Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

May, 2018

My town Ep.7 – 10 motive pentru care nu-mi plac speed-bumps-urile din oraș

By on 28/05/2018

Preambul.

Întotdeauna am fost pentru siguranță rutieră, orice măsuri care pot împiedica accidente sunt salutare, doar că trebuie să discerni, tu, ca autoritate publică (edili+poliție) care sunt soluțiile cele mai practice (nu comode sau ieftine) de sporire a siguranței în trafic, fără a afecta fluiditatea lui. Una din angoasele zilnice, ca șofer, din Slobozia, sunt limitatoarele de viteză, din cauciuc, acele speed-bump-uri, răspândite cu generozitate pe principalul bulevard al orașului. Personal mi se par o soluție de țară bananieră. Cum am mai spus aici pe blog, spre ce aspirăm, Japonia sau Burkina Faso?

Cele 10 motive pentru care mi se par o idee proastă:

  1. Eficiența lor este de doar 50%. Se montează în mai și se scot în Octombrie, adică sunt prezente doar 6 luni. Restul de 6 luni pietonii nu sunt protejați de vitezomani.
  2. Distrug suspensiile mașinilor. În afară de câteva care au limitare de viteză, în restul, dacă nu ești din oraș, poți, tehnic și legal, intra cu 50km/h în ele. O experiență pe care nu o recomand dacă nu ai cel puțin un Wrangler.
  3. Distrug stratul de asfalt în zona amplasării. Mai mulți bani din buzunarul contribuabililor. La fiecare reinstalare, se fac noi găuri de ancorare, cele vechi nu sunt astupate cu bitum, asfaltul se crapă, etanșeitatea este compromisă.IMG_6575
  4. Nu sunt de calitate, deja o parte din plăcuțele reflectorizante care trebuiau să le semnalizeze șoferilor pe timpul nopții au zburat. IMG_6583
  5. Nicăieri (în lumea civilizată, nu Burkina Faso) nu se pun speed bumps pe bulevardul principal al unui oraș, no matter what the reason. Nici măcar în fața Casei Albe. Nu strici fluiditatea traficului unei artere principale, în mod inutil 90% din timp.
  6. Poluează. Da. Prin faptul că la orice oră din zi și din noapte, mulți soferi sunt nevoiți să reducă inutil viteza (uneori și până la 5-10 km/h), pentru că nu sunt pietoni, apoi să accelereze iar la 50 km/h, producând noxe la accelerație. Inutil.
  7. Cresc consumul de carburant. Din același motiv ca la punctul 6. Mai mulți bani pierduți, de data asta din buzunarul personal al fiecăruia.
  8. Se pot înlocui cu semafoare inteligente, cum este cel de la intrare dinspre Călărași, în cartierul  Bora.
  9. Pleacă de la premisa greșită că toți suntem niște soferi necivilizați, care nu reduc viteza în aproprierea unei trecerei de pietoni. Există limitări la 30 km/h în zonele de risc, nu mai e nevoie și de speed-bumps. În cel mai rău caz, dacă nu vrei să pui semafoare inteligente, poți pune radare fixe, ca să te asiguri că nimeni nu încalcă legea.
  10. Sunt un consum de sute de ore muncă pentru contribuabil, în fiecare primăvară și toamnă, din partea salariaților DADP. Ore, combustibil și bani, resurse care pot fi redistribuite pentru prioritățile orașului.

În concluzie, mi se par cea mai slabă măsură preventivă în trafic. Cu toate dezavantajele clare, enumerate mai sus.

Propun o ședință serioasă de brainstorming în comisiile de trafic comune primărie-poliție rutieră, pentru găsirea de soluții personalizate, pentru fiecare trecere. Radare fixe, semafoare inteligente, treceri de pietoni inteligente, you name it.

Pretty please.

Thank you.

PS: Scuze pentru burkinezi (in case someone is reading this in Oagadougu), no ofence intended man, just making a point.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep. 6 – Tenis de masă

By on 06/05/2018

Acum câțiva ani, cred că în perioada administrației Stoica, vine administratorul asociației, cu propunere de la primărie, să se amplaseze pe lângă bloc mobilier urban. Asociația a avut de ales trei variante: masă cu două bănci și acoperiș, masă de tenis (ping-pong) sau plantare de pomi. S-a dezbătut foarte scurt și s-au pus pomi. O alegere înțeleaptă, aș spune acum.

Dar ideea cu tenisul de masă de exterior rămăsese undeva fixată în subconștient.

Îmi aducea aminte de mesele de tenis din beton armat, din curtea scolii nr. 1 din Călărași, care făceau deliciul pauzelor. Cam pe unde sunt parcate acum mașinile din poză:

IMG_6380

Erau doar două. Aglomerația în jurul lor era eternă. Prima chestie când se suna era să ajungi să ocupi masa, apoi se juca în sistem eliminatoriu, cel mai bun rămânea la masă. Betonul era degradat, ciupit și rugos iar mingiile săreau în toate direcțiile, nicidecum în cea dictată de fizica teoretică. Fileu nu aveam, improvizam dintr-o scândură sau cracă. Palete nu aveam, improvizam din caiete, manuale sau cei mai pricepuți își făceau la traforaj, din placaj. Dar cea mai mare problemă erau mingiile chinezești, care după multe contacte cu betonul rugos se turteau. Le luai acasă, le puneai într-un ibric în apă clocotită, aerul din interior se dilata și-și reveneau oarecum, la o formă de ovoid. Mai jucai, chinuit, câteva seturi, cu oul umflat pe aragaz, până se fisura sau devenea prea moale, de la fierberile repetate în ibric, ca să mai sară.
Combinația de bilă ovoidală, cu masă care semăna cu o spinare de reptilă preistorică, producea niște rezultate ale traiectoriei foarte dificil de estimat de către creier. Și atunci, în 8 ani de zile de jucat aproape în fiecare pauză, creierul s-a antrenat să se bazeze mai puțin pe calculul traiectoriei și mult mai mult pe viteza de reacție. Reflexe. Adaptare la mediu. Creierul uman este, deocamdată, cel mai avansat organ de pe planetă. Interesant este că și acum, la zeci de ani distanță, fără să fi practicat în mod constant tenisul de masă, am rămas cu reflexele formate pe masa de beton din curtea școlii și încă produc surprize interesante posesorilor de mese de tenis care joacă regulat.

Unde vreau să ajung cu acestă divagație? Mă gândesc că dacă pentru mine și mulți alții, mesele acelea de beton au însemnat atât de mult în dezvoltarea fizică și mentală, imaginează-ți ce ar reprezenta pentru noile generații pentru care, hai să fim realiști, tehnologia a cam înlocuit mișcarea.

Dar să trecem peste preambului memorialistic și să revenim la ideea episodului de azi:

Instalarea de mese de tenis, de exterior, în parcurile orașului.

De ce în parcuri și nu lângă blocuri sau locuințe? În primul rând din cauza poluării fonice, zgomotul de ping-pong plus hărmălaia aferentă orgoliilor nu este chiar un somnifer natural. Eu personal aș recomanda minim 50 de metri distanță față de imobile. În al doilea rând, parcurile, prin vegetația prezentă, constituie o barieră naturală pentru curenții de aer, inamici naturali ai unei partide relaxate de tenis de masă. În al treilea rând, mai faci puțină mișcare până în parc. În al patrulea rând, faci mișcare îm mijlocul naturii, printre pomi și oxigen, nu în noxele bulevardului.

Nu este o investiție foarte mare, prețurile unei mese de tenis de exterior sunt de la 7.999 de lei (se laudă a fi cea mai rezistentă de pe piață, antivandal etc.), trecând prin 1.490 EUR, 3.799 lei și ajungând chiar la 2.095 lei – modelul Parc din link (garanție 20 de ani!). Probabil la o licitație prin SEAP, pentru câteva zeci de bucăți, prețul poate scădea chiar sub 2000 lei.

Se pot amenaja spații complexe, cu mai multe mese și bănci, potrivite pentru mini-competiții, cum sunt cele din parcul tineretului din Craiova (deși mesele din beton nu sunt preferatele mele, am sechele din copilărie):

Ping-Pong Craiova

 

Standardele pe care trebuie să le îndeplinească mesele sunt SR EN 14468-1:2015, nu mi-e foarte clar dacă SR EN 14468-2:2015, despre fileuri și accesorii se aplică la mesele de exterior. Aici mai mult ca sigur trebuie consultați specialiști din domeniul fabricației, plus profesioniști din cadrul Federației Române de Tenis de Masă. Ei știu cel mai bine ce merge și ce nu la exterior, ce a dat rezultate în timp, ce produs a fost o dezamăgire, cum trebuie dimensionat terenul dimprejurul mesei, ce alte accesorii sunt necesare sau utile (bănci etc), ce material este optim pentru suprafața mesei dar și ce tip paviment trebui instalat pe jos (pavele, beton, asfalt, cauciuc sintetic), scurgerea apelor pluviale, etc, sunt multe aspecte de luat în calcul.

Pe urmă sunt toate aspectele ce țin de achiziția publică. Unde, dacă mă întrebi pe mine, nu prețul ar trebui să fie factorul decisiv în alegerea furnizorului. Aș face o grilă, cu punctaj acordat pe mai multe categorii: perioada de garanție, preț, calitate, caracteristici anti-vandalism, etc. Bineînțeles că respectarea standardelor legale în vigoare ar trebui să fie din start eliminatorie. Nici un edil nu vrea un proces pe cap din cauza unei accidentări cauzate de un produs neconform.

Zonele pe care le văd eu amenajabile cu zone de tenis de masă în Slobozia (repet criteriile, departe de locuințe, în zone cu vegetație): parcul de vis-a-vis de MB-uri, parcul Ialomița, parcul de la catedrală, zona „de sport” de lângă bazinul de înot, parcul din spatele Muzeului Agriculturii.

Sunt iată 5 zone potențiale, la care se pot adauga și identifica și altele. Cu un grup de, să zicem 4 mese, pe fiecare zonă, ar fi o investiție de 20 de mese. La prețurile de pe piață, de mai sus, ar putea fi oriunde între 40.000 și 160.000 de lei. La care s-ar mai adăuga un buget similar ca ordin de mărime pentru amenajarea zonelor (asfalt sau pavele, bănci etc). S-ar putea eventual începe totul cu o investiție pilot, într-una din zone, care nu ar trece de 100.000 de lei, pentru a lua pulsul, iar dacă investiția „prinde” la public, se poate continua.

S-ar putea eventual face și o propunere de crowd-funding, dacă nu există bani în buget. Dai un leu pentru Ateneu.

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

My town Ep.6 – Concepte. Netcity, Smart City, Green City. Slobozia 1.0

By on 05/05/2018

Articolul de față este despre viitor. Peste tot auzim de concepte precum „smart city”, „green city”, „net city”, „internet of things” etc. Pentru mulți dintre noi sunt doar niște termeni auziți la televizor sau citiți pe internet. Ce înseamnă exact, și cu ce-ar ajuta Slobozia, o să detaliem în continuare.

Netcity

Încep cu acest concept deoarece reprezintă baza și infrastructura pentru restul de concepte. Este un proiect implementat în București, care presupune coborârea rețelei de fibră optică în subteran. Are niște costuri, nu mici, dar avantajele sunt enorme:

  • se scapă de imaginea tristă a cablurilor încolăcite morman pe stâlpii de iluminat public. Plus cablurile de rețea și coaxiale între blocuri și clădiri. Arată a țară supraaglomerată din Asia de sud-est.
  • se elimină posibilitatea ruperii cablurilor la furtuni, accidente rutiere sau la trecerea unui transport supradimensionat. Da, Slobozia este una din rutele pentru transporturi agabaritice către portul Constanța.
  • cablurile și tunelurile respective se pot dimensiona astfel încât să permită extinderi ulterioare pentru tehnologii și operatori noi, wireless de nouă generație, 5G, etc.
  • devine baza pentru rețeaua wi-fi proprie a orașului, gratuită, evident, care va conecta senzoristica stradală și a clădirilor la internet, și va oferi conectivitate la internet în zonele publice, pentru cetățeni.
  • Eventual s-ar putea cupla proiectul cu unul pentru o nouă canalizare, pluvială și menajeră, pe fonduri UE.

Dezavantaje:

  • costurile reprezintă un efort bugetar din partea primăriei
  • va trebui reglementat puțin domeniul, în sensul interzicerii cablurilor aeriene în oraș, din rațiuni de urbanism și estetică
  • companiile de telecomunicații vor sări în sus, pentru că vor trebui să refacă rețelele. Presiuni, lobby, luări de poziție, tot tacîmul. Li se poate da un termen rezonabil de 2-3 ani, în care să facă relocarea în subteran.

 

Smart city

stock-vector-smart-city-with-smart-services-and-icons-internet-of-things-networks-and-augmented-reality-concept-529439698_58e226f4c3890

Acesta este un concept destul de amplu. Definiția simplă este că Smart city – Orașul inteligent – este o zonă urbană care folosește tipuri diferite de senzori pentru a colecta informații, care sunt apoi folosite pentru a manageria, în mod eficient, resurse și bunuri. Include date colectate de la cetățeni, dispozitive și bunuri/proprietăți care sunt procesate și analizate pentru a monitoriza traficul și sistemele de transport în comun, producerea de energie, alimentarea cu apă, managementul deșeurilor, siguranța publică, sistemele informaționale, școli, biblioteci, spitale și alte servicii comunitare.

Conceptul integrează IT&C (Information Tehnology and Communication) și multiple dispozitive fizice conectate la rețea (the Internet of Things sau IoT) pentru a optimiza eficiența activităților și serviciilor orașului. Tehnologiile Smart City permit oficialilor să interacționeze direct cu comunitatea și infrastructura orașului, să monitorizeze ceea ce se întâmplă în oraș și cum evoluează acesta.

IT&C – sistemele informatice și de comunicație – sunt folosite pentru a crește calitatea, performanța și interactivitatea serviciilor urbane, pentru a reduce costurile și consumul de resurse, pentru a crește interacțiunea dintre cetățeni și edili/guvern.

Haideți să lăsăm puțin definițiile abstracte (pentru curioși continuați aici) și să vedem câteva exemple practice ale „mugurilor” de Smart City.

Există deja aplicații, în orașele mari, de monitorizare și dirijare automată a traficului, prin soluții de senzori amplasați în asfalt care monitorizează traficul, cuplați la un sistem de semafoare inteligente care alocă timpi de trecere prin intersecții în funcție de care arteră este mai aglomerată. Sunt mult mai bune decât dirijarea intersecției prin polițisti sau semafoare clasice.

Exită deja aplicații pentru smartphone, de tipul Waze, care colectează informații de la utilizatori, de tipul poziției și vitezei în trafic, detectează automat ambuteiajele și îți oferă trasee alternative. Mai mult decât atât, permite adăugarea de rapoarte de tip drum închis, accident, gropi în carosabil, diverse alte obstacole sau condiții meteo periculoase (ceață, polei, etc). Ba chiar CNAIR-ul vrea să folosească Waze astfel încât raportarea gropilor de către utilizatori să ajungă la companie.

În Slobozia există deja o rețea de camere video de supraveghere, din care unele sunt și „inteligente”, adică dotate cu tehnologie de recunoaștere a numerelor de înmatriculare. Este un sistem rudimentar, care își face treaba pentru care a fost implementat – siguranța publică, dar care nu poate, de exemplu, să controleze traficul semaforizat.

Ei bine, imaginați-vă toate aceste sisteme informatice conectate într-un tot unitar pe care edilii îl pot accesa, monitoriza dintr-un centru integrat din care să facă parte și restul de instituții abilitate sau interesate (furnizori de utilități și servicii, poliție etc.). La care s-ar putea adăuga aplicații de interconectare cu cetățenii, exemplu aici, prin care nu numai că se pot raporta diverse probleme, se pot depune cereri sau plăti taxe, dar prin intermediul cărora primăria poate oferi informații în timp real, de tipul locurilor diponibile în parcări, rezervări de bilete, diverse programări la servicii publice (de tipul pașapoarte, RAR, audiențe, etc).

Și așa ajungem la următorul concept:

Green City (Orașul verde), sau Sustainable city, sau Eco-City

Definiția general acceptată este „un oraș preocupat de reducerea impactului asupra mediului, locuit de cetățeni dedicați reducerii consumului de energie, apă și hrană, precum și a reducerii poluării atmosferice, emisiilor de CO2, reducerea poluării apei, poluării fonice, etc.”

Cuprinde strategii pentru managementul deșeurilor, al emisiilor, folosirea energiilor regenerabile (solară, eoliană, biomasă, hidro, etc), case pasive, conservarea energiei, sisteme depoluante.

Practic acest ultim concept, dar și cele de mai înainte, nu conduc spre nimic altceva decât îmbunătățirea calității vieții. Aici și aici sunt topuri mondiale, pe 2018 al oraselor, în funcție de calitatea vieții. Cu toții ne dorim un oraș curat, liniștit, sigur, cu servicii de calitate (infrastructură, transport, sănătate, utilități, servicii publice și sociale) la costuri minime.

Cum se poate face practic implementarea acestor concepte în Slobozia? În primul rând este nevoie de conștientizarea acestei nevoi de evoluție, de conservare a resurselor, de digitalizare, la nivel de cetățean – aici un rol activ îl au nu doar edilii, ci și actorii publici interesați să se implice în transformarea orașului. În al doilea rând, este nevoia creării unui grup de lucru, care să identifice nevoile orașului (apă, energie, infrastructură, transport, deșeuri, canalizare, securitate, comunicații, mediu, servicii de urgență, servicii publice) și să propună o strategie de implementare, pas cu pas. Totul făcut în brainstorming comun cu cetățenii, pentru că, revin la o idee mai veche și nu neapărat originală, 40.000 de minți sunt mai luminate decât 100.

Exemple de proiecte în România:

Alba Iulia

Iași

Cluj

Listă cu 150 de proiecte auto-identificate ca „Smart City”

Bine, acum se vor găsi unii care să sară la jugulară, „Ce ne trebuie nouă la Slobozia Smart city, când noi avem probleme cu apa, parcarea subterană, străzile, parcările, gunoiul, canalizarea, salariile, pensiile, locurile de muncă, etc?”

Hold your horses! De acord, mereu sunt probleme actuale și presante, dar asta nu trebuie să ne oprească să ne gândim la viitor.

Gândiți-vă că folosim tehnologiile smart în fiecare zi, facem cumpărături online, stăm conectați cu prieteni de pe alte continente, comunicăm online cu firme, instituții și oficiali, ne organizăm social online, plătim taxe și impozite de pe smartphone. Inteligența artificială și tehnologia nu trebuie văzute ca sperietori, sunt aliați ai umanității, care trebuie folosiți la maxim în slujba noastră.

Am și un nume pentru orașul inteligent.

Slobozia 1.0

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

România ruginită

By on 04/05/2018

La 100 de ani aniversari cu care ne batem în piept, las și eu aici trioxidul ăsta de fier, ca amintire.

Trioxidul unu.

Debarcaderul e monument istoric, parte din Cazinoul Mamaia. Îl lăsăm să oxideze lent, istoric. Oricum n-avem bugete pentru reconstrucție, iar demolarea sau repararea sunt out of question.  Până la prima tragedie.

„Am pus dom`le inscripția aia cu accesul interzis, ce căutau acolo?”

Disaster waiting to happen.

IMG_6227

IMG_6229

IMG_6238

 

Trioxidul doi.

„-Costele, fugi repede la angroul de materiale, ia niste țeavă pătrată, niște scândură și niște tablă de zero șase! A văzut salvamazăre șef beiuaci și trebuie să facem niște cocoțele d-alea pentru salvamari, ca în film!

-Șefu`, iau d-alea bune, zincate, să țină la sare?

-Costele, iar ai băut? Unde ai văzut tu în Mamaia zincat? Executarea și nu mai comenta! Băi, stai așa. Ia și niște vopsea roșie, ca slipu lu Pamela!”

IMG_6217

Trioxidul trei.

Nu e nici monument istoric în așteptarea salvării, nici copie nereușită după Baywatch. E doar nepăsare. E România aia care stă pe un scaun călduț, pe salariu gras, în bula ei.

La mulți ani Românie! Ruginește linistită! We don`t care.

IMG_6254

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn