Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Posts by: gorunescu

My town Ep. 6 – Tenis de masă

By on 06/05/2018

Acum câțiva ani, cred că în perioada administrației Stoica, vine administratorul asociației, cu propunere de la primărie, să se amplaseze pe lângă bloc mobilier urban. Asociația a avut de ales trei variante: masă cu două bănci și acoperiș, masă de tenis (ping-pong) sau plantare de pomi. S-a dezbătut foarte scurt și s-au pus pomi. O alegere înțeleaptă, aș spune acum.

Dar ideea cu tenisul de masă de exterior rămăsese undeva fixată în subconștient.

Îmi aducea aminte de mesele de tenis din beton armat, din curtea scolii nr. 1 din Călărași, care făceau deliciul pauzelor. Cam pe unde sunt parcate acum mașinile din poză:

IMG_6380

Erau doar două. Aglomerația în jurul lor era eternă. Prima chestie când se suna era să ajungi să ocupi masa, apoi se juca în sistem eliminatoriu, cel mai bun rămânea la masă. Betonul era degradat, ciupit și rugos iar mingiile săreau în toate direcțiile, nicidecum în cea dictată de fizica teoretică. Fileu nu aveam, improvizam dintr-o scândură sau cracă. Palete nu aveam, improvizam din caiete, manuale sau cei mai pricepuți își făceau la traforaj, din placaj. Dar cea mai mare problemă erau mingiile chinezești, care după multe contacte cu betonul rugos se turteau. Le luai acasă, le puneai într-un ibric în apă clocotită, aerul din interior se dilata și-și reveneau oarecum, la o formă de ovoid. Mai jucai, chinuit, câteva seturi, cu oul umflat pe aragaz, până se fisura sau devenea prea moale, de la fierberile repetate în ibric, ca să mai sară.
Combinația de bilă ovoidală, cu masă care semăna cu o spinare de reptilă preistorică, producea niște rezultate ale traiectoriei foarte dificil de estimat de către creier. Și atunci, în 8 ani de zile de jucat aproape în fiecare pauză, creierul s-a antrenat să se bazeze mai puțin pe calculul traiectoriei și mult mai mult pe viteza de reacție. Reflexe. Adaptare la mediu. Creierul uman este, deocamdată, cel mai avansat organ de pe planetă. Interesant este că și acum, la zeci de ani distanță, fără să fi practicat în mod constant tenisul de masă, am rămas cu reflexele formate pe masa de beton din curtea școlii și încă produc surprize interesante posesorilor de mese de tenis care joacă regulat.

Unde vreau să ajung cu acestă divagație? Mă gândesc că dacă pentru mine și mulți alții, mesele acelea de beton au însemnat atât de mult în dezvoltarea fizică și mentală, imaginează-ți ce ar reprezenta pentru noile generații pentru care, hai să fim realiști, tehnologia a cam înlocuit mișcarea.

Dar să trecem peste preambului memorialistic și să revenim la ideea episodului de azi:

Instalarea de mese de tenis, de exterior, în parcurile orașului.

De ce în parcuri și nu lângă blocuri sau locuințe? În primul rând din cauza poluării fonice, zgomotul de ping-pong plus hărmălaia aferentă orgoliilor nu este chiar un somnifer natural. Eu personal aș recomanda minim 50 de metri distanță față de imobile. În al doilea rând, parcurile, prin vegetația prezentă, constituie o barieră naturală pentru curenții de aer, inamici naturali ai unei partide relaxate de tenis de masă. În al treilea rând, mai faci puțină mișcare până în parc. În al patrulea rând, faci mișcare îm mijlocul naturii, printre pomi și oxigen, nu în noxele bulevardului.

Nu este o investiție foarte mare, prețurile unei mese de tenis de exterior sunt de la 7.999 de lei (se laudă a fi cea mai rezistentă de pe piață, antivandal etc.), trecând prin 1.490 EUR, 3.799 lei și ajungând chiar la 2.095 lei – modelul Parc din link (garanție 20 de ani!). Probabil la o licitație prin SEAP, pentru câteva zeci de bucăți, prețul poate scădea chiar sub 2000 lei.

Se pot amenaja spații complexe, cu mai multe mese și bănci, potrivite pentru mini-competiții, cum sunt cele din parcul tineretului din Craiova (deși mesele din beton nu sunt preferatele mele, am sechele din copilărie):

Ping-Pong Craiova

 

Standardele pe care trebuie să le îndeplinească mesele sunt SR EN 14468-1:2015, nu mi-e foarte clar dacă SR EN 14468-2:2015, despre fileuri și accesorii se aplică la mesele de exterior. Aici mai mult ca sigur trebuie consultați specialiști din domeniul fabricației, plus profesioniști din cadrul Federației Române de Tenis de Masă. Ei știu cel mai bine ce merge și ce nu la exterior, ce a dat rezultate în timp, ce produs a fost o dezamăgire, cum trebuie dimensionat terenul dimprejurul mesei, ce alte accesorii sunt necesare sau utile (bănci etc), ce material este optim pentru suprafața mesei dar și ce tip paviment trebui instalat pe jos (pavele, beton, asfalt, cauciuc sintetic), scurgerea apelor pluviale, etc, sunt multe aspecte de luat în calcul.

Pe urmă sunt toate aspectele ce țin de achiziția publică. Unde, dacă mă întrebi pe mine, nu prețul ar trebui să fie factorul decisiv în alegerea furnizorului. Aș face o grilă, cu punctaj acordat pe mai multe categorii: perioada de garanție, preț, calitate, caracteristici anti-vandalism, etc. Bineînțeles că respectarea standardelor legale în vigoare ar trebui să fie din start eliminatorie. Nici un edil nu vrea un proces pe cap din cauza unei accidentări cauzate de un produs neconform.

Zonele pe care le văd eu amenajabile cu zone de tenis de masă în Slobozia (repet criteriile, departe de locuințe, în zone cu vegetație): parcul de vis-a-vis de MB-uri, parcul Ialomița, parcul de la catedrală, zona „de sport” de lângă bazinul de înot, parcul din spatele Muzeului Agriculturii.

Sunt iată 5 zone potențiale, la care se pot adauga și identifica și altele. Cu un grup de, să zicem 4 mese, pe fiecare zonă, ar fi o investiție de 20 de mese. La prețurile de pe piață, de mai sus, ar putea fi oriunde între 40.000 și 160.000 de lei. La care s-ar mai adăuga un buget similar ca ordin de mărime pentru amenajarea zonelor (asfalt sau pavele, bănci etc). S-ar putea eventual începe totul cu o investiție pilot, într-una din zone, care nu ar trece de 100.000 de lei, pentru a lua pulsul, iar dacă investiția „prinde” la public, se poate continua.

S-ar putea eventual face și o propunere de crowd-funding, dacă nu există bani în buget. Dai un leu pentru Ateneu.

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep.6 – Concepte. Netcity, Smart City, Green City. Slobozia 1.0

By on 05/05/2018

Articolul de față este despre viitor. Peste tot auzim de concepte precum „smart city”, „green city”, „net city”, „internet of things” etc. Pentru mulți dintre noi sunt doar niște termeni auziți la televizor sau citiți pe internet. Ce înseamnă exact, și cu ce-ar ajuta Slobozia, o să detaliem în continuare.

Netcity

Încep cu acest concept deoarece reprezintă baza și infrastructura pentru restul de concepte. Este un proiect implementat în București, care presupune coborârea rețelei de fibră optică în subteran. Are niște costuri, nu mici, dar avantajele sunt enorme:

  • se scapă de imaginea tristă a cablurilor încolăcite morman pe stâlpii de iluminat public. Plus cablurile de rețea și coaxiale între blocuri și clădiri. Arată a țară supraaglomerată din Asia de sud-est.
  • se elimină posibilitatea ruperii cablurilor la furtuni, accidente rutiere sau la trecerea unui transport supradimensionat. Da, Slobozia este una din rutele pentru transporturi agabaritice către portul Constanța.
  • cablurile și tunelurile respective se pot dimensiona astfel încât să permită extinderi ulterioare pentru tehnologii și operatori noi, wireless de nouă generație, 5G, etc.
  • devine baza pentru rețeaua wi-fi proprie a orașului, gratuită, evident, care va conecta senzoristica stradală și a clădirilor la internet, și va oferi conectivitate la internet în zonele publice, pentru cetățeni.
  • Eventual s-ar putea cupla proiectul cu unul pentru o nouă canalizare, pluvială și menajeră, pe fonduri UE.

Dezavantaje:

  • costurile reprezintă un efort bugetar din partea primăriei
  • va trebui reglementat puțin domeniul, în sensul interzicerii cablurilor aeriene în oraș, din rațiuni de urbanism și estetică
  • companiile de telecomunicații vor sări în sus, pentru că vor trebui să refacă rețelele. Presiuni, lobby, luări de poziție, tot tacîmul. Li se poate da un termen rezonabil de 2-3 ani, în care să facă relocarea în subteran.

 

Smart city

stock-vector-smart-city-with-smart-services-and-icons-internet-of-things-networks-and-augmented-reality-concept-529439698_58e226f4c3890

Acesta este un concept destul de amplu. Definiția simplă este că Smart city – Orașul inteligent – este o zonă urbană care folosește tipuri diferite de senzori pentru a colecta informații, care sunt apoi folosite pentru a manageria, în mod eficient, resurse și bunuri. Include date colectate de la cetățeni, dispozitive și bunuri/proprietăți care sunt procesate și analizate pentru a monitoriza traficul și sistemele de transport în comun, producerea de energie, alimentarea cu apă, managementul deșeurilor, siguranța publică, sistemele informaționale, școli, biblioteci, spitale și alte servicii comunitare.

Conceptul integrează IT&C (Information Tehnology and Communication) și multiple dispozitive fizice conectate la rețea (the Internet of Things sau IoT) pentru a optimiza eficiența activităților și serviciilor orașului. Tehnologiile Smart City permit oficialilor să interacționeze direct cu comunitatea și infrastructura orașului, să monitorizeze ceea ce se întâmplă în oraș și cum evoluează acesta.

IT&C – sistemele informatice și de comunicație – sunt folosite pentru a crește calitatea, performanța și interactivitatea serviciilor urbane, pentru a reduce costurile și consumul de resurse, pentru a crește interacțiunea dintre cetățeni și edili/guvern.

Haideți să lăsăm puțin definițiile abstracte (pentru curioși continuați aici) și să vedem câteva exemple practice ale „mugurilor” de Smart City.

Există deja aplicații, în orașele mari, de monitorizare și dirijare automată a traficului, prin soluții de senzori amplasați în asfalt care monitorizează traficul, cuplați la un sistem de semafoare inteligente care alocă timpi de trecere prin intersecții în funcție de care arteră este mai aglomerată. Sunt mult mai bune decât dirijarea intersecției prin polițisti sau semafoare clasice.

Exită deja aplicații pentru smartphone, de tipul Waze, care colectează informații de la utilizatori, de tipul poziției și vitezei în trafic, detectează automat ambuteiajele și îți oferă trasee alternative. Mai mult decât atât, permite adăugarea de rapoarte de tip drum închis, accident, gropi în carosabil, diverse alte obstacole sau condiții meteo periculoase (ceață, polei, etc). Ba chiar CNAIR-ul vrea să folosească Waze astfel încât raportarea gropilor de către utilizatori să ajungă la companie.

În Slobozia există deja o rețea de camere video de supraveghere, din care unele sunt și „inteligente”, adică dotate cu tehnologie de recunoaștere a numerelor de înmatriculare. Este un sistem rudimentar, care își face treaba pentru care a fost implementat – siguranța publică, dar care nu poate, de exemplu, să controleze traficul semaforizat.

Ei bine, imaginați-vă toate aceste sisteme informatice conectate într-un tot unitar pe care edilii îl pot accesa, monitoriza dintr-un centru integrat din care să facă parte și restul de instituții abilitate sau interesate (furnizori de utilități și servicii, poliție etc.). La care s-ar putea adăuga aplicații de interconectare cu cetățenii, exemplu aici, prin care nu numai că se pot raporta diverse probleme, se pot depune cereri sau plăti taxe, dar prin intermediul cărora primăria poate oferi informații în timp real, de tipul locurilor diponibile în parcări, rezervări de bilete, diverse programări la servicii publice (de tipul pașapoarte, RAR, audiențe, etc).

Și așa ajungem la următorul concept:

Green City (Orașul verde), sau Sustainable city, sau Eco-City

Definiția general acceptată este „un oraș preocupat de reducerea impactului asupra mediului, locuit de cetățeni dedicați reducerii consumului de energie, apă și hrană, precum și a reducerii poluării atmosferice, emisiilor de CO2, reducerea poluării apei, poluării fonice, etc.”

Cuprinde strategii pentru managementul deșeurilor, al emisiilor, folosirea energiilor regenerabile (solară, eoliană, biomasă, hidro, etc), case pasive, conservarea energiei, sisteme depoluante.

Practic acest ultim concept, dar și cele de mai înainte, nu conduc spre nimic altceva decât îmbunătățirea calității vieții. Aici și aici sunt topuri mondiale, pe 2018 al oraselor, în funcție de calitatea vieții. Cu toții ne dorim un oraș curat, liniștit, sigur, cu servicii de calitate (infrastructură, transport, sănătate, utilități, servicii publice și sociale) la costuri minime.

Cum se poate face practic implementarea acestor concepte în Slobozia? În primul rând este nevoie de conștientizarea acestei nevoi de evoluție, de conservare a resurselor, de digitalizare, la nivel de cetățean – aici un rol activ îl au nu doar edilii, ci și actorii publici interesați să se implice în transformarea orașului. În al doilea rând, este nevoia creării unui grup de lucru, care să identifice nevoile orașului (apă, energie, infrastructură, transport, deșeuri, canalizare, securitate, comunicații, mediu, servicii de urgență, servicii publice) și să propună o strategie de implementare, pas cu pas. Totul făcut în brainstorming comun cu cetățenii, pentru că, revin la o idee mai veche și nu neapărat originală, 40.000 de minți sunt mai luminate decât 100.

Exemple de proiecte în România:

Alba Iulia

Iași

Cluj

Listă cu 150 de proiecte auto-identificate ca „Smart City”

Bine, acum se vor găsi unii care să sară la jugulară, „Ce ne trebuie nouă la Slobozia Smart city, când noi avem probleme cu apa, parcarea subterană, străzile, parcările, gunoiul, canalizarea, salariile, pensiile, locurile de muncă, etc?”

Hold your horses! De acord, mereu sunt probleme actuale și presante, dar asta nu trebuie să ne oprească să ne gândim la viitor.

Gândiți-vă că folosim tehnologiile smart în fiecare zi, facem cumpărături online, stăm conectați cu prieteni de pe alte continente, comunicăm online cu firme, instituții și oficiali, ne organizăm social online, plătim taxe și impozite de pe smartphone. Inteligența artificială și tehnologia nu trebuie văzute ca sperietori, sunt aliați ai umanității, care trebuie folosiți la maxim în slujba noastră.

Am și un nume pentru orașul inteligent.

Slobozia 1.0

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

România ruginită

By on 04/05/2018

La 100 de ani aniversari cu care ne batem în piept, las și eu aici trioxidul ăsta de fier, ca amintire.

Trioxidul unu.

Debarcaderul e monument istoric, parte din Cazinoul Mamaia. Îl lăsăm să oxideze lent, istoric. Oricum n-avem bugete pentru reconstrucție, iar demolarea sau repararea sunt out of question.  Până la prima tragedie.

„Am pus dom`le inscripția aia cu accesul interzis, ce căutau acolo?”

Disaster waiting to happen.

IMG_6227

IMG_6229

IMG_6238

 

Trioxidul doi.

„-Costele, fugi repede la angroul de materiale, ia niste țeavă pătrată, niște scândură și niște tablă de zero șase! A văzut salvamazăre șef beiuaci și trebuie să facem niște cocoțele d-alea pentru salvamari, ca în film!

-Șefu`, iau d-alea bune, zincate, să țină la sare?

-Costele, iar ai băut? Unde ai văzut tu în Mamaia zincat? Executarea și nu mai comenta! Băi, stai așa. Ia și niște vopsea roșie, ca slipu lu Pamela!”

IMG_6217

Trioxidul trei.

Nu e nici monument istoric în așteptarea salvării, nici copie nereușită după Baywatch. E doar nepăsare. E România aia care stă pe un scaun călduț, pe salariu gras, în bula ei.

La mulți ani Românie! Ruginește linistită! We don`t care.

IMG_6254

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town ep. 5 – Facem și noi o împădurire publică?

By on 25/04/2018

Aici?

Impadurire

Avantaje:

Ar proteja noul cartier al Gării noi de viscol și zăpadă iarna, ar face un microclimat plăcut vara.

Ar ajuta la separarea zonei urbane de praful Bărăganului.

Ar crește suprafața împădurită a Sloboziei, ar reduce poluarea.

Ar putea fi o acțiune civică de amploare, care ar pune împreună energiile locuitorilor urbei într-un scop comun.

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town ep. 4 – Stații de încărcare vehicule electrice

By on 16/04/2018

Episodul 4 este despre viitor. Viitorul este electric. Combustibilii fosili, indiferent câte zeci de ani vor mai fi extrași, se vor termina într-o bună zi. Toate marile companii producătoare de automobile au în plan cel puțin un vehicul complet electric până în 2020. În marile capitale se vorbește deja de interzicerea mașinilor pe combustibili fosili în centru. Sunt șanse mari ca în câțiva ani, mașinile electrice să fie ceva banal. În plus de asta, chiar și în țările unde curentul electric este foarte scump, 100 de km pot fi parcurși cu 2-3 EUR cheltuiți pe curent. Cam cum ar veni 2-3 litri de benzină sau motorină la 100 km. În România, la prețul actual al KW-ului, costul ar fi de 1-2 EUR/100 km.

De ceva timp cochetez cu ideea cumpărării unui vehicul electric. Și nu sunt singurul. Pe 2 roți sau 4 roți. Dacă cel pe 2 roți este relativ ușor de încărcat la o priză „domestică” de 3 Kw, un vehicul pe 4 roți are nevoie de o stație de încărcare dedicată, de 11 sau 22 Kw, sau mă rog, un supercharger pentru Tesla, de 120 Kw.

Problema principală a deținerii unui  vehicul electric se traduce în următoarea sintagmă: range anxiety. Adică angoasa autonomiei. Dacă pentru un vehicul pe benzină, motorină sau GPL, există stații de alimentare cu carburant la fiecare 20-30-40 km, stații de încărcare pentru vehiculele electrice sunt foarte rare, în ciuda promisiunilor guvernanților și a angajamentelor României. Posesorul de vehicul electric depinde de aceste stații de încărcare de pe traseu, el trebuie să-și planifice foarte bine călătoria pentru a nu rămâne în pană, pentru că nu o poate rezolva făcând autostropul cu un PET de 2 litri. Trebuie să-ți calculezi autonomia, stilul de condus, dacă folosesți sau nu aerul condiționat sau încălzirea, cât de încărcată este mașina cu pasageri și bagaje, sunt o mulțime de variabile. Apoi să suprapui traseul cu harta stațiilor de încărcare.

De exemplu, în județul Ialomița, există una singură (publică), la Amara:

Statii electrice

Propunerea articolului de față este pentru Primăria Slobozia: instalarea a 2-3 stații universale de încărcare a vehiculelor electrice, în principalele parcări din oraș: la supermarketul Ialomița, în viitoarea parcare subterană, la hotel Select etc.

Trebuie să fie amplasate în parcările long-term, deoarece încărcarea electrică este un proces care poate dura și 8-12 ore, depinde de vehicul, capacitatea bateriei, capacitatea de a absorbi curentul din rețea, etc. În parcările comerciale (Kaufland, Lidl, benzinării) de obicei timpul de staționare este limitat, iar spațiile de parcare sunt destinate exclusiv clienților acestor comercianți.

Știu că există proiecte (mi se pare chiar în vestitul PMUD) de amplasare a stațiilor electrice. Dar acelea sunt planuri pe termen mediu-lung, fonduri UE, birocrație, finanțare, implementare, etc. Vorbim de un proiect care poate dura 3-5 ani minim. Propunerea mea este una care se poate realiza anul acesta, cu o investiție relativ mică – o stație de tip public care poate încărca 4 mașini simultan este 3500 EUR, hai să zicem cu tot cu tras cablu, săpat șant, n-ar trebui să treacă de 10.000 EUR.

Investiția s-ar amortiza relativ rapid, prin vinderea curentului electric către utilizatori. Nu mi se pare un efort investițional major, cel puțin pentru o stație pilot, să zicem la Ialomița, în centru, unde posesorul mașinii ar putea petrece câteva ore până i se încarcă bateria.

Primăria Slobozia, ar putea începe să concureze, cu o strategie bine gândită, pe termen mediu-lung, cu marile lanțuri de distribuție de carburanți. Paradigma de alimentare pe viitor s-ar putea schimba. Dacă până acum nu conta prea mult poziția benzinăriei, făceai plinul în 5 minute și plecai, pentru reîncărcare electrică ai nevoie de ore, sau chiar să rămâi peste noapte la un hotel. Rețelele de supermarketuri din București și marile orașe, mall-urile, hotelurile și chiar clădirile de birouri deja încep să se adapteze la acestă filozofie. Primăriile sunt deasemenea interesate, unele chiar se mișcă natural.

Avantaje:

Ar pune Slobozia pe harta electrică a țării.

Ar crea premisele achiziționării de vehicule electrice/plug-in hibrid, pentru cei care stau în expectativă. Nimeni n-ar vrea să investească sume importante într-o mașină pentru care infrastructura de încărcare este inexistentă.

Ar scădea poluarea din oraș.

Ar aduce în oraș pe cei în tranzit pe A2, care ar trebui să petreacă niște ore bune în Slobozia, la o terasă, la cumpărături, etc. Cei care se duc spre mare în sezonul estival, ar putea include Slobozia în traseul lor, pentru o oprire de reîncărcare de câteva ore, în loc să treacă în viteză pe centură. Ar crește încasările orașului din turismul de tranzit.

Ar aduce fonduri suplimentare la bugetul local.

Am putea spune: Slobozia, born electric 2018!

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Istanbul 2018 in pictures

By on 09/04/2018

First impulse was to write a „10 things you can do in Istanbul” type of article. Then I realized it was too cliche, and anyway „10 things…” is way too little to describe a 14 million people city, going towards 20 million people with the metropolitan area and unofficial residents.

So there are a number of things you can do in Istanbul, through my lenses.

First of all you need a genuine Turkish coffee, to get rid of the jet lag:

IMG_4907

And then you can start by visiting the Grand Bazaar, the best place for the oriental flavor of Istanbul:

IMG_5062

IMG_5077

You can have your shoes professionally polished for 15 lira:

IMG_8566

IMG_4877

IMG_8585

You can pet all the cats in the world. Istanbul is the capital of the cats. Period. If you are into cats, Istanbul is a must-see:

IMG_4953

IMG_8508

IMG_8827

IMG_5129

You can eat gözleme, prepared in front of you:

IMG_8517

IMG_8553

IMG_8555

Pay attention though to the huge amount of sweets available:

IMG_4890

IMG_4881

IMG_4880

IMG_5101

IMG_8701

IMG_8702

You can have a glass of fresh juice for 5-7 lira:

IMG_5080

You can let the city entertain you:

IMG_8762

IMG_8889

IMG_8890

IMG_8576

Even if sometimes things get serious:

IMG_8886

IMG_8887

IMG_8835

IMG_5141

You can visit the mosques, museums and palaces. I have been visiting Istanbul for the 3rd time now and it still has plenty of new things to offer:

IMG_5041

IMG_8839

IMG_8986

IMG_8916

You can walk down the large shopping boulevards:

IMG_4884

IMG_8718

Or lose yourself on the small, picturesque streets:

IMG_8539

IMG_8540

IMG_8598

IMG_8772

IMG_8560

IMG_5093

IMG_5098

IMG_5104

IMG_5105

IMG_5106

IMG_5107

You can relax on the Bosporus:

IMG_9012

IMG_9020

IMG_9026

IMG_9022

IMG_9041

Or anywhere:

IMG_9084

IMG_9089

IMG_9094

Especially during the April tulip festival:

IMG_9047

IMG_8927

IMG_8836

IMG_9293

IMG_8881

IMG_8872

For the end some random pics of this beautiful city, Istanbul:IMG_9245

IMG_4994

IMG_5143

IMG_5144

IMG_5165

IMG_8525

IMG_8574

IMG_8590

IMG_8612

IMG_8656

IMG_8619

IMG_8621

IMG_8643

IMG_8677

IMG_8680

IMG_8808

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Observare munți – model matematic Excel

By on 03/04/2018

Articolul de azi pleacă de la experiența pe care am avut-o ieri, când am avut ocazia, pentru prima oară, să văd subcarpații Buzăului, de la Slobozia. Mă rog, de pe malul supraînalțat al Ialomiței, înainte de intrarea în oraș dinspre Călărași.

Iată dovada, chinuită, cu telefonul la zoom maxim, pe rafală, din mașină:IMG_4710

Cam aici sunt dealurile subcarpatice, în caz că nu le-ați spotat în varianta needitată:

IMG_4710_01

Iar acesta e direcția aproximativă în care a fost făcută poza, luând în calcul reperele din poză – păduricea de la Amara din dreapta săgeții roșie din centru:

IMG_4750

După cum se vede din captura făcută din Google Earth, între observator și vârful observat sunt 91 Km. Studiind harta, am aflat că formele de relief posibil a fi văzute în zonă au înălțimi între 400 și 600 de metri, să zicem o altitudine medie de 500 de metri.

Dilema mea era dacă științific, matematic, se poate demonstra că un obiect de o anumită înălțime – să zicem un munte a cărui altitudine o cunoaștem – poate fi vizibil, dintr-un punct elevat (bloc, turn sau deal), de la un anumit număr de kilometri, dată fiind raza de curbură a pământului.

Și, căutând pe internet diferite resurse, am creat următorul model matematic, în care introducând cele 2 înălțimi, ale observatorului și obiectului observat, ți se returnează distanța maximă de la care este posibilă observarea.

Observare munti-Model

Model matematic (săriți peste el cine nu e pasionat).

Model în care:

OA=OE=OC=r=raza de curbură medie a pământului=6371km sau 6.371.000m

AB=h=Înălțimea punctului de observație. În cazul meu concret malul Ialomiței e undeva la 40m.

CD=H=Înălțimea obiectului observat. În cazul meu dealurile subcarpatice ale Buzăului, să zicem 500m înălțime medie.

AB= d=distanța de observare între bazele celor 2 corpuri, observator si obiect, măsurabilă pe hartă. În cazul meu, 91km sau 91.000m.

Modelul returnează distanța d, în metri, folosind următoarea ecuație:

d=π·r·{arccos[r/(r+h)]+arccos[r/(r+H)]}/180

sau, dacă doriți să vă distrați în Excel, formula este:

=PI()*r*(DEGREES(ACOS(r/(r+h)))+DEGREES(ACOS(r/(r+H))))/180

Notă: înlocuiți r cu 6371000, h cu înălțimea de observație în metri și H cu înalțimea muntelui observat, în metri, altfel excel-ul va returna eroare.

În cazul meu concret, formula din Excel arată așa:

=PI()*6371000*(DEGREES(ACOS(6371000/(6371000+40)))+DEGREES(ACOS(6371000/(6371000+500))))/180

Iar rezultatul meu este: 102.391 metri

Concluzia modelului, pentru cazul meu concret, distanța maximă de la care poți observa un deal de 500m, de pe un deal de 40m, este de 102 km, adică eu la 91 de Km distanță sunt „in range”, cum s-ar spune.

Modelul matematic are o singură limitare, presupune că pe arcul de cerc AC nu există obstacole, sau altfel spus cota terenului este 0 metri. Dacă între observator și obiect avem un platou, cu o înalțime oarecare, datele returnate de ecuație nu pot fi verificate în practică.

De final am pentru voi demolarea mitului conform căruia de pe vf. Moldoveanu, 2544m, se vede Marea Neagră, în unele zile cu cer senin după furtună. Nu se vede. Dacă testați modelul matematic cu h=2500 și H=0, va returna în jur de 180 km. Marea Neagră e la 360 km de Moldoveanu. No chance.

Și da, Carpații se văd din București, dacă ești pe o clădire înaltă.

Have fun testing the Excel model.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town ep. 3 – Concurs de proiecte

By on 30/03/2018

Ideea asta e genială și o să-mi mulțumiți adânc.

Am zis-o și cu altă ocazie că orașul este atât de bun, curat, reprezentativ, etc, pe cât sunt locuitorii săi. Numai că aceștia nu conduc efectiv, nu dispun de fonduri, chiar dacă au idei sau inițiative sunt foarte puțin băgați în seamă.

Brain

Ideea de bază este alocarea unui procent infim din bugetul anual al Sloboziei – să zicem 0,5%, prin intermediul unei hotărâri de consiliu local, unui concurs anual de proiecte pentru urbe, adresat cetățenilor Sloboziei. Practic creăm un mini-teren de joacă a minților, de brainstorming, de evoluție.

La un buget de 90 milioane lei anual, 0,5% ar fi 450.000 lei, sau 100.000 EUR.

Practic ar fi niște bani care se întorc către comunitate, prin proiectele câștigătoare. Atenție, sumele sunt câștigate de proiecte publice, practic de niște idei, nu de persoane, nu de firme. De exemplu, un concurent propune realizarea unui skatepark, să zicem, de 10.000 EUR. Altul propune înființarea a 2-3-4 stații de alimentare pentru vehiculele electrice, în principalele parcări din oraș. ETC. Fiecare proiect ar putea să vină cu propria propunere bugetară. Unul poate fi de 5.000 EUR, unul de 50.000 de EUR. Fără foarte multe reguli și birocrație. La finalul perioadei de concurs, tot Consiliul Local jurizează, și include la finanțare proiectele până se epuizează fondurile.

Totul făcut frumos și transparent, în ședință publică. Câștigătorii nu ar primi decât niște diplome, și satisfacția că ideile lor au făcut orașul mai bun.

Gândiți-vă câte mini-proiecte frumoase s-ar putea face, anual, cu acești bani.

Gândiți-vă câte minți, poate luminate, din oraș ar putea fi cooptate în brainstorming-uri. Oricât de inteligenți și bine intenționați ar fi cei din administrație, sunt un număr limitat de creiere în comparație cu cei 40-50 de mii de locuitori. De ce să nu le dăm o sansă?

Statul dădea, până de curând, șansa celor 2% unor ințiative foarte benefice. De exemplu, pentru prima dată în 29 de ani de la ieșirea de sub dictatură, se face un spital, privat dar care va fi donat tot statului, cu 8.000.000 EUR, din ăia 2%.

La scară mai mică, ar putea și Slobozia să dea un exemplu, poate inclusiv pentru alte orașe.

Ideea cu concursul de proiecte nu e nouă, s-a mai pus în practică, dacă nu mă înșel și în Slobozia la scară micro, dar ar putea deveni o tradiție și o sursă de evoluție a urbei în direcții interesante și poate greu de anticipat.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Andrei Gheorghe

By on 21/03/2018

Andrei Gheorghe.jpg
Zic și eu două cuvinte despre Andrei Gheorghe: Pentru mine a însemnat anii studenției cu 13-14, anii de internet cafe pe Kogălniceanu când radioul era setat pe PROFM (după 4 ani în care făcusem radio, eram destul de pretențios în alegerea postului și a programului), a însemnat Propaganda PROFM la Keoke. A însemnat un reper în anii tulburi 90.
Dacă ar fi să fac un clasament al programelor radio care mi-au plăcut în ăștia 29 de ani, 13-14 cu Andrei Gheorghe e pe podium, alături de Liana Stanciu la Radio Contact, și Dobro cu Craioveanu la Guerrilla.
Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My Town ep. 2 – Skatepark

By on 18/03/2018

După feed-back-ul interesant pe care l-am primit la publicarea primului episod, semn că oamenii chiar sunt interesați de soarta orașului, azi continui serialul My Town.

Unul din visele micii comunități de skateri din Slobozia și unul dintre proiectele mele personale a fost, de câțiva ani buni, realizarea unui skatepark.

S-a început cu un grup de Facebook, Skatepark Slobozia, s-a ajuns, dacă îmi aduc bine aminte, până la o audiență la unul dintre edili – acum 3-4 mandate, care a crezut că este vorba de niște investitori care voiau să creeze skatepark-ul pe banii lor 🙂

S-a făcut chiar și o petiție online, de a cărei soartă nu se mai știe nimic, dar care a fost semnată, până acum, de 373 de interesați.

E cazul să definim, pentru cei neinițiați, ce este acela un skatepark, cui folosește și ce investiție ar presupune. Skatepark-ul este o zonă recreațională, creată special pentru practicanții de role, BMX, skateboard, trotinete, mai nou hoverboard etc, ce conține elemente geometrice sau obiecte special create pentru practicarea acestor simpatice activități. Poate conține planuri înclinate, trunchiuri de piramide, prisme, segmente de cilindru (quarter-pipe, half-pipe), țevi, balustrade, scări, rampe, boluri, punți, piscine (fără apă, evident) etc.

Câteva idei de skatepark-uri:

Imagini pentru skatepark project

Imagine similară

Imagini pentru skatepark project

Pentru Slobozia, un spațiu de minim 1000 mp, alocați în zona de sport a orașului, ar putea fi un bun început. Mă gândesc la zona bazinului de înot – terenuri de tenis. Un teren de 25/40 m poate fi pentru început doar betonat sau asfaltat, urmând ca ulterior, printr-o achiziție publică, să se facă mobilarea acestuia cu elemente geometrice, cum s-a făcut la Călărași, Constanța sau Craiova. Există mai multe firme care produc astfel de elemente geometrice, din materiale solide, care nu se degradează expuse la mediul exterior și care rezistă la uzura rolelor.

Desigur, se poate merge mult mai departe, construindu-se un skatepark integral din beton cu elemente de uzură (muchii, țevi) din oțel galvanizat – dar aceasta ar fi varianta foarte scumpă, care necesită un constructor serios, de mare finețe și cu o mare experiență. De asemenea ar pune probleme de evacuare a apelor pluviale, de rezistență a betonului în timp, etc.

Un skatepark în Slobozia ar fi un punct interesant pentru cultura pop modernă, pentru timp liber, pentru mișcare. Poate fi catalizatorul și începutul unui proiect mult mai complex, care să includă escaladă, tenis de masă, off-road, etc. Limita unui astfel de pol urban e dată doar de imaginație. Slobozia are spațiu suficient în acea zonă, care momentan este nefolosit, dar care poate fi redat celor mai mici cetățeni ai urbei.

Cam asta se întâmplă, de exemplu, la Constanța. Think about it, dream about it and enjoy:

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn