Gorunescu.ro

Think. Feel. Give.

October, 2016

Mhm Mhm

By on 26/10/2016

Pe principiul promovării muzicii autohtone, Radio Joy îi găzduiește pe George Emanuel Călin, alias Manuel Riva și Ileana Popescu, alias Eneli, care au lansat în februarie 2016 unul din cele mai mari hit-uri ale scenei de clubbing, Mhm Mhm. Clipul este filmat de Alex Ceaușu la Veneția și a depășit 9 milioane de vizualizări pe Youtube:

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Costica Acsinte recidivează – lansare „Doamne și domnițe”

By on 15/10/2016

Zilele trecute primesc o invitație, din partea prietenului Cezar-Mario Popescu, la lansarea celui de-al doilea volum cu pozele salvate din colecția Costica Acsinte, intitulat „Doamne și domnițe”. Detalii despre carte pe site-ul proiectului, aici.

De ce am scris în titlu că recidivează? Pentru că primul volum, „Viața socială”, o colecție de fotografii salvate din întâmplare de la distrugere, a fost deja publicat.

Așa că doamne și domnițe, vă invit, împreună cu domnii dumneavoastră, pe 20 Octombrie 2016, în București, la Voila Bistrot, strada General Constantin Budișteanu no. 18. Click pe poză pentru detalii:

coverfblansarevoila-finalamzis

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Azi am fost live pe Europa FM

By on 09/10/2016

Titlul e de vineri, 7 Octombrie 2016, dar din cauza unor probleme de securitate ale blogului (nu, n-au reușit deși au încercat), articolul apare azi.

Ascultător frecvent de Europa FM, aflu că joi și vineri se emite din piața Unirii din Iași. Cum Iașiul era pe traseul meu în ziua de vineri, mă gândesc să opresc să fac o poză. Ajung în piață exact când George Zafiu făcea anunțul emisiunii „Avocatul Diavolului”, cu Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu. Se fac inclusiv înscrieri pentru intervențiile ascultătorilor prezenți în piață, mă înscriu și eu să intru în direct. Tema propusă era: „Are dreptul președintele României să refuze numirea unui premier penal?”.

img_1101

Fac un selfie cu Vlad Petreanu (mulțumesc Vlad) și începe emisiunea. Înregistrarea live aici.

Postarea de azi are mai puțină legătură cu emisiunea și mai mult cu mentalitățile.

O mentalitate bolșevică, pe care din păcate o moștenim după 45 de ani de dictatură, este aceea că „toți sunteți vinovați” iar tu, ca cetățean onest, trebuie să-ți dovedești singur nevinovăția, în fața semenilor, a presei, și a organelor de anchetă. Așa cum am spus și în live-ul din link-ul de mai sus (acum mă amuz de fața mea emoționată), în orice țară civilizată orice cetățean este considerat onest până la proba contrarie. Se numește prezumția de nevinovăție și este legată de încrederea pe care trebuie s-o ai în semenii tăi din grupul tău social, în cazul de față poporul român. Dacă ne considerăm reciproc unii pe alții infractori potențiali, criminali gata să-ți dea în cap, ajungem o societate paranoică, la fel ca pe vremea lui Ceaușescu, când îți era frică să critici ceva sau pe cineva de teamă că oricine te putea „turna” la securitate.

Fac aici o mică paranteză și mă bucur că azi, în 2016, putem vorbi liber, în piața publică, live la radio, despre președintele țării. Acum 30 de ani, nici anticomuniștii cei mai înfocați nu ar fi putut nici măcar să-și imagineze o astfel de posibilitate. Avem posibilitatea, dar nu o prea facem. Și aici trebuie să-i omagiez pe realizatorii „Avocatului Diavolului”, și pe cei de la Europa FM, pentru că prin aceste serii de emisiuni ajută la un lucru foarte simplu, pe care puțină lume îl realizează: te fac să gândești. Ți se pune o problemă morală, ai două păreri contradictorii, iar tu trebuie să te poziționezi. Mai mult decât exercițiul mental, ascultătorii se antrenează în democrație și liberalism. Ai voie să-ți spui părerea, chiar despre jucători cheie ai puterii în stat, să-i critici, și nu ți se întâmplă nimic.

Revenim la mentalități, și constat că și o bună parte a presei, din păcate, suferă de sindromul „judecătorului”. Pune verdicte de „penal” la cea mai mică chemare la parchet, DNA, poliție, reținere sau chiar arestare preventivă. În declarația universală a drepturilor omului (disponibilă pe site-ul ONU), art. 11, se specifică negru pe alb că „Orice acuzat de încălcarea legii are dreptul de a fi considerat nevinovat, până la dovedirea vinovăției conform legii, într-un proces public.” În SUA, de exemplu, când vezi la televizor o urmărire a unei mașini de către poliție, nu auzi niciodată cuvântul infractor, criminal, sau altul cu conotații negative. Atât echipajele de poliție în comunicările lor pe stații, cât și reporterii posturilor de televiziune aflați în elicopter, sau studiou, folosesc cuvântul „suspect”. Nu „penal”, nu „cu probleme cu legea”, nu altfel. Suspect. Poate omul ăla se grăbea să-și ducă soția să nască la spital, sau poate avea o urgență de viață și de moarte.

Adică, până la dovedirea vinovăției lui în justiție, tu nu ai dreptul moral să-l judeci public. Pentru că există niște instituții pe care tu ca cetățean le-ai construit ca să apere legea. Pentru că singura instituție care dă verdicte este justiția. Pentru că oamenii ăia au studiat o viață întreagă aplicarea legii și o fac profesionist. Pentru că dacă ne apucăm noi să judecăm și să dăm verdicte publice, am putea foarte bine să revenim în epoca de piatră, să ne facem singuri dreptate, să plecăm pe stradă cu o ghioagă în mână și să pedepsim „infractorii”, după justiția internă a fiecăruia.

Bineînțeles că discuția despre limita dintre „suspect”, „făptuitor”, „prins în flagrant”, condamnat definitiv are multe aspecte și nuanțe. Aici vorbim strict respectarea unui principiu fundamental, și despre mentalitate. Evident că fiecare dintre noi are un spirit de justiție, un arbitru interior care în majoritatea cazurilor funcționează corect. Dar câteodată dă greș. De câte ori în viața ta ai judecat greșit pe cineva? O dată? De două ori? De cinci ori? De câte ori ai fost surprins să afli că persoana despre care gândeai într-un anumit fel nu era deloc așa? O să-mi spui că, da am greșit de câteva ori, dar în rest câteva sute de „verdicte” personale au fost corecte. Ei bine, asta e perfect normal, poți judeca în sinea ta cât vrei, poți pune câte verdicte vrei, dar le ții pentru tine. Pentru că într-o societate liberă, libertatea ta nu trebuie să afecteze libertatea celorlalți. Problema este că justiția nu-și poate permite astfel de eșecuri. Acolo verdictele înseamnă viața unui om și a familiei sale, ani de închisoare, sau confiscări, sau drepturi limitate. Și mai înseamnă ceva: Ștampila care ți se pune, ție ca individ, ca nu-ți pasă de noi, restul societății. Pentru că noi, poporul, societatea, nația, tribul, regatul, am creat prin aleșii noștri niște reguli, numite legi, pe care am ales să le urmăm ca să putem trăi ca grup social în armonie. Cine încalcă regulile este exclus din grup – adică merge la închisoare.

Așa că recomandarea mea pentru mass-media, în special gândindu-mă la rolul ei de formatoare de opinie și demolare de mentalități bolșevice, este să renunțe la termenul de „penal”, înlocuindu-l, după caz, cu cel de, suspect, acuzat, prins în flagrant, infractor. Hai să nu-i mai băgăm pe toți în aceeași supă a „penalilor”. Poate unii sunt nevinovați, poate unora li se fac pe bandă plângeri ca să-i decredibilizeze – vezi recentul caz Ghiță contra Kovesi.

Domnul Popescu mă întreba live dacă nu cred că domnul Blaga e un prost pentru că și-a dat demisia deși doar fusese anunțată cercetarea lui. Eu nu cred în politicienii care-și pun cenușă în cap la cel mai mic hop. Ești un bărbat, sau o femeie, în adevăratul înțeles al cuvântului, lupți pentru tine. Nu te retragi spunând că „Îmi voi demonstra nevinovăția în justiție”. Stai și lupți pe baricade. Te dai cu mir ca Șova, faci mătănii și cruci, schimbi comisii pe la spate, lupți cu instituția care te anchetează pe nedrept. Poate a greșit. Poate ești nevinovat. Dar dacă tu te simți cu musca pe căciulă?

Pentru că se poate întâmpla cazul suprem, deși foarte puțin probabil: toți parlamentarii sunt anchetați. Ce fac? Își dau toți demisia? Poate sunt victimele răfuielilor politice. Poate 100 de inși din partidul inamic au declarat la DNA că x-ulescu a luat șpagă. Nu e treaba mea, X-ulescu, să-mi dovedesc nevinovăția în justiție. Eu sunt nevinovat prin lege și constituție. E treaba ta, DNA sau parchet, să dovedești, cu probe, contrariul. Asta e diferența fundamentală dintre mentalitatea bolșevică și cea normală, corectă și umană.

În democrațiile cu vechime din vest, reputația unui politician se clădește greu, în zeci de ani, trebuie să fi familist, tată și soț exemplar, să ai un CV impecabil, să dovedești electoratului că lucrezi pentru el, fără perdea, cu finanțările la vedere, cu lobby & stuff, și toată acestă reputație se pierde imediat dacă s-a dovedit în justiție că ai încălcat legea. Dar până la verdictul justiției, alegătorii și publicul sunt de partea ta.

 

Căteva gânduri random de final, pentru care le mulțumesc celor de la Europa FM că mi le-au provocat:

  1. PSD-ul va câștiga alegerile, pentru simplu fapt că împarte această mentalitate bolșevică cu un procent (încă) majoritar al electoratului. Nu numai asta cu vinovăția, dar și altele, de gen „mi-a dat casă”, „s-a băgat pâine”, „ne-a dat pământ”, „hai repede la primărie că azi se dau ajutoarele sociale”. Practic sunt pe aceeași lungime de undă. Frați români, în caz că nu ați remarcat, statul comunist care îți dădea, făcea, băga, a fost înlocuit cu un stat împilător și încă ineficient, care doar îți ia. Taxe și impozite. Iar dacă vrei ceva în viață și aștepți de la stat, ai de așteptat mult și bine. Dacă vrei ceva trebuie să te lupți și să te zbați, dacă vrei ceva de la politic trebuie să le ceri. Și mai ales să le ceri socoteală, pentru că tu i-ai trimis acolo să lucreze pentru tine iar ei s-au urcat cu picioarele pe catedră, ca găina în vârful grămezii. Faptul că PSD-ul va câștiga alegerile nu e necesar rău, țara trebuie guvernată de cineva (în definitiv politica e o luptă pe care o câștigă cel mai bine pregătit), rău este ca noi, alegătorii, să nu reacționăm la bolșevisme, derapaje, infracțiuni, imoralitate.
  2. Trebuie legiferat votul uninominal, astfel încât pe locul de parlamentar să ajungă oameni responsabilizați către alegători, nu aleși de un algoritm sau pe liste impersonale.
  3. Ca să faci politică trebuie bani. Mulți bani. Dar acești bani pot proveni din donații sponsorizări, lobby-uri absolut legale. Trebuie doar reglementat cadrul. Adică, de exemplu, eu nu văd nimic rău ca lobby-ul fermierilor să sponsorizeze, pe față, partidul agrarienilor, cu 1 miliard de euro, ca să susțină o lege prin care motorina pentru agricultură să fie scutită de accize. Și dacă am un miliard de euro în cont de la fermieri evident că nu mă interesează să „rup” un centimetru din stratul de asfalt de la Iași ca sa-mi iasă de o șpagă. Dar asta despre sursele de finanțare ale politicului este altă discuție, pentru că și asta trebuie așezată pe un făgaș normal.
  4. Sunt câteva insule de jurnalism profesional, pe lângă nucleul de la Europa FM, Digi TV, online pe diverse platforme, sunt oameni „frumoși” care lucrează pentru „destuparea” mentalului colectiv, pentru re-țeserea urzelii sociale a românilor, o urzeală destul de destrămată, la care trebuie să lucrăm cu toții.
  5. 45 de ani de „comunism” au avut ca rezultat apariția unor generații de oameni cu tulburări de personalitate. Trebuia să ai două fețe: Aia publică, frumoasă, de „om nou” constructor al „societății socialiste multilateral dezvoltate”, și cea de contestatar al regimului, al micului hoț „neprins”. Azi, generațiile actuale se pot dezvolta liber, pot spune ce gândesc, nu trebuie să se mai ascundă, nu trebuie să mai dezvolte conflicte interioare. Din păcate, aceste generații cu personalitatea formată pe acest calapod greșit conduc acum România. Nu sunt psiholog de meserie, chiar aș fi curios să aflu părerea unui specialist despre dezvoltarea psihică a unui copil în condiții de oprimare psihică.

Puneți-vă o singură întrebare simplă: Vreau să las copiilor mei România așa cum am moștenit-o de la părinți?

Eu nu.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Sting & Eric Clapton – It`s probably me

By on 01/10/2016

O piesă din 1992, de pe vremea când la Hollywood conta mai mult coloana sonoră decât 3D-ul. „Sting & Eric Clapton – It`s probably me” apare pe coloana sonoră a filmului „Lethal Weapon III”, iar un an mai târziu este inclusă în albumul lui Sting „Ten Summoner`s Tales”.

Dacă ți-a plăcut, distribuie:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn