nevoie de toleranță. Avem nevoie de empatie și de înțelegere pentru aproapele nostru. Avem nevoie să înțelegem că am moștenit niște metehne colective din comunism, de care trebuie să scăpăm.

România trebuie să se schimbe din temelii.

Și trebuie să începem cu noi.