Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Thoughts

Apa din Slobozia Ep. 8 – 1.09.2020 iar la Slobozia încă avem apă nepotabilă

By on 01/09/2020

1 Septembrie 2020. Anul pandemiei de Covid-19.

Ca să fac o glumă amară, 120 de ani de la 1900 toamna, vorba internetului.

1 Septembrie 2020.

11 ani și două luni de când în Slobozia s-a trecut pe aducțiunea subterană, nepotabilă. Parcă ar fi 1900 toamna, că au trecut atâția amar de ani că trebuie să dai search ca să îți reîmprospătezi memoria de când nu mai avem apă potabilă. Vă dați seama că există o întreagă generație, cea sub 11 ani, care nu știe ce e aia să bei apă de la robinet?

11 ani și două luni de când populația Sloboziei este mințită sistematic că va avea apă potabilă. Tot istoricul minciunilor este disponibil în Compendiul articolelor de presă despre apa din Slobozia.

1 Septembrie 2020, partidele fierb în plină campanie electorală, Slobozia nu mai are primar, sau, mă rog, are un primar interimar până la noile alegeri din 27 Septembrie. Pe noi cetățenii care cărăm apă ca sacagii, pe caniculă, ne ard alte probleme. Și anume că nu avem apă potabilă.

Când am fost invitat de fostul primar, Adrian Mocioniu, să vizitez stația de osmoză inversă, despre care am scris aici, acesta mi-a mărturisit că termenul contractual pentru darea în funcțiune a stației este August 2020.

Este 1 Septembrie 2020. Adică nu mai este, de o zi, August 2020.

Adică termenul contractual a expirat. Adică la robinetul meu, și al tău, trebuia să curgă apă de băut. Adică să vii de afară însetat și înfierbântat, și să bei direct de la robinet, ca în copilărie, fără să-ți mai pui în pahar. Ah, ce vremuri frumoase!

Tot fostul primar, a declarat că avea de gând să impună penalizări de întârziere firmei contractante, dacă depășește acest termen. De August 2020, repet, ca să fie clar pentru toată lumea.
Cât August? Habar n-am, că nu s-a obosit nimeni să facă publică data exactă, iar site-ul primăriei sau Urban-ului nu oferă această informație. Singura informație este una de presă, în care se precizează că s-a semnat contractul pe 22 August 2019 și termenul de execuție este de 11 luni, detalii aici. Eu nu am găsit nicăieri contractul cu acest executant, așa că mă bazez pe spusele fostului edil.

Acestea fiind zise, având în vedere largul interes al cetățenilor Sloboziei, plătitori de taxe și impozite, pentru calitatea apei livrate și având în vedere că nu mai este August 2020, ci 1 Septembrie 2020, am următoarele întrebări publice, punctuale, pentru actualul domn primar interimar:

  1. Aveți de gând să aplicați penalizări contractuale de întârziere pentru nerespectarea termenelor contractuale, firmei care execută stația de osmoză?
  2. Când vom avea apă potabilă în Slobozia?

 

Mulțumesc anticipat,

Cu stimă,

Radu Gorunescu,

locuitor al Municipiului Slobozia.

 

 

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Părerea mea despre proiectul faraonic al PSD pentru Slobozia

By on 16/08/2020

Zilele trecute a fost lansat, într-o conferință de presă, proiectul electoral PSD pentru revigorarea spațiului viran din spatele direcției agricole a Sloboziei. Titlu proiect: PROIECT DE REGENERARE URBANĂ SLOBOZIA. Pagina proiectului aici.

Au curs râuri de cerneală tipografică, s-au aprins spiritele postacilor de partid, s-au vărsat nădufurile a 30 de neîmpliniri ale cetățenilor urbei.

Am promis să abordez și eu la rândul meu subiectul. O fac ceva mai târziu puțin, pentru că am avut alte priorități. O fac din perspectiva cetățeanului votant, căruia i se propune o promisiune electorală, pentru că nu e vorba de nimic mai mult.

O facem scurt, cu plusuri și minusuri:

Plusuri:

  • Chiar dacă au furat nițel startul campaniei electorale, PSD-ul sunt primii care au venit cu ceva concret
  • Proiectul valorifică o zonă parțial neutilizată
  • Este pentru prima dată când un proiect este asumat cu nume și prenume, deci cu responsabili în caz de eșec. Trebuie să ai tupeu, iar inițiatorii merită menționați pentru că se expun public în acest mod.

Minusuri:

  • Se neglijează, intenționat sau nu, marile probleme ale orașului: apa nepotabilă, canalizarea, parcarea subterană, depopularea și lipsa locurilor de muncă, plus multe multe altele.
  • E un proiect făcut pe genunchi, pe repede înainte, se vede după erorile din tabelele prezentate, web designerul nici măcar nu s-a obosit să verifice, organizația PSD, inițiatoare a proiectului, nici atât.

uc2

*captură de ecran de pe pagina viitorulsloboziei.ro, cu tabelele cu erori

  • Jumătatea cu orășelul copiilor nu se poate face deoarece primăria Slobozia deja a contractat cu ADR Sud Muntenia, “Regenerarea spațiului urban zona”Orășelul Copiilor” din Municipiul Slobozia”, COD SMIS 129160, detalii pe pagina Primăriei Slobozia aici. Deci pică, rămâne partea cu pub-uri
  • Prezintă un haloimis de restaurante, pub-uri și spații comerciale, cu spații de locuit la etajele superioare. Se cunoaște că cei care l-au creionat nu au experiență în mediul de afaceri, nu vrei să locuiești deasupra unui pub în care la două dimineața se cară pe trepte butoaie de bere. Sau nu vrei să ai pub într-o zonă unde nu ai acces de aprovizionare, sau unde primăria îți impune un program limitat de funcționare pentru că e zonă de locuit și deranjezi. Nu mai comentez poza aia cu magazinul Burberry London că mă umflă râsul.

uc3*captură de ecran de pe pagina viitorulsloboziei.ro

  • Într-un oraș în care nici o firmă serioasă nu vrea să vină pentru că nu are masă critică de cumpărători, tu speri să ai magazine de lux pe module de câțiva zeci de metri pătrați? Hai să fim realiști. McDonalds nu deschide un amărât de bistro cu hamburgeri dacă nu ai minim 100.000 de locuitori. Massimo Dutti? Lol.
  • Arhitectura, deși interesantă la prima vedere a unui nespecialist, nu are nici o legătură cu Slobozia, ci mai degrabă aduce cu piața sfatului cu turnul din Brașov, sau cu piețele centrale din Sibiu, Timișoara sau Oradea. Slobozia nu este un oraș habsburgic, genul acesta de arhitectură nu reprezintă „viitorul Sloboziei” ci mai degrabă un melanj nefericit de ev mediu târziu de burg german combinat cu niște elemente de mansardă pariziană, costisitoare, nepractice și greu de realizat.
  • Lipsa de viziune antreprenorială rezidă și din lipsa parcărilor din zona de servicii, fiind propusă una supraetajată, dar la sute de metri distanță, la nordul orășelului copiilor, blocând fațada blocului de locuințe adiacent (lucru care va crea proteste printre locatari, și opoziție la proiect). E nepractic și nu va avea succes. Imaginați-vă o doamnă care vrea să treacă necoafată și nemachiată tot „centrul vechi” ca să ajungă la salonul de înfrumusețare. Sau de omul care vrea să bea un expresso dimineața dar trebuie să facă 400-600 de metri pe jos de la parcare la cafea și retur. Am marcat cu roșu traseul între parcarea supraetajată și zona comercială/rezidențială.

uc4*captură de ecran de pe pagina viitorulsloboziei.ro

  • Din planul de urbanism zonal acolo este declarată zonă de dezvoltare pentru locuințe ANL, nicidecum zonă de restaurante și pub-uri
  • Nu se prevede valoarea proiectului, sursa de finanțare – din ce bani, perioada de timp pentru implementare. Mă rog, în ce a apărut în mediul online se făcea la un moment dat referire la un parteneriat public privat.
  • Mai apar 3-4 hectare de acoperișuri și spații betonate, care vor încărca suplimentar canalizarea pluvială, deja depășită, a orașului. Nu ar fi exclus să apară noi zone problemă cu inundații la fiecare ploaie de vară.

 

Propuneri de îmbunătățire Gorunescu:

  • Uitați de partea cu orășelul copiilor, e deja antamată
  • Uitați de chestia cu biserica între pub-uri și locuințe. Îți dai seama cum ar suna niște clopote între clădirile alea? Sunt deja o biserică plus catedrala în acest cartier.
  • Hotărâți-vă dacă vreți zonă comercială, culturală sau de locuit. În nici un caz nu poți denumi un cartier drept cultural în condițiile în care tu prevezi 630 de mp pentru cultură, dintr-un total de peste 30.000 mp. E ca și cum mi-aș denumi eu mașina antenă de recepție radio mobilă, pentru că am pe ea o antenă care reprezintă 2% din suprafața mașinii.uc5*captură de ecran de pe pagina viitorulsloboziei.ro
  • Rigole aparente care se vor umple la fiecare ploaie pentru că e canalizarea pluvială depășită de situație? Pavaj din piatră cubică în care femeile își vor rupe tocurile și părinții vor smuci cărucioarele copiilor? Nope. Uitați de ele, pavaj modern, neted, din granit antiderapant sau materiale similare.

UC7

*captură de ecran de pe pagina viitorulsloboziei.ro, cu pavaj de piatră cubică și rigole de ev mediu londonez.

  • Încercați să aduceți o arhitectură modernă, gen centrul Stuttgart sau Frankfurt sau similar, cu construcții moderne, nu cu mansarde de ev mediu.

uc6

*Captură google maps din centrul Frankfurt, la întâmplare. O adevărată privire în viitor, nu într-un trecut care nu ne reprezintă, nici pe locuitori, nici pe orașul Slobozia.

Părerea mea generală este că se lansează o perdea de fum pentru a încerca să se ascundă gravele eșecuri administrative ale administrației PSD din ultimii 30 de ani: Apă nepotabilă infestată cu compuși cancerigeni – celebra apă a lui Ionașcu, o canalizare ineficientă care inundă case și afaceri la fiecare ploaie mai serioasă, un oraș din care fug anual 1000 de locuitori, fără locuri de muncă, fără perspective și investitori de calibru, cu un centru urâțit de încă un proiect de „regenerare urbană” PSD eșuat – celebra groapă a lui Stoica, de fapt o combinație marca tot PSD (Liviu Dragnea -Walter Florian).

Deși ideea în sine nu este rea, mi se pare un proiect faraonic, utopic și irealizabil așa cum este gândit actualmente, și fără respect pentru prioritățile reale ale cetățenilor Sloboziei. La prețurile actuale, de 800-1000 EUR/mp construit, acest proiect va costa urbea 30-40 milioane EUR. Puneți-vă în sinea dumneavoastră, dragi cititori, următoarea întrebare: Dacă ați avea pe mână suma acesta, de investit în acest oraș, ce priorități i-ați da?

Dar, vă urez succes în implementarea lui, vorba unui prieten, „Abia aștept să beau o cafea în centrul vechi al Sloboziei”

Disclaimer: acest articol reprezintă propriile mele idei, nu este plătit de nici un partid, de pe nici o parte a eșichierului politic.

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

România trebuie să se schimbe din temelii (3) – Ce vreau eu de la primarul „meu”

By on 03/08/2020

Pentru că se aproprie începutul campaniei electorale pentru alegerile locale și lumea politică fierbe la foc mic, gata să dea în clocot, se fac și se desfac alianțe, apar și dispar potențiali „catindați” și a început deja o surdă bătălie electorală, e momentul să adaug episodul 3 al serialului „România trebuie să se schimbe din temelii”, de data aceasta cu pretențiile lui Gorunescu de la viitorul primar, al Sloboziei în cazul de față. Dar se poate extinde cu ușurință și la restul primăriilor din țară, și vom vedea în continuare de ce.

La 31 de ani de la revoluție, a venit momentul să ne scuturăm de mentalitățile de tip bolșevico-comunist, legate de edilul-șef: „A furat, dar a și făcut”, „Ne-a dat”, „A băgat”, „Lasă că e băiat bun”, „E de-al nostru, de-aici din sat”, „Da ce, vrei să vină ăilalți? Ăia sunt mai înfometați!”

A venit momentul să cerem socoteală edilului șef pentru modul în care gestionează urbea și mai ales bugetul clădit de noi, plătitorii de taxe și impozite locale, cu greu, cu sudoarea frunții, sau a spinării, după caz (ambele la fel de importante). Și, mai ales, să responsabilizăm primarul (fie el femeie sau bărbat) pentru managementul bun sau rău al orașului.

Concret, conducerea unei localități se poate compara cu conducerea unei companii foarte mari. Să zicem o companie multinațională cu 50.000 de clienți, ca să echivalăm cumva cu populația unei capitale de județ cum e Slobozia.
În mediul privat unde activez eu de niște decenii bune, dacă ești manager de companie, trebuie să dai socoteală patronatului care vrea profit (lunar, trimestrial și anual), și statului, care vrea impozit, lunar și/sau trimestrial prin balanțe/declarații fiscale, și anual prin buget. Pe lângă asta, trebuie să ai grijă permanent de satisfacția clienților tăi, care sunt cei care îți plătesc produsele sau serviciile. În plus, trebuie să ai în vedere salariații, finanțele, producția, comerțul, publicitatea, bunul mers și viabilitatea companiei în fața provocărilor din piață, sau lume – vezi pandemia de Covid-19.

Schimbarea pe care o întrevăd eu și care se va produce cu siguranță este profesionalizarea managementului public.
Adică primarul nu mai este (nu mai poate fi) un demagog care vine o dată la 4 ani, minte și cerșește voturi promițând că face și că drege, apoi se închide într-un turn de fildeș și face proiecte și combinații știute numai de activul de partid.

Primarul pe care îl voi vota eu, va veni cu o viziune/misiune, exact cum se procedează în mediul corporatist, de tipul: „Misiunea mea este creșterea nivelului de trai și a calității vieții în municipiul Slobozia”. Nu trebui să sune exact așa, dar vă puteți inspira de aici, free for all.

Veți spune: „Bine, bine, dar toți primarii de până acum au avut viziuni mărețe.”

Ok, de acord, pentru că viziunea nu era însoțită de strategii, de indicatori de performață, de asumarea de responsabilități, nu era bazată pe cifre și pe calcule exacte. Era doar un slogan gol, aruncat imediat după campanie, ca un panou electoral prăfuit.
Dragii mei concetățeni, marile companii locale sau naționale, care au succes, îl au pentru că în spatele lui se ascunde, pe lângă multă muncă și pasiune, și un management profesionist. Care pe baza viziunii acționariatului, creează o strategie multi-sectorială. Care ia în calcul toate variabilele, defalcă strategia pe fiecare domeniu și compartiment/sector al companiei. Dacă vreți, misiunea e ca la armată „Tot înainte până la victoria finală”, e frumos, sună bine și înălțător, dar mai apoi ai nevoie de un geniu militar care să facă strategia. Să așeze corpurile de armată acolo unde trebuie ca să câștige războiul. Apoi, ai un stat major care așează unitățile mai mici astfel încât să câștige fiecare bătălie, și tot așa, totul planificat piramidal în jos până la ultimul om.

Revenind la companii, trebuie să acorzi aceeași atenție și greutate compartimentul personal, celui contabil, juridic, celui de PR, precum cea pe care o acorzi producției sau comerțului. Degeaba ești cel mai tare fermier în producția de grâu, dacă nu știi să-l comercializezi sau să-ți faci un buget și un cash flow, și ai cheltuit mai mult cu salariile și producerea decât vei scoate din vânzarea lui. Vei da faliment, cum s-a și întâmplat cu mulți în acești 31 de ani de tranziție.

Ei bine, fix același „faliment” s-a întâmplat și cu multe din localitățile din țară. Au cheltuit mai mult decât au „produs” (a se citi colectat impozite), au contractat fonduri europene pe proiecte fanteziste, pe care mai apoi le-au pierdut, ca să contracteze alte împrumuturi ca să acopere găurile din finanțările pierdute, împrumuturi pe care le-au aruncat pe spinarea generațiilor viitoare. Practic nu au dat faliment așa cum este el perceput în mod clasic, ci au eșalonat datoriile în viitor. De ce? Pentru că pot, pentru că li se permite prin legislație, și, cel mai important, pentru că au văzut că scapă basma curată, că electoratul nu-i trage la răspundere.

Părerea mea sinceră este că primarul trebuie să fie un bun manager, stofă de CEO, de „executive”, de lider, și în primul rând de profesionist. Dacă tu nu ai condus în viața ta o gogoșerie, să plătești 3 salariați și taxele, să te asiguri că respecți cele nșpe autorizații de funcționare și zeci de legi diferite, în timp ce livrezi un produs care se caută, și să rămâi și cu profit la sfârșitul lunii, sau ca să fac analogie cu mediul public, dacă nu ai condus măcar o echipă de muncitori și nu ai manageriat un buget, să zicem de la spații verzi, panseluțe sau borduri, nu vei fi în stare să te descurci cu un buget de zeci de milioane de EURO, cu zeci sau sute de angajați și zeci de mii de contribuabili.

Mai mult decât atât, primarul de tip nou va  trebui să fie mult mai transparent cu intențiile și proiectele sale, să le etapizeze trimestrial, anual și multi-anual, să stabilească KPI-uri (indicatori de performanță), publicați către cetățeni, să raporteze periodic de informare, lunar sau maxim trimestrial, să aibă flexibilitatea de a redimensiona resursele umane și financiare alocate unui proiect dacă se schimbă condițiile pe traseu. Inclusiv să aibă tăria de a renunța la unele proiecte dacă acestea devin nefezabile sau în contradicție cu misiunea asumată public.

Exemplu, (aberez cu grație dar e de dragul demonstrației):

Eu, candidatul X la funcția de primar, dată fiind urgența problemei, propun următoarea soluție urgentă de potabilizare a apei din Slobozia, în termen de 6 luni, după cum urmează (puncte, puncte…titlul soluției – în acord cu vizinea politică)

Defalcată astfel pe următoarele 6 luni:

Pasul 1: în termen de x de zile, crearea unui colectiv de specialiști, dintre somitățile naționale, sau experți internaționali (dacă la noi nu  găsim), buget x lei, raportare publică pe date de… responsabil xulescu

Pasul2: în termen de x de zile, găsirea unei soluții tehnice, buget x lei, raportare publică pe data de…responsabil xulescu

Pasul3: Deschiderea unei licitații publice pentru achiziționarea soluției propuse, buget, raportare, xulescu

Pasul 4: Execuția și punerea în funcțiune, la fel, bugetat clar, raportare periodică către populație, același, project manager xulescu, ați prins ideea, nu-i așa? Ca să știm pe cine tragem la răspundere. Iar xulescu nu este neapărat un funcționar public îmbătrânit pe scaun, poate fi un manager de proiect angajat din mediul privat care este plătit pe baza indicatorilor din contract, pe durată determinată. N-ai făcut KPI-urile, ai zburat. Simplu. Nu-mi încarc organigrama cu personal extra specializat, contractez punctual.

Și îmi adun astfel proiectele pe care le am pentru Slobozia, adun bugetele, și , ce să vezi, cifra este muuuult peste ce e realizabil cu banii limitați ai orașului. Bun, vor spune toți candidații, trebuie să accesăm fonduri EU, vin acum 80 de miliarde pe exercițiul financiar 2021-2027, ar fi păcat să nu profităm.

Ok, vino cu proiecte publice, fă consultări pe bune, publicate pe toate mediile online și offline, asigură-te că fiecare contribuabil știe exact cum ai tu de gând să-i cheltui banii, și ai votul meu. Fă proiecte care să aducă plus valoare Sloboziei, transformă orașul într-un centru agro-industrial și comercial al județului, oferă teren, utilități, avantaje și scutiri de impozite investitorilor interesați, pentru că astfel vei putea ajuta crearea de noi locuri de muncă și stopa depopularea accentuată a Sloboziei. Care dacă mă întrebați pe mine, e o problemă gravă, de fond, a cărei rezolvare necesită mult creier, mult brainstroming, strategie multianuală, gândire analitică și consultare publică.

Asumă-ți niște indicatori de performanță în fața electoratului, foarte preciși: bani, resurse umane folosite, termen de execuție, persoana responsabilă.
Adică dacă tu, statul român, mă pui pe mine (ca firmă) să aduc până și cea mai mică chitanță pentru un pix și s-o declar în contabilitate, apoi statule român și tu trebuie să-mi declari mie, lunar, de câți lei ai cumpărat câte pixuri din banii mei (ca contribuabil) pe care îi gestionezi. De ce nu ai da socoteală lunar sau trimestrial? Ai ceva de ascuns?

Tu statule român, vii și mă controlezi pe mine ca firmă pe șaptișme mii de paliere și moduri, iar eu trebuie să mă conformez și să îți pun totul, transparent la dispoziție. Iar dacă am greșit, plătesc prețul.
Dar ați auzit vreodată de un primar că a plătit pentru erorile de management, care au îngropat bugete întregi și au antamat viitorul a generații? Nu, normal, pentru că legea e doar pentru unii, în administrație nimeni nu e responsabil sau mai bine zis responsabilizat. Doar cetățenii pot sancționa, la vot, odată la 4 ani, dacă își mai aduc aminte ce s-a întâmplat. Mulți probabil nu mai țin minte, pentru că au și ei altele mai importante pe cap.
Dar dacă tu (parlamentul) creezi, mai ales printr-un cadru legal complet nou, obligativitatea raportării și mai ales a asumării managementului orașului, se schimbă puțin raportul angajat (primar) și angajator (cetățean).

Pentru că hai să fim clari: primarul nu este altceva decât umilul servitor public al intereselor urbei. E de datoria ta să asfaltezi, sau să pietruiești, să „bagi” apă și canalizare, să plantezi flori sau copaci, să dai cu var pe pomi, să schimbi becuri arse etc. Vorba cuiva: „Să-i mulțumești unui primar că a asfaltat o stradă e ca și cum ai mulțumi bancomatului că ți-a dat banii”. Să fii primar nu este o virtute, nu este un premiu, nu te duci acolo să te împopoțonezi cu banduliera aia tricoloră la toate sindrofiile, ești un om care se sacrifică pe altarul binelui public. Nu ai înțeles asta, nu ai votul meu.

Fac o paranteză, mi se pare de o ipocrizie maximă să pui steagul țării pe tine. Cine a gândit și legiferat asta nu are prioritățile clar ierarhizate. Singurul care ar avea dreptul să poarte steagul tării pe piept este cel care s-a jertfit pentru ea – mă refer la cei răniți sau căzuți în luptă. Restul, ne-am făcut doar datoria, pentru care suntem plătiți, nu merităm nici un premiu special pentru asta. Vorbesc aici de drapelul național în apariții oficiale, de respectul oficialilor pentru țară și pentru noi, ca națiune, nu că te înfășori tu în tricolor la meciul naționalei. E o lege prost făcută și e dreptul meu să nu fiu de acord cu ea.

Schimbarea de paradigmă în relația electorat – aleși trebuie să vină din partea noastră, a cetățenilor. Noi trebui să ne cerem parlamentului dreptul de a ști cum sunt cheltuiți banii noștri, noi trebuie să avem posibilitatea, legală, de a controla  -inclusiv de exemplu cerând un audit independent de la o companie privată de audit – finanțele oricărei entități publice. Noi trebui să fim informați, „la zi”, despre stadiul tuturor proiectelor desfășurate de primării, indiferent dacă sunt interne, de digitalizare, juridice, financiare sau personal, sau cu rezultat vizibil public, de tipul investiții, programe sociale, artă, sănătate, educație, siguranță publică, ecologie, calitatea vieții, etc.

Dau un exemplu pozitiv: CNAIR-ul (Compania Națioanlă de Administrare a Infrastructurii Rutiere), care a pus aici la dispoziția publicului o hartă digitală cu informații despre marile proiecte rutiere în derulare, în care se poate vedea, lunar, cum evoluează fiecare proiect. Se raportează firma contractantă, valoarea contractului, stadiul fizic și cel financiar, se detaliază eventualele probleme.

Mai jos o captură de ecran cu sectorul 1 din autostrada Sibiu Pitești, care evoluează destul de bine, austriecii de la Porr au primit autorizația de construcție pe 9 martie 2020 și deja sunt la 15%, în condițiile în care în ultimele două luni a plouat 50 de zile adunat. Sunt șanse destul de mari să circulăm pe acest lot de autostradă înainte de termenul oficial de finalizare de 28.05.2023.

CNAIR raportare

Vedeți, o sumedenie de informații disponibile public, din care eu îmi pot face rapid o impresie educată despre stadiul proiectului și cum sunt cheltuiți banii publici. Este un exemplu de bune practici de management, implementate în domeniul public.

 

În concluzie, ce vreau eu de la primarul „meu”? Observați că am pus „meu” în ghilimele, că doar nu e al meu să-l iau acasă.

Vreau strategii clare, publice, pe fiecare mare domeniu: finanțe-buget, educație, siguranță publică, urbanism, ecologie, deșeuri, calitatea vieții, personal, comunicare, juridic, protecție socială, etc, pe absolut fiecare domeniu de responsabilitate al primăriei.

Vreau transparență (adică prezentarea întregii activități, a bugetelor și a graficelor de execuție), vreau asumarea activității, adică indicatori de performanță și persoane responsabile.

Vreau o relație de tip win-win, în care eu îți finanțez viziunea, iar tu o pui în aplicare în folosul meu. Pentru că da, este o diferență dar și o asemănare dintre mediul privat și cel public: în mediul privat se cheltuie un buget pentru un profit material, în mediul public se cheltuie un buget dar profitul nu este unul financiar, ci creșterea calității vieții și a nivelului de trai al contribuabilului.
O să sară acum comentacii de meserie în sus să-mi explice că nu se poate defalca bugetul unei primării până la pixuri. Că e prea mult de muncă. Că nu-l interesează pe nea Gheorghe de la islaz câte pixuri a folosit Lenuța de la taxe și impozite.

Ba se poate. Poate într-o zi copilul lui nea Gheorghe, care a făcut facultate la București, a văzut că la sectorul 3 se folosește semnătura electronică, care costă 100 de lei, în timp ce la primăria din Cucuieții de Sus se folosesc pixuri de 300 de lei pe an și hârtie de 1000 de lei. Și se duce la primar să-l informeze, că n-ai cum să le știi pe toate.
Și dacă primarul a fost ăla votat de mine pe gustul și pe sufletul meu, o să-i mulțumească și o să-l roage să-i dea numărul de telefon al primăriei de la sectorul 3, că el nu se pricepe să navigheze pe internet, dar vrea și el să „bage primăria în mileniul 3”, cum a promis la alegeri.
Și pe 31 ale lunii iese cu raportarea lunară să spună că a făcut o economie de 1200 de lei, bani pe care îi va folosi ca să planteze puieți de pomi pe străzile satului, ca să fie umbră și răcoare vara. Pentru că avea asta defalcat în strategia pe 4 ani de mediu, „Scăderea temperaturilor caniculare resimțite vara, prin creșterea numărului de arbori din sat”. Și va veni și cu un grafic de achiziție, plantare și persoană responsabilă, pe care-l va afișa la panoul din sat, până la finalizare.
Și atunci nea Gheorghe și cu fiul său îl vor mai vota un mandat, că iată, este un bun gestionar al banilor lor, în folosul lor, așa cum a promis.

Revin la problemele din Slobozia, pe care le-am sesizat eu, locuind aici de aproape 20 de ani:
Prioritatea și urgența zero a orașului Slobozia, de la mare distanță, este potabilizarea apei, pe care am detaliat-o mai sus. Apoi, să zicem canalizarea. Apoi vin problemele de fond: lipsa locurilor de muncă, depopularea, lipsa de locuințe, lipsa aproape evidentă de orice fel de urbanism (de exemplu Slobozia nu are niște bulevarde care să străbată orașul de la un cap la altul în afară de Matei Basarab), de x, de y, adăugați voi aici ce ați identificat fiecare, etc.
Pot să adaug și lucruri în aparență minore, dar care țin de calitatea vieții: lipsa de locuri de parcare, gunoiul omiprezent, care by the way, e o problemă de management al orașului, dar în același timp și una de educație a cetățenilor. Sau de exemplu faptul că cea mai mare distracție a tinerilor e să stea seara pe Chimiei, lucru care pe mine ca primar m-ar pune pe gânduri și aș căuta moduri prin care să transform Slobozia într-un oraș atrăgător pentru generația tânără. De exemplu, un calendar anual de festivaluri, concerte, concursuri de sporturi extreme și urbane, proiecții în aer liber, un lac artificial, o parc botanic, pereți pentru graffitti, you name it. Aș aduna toți acești copii frumoși și i-aș ruga să-mi spună ce au văzut prin alte părți și vrea ei să aibă în oraș. Eu am tot scris despre skatepark, mese de tenis, etc. Dar cel mai bun rezultat îl ai cu concurs de proiecte, cu implicarea publicului și cu oferirea unui sentiment de satisfacție că participă la crearea împreună a unui viitor mai frumos.
Pentru că nu a avut o strategie clară multi-anuală, Municipiul Slobozia a alergat de colo-colo ca o găină cu capul tăiat. „Nu  mai bună apa de la Amonil? Săpăm puțuri! S-au găurit țevile cu apa din puțuri? Schimbăm țevile! Vine apa cu trihalometani? Epurăm apa!” Am făcut o parcare subterană pe care nu ne-o mai permitem? O lăsăm așa! Dă Urbanul faliment? O lălăim! Etc

Managementul orașului din ultimii 20 de ani este o lungă listă de trial-and-error, de cârpeli administrative la probleme apărute tocmai pentru că nu a existat o gândire coerentă pe toate domeniile, care dacă era bine făcută minimiza și eventualele probleme, sau prevedea din start rezolvări alternative.
Un bătrân profesor de Autocad ne spunea în facultate: „O jumătate de oră în plus în fața calculatorului, pe care o consumi proiectând toate piesele și detaliile de prindere a unei piese metalice de structura de beton, salvează două zile pe șantier de sudură și cârpeli.”

Aveam să-i dau dreptate de nenumărate ori.

 

Ce aș mai vrea eu de la primarul „meu”? Pe lângă calitățile de „executive”? De strateg?

Să fie om. Să aibe inteligență emoțională, acel EI-emotional Intelligence despre care se tot vorbește că e la fel de important ca IQ-ul. Să manifeste empatie față de semenii lui care vin în audiențe cu probleme de rezolvat, unele minore, altele mari, altele care poate nu sunt de competența primarului. Să-i pese de oameni, de animale, de plante, de viață în general, în toate formele ei.
Pentru că degeaba ești tu un geniu administrativ sau executiv, dacă ești o canalie egoistă în sufletul tău.

Vrei votul meu? Bagă bine la cap și gândește-te serios să implementezi ce am propus mai sus, pentru că vine din urmă o altfel de generație, care va avea pretenții mult mai serioase față de cea a părinților noștri crescuți în comunism. Care nu mai poate fi prostită o dată la 4 ani cu „firimiturile de la masa stăpânilor”.

PS: aveam niște dubii personale dacă să includ articolul acesta în serialul „My town”, sau „România trebuie să se schimbe din temelii”, pentru că face parte din ambele sfere, dar mi se pare mai potrivită totuși a doua alegere, pentru că  în definitiv este vorba despre schimbarea noastră, schimbarea de mentalități și atitudini. Pentru că România nu e un concept abstract, noi suntem România. Țara asta este acolo unde este pentru că noi suntem așa cum suntem. Dacă vrem să se schimbe țara trebui întâi să ne schimbăm noi.

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Promoția 2020 între Colectiv și Covid

By on 21/06/2020

Mâine generația fiului meu susține prima probă la bac, și simt nevoia să le scriu aici câteva gânduri, cu rol terapeutic. Avantajul blogului personal, pe care ți-l finanțezi din banii tăi, fără sponsori și obligații, este că poți abera cum vrei pe el, fără să dai socoteală nimănui.

Karma de Covid-19

O promoție „20-20” (sic!) care nu s-a bucurat de o ceremonie de absolvire cu spectacol și părinți. Au primit diplomele de absolvent pe rând, dintr-o mână înmănușată și dată cu dezinfectant, fără îmbrățișări, fără poze de grup, fără entuziasmul aruncării de pălării în gestul eliberator de școală. Ușor trist, îi înțeleg și sunt alături de ei.
Ce să mai vorbim de petreceri, banchete, balul absolvenților, paradele rochiilor de seară pe Facebook cu cohorta aferentă de invidii și bârfe care durau zile în șir și se stingeau încet ca ecourile pașilor pe holurile, acum pustii de câteva luni bune, ale colegiului.
Țin minte că nici majorate n-au apucat să-și facă cei care au avut neșansa să fie născuți în lunile de carantină, și imediat ce s-au relaxat măsurile, pe 15 mai parcă, am început să îi duc dintr-o parte într-alta a orașului și chiar în afara lui, în grupuri de câte 2-3-4, cu declarații pe proprie răspundere la ei, la câte o petrecere „privată în familie”.

Karma de Colectiv

După care mi-am adus aminte de vara lui 2016, când aceeași generație, proaspăt intrată la liceu, făcea planuri de balul bobocilor. Cam toate liceele au reușit să încropească ceva, ei însă la colegiu erau peste 800, iar găsirea unei săli în Slobozia, autorizată ISU pentru o astfel de mulțime, a fost imposibilă. Tocmai se schimbaseră regulile, în urma tragediei de la Colectiv din 30 Octombrie 2015, și nu se mai autorizau sălile mari și cluburi decât dacă aveau niște măsuri de evacuare extrem de bine puse la punct, un număr suficient de uși, sisteme anti-incendiu, etc. Cred că cea mai mare incintă din oraș abia a obținut autorizarea pentru ceva în jurul a 100-150 de persoane.
Așa că generația lor nu s-a bucurat nici de balul bobocilor, de concursurile de miss în care răspunsul la întrebarea „Care e capitala Angliei?” era „Rusia”, de trupele de dans ale liceului, de DJ-ii rising stars, de tot acel spectacol frumos care îți rămâne pe viață. Iarăși, ușor trist. În fine, ei s-au descurcat și au recuperat anul acela prin cluburi.

Dar, don`t worry kinderi, cantitatea de karma din univers este constantă. O să treceți peste asta și o să uitați. Iar ceea ce n-a ajuns până la voi, în două ocazii unice din viața voastră, vi se va întoarce îndoit pe mai târziu, când vă așteptați mai puțin. Și când vi se vor întoarce bucuriile și momentele frumoase, aduceți-vă aminte că ați auzit asta prima oară la „Gorunescu tatăl”.

Până atunci eu vă urez „Baftă la Bac!”, mult succes pe mai departe în îndeplinirea planurilor pe care le aveți, și să fiți iubiți!

PS: Poze cu minori nu pun, avem una cu Gorunescu, major deja, în 1991, când primea diploma de bac:

Captură

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Sondaj: Cum vi se pare relaxarea promisă din 15 Mai?

By on 12/05/2020

Zilele trecute am făcut un sondaj public pe Facebook, sociologic, aș putea spune, cu tema: Cum vi se pare relaxarea promisă din 15 Mai?

Motivul:Am vrut să iau pulsul percepției publice despre epidemie, și mai ales care este gradul de saturație la această „închisoare” colectivă. Plus că vreau să dau autorităților o temă sau două de gândire în plus.

Întrebarea pusă a fost: Cum vi se pare relaxarea promisă din 15 Mai?

Iar cele 3 răspunsuri opționale sunt:

1. E prea devreme, ar trebui să mai scadă numărul de cazuri, epidemia nu s-a terminat și riscurile sunt încă mari.

2. E la momentul potrivit, m-am săturat de stat în casă, sunt conștient de riscuri și sunt pregătit să mi le asum.

3. E prea târziu, COVID-19 n-a existat, sunt doar povești, am stat degeaba în casă.

 

1

 

Iar rezultatele până azi sunt:

  1. 62,32%
  2. 19,58%
  3. 18,11%

2

Mi se pare frapant că aproape o cincime din respondenți nu cred că această pandemie există – răspunsul 3. Ar trebui ca autoritățile statului să-și pună întrebarea de ce mesajul lor oficial (de exemplu că sunt 982 de morți azi de COVID-19) nu ajunge la ei. Iar acești oameni sunt cei alfabetizați, cu cont de FB. Mă întreb ce tip de informație ajunge la cei fără acces la internet, ca să nu mai vorbesc de cei fără școală. Ca să nu mai vorbesc de cei defavorizați, care oricum trăiau singuri sau bătrâni sau bolnavi, în vreun vârf de deal, în izolare înainte de COVID. Că dacă se prăbușeau 9 avioane cu câte 100 de inși fiecare, (tot 900 de decese) sigur aflau și cei 19,58%.

În schimb, pe partea bună a rezultatelor, 62,32% din respondenți au înțeles că epidemia nu s-a terminat, chiar dacă explozia ei este ținută sub control. Side note: marea majoritate a prietenilor mei virtuali se încadrează la răspunsul 1. Asta e bine, înseamnă că mă înconjor de oameni de calitate, informați și care iau decizii mature.

Dar, totuși, avem și categoria 2, care s-au săturat să stea în casă și care vor ieși, indiferent de riscuri. 18% din respondenți. Cei cărora le place să trăiască periculos, ca să ne amuzăm. Freeriders.
Ce îmi spune mie sondajul acesta? Că de pe 15 Mai, cel puțin o treime din populație va fi în stradă (sondajul este făcut pe un grup din Slobozia), iar jumătate din ei fără mască și fără a conștientiza pericolul, sau fără să le pese. Un procent mult prea mare din punct de vedere epidemiologic, în contextul actual, când n-ai nevoie decât de câțiva asimptomatici ca să răspândească virusul către mii de oameni.

Aduceți-vă aminte de cazul Gerota, în care un individ a împărțit mărțișoare și COVID către zeci de oameni. Pensionarul MAI fusese cu amanta în Israel (țară monitorizată și din care trebuia să intri direct în izolare), revenit de acolo pe 26 Februarie, minte că a fost în Israel ca să nu afle nevasta care-l știa în delegație. Sunt mulți inconștienți/iresponsabili în societate. Sau mă rog, suficient de mulți astfel încât să ne îmbolnăvească pe toți, dacă îmi e permisă exprimarea.

Eu în locul autorităților mi-as pune problemele:

  1. Cum să fac astfel încât informația oficială să ajungă la toți cetățenii mei?
  2. Cum iau feedback ce și cât s-a înțeles din ce am comunicat? Iar aici sondajele online iată pot fi o unealtă utilă.
  3. Cum fac ca epidemia să nu scape de sub control după 15 Mai?
Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Sărăcia și analfabetismul funcțional, de Vlad Călincu

By on 22/03/2020

Din când în când primesc pe poșta redacției câte un material de publicat. Așadar, azi avem un rising star, domnul Vlad Călincu. E mai lunguț, dar și asa nu aveți ce face în zilele astea de Martie.

„Introducere

 Poate am început să stau prea mult pe Facebook pentru binele meu, deoarece chiar dacă dau peste o postare ce îmi stârnește interesul, de fiecare dată comentariile îmi reamintesc de ce nu mă implic activ în dezbateri pe această platformă.  Interfața web ce stă între oameni poate îi predispune pe aceștia la utilizarea unor forme nonconformiste de argumentare precum atacul la persoană sau generalizari pripite, însă nu scriu cu intenția de a expune pe cineva ci doresc să analizez raportul PISA ce este în vogă, mai precis să discut poziția „rușinoasă” a României.

Trebuie să fac foarte clar că această mentalitate nu reprezintă majoritatea cetățenilor români, însă utilizez această oportunitate pentru a ataca anumite perspective politice pe care doresc să le reprezint cât mai complex pentru a putea să le tratez în adâncime.

Turnul înclinat peste educația românească

Nimic mai ușor de gasit decât reacția diverșilor reprezentanți ce fie se declară neîngrijorați de acest studiu, fie folosesc rezultatele drept o oportunitate de a își insulta adversarii sau partidul aflat la putere. Problema e că realitatea nu funcționează conform regulilor pe care aceștia le stabilesc, mai precis nu se poate da vina pe un singur factor sau individ și nici deficiențele sistemului educațional nu pot fi remediate doar din demagogia afișată la televizor.

Ce ne spune studiul? Ei bine, PISA este proiectul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare  ce dorește să evalueze raportul de cunoștiințe pe care un student dintr-o anumită țară le poate aplica în viața de zi cu zi. Datele studiului provin din state ce se oferă voluntar să participe și cuprind examinări în subiecte precum abilitatea de a citi și înțelege textul , matematică și științe .Vârsta copiilor este de 15 ani, iar evaluarea este dată în limba maternă. 72 de țări au participat anul trecut, iar rezultatele arată că România a pierdut puncte din anul 2015 până acum, mai precis 6 puncte la categoria de înțelegere a textului citit, 14 puncte la matematică și 9 puncte la științe. România se află cu 60 de puncte sub media studiului și se poate lăuda cu o rată a analfabetismului funcțional în creștere, cu un procent de 41%. De asemenea, elevii din România au avut dificultăți în a înțelege elemente matematice și fenomene științifice. Mai precis 47% din elevi la matematică și 44% la fizică au întâmpinat obstacole în întrebări precum compararea distanțelor între doua puncte respectiv corelarea unor fenomene fizice bazate pe analiză directă.

Punctele acelea pierdute sunt o corelare numerică a celor trei abilități în care au fost testați elevii, iar descreșterea nu indică neapărat faptul că școala românească a devenit mai slabă calitativ ci indică ideea că sistemul era defectuos de la început, iar având în vedere factorii socio-economici pe care îi voi aduce în discuție în cadrul argumentelor mele, nu este decât încă un bolovan în calea multor copii.

De aceea trebuie să revin la expresia folosită mai devreme cu rezultatele „rușinoase” și să explic de ce am ales să o utilizez.

Este clar că publicul larg din România nu a înțeles în întregime situația în care ne aflăm. Acest studiu nu arată că ar trebui să ne simțim umiliți sau că ar trebui să dăm vina pe elevii ce „nu mai învață ca odinioară”. Această examinare este dovada clară că statul român eșuează în a asigura o educație de bază pentru elevii săi, uneori chiar luptă activ împotriva unei îmbunătățiri.

Principala cauză ce apare este „sistemul”, cuvânt ce nu are nici o valoare deoarece nu face referire la nimic. Normal că sistemul educațional este problematic și trebuie schimbat, nu puteau fi de vină nici extratereștrii, nici György Soros pentru aceste rezultate. Sistemul trebuie modificat, evident, dar în ce mod și mai ales prin ce metode?

De aceea rezultatele nu sunt sub nici o formă „rușinoase” ci reflectă sărăcia, lipsa de investiții și incompetența autorităților de a găsi soluții pentru milioane de copii. Da, „sistemul” este de vină prin profesori slab pregătiți, infrastructură educațională dezastruoasă și un curiculum educațional arhaic cu manuale „noi” pline de greșeli. Cu toate acestea, modul în care cetățeanul de rând este tratat este punctul critic al discuției. Să examinez un mit mai înainte:

De cele mai multe ori când vine vorba de aceste probleme, mulți cetățeni închid ochii, preferând să pună lipsa de educație și sărăcia pe seama unor caracteristici ale unor minorități economice sau etnice. Ignorând tipul de afirmații discriminatorii ce trădează o lipsă de cultură politică și chiar și un deficit în ceea ce privește înțelegerea sărăciei, versiunea elevată a acestui argument este următoarea : „Din moment ce partidele mari doresc să își prezerve puterea, acestea manipulează cetățenii susceptibili la beneficii directe financiare prin promisiuni legate de factori sociali sau economici ce îi afectează direct pentru a le obține votul constant (exemple fiind măriri de pensii, mărirea salariu minim pe economie, acordarea de beneficii sociale).”

Ei bine, cu această opinie și versiunile ei nondiscriminatorii sunt total de acord. Problema mea apare atunci când participanții la discuție mută vina de la politica toxică a unor partide pe cetățenii ce sunt victimele acestei manipulări.

Să vorbim punctual. Te naști într-o familie de oameni săraci și lipsiți de educație într-un sat anume(45.25% din populația României trăia în 2016 în mediul rural conform colecției World Bank de indici ai dezvoltării ). Părinții tăi sunt zi și noapte la muncă (dacă au norocul să își găsească fără o diplomă de bac sau exclusiv bazat pe aceasta) și aduc 1200 de lei la final de lună fiecare. În familie sunteți doi copii, iar 2400 de lei ar trebui să vă hrănească să vă îmbrace și să vă echipeze pentru școala. Este posibil? Mai bine zis, cu tot cu utilități (puținele pe care le aveți) inclusiv un singur copil este greu de întreținut cu această sumă. De aceea, acel copil trebuie să producă ceva pentru ca familia să poată supraviețuii. Dar dacă părinții tăi te-ar trimite la școala sigur ai putea să îți scoți familia din necaz, însă tu ar trebui să te duci până în clasa a noua din sat în sat pentru a parcurge ciclurile școlare primar și gimnazial și după să migrezi la oraș (dacă ești suficient de ambițios și refuzi să îți ajuți familia prin a aduce bani acasă de la o vârstă fragedă) pentru a urma un liceu unde părinții tăi evident ar trebui să îți trimită un minim de fonduri pentru a supraviețuii. După aceea, studiile universitare deja devin o fantezie.

Dacă vi se pare cazul acesta unul marginal, iar românii credeți că au salarii mari în general doresc să reamintesc că aproape jumătate din contractele de muncă din România sunt făcute pe baza salariului minim pe economie (2230 de lei brut, dar odată cu rata inflației și sumele date statului, salariul net este undeva la 1346 de lei) mai precis 46% din cetățenii României primesc această sumă pentru munca lor conform unui studiu efectuat asupra dinamicii pieței efectuat de PIAROM în cooperare cu Inspecția Muncii sau aproximativ 44% conform Registrului General de evidență a salariilor (REVISAL) .

Este normal ca oamenii ce câștigă puțin și au lacune în educație să fie vulnerabil în fața demagogiei politicienilor din moment ce le lipsesc armele pentru a vedea în spatele promisiunilor goale. NU ei sunt cei ce „ne strică țara cu votul lor neinformat”, ci reprezentanții politici și mai ales așa cum voi explica în paragrafele ce urmează cei ce nu ies la vot pentru a își exprima opinia fie ea una de neîncredere în clasa politică prin votul alb. Puterea unei democrații constă în principiul reprezentativității, principiu ce oferă teoretic fiecărui cetățean indiferent de etnie, religie și statut social un individ ales să vorbească în organele legislative și executive despre nevoile și problemele sale. Faptul că alegem să nu folosim acest concept este evident o greșeală din partea noastră.

Această lungă explicație economică dorește să fie baza argumentelor mele asupra cauzelor perpetuarii sărăciei în rândul unui procent semnificativ din populație.

Încă nu se poate lega cauzal această prestație remarcabil de „slabă” în cazul examinării PISA de societate? Mai pot adăuga existența a peste 2000 de școli cu toaleta în curte, cazurile de abuz verbal sau fizic în instituțiile școlare și numărul de ore de muncă pentru un copil ce este foarte mare excluzând temele pentru acasă. Este clar că toate sistemele de care ne plângem, inclusiv cel al învățământului, au deficiente înfricoșător de similare și care sunt datorate lipsei de investiții. Mai mult de atât o să parcurg mai multe puncte de analiză:

  1. Raportul PISA a fost mai degrabă un pretext pentru a- mi expune într-o manieră formală o parte din crezul meu politic. Chiar dacă am atins acest punct mai devreme aș dori să elaborez analiza asupra stării cetățenești. Statisticile oferite mai devreme nu sunt desprinse din fanteziile unui autor de romane distopice, sunt din realitatea a milioane de români. Este frustrant să asiști la discuții politice elevate ce se rezumă la insulte ieftine sau la gargara veșnică a anticorupției deoarece, această detașare copilărească față de adevăratele probleme ale României alienează populația afectată, ce în cazul nostru este foarte mare. Motivul pentru care la un segment semnificativ de populație funcționează promisiuni deșarte de ordinul măririlor de salariu minim pe economie sau ajutoare sociale extinse este pentru că aceștia sunt săraci, pentru ei acele creșteri, fie ele si nesemnificative, sunt imense, fac diferența între o masă pe zi și a doua. Oameni mici, lipsiți de educație și înfometați nu vor constitui niciodată revoluționari puternici deoarece prima lor grijă este supraviețuirea și mai apoi democrația.

Doresc să rămân vag și asta pentru că a numi partide și politicieni ar fi irelevant în discuție deoarce, nu doresc să demonizez sau să ridic în slăvi pe nimeni ci doresc să mă uit cât se poate de obiectiv la anumite întâmplări politice recente. Această problemă este reprezentativă pentru perspectivele politice la nivel de cetățean, mai ales a celor ce plimbă anticorupția dintr-o parte în alta și trag linia educației la cei ce votează într-un anumit fel.

Poate cea mai mare reușită a acestor politicieni este faptul că societatea noastră este atât de divizată, iar cetățenii sunt mai preocupați în a crea tabere și a-și scoate ochii(uneori chiar agitați de mass-media) decât să realizeze că toți au aceași dorință de a trăi mai bine. Probabil ați mai auzit acest lucru, dar ura nu va construi drumuri niciodată, ea nu poate fi un plan al dezvoltării.

  1. Revenind, cum arată viața unor copii din țara noastră? Un raport recent efectuat de organizația Salvați Copiii și Avocatul Poporului arată că peste 900 000 de copii din totalul de 3,7 milioane trăiesc în sărăcie lucie, 150 000 merg seara flămânzi la culcare, 30 000 au abandonat școala, 15 000 sunt abuzați în familie și că în anul anterior au avut loc 1 200 de decese ale unor copii până într-un an. Dezbaterea pe acest subiect a fost și este inexistentă, iar noi, cetățenii ar trebui să îi tragem la răspundere pe toți cei care indirect se fac vinovați de soarta acestor copii. Dacă ne doream un adevărat bilanț al României, unul mai cuprinzător decât testele PISA, ei bine acesta este indiscutabil mult mai elocvent. Aceste cifre lipsite de suflet și de cuvinte sunt mărturia a zeci de mii de vieți ce plătesc în fiecare zi doar pentru că au avut ghinionul să se nască aici. Consider că noi, cetățenii ne facem părtași la crima unui sistem ignorant prin faptul că alegem să ne certăm prostește pe seama unor figuri pe care fie le demonizăm fie le idilizăm în loc să îi tratăm drept angajați ai poporului, simpli reprezentanți care atunci când nu își duc la capăt datoria, ar trebui schimbați. Să fie clar, un partid nu este precum o echipă de fotbal cu care ții până la moarte, iar politicianul nu este vreo vedetă pentru care trebuie să avem stimă nelimitată. Aceștia trebuie judecați în baza deciziilor lor și evident sancționați sau răsplătiți electoral pentru deciziile pe care le iau.

La momentul actual, statul alocă puțin peste 4% din buget sănătății și 3% educației, comparativ cu media europeană de 7%. Important este faptul că nu un singur guvern sau un singur partid ne-a adus în circumstanțele acestea, ci întreaga perspectivă politică de până acum.

  1. Veșnica poveste cu „votul meu nu contează” este unul din motivele pentru care clasa politică a scăpat de-a lungul timpului cu promisiuni mari și zero rezultate. Am atins acest subiect într-un paragraf anterior, dar acest punct necesită o explicație mai riguroasă .Puterea este împărțită între oameni și instituții, acestea fiind „cheile puterii”. Un politician are nevoie de aceste chei pentru a putea conduce, de aceea modul în care o democrație este structurată este de așa natură încât un grup restrâns să nu poată prelua puterea în mod forțat.

Una din aceste chei este poporul ce prin vot acordă funcții diverșilor reprezentanți sau grupări politice pentru a lua decizii în numele lor. De aici rezultă nevoia de 50%+1 din voturile populației pentru  un anumit partid sau individ pentru a fi ales (în pozițiile ce pot fi alese). Cel puțin așa se poate descrie teoretic. În practică, un politician are nevoie de blocuri cheie de votanți (prin blocuri de votanți mă refer la grupuri largi de oameni cu interese, ocupație,etnie,religie,etc… comune) pentru a obține o majoritate de voturi. Acest lucru în sine nu este rău, garantează că reprezentanții trebuie să adreseze problemele majorității pentru a-și păstra puterea, dar în anumite cazuri poate deveni problematic.

Unul din cazurile problematice fiind statele cu o rată a absenteismului la vot mare. Ei bine, din moment ce pentru alegeri trebuie obținute 50%+1 din voturi, cei ce nu constituie un bloc cheie semnificativ nu primește interesul clasei politice. Să ne reamintim modul în care în 2016 un partid a câstigat cu 60% alegerile parlamentare din voturi, dar la acele alegeri doar 39,45% din populație a votat. Dacă stau bine cu matematica, coaliția repsectivă a ajuns la putere prin 24% din populație. Acuzațiile de manipulare a asistaților social, populației rurale și a bătrânilor au zburat necontenit fără a se cugeta asupra cauzelor din perspectivă politică. De ce ar face promisiuni politicienii segmentului de populație ce nu votează? Din moment ce nu votează împotriva lor, ei nu au nici un interes în acest bloc de votanți atât timp cât ei își primesc cele 50%+1 voturi. Dacă ne gândim și la dezastrul cu voturile din diaspora recent este clar că acțiunile reprezentanților aflați în funcție atunci demonstrează fie o incompetență desăvârșită fie se gândesc că voturile respective ar putea să tragă alegerile către oponenții lor și ca atare încearcă să îngreuneze activ procesul electiv pentru cei ce se află în afara granițelor tării și care reprezintă un număr semnificativ de oameni (5,6 milioane de oameni).

Toată pălăvrăgeala mea asupra dinamicii ciclurilor electorale are drept scop finalizarea acestui segment. Politicienii nu acționează și probabil nu vor acționa altruist și responsabil atât timp cât interesul populației generale nu se aliniază cu interesul lor. Din moment ce puterea lor este legată de votul nostru, ar trebui să fim cu atât mai activi din punct de vedere social și să penalizăm deciziile lor de fiecare dată la vot. „Pe mulți îi interesează puterea, de ce să votez cu unul ce își urmărește doar interesul lui?”. Ai putea să nu votezi cu el ci cu alt partid sau dacă nu îți convine nici o ofertă, ai putea strânge semnături pentru partide minore în care crezi, sau să lupți pentru scăderea pragului necesar pentru semnături (ce la momentul actual este de 200 000 de semnături ) pentru ca partide mici să primească șansa de a lupta la alegeri.

De ce aș irosi atât de mult timp pentru a pargurge niște probleme ce nu au puncte de tangență? Pentru că nimic în societate nu este alb sau negru, pentru că mereu există explicații raționale și coerente ce ar trebui studiate amănunțit înaintea formării unei opinii, dar mai ales acele probleme pe care le avem și par independente unele de celelalte sunt chiar legate cauzal. Stadiul dezvoltării României nu poate fi rezumat la un singur sistem sau la o categorie de oameni, acesta este un mediu activ alcătuit din milioane de oameni, fiecare cu idei, interese și nevoi diferite. Educația și statutul social pot fi corelate, la fel cum pot fi educația, statutul social și votul. Un lider nu poate construi drumuri, nici nu poate păzi granița sau aduna taxele, acesta delegă persoane pentru aceste sarcini. Rolul unui lider este de a aloca resurse, iar dacă noi vrem ca acestea să vină către noi, trebuie să ne manifestăm interesul activ pentru fiecare proces democratic, fie el complicat sau minor.

Al treilea punct urmărește să îi convingă pe cei ce nu votează să o facă și nu pentru că spun eu, ci din potrivă chiar aș dori ca acest text să fie pus sub lupă, analizat pe toate părțile și discutat din moment ce ar putea avea greșeli fie ele nevinovate sau intenționate. Prin înțelegerea alegerilor drept un joc al puterii putem vedea ca în spatele unor acțiuni ce  par de neînțeles se ascunde multa incompetența. Corupția nu este un simplu furt, o crimă minoră, aceasta este o unealtă a puterii pe care indivizii lipsiți de scrupule o vor utiliza mereu pentru a se îmbogății pe seama votului unor cetățeni manipulați ce vor fi victimele vicleniei lor, dar și a violenței verbale a concetățenilor ce au trecut mai mult prin școală și care și ei la rândul lor manifestă o ură provenită din demagogie.

Să fie clar, proporționalitatea voturilor raportat la demografia populației nu este vreo surpriză. Oamenii vor vota în interes propriu și vor căuta în primul rând să își facă viața lor mai bună. Totalitatea voturilor constituie un studiu asupra societății noastre mai precis reflectă toate cauzele sociale și economice pe care le-am expus mai devreme. Omul și votul sunt inseparabili, iar dacă dorim într-adevăr să se schimbe ceva, trebuie să începem să remediem omul nu votul. Dacă dorim să nu se mai voteze „asistențe sociale și pensii” ar trebui să începem prin a ne prezenta la vot, a face gălăgie pe marginea nedreptăților sociale. Schimbarea începe de la individ, individ ce se informează și judecă, însă nu este suficient. Necesar este de asemenea să se creeze o societate bazată pe empatie și înțelegere. Sunt revoltat de gargara aceea stereotipică a „paraziților sociali”, deoarece ignoră faptul că un segment semnificativ din populație este lipsit de armele de  apărare impotriva demagogiei, le lipseste educația și în foarte multe cazuri cele 3 mese necesare pe parcursul unei zile. Evidențiez ceea ce ar trebui să fie evident, însă ce este ignorat complet în sezonul de campanii, mai exact: omul.

Scopul acestui lung „articol” este de a încerca să creeze o punte între cetățenii români, indiferent de culoarea politică sau orice alt factor pe baza căruia alegem să tragem linii între prieteni și dușmani. Părerea mea personală este că existența conflictului este benefică, însă doresc să fac distincția între a avea un conflict disciplinat, în care integritatea fizică și morală a tuturor este respectată și tipul de conflict bazat pe ură și discriminare, țipete și insulte copilărești, conflict cu care de altfel pare că ne-am obișnuit.

Concluziile principale ar fi următoarele. Rezultatele PISA nu sunt vreo surpriză, acestea însă trebuie tratate în raport cu un context larg, context care să cuprindă toată mizeria și nefericirea pe care unii oameni o duc în fiecare zi. De ne gândim psihologic, omul este o ființă cu nevoi nelimitate, ce mereu încearcă să își depășească condiția, ceea ce pe mine mă face să cred că populația săracă nu este săracă pur și simplu pentru că lenea a acaparat-o permanent ci pentru că factorii de mediu nu îi permit. Este de datoria statului să acopere anumite nevoi în schimbul taxelor pe care le plătim și din moment ce noi putem influența acest proces prin vot ar fi în dezavantajul nostru să nu o facem.”

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Scrisoare deschisă către premierul Ludovic Orban: Introduceți carantina generală în România.

By on 20/03/2020

O să fiu scurt și la obiect:

„Stimate domnule premier Ludovic Orban,

Subsemnatul Radu Gorunescu, vă implor să decideți, cât mai repede cu putință, limitarea deplasărilor personale la strictul necesar pentru aprovizionare și urgențe, pentru toată populația României. Carantină generalizată pentru absolut toată lumea, cu excepțiile prevăzute de lege. Toată lumea să stea închisă, în locuințele proprii, fără dreptul de a se mișca în voie.

Știți foarte bine că fiecare zi mai devreme cu care se impune acesastă măsură extraordinară, va salva zeci sau poate sute de vieți zilnic.

Știți de asemenea că fiecare zi de întârziere în aplicarea cestei măsuri, posibil ne va costa pe fiecare dintre noi viața cuiva drag.  

Vă mulțumesc,

Cu stimă,

Radu Gorunescu”

Și acum motivele acestei scrisori, ca să nu fiu acuzat de răspândirea de panică:

  • în primul rând este un apel la calm și rațiune, observând greșelile care s-au făcut în alte state europene unde epidemia a scăpat de sub control
  • în California tocmai s-a anunțat complete lockdown
  • în China măsura de complete lockdown (carantină totală) a adus stoparea epidemiei
  • pe stradă se poate încă observa un număr semnificativ de persoane care nu iau în serios recomandările autorităților, motiv pentru care forțarea lor prin lege să stea în casă este singura metodă preventivă de stoparea a vectorului de transmitere – omul.

Disclaimer: acest articol este un apel la calm, nu la panică, nu dați cu pietre, Dacă totuși vreți să-mi închideți site-ul, eu stau cu conștiința împăcată că mi-am făcut datoria, până nu este prea târziu.

PS: Am trimis scrisoarea pe e-mail domnului prim-ministru, la adresa publică pm@gov.ro

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Apa din Slobozia Ep 7. Instalațiile de filtrare cu cărbune activ și osmoză inversă

By on 06/03/2020

Azi 06.03.2020 am avut exclusive access la noua stație de filtrare a apei din Slobozia. Ochiul lui Sauron din Mordor, unde nici un muritor de rând n-a ajuns vreodată. Glumesc, evident, stațiile de tratare a apei sunt zone de securitate strictă, din motive ce țin de sănătatea publică.

Trebuie să mulțumesc pe acestă cale domnului primar Adrian Mocioniu pentru invitație și amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări, uneori incomode. Se pare că serialul gorunescu.ro pe tema apei din Slobozia, precum și lupta pe baricade, de ani de zile, a grupului de facebook „Vrem apă curată la Slobozia” încep să dea rezultate.

Mulțumesc și specialiștilor de la Urban care ne-au pus la dispoziție informațiile tehnice, atât de greu de aflat cu niște ani în urmă, când tăcerea edililor și a politicienilor era „asurzitoare”.

Încep cu câteva poze:

Instalația de osmoză inversă

photo_2020-03-06_19-08-37 (2)

Panoul de automatizare al instalației de osmoză inversă

photo_2020-03-06_19-08-37 (3)

Camera de control a stației de tratare, totul este controlat de calculatoare

photo_2020-03-06_19-08-37 (4)

Clădirea care va adăposti instalațiile de osmoză inversă și de filtrare cu cărbune activ

photo_2020-03-06_19-08-37

Diagrama de flux a instalației de filtrare cu osmoză inversă

photo_2020-03-06_19-08-38 (2)

Recipientele albastre sunt filtrele cu cărbune activ

photo_2020-03-06_19-08-38

Și acum facts:

După cum se vede din poze, elementele principale ale noii instalații de filtrare sunt pe poziții, iar structura de rezistență a halei metalice este aproape terminată. Urmează conectarea la rețeaua de apă și realizarea instalației electrice, finisarea clădirii cu panouri sandwich, probe funcționale și apoi punerea în funcțiune. Termenul estimat de primarul Adrian Mocioniu este luna Aprilie.

Am întrebat dacă instalația de osmoză inversă are și partea de remineralizare. Nu o are, dintr-un motiv întemeiat, instalația este prevăzută să filtreze 150 m3/h, dintr-un consum mediu de 300-600 m3/h – Slobozia și localitățile adiacente conectate. Asta înseamnă, în funcție de consum, că va filtra între 25 și 50 % din apa furnizată. Dacă o filtra pe toată, stația ar fi fost extrem de scumpă, iar rezultatul ar fi fost apă distilată. Care este nocivă pentru consumul uman, ducând la decalcifierea oaselor și osteoporoză.

Paranteză. În Japonia anilor 70-80 s-au introdus pe scară largă instalațiile de filtrare prin osmoză inversă a apei de mare, din lipsa surselor terestre de apă dulce. După 20-30 de ani, s-au trezit cu o „epidemie” de osteoporoză, cauzată de zeci de ani de consum de apă mult prea pură pentru organismul uman. Fac precizarea că osmoza inversă poate produce inclusiv din apă de mare apă aproape distilată.  Însă apa perfectă pentru absorbție în intestinul uman trebuie să fie ușor mineralizată, iar dacă nu e, organismul extrage calciul din oase pentru a o remineraliza, extracție nocivă pe termen lung. Motiv pentru care instalațiile moderne de osmoză inversă au filtre de remineralizare, care se consumă în timp, de obicei constituite din calcar. Apa aproape pură trece prin acest „pietriș”, se încarcă cu mineralele necesare și devine bună pentru consumul uman.
În cazul nostru de la Slobozia, acei 150 de m3/h de apă extra pură este mixată cu restul de apă tratată clasic, rezultând o apă de calitate medie, dar atenție, în parametrii specificați de lege – cel puțin aceasta este asigurarea pe care am primit-o atât de la primar cât și de la specialiști. În urma studiilor și calculelor făcute de proiectanții sistemului, a rezultat acest compromis funcțional și economic.

Partea de laborator este asigurată de personal specializat la fața locului, luîndu-se analize la fiecare 2 ore. Este un timp rezonabil, pentru că întregul proces de tratare al apei durează în medie aproximativ 5-6 ore, iar dacă apare o problemă se poate interveni la timp astfel încât un eventual flux de apă poluată să nu treacă de stația de tratare. De ce este nevoie de acest interval strict de testare al apei? Pentru că provenind din puțuri forate, calitatea acesteia nu este constantă, prezentând fluctuații ale parametrilor.

Poluanții principali ai apei din puțurile forate sunt ionii de sodiu, fier și mangan, precum și amoniu. Pentru eliminarea acestora se folosesc mai multe metode fizice și chimice, printre care și clorinarea. După acestă clorinare rezultă ca produși secundari de reacție acești foarte periculoși trihalometani (THM). Depășirile „accidentale” ale acestora, despre care am scris în episodul 5 al serialului, vor fi eliminate de instalația de filtrare cu cărbune activ. Depășirile ionului sodiu vor fi eliminate de instalația de osmoză inversă.

Thoughts, adică ideile mele personale:

Studiind  analizele din ultimii ani și depășirile care au fost de doar câteva procente, am încredere că modelul matematic va funcționa, oferind o marjă de siguranță confortabilă de zeci de procente. Undeva între 25-50% va fi concentrația maximă a poluanților sub limita legală permisă, dacă, atenție, instalațiile vor fi operate fără erori și cu consumabilele schimbate la timp. Șansele să se depășească limitele pentru trihalometani sau sodiu sunt astfel eliminate. Cel puțin în teorie.

Îmi place sincer genul acesta de transparență a edililor către societatea civilă. Consider că problema apei din Slobozia a fost generată, printre altele, de „tăcerea asurzitoare”, a „garniturii” Ionașcu & co. Practic la fiecare articol care apărea în presa locală legat de diversele activități, la început forajele, apoi aducțiunea, apoi prima modernizare a stației de tratare, etc, primarul Ionașcu continua să susțină senin că apa nu are nici o problemă, că e perfect potabilă. După care a apărut problema țevilor, s-au schimbat în tot orașul și internetul a fost inundat de poze cu noroiul care curgea la chiuvetă, în timp ce în cor toți oficialii ascundeau gunoiul sub preș.
Evident că lipsa de comunicare a generat un uriaș val de neîncredere publică, care a culminat cu mazilirea lui Ionașcu, de către alegători și de către propriul partid.
Problemul edililor următori, inclusiv a lui Adrian Mocioniu, este că acestă neîncredere nu numai că nu s-a diminuat, ci s-a cronicizat, din lipsa unei strategii de comunicare eficientă. Pași s-au făcut, au fost evidenți pentru mine azi când am vizitat întregul flux tehnologic de procesare al apei , dar nu s-au comunicat suficient de bine către contribuabil, care este și clientul apei.

Cum se va putea reda încrederea Sloboziei că apa va redeveni potabilă după punerea în funcțiune a celor două instalații (filtrare prin cărbune activ și osmoză inversă)?

Propunerile mele:

  1. O strategie de comunicare publică foarte bine pusă la punct, cu termene și responsabilități, implicarea transparentă a presei locale, fără teama că ar putea să scrie malițios sau tendențios, „că ne batem cu pumnii în piept cu mărețele realizări, că e an electoral & stuff”. Principala eroare a administrațiilor precedente a fost lipsa de comunicare, când ziariștii au fost nevoiți să își ia informațiile „pe surse”, iar folclorul local a amplificat problemele, inventând pur și simplu informație în lipsa celei oficiale, pentru că oficialii băteau câmpii cu grație. E de preferat ca ziariștii să fie critici pe o informație certă, pe un comunicat oficial, decât să croșeteze supoziții „pe surse”.
  2. O monitorizare extrem de strictă a calității apei, ritmică, documentată public și transparent – adică publicată pe website-ul Urban, după probabila obținere a autorizației sanitare. Adică, nu obținem patalamaua oficială că e potabilă și ne culcăm pe o ureche. Normele legale impun o ritmicitate a analizelor oficiale care nu servește convingerii opiniei publice. Un tabel excel pe lună pus pe site este total insuficient. Dacă vrei să mă convingi să nu mai cumpăr apă, trebuie să nu te ascunzi în spatele normelor legale, trebuie să vii proactiv în întâmpinarea îngrijorărilor firești ale publicului. În episodul 4 publicam un sondaj în care 98% din populația Sloboziei nu avea încredere că apa e potabilă.
  3. În viitor, în limita posibilităților financiare, instalarea unor senzori automați de analiză a apei, în diverse puncte ale rețelei de distribuție, care să monitorizeze online, permanent, calitatea apei livrate către consumatori, prin măsurarea parametrilor. Astfel opinia publică va sta relaxată, că este protejată de o eventuală eroare umană. Deasemenea, se poate monta senzoristică de monitorizare inclusiv pe sursa de apă. În tările UE/NATO se numește EWS – Early Warning System – practic un sistem de avertizare timpurie despre o eventuală undă de poluare accidentală, care urmează să intre în stația de tratare. Puțin probabil, dat fiind faptul că la Slobozia nu se utilizează apă de suprafață, dar nu complet imposibil.

Acestea fiind spuse, așteptăm cu interes potabilizarea apei din Slobozia, promisă în acestă primăvară.

Va urma.

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Apa din Slobozia Ep.6

By on 18/02/2020

După cum vă aduceți aminte din episodul 5, DSP Ialomița confirma printr-o adresă că Urban SA livrează apă nepotabilă, azi continuăm cu episodul 6.  DSP a publicat raportul pe anul 2019 privind apa potabilă din județul Ialomița, cu dezvăluiri foarte grave despre apa din Slobozia.

Documentul oficial este disponibil aici, împreună cu rapoartele pe anii trecuți.
Iar partea care ne interesează pe noi, locuitorii și consumatorii de apă din Slobozia, spune că:
Apa
Mai pe românește, din 396 de probe, 56 nu sunt ok, adică 14,14% din timp, apa furnizată nu a fost potabilă.
Oricine poate afirma că 14% nu poate reprezenta un accident ocazional, ci o practică curentă. Este evident și fără putință de a nega faptul că Urban SA a livrat apă nepotabilă, practic menajeră sau industrială, (la preț de potabilă – și aici este o altă discuție, legală chiar) pe parcursul anului 2019, în Slobozia.

Dar, ce să vezi, analizând rapoartele pe anii trecuți, vedem că această practică a „depășirilor” – e un termen elegant pentru ceea ce eu aș putea numi fără să greșesc prea tare iresponsabilitate criminală – este ceva comun din 2014 încoace.
Adică, rezultatele pe anii trecuți sunt:

2018

Apa2018

2017

Apa2017

2016

Apa2016

2015

Apa2015

2014

Apa2014

Cel mai vechi raport disponibil public pe site-ul DSP Ialomița, cel din 2014, fiind în format excel, ne aduce și niște informații detaliate foarte interesante. De exemplu, parametrul sodiu este mediu la nivelul 198 (mg/l), foarte aproape de limita maximă legală de 200(mg/l)! Ceea ce explică foarte simplu „depășirile” medii de 207. Normal, dacă tu te „joci” pe lângă limita legală tot timpul, câteodată o scapi din mână. Mai trist este parametrul trihalometani, clasă de compuși dovediți cancerigeni, a cărui limitare prin legea 458/2002 (legea privind calitatea apei potabile) este extrem de dură, de doar 100 micrograme/litru.

Mi-cro-gra-me!

A milioana parte dintr-un gram. Sau greutatea unei particule fine de făină, ca să fiu mai prozaic. Față de parametrul sodiu, trihalometanii sunt reglementați la concentrații de 2000  (două mii) de ori mai mici. 100 de micrograme la trihalometani față de 200 de miligrame la sodiu! Sunt compuși extrem de toxici, care n-ar trebui să fie prezenți decât în cantități infime, în urma reacțiilor secundare inevitabile la dezinfectarea apei prin clorinare.
Ei bine, același excel de mai sus dovedește că Urban-ul s-a „jucat” cu acest parametru la 80% din valoarea maximă stabilită prin lege. Mai precis media măsurătorilor pe tot anul 2014 a fost de 80 de micrograme, la o limită maximă legală de 100. Nu e ceva imprevizibil că din 73 de probe, două au ieșit cu depășiri. La fel, politica aceasta de a ține contaminanții la nivel „imediat sub legal” a dat greș, conform dovezilor oficiale indubitabile de mai sus, în ultimii 6 ani.

Ce concluzii trag eu personal din aceste date oficiale ale Ministerului Sănătății? Suntem otrăviți zilnic, un oraș întreg, de 6 ani încoace (mă rog, probabil de mai mulți, de când e noua aducțiune din puțuri forate, dar pentru perioada 2014-2019 avem dovezi oficiale), cu nonșalanță criminală, în timp ce pe toate canalele media suntem asigurați de diverși binevoitori că „totul e în regulă”, „apa e potabilă”, etc. Mai mult decât atât, cei care au „tupeul” să devoaleze extrem de grava stare de fapt sunt „intimidați”, sau se încearcă manipularea lor,  prin diverse modalități, care mai de care mai neortodoxe, ca să fiu finuț.
Mă gândesc la modul foarte serios dacă nu e cazul să ne constituim într-o asociație a păgubiților, și să cerem daune materiale și morale în justiție. Mai mult decât atât, să punem presiune pe autorități ori să revină la vechea aducțiune din Dunăre, ori să găsească o soluție de potabilizare care să nu dea greș. În Călărașiul vecin deja e pe cale de constituire  „Asociația păgubiților Ecoaqua”. Ce spuneți?

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

România trebuie să se schimbe din temelii (2)

By on 18/01/2020

Cititorii mei fideli știu deja că una din misiunile principale ale acestui blog și ale mele personale este schimbarea de mentalități colective învechite, numai așa putem evolua ca indivizi și ca nație.
Continui azi serialul „Romania trebuie să se schimbe din temelii”, aici episodul 1, cu altă serie de observații care încep să devină recurente, ca un deja-vu. Și din care încep să se sedimenteze niște concluzii interesante.

Observația 1.

10 August 2018, reprimarea brutală a manifestației anti-guvernamentale a diasporei din piața Victoriei.
„Sistemul politic” își face repede comisie de anchetă parlamentară, într-un efort de a demonstra că lucrurile au fost „cușer” și totul a fost corect și legal. Pe 28 August 2018, deci la doar 18 zile de la evenimente, apare un misterios articol și interviu pe Romania Actualități, luat unui reputat jandarm francez, învitat în calitate de expert de către mai sus pomenita comisie parlamentară, să studieze actele jandarmeriei din 10 August 2018. Francezul susține senin că, citez: „intervenţia forţelor de ordine la manifestaţia din 10 august de la Bucureşti a fost corectă”.

Invit pe această cale autoritățile competente să studieze cine a cerut, și mai ales cine a pus în aplicare acestă „cascadorie de PR”, la un post de radio public, care ar trebui să slujească interesului general, nu ale unui infractor și grupului său, cocoțați vremelnic la cârma statului. Nu e ca și cum s-a împiedicat reporterul România Actualități în piața Victoriei de un general de jandarmerie franceză. Cineva a dat niste telefoane, a făcut niste aranjamente. Programare la interviu. Ce întrebări se pun. Ce răspunsuri se dau. Ca la armată, nu-i așa?

Luate strict tehnic, afirmațiile domnului general-maior în rezervă Bertrand Cavallier sunt corecte: jandarmeria și-a făcut datoria conform ordinelor primite, gazul e ok, forța e ok. S-au făcut niște excese care vor fi pedepsite, dar ordinea statului a fost păstrată.
Mda, numai că să faci afirmații tehnice când țara fierbea, când în fiecare zi se înregistrau zeci și zeci de plângeri noi (între timp s-au adunat aproape 800), când încă nu se desecretizase nimic, când personajele feminine de la cârmă erau prin concedii și nu știau nimic, când de fapt se puneau sub semnul întrebării înseși ordinele date, lanțul de comandă de la Scroviștea și legalitatea lor, nu calitatea execuției lor, etc, etc, mi se pare, mie personal, o manipulare publică de o anvergură greu de cuprins.

Și mi se pare preocupant și mai ales periculos că au luat parte un mare lanț de instituții publice la aceste dezinformări în masă. Un efort comunicațional uriaș, pe multiple canale mediatice, de tipul „stați liniștiți la locurile voastre”, radioul public fiind pe unul din ultimele locuri în povestea asta, un fel de victimă colaterală a penetrării informaționale.
O reacție a sistemului preocupat de propria continuitate și privilegii, nu de buna-stare a cetățeanului care îl plătește și susține prin taxe și impozite.

Observația 2.

22 Decembrie 2019. 30 de ani de la „Loviluție”. La spitalul de urgență Floreasca o femeie arde de vie pe masa de operație, din cauze de malpraxis, adică eroare umană. Femeia moare, din păcate, o săptămână mai târziu, avea un cancer în stadiu terminal, ancheta oficială rămâne încă să stabilească dacă evenimentul din sala de operație i-a grăbit sau nu sfârșitul. Cazul apare în presă, cîteva zile mai târziu, din cauza implicării unui deputat USR care face valuri pe facebook, fiind în primă etapă mușamalizat de conducerea spitalului. Președintele colegiului medicilor îi ia instantaneu apărarea profesorului Beuran, sub bagheta căruia se desfășurase intervenția, antepronunțându-se într-o cauză în care același colegiu al medicilor abia declarase că va porni o investigație, punînd astfel presiune pe subalterni să „rezolve”, nu-i așa, cazul.

Fac o paranteză aici, ieșirea asta îmi aduce aminte de simulacrele de procese politice din comunism, la care judecătorii primeau sentința în plic. Procesul era joi, dar sentința era dată de marți, pentru furt sau altă găinărie, pentru că sistemul nu voia să apară condamnări politice. Nu aveam adversari ai comunismului în România, construiam unanim viitorul luminos.

Revin în decembrie 2019, salt 30 de ani, parcă nu s-a schimbat nimic. Aproape simultan cu ieșirea la rampă a președintelui colegiului medicilor, 25 de chirurgi de la același spital își pun ostentativ parafele pe o fițuică de susținere a aceluiași profesor Beuran, amenințat cu destituirea.

Beuran

sursă foto: Facebook

Nici o vorbă la acesti distinși domni medici despre femeia arsă în chinuri pe masa de operație. Nici una. Nici despre faptul că acest caz a fost mușamalizat, atât de managementul spitalului, cât și de întregul corp medical implicat, în speranța că nu se va afla nimic.
O reacție a sistemului preocupat de propria continuitate și privilegii, nu de buna-stare a cetățeanului care îl plătește și susține prin taxe și impozite.

Observația 3. 14 Ianuarie 20-20.

O vizită a ministrului educației în județul Ialomița se termină prost pentru o învățătoare care este surprinsă efectiv zbierând la bieții copii, pe care ar fi trebuit să-i educe, nu să-i terorizeze. Ministrul ascultă la ușă secunde bune, inițial nu avea nici o intenție să intre la ore, dar auzind infernul la care erau supuși copii (la min 00:39 puteți auzi mărturia unui copil: „Țipă”) decide să intre să confrunte dezlănțuirea animalică a respectivei și să pună capăt terorii. Bine, sunt de acord că se poate de bună seamă comenta, vizita făcea parte dintr-un efort mediatic, pentru că era cu televiziunile după ea, și, nu-i așa, trebui să arate tarele sistemului moștenit de la inamicul politic PSD.

Aici trebuie să mărturisesc: mă identific personal cu bietul copil, pentru că de-a lungul vieții mele de elev am fost terorizat, atât fizic, cât mai ales psihic, de o droaie de psihopați care nu aveau ce căuta pe scaunul de dascăl. Sunt singur, de asemenea, că mulți dintre voi, cei care citiți acest articol, ați fost terorizați la rândul vostru de un cadru didactic.

Dar, ce să vezi, apare o reacție a sistemului de învățământ, de data acesta prin corpul profesoral, mai precis al său sindicat, care spune că nimeni și nimic nu poate tulbura actul predării la clasă, unde dascălul este un mic dumnezeu, nici măcar poliția.
Să cităm din mărețul comunicat: „Descinderea ministrului educației în sala de clasă, argumentată de faptul că a auzit-o pe doamna învățătoare țipând la un elev și muștruluirea acesteia în fața elevilor și a camerelor de filmat a creat o stare de indignare justificată în rândul cadrelor didactice și nu numai.”
Nu apare nici  un cadru didactic indignat despre faptul că se țipa ca pe maidan la niște copii preșcolari de 6 ani, lipsiți de orice formă de apărare fizică dar mai ales psihică în fața unui adult care se presupunea că trebuia să-i educe. Nici o reacție în apărarea micuților. Nici una.

O reacție a sistemului preocupat de propria continuitate și privilegii, nu de buna-stare a cetățeanului care îl plătește și susține prin taxe și impozite.

Am și eu o întrebare punctuală și publică pentru inspectoratul școlar Ialomita: Mai predă doamna respectivă? A fost deschisă vreo anchetă disciplinară? Și pentru ministerul învățământului: Se iau măsuri la nivel național ca astfel de cazuri să nu se mai repete? Se fac traininguri pentru profesori pentru a crește nivelul de pedagogie, psihologie, etc? Li se explică faptul că sub nici o formă nu e ok violența psihică, că e împotriva legii?

În orice țară civilizată din vest profesoara respectivă era scoasă cu cătușe în secunda doi din clasă. Pun aici un caz grav de teroare fizică, care s-a soldat cu arestare. Iar violența psihică este, în opinia mea, la fel de gravă, mai ales dacă este folosită pe perioade îndelungate. Poate traumatiza ireversibil psihicul fragil și încă în formare al micuților.

3 observații.

3 domenii complet diferite.

Observați concluzia comună, pe care o voi repeta?
„O reacție a sistemului preocupat de propria continuitate și privilegii, nu de buna-stare a cetățeanului care îl plătește și susține prin taxe și impozite.”

Observați șablonul celor 3 exemple, aparent fără legătură între ele? Ce spune el? Ce au în comun?

Că în acestă țară, în 30 de ani, au evoluat niște sisteme care nu pun pe primul loc cetățeanul. Care sunt centrate pe propria bunăstare, fără interes pentru cel care le susține financiar. Cetățeanul este acolo doar declarativ și fictiv, în jurăminte și principii: „Jur să apăr, să slujesc, să ….propășirea…bunăstarea…etc”

Sistemul de lege și ordine, sistemul sanitar, sistemul de învățământ, parlament, fisc, jusțiție, transporturi, autorități centrale și locale, toaaaaate sunt niște imense sinecuri unde când intri ți se face cu ochiul complice „aici esti de-al nostru”, dacă se întâmplă ceva „batista pe țambal”, că ai și tu copii, rate, etc.

Ei bine doamnelor și domnilor compatrioți, România trebuie să se schimbe din temelii. România trebuie să apere cetățeanul onest de infractori, nu invers, România trebuie să pună în centrul sistemului sanitar sănătatea cetățeanului, nu sinecurile corpului medical, România trebui să pună în centrul sistemului educațional „fericirea copilului”, nu gradele și privilegiile corpului profesoral.

Și se poate extrapola în continuare la restul sistemelor care nu sunt mai prejos cu nimic. CNAIR-ul are 6000 (șase mii) de salariați care iau salariul fericiți și așteaptă ca autostrăzile să se contruiască singure, dându-și e-mail-uri între ei deși sunt colegi de palier. Ministerul de finanțe așteaptă ca TVA-ul să se colecteze singur. Procesele în justiție trenează ani de zile, mori cu dreptatea-n mână. Ca să nu mai zic de nepotismele, politizarea, lipsa de viziune, strategii și mai ales de management din primăriile din România că mi se termină cuvintele. Etc.

Incomperența, delăsarea și nepăsarea din toatre aceste sisteme e deja legendară. Și trebuie oprită brutal și din temelii. Altfel, dacă vom supraviețui traumelor din școală s-ar putea să murim pe masa de operație sau prin gropile de pe șoselele patriei. Toate aceste „sisteme” au devenit niște paraziți care ne sug forța vitală pentru a se auto-întreține.

Plătim tributul a de 30 de ani de „ce-mi pasă mie”, „nu e treaba mea”, „am rate, copii”, „batista pe țambal”, „gunoiul sub preș”. Omerta siciliană, fraților „mafioți”. Plicul, relația, pila. Vă sună familiar?

Și suntem la fel de vinovați pentru toate astea, și eu care scriu, și tu, care citești. Noi toți am permis să se ajungă aici. Noi i-am votat. Noi am închis ochii la toate neregulile.

România suntem noi. Noi trebuie să ne cerem drepturile firești, noi trebuie să punem presiune pe politic și autorități, să expunem ce nu e în regulă, și, mai ales, să venim cu soluții, ele există. În centrul lor trebuie să stea schimbarea mentalității colective greșite, de dezinteres față de aproapele nostru, și crearea de strategii care să aibă ca scop principal punerea omului, a cetățeanului, pe primul loc, în toate domeniile. Punct.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn