Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Avort, libertate şi intoleranţă

By on 27/03/2017

Avort

sursă foto aici

La revoluție aveam 16 ani, şi am văzut-o la televizor, ca mai toți călărășenii de atunci. Îmi aduc perfect aminte că prima lege pe care a dat-o Petre Roman, pe 26 Decembrie 1989, a fost decretul prin care se (re)legaliza avortul în primele luni de sarcină. O să spuneți „Bine, dar ce înțelegea un puști de 16 ani despre avort?”. Înțelegeam chiar foarte bine, pentru că părinții mei lucrau în reanimare/ATI, unde ajungeau toate avorturile septice. În fiecare săptămână discutau fascinați ce „invenții” mai făceau bietele femei ca să scape de sarcinile nedorite, și bineînțeles reușeau să-și pună viața în pericol.

Săreai pe scări ca să „lepezi”, beai tot felul de combinații toxice, îți introduceai în uter tot felul de ceaiuri, lichide și obiecte, te duceai la tot felul de babe „pricepute”, care practicau avorturi în niște condiții de mizerie absolută, și toate astea ca să scapi de o sarcină nedorită, o greșeală a tinereții, etc. Se dezvoltase un adevărat „folclor” paralel al avortului home-made. Toată lumea auzise, sau știa pe cineva, care cunoștea pe altcineva, undeva… vorba lui Toma Caragiu. Pe vremea aia – anii 80 – avortul era infracțiune. Așa că singura metodă pentru o femeie însărcinată de a întrerupe sarcina, era avortul în afara sistemului sanitar, prin una din metodele de mai sus plus multe altele, care mai de care mai ciudate. Apăruseră adevărate rețele clandestine dedicate avortului ilegal, unele formate chiar din cadre medicale.

Problema principală a femeilor era că, în marea majoritate a cazurilor, pe lângă avort reușeau să se infecteze serios, din cauza lipsei de igienă. Stăteau cu febră mare și dureri abdominale câteva zile, de frica familiei și de rușine, până ajungeau mai mult moarte decât vii la reanimare. Acolo, unele scăpau, altele nu, cum le era soarta. Oricum, și cele care scăpau, rămâneau cu sechele mai mari sau mai mici, cu diverse organe reproductive scoase definitiv pentru că nu mai puteau fi salvate. Un adevărat dezastru pentru o femeie tânără. Infertilitate pe viață era verdictul cel mai ușor, o cârcă de diverse boli cronice venea la pachet dacă erai total fără noroc.

Așa că politica lui Ceaușescu de sporire prin forța legii a natalității, deși pe termen scurt – anii 68-69, generația „decrețeilor” – părea că a reușit, a fost în final un fiasco total. În câțiva ani s-au perfectat rețele clandestine de avorturi ilegale, plus că a apărut o întreagă categorie de femei cu sechele pe viață care n-au mai putut să procreeze.

Iar avorturile care nu reușeau lăsau în urmă trei tipuri de victime:

1. în coșciug (femeile care ajungeau prea târziu)

2. infertile și chinuite divers pe viață (cele care puteau fi salvate la limită)

3. copii mutilați pe viață – cazul cel mai trist, avortul nu reușea, dar mutila grav fătul aflat în dezvoltare

De ce am făcut introducerea asta lungă? Pentru că asistăm, din nou, la intoleranță, de două feluri.

Intoleranța contra-avort.

Asistăm la o recrudescență a acestor idei, alimentată de niște minți criminale de-a dreptul, care încă se cred într-o dictatură în care poți obliga oamenii să facă ce vrei tu cu corpul lor. Dragilor care ați manifestat zilele astea contra avortului, am câteva gânduri pentru voi: Este o intoleranță de cea mai joasă speță să pretinzi că știi tu cel mai bine ce decizii trebuie să iei pentru cel de lângă tine, major și vaccinat. Fiecare avem viețile noastre, motivele noastre pentru acțiunile noastre. Nu avem de dat socoteală nimănui, decât dacă vrem, și numai cui vrem noi. Ok, am înțeles, ai niște principii de viață, biblice, kama-sutrice, budhiste, etc, n-ai decât să ți le fluturi cât vrei, dar nu mi le băga mie pe gât, și mai ales nu încerca să mi le impui cu forța. A mai încercat și Ceaușeșcu, și a ieșit un mare rahat.

Intoleranța contra libertății de exprimare.

La fel de agresivă, intolerantă și lipsită de conținut este și reacția unei părți a societății față de marșurile și acțiunile anti-avort. Mergând de la bășcălia simplă, la iritare, până la amenințări și limbaj suburban. Dragilor, și pentru voi am ceva: Dacă tu ai libertatea să faci ce vrei cu corpul tău, inclusiv avort, asta presupune și că cel de lângă tine are libertatea să nu fie de acord cu tine. Pentru că sunteți diferiți, gândiți diferit, vă închinați la zei diferiți sau deloc, nu îți dă dreptul să te porți urât cu el, să-i negi libertatea de exprimare. Combate-l civilizat, fă o contrademonstrație, fă-o cu argumente, ca să priceapă că este o idee proastă spre tragică. Dar nu-i da cu parul după ceafă că e prost, retardat sau mistic. E dreptul lui să fie cum vrea și să militeze pentru ce vrea, chiar dacă nu-ți convine.

Acum există șansa ca unii dintre voi să spună că mă contrazic și că nu e clar cu ce tabără țin. Ca să clarific: cu tabăra oamenilor liberi în gândire, care au înțeles că libertatea înseamnă să faci, să fii, să spui și să gândești absolut orice ce vrei tu, atât timp cât libertatea ta nu încalcă libertatea mea.

Cer senin!

 

 

Facebook Comments
Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes