Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

Posts by: gorunescu

Mie din tot campionatul mondial mi-a plăcut președinta Croației

By on 16/07/2018

Da, știu la ce vă gândiți, dar nu, nu mi-a plăcut așa, you dirty minds 🙂
Iar pozele alea cu doamna Kolinda Grabar-Kitarovic, în care apare în costume de baie minimaliste, deși sunt virale ca aparținând președintei Croației, sunt fake. În pozele cu bikini e ori Coco Austin, ori actrița din filmele pentru adulți Diamond Foxx, ori altele sunt fotoshopate grosier. Doamna președinte are un CV impresionant – vezi link-ul de mai sus și mă îndoiesc sincer că vreun paparazzi are poze cu ea la plajă în poziții de tabloid.

Mie mi-a plăcut pentru că:

1.A purtat, ca un simplu suporter, tricoul naționalei. Acesta este un mesaj subliminal foarte puternic: „Sunt președinta țării mele, dar sunt și susținătorul echipei de fotbal a țării. Sunt una de-a voastră!

2. Fără să se teamă de judecățile celor din jur, a dovedit o sensibilitate și o empatie (de excepție pentru un înalt demnitar) față de echipa națională, dar și față de francezi, i-a îmbrățișat, pupat și felicitat pe toți, mesajul pe care „l-am citit eu” este: „ok, este un joc, este un sport, am fost adversari pe teren dar acum rămânem niște oameni frumoși, care se bucură de performanță”Kolinda3

3. Iarăși, știind foarte bine că deschide cutia Pandorei a comentariilor malițioase, l-a luat de mână pe președintele Macron, l-a pupat, l-a îmbrățișat și mângâiat de i-au mers fulgii.

MOSCOW, RUSSIA - JULY 15, 2018: France's President Emmanuel Macron (L) and Croatia's President Kolinda Grabar-Kitarovic attend the 2018 FIFA World Cup Final match between France and Croatia at Luzhniki Stadium. Valery Sharifulin/TASS (Photo by Valery SharifulinTASS via Getty Images)
MOSCOW, RUSSIA – JULY 15, 2018: France’s President Emmanuel Macron (L) and Croatia’s President Kolinda Grabar-Kitarovic attend the 2018 FIFA World Cup Final match between France and Croatia at Luzhniki Stadium. Valery Sharifulin/TASS (Photo by Valery SharifulinTASS via Getty Images)

Kolinda2

Kolinda_Grabar-Kitarović_and_Emmanuel_Macron_prepare_to_award_the_first_and_second_places_in_the_final_of_the_2018_Russian_Football_Cupphoto: Wikipedia

Cum ar spune un prieten: „This is a beginning of a beautiful friendship”  între Croația și Franța. Nu, nu era nimic sexual acolo, ați salivat degeaba (vă știți voi care), au curs comentariile retardo-misogine (că aia franceză e nu știu cum dar aia croată e altfel – cu referire la femeile din viața lui Macron etc.) Femeia știa exact ce face, și s-a folosit de euforia și audiența unică a momentului pentru a transmite un mesaj lumii întregi:

„Statele nu pot supraviețui singure. Națiunile, în pofida diferențelor culturale, sociale, religioase, economice trebuie să funcționeze în bună armonie cu celelalte state. Toate sunt formate din oameni, homo sapiens, avem același ADN, aceleași valori fundamentale, aceleași vise, dorințe și aspirații. Hai s-o facem împreună! Hai să nu mergem singuri și triști fiecare pe drumul lui!”

Mișcarea sportivă mondială, fotbal included, asta demonstrează, din 4 în patru ani, la olimpiade, sau la diversele campionate mondiale: Suntem la fel. Vorbim aceeași limbă. Hai să ne unim forțele.
Femeia asta, prin comportamentul ei simplu și la obiect, tocmai v-a arătat viitorul omenirii. Depinde de voi dacă i-ați pătruns sensul.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Epic moments in modern music history – Ep. 1 Mariah Carey at NBA finals 1990

By on 13/07/2018

There are many beautiful moments throughout music history and I have decided to start a new series of articles dedicated to that, so stay tuned. I am not going to make a „top 10 epic appearances”, nor a type „twenty-whatever definitive moments that changes music history”. It`ll be just a simple remembering of what moved me during all these years, without any order in space or time.

So, without further ado, the first one goes to Mariah Carey, for an appearance on the 5th of June 1990, when she was virtually unknown to the great public, at the 1990 NBA finals. She will be releasing her debut album, called Mariah Carey, several days later, on the 12 of June 1990.
Mariah_Carey_1990photo: Wikipedia

This is the performance that is still giving me the goose bumps, raised an entire stadium on their feet, in pure joy, and made the CBS commentator to say “The Palace now has a queen!”.

This version of „America the beautiful” turned a sportive event into an epic moment of modern music history.
Enjoy:

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Eu cred că Iohannis a greșit

By on 10/07/2018

Cred că trebuia s-o lălăie elegant, definiția II, argotică, de mai jos.

lălăi, lălăiesc I. v. t. a cânta monoton, la nesfârșit o melodie, înlocuind textul acesteia cu silaba „la” II. v. r. a se mișca încet, a face un lucru fără pic de grabă. sursa: Argou (2007)

La fel cum o lălăie de 9 ani parlamentul României după referendumul din 2009, când 72,32 dintre românii prezenți la urne au votat un parlament unicameral cu maximum de 300 parlamentari.

Eu, în locul lui, mă adresam parlamentului (președintele are aceast prerogativ constituțional, de a da mesaje oficiale parlamentului) a doua zi lucrătoare după decizia curții constituționale care-l obliga s-o demită pe Koveși, chemam toate televiziunile pentru declarație, și le ziceam aleșilor următoarele:

„- În ziua când domniile voastre veți respecta  decizia curții constituționale nr. 682/27 iulie 2012, în urma referendumului din 2009 și veți vota legea care consființește dorința suverană a poporului român exprimată prin referendum, aceea de a avea un parlament unicameral format din maximum 300 parlamentari, vă promit solemn că în aceeași zi voi respecta și eu decizia curții constituționale referitoare la demiterea procurorului șef DNA. President over and out.”

Asta că tot ne batem cu pumnul în piept că „vai, președintele nu respectă constituția și trebuie suspendat”. Dar nimeni nu spune că avem un parlament basically ilegal (legally e legal) și că tot basically, toate legile emise după 2009 sunt etic și moral ilegale, deoarece sunt emise de o entitate care nu trebuia să existe în forma ei actuală.

Vă reamintesc, stimați aleși, articolul 2, litera 1, din Constituția României, atenție mare la finalul frazei, l-am bolduit să iasă în evidență:

„ARTICOLUL 2 

Suveranitatea  

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Singura problemă e că nu sunt în locul lui, eu sunt un umil cetățean, nu președinte.

Dar am un avantaj: articolul 30 din Constituție. Google it.

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep. 8 – Canalizarea

By on 05/07/2018

.Inundatie Slobozia .

photo: Alin Popescu

Azi 05 Iulie 2018, dacă te-ai aflat prin Slobozia, nu aveai cum să nu remarci cei 84 l/m2 căzuți într-o oră. As usual, canalizarea Sloboziei, proiectată pe la jumătatea secolului 20, a dat chix glorios, lucru cu care slobozenii sunt obișnuiți cel puțin anual, de când s-a deschis Kaufland-ul din vest. Parcarea lui devine o lagună venețiană în care numai cei curajoși se avântă. Dar, mă rog, e o proprietate privată, nu e treaba mea să discut ce-și face omul în curtea lui.
Când însă cele 2-3 hectare de asfalt se adaugă zecilor de hectare ale orașului, noilor străzi și noilor acoperișuri, cantitatea de apă dintr-o ploaie torențială depășește clar capacitatea de preluare actuală. Iar vara abia a început.

Ce e de făcut? Păi eu văd două variante mari:

  1. Nimeni nu face nimic, oficialitățile se plâng la tv de greaua moștenire și mama natură cea rea, publicul care are mașinile și casele inundate (și la care unii încă mai au de plătit) înjură oficialitățile.
  2. Reteaua de canalizare trebuie modificată, în raport cu evoluția explozivă a noilor cartiere după boom-ul imobiliar. Cei care se pricep (proiectanți, constructori, specialiști) trebuie să stea la un brainstorming serios cu publicul interesat (păgubit) și edilii, în care să se analizeze concret problemele existente și să se caute soluții. Mai mult decât atât, să se ia în calcul și dezvoltarea orașului pe măcar 50 de ani, dacă tot sapi peste tot nu o faci în fiecare cincinal.

Un documentar interesant despre rețeaua de canalizare din Tokyo, un oraș unde anual plouă 1.500 l/mp, Da, știu, e Japonia, la noi nu s-ar putea niciodată, dar putem măcar să luăm modelul de gândire?

Normativul de proiectare al canalizărilor zice că (Slobozia are 132,87 km2, sau 13.287 de hectare):

„Pentru bazine mari (> 10 km2 ) conform prevederilor SR 1846 – 2:2007 proiectantul va avea la bază studii meteorologice (elaborate de Administraţia Naţională de Metereologie-ANM) pe baza cărora se vor stabili hidrografele ploilor de calcul pentru secţiunile caracteristice ale colectoarelor. (7)Intensitatea ploii de calcul – Se determină pe baza timpului de ploaie (tp) şi pe baza curbelor IDF conform prevederilor STAS 9470-73 sau studiilor de actualizare elaborate de ANM; pentru reţele care deservesc un teritoriu > 1.000 ha proiectantul va comanda la Administraţia Naţională de Meteorologie studii statistice pentru amplasament; acestea vor indica ploile maxime istorice ca durată şi intensitate şi vor actualiza curbele IDF corespunzătoare zonei amplasamentului.”

Se poate începe de mai sus, cerând ANM un studiu care să acopere chiar și cea mai mare urgie posibilă. După care, în proiectare, să mai pui un coeficient on top of that. Este evident că în urma schimbărilor climatice din ultimii zeci de ani, cuantumul precipitațiilor s-a modificat. Și e evident că încălzirea globală va continua, iar fenomenele meteo extreme se vor intensifica, ca durată, mărime și frecvență. Imaginează-ți o ploaie de genul acesta de zece ori într-o lună. Dar nu doar o oră. Cinci ore, sau trei zile încontinuu.
Apoi, după ce ai găsit soluția tehnică optimă cost/performanțe/rezultate, trebui să găsești modalități de finanțare.

Apoi trebuie să te apuci de treabă.

Pentru că cetățeanul te plătește, și cetățeanului nu-i convine ca în fiecare an să-și scoată apa cu fărașul din mașină, sau casă. Unii se plângeau sărmanii că e a doua-treia oară numai anul acesta, iar apa refulată conținea și dejecții umane (min 9:20 „se plimbă rahații pe-aici”). Avem deja o problemă gravă de sănătate publică, nu mai e doar de utilități:

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Despre intoleranță, manipulare, dezbinare și natura umană în momentele critice

By on 28/06/2018

 

emotional-manipulation

sursa foto aici

Am reușit de curând să termin serialul „Războiul din Vietnam” pe Netflix, un documentar excelent, despre una din cele mai mari greșeli din istoria SUA. Vi-l recomand, ca material de referință pentru a afla cât de jos poate ajunge o ființă umană. Nu vreau să vi-l povestesc, ci doar să menționez un comentariu, edificator, al unui martor ocular, comandant american în Vietnam:

„-Și iată, aveam aici niște puștani de 19 ani din Minessota, care în urmă cu 6 luni deschideau politicos ușa doamnelor la slujba de Duminică, iar acum, strivesc cu mâinile goale beregata inamicilor în tunelurile buncărelor din Vietnam.”

Totul însoțit de pozele cu tinerii la costum de acum 6 luni, plus declarația înfiorătoare a unui dintre ei, în care explica cum și-a anihilat inamicul în tunel.

Cutremurător.

Apoi, reporterul îi întreabă pe veterani, cum era să ucizi. Era simplu spuneau ei, nu îi consideram oameni, erau ba „gălbejiți”, ba „orezari”, ba alte cuvinte jignitoare și sub-umane, considerate de propaganda de război suficiente pentru a de-umaniza și depersonaliza inamicul, pentru a-l transforma în „ceva” simplu de anihilat, repetat, fără mustrări de conștiință.

Mai era ceva. Era ura. Era „eu sau el”, „noi sau ei”.

Ură iarăși atent gestionată de aparatul de propagandă, multiplicată atent de lanțul de comandă. „Câți gălbejiți ai ucis azi?” întreba un comandant. Body count. Ăsta era scopul pentru trupeți, să ucidem mai mult noi decât ei.

Și au reușit. La 58.000 de soldați americani morți, vietnamezii (nord+sud) se estimează că au pierdut în jur de 3.000.000 de oameni, soldați + civili.

Natura animalică a omului, singurul animal de pe planetă capabil să ucidă nu pentru a se hrăni, iese la iveală în momentele de criză, de supraviețuire, de război, de viață și moarte. Atunci nimic din ceea ce ai învățat o viață întreagă nu mai contează, se duc pe apa Sâmbetei principii și valori, devii un animal feroce, gata de absolut orice.

Constat, în ultima vreme în Romania, o polarizare a societății civile, o divizare din ce în ce mai adâncă.

În „noi” și „ei”.

Pe de o parte „strada”, „șobolanii”, „soroșiști”, „rezistenți”, „tefeliști” etc.

Pe de altă parte „penali”, „hoți”,„gio”, „psd ciuma roșie” etc.

Nu comentez acum cine ce parte susține, cine e televiziune de partid și cine nu, cine e într-o barcă sau alta.

Pe mine personal mă îngrijorează încrâncenarea, generalizările, dezumanizările și depersonalizările care sunt propagate pe toate canalele posibile, de tot mai mulți dintre concetățenii mei. În an centenar. Când ar trebui să ne gândim la unitate, la lucruri frumoase, la țara noatră centenară.

Mă îngrozește perspectiva unei polarizări atât de mari, încât să se ajungă la violențe, la război civil.

Deșteaptă-te române. Nu pusul mâinii pe furci și topoare mai rezolvă ceva în 2018. N-a rezolvat nici la 1907. Decât niște vieți aruncate la gunoi. Nu merită.

Deșteaptă-te române. Uită-te în oglindă. Gandește-te la tine, la familie, la prieteni. Dă-ți seama că nu ești tu ăla, intolerant și plin de ură. Nu te lăsa manipulat de toate intoxicările din jurul tău. Expune-i pe manipulatori. Demască stilourile plătite. Nu da share oricărei surse, doar pentru că îți place cum sună titlul și te gâdilă  la sentimente. Alege informație verificată, din mai multe surse serioase, fără comentariile autorilor, epitete, generalizări ale diverselor categorii sociale,  fără atacuri la persoană.

Trăim într-adevăr vremuri de criză, în care o parte din cei ajunși democratic la putere încearcă să-și confiște România, pe persoană fizică. Este părerea mea și nu mi-e teamă sau rușine s-o susțin. Pentru a-și susține demersurile, realizează că au în continuare nevoie de o masă de votanți loiali, pe care încearcă sa-i manipuleze pe toate căile. Dușmanul e „statul paralel” și alte bazaconii de adormit copii. Nu e nici un dușman invizibil nicăieri domnilor, este doar incapacitate de a manageria o țară, dublată de o agendă ascunsă, care iese în fiecare zi mai mult la iveală. Nu există nici un șobolan, binom sau tefelist gata să-ți sară la beregată pe stradă, în timp ce te întorci cu sacoșa de roșii de la piață, stimate simpatizant de stânga.

Daaaar, asta nu înseamnă că toți membrii sau simpatizanții PSD sunt infractori, penali, ciumați, etc. Am prieteni, colegi, rude, care sunt membrii PSD, sunt oameni absolut onorabili.

De cealaltă parte, ca reacție, unii dintre cei care nu sunt de acord cu ei, și care protestează tot perfect democratic, probabil sătui de protestat la un perete surd, gândesc din ce în ce mai des în termeni violenți. „Ciuma roșie trebuie eradicată”, „Mâna pe topor”, etc. Ce rezolvi cu violența? Nimic. Va aduce și mai multă violență, statul va reaționa, va trimite trupe. Carne de tun. Asta vă doriți? Să fiți carne de tun? Vrei să dai jos un partid sau coaliție? Se poate, dar democratic, în ziua votului. Altfel e lovitură de stat.

Protestele trebuie să rămână non-violente, avem deja o istorie interesantă și frumoasă a protestelor în România. Nu esți de acord cu ceva? Nici o problemă, ești absolut liber să protestezi. Frumos, pașnic, elegant, ironic, sarcastic. Dar întotdeauna, fără violență.

Am participat personal la proteste. Era o atmosferă unică, frumoasă, o simbioză a unor categorii foarte diferite de oameni, uniți în ceea ce consideră ei datoria cea mai importantă de cetățean, apărarea țării lor în fața avalanșei de ilegalități. Grosul protestanților erau și sunt oameni absolut onorabili, la fel ca și cei care susțin actuala putere.

Rugămintea mea pentru voi, din ce în ce mai mulți, din ambele tabere, care deveniți pe nesimțite belicoși, este să fiți toleranți unii cu alții, există și oameni buni și de treabă, la fel cum există și uscături în pădure. Dar nu trebuie să generalizăm, nu trebuie să dezumanizăm, trebuie să rămânem oameni. Lupta „sindicală” trebuie să se dea pe principii, idei, proiecte, acțiuni.

Niciodată contra oamenilor.

Varianta B este Mineriada, urmată de Vietnam. Dă click și meditează la asta:

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Dragnea și șobolanii

By on 14/06/2018

Atenție: Urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

 

Imediat după fraza lui Dragnea cu „inamicii” „paraleli” „șobolani” de la mitingul PSD, tot internetul a sărit în sus.

Well, eu înțeleg că politica e cam tânără la noi și nu suntem învățați cu manipulările subliminale. Așa că facem lumină în subiect cu exemple.

Propaganda de război americană în anii 40 depersonifica inamicul japonez, italian și german, transformându-i în șobolani. Niste animale respingătoare, nu-i așa, care răspândesc ciuma și holera, care trebuie exterminați, fără remușcări:

5-02pic3

6160a4ae2fdc0d43a1e6ac0217d590b0

mp8332

Americanii nici măcar ei n-au fost originali, propaganda nazistă depersonalizând evreii, inclusiv în postere în limba rusă pentru teritoriile ocupate.

img_1054

Rat_propaganda

advert 2

După cum ne-a învățat istoria, propaganda nazistă a luat foarte multe forme, reușind să convingă oameni altminteri normali la cap să comită atrocități în masă. Manipularea regimului nazist a fost dusă la nivel de artă, folosind imagini puternice vizual, depersonificând „inamicul” evreu, transformându-l într-un animal incomod și periculos, care trebuie eradicat.

Concluzia, lesne de tras pentru un om cu minim bun simț:

Dl. Dragnea are niște consilieri foarte buni, experți în manipulare, dar care nu au inventat roata, nici apa caldă.

Să folosești tactici de manipulare în masă, împotriva propriei populații, a propriilor alegători, în mod constant, zilnic aproape, mă face însă să cred că acești consultanți și-au atins limitele. În momentul când tu nu mai poți să raliezi mase mari de oameni în jurul unor idei progresive, a unor idealuri, a unor principii, a unor proiecte de țară, și trebuie să folosești tactici de gherilă psihologică, ai o problemă de fond gravă. Iar problemele de fond grave, decontează grav, mai devreme sau mai târziu.

E an centenar și ar trebui să avem preocupări care să ne unească, nu să ne dezbine. Din păcate, din zona politicului vin numai mesaje de dezbinare. Suntem singuri, nu ne putem baza pe ei, dacă vrem să ne facem sărbătoarea. Dacă vrem să suflăm în lumânarea României de 1 Decembrie.

Trist.

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

De ziua copilului

By on 01/06/2018

Nu, nu e odă copiilor de 1 Iunie.
Ieri, micul orășel prăfuit de provincie Slobozia a fost scuturat din amorțeală de știrea că doi copii de clasa a 10-a au fost luați de ambulanță după o supradoză.

Întotdeauna am gândit despre mine că sunt un tip tolerant, cu vederi largi, că fiecare om ar trebui să aleagă liber ce viață duce, atât timp cât alegerile lui nu se răsfrâng negativ asupra celor din jur. Fiecare om cu discernământ și liberul arbitru. Lucruri pe care nu le ai complet definite în clasa a 10-a. Adulții, fie ei părinți sau profesori, societatea în ansamblu, au niște roluri și niște responsabilități față de copii. Că tot e ziua lor azi.

Pentru mine e destul de clar că dacă alegi să te sinucizi cu otravă de șoareci și solvenți organici, îți lipseste grav partea cu discernământul. Nu vorbim aici de un adult, care în cunostință de cauză decide să bea un pahar sau 10, sau să tragă un fum (de care fum vreți voi).

Deci noi ăștia peste 18, ce facem?

Păi am putea începe, eventual, să începem să medităm la subiect. Poate găsim niște răspunsuri personale, în loc să ignorăm fenomenul.

Dăm play aici și lăsăm puțin emoțiile să se decanteze, poate mâine iese ceva bun:

 

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep.7 – 10 motive pentru care nu-mi plac speed-bumps-urile din oraș

By on 28/05/2018

Preambul.

Întotdeauna am fost pentru siguranță rutieră, orice măsuri care pot împiedica accidente sunt salutare, doar că trebuie să discerni, tu, ca autoritate publică (edili+poliție) care sunt soluțiile cele mai practice (nu comode sau ieftine) de sporire a siguranței în trafic, fără a afecta fluiditatea lui. Una din angoasele zilnice, ca șofer, din Slobozia, sunt limitatoarele de viteză, din cauciuc, acele speed-bump-uri, răspândite cu generozitate pe principalul bulevard al orașului. Personal mi se par o soluție de țară bananieră. Cum am mai spus aici pe blog, spre ce aspirăm, Japonia sau Burkina Faso?

Cele 10 motive pentru care mi se par o idee proastă:

  1. Eficiența lor este de doar 50%. Se montează în mai și se scot în Octombrie, adică sunt prezente doar 6 luni. Restul de 6 luni pietonii nu sunt protejați de vitezomani.
  2. Distrug suspensiile mașinilor. În afară de câteva care au limitare de viteză, în restul, dacă nu ești din oraș, poți, tehnic și legal, intra cu 50km/h în ele. O experiență pe care nu o recomand dacă nu ai cel puțin un Wrangler.
  3. Distrug stratul de asfalt în zona amplasării. Mai mulți bani din buzunarul contribuabililor. La fiecare reinstalare, se fac noi găuri de ancorare, cele vechi nu sunt astupate cu bitum, asfaltul se crapă, etanșeitatea este compromisă.IMG_6575
  4. Nu sunt de calitate, deja o parte din plăcuțele reflectorizante care trebuiau să le semnalizeze șoferilor pe timpul nopții au zburat. IMG_6583
  5. Nicăieri (în lumea civilizată, nu Burkina Faso) nu se pun speed bumps pe bulevardul principal al unui oraș, no matter what the reason. Nici măcar în fața Casei Albe. Nu strici fluiditatea traficului unei artere principale, în mod inutil 90% din timp.
  6. Poluează. Da. Prin faptul că la orice oră din zi și din noapte, mulți soferi sunt nevoiți să reducă inutil viteza (uneori și până la 5-10 km/h), pentru că nu sunt pietoni, apoi să accelereze iar la 50 km/h, producând noxe la accelerație. Inutil.
  7. Cresc consumul de carburant. Din același motiv ca la punctul 6. Mai mulți bani pierduți, de data asta din buzunarul personal al fiecăruia.
  8. Se pot înlocui cu semafoare inteligente, cum este cel de la intrare dinspre Călărași, în cartierul  Bora.
  9. Pleacă de la premisa greșită că toți suntem niște soferi necivilizați, care nu reduc viteza în aproprierea unei trecerei de pietoni. Există limitări la 30 km/h în zonele de risc, nu mai e nevoie și de speed-bumps. În cel mai rău caz, dacă nu vrei să pui semafoare inteligente, poți pune radare fixe, ca să te asiguri că nimeni nu încalcă legea.
  10. Sunt un consum de sute de ore muncă pentru contribuabil, în fiecare primăvară și toamnă, din partea salariaților DADP. Ore, combustibil și bani, resurse care pot fi redistribuite pentru prioritățile orașului.

În concluzie, mi se par cea mai slabă măsură preventivă în trafic. Cu toate dezavantajele clare, enumerate mai sus.

Propun o ședință serioasă de brainstorming în comisiile de trafic comune primărie-poliție rutieră, pentru găsirea de soluții personalizate, pentru fiecare trecere. Radare fixe, semafoare inteligente, treceri de pietoni inteligente, you name it.

Pretty please.

Thank you.

PS: Scuze pentru burkinezi (in case someone is reading this in Oagadougu), no ofence intended man, just making a point.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep. 6 – Tenis de masă

By on 06/05/2018

Acum câțiva ani, cred că în perioada administrației Stoica, vine administratorul asociației, cu propunere de la primărie, să se amplaseze pe lângă bloc mobilier urban. Asociația a avut de ales trei variante: masă cu două bănci și acoperiș, masă de tenis (ping-pong) sau plantare de pomi. S-a dezbătut foarte scurt și s-au pus pomi. O alegere înțeleaptă, aș spune acum.

Dar ideea cu tenisul de masă de exterior rămăsese undeva fixată în subconștient.

Îmi aducea aminte de mesele de tenis din beton armat, din curtea scolii nr. 1 din Călărași, care făceau deliciul pauzelor. Cam pe unde sunt parcate acum mașinile din poză:

IMG_6380

Erau doar două. Aglomerația în jurul lor era eternă. Prima chestie când se suna era să ajungi să ocupi masa, apoi se juca în sistem eliminatoriu, cel mai bun rămânea la masă. Betonul era degradat, ciupit și rugos iar mingiile săreau în toate direcțiile, nicidecum în cea dictată de fizica teoretică. Fileu nu aveam, improvizam dintr-o scândură sau cracă. Palete nu aveam, improvizam din caiete, manuale sau cei mai pricepuți își făceau la traforaj, din placaj. Dar cea mai mare problemă erau mingiile chinezești, care după multe contacte cu betonul rugos se turteau. Le luai acasă, le puneai într-un ibric în apă clocotită, aerul din interior se dilata și-și reveneau oarecum, la o formă de ovoid. Mai jucai, chinuit, câteva seturi, cu oul umflat pe aragaz, până se fisura sau devenea prea moale, de la fierberile repetate în ibric, ca să mai sară.
Combinația de bilă ovoidală, cu masă care semăna cu o spinare de reptilă preistorică, producea niște rezultate ale traiectoriei foarte dificil de estimat de către creier. Și atunci, în 8 ani de zile de jucat aproape în fiecare pauză, creierul s-a antrenat să se bazeze mai puțin pe calculul traiectoriei și mult mai mult pe viteza de reacție. Reflexe. Adaptare la mediu. Creierul uman este, deocamdată, cel mai avansat organ de pe planetă. Interesant este că și acum, la zeci de ani distanță, fără să fi practicat în mod constant tenisul de masă, am rămas cu reflexele formate pe masa de beton din curtea școlii și încă produc surprize interesante posesorilor de mese de tenis care joacă regulat.

Unde vreau să ajung cu acestă divagație? Mă gândesc că dacă pentru mine și mulți alții, mesele acelea de beton au însemnat atât de mult în dezvoltarea fizică și mentală, imaginează-ți ce ar reprezenta pentru noile generații pentru care, hai să fim realiști, tehnologia a cam înlocuit mișcarea.

Dar să trecem peste preambului memorialistic și să revenim la ideea episodului de azi:

Instalarea de mese de tenis, de exterior, în parcurile orașului.

De ce în parcuri și nu lângă blocuri sau locuințe? În primul rând din cauza poluării fonice, zgomotul de ping-pong plus hărmălaia aferentă orgoliilor nu este chiar un somnifer natural. Eu personal aș recomanda minim 50 de metri distanță față de imobile. În al doilea rând, parcurile, prin vegetația prezentă, constituie o barieră naturală pentru curenții de aer, inamici naturali ai unei partide relaxate de tenis de masă. În al treilea rând, mai faci puțină mișcare până în parc. În al patrulea rând, faci mișcare îm mijlocul naturii, printre pomi și oxigen, nu în noxele bulevardului.

Nu este o investiție foarte mare, prețurile unei mese de tenis de exterior sunt de la 7.999 de lei (se laudă a fi cea mai rezistentă de pe piață, antivandal etc.), trecând prin 1.490 EUR, 3.799 lei și ajungând chiar la 2.095 lei – modelul Parc din link (garanție 20 de ani!). Probabil la o licitație prin SEAP, pentru câteva zeci de bucăți, prețul poate scădea chiar sub 2000 lei.

Se pot amenaja spații complexe, cu mai multe mese și bănci, potrivite pentru mini-competiții, cum sunt cele din parcul tineretului din Craiova (deși mesele din beton nu sunt preferatele mele, am sechele din copilărie):

Ping-Pong Craiova

 

Standardele pe care trebuie să le îndeplinească mesele sunt SR EN 14468-1:2015, nu mi-e foarte clar dacă SR EN 14468-2:2015, despre fileuri și accesorii se aplică la mesele de exterior. Aici mai mult ca sigur trebuie consultați specialiști din domeniul fabricației, plus profesioniști din cadrul Federației Române de Tenis de Masă. Ei știu cel mai bine ce merge și ce nu la exterior, ce a dat rezultate în timp, ce produs a fost o dezamăgire, cum trebuie dimensionat terenul dimprejurul mesei, ce alte accesorii sunt necesare sau utile (bănci etc), ce material este optim pentru suprafața mesei dar și ce tip paviment trebui instalat pe jos (pavele, beton, asfalt, cauciuc sintetic), scurgerea apelor pluviale, etc, sunt multe aspecte de luat în calcul.

Pe urmă sunt toate aspectele ce țin de achiziția publică. Unde, dacă mă întrebi pe mine, nu prețul ar trebui să fie factorul decisiv în alegerea furnizorului. Aș face o grilă, cu punctaj acordat pe mai multe categorii: perioada de garanție, preț, calitate, caracteristici anti-vandalism, etc. Bineînțeles că respectarea standardelor legale în vigoare ar trebui să fie din start eliminatorie. Nici un edil nu vrea un proces pe cap din cauza unei accidentări cauzate de un produs neconform.

Zonele pe care le văd eu amenajabile cu zone de tenis de masă în Slobozia (repet criteriile, departe de locuințe, în zone cu vegetație): parcul de vis-a-vis de MB-uri, parcul Ialomița, parcul de la catedrală, zona „de sport” de lângă bazinul de înot, parcul din spatele Muzeului Agriculturii.

Sunt iată 5 zone potențiale, la care se pot adauga și identifica și altele. Cu un grup de, să zicem 4 mese, pe fiecare zonă, ar fi o investiție de 20 de mese. La prețurile de pe piață, de mai sus, ar putea fi oriunde între 40.000 și 160.000 de lei. La care s-ar mai adăuga un buget similar ca ordin de mărime pentru amenajarea zonelor (asfalt sau pavele, bănci etc). S-ar putea eventual începe totul cu o investiție pilot, într-una din zone, care nu ar trece de 100.000 de lei, pentru a lua pulsul, iar dacă investiția „prinde” la public, se poate continua.

S-ar putea eventual face și o propunere de crowd-funding, dacă nu există bani în buget. Dai un leu pentru Ateneu.

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep.6 – Concepte. Netcity, Smart City, Green City. Slobozia 1.0

By on 05/05/2018

Articolul de față este despre viitor. Peste tot auzim de concepte precum „smart city”, „green city”, „net city”, „internet of things” etc. Pentru mulți dintre noi sunt doar niște termeni auziți la televizor sau citiți pe internet. Ce înseamnă exact, și cu ce-ar ajuta Slobozia, o să detaliem în continuare.

Netcity

Încep cu acest concept deoarece reprezintă baza și infrastructura pentru restul de concepte. Este un proiect implementat în București, care presupune coborârea rețelei de fibră optică în subteran. Are niște costuri, nu mici, dar avantajele sunt enorme:

  • se scapă de imaginea tristă a cablurilor încolăcite morman pe stâlpii de iluminat public. Plus cablurile de rețea și coaxiale între blocuri și clădiri. Arată a țară supraaglomerată din Asia de sud-est.
  • se elimină posibilitatea ruperii cablurilor la furtuni, accidente rutiere sau la trecerea unui transport supradimensionat. Da, Slobozia este una din rutele pentru transporturi agabaritice către portul Constanța.
  • cablurile și tunelurile respective se pot dimensiona astfel încât să permită extinderi ulterioare pentru tehnologii și operatori noi, wireless de nouă generație, 5G, etc.
  • devine baza pentru rețeaua wi-fi proprie a orașului, gratuită, evident, care va conecta senzoristica stradală și a clădirilor la internet, și va oferi conectivitate la internet în zonele publice, pentru cetățeni.
  • Eventual s-ar putea cupla proiectul cu unul pentru o nouă canalizare, pluvială și menajeră, pe fonduri UE.

Dezavantaje:

  • costurile reprezintă un efort bugetar din partea primăriei
  • va trebui reglementat puțin domeniul, în sensul interzicerii cablurilor aeriene în oraș, din rațiuni de urbanism și estetică
  • companiile de telecomunicații vor sări în sus, pentru că vor trebui să refacă rețelele. Presiuni, lobby, luări de poziție, tot tacîmul. Li se poate da un termen rezonabil de 2-3 ani, în care să facă relocarea în subteran.

 

Smart city

stock-vector-smart-city-with-smart-services-and-icons-internet-of-things-networks-and-augmented-reality-concept-529439698_58e226f4c3890

Acesta este un concept destul de amplu. Definiția simplă este că Smart city – Orașul inteligent – este o zonă urbană care folosește tipuri diferite de senzori pentru a colecta informații, care sunt apoi folosite pentru a manageria, în mod eficient, resurse și bunuri. Include date colectate de la cetățeni, dispozitive și bunuri/proprietăți care sunt procesate și analizate pentru a monitoriza traficul și sistemele de transport în comun, producerea de energie, alimentarea cu apă, managementul deșeurilor, siguranța publică, sistemele informaționale, școli, biblioteci, spitale și alte servicii comunitare.

Conceptul integrează IT&C (Information Tehnology and Communication) și multiple dispozitive fizice conectate la rețea (the Internet of Things sau IoT) pentru a optimiza eficiența activităților și serviciilor orașului. Tehnologiile Smart City permit oficialilor să interacționeze direct cu comunitatea și infrastructura orașului, să monitorizeze ceea ce se întâmplă în oraș și cum evoluează acesta.

IT&C – sistemele informatice și de comunicație – sunt folosite pentru a crește calitatea, performanța și interactivitatea serviciilor urbane, pentru a reduce costurile și consumul de resurse, pentru a crește interacțiunea dintre cetățeni și edili/guvern.

Haideți să lăsăm puțin definițiile abstracte (pentru curioși continuați aici) și să vedem câteva exemple practice ale „mugurilor” de Smart City.

Există deja aplicații, în orașele mari, de monitorizare și dirijare automată a traficului, prin soluții de senzori amplasați în asfalt care monitorizează traficul, cuplați la un sistem de semafoare inteligente care alocă timpi de trecere prin intersecții în funcție de care arteră este mai aglomerată. Sunt mult mai bune decât dirijarea intersecției prin polițisti sau semafoare clasice.

Exită deja aplicații pentru smartphone, de tipul Waze, care colectează informații de la utilizatori, de tipul poziției și vitezei în trafic, detectează automat ambuteiajele și îți oferă trasee alternative. Mai mult decât atât, permite adăugarea de rapoarte de tip drum închis, accident, gropi în carosabil, diverse alte obstacole sau condiții meteo periculoase (ceață, polei, etc). Ba chiar CNAIR-ul vrea să folosească Waze astfel încât raportarea gropilor de către utilizatori să ajungă la companie.

În Slobozia există deja o rețea de camere video de supraveghere, din care unele sunt și „inteligente”, adică dotate cu tehnologie de recunoaștere a numerelor de înmatriculare. Este un sistem rudimentar, care își face treaba pentru care a fost implementat – siguranța publică, dar care nu poate, de exemplu, să controleze traficul semaforizat.

Ei bine, imaginați-vă toate aceste sisteme informatice conectate într-un tot unitar pe care edilii îl pot accesa, monitoriza dintr-un centru integrat din care să facă parte și restul de instituții abilitate sau interesate (furnizori de utilități și servicii, poliție etc.). La care s-ar putea adăuga aplicații de interconectare cu cetățenii, exemplu aici, prin care nu numai că se pot raporta diverse probleme, se pot depune cereri sau plăti taxe, dar prin intermediul cărora primăria poate oferi informații în timp real, de tipul locurilor diponibile în parcări, rezervări de bilete, diverse programări la servicii publice (de tipul pașapoarte, RAR, audiențe, etc).

Și așa ajungem la următorul concept:

Green City (Orașul verde), sau Sustainable city, sau Eco-City

Definiția general acceptată este „un oraș preocupat de reducerea impactului asupra mediului, locuit de cetățeni dedicați reducerii consumului de energie, apă și hrană, precum și a reducerii poluării atmosferice, emisiilor de CO2, reducerea poluării apei, poluării fonice, etc.”

Cuprinde strategii pentru managementul deșeurilor, al emisiilor, folosirea energiilor regenerabile (solară, eoliană, biomasă, hidro, etc), case pasive, conservarea energiei, sisteme depoluante.

Practic acest ultim concept, dar și cele de mai înainte, nu conduc spre nimic altceva decât îmbunătățirea calității vieții. Aici și aici sunt topuri mondiale, pe 2018 al oraselor, în funcție de calitatea vieții. Cu toții ne dorim un oraș curat, liniștit, sigur, cu servicii de calitate (infrastructură, transport, sănătate, utilități, servicii publice și sociale) la costuri minime.

Cum se poate face practic implementarea acestor concepte în Slobozia? În primul rând este nevoie de conștientizarea acestei nevoi de evoluție, de conservare a resurselor, de digitalizare, la nivel de cetățean – aici un rol activ îl au nu doar edilii, ci și actorii publici interesați să se implice în transformarea orașului. În al doilea rând, este nevoia creării unui grup de lucru, care să identifice nevoile orașului (apă, energie, infrastructură, transport, deșeuri, canalizare, securitate, comunicații, mediu, servicii de urgență, servicii publice) și să propună o strategie de implementare, pas cu pas. Totul făcut în brainstorming comun cu cetățenii, pentru că, revin la o idee mai veche și nu neapărat originală, 40.000 de minți sunt mai luminate decât 100.

Exemple de proiecte în România:

Alba Iulia

Iași

Cluj

Listă cu 150 de proiecte auto-identificate ca „Smart City”

Bine, acum se vor găsi unii care să sară la jugulară, „Ce ne trebuie nouă la Slobozia Smart city, când noi avem probleme cu apa, parcarea subterană, străzile, parcările, gunoiul, canalizarea, salariile, pensiile, locurile de muncă, etc?”

Hold your horses! De acord, mereu sunt probleme actuale și presante, dar asta nu trebuie să ne oprească să ne gândim la viitor.

Gândiți-vă că folosim tehnologiile smart în fiecare zi, facem cumpărături online, stăm conectați cu prieteni de pe alte continente, comunicăm online cu firme, instituții și oficiali, ne organizăm social online, plătim taxe și impozite de pe smartphone. Inteligența artificială și tehnologia nu trebuie văzute ca sperietori, sunt aliați ai umanității, care trebuie folosiți la maxim în slujba noastră.

Am și un nume pentru orașul inteligent.

Slobozia 1.0

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn